Eminescu ateu?
 

Ce parere avetzi de cele 2 strofe din poezia lui mihai eminescu :Imparat si proletar?

Religia - o frază de dânşii inventată
Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug,
Căci de-ar lipsi din inimi speranţa de răsplată,
După ce-amar muncirăţi mizeri viaţa toată,
Aţi mai purta osânda ca vita de la plug?

Cu umbre, care nu sunt, v-a-ntunecat vederea
Şi v-a făcut să credeţi că veţi fi răsplătiţi...
Nu! moartea cu viaţa a stins toată plăcerea -
Cel ce în astă lume a dus numai durerea
Nimic n-are dincolo, căci morţi sunt cei muriţi.

tu ce crezi?

[COLOR=green]De ce nu le dai in context ca sa se vada cui apartin cuvintele, in gura cui le pune Eminescu?[/COLOR] :79:

[quote=pisi;124896]
Pe mine m-a lamurit Eminescu de credinta lui prin uramtoarele versuri. Sincer, dintr-o mintea atee nu se putea naste aceasta minunata poezie.
[COLOR=maroon]Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al mortii rece spirit se strecura-n tacere;
Un singur glas îngâna cuvintele de miere,
Inchise în tratajul stravechii evanghelii. [/COLOR][COLOR=maroon][/COLOR]
[COLOR=maroon]C-un muc în mâini mosneagul cu barba ca zapada,
Din carti cu file unse norodul îl învata
Ca moartea e în lupta cu vecinica viata,
Ca de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-si prada.[/COLOR][COLOR=maroon][/COLOR]
[COLOR=maroon]O muzica adânca si plina de blândete
Patrunde tânguioasa puternicile bolti;
[/COLOR][COLOR=maroon]„[/COLOR][COLOR=maroon]Pieirea, Doamne Sfinte, cazu în orice colt,
Inveninând pre însusi izvorul de viete. [/COLOR][COLOR=maroon][/COLOR]
[COLOR=maroon]Nimica înainte-ti e omul ca un fulg,
S-acest nimic îti cere o raza mângâioasa,
In pâlcuri sunatoare de plânsete duioasa
A noastre rugi, Parinte, organelor se smulg".[/COLOR]
[COLOR=maroon]Apoi din nou tacere, cutremur si sfiala
Si negrul întuneric se sperie de soapte,
Douasprezece pasuri rasuna, miez de noapte,
Deodata-n negre ziduri lumina da navala.[/COLOR][COLOR=maroon][/COLOR]
[COLOR=maroon]Un clocot lung de glasuri vui de bucurie,
Colo-n altar se uita si preoti si popor,
Cum din mormânt rasare Christos învingator
Iar inimile toate s-unesc în armonie:[/COLOR][COLOR=maroon][/COLOR]
[COLOR=maroon]Cântari si laude’naltam,
Noi, Tie Unuia,
Primindu-L cu psalme si ramuri
Plecati-va neamuri,
Cântând Aleluia![/COLOR]
[COLOR=maroon]Christos a înviat din morti,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte calcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"[/COLOR]

nu stiu c sa cred. acum am descoperit-o. de aceea am intrebat. poate stie cineva cand a fost scrisa si cu ce scop.

Pai strofele acelea sunt foarte corecte.

Domnul nostru Iisus Hristos nu a facut o biserica institutionalizata pe Pamant ci doar a trimis pe cei 12 Sfinti Apostoli care calauzati de Duhul Sfant lucrau la mantuirea tuturor.
Aia nu a fost religie ci modul de viata natural al omului.
Pai ce Sfintii Apostoli aveau biserici cu nu stiu aurarii si de astea prin ele?
La ce iti foloseste aurul in Biserica daca nu se pogoara Duhul Sfant acolo?
Sau cladirea cu marmura,covoare si icoane bogate?
Au fost oare icoane mai folositoare de suflet ca cele pictate de Sfantul Evanghelist Luca?
Sau se exista sa se bage nu stiu care rege sa decida cine trebuie sa fie episcop sau nu stiu care sa zica sa faca pe ala preot?
Sau ca sa se bage vreun conducator sau rege sa schimbe dreapta credinta?
Sau exista sa se faca abateri de la dreapta credinta sa se impace cica mai bine oamenii intre ei?
Sau se auzea pe vremea aceea de crestini sa prigoneasca necrestini?
Nu se auzea.
Pai ce Domnul nostru Iisus Hristos cat a petrecut pe Pamant a omorat pe cineva?
Da ce omorat ca nici macar o rana cat de mica nu a facut cuiva.
Si ne-a aratat ca nu a facut asta nu pentru ca nu ar avea putere ci pentru ca nu vrea ca doar a aratat uscand maslinul ca ar putea la fel sa ne usuce si pe noi.
Da ce s-a aude de vreun Sfant Apostol care sa fi binecuvantat vreo oaste sau vreun razboi ?
Nu se aude oare caci crestinii aveau toate proprietatile comune si de obste?
Ala era modul de viata crestin.
Da oare se pomenea ca sa existe Biserica Israeliana,Biserica Antiochiana,Biserica Greaca,Biserica Romana,(adica a Romei),etc fiecare cu sinodul ei si independenta de celalte?

Acum inteleg ca unii o sa se supere dar asa era atunci si acum este cum este.
Eminescu nu era ateu doar spunea lucrurilor pe nume.
Crestin ortodoxia nu e o religie ci e modul corect de a vedea pe tine,lumea in care traiesti si pe Cei de au facut lumea.

Ia sa se duca careva sa se uite la natura sa vada de acolo cum vede pe cel de a creat-o ca e bland,milos,iubitor,intelept etc si sa uite la mare majoritate a celor care predica in BOR sa vada seamana modul in care e vazut Dumnezeu de acolo si din predica?
Ce sa mai zic la catolici sau la protestanti.
La catolici cu absurditatea conform careia Dumnezeu se suparase pe om si ii luase harul si il omorase iar la protestanti si mai aberant ca se vede relatia dintre om si Dumnezeu ca dintre om si bancher...

Nu tocmai:
 

Citeste documentul asta: http://www.noidacii.ro/Noi%20Dacii%2...a%20Fiului.pdf si o sa-mi spui tu daca a fost ateu sau nu.

Un şoc, cu totul particular, inedit, îl provoacă poezia „Mortua est”. Începută ca o meditaţie încă din octombrie 1866, e trimisă spre publicare din Viena la Convorbiri Literare în februarie 1871. Geneza ei cu fiecare strofă şi vers e ca un foc continuu, cu „troznituri de incendiu” cum tâlcuieşte G. Călinescu. Dar finalul, asupra căruia nu ştim să se fi stăruit prin vreo exegeză autentică până acum este de-a dreptul uluitor:

„La ce?...Oare totul nu e nebunie?
Au moartea ta, înger,de ce fu să fie?
Au e sens în lume?...Tu chip zâmbitor
Trăit-ai anume ca astfel să mori?”

Dar mai ales:

„De e sens într-asta, e'ntors şi ateu
Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu”.

Poate unii vor fi fost ispitiţi să concludă de aici că Eminescu are momente de slăbire a credinţei, forme de ateism. Nimic mai infam n-ar fi la adresa lui decât o asemenea părere deşartă. Dimpotrivă, nu cred să se fi exprimat în literatura universală o sentinţă genială asemenea acesteia.
„De e sens într-asta-în moarte, e'ntors şi ateu”-deci: moartea e atee!
Şi, ”Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu”, adică, de o limpezime fulgerătoare” Dumnezeu nu este semnatarul morţii.
Uimitor, de unde ţâşnea în geniul lui o asemena viziune; nu din filosofiile lumii ci numai din Sfânta Scriptură. Căci de unde chiar la unii teologi, de n-am pomeni pe un mare teolog al veacului K.Rahner (1904-1984) moartea apare firească, Dumnezeiasca Scriptură vorbeşte neîndoios: „Dumnezeu n-a făcut moartea şi nu se bucură de pieirea celor vii, El a zidit toate lucrurile spre viaţă” (Înţelepciunea lui Solomon 1, 13-14).Şi numai prin neascultarea poruncii dumnezeieşti, prin gustarea „ din pomul cunoştinţei binelui şi răului” i s-a atras atenţia lui Adam ca „va muri” (Fac.2, 17). Atunci, real „moartea este plata păcatului” (Rom. 6, 23). Iar Părintele ceresc a trimis pe Fiul său în lume tocmai „ca să surpe prin moartea Sa pe Cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul”(Evr. 2, 14). Moartea nu e deja Dumnezeu: moartea e atee, operă diabolică, distrusă de Hristos. Uimitor cum în acest duh revelat al Sfintei Scripturi cugetă Eminescu încă chiar din prima tinereţe.
...
A şi trăit ca un fiu devotat, drept credincios ei. I.P.S. Arhiepiscop Bartolomeu Anania a descoperit pe paginile unui Molitfelnic de la Mânăstirea Neamţ înscrisul unui duhovnic de o adâncă semnificaţie privind adevăratul suflet al poetului. În noiembrie 1886 Eminescu se retrage la Mânăstirea Neamţ. Acolo s-a spovedit şi s-a împărtăşit, iar duhovnicul a înregistrat în cartea lui de slujbă, o dorinţă şi rugămintea poetului, ca un testament anume: să fie îngropat pe malul mării, la umbra unei mânăstiri, de unde să audă chiar şi dincolo, de pe celălalt tărâm al existenţei: „Lumina lină”.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=5927
"Dumnezeu nu a creat moartea" de la Sfantul Grigorie Palama.
Eminescu avea intr-adevar o viziune foarte crestin ortodoxa.

Cum ar fi putut scrie asemenea poezii, daca era departe de Bunul Tata Ceresc? E imposibil sa cladesti ceva durabil si frumos, fara o temelie, care e iubirea, descoperirea si trairea pentru Dumnezeu.

Foarte frumos articolul parintelui Galeriu.

Poate poetul a avut mai multe perioade in viata, ca si multi de pe acest forum care nu au fost crestini practicanti de la nastere si pana in prezent in continuu. Uite de exemplu textul unei alte poezii a sale, "Eu nu cred nici in Iehova".

Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha­Sakya-Muni,
Nici în viaţă, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.

Visuri sunt şi unul ş-altul,
Şi tot una mi-este mie
De-oi trăi în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.

Toate-aceste taine sfinte
­ Pentru om frânturi de limbă ­
În zădar gândeşti, căci gândul,
Zău, nimic în lume schimbă.

Şi fiindcă în nimica
Eu nu cred ­ o, daţi-mi pace!
Fac astfel cum mie-mi pare
Şi faceţi precum vă place.

Nu mă-ncântaţi nici cu clasici,
Nici cu stil curat şi antic ­
Toate-mi sunt de o potrivă,
Eu rămân ce-am fost: romantic.

Stie cineva din ce an este?

Vreau sa spun ca poate a mai avut si caderi, indepartari de la credinta, dar mai apoi probabil a revenit la calea cea dreapta. Am citit undeva ca inate de a muri s-a spovedit si impartasit.

Bogdan.

pentru Bogdan F2
 

Sper sa nu fie raspunsul meu .. prea tarziu A scris ,,Eu nu cred nici ..in 1876 si a fost publicata dupa moartea poetului Nu cred ca era ateu,poate asa cum zici o fi avut si el rataciri . .

Eu nu cred ca Eminescu este(a fost)ateu,ca avut si acesta momente de deznadejde,este normal,fiecare dintre noi le avem,poate,la un moment dat,doar ca acesta le asternea si pe hartie pentru poporul pentru care si traia,oferindu-le geniul din sine prin sacrificiul dedicarii literaturii.
Nu este usor a fi poet,mai ales cand "ai ceva a spune",vorba lui...
Sub o alta forma,strofele amintite pot fi interpretate ca o intriga si repulsie fata de oamenii fatarnici ce au inventat religia,in sensul ca au imprumutat-o,doar pentru a supune pe cei umuli,doar in scopuri meschine si asupritoare de suflete si trupuri.Pana la urma o poezie poate fi interpretabila,dar se stie ca Eminescu ura foarte mult fatarnicia si ierarhia mereu ipocrita si tot mai avara,care impartea lumea intr-un mod evident in saraci si bogati,in asupriti si asupritori.
Nu avea cum sa fie ateu atata timp cat a scris mai multe poezii in virtutea credintei,decat in decaderea acesteia,sau mai degraba in decaderea celor care se folosesc de ea ca,fara sa o adopte in inima lor.

Iata niste versuri interesante din rugaciunea unui dac:
"El singur zeu stãtut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dã suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mântuire:
Sus inimile voastre! Cântare aduceti-i,
El este moartea mortii si învierea vietii"

E un pic mai ciudata ultima strofa:
"Sã cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre urã si blestemuri as vrea sã te înduplec,
Sã simt cã de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eternã dispar fãrã de urmã!"

Aci pare ca Eminescu cere lui Dumnezeu sa ii intrerupa existenta sufletului sau.
Dar poate nu am inteles eu bine.

Imi pare rau de diacritice:

El singur zeu statut-au nainte de-a fi zeii
Si din noian de ape puteri au dat scanteii,
El zeilor da suflet si lumii fericire,
El este-al omenimei izvor de mantuire:
Sus inimile voastre! Cantare aduceti-i,
El este moartea mortii si invierea vietii!

Ultima strofa e mai ciudata:

"Ca tu mi-ai dat în lume norocul sa traiesc.
Sa cer a tale daruri, genunchi si frunte nu plec,
Spre ura si blestemuri as vrea sa te înduplec,
Sa simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curmã
Si-n stingerea eterna dispar fara de urma"

Versurile sunt scoase din context. In niciun caz nu erau cuvintele sau conceptiile lui.
Ma alatur ideii ca Eminescu era un crestin convins. Fara Dumnezeu nu ar fi creat operele sale nemuritoare, nu ar fi fost Luceafarul Poeziei Romanesti.

Doamne-ajuta!

Mortua est
 

Făclie de veghe pe umezi morminte,
Un sunet de clopot în orele sfinte,
Un vis ce îşi moaie aripa-n amar,
Astfeli ai trecut de al lumii otar.

Trecut-ai când ceru-i câmpie senină,
Cu râuri de lapte şi flori de lumină,
Când norii cei negri par sombre palate,
De luna regină pe rând vizitate.

Te văd ca o umbră de-argint strălucită,
Cu-aripi ridicate la ceruri pornită,
Suind, palid suflet, a norilor schele,
Prin ploaia de raze, ninsoare de stele.

O rază te-nalţă, un cântec te duce,
Cu braţele albe pe piept puse cruce,
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape şi aur în aer.

Văd sufletu-ţi candid prin spaţiu cum trece;
Privesc apoi lutul rămas... alb şi rece,
Cu haina lui lungă culcat în sicriu,
Privesc la surâsu-ţi rămas încă viu -

Şi-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială,
De ce-ai murit, înger cu faţa cea pală,
Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă?
Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă?

Dar poate acolo să fie castele
Cu arcuri de aur zidite din stele,
Cu râuri de foc şi cu poduri de-argint,
Cu ţărmuri de smirnă, cu flori care cânt;

Să treci tu prin ele, o sfântă regină,
Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină,
În haină albastră stropită cu aur,
Pe fruntea ta pală cunună de laur.

O, moartea e-un chaos, o mare de stele,
Când viaţa-i o baltă de vise rebele;
O, moartea-i un secol cu sori înflorit,
Când viaţa-i un basmu pustiu şi urât. -

Dar poate... o ! capu-mi pustiu cu furtune,
Gândirile-mi rele sugrum cele bune...
Când sorii se sting şi când stelele pică,
Îmi vine a crede că toate-s nimică .

Se poate ca bolta de sus să se spargă,
Să cadă nimicul cu noaptea lui largă,
Să văd cerul negru că lumile-şi cerne
Ca prăzi trecătoare a morţii eterne ...

Ş-atunci de-ai fi astfel... atunci în vecie
Suflarea ta caldă ea n-o să învie,
Atunci graiu-ţi dulce în veci este mut...
Atunci acest înger n-a fost decât lut.

Şi totuşi, ţărână frumoasă şi moartă,
De racla ta razim eu harfa mea spartă
Şi moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc
O rază fugită din chaos lumesc.

Ş-apoi... cine ştie de este mai bine
A fi sau a nu fi... dar ştie oricine
Că ceea ce nu e, nu simte dureri,
Şi multe dureri-s, puţine plăceri.

A fi? Nebunie şi tristă şi goală;
Urechea te minte şi ochiul te-nşală ;
Ce-un secol ne zice, ceilalţi o deszic.
Decât un vis sarbăd, mai bine nimic.

Văd vise-ntrupate gonind după vise,
Pân' dau în morminte ce-aşteaptă deschise,
Şi nu ştiu gândirea-mi în ce să o stâng
Să râd ca nebunii? Să-i blestem? Să-i plâng?

La ce?... Oare totul nu e nebunie?
Au moartea ta, înger, de ce fu să fie?
Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor,
Trăit-ai anume ca astfel să mori?
De e sens într-asta, e-ntors şi ateu,
Pe palida-ţi frunte nu-i scris Dumnezeu.

Mi se pare ca prin asfel de versuri, Eminescu face aluzie la conceptiile ateiste...

August 1882

Măi fată nebună şi drăgălaşă,

Şi zi e pozitiv că eu te-nşel, că te uit, că-mi eşti dragă numai pe cât te văd cu ochii? Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno, dar te iubesc cu sufletul, dar nu ştiu nici ce să-ncep, nici ce să fac de dragul tău. Dar zi şi tu - ce e de făcut? În vremea asta în care nu-i nimenea aici, în care vegetez ca un adevărat animal, bolnav şi descurajat - cum să vin la tine, pe cine să las în loc?

tu mă sfătuieşti să petrec, să mă folosesc de tinereţe şi alte asemenea mofturi nihiliste pe cari le citeşti în romanuri. Viaţa mea eşti tu, prin urmare nici un gând nu-mi vine măcar să petrec când sunt fără tine. Nimeni nu mă vede nicăiri, duc o viaţă monotonă de pe-o zi pe alta. Singur, fără prieteni şi fără cunoscuţi, şi tu zici să petrec, ca şi când un asemenea lucru se poate comanda în starea sufletească în care sunt.

Tu zici că presimţi nenorociri. Nu mai presimţi, dragul meu suflet, nimic; ceea ce e pozitiv este că suferi de superexcitaţie nervoasă, care va înceta când vom fi împreună şi vom fi împreună. Ce dracu! Odată trebuie să se schimbe în bine mizeria actuală, odată trebuie să ne regăsim pentru toată viaţa ca să nu ne mai despărţim nici odinioară. Iubirea mea pentru tine nu mai e un vis sau o speranţă depărtată; e ceva aievea, e o simţire hotărâtă şi de toate zilele cum e aerul pe care-l respir. Tu ştii fără bine că sunt statornic, chiar încăpăţânat, şi poate dacă n-aş fi aşa, ar fi pe de-o parte mai bine, dar pe de alta nu te-aş iubi cu atâta nestrămutare, precum te iubesc.

E prea adevărat ceea ce-mi scrii, că oamenii sunt mai îngăduitori cu viciile celor bogaţi decât cu patimele adevărate ale omului sărac. Dar aşa e lumea, aşa a fost totdeuna. Cu toate acestea, dacă lumea e nedreaptă, natura nu e tot astfel. O singură clipă din viaţa a doi nenorociţi ca noi, o clipă de uitare de sine şi de beţie plăteşte mai multe decât viaţa întreagă a acestor oameni.

Ţi-am spus, Nicuţă, că urâtă să fii, oricum ai fi, tot dragă ai să-mi rămâi şi nici nu se poate altfel - căci tu eşti cel dintâi amor al meu şi vei fi unicul şi cel din urmă. Dacă aceasta poate fi o mângâiere pentru singurătatea ta, o mângăere e drept că deşartă şi goală, dacă te poate mângâia jurământul meu sfânt că nu iubesc şi nu voi iubi niciodată pe nimeni afară de tine, dacă te poate mângâia mărturisirea că neagră mi-e ziua în care nu te văd, şi pustie viaţa fără de tine, atunci crede-le, căci adevărate sunt şi mângâie-te măcar cât de puţin.

Îţi sărut picioarele tale, copilul meu cel dulce, şi te rog, te rog mult să te linişteşti, să crezi în statornicia şi în iubirea mea şi să speri, dacă poţi spera. Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii. Al tău
Emin

sursa : http://ro.wikisource.org/wiki/Coresp...Veronica_Micle

iar într-o asfel de corespondenta, credinta lui in d-zeu pare sa fie chiar neanta...

scrisoarea nu reflectă poetul sau omul politic Mihai Eminescu, ci OMUL Mihai Eminescu, scriind o scrisoare intimă unei persoane în care avea încredere...

Acum vre-o 12 ani ma aflam la Iasi,si am intrat intr-un magazin anticariat,unde lucra o prietena.M-am uitat prin carti si am gasit una care mi s-a parut foarte interesanta,Cartea cu poeziile lui Veronica Micle,dar si multe dintre scrisorile pe care Veronica si Eminescu si le scriau.Nu aveam bani sa cumpar cartea,dar mi s-a ingaduit si am stat acolo pana am citit-o pe toata.
Eminescul este unic,nu doar prin scriere,ci si prin daruirea totala si simtirea profunda,care-i determina scrierile,si poezia si proza.

Dom-le exprimarea:
"Mânca-ţi-aş ochii tăi cei dulci, nebuno" de a lui Eminescu?
Pai deja am inceput sa rad.
Hai mai fratilor...

Despre Eminescu s-au scris atâtea şi oricât s-ar mai scrie sensurile poeziei sale sunt infinite ca însăşi viaţa.
Oricât am încerca să-l catalogăm pe aceste în credincios,ateu sau orice altceva un lucru este cert:Eminescu este tot ce a dat mai bun pământul Românesc este mistic şi misterios,este şi credincios şi ateu,este şi om este şi înger iar noi să mulţumim lui Dumnezeu că îl avem şi ne putem potoli setea de frumos citind versurile lui.
Eu personal cred că geniul lui Eminescu este ceva divin şi numai oamenii aleşi au parte de talentrul pe care l-a avut.Drept dovadă este nemurirea lui.Această imagine pe care o postez mai jos se află la Ierusalim,şi veţi observa vresurile "Ce-ţi doresc eu ţie,dulce Românie...."

Şi totuşi voi ,,credincioşi'' folosiţi becul,care a fost inventat de ateu.
Vrei să spui că atei nu pot face ceva bun?

Lupta cu noi insine este cea mai grea lupta.

Citisem undeva ca el nu stia ce sa creada...

As recomnda articolul lui Eminescu din ziarul Timpul "Chipul blandului Nazarinean" in care reconoaste superioritatea lui Hristos fata de alti reformatori sau intemeietori de religie si considera ca Hristos este chipul dupa care se creste omenirea de aproximativ 2000 de ani. In acest articol este un adevarat marturisotor al lui Hristos.

Mai frate da becul nu a fost inventat de un ateu.
Ci de Benjamin Franklin .
Iata ce zicea Benjamin Franklin:
http://en.wikipedia.org/wiki/Benjamin_franklin
"I never doubted, for instance, the existence of the Deity; that He made the world, and governed it by His providence; that the most acceptable service of God was the doing good to man; that our souls are immortal; and that all crime will be punished, and virtue rewarded, either here or hereafter."
iata ce zicea despre Domnul nostru Iisus Hristos cu o luna inainte de a muri:
"As to Jesus of Nazareth, my Opinion of whom you particularly desire, I think the System of Morals and his Religion, as he left them to us, the best the world ever saw or is likely to see; but I apprehend it has received various corrupt changes, and I have, with most of the present Dissenters in England, some Doubts as to his divinity; tho' it is a question I do not dogmatize upon, having never studied it, and I think it needless to busy myself with it now, when I expect soon an Opportunity of knowing the Truth with less Trouble"

Avea niste dubii in legatura cu faptul ca Domnul nostru Iisus Hristos e Dumnezeu; dar recunoastea ca nu facea o dogma din asta si ca nu o studiase niciodata.
Si mai zicea ca e inutil sa se ocupe cu asa ceva atunci ca asteapta in curand Oportunitatea sa cunoasca Adevarul cu mai putina osteneala.
Se referea negresit la adormirea/moartea sa.
Ca l-a cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos pe cealalta lume - eu cred ca da.

Din corespondenta cu Veronica Micle:

August 1882
Dacă am avea religie, noi doi, am crede că Dumnezeu nu va lăsa nerăsplătit atât amor, dar n-o avem, de aceea numai în noi înşine putem crede şi pe noi înşine ne putem întemeia. Eu zic: crede în mine şi nu vei fi amăgită, afară doar dac-oi muri. Te sărut şi te rog, linişteşte-te, căci starea ta mă doare mai mult decât mizeriile mele proprii. Al tău

Emin

Să crezi în "mine" şi nu vei fi dezamăgit (ă ) afară doar dacă-oi muri ! O dezamăgire sigură a celor ce cred doar în astă lume. . .

Cred ca Mihai Eminescu era ateu si nu stia ce sa creada datorita vietii sale triste pe care o avea,stim cu toti ca suferea,suferea ,suferea.

Asa este,suferea mai mult decat putea asterne cu atata maiestrie pe hartie,suferea cu tot ceea ce insemna Eminescu.Eu nu cred ca a fost ateu,a fost doar un om atat de complicat si de inteligent,incat ai era greu...sa fie simplu,sa imprieteneasca toate gandurile si simtirile cu atata diversitate.Este usor sa crezi pur si simplu si atat de greu sa concepi,ca nu crezi pur si simplu,sa discerni totul printr-un filtru atat de amplu.A avut decaderi si a avut si suisuri spirituale,asa cum avem cu totii la un moment dat,numai ca el ni le si expunea...pentru a gasi noi de cuviinta a-l judeca.

Marturisirea de credinta a lui Eminescu
 

Eu nu cred nici în Iehova,
Nici în Buddha*Sakya-Muni,
Nici în viaţă, nici în moarte,
Nici în stingere ca unii.

Visuri sunt şi unul ş-altul,
Şi tot una mi-este mie
De-oi trăi în veci pe lume,
De-oi muri în vecinicie.

Marturisirea limbii sale, nu?
______________
Ecleziast 3:21 Cine ştie dacă suflarea omului se suie în sus, şi dacă suflarea dobitocului se pogoară în jos în pământ?

Căutând ceva despre trezvie am găsit aceasta:

http://sinaxis.wordpress.com/2008/04...al-ortodoxe-x/ (fragmente din articole publicate de Eminescu)




http://sinaxis.wordpress.com/2008/05...aghioritul-xi/ [COLOR=#5b211a]Eminescu versifică învăţăturile isihaste ale Sfântului Nicodim Aghioritul)[/COLOR]
[COLOR=#5b211a][/COLOR]
[COLOR=#5b211a][/COLOR]
[COLOR=#5b211a][/COLOR]
[COLOR=#5b211a][/COLOR]
http://sinaxis.wordpress.com/2008/07...ura-de-aur-xv/
([COLOR=#5b211a]Iubirea şi ispita desfrânării. Versificarea pedagogiei Sfântului Ioan Gură de Aur).[/COLOR]

Azi se implinesc 160 de ani de la nasterea marelui poet. Oare conteaza atat de mult pentru noi daca a fost ateu sau nu? Tot geniu ramane. Daca am vrea sa facem ceva pentru sufletul lui, mai bine i-am aprinde o lumanare, ca sigur ii va folosi, in loc sa discutam versuri scoase din context. Dumnezeu sa-l ierte pe Mihail Eminescu!

Edit - http://www.youtube.com/watch?v=SMMm4E6C6KA

In liceu,profesorul de lb.romana ne-a spus ca Eminescu trebuie inteles "printre randuri" asa ca putem face o "traducere" a acestor versuri.Cred ca exprima revolta fata de puterea politico-religioasa care abuzeaza de naivitatea poporului si in final ne spune un mare adevar:cel ce sufera de dragul de a suferi este un om mort si ca atare nu va cunoaste Viata,deci "morti sunt cei muriti",nu de putine ori gasim in sfaturile Sf.Parinti specificat faptul ca doar suferinta pt.Hristos ne face vii.Avem tendinta de a duce totul la extrema.