Saptamina Patimilor
 

Ne apropiem de Saptamina Patimilor.
Aici sint cantari si slujbe audio, pentru cei interesati, din Saptamina Patimilor:

http://www.razbointrucuvant.net/sluj...ana-patimilor/

Multumim frumos
Post usor si cu folos duhovnicesc!

Cantari de la Denii
 

Deniile din Saptamana Patimilor sunt unele dintre cele mai profunde si frumoase slujbe din cultul ortodox. Participarea la aceste slujbe este in acelasi timp participare la ultimele zile ale vietii pamantesti a Mantuitorului, dar si la ultimele fapte si invataturi date de El. La urmatoare adresa am gasit multe cantari de la Denii si din Saptamana Patimilor:

Saptamana Patimilor - LUNI
 

Saptamana Patimilor - LUNI

http://www.crestinortodox.ro/admin/_...e/candlica.jpg
[SIZE=2]
http://www.crestinortodox.ro/admin/_...e/candlica.jpgIn Sfanta si Marea Luni, la denie, este pomenit Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament in care Biserica vede o preinchipuire a lui Hristos. Acesta fusese vandut de fratii sai pe 30 de arginti. Iosif iesise viu din groapa unde il azvarlisera fratii lui, ajunsese stapanul Egiptului si salvase poporul de foamete, sfarsind prin a-i ierta pe toti pentru raul pe care i-l facusera.[/SIZE]
[SIZE=2]Tot in timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, care s-a uscat blestemat fiind de Domnul. Smochinul inchipuie pomul pacatului si secatuirea Legii celei vechi. Dumnezeu cere de aici inainte roada Legii celei noi, a harului venit prin Iisus Hristos.[/SIZE]

Saptamana Patimilor - MARTI
 

Saptamana Patimilor - MARTI

http://www.crestinortodox.ro/admin/_.../candlica1.jpg
[SIZE=2]
Semnificatia celei de-a doua zi din Saptamana Sfintelor Patimi [/SIZE]
[SIZE=2]
[/SIZE][SIZE=2]MARTI, in a doua zi din Saptamana Sfintelor Patimi, facem pomenirea celor zece fecioare despre care Mantuitorul Hristos a vorbit ucenicilor si multimilor. [/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2],,Imparatia lui Dumnezeu se va asemana cu zece fecioare, care luand candelele lor, au iesit in intampinarea mirelui.[/SIZE]
[SIZE=2]Cinci insa dintre ele erau fara minte, iar cinci intelepte.[/SIZE]
[SIZE=2]Caci cele fara minte, luand candelele, n-au luat cu sine untdelemn.[/SIZE]
[SIZE=2]Iar cele intelepte au luat untdelemn in vase, odata cu candelele lor.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar mirele intarziind, au atipit toate si au adormit.[/SIZE]
[SIZE=2]Iar la miezul noptii s-a facut strigare: Iata, mirele vine! Iesiti intru intampinarea lui![/SIZE]
[SIZE=2]Atunci s-au desteptat toate acele fecioare si au impodobit candelele lor.[/SIZE]
[SIZE=2]Si cele fara de minte au zi catre cele intelepte: Dati-ne din untdelemnul vostru, ca se sting candelele noastre.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar cele intelepte le-au raspuns zicand: Nu, ca nu cumva sa nu ne ajunga nici noua si nici voua. Mai bine mergeti la cei ce vand si cumparati pentru voi.[/SIZE]
[SIZE=2]
Deci plecand ele ca sa cumpere, a venit mirele si cele ce erau gata au intrat cu el la nunta si usa s-a inchis.[/SIZE]
[SIZE=2]
Iar mai pe urma, au sosit si celelalte fecioare, zicand: Doamne, Doamne, deschide-ne si noua![/SIZE]
[SIZE=2]Iar el, raspunzand, a zis: Adevarat va zic voua: Nu va cunosc pe voi![/SIZE]
[SIZE=2]Drept aceea, privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului!”(MATEI 25,1-13)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]Grija celor cinci fecioare numite intelepte le-a asigurat intalnirea cu Mirele Ceresc, Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Rugaciunea neincetata, vietuirea ca si cand fiecare zi din viata ar fi ultima si pregatirea trupeasca si mai ales sufleteasca pentru intalnirea cu Dumnezeu sunt tot atatea cai de a afla intelepciunea celor cinci fecioare din pilda Mantuitorului. [/SIZE]
[SIZE=2]Fecioarele fara de minte sunt asemuite cu oamenii care nu pastreaza aprinsa in candela sufletului flacara credintei in Dumnezeu.[/SIZE]
[SIZE=2]In zilele de pe urma, in vremea Parusiei (A Doua Venire a Mantuitorului pe pamant) cei fara de credinta vor alerga cu spaima dupa flacara credintei in Dumnezeu, dar usile Imparatiei lui Dumnezeu li se vor inchide si vor fi aruncati focului nestins impreuna cu Satana, vrajmasul lui Dumnezeu si al omenirii.

Mitropolia Olteniei[/SIZE]
[SIZE=2][/SIZE]
http://www.razbointrucuvant.net/sluj...ana-patimilor/

Saptamana Patimilor - MIERCURI
 

Saptamana Patimilor - MIERCURI

http://www.crestinortodox.ro/admin/_...candlica11.jpg
[SIZE=2]
Semnificatia zilei a treia (Miercurea Mare) din Saptamana Sfintelor Patimi [/SIZE]
[SIZE=2]
[/SIZE][SIZE=2]MIERCURI este pomenirea femeii celei pacatoase, care afland ca Mantuitorul se afla in casa lui Simon Leprosul, a luat un vas cu mir inmiresmat, de mare pret, ca sa-l toarne pe capul lui Iisus Hristos, iar cu parul capului ei stergea lacrimile ce-i picau din ochi pe picioarele Domnului. [/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2],,Fiind Iisus in Betania, in casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, avand un alabastru cu mir de mare pret, si l-a turnat pe capul Lui, pe cand sedea la masa.[/SIZE]
[SIZE=2]Si vazand ucenicii, s-au maniat si au zis: De ce risipa aceasta? Caci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii sa se dea saracilor.[/SIZE]
[SIZE=2]
Dar Iisus, cunoscand gandul lor, le-a zis: Pentru ce faceti suparare femeii? Caci lucru bun a facut ea fata de mine. Caci pe saraci totdeauna ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna. Ca ea, turnand mirul acesta pe trupul Meu, a facut-o spre ingroparea Mea.[/SIZE]
[SIZE=2]Adevarat zic voua: Oriunde se va propovadui Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va spune si ce-a facut ea, spre pomenirea ei.[/SIZE]
[SIZE=2]
Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducandu-se la arhierei, a zis: Ce voiti sa-mi dati si eu Il voi da in mainile voastre?[/SIZE]
[SIZE=2]Iar ei i-au dat treizeci de arginti.”(MATEI 25,6-15)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]Miercurea Mare ne apropie si mai mult de Sfintele Pasti, astfel ca Biserica a randuit sa luam aminte in aceasta zi la doua exemple: cel al pacatoasei desfranate, instrainate de Dumnezeu care aducand in aceasta zi, cu mare cainta, smerenie si cu multe lacrimi, mir de mare pret si ungandu-L pe Hristos, devine mironosita si cel al lui Iuda Iscarioteanul, ucenicul care, desi apropiat de Domnul, L-a vandut, tot astazi, pentru treizeci de arginti fariseilor si carturarilor ce voiau sa-L ucida. Vanzarea facuta de Iuda a facut ca, mai tarziu, Sfanta Traditie a Bisericii sa randuiasca ziua de miercuri ca zi de post, alaturi de vineri, ziua in care Iisus a fost rastignit, acestea fiind cele doua zile ale saptamanii in care crestinii trebuie sa posteasca de-a lungul intregului an. [/SIZE]
[SIZE=2]
[/SIZE]

Plansul de miercuri seara - Sfantul Efrem Sirul
 

Plansul de miercuri seara - Sfantul Efrem Sirul


[SIZE=2]Plansul de miercuri seara - Sfantul Efrem Sirul[/SIZE]
[SIZE=2]Dorul ma sileste pe mine a grai catre Dumnezeu, iar nevrednicia mea imi porunceste a tacea. Durerile ma silesc pe mine a cuvanta, iar pacatele mele a tacea ma indeamna. Sufletul meu durere patimeste si ochii mei lacrimi poftesc. [/SIZE]
[SIZE=2]Pacatuit-am, suflete, pocaieste-te. Caci iata, zilele noastre ca umbra trec. Infricosate si groaznice locuri va sa treci, suflete al meu, nu dupa mult. Nu intarzia, amanand zi de zi a te intoarce catre Domnul. [/SIZE]
[SIZE=2]Umileste-te, suflete al meu, umileste-te pentru toate bunatatile cate le-ai luat de la Dumnezeu si nu le-ai pazit. Umileste-te pentru toate cate le-ai lucrat si Dumnezeu indelung a rabdat pentru tine, ca nu intru intunericul cel mai din afara sa te dai inaintea infricosatului Divan al lui Hristos. [/SIZE]
[SIZE=2]Vai mie, pacatosului, ca am spurcat si de-a pururea spurc curatia inimii mele prin trandavia mea! Lenevirea si pregetarea mea a rusinat indrazneala inimii mele, si pofta cea rea imi porunceste mie ca un stapan robului, si eu indata, ca un prunc cu frica, asa o ascult. Ma rataceste pe mine si eu ma indulcesc. [/SIZE]
[SIZE=2]Vai mie, Doamne, ca darul Tau ma trage pe mine la viata, iar eu mai vartos pe moarte o voiesc. Intocmai de o cinste cu ingerii Te sarguiesti a ma face, iar eu intru indaratnicia mea pe sine-mi ma micsorez. [/SIZE]
[SIZE=2]Inmultitu-s-au pacatele mele, Doamne, si de-a pururea se inmultesc, si nu este margine intru multimea lor. Si cine va plange pentru mine sau se va ruga? Insuti Tu singur, Mantuitorul meu, de a Ta bunatate indemnat fiind, cauta cu mila spre mine, cel deznadajduit. [/SIZE]
[SIZE=2]Cum Te voi ruga pe Tine, Stapane, ca gura mea am umplut-o de ocari? Sau cum Te voi lauda pe Tine, ca constiinta mea s-a spurcat? Sau cum Te voi iubi pe Tine, ca m-am umplut de patimi? Sau cum se va salaslui intru mine adevarul, ca cu minciuna pe sine-mi m-am ocarat? [/SIZE]
[SIZE=2]Sau cum Te voi chema pe Tine, ca poruncile Tale nu le-am pazit? Ca dupa ce am luat cunostinta adevarului m-am facut vatamator, lovitor, pentru cele lesne de aflat luptator, asupra vecinilor zavistuitor si aspru, intru cugete rele hranindu-ma, nemilostiv spre saraci, minios, impotriva graitor, iubitor de pricire, lenevos, iutos, de haine impodobitor. [/SIZE]
[SIZE=2]Si inca si acum cu atat mai mult ma aflu intru ganduri spurcate, intru intaratari, intru iubire de sine-mi, intru lacomie de pantece, intru iubire de dezmierdari, intru slava desarta, intru mandrie, intru voire rea, intru graire de rau, intru mancare pe ascuns, intru trandavie, intru iubire de pricire, intru manieri. [/SIZE]
[SIZE=2]Nimic fiind, ma socotesc pe sine-mi ca sunt ceva. Mintind de-a pururea, asupra celor mincinosi ma ingreuiez. Spurcand Biserica lui Dumnezeu cu ganduri curvesti, asupra curvarilor hotarasc. Judec pe cei ce gresesc, insumi de greseli plin fiind. Judec pe ocaratori si pe hoti, insumi fiind hot si ocarator. [/SIZE]
[SIZE=2]Luminat ies, tot fiind necurat, in biserici si la mese intaiul voiesc sa stau. Vad monahi si ma falesc. Vad monahi si ma trufesc. Muierilor vesel a ma arata poftesc si bogatilor bine-credincios, si inaintea strainilor inaltandu-ma, si intre ai mei cu minte si intelept, si intre cei intelepti mai desavarsit, si catre cei bine-credinciosi ca un mai-intelept; iar pe cei fara de minte si neinvatati ca pe niste dobitoace ii defaim. [/SIZE]
[SIZE=2]Daca voi fi ocarat ma departez; daca voi fi cinstit, ma urasc. Daca dupa dreptate mi se cere, ma judec, si pe cei ce-mi graiesc cele adevarate ca pe niste vrajmasi ii socotesc. Mustrat fiind, ma manii, si, nefiind lingusit, ma ingretosez. [/SIZE]
[SIZE=2]Nu voiesc a cinsti pe cel vrednic, si, nevrednic fiind, cinstiri cer. Nu voiesc a ma osteni, si, daca nu imi slujeste mie cineva, ma manii asupra lui. Nu voiesc a merge impreuna cu cei ce lucreaza, si, daca nu-mi ajuta mie cineva, il graiesc pe dansul de rau, ca pe un mandru. [/SIZE]
[SIZE=2]Intru nevoi nu cunosc pe fratele, iar cand este sanatos il cercetez pe dansul. Pe cel bolnav il urasc, si, bolnav fiind eu, voiesc sa fiu iubit. Pe cei mai mari ii defaim si pe cei mai mici ii trec cu vederea. [/SIZE]

Plansul de Miercuri seara - Sfantul Efrem Sirul(2)
 

[SIZE=2]Daca ma voi stapani pe sine-mi despre pofta cea necuvantatoare, ma maresc in desert. Daca voi ispravi priveghere, cu nesupunere si cu impotriva graire ca intr-o cursa ma prind. Daca ma voi infrana pe sine-mi de bucate, intru ingamfare si intru trufie ma inec. Daca intru rugaciune voi starui, de manie si de urgie ma biruiesc. Daca intru fapta buna pe cineva voi vedea, eu nu rabd. [/SIZE]
[SIZE=2]Toate cele dulci ale lumii le-am trecut cu vederea, dar de pofta cea desarta a lor nu ma departez. Daca voi vedea parte femeiasca, ma stralucesc. Din afara ma fac smerit-cugetator, iar cu sufletul inalt-cugetator. [/SIZE]
[SIZE=2]Cu parerea sunt cum as fi neagonisitor, iar cu gandul de boala multei agonisiri bolesc. Si pentru ce trebuie vremea a o cheltui? Caci cu parerea m-am lepadat de toate, si cu adevarul iarasi cele ale lumii le cuget. [/SIZE]
[SIZE=2]Nu mai zic despre caile cele mojicesti la biserica, zabovirile cele cu de-adinsul, barfirile cele dintru adunari, nascocirile gandurilor, pomenirile cele desarte, bunele vorbiri de la masa, nesatiul darilor si luarilor, impartasirile din greselile cele straine, pricirile cele pierzatoare.[/SIZE]
[SIZE=2]Aceasta este viata mea. Cu atatea rele ma lupt impotriva mantuirii mele, si trufia mea si slava mea desarta nu ma iarta ca sa-mi privesc ranile mele, ca sa ma vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Cu atata gloata de pacate vrajmasul ma lupta pe mine si, intru acestea cautandu-ma si aflandu-ma eu, ticalosul, slava de sfintenie trag asupra-mi. [/SIZE]
[SIZE=2]Intru pacate petrecand, ca un drept voiesc sa fiu socotit. Numai una aceasta dare de raspuns pentru toate am, ca «diavolul m-a sfatuit pe mine la acestea»; dar nici lui Adam nu i-a folosit raspunsul acesta. [/SIZE]
[SIZE=2]Ma plec sa cred ca acela l-a sfatuit pe Cain; dar nici acesta nu a scapat de hotarare. Si ce voi face cand ma va cerceta pe mine Domnul? Nu este nici o dare de raspuns pentru lenevirea mea. [/SIZE]
[SIZE=2]Ma tem sa nu mi se intample sa fiu si eu dintre aceia de care a zis Pavel ca sunt vase ale urgiei, pe care asemenea ii are diavolul parte a sa; pe care, pentru nebagarea lor de seama, in patimi de necinste i-a dat Dumnezeu. Deci frica-mi este ca nu cumva o hotarare ca aceasta si asupra mea sa scoata.[/SIZE]
[SIZE=2]Doamne, mie, pacatosului, mi-ai pus pocainta. Vrand sa ma mantuiesti pe mine, nevrednicul, viaza, datatorule de viata, sufletul meu cel omorat cu pacatele. Spala-mi orbirea cea impietrita a ticaloasei inimii mele si imi daruieste mie izvor de umilinta, Cela ce din coasta Ta cea curgatoare de viata ne-ai izvorat noua viata.[/SIZE]
[SIZE=2]Cine nu va suspina? Cine nu va plange lepadarea mea? Inca cu adevarata lepadarea mea de lume nu m-am lepadat, si cu trufia sunt tinut; inca nu am gustat din nevointa, si cu slava desarta sunt legat; inca pragurile nu le-am vazut, si cele din launtru le nalucesc; invatatura faptei bune nu am cercat-o, si deja pe fratele il infrunt; inca la cunostinta adevarului nu am ajuns, si pe altii din mandrie ii invat. [/SIZE]
[SIZE=2]Toate ti le-a dat tie prea-bunul Dumnezeu, o, suflete: cunostinta, pricepere, socoteala. Cunoaste-ti folosul. Cum tu socotesti a da lumini aproapelui, intunecat fiind? Fa-te tie doctor, suflete; iar de nu, plange-ti orbirea ta. Nici o pricina nu ai pentru lenevirile tale. Trezveste-te, privegheaza, suflete, suspina, lacrimeaza si spala-ti prin postire sarcina cea grea a pacatelor tale.[/SIZE]
[SIZE=2]Dumnezeule cel preainalt, Care singur ai stapanire peste viata si peste moarte, daruieste-mi mie, pacatosului, in ceasul acela al infricosatei Tale veniri, indurarile Tale cele multe, ca sa nu fiu gasit acolo, inaintea strasnicului Tau Divan, ocara si rusine mare privitorilor: ingeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, mucenici, postnici, si tuturor dreptilor. [/SIZE]
[SIZE=2]Ci aici, unde m-am indulcit de dulceata pacatului, pedepseste-ma, Mantuitorul meu, ca un Parinte milosard si iubitor de fii, si acolo iarta-mi mie ca un Dumnezeu ceresc singur fara de pacat. [/SIZE]
[SIZE=2]Tot pacatul l-am lucrat eu, osanditul. Pe toti i-am intrecut cu inversunarea. Vinovat sunt muncii si, de ma voi grabi sa ma pocaiesc, nu am lacrimi.[/SIZE]
[SIZE=2]Vai mie, cu ce ochi voi vedea eu, pacatosul si trandavul, infricosatul acela Divan, la care sezand, Doamne, cele lucrate de mine le vei vadi! Te stiu pe Tine Judecator infricosat, intru slava Dumnezeirii venind, toate cele ascunse urmand sa le vadesti. [/SIZE]
[SIZE=2]Toata viata mea eu, ticalosul, cu inversunare am cheltuit-o, totdeauna in mocirla dezmierdarilor tavalindu-ma. Toate greselile mele cele ascunse si cuprinderea pacatelor mele Tu le cunosti, Unule Ziditorul meu. [/SIZE]
[SIZE=2]Nimeni asa, ca mine, nu s-a aratat lacas al pacatului. Nimeni asa, ca mine, nu a intaratat bunatatea Ta, Stapane, pornirilor rautatii urmand. Ci, precum esti noian al bunatatii, usuca-mi noianurile cele rele ale pacatelor mele; si, precum esti adanc al milei, arde de tot adancul pacatelor mele si sa nu-mi rasplatesti mie cu rasplatiri vrednice de cele ce am lucrat. [/SIZE]
[SIZE=2]Sa nu ma osandesti pe mine in vapaia gheenei, ca nesuferita este urgia Ta, Doamne, peste noi, pacatosii. Cine dar va suferi ingrozirea ei? Caci focul nu se va stinge si viermele nostru nu se va sfarsi.[/SIZE]
[SIZE=2]Teme-te de ingrozirea cea dintru tine, o, suflete. Leapada somnul cel greu al lenevirii si dormitarea cumplitei trandaviri. Aproape este sfarsitul. Langa usa - Judecata. Oare ce ne va intampina pe noi, dupa ce se va desparti sufletul de trup? [/SIZE]
[SIZE=2]Adunati-va impreuna cu mine, Cuviosi si Drepti, cei ce cu nevointa cea buna v-ati nevoit; si, sau ca pe un mort plangeti-ma, sau ca de un viu si pe jumatate mort indurati-va, fiindca eu sunt plin de rusine si nu am indrazneala pentru pacatele cele facute de mine intru cunostinta. [/SIZE]
[SIZE=2]Varsati peste mine mila voastra, ca peste un robit si ca peste un putrezit cu ranile. Miluiti-ma pe mine ca niste tainici ai milostivului Dumnezeu, Mantuitorului nostru, si cereti Lui ca in dar sa ma intoarca pe mine, ca sa nu ma aflu nevrednic in ceasul venirii Lui si ca sa nu aud acea infricosata hotarare: «Du-te de la Mine, lucratorule al nedreptatii; zic tie, nu te stiu pe tine». [/SIZE]
[SIZE=2]Deci Te rog pe Tine, Lumina cea adevarata, Nasterea blagoslovitului Tau Parinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce sezi de-a dreapta maririi Lui, necuprinse Fiule al lui Dumnezeu, necercate Hristoase, lauda si bucuria celor ce Te doresc pe Tine, veselia si desfatarea celor ce Te iubesc pe Tine, Viata mea, Lumina mea, Hristoase al meu: Sa nu ma treci cu vederea pe mine, cel defaimat, sa nu ma lepezi pe mine, cel urat, sa nu ma parasesti pe mine, cel osandit, ca foarte se veseleste vrajmasul meu cand pe sine-mi ma deznadajduiesc pentru ceata rautatii ce se pune asupra mea.[/SIZE]
[SIZE=2]Intru aceasta numai se bucura, cand prin deznadajduire m-ar vedea pe mine robit; ci Tu, cu milosardia Ta, rusineaza nadejdea lui si ma smulge pe mine dintre dintii lui, si de la socoteala lui cea cu rau mestesug, si de la toata lucrarea lui ce se porneste asupra mea, ca intru multe a tabarat asupra mea. [/SIZE]
[SIZE=2]Daruieste-mi mie, Doamne, luminare, ca sa cunosc mestesugirile impotrivnicului si ale uratorului de bine, ca nenumarate alunecari pune inaintea mea: sminteli, vatamare, multa agonisire, inaltare a veacului acestuia, dulceata trupeasca si multi ani in viata aceasta de acum; temere de nevointa, si pregetare la rugaciuni, si la cantarea de psalmi somn si odihna trupeasca. Pe cat acela se sarguieste spre a mea pierzare, pe atat eu, ticalosul, ma lenevesc si ma trandavesc; si pe cat acela pandeste, pe atat eu nu bag de seama.[/SIZE]
[SIZE=2]Ia aminte, suflete, grijeste-te de constiinta. Nu lua aminte la greselile altora, ci mai vartos la ale tale. Nu lua aminte la aschia din ochiul fratelui si al aproapelui, ci cauta adeseori la barna ta. [/SIZE]
[SIZE=2]Sarguieste-te, apuca inainte, impaca-te cu Hristos, Cel ce pentru tine S-a rastignit cu trupul. Caci, de ne-am fi judecat pe noi insine, n-am fi fost judecati acolo unde este osanda cea mare si neincetata. [/SIZE]
[SIZE=2]Indura-Te spre mine, Doamne, pentru milostivirea Ta, si ma mantuieste pe mine, pentru singura bunatatea Ta, cu solirile Preacuratei Stapanei noastre, de Dumnezeu Nascatoarei, si ale tuturor Sfintilor Tai, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin![/SIZE]
[SIZE=2]Sfantul Efrem Sirul[/SIZE]

Saptamana Patimilor - JOIA MARE
 

Saptamana Patimilor - JOIA MARE

http://www.crestinortodox.ro/admin/_...andlica111.jpg
[SIZE=2]
Semnificatia zilei a patra (Joia Mare) din Saptamana Sfintelor Patimi [/SIZE]
[SIZE=2]
[/SIZE][SIZE=2]JOI, este randuit sa praznuim patru evenimente din Saptamana Patimilor, primele doua facandu-se ziua, iar celelalte doua in noaptea de joi spre vineri:[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]SPALAREA PICIOARELOR UCENICILOR DE CATRE MANTUITORUL, dandu-le prin aceasta, lor si noua, pilda de smerenie. (Ioan 13, 1-17)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2],,Dupa ce le-a spalat picioarele si Si-a luat hainele, S-a asezat iar la masa si le-a zis: Intelegeti ce v-am facut Eu? Voi Ma numiti pe Mine: Invatatorul si Domnul, si bine ziceti, caci sunt.[/SIZE]

[SIZE=2]Deci, daca Eu, Domnul si Invatatorul, v-am spalt voua picioarele, si voi sunteti datori ca sa spalati picioarele unii altora; Ca v-am dat voua pilda, ca precum v-am facut Eu voua, sa faceti si voi.”(IOAN 13,12-15)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]CINA CEA DE TAINA, adica asezarea Sfintei Cuminecaturi. (Matei 26, 20-30; Marcu 14, 17-31; Luca 22, 14-38; Ioan 13) [/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2],,Si luand painea, multumind, a frant si le-a dat lor, zicand: Acesta este Trupul Meu care se da pentru voi; aceasat sa faceti intru pomenirea Mea.[/SIZE]
[SIZE=2]
Asemenea si paharul, dupa ce au cinat, zicand: Acest pahar este Legea cea noua, intru Sangele Meu, care se varsa pentru voi.”(LUCA 22,19-20)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]RUGACIUNEA CEA MAI PRESUS DE FIRE, IN GRADINA GHETSIMANI. (Matei 26, 36-46; Ioan 17) [/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2],,Precum M-ai trimis pe Mine in lume, si Eu i-am trimis pe ei in lume. Pentru ei Eu Ma sfintesc pe Mine Insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar.[/SIZE]
[SIZE=2]
Dar nu numai pentru acestia Ma rog, ci si pentru cei ce vor crede in Mine, prin cuvantul lor, ca toti sa fie una, dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una, ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimis.[/SIZE]
[SIZE=2]
Si slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca sa fie una, precum Noi una suntem: Eu intru ei si Tu intru Mine, ca ei sa fie desavarsiti intru unime, si ca sa cunoasca lumea ca Tu M-ai trimis si ca i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.”(IOAN 17, 17-23)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]TRADAREA DOMNULUI DE CATRE IUDA (Matei 26, 47-56)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2],,Si pe cand vorbea inca, iata a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, si impreuna cu el multime multa, cu sabii si cu ciomege, de la arhierei si de la batranii poporului.[/SIZE]
[SIZE=2]
Iar vanzatorul le-a dat semn, zicand: Pe care-L voi saruta, Acela este! Puneti mana pe El.[/SIZE]
[SIZE=2]Si indata, apropiindu-se de Iisus, a zis: Bucura-Te, Invatatorule! Si L-a sarutat.[/SIZE]
[SIZE=2]Iar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit?[/SIZE]
[SIZE=2]
Atunci ei, apropiindu-se, au pus mainile pe Iisus si L-au prins.”(MATEI 26,47-50)[/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]Joi este ziua in care gospodinele trebuie sa vopseasca ouale in rosu, urmand ca in Sambata Mare sa coaca pasca si cozonacul ce vor fi aduse la biserica in noaptea de Inviere pentru a fi sfintite. [/SIZE]
[SIZE=2]
"Astazi a fost spanzurat pe lemn Cel ce a spanzurat pamintul pe ape". Aceste cutremuratoare cuvinte sant rostite de preot inca din seara Sfintei Joi, cand acesta iese din Sfintul Altar purtand in spate Crucea lui Hristos.

Mitropolia Olteniei[/SIZE]

Saptamana Patimilor - VINERI
 

Saptamana Patimilor - VINERI

http://www.crestinortodox.ro/admin/_...ndlica1111.jpg

[SIZE=2]VINERI - In aceasta zi credinciosii tin post negru (nu se consuma nici un fel de mancare si nu se bea apa). Este o zi de profunda tristete, intrucat este ziua rastignirii Mantuitorului, a mortii si a ingroparii Lui. Din acest motiv, in aceasta zi nu se savarseste Liturghie (este o zi aliturgica). Denia de vineri seara sau slujba prohodului, ne poarta in procesiune alaturi de cei care l-au ingropat pe Mantuitorul (femeile mironosite si Iosif al Arimateii), zi in care toti credinciosii canta: "In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase..."

La sfirsitul slujbei se inconjoara biserica cu Sfintul Aer, pe sub care trec apoi toti credinciosii. Numit si Epitaf, Sfintul Aer este o pinza de in sau de matase, de catifea sau de musama pe care se afla imprimata, brodata ori zugravita icoana inmormintarii Domnului. Epitaful simbolizeaza trupul mort al lui Hristos.

In intervalul acesta dintre rastignirea pe cruce si Inviere, pentru ca moartea Lui sa nu para iluzorie oamenilor, Fiul lui Dumnezeu a lasat trupul Sau sa zaca in mormint trei zile si in acest timp S-a coborit cu sufletul la iad, sfarimindu-i portile. Traind timp de trei zile numai prin suflet, Iisus a voit sa ne arate ca este posibila o viata spirituala, biruitoare si fericita, si fara de trup. Pina la El, oricine murea se ducea la viata chinuita din iad, intrucit toti treceau pragul eternitatii cu sufletul transfigurat de pacat. Aceste trei zile de viata ale lui Iisus cu sufletul despartit de trup formeaza inceputul Raiului. Incepind din acest moment, sufletele celor drepti sint asezate in Rai pina la Invierea lor cu trupurile.

[/SIZE]

Plansul de vineri seara - Sfantul Efrem Sirul
 

Plansul de vineri seara - Sfantul Efrem Sirul

[SIZE=2]
Plansul de vineri seara - Sfantul Efrem Sirul[/SIZE]
[SIZE=2]Suflet necajit se apropie la Tine, Sfinte Stapane, si cu lacrimi vorbeste Tie pentru vrajmasul cel pierzator, si cu smerenie cade, rugandu-se Tie pentru impotrivnicul ce il necajeste pe el. [/SIZE]
[SIZE=2]Deci, de vreme ce cu indraznire vine la Tine, auzi-l pe dansul degraba si, alergand la Tine cu dorire, cerceteaza-l pe el cu sarguinta. Daca-l vei trece cu vederea pe dansul, necajit fiind, va pieri; daca vei zabovi a-l auzi pe el, inconjurat fiind, se va pierde. [/SIZE]
[SIZE=2]Iar daca pentru indurarile Tale il vei cerceta pe dansul, se va afla; daca il vei cauta pe dansul, se va mantui; daca il vei auzi pe el, se va imputernici. Sa nu il treci cu vederea pe dinsul, ca sa nu il apuce vrajmasul, caruia i-ai dat carte de despartire si pe care l-ai alungat. [/SIZE]
[SIZE=2]Sa nu pomenesti intaratarile mele cele prea-rele cu care am intaratat darul Tau, o, Stapane milostive, si sa nu imi faci dupa lucrurile mele, ci mai vartos daruieste-mi mie, pacatosului, putina vreme, ca sa aflu ragaz de pocainta adevarata, iubitorule de oameni, bunule. [/SIZE]
[SIZE=2]A suferit darul Tau multa multime de pacate si nelegiuiri ale tineretilor mele si acum ar suferi si lepadarea, intaratarea si obraznicia. Eu insumi stiu, Doamne, ca Te-ai jurat asupra-Ti ca nu voiesti moartea pacatosului, ci mai vartos sa se intoarca si sa-l viezi pe dansul, sa se mantuiasca de pacatele lui cu indurarile Tale. [/SIZE]
[SIZE=2]Darul Tau, Stapane, iubitorule de suflete, totdeauna biruieste cu ale sale milostiviri si indurari, ca sa miluiasca si sa mantuiasca pe cei ce Te doresc pe Tine. El imi cerceteaza inima mereu si, de va afla odihna, intrand va locui intru dansa; iar de nu o va afla pe dansa curata, se departeaza indata. [/SIZE]
[SIZE=2]Si iarasi indurarile Tale il silesc pe el a veni si a ma cerceta pe mine, nevrednicul; iar eu, ticalosul, sunt de buna voie intors, iar nu dupa fire. Ma aflu pururea inalt-cugetator, molatic si viclean. [/SIZE]
[SIZE=2]Nu-mi pazesc mintea, din trandavie, si vrajmasul imi pune in minte ganduri de viclenie, necurata desfranare, frumusete femeiasca imi indulceste mintea si-mi intineaza sufletul meu, si de multe ori intru faradelegile mele de mai inainte ma aflu, zacand ca intr-o mlastina in gandurile cele spurcate. [/SIZE]
[SIZE=2]Si venind darul Tau, intru inima mea afla rea putoare, pentru gandurile cele spurcate, si indata se departeaza, neafland intrare sa intre si sa se salasluiasca intru mine precum voieste. Spala inima mea cu dulceata luminoasa, ca sa-mi vin intru simtire, ca m-a cercetat pe mine si nu a aflat intrare, ca asa sa caute a o indulci pe dansa. [/SIZE]
[SIZE=2]Si stiu ca, de catre insasi milosardia silindu-se sa ma miluiasca, nu se va departa de la mine cu totul. Milele si indurarile Tale se propovaduiesc pretutindeni prin Evanghelii, si prin Apostoli, si prin toate scripturile Sfintilor Parinti si Dascali. [/SIZE]
[SIZE=2]Eu - stiind pilda curvarului, primirea lui Manase, a talharului, a lui Zaheu, a vamesului, a desfranatei, a Cananeiencei, a aceleia ce ii curgea sange, a slabanogului, a orbului, a fiicei lui Iair, a tuturor celor mai inainte scrisi - venind catre Tine, ma rog sa-mi deschizi milostivirile Tale si sa ma primesti si pe mine. [/SIZE]
[SIZE=2]O, bunatate si iubire de oameni a lui Dumnezeu! Cum doreste si sileste pe toti oamenii sa se mantuiasca! Cruta, Doamne, pe netrebnicul robul Tau. Cruta, milosarde Hristoase, Mantuitorule, zidirea Ta. Ca de nu Tu, Doamne, ma vei intelepti pe mine, ticalosul, si de nu-mi vei da mie luminare inimii, nu pot, din multa mea rautate, sa-mi vad lenevirea mea si moliciunea. [/SIZE]
[SIZE=2]Ci, de vreme ce ma tin si ma biruiesc de amarul vrajmas care ma necajeste pe mine, de-a pururea voi striga cu lacrimi noaptea si ziua catre bunatatea Ta, ca sa ma izbavesti pe mine din cursele lui, caci in fiecare ceas isi innoieste asupra mea maiestriile sale; in fiecare ceas, cu ganduri curvesti si cu pofte de dezmierdari imi necajeste sufletul meu. [/SIZE]
[SIZE=2]Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile marii, sa-l certe si pe dansul, ca sa se surpe de la mine, netrebnicul robul Tau; caci se sarguieste a-mi alunga gandirea de la indulcirea si buna cugetare a poruncilor Tale. [/SIZE]
[SIZE=2]Trimite-mi, Stapane, darul Tau degraba, ca sa alunge de la robul Tau pe balaurul cel mare, impreuna cu toate gandurile lui cele rusinoase, si rele, si viclene; fiindca strapunsaturile sagetilor lui s-au facut putrede putrejuni intru inima mea. Si eu in tot chipul le ascund pe ele intru a mea nebunie. [/SIZE]
[SIZE=2]Doctorul cel bun striga catre mine; plati nu cauta, sangiuiri nu varsa. Pregetarea mea nu-mi ingaduie sa ma duc catre Dansul. Vine El sa ma tamaduiasca pe mine si ma afla mancandu-mi ranile mele. Cand le-am mancat, atunci ma caiesc, insa cainta mea nu este adevarata. [/SIZE]
[SIZE=2]Datator al tuturor vindecarilor si Parinte al indurarilor, Tu esti singur bun si milosard Dumnezeu, Cel ce daruiesti de-a pururea cele bune celor care cer de la Tine. Fiindca eu insumi cu adevarat am ispitit adeseori nemasuratele vindecari si daruirile cele bune care mi se daruiesc mie zi de zi. [/SIZE]
[SIZE=2]Nemasurat este darul vindecarilor Tale, Stapane, si tuturor celor ce vin la Tine le dai vindecare; caci si ranile mele adeseori se tamaduiesc cu indurarile Tale; si iarasi putrezesc pentru a mea lenevire. [/SIZE]
[SIZE=2]Pentru acestea, fara de sfiala, rog bunatatea Ta, suferitorule de rau, Doamne, ca sa vina peste mine darul Tau, dupa obicei, si sa-mi adune gandirea mea si sa-mi vindece iarasi cumplitele mele rani. Caci iata, invaluirile si grijile vremii celei vremelnice ma apasa si ma fac fara de grija de bunatatile Tale cele vesnice; ci Tu fii indelung rabdator asupra mea. [/SIZE]

Plansul de Vineri seara - Sfantul Efrem Sirul(2)
 

[SIZE=2]Nici Cerul, nici pamantul nu vor putea sa rasplateasca cu vrednicie pentru vindecarile si darurile Tale, ca nu au cinste vrednica sa iti rasplateasca Tie. Prin lacrimi le daruiesti pe dansele si prin plansul amar dai desfatare vesnica.[/SIZE]
[SIZE=2]O, putere a lacrimilor, cate poti! Daruieste-mi, Doamne, mie, nevrednicului robului Tau, lacrimi de pocainta ca sa-mi spal pacatele mele, ca sa se lumineze inima mea, ca sa sterg zapisul cel mare prin putine lacrimi si sa sting prin putin plans focul care arde pentru mine; caci cei ce aici vor plange se vor izbavi de plansurile cele vesnice. [/SIZE]
[SIZE=2]Caci iata, adun gandurile mele de pretutindeni si inca nu m-am slobozit de lucrarile duhurilor celor rele si viclene ce vor sa ma opreasca pentru acestea in vazduh; inca nu am cunoscut greutatea multimii pacatelor mele; inca nu am fost slobozit de pricinile gheenei. Cele ce ma cufunda pe mine intr-insa poarta inca roade intru mine si toate lucrurile ei se misca intru inima mea; cei ce ma ineaca pe mine intr-insa poarta inca roade in trupul meu.[/SIZE]
[SIZE=2]Pana cand eu, ticalosul, ma voi imbata fara de vin si ma voi lenevi de ale mele pacate, ca de unele straine? Ca un rob rau si viclean pe domnul sau, asa-mi bantuiesc si-mi vrajmasesc eu singur mantuirea si, ca si cum vor lua altii ostenelile mele, asa nu voiesc sa priveghez.[/SIZE]
[SIZE=2]Totdeauna intarat indelunga rabdarea Ta. Inaintea ochilor am amaraciunea mea. Toate indelung le rabzi pentru multa bunatatea Ta. [/SIZE]
[SIZE=2]Daruieste-mi mie, Doamne, doctorie de intoarcere, ca sa-mi vindec ranile mele cele amare. Daruieste-mi mie sa intru in stadionul infranarii. Daruieste-mi mie ca intru umilinta inimii sa-mi trec toate zilele vietii mele. [/SIZE]
[SIZE=2]Lumineaza-mi ochii cei intunecati ai gandirii mele si pazeste-o pe dansa, ca sa nu se intunece de catre vicleanul vrajmas vederea sufletului meu; si da-mi mie putere ca macar o saptamana sa lucrez in via Ta, fiindca mi-am pierdut vremea vietii mele intru desertaciune si in ganduri de rusine. [/SIZE]
[SIZE=2]Ceasul al unsprezecelea este al vremii vietii mele celei desarte. Ocarmuieste, Doamne, corabia negustoriei mele si daruieste-mi pricepere mie, prostului negutator, ca sa-mi negutatoresc negotul meu pana am vreme. Caci si inotarea corabiei a ajuns la sfarsit. [/SIZE]
[SIZE=2]Mare viscol este si vremea ma cheama pe mine, cel inalt-cugetator: Vino, arata-ti, lenesule, tot negotul vietii tale. Si ceasul mortii ma infricoseaza pe mine, ticalosul; caci ceasul despartirii a venit inaintea ochilor mei si foarte m-am infricosat vazandu-mi saracia mea. In loc sa ma bucur, eu mai vartos m-am infricosat, nefacand vrednice lucruri dupa dar.[/SIZE]
[SIZE=2]Infricosata este cu adevarat, o, suflete, sosirea de fata a mortii celor impatimiti, si pacatosilor, si trandavilor, si celor ce nu se sarguiesc sa petreaca cu curatie intru aceasta viata desarta. [/SIZE]
[SIZE=2]Caci lucratorii si nevoitorii cei desavarsiti se bucura in ceasul despartirii, vazand inaintea ochilor osteneala cea mare a nevointei, a privegherilor, a ajunarilor, a metaniilor, a rugilor, a lacrimilor, a sacului lor. [/SIZE]
[SIZE=2]Salta sufletul lor, caci se indeamna sa se duca la odihna din casa trupului; iar pacatosului ii este scarba prea cumplita in ceasul despartirii lui, caci vede inaintea ochilor lui lenevirea sa, neinfranarea, trandavia, materia multei agoniseli; insa nu i se ingaduie nicidecum sa graiasca ceva, caci cu asprime porneste porunca. [/SIZE]
[SIZE=2]Cata cainta cuprinde atunci inima celui ce s-a lenevit aici de a sa mantuire! Cat este de mare chinul ascuns al sufletului sau! Vai mie, suflete, vai mie! Pentru ce te lenevesti de viata ta? Pentru ce cu raspandire petreci zilele vietii tale? [/SIZE]
[SIZE=2]Fara de veste se va face chemarea ta si ce vei face acolo, inaintea Divanului Judecatorului celui infricosat, intru cele de aici lenevindu-te? Cum te fura pe tine vrajmasul si nu pricepi? Cum te jefuieste pe tine de bogatia cea cereasca si nu cunosti, inaltule si raspanditule? [/SIZE]
[SIZE=2]Indelung rabdatorule, sprijineste-ma, Fiule al lui Dumnezeu, nepacatoase Hristoase. Daruieste-mi mie, Mantuitorule, cugetare de viata ce va sa fie, ca doar as putea sa nu am niciodata intru inima mea altceva afara de aceasta cugetare, ca sa implinesc voile Tale. [/SIZE]
[SIZE=2]Macar la batranete fa-ma impreuna lucrator al darului Tau, ca sa negutatoresc bine cu argintul pe care insuti mi l-ai dat mie, Imparate Ceresc.[/SIZE]
[SIZE=2]Cum oare voi putea sa stau inaintea infricosatului Tau Divan eu, raspanditul si inaltul? Cum eu, nerabdatorul si cel fara de roada, ma voi afla impreuna cu cei desavarsiti, care au facut aici rodul dreptatii? [/SIZE]
[SIZE=2]Intru care petrecere ma voi cunoaste, cand Sfintii se vor cunoaste unii pe altii intru camarile cele ceresti? Cuviosii, dreptii, intreg-inteleptii, smeritii, in lumina neapusa mergand; pacatosii, cei rai, mandrii, trufasii, cei ce au benchetuit - in focul cel vesnic si nestins. [/SIZE]
[SIZE=2]O, suflete nepricepute, o, suflete nesimtite, o, suflete, cel ce ti-ai urat viata ta cea vesnica! Pana cand invaluirile te tarasc pe tine pe pamant? Pana cand raul obicei al gandurilor tale celor viclene te trage pe tine? Au nu stii ca gandurile cele rele si viclene ca un nor intunecat se pun inaintea ta, ca sa nu te trezvesti catre Dumnezeu? [/SIZE]
[SIZE=2]Si tu astepti intru lenevire sa zaboveasca a veni Mirele cel ceresc; insa ca un fulger va face venirea de fata a Lui. Nadajduiesti intru lenevirea ta ca intarzie a veni sfarsitul tau, dar ca un fulger va veni la tine.[/SIZE]
[SIZE=2]Privegheaza, o, suflete al meu, in ceasul razboiului. Cucereste-te lui Dumnezeu, cu lacrimi rugandu-te. Striga din toata inima ta, striga cu toata durerea inimii, ca sa te afle pe tine intru intoarcere. Si indata iti va trimite spre ajutor inger indurat si te va izbavi pe tine din razboiul si din tulburarea vrajmasului. [/SIZE]
[SIZE=2]Milostiv fii mie, Doamne, pacatosului, si desparte-ma de pacatele mele, si ma intoarce mai inainte de a veni infricosata Judecata si a ma lua pe mine nepregatit si rusinat; pentru solirile Preacuratei Stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria, si ale tuturor Sfintilor Tai, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin![/SIZE]
[SIZE=2]Sfantul Efrem Sirul[/SIZE]

Saptamana Patimilor
 

Saptamana Patimilor

Saptamana Patimilor exprima perioada de la Florii pana in Sambata cea Mare inclusiv. Conform randuielilor canonice, in aceasta saptamana se ajuneaza pana spre seara. Caracteristica esentiala a acestei saptamani sunt Deniile.
Luni, in Saptamana Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii.
Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod. E o pilda data omului, din care trebuie sa retina, ca Dumnezeu este atat iubire cat si dreptate. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.
Incepand cu Denia de duminica seara, se canta pana in Sfanta si Marea Joi urmatorul tropar:
"Iata mirele vine in miezul noptii si fericita este sluga pe care va afla-o priveghind; iar netrebnica e cea pe care o va gasi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sa nu te ingreuiezi, ca sa nu te dai mortii si afara din Imparatie sa te incui, ci te desteapta strigand: Sfant, Sfant, Sfant esti Dumnezeul nostru, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".
(sursa crestinortodox.ro)

Fiecare dintre noi poate fi un Iuda. Cum?!
 

[COLOR=#000066]Fiecare dintre noi poate fi un Iuda. Cum?![/COLOR]
[COLOR=#000066][/COLOR]
[COLOR=#000066][/COLOR]
“În acest fragment din Scriptură citim cum, în timp ce Domnul nostru se pregătea pentru Patimile Sale, o femeie veni şi-L unse cu un ulei foarte preţios; şi este impresionant cum Domnul nostru a acceptat o asemenea iubire de la oameni simpli. Dar în acelaşi timp, Iuda - unul din cei doisprezece ucenici care erau cu El - privi ceea ce se întâmplase şi ceva în inima lui se schimbă. Aceasta se pare că a fost “picătura care a umplut paharul”, întrucât Iuda era cel care se ocupa de bani şi se gândea că aceasta a fost o risipă de bani. Putem chiar vedea procesul logicii care se derula în mintea lui. Îl putem auzi gândind despre Hristos: “Credeam că omul acesta era cineva important. A risipit banii, nu face lucrurile cum trebuie, se crede aşa de important…” şi tot felul de alte idei asemănătoare pe care diavolul le-a strecurat în mintea lui. Iar cu patima sa (principala sa patimă era iubirea de argint), a căzut în cursa diavolului şi a fost făcut să-L trădeze pe Hristos. Nu dorea, de fapt, să-L trădeze; nu dorea decât bani. Nu s-a păzit pe sine şi nu şi-a răstignit patimile.
Fiecare dintre noi putem fi în aceeaşi situaţie. Trebuie să ne uităm în inimile noastre şi să vedem care dintre patimile noastre îl vor ajuta pe diavol să ne prindă în cârligul său pentru a ne face să-L trădăm pe Hristos. Dacă ne gândim că suntem mai sus decât Iuda- că el a fost un fel de “nebun” şi că noi nu suntem - ne înşelăm amarnic. Asemeni lui Iuda, fiecare dintre noi avem patimi în inimile noastre. Să le privim. Putem fi prinşi prin iubirea de curăţenie, de corectitudine, de un simţ oarecare al frumuseţii: oricare din micile noastre greşeli de care ne agăţăm poate fi un lucru prin care diavolul ne poate prinde. Fiind prinşi, putem începe să îndreptăţim această stare “logic” - pe premisa patimii noastre. Şi de la acel proces “logic” de gândire putem să-L trădăm pe Hristos, dacă nu ne păzim pe noi înşine şi nu ne dăm seama că suntem plini de patimi, că fiecare dintre noi este un posibil Iuda. Prin urmare, când se iveşte ocazia - când patima începe să lucreze în noi şi începe în mod logic să evolueze de la patimă la trădare - trebuie să ne oprim şi să spunem, “Doamne, ai milă de mine păcătosul!”
Nu trebuie să privim viaţa prin ochii patimilor noastre, nici să vedem cum am putea “potrivi” viaţa pentru a o face aşa cum am vrea noi să fie - indiferent dacă aceasta este o viaţă unde este linişte şi pace sau tulburare şi nelinişte. Dacă încercăm să ne “potrivim” astfel viaţa, va urma un dezastru total. Privind către viaţă, ar trebui să acceptăm tot ce ni se dă prin mila Domnului, ştiind că toate ne sunt date pentru a ne trezi din somnul patimilor noastre. Ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu pentru a ne arăta ce-I este plăcut lui să facem. Când vom accepta ce ni se dă, vom începe să fim asemeni femeii din Evanghelie care a auzit glasul lui Dumnezeu şi astfel a putut să-L urmeze. A fost pomenită până la capătul lumii, cum ne spune şi Domnul nostru, doar pentru simplul lucru pe care l-a făcut - ungerea Lui cu mir.
Să fim asemeni ei: receptivi la semnele Domnului în jurul nostru. Aceste semne vin de pretutindeni: din natură, de la aproapele nostru, din coincidenţe aparente… Întotdeauna, în fiecare zi, ceva care ne arată voia Domnului. Trebuie să fim deschişi la acest lucru. O dată ce devenim mai conştienţi de patimile noastre, nu le vom lăsa să evolueze pentru a ajunge precum Iuda. Iuda a pornit de la ceva foarte neînsemnat: grija pentru buna folosire a banilor. Şi de la astfel de lucruri mărunte putem ajunge să-L trădăm pe Dumnezeu Mântuitorul. Trebuie să fim treji, urmărind nu satisfacerea patimilor noastre, ci mai degrabă îndemnurile voii lui Dumnezeu: cum să ne trezim chiar în acest moment şi să începem să-L urmăm pe Hristos în patima Sa şi să ne mântuim sufletele”.
http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...liu-725030.jpg

Cea mai tragica noapte din istoria lumii
 

[COLOR=#000066]CEA MAI TRAGICA NOAPTE DIN ISTORIA LUMII[/COLOR]


Parintele Sofronie Saharov

despre rugaciunea Mantuitorului din Ghetsimani din noaptea “cea mai tragica din istorie

“Rugaciunea lui Hristos din Gradina Ghetsimani e cea mai nobila dintre toate rugaciunile prin taria si puterea ei de a ispasi pentru pacatele lumii. Adusa Dumnezeului Vesnic, Care este Tatal, in duhul dragostei dumnezeiesti, ea continua sa straluceasca cu o lumina ce nu poate fi stinsa, atragand pe veci sufletele ce s-au asemanat cu Dumnezeu. Hristos a inclus intregul neam omenesc in aceasta rugaciune, de la Adam cel dintai pana la cel din urma om ce se va naste din femeie. Ne lipseste cunoasterea existentiala a unei atare iubiri si, astfel, sensul este permanent ascuns pentru noi. Biruitoare in vesnicie, [COLOR=#ff0000]dragostea lui Hristos implica in planul pamantesc o suferinta extrema. Nimeni nu a cunoscut vreodata o asemenea suferinta ca cea indurata de Hristos.[/COLOR] El S-a pogorat pana la iad, in cel mai chinuitor iad dintre toate, in iadul iubirii. Acesta e un taram al existentei ce poate fi sesizat numai prin dragoste duhovniceasca - patrunderea noastra in aceasta taina atarna de masura iubirii ce ne-a fost dat sa o cunoastem de Sus. E vital sa fi experiat, fie si numai o data, focul ceresc pe care Hristos l-a adus cu El; sa cunoastem cu intreaga noastra fiinta ce inseamna a fi, chiar si numai in mica masura, asemenea lui Hristos.http://www.razbointrucuvant.ro/wp-in.../img/trans.gif
“Si-n lupta [agonie] cu moartea fiind, cu mai mare staruinta Se ruga. Si sudoarea Lui s-a facut ca niste picaturi de sange ce cadeau pe pamant” (Luca 22, 44). Cei ce nu cunosc o astfel de iubire si nu au dorinte de a o cunoaste, sa se abtina de la a formula opinii cu privire la Hristos. Nimeni sa nu se avante in nebunia sa sa defaime aratarea intre noi a lui Hristos, Imparatul cel Nemuritor, ca nu cumva la sfarsit amarnica rusine sa-l sileasca sa strige “muntilor si stancilor: Cadeti peste noi si ascundeti-ne de fata Celui Ce sade pe tron si de mania Mielului” (Apocalipsa 6, 16). Desi accentul nu sta pe suferinta fizica a lui Hristos rastignit pe cruce, durerea trupeasca face ca agonia din Ghetimani sa fie totala in orice privinta. Cunoastem din experienta ca sufletul poate fi ranit mult mai infricosator decat trupul. Si daca asa se intampla cu sufletul in dimensiunea lui pamanteasca, ce va fi atunci cu sufletul ca duh ce aspira spre vesnicie?
Pentru a cunoaste, chiar si numai „prin oglinda, ca-n ghicitura“ (cf. I Corinteni 13, 12), felul in care S-a chinuit Hristos Insusi pentru a preface natura noastra fizica in rugaciune care sa reflecte fie si macar in chip palid rugaciunea Sa din Ghetimani in cea mai tragica noapte din istoria lumii, trebuie sa acceptam stramtorarea. Adversitatea deschide inima suferintei din intreaga lume. (…)
Suferinta lui Hristos e cu neputinta de zugravit. In orice caz, nimeni nu o intelege. Asa cum copiii nu-si dau seama de sacrificiile pe care parintii si invatatorii lor le fac pentru a-i creste si a trece asupra lor experienta castigata cu greu de-a lungul unei vieti intregi, tot asa indeobste oamenii nu L-au inteles pe Hristos - si chiar si cei ce au facut o exceptie de la aceasta regula L-au inteles numai in parte. Astfel, Cuvantul lui Hristos care cheama la o schimbare radicala a intregii noastre vieti, a venit ca o rana cruda. Cand Hristos a vazut chinul nostru a suferit mai mult decat oricare dintre noi. Si a purtat aceasta cruce in toti anii activitatii Sale in lume. Golgota a fost numai ultimul act, punctul culminant, care a unit totul: suferinta mentala a unei morti infame, rasul salbatic si razbunator al celor pe care i-a ofensat, suferinta fizica a rastignirii, mahnirea Duhului Sau pentru ca oamenii au dispretuit vestea iubirii Tatalui. A fost osandit din toate partile: de catre Imperiul Roman in zelul acestuia pentru legalitate si ordine; de Biserica Vechiului Testament intemeiata pe Legea lui Moise, primita pe Muntele Sinai; de multimea care primise atat de mult bine din mainile sale. Ucenicii s-au risipit, Hristos a fost lasat singur, condamnat si pe cale de a pogori la cei ce sedeau in intunericul iadului. (…)

Atunci cand, dupa cum spuneam, i se da chiar si numai o umbra de asemanare cu rugaciunea din Ghetsimani, omul transcende marginile propriei sale individualitati si intra intr-o noua forma de existenta, existenta personala intru asemanarea lui Hristos. Participand la suferintele iubirii Sale dumnezeiesti, si noi putem experia in duhul ceva din moartea si puterea invierii Lui. “Ca daca una cu El ne-am facut prin asemanarea mortii Lui (adica in adanca rugaciune pentru lume si mistuitoare dorinta pentru mantuirea tuturor) - atunci una vom fi si prin aceea a invierii Lui” (Romani 6, 5). Cand ni s-a dat de Sus sa intram in aceasta noua sfera a existentei, ajungem la “sfarsitul veacurilor” (I Corinteni 10, 11) si trecem in lumina Vesniciei Divine.
Si orice om caruia Dumnezeu i-a acordat rarul si infricosatorul privilegiu de a cunoaste fie si intr-o masura cat de redusa agonia rugaciunii lui Hristos din gradina Ghetsimani, va da incetul cu incetul si chinuitor peste o constiinta convingatoare a invierii propriului sau suflet si peste o simtire a biruintei de netagaduit si definitive a lui Hristos. El va cunoaste ca “Hristos, odata inviat din morti, nu mai moare; asupra-I moartea nu mai are stapanire” (Romani 6, 9). Si inauntru, duhul sau ii va sopti: Domnul meu si Dumnezeul meu… Prin harul iubirii Tale care covarseste toata mintea, am trecut si eu, Hristoase, de la moarte la viata…”.

Parintele Savatie Bastovoi: DE CE S-A SPERIAT HRISTOS?
 

[COLOR=#000066]Parintele Savatie Bastovoi: DE CE S-A SPERIAT HRISTOS?[/COLOR]
“Zilele trecute, în timp ce beam ceai, verisoara mea, femeie în toata firea, a început a plînge, zicînd ca vrea sa-mi puna o întrebare pe care nu a mai pus-o nimanui. În sfîrsit, dupa ce s-a scuzat de multe ori: „ca este o hula”, „ca îi este rusine ca are astfel de gînduri” si-a luat inima în dinti si a vorbit. „De ce - zice ea plîngînd -, Iisus s-a speriat în gradina? El era de la Dumnezeu, El stia toate - stia ca va muri, ca va învia, stia ca prin jertfa Lui El va aduce atîta bine omenirii! De ce, dar, s-a temut? Orice om, daca ar sti dinainte ca el va învia, ar accepta cu bucurie sa moara pentru semenii sai. De ce tocmai El s-a temut?”
Nu stiu în ce masura crestinii de azi sînt obsedati de moartea lui Hristos, dar mie mi se pare ca moartea Lui stîrneste mai multe neîntelegeri decît învierea. Daca toate denominatiunile crestine, inclusiv sectele, sînt de acord în ceea ce priveste învierea Lui, în ceea ce priveste moartea multi se contrazic. De exemplu, iehovistii au hotarît ca, de vreme ce Iisus s-a speriat în gradina si a murit pe cruce, înseamna ca El nu este Dumnezeu. Monofizitii au cazut în extrema cealalta, zicînd ca, de vreme ce Iisus este Dumnezeu, înseamna ca El nu a murit, caci Dumnezeu nu moare.
Adevarul este ca Iisus a murit în firea Sa omeneasca, ramînînd nestramutat în firea Sa dumnezeiasca. Dar ce este cu spaima lui Iisus din gradina? Marturisesc ca si eu am avut aceleasi framîntari ca si verisoara mea. „Ce mare lucru a facut Hristos? Stia dinainte ca va învia, era Dumnezeu, iar noi petrecem în iadul incertitudinii pîna la sfîrsitul zilelor noastre”. Gîndeam ca daca as avea certitudinea învierii mele, astazi as muri si nu mi-ar parea rau de nimic. Nu stiu în ce masura aceste gînduri vin si celorlalti oameni, poate ca ele sînt o urmare fireasca a educatiei comuniste cu pionieri care îsi puneau atît de usor sufletul pentru patrie. E adevarat ca pentru a merge la moarte cu seninatate trebuie sa fii sau convins de învierea ta, sau sa fii un ateu desavîrsit.
Hristos stia ca va învia si, totusi, S-a temut. Da, Hristos s-a temut într-adevar în gradina, atunci cînd S-a rugat Tatalui ca, de este cu putinta, sa se îndeparteze paharul acesta de la Dînsul. Ucenicii au vazut aceasta frica a lui Iisus, au vazut-o si au adormit. Se pare ca în clipele acelea de parasire pe care le traia Iisus, ucenicii au fost parasiti si ei de orice putere, de aceea au si adormit, chiar daca Hristos a iesit de trei ori la ei îndemnîndu-i sa privegheze cu El macar un ceas. [COLOR=#0000ff]Aceasta arata atît de bine ca ucenicii îsi aveau toata puterea si credinta lor de la Hristos, iar atunci cînd El a slabit, cînd s-a întristat de moarte în gradina, ucenicii au slabit si ei si, pierzîndu-si credinta, au adormit.[/COLOR]
În Imnele Sfîntului Efrem Sirul gasim un minunat pasaj despre spaima lui Hristos din Gradina Ghetimani. Sfîntul Efrem crede ca spaima aceasta a fost adevarata si a fost profunda, mai profunda decît putem gîndi noi, si nu întîmplator ucenicii au fost martorii ei. Hristos si-a descoperit înaintea ucenicilor spaima Sa omeneasca în fata mortii ca ucenicii, atunci cînd vor ajunge sa fie dati în mîinile calailor lor, simtind aceasta spaima, sa-si aminteasca de spaima Învatatorului lor, ca e fireasca, si sa nu dea înapoi, asa cum nici El nu a dat, desi, zice Sfîntul Efrem, ar fi vrut. Mai era nevoie de aceasta spaima pentru ca moartea sa îndrazneasca sa-si înghita Stapînul. Aceasta frica a încurajat moartea care, „ca o sluga la porunca, s-a apropiat“, cum cîntam la Utrenia Învierii (Gl. 6) si L-a înghitit pe Datatorul de viata, ca dupa trei zile sa-L vomite, zice Sf. Efrem.
Hristos a fost primul om care a iesit singur în fata mortii. Doar El, dintre oameni, a fost parasit cu desavîrsire, astfel ca a strigat pe cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai parasit!?” [COLOR=#0000ff]A fost nevoie ca omul Iisus sa cunoasca parasirea lui Dumnezeu - singura pricina a mortii, pentru ca altfel El nu ar fi putut muri.[/COLOR] Astazi noi nu putem întelege spaima Lui, caci Hristos a zdrobit puterea mortii si moartea pe care o avem noi azi, daca ma pot exprima astfel, nu mai este moartea cu care a murit Iisus. [COLOR=#ff0000]Noi sîntem curajosi în fata mortii deoarece nimeni din noi nu moare singur, deoarece Hristos a luat în Sine toata spaima si durerea mortii[/COLOR]. Si aceasta o vedem foarte bine din cazul lui Petru. În zilele patimii lui Hristos, cînd a fost întrebat daca Îl cunoaste pe Iisus, ca a fost vazut cu El, ca graiul îl vadeste, Petru s-a lepadat de trei ori de Învatatorul sau pentru ca se temea de moarte. Dar acelasi Petru, care s-a speriat de o baba în zilele patimii, le-a vorbit cu îndrazneala ostasilor romani care îl rastigneau, rugîndu-i sa-l rastigneasca cu capul în jos, ca nu este vrednic sa moara în acelasi fel ca si Învatatorul Sau. [COLOR=#ff0000]Moartea lui Hristos ne-a adus curajul în fata mortii, dar pîna atunci acest curaj era cu neputinta. Iata de ce Hristos S-a temut, iar noi nu. Pentru ca noi murim cu Hristos, iar Hristos a murit singur, parasit de oameni si de Dumnezeu[/COLOR]. Paradoxul mortii lui Hristos este surprins în rugaciunea pe care o rosteste preotul la sfîrsitul proscomidiei: „În mormînt cu trupul, în iad cu sufletul, în rai cu tîlharul si pe Scaun împreuna cu Tatal si cu Duhul ai fost, Hristoase, pe toate umplîndu-le, Cela ce esti necuprins“. De altfel, aceasta este starea omului nou, omului rascumparat, omului întreg, ca, în Hristos, sa înteleaga aceste cuvinte si sa le traiasca, pe cît se poate, în toata durerea si în toata bucuria lor”. ([COLOR=#000066]sursa online[/COLOR])

Trebuie sa ne pogoram si noi la iad cu Hristos? Cum putem face asta?
 

[COLOR=#000066]Sambata Mare: „Sa taca tot trupul omenesc…”[/COLOR]
http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...ului00005_.jpg


„Invatatura despre Hristos e centrala in gandirea Sfantului Siluan nu in forma hristologiei familiare noua din manualele de dog­matica, cat in forma semnificatiei existentiale a acestei invata­turi. Fidel unei traditii tipic ruse ce ne aduce aminte de Dostoievski si alti scriitori rusi, Sfantul Siluan abordeaza hristologia dinauntrul kenozei si accentueaza calea crucii ca drumul exis­tential spre mantuire. [COLOR=#3366ff]Nu putem dobandi viata daca nu murim, asa cum a facut-o si Hristos inainte de a invia.[/COLOR] Intr-un mod dostoievskian, Sfantul Siluan impinge pana la extrema aceasta tema in faimoasa sa expresie: “[COLOR=red]Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui![/COLOR]” Aceasta expresie e cumplit de nihilista in afara hris­tologiei. Daca e scoasa din contextul ei hristologic poate duce la sinucidere. Iadul e un punct de trecere, nu o destinatie. [COLOR=#3366ff]Noi nu suntem chemati sa ramanem acolo. Dar nu exista nici o scurta­tura pe care sa o putem apuca ca sa evitam aceasta trecere[/COLOR], daca vrem sa ajungem la destinatia noastra finala, care e cerul si im­paratia lui Dumnezeu. Aceasta pentru ca Hristos a trecut El in­susi prin acea experienta. Gandirea lui Siluan e hristologica si din aceasta pricina nu duce la deznadejde. Fiindca biruinta lui Hristos asupra iadului e conditia prealabila a trecerii noastre prin el. Astfel, ea este o rasturnare a secventei moarte-inviere: [COLOR=#003300]invierea lui Hristos precede acum intrarea noastra in iad si din aceasta pricina nu ne duce niciodata la disperare.[/COLOR]
Inteleasa hristologic, aceasta tema face ca virtutile duhov­nicesti cum sunt smerenia si iubirea, sa fie profund teologice. Tinandu-ne mintea in iad, ne smerim pe noi insine nu in mod psihologic, ci ontologic. Luam parte la adancul nefiintei din care am venit inainte ca Dumnezeu sa ne aduca la fiinta. Experiem absenta lui Dumnezeu ca vidul nostru existential si aici, in acest gol, il intalnim pe stramosul nostru Adam plangand si tanguindu-se pentru pierderea raiului (o tema atat de draga Sfantului Siluan). [COLOR=red]Devenim in acest fel identici cu intreaga umanitate[/COLOR], mai cu seama in starea ei cazuta, si identificandu-ne cu ea in caderea ei, dobandim adevarata cunoastere de sine si [COLOR=blue]incetam de a ne mai mandri[/COLOR] - simpatizand in acelasi timp cu toti cei care ase­menea noua sunt pacatosi, inclusiv cu vrajmasii nostri, si astfel [COLOR=blue]ii iubim pe toti nu in mod sentimental, ci existential, nu silindu-ne sa facem aceasta dintr-un imperativ etic, ci impartasind insasi existenta lor, separatia lor de Dumnezeu, moartea lor.[/COLOR] Toate aceste lucruri le-a facut Hristos, si fara ele hristologia ra­mane o invatatura moarta.
Aceasta hristologie kenotica impregneaza in cazul Sfantului Siluan tema Schimbarii la Fata, centrala traditiei athonite ince­pand de la isihasm incoace. Acest lucru e interesant atat din punct de vedere istoric, cat si teologic. Tema kenotica nu pare a fi fost in prim plan la isihastii secolului XIV. Ea este implicit prezenta, dar Sfantul Siluan o face centrala. Acesta il face mai mult contemporanul nostru decat isihastii secolului XIV. Epoca noastra e mai constienta de tragedia vidului si neantului decat au fost bizantinii. In acelasi timp, aceasta tema a kenozei il poate feri pe cel ce se intereseaza de isihasm de riscul de a abor­da hristologia Schimbarii la Fata intr-un spirit pozitivist, analog celui al experientelor ce pot fi gasite in religiile orientale. Daca experienta Schimbarii la Fata trebuie inteleasa impreuna cu cea a Crucii - si e un lucru pe care ni-l cere insasi relatarea ei biblica - implicatia e aceea ca ascetismul nu este o experienta indivi­duala, ci o participare la suferinta intregii lumi, si ca, prin ur­mare, [COLOR=red]nu este alta cale de a vedea Lumina necreata decat sufe­rinta pentru si impreuna cu ceilalti.[/COLOR] Aceasta face din participa­rea la experienta Schimbarii la Fata a lui Hristos nu o chestiune tinand de aplicarea unei tehnici anume, ci o participare la sufe­rinta lui Hristos, inclusiv [COLOR=black]pogorarea Sa la iad[/COLOR], locul mortii.
Expresia Sfantului Siluan: “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui” nu este o metoda, ci ratiunea hristologica de a fi a as­cetismului. Ascetismul e inspirat si justificat hristologic, nu etic. Fara hristologie, intreg ascetismul crestin devine o experienta masochista de natura demonica.”
Aceasta hristologie kenotica impregneaza in cazul Sfantului Siluan tema Schimbarii la Fata, centrala traditiei athonite ince­pand de la isihasm incoace. Acest lucru e interesant atat din punct de vedere istoric, cat si teologic. Tema kenotica nu pare a fi fost in prim plan la isihastii secolului XIV. Ea este implicit prezenta, dar Sfantul Siluan o face centrala. Acesta il face mai mult contemporanul nostru decat isihastii secolului XIV. Epoca noastra e mai constienta de tragedia vidului si neantului decat au fost bizantinii. In acelasi timp, aceasta tema a kenozei il poate feri pe cel ce se intereseaza de isihasm de riscul de a abor­da hristologia Schimbarii la Fata intr-un spirit pozitivist, analog celui al experientelor ce pot fi gasite in religiile orientale. Daca experienta Schimbarii la Fata trebuie inteleasa impreuna cu cea a Crucii - si e un lucru pe care ni-l cere insasi relatarea ei biblica - implicatia e aceea ca ascetismul nu este o experienta indivi­duala, ci o participare la suferinta intregii lumi, si ca, prin ur­mare, [COLOR=red]nu este alta cale de a vedea Lumina necreata decat sufe­rinta pentru si impreuna cu ceilalti.[/COLOR] Aceasta face din participa­rea la experienta Schimbarii la Fata a lui Hristos nu o chestiune tinand de aplicarea unei tehnici anume, ci o participare la sufe­rinta lui Hristos, inclusiv [COLOR=black]pogorarea Sa la iad[/COLOR], locul mortii.
Expresia Sfantului Siluan: “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui” nu este o metoda, ci ratiunea hristologica de a fi a as­cetismului. Ascetismul e inspirat si justificat hristologic, nu etic. Fara hristologie, intreg ascetismul crestin devine o experienta masochista de natura demonica.”

Lepădarea lui Petru sau De ce cade omul?
 

[COLOR=#000066]Lepădarea lui Petru sau De ce cade omul?[/COLOR]

http://www.razbointrucuvant.ro/wp-co...lui-malhus.jpg



“Hristos ne mai arată totodată şi nouă ce fel de oameni erau ucenicii înainte de răstignire şi ce fel de oameni au ajuns după răstignire. În timpul răstignirii nici n-au putut să stea lîngă El; dar după moartea Lui au ajuns puternici, mai tari ca diamantul.
(…)


Ce spui, Petre? Profetul a spus că se vor risipi oile, Hristos a întărit cele spuse şi tu spui: „Nu!” Nu-ţi sînt de ajuns cuvintele dinainte, prin care Hristos ţi-a închis gura, atunci cînd ai spus: „Milostiv fii Ţie, Doamne! (Matei 16, 22)”.
Nu, lui Petru nu i-au fost de ajuns. Şi de aceea Domnul îl lasă să cadă, pentru ca să-l înveţe şi prin aceasta să asculte totdeauna de ce spune Hristos şi să ajungă la încredinţarea că este mai vrednică de credinţă hotărîrea lui Hristos decît propriul lui cuget. Ceilalţi ucenici, la rîndul lor, nu puţin au cîştigat de pe urma lepădării lui Petru; şi-au dat seama de slăbiciunea firii omeneşti şi de adevărul lui Dumnezeu. Cînd Hristos prezice ceva, nu trebuie să o faci pe deşteptul şi nici să te arăţi mai grozav decît majoritatea oamenilor, că spune Pavel: „ Vei avea laudă faţă de tine însuti şi nu faţă de altul” (Gal. 6, 4).
Petru ar fi trebuit să se roage şi să spună: „Ajută-ne, Doamne, ajută-ne nouă ca să nu ne despărţim de Tine!” Dar nu; el se încrede în sine şi spune: „Chiar dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată”. „Chiar dacă Te vor părăsi toţi, spune Petru, eu nu Te voi părăsi!“
A ajuns încetul cu încetul încrezut. Hristos deci voind să-l smerească, a îngăduit să se lepede de El. Pentru că Petru nu L-a ascultat nici pe El, nici pe profet - că Domnul de aceea a adus mărturia profetului, ca să nu I se împotrivească nimeni - deci, pentru că Petru nu I-a ascultat cuvintele, îl învaţă cu faptele. Că pentru aceasta a îngăduit să se lepede, ca prin lepădarea de Hristos să se îndrepte, ascultă ce-i spune Domnul: „Iar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta” (Luca 22, 32). A spus aceste cuvinte voind să-l mustre cu asprime, ca să-i arate că păcatul lui este mai greu decît celelalte păcate şi că are nevoie de mai mult ajutor. Două păcate săvîrşise Petru prin spusele sale: unul, că se împotrivise cuvintelor Domnului; altul, că se credea mai mare decît ceilalţi ucenici; dar, mai bine spus, mai săvîrşise şi un al treilea, că şi-a atribuit lui totul. Pentru a-l vindeca de aceste păcate, Hristos a îngăduit deci ca Petru să cadă. De aceea Hristos, lăsînd la o parte pe ceilalţi ucenici, Se adresează lui Petru şi-i spune: „Simone, Simone, iată satana a cerut ca să vă cearnă ca griul” (Luca 22, 31), adică să vă tulbure, să vă zăpăcească, să vă ispitească; „dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta“.
- Dar dacă a cerut să-i cearnă pe toţi, pentru ce Hristos n-a spus:
„M-am rugat pentru toţi“?
- Negreşit pentru pricina pe care am spus-o mai înainte. Domnul i Se adresează numai lui Petru ca să-l mustre şi să-i arate că păcatul lui era mai greu decît celelalte păcate.
- Dar pentru ce Hristos n-a spus: „Eu n-am îngăduit“, ci: „M-am rugat”?
- Mergînd la patimă, Hristos foloseşte cuvinte smerite, ca să-Şi vădească firea Sa omenească. Cum ar fi avut nevoie să Se roage ca să întărească sufletul unui om care se clătina, El Care a zidit Biserica pe mărturisirea lui Petru şi aşa a întărit-o încît să nu fie biruită de mii şi mii de primejdii şi de morţi, El, Care a dat lui Petru cheile împărăţiei cerurilor şi l-a făcut domn peste o atît de mare putere, El, Care n-a avut nevoie de rugăciune pentru a-i da lui Petru acestea? Cînd i-a dat lui Petru puterea, Hristos n-a spus: „M-am rugat”, ci a spus cu autoritate: „Voi zidi Biserica Mea şi-ţi voi da ţie cheile cerurilor“.
- Dar pentru ce n-a grăit şi acum tot aşa?
- Şi pentru pricina pe care am spus-o şi pentru slăbiciunea ucenicilor. Că ei n-aveau despre Domnul părerea ce I se cuvenea.
- Dar cum s-a făcut că Petru s-a lepădat de Domnul cu toate că Domnul S-a rugat pentru el?
- Domnul nu S-a rugat ca să nu se lepede, ci ca să nu piară credinţa lui, ca să nu piară desăvîrşit. Acesta a fost un semn al purtării de grijă a Domnului pentru Petru. Frica a alungat totul din sufletul lui; frica lui a fost nemăsurată, pentru că Dumnezeu l-a lipsit cu totul de ajutorul Lui. Şi l-a lipsit cu totul pentru că era cu totul mare în sufletul lui păcatul îngîmfării şi al împotrivirii. Deci, ca să stîrpească din rădăcină aceste păcate, Hristos a lăsat ca Petru să fie cuprins de un mare zbucium sufletesc.
Că păcatele acestea erau adînc înfipte în sufletul lui Petru se vede de acolo că nu s-a mulţumit numai cu ce a spus mai înainte, împotrivindu-se şi profetului şi lui Hristos, ci şi mai apoi, după ce Hristos i-a spus:
„Amin grăiesc ţie, că în această noapte, înainte de a cînta cocoşul, te vei lepăda de trei ori de Mine“,
Petru a zis:
„Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, nu mă voi lepăda de Tine“.

Lepadarea lui Petru sau Cum cade omul?(2)
 

Evanghelistul Luca aminteşte că Hristos cu cît oprea mai mult, cu atît Petru se împotrivea mai tare (Luca 22, 34). Ce înseamnă asta, Petre? Cînd Domnul a spus: „Unul din voi Mă va vinde“, te temeai să nu fii tu cumva vînzătorul şi ai silit pe ucenicul pe care-l iubea Iisus să-L întrebe (In, 13, 22-24), deşi nu te ştiai cu nimic pe cuget, acum însă te împotriveşti cînd Hristos strigă şi vorbeşte destul de desluşit că „toţi vă veţi sminti“? Şi nu te împotriveşti numai o dată, ci chiar de două ori şi de mai multe ori. Tot aşa spune şi Luca.
- Dar din ce pricină a făcut Petru lucrul acesta?
- Din dragostea lui mare, din marea lui bucurie de a fi cu Hristos. Cînd Petru s-a văzut scăpat din neliniştea din timpul vînzârii, cînd a văzut cine era vînzătorul, a căpătat curaj, a grăit şi s-a socotit mai mare şi mai tare decît ceilalţi ucenici, zicînd: „Chiar dacă toţi se vor sminti, eu nu mă voi sminti“. Cuvintele acestea sînt cuvinte de om ambiţios. De altfel chiar în timpul cinei apostolii se întrebau cine este mai mare între ei (Luca 22, 24). Atît de mult îi tulbura păcatul acesta. Da, Hristos l-a împiedicat pe Petru să fie ambiţios, dar nici într-un caz nu l-a împins să se lepede de El - Doamne fereşte! -, ci l-a lăsat lipsit de ajutorul Lui şi i-a vădit firea lui omenească. Uită-te însă cît de smerit este mai tîrziu! După înviere, cînd Petru a întrebat: „Dar cu acesta ce va fi?” (In 21, 21), Hristos i-a închis gura şi Petru n-a mai îndrăznit să I se împotrivească aşa cum a făcut acum, ci a tăcut. Iarăşi la înălţarea Domnului, cînd a auzit: „Nu este vouă a şti anii sau vremurile “(Fapte 1, 7), Petru tace din nou şi nu I se împotriveşte. Mai tîrziu, cînd era pe acoperiş, cînd a văzut pînza şi a auzit vocea spunîndu-i: „Ceea ce Dumnezeu a curăţit, tu nu spurca” (Fapte 10, 15), Petru stă liniştit şi nu cere lămuriri, deşi nu ştia bine ce înţeles au cuvintele acelea.
Toate acele păcate - îngîmfarea, duhul de împotrivire şi ambiţia - au lucrat căderea lui Petru. Înainte de cădere îşi atribuia luişi totul şi zicea: „Chiar de se vor sminti toţi, eu nu mă voi sminti“; şi: „Chiar de ar trebui să mor, eu nu mă voi lepăda de Tine“, cînd ar fi trebuit să spună: „Dacă mă voi bucura de ajutorul Tău“. Mai tîrziu nu mai grăieşte aşa, ci cu totul dimpotrivă: „Ce vă uitaţi la noi, ca şi cum cu puterea sau cu evlavia noastră l-am făcut pe acesta să umble?” (Fapte 3, 12).
Din toate aceste fapte scoatem o mare învăţătură: strădania omului nu e îndestulătoare, dacă omul nu se bucură de ajutorul cel de sus; şi iarăşi: nu cîştigăm nimic de pe urma ajutorului de sus dacă nu ne străduim. Şi una şi alta o arată Iuda şi Petru. Iuda s-a bucurat de mult ajutor, dar nu i-a folosit, pentru că n-a voit şi nici nu şi-a adus partea lui de strădanie; Petru s-a străduit, dar a căzut, pentru că nu s-a bucurat de nici un ajutor de sus. Din acestea două se împleteşte virtutea: din ajutorul cel de sus şi din strădania noastră. De aceea, vă rog, nici să nu dormiţi, lăsînd totul pe seama lui Dumnezeu, dar nici, străduindu-vă şi muncind, să socotiţi că toate faptele voastre se datoresc numai ostenelilor voastre. Dumnezeu nu vrea să fim nepăsători; de aceea nu face El totul; dar nici nu vrea să fim îngîmfaţi; de aceea n-a lăsat totul în puterea noastră, ci, înlăturînd ce este vătămător şi dintr-o parte şi din alta, ne-a lăsat ce ne este de folos. Aceasta este pricina că a lăsat pe verhovnicul apostolilor să cadă, smerindu-l; şi aşa l-a îmboldit spre mai mare dragoste. „Că celui ce i s-a iertat mai mult, va iubi mai mult (Luca 7, 47)”.

Acatistul Sfintelor Patimi, poate fii gasit aici::53:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...d=1#post128469