ascultare de duhovnic?
 

Hristos a înviat!

As vrea sa introduc un nou thread cu o intrebare pe care mi-o pun fara a avea un raspuns clar. Cum sunt noua pe forum, nu stiu daca nu a mai pus-o cineva, va rog sa ma iertati.
Va previn ca este o intrebare provocatoare.

De cateva zile ma tot uit la diverse teme de pe acest forum si vad mereu ca multa lume se tot refera la duhovnic ca ultima instanta. Si eu am invatat la inceput ca in Ortodoxie, trebuie sa asculti de duhovnic.

Insa alti ortodocsi pe care ii cunosc (cu studii si experienta) cred ca traditia noastra cu ascultarea de duhovnic poate duce si la abuzuri. La catolici este un papa care se spune ca este infailibil, la noi fiecare duhovnic este vazut de unii ca un mic papa. De fapt ascultarea de duhovnic este, spun ei, o consecinta a sobornicitatii bisericii: nu suntem singuri, nu ne mantuim singuri, avem nevoie de sfatul si sprijinul altor crestini, cu mai multa experienta duhovniceasca. Cu timpul acest principiu s-a institutionalizat si pentru mireni (la inceput era numai la calugari).

Am auzit si parerea ca duhovnicul ne da sfaturi, si nu suntem 'obligati' sa le urmam, in sensul ca daca nu le urmam facem un pacat.
(Duhovnicii pe care i-am avut eu de exemplu nici nu dau porunci, ci sfaturi. Trebuie sa recunosc ca atunci cand nu am ascultat un sfat, am facut un 'ocol' - am ajuns pana la urma sa le urmez, dupa un drum mai greu. Dar poate a fost mai bine sa fac acea experienta!)

Oare noi, in Biserica Ortodoxa, nu exageram importanta duhovnicului si nu minimalizam importanta constiintei proprii? Oare nu incercam sa ne purtam ca monahii?

S-ar mai putea zice multe.. dar ma opresc deocamdata.

Ai vazut, ca atunci cand avem o problema mai intai cerem sfatul familiei, mai ales al mamei si dupa, cerem si de la prieteni/cunostinte cate o parere? De ce? Pt. ca ei ne cunosc cel mai bine, stiu cum reactionam atunci cand suntem suparati, dar si atunci cand suntem bucurosi. Parintii, acele pers. care ne-au crescut si care sunt mai in varsta ca noi sunt trecuti prin viata mult mai mult decat noi. Asa este si cu duhovnicul. El te cunoaste, stie la ce nivel duhovnicesc esti, cunoaste ce iti este mai potrivit in acele momeste pt MANTUIREA noastra, pt ca el asta urmareste, chiar daca noi nu intelegem de multe ori sfaturile si canoanele date. Este bine sa ne rugam pt. duhovnic, sa-i puna Dumnezeu cuvintele potrivite pt. mantuirea noastra. "Doamne, lumineaza mintea si cugetul duhovnicului meu. Pazeste-l, miluieste-l, binecuvanteaza-l, fereste-l de ispite, da-i sanatate si pune in gura lui cuvinte mantuitoare pt. sufletul meu, ca ascultandu-l pe dansul, pe tine sa te ascult. Amin".

Ascultare de duhovnic
 

Pe langa cele spuse de Cristina, as adauga faptul ca duhovnicul este cel caruia Dumnezeu ne incredinteaza pe fiecare pentru a inainta pe calea spre mantuire. Fara povatuitor este foarte usor sa te ratacesti si sa cazi in ispite grele. In plus, ascultarea fata de duhovnic implica smerenie si dragoste, ceea ce este foarte placut lui Dumnezeu, de fapt fara smerenie nu ne putem mantui. Asa ca ne e de mare folos sa ascultam sfaturile duhovnicului si daca ramanem in ascultare, Dumnezeu nu ne lasa, chiar daca duhovnicul nu a dat sfatul cel mai intelept pentru o anumita situatie. In schimb, atunci cand mergem la duhovnic fara sa avem intentia de a asculta sfaturile sale (doar asa, pentru "conversatie") si facem numai dupa mintea noastra nepriceputa in cele duhovnicesti, sigur ne ratacim. Experienta si mai ales HARUL parintelui este de mare folos pentru ucenic.

Si eu mi-am pus aceasta intrebare...
Oare toti duhovnicii au avut duhovnic atunci cand au luat hotarararea de a deveni preoti si mai tarziu duhovnici...sau unii au fost de fapt apti sa hotarasca ce cale sa aleaga in viata?
Daca un crestin ortodox ( practic deja un statut care ar trebui sa ii ofere o coloana vertebrala anume) ii cere opinia duhovnicului in toate etapele importante din viata lui ( de fapt ale oamenilor in general) si il intreaba " Parinte, sa ma casatoresc sau sa intru in monahism? Parinte sa raman in tara sau sa plec in strainatate? Parinte sa ma casatoresc cu el/ea, sau sa ma despart? Sa devin profesor sau cosmonaut? si chiar si mai putin importante :)))" Parinte sa vand porcul sau vaca? Sa cumpar seminte de ardei sau de rosii?"....unde mai este decizia lui personala? Eu de fapt cred ca oamenii de genul asta nu vor sfaturi...ei vor raspunsuri la propriu, ei nu isi pot asuma responsabilitatea propriilor decizii.
Eu cred ca ar trebui sa fim apti sa decidem totusi si singuri...pentru ca asta e un dar de la Dumnezeu totusi.
Intrebarile mele se refera la capacitatea fiecaruia de a lua decizii..si nu la smerenia cu care primim sfaturile duhovnicului, atentie!

P.S.Eu privesc aceste situatii la o scara mult mai inferioara ca fiind asemanatoare cu calatoriile avand GPS. Odata ce cineva se obisnuieste cu GPS-ul, pur si simplu creierul i se atrofiaza ( daca permitem acest lucru evident :))))...el isi pierde practic abilitatea de orientare in spatiu si in concluzie nu mai gandeste....se lasa pur si simplu in baza traseului gasit de GPS.
Dumnezeu in cazurile astea pe cine incununeaza cu Mantuirea, pe omul care de fiecare data cand trebuia sa cumpere o pereche de sosete fuge la Duhovnic ( fiind deci un credincios smerit fara nici o indoiala) sau pe duhovnic? Eu nu cred ca Mantuirea o castigam doar pentru simplul fapt ca suntem smeriti...dar cu siguranta o castigam pentru faptul ca facem eforturi de a ne autodisciplina in vederea ei...eu aici vad diferenta, intre autodeterminare + sfatul duhovnicului si nicidecum numai datorita lui. Cererea " sfatului " la orice pas duhovnicului, nu e cumva calea cea mai usoara?

Imi pare rau ca trebuie sa spun, dar duhovnicii mei m-au lasat balta exact cand imi era lumea mai draga, cum se spune, nu prea au fost capabili sa-mi dea un sfat imbucurator, chiar pe plan duhovnicesc, insa, atunci cand am facut un pacat au fost primii care m-au aratat cu degetul....
Acum stiu ca si duhovnicii sunt oameni, nu trebuie sa-i innaltam chiar atat, astfel decaderea v-a fi pe masura cand ne vom confrunta cu nepasarea, cu incapacitatea acestora de-a ajuta sau cu " instinctele din ei ", de ce nu...duhovnicii sunt doar oameni, niste confesori, intermediari spirituali. noi insa avem propria personalitate si etica ce trebuie sa o constientizam si in afara relatiei cu duhovnicul. Este bun duhovnicul, dar nu trebuie uitat faptul ca este si OM.

raspuns
 

Buna!
Sunt noua pe acest forum insa urmaresc de mult timp activitatea.

Parerea mea este ca atunci cand ai de luat decizii importante in viata sa ii ceri si sfatul duhovnicului.
@ory: inseamna ca nu ai gasit duhovnicul potrivit.
Nu trebuie sa ii consideram niste "mici papi" dar nici sa ii cautam doar cand avem probleme grave sau doar pentru spovedanie.
Toti duhovnicii au si ei la randul lor duhovnici fiindca si ei sunt oameni si au pacate. Insa ei au din mai marii bisericii, episcopi, arhiepiscopi, etc.
Ei acum nu trebuie sa exageram, sa ii intrebam daca sa cumparam ardei sau rosii. Dar in probleme de nivel moral si spiritual sunt mai indicati sa ne dea sfaturi. Sa nu uitam totusi ca in ei este Duhul Sfant.
In concluzie (de parca ar fi fost eseu) duhovnicul ar trebui sa aiba un rol destul de important in viata noastra. Ei pe langa faptul ca au experienta vietii il au pe Dumnezeu prezent in ei. ei se roaga pentru noi sa ne fie iertate pacatele si sa ne aduca Dumnezeu pe drumul cel drept.


Doamne ajuta!

Imi pare rau pentru experienta ta, dar preoti deosebiti exista , numai ca trebuie sa avem rabdare sa ii gasim.
Eu cunosc preoti duhovnici cu totul si cu totul deosebiti...preoti care imi iau indoielile care apar inevitabil in viata noastra, cu vorba ;). Cunosc foarte multi preoti de o delicatete si grija pentru sufletele mirenilor extraordinara.
Acum problema mea nu e legata de importanta duhovnicului in viata crestinului ( ca pe asta o stiu...nu e nevoie sa citesc citate cat nisipul pe plaja)...ci cata pondere au sfaturile lor in factorul de decizie personal.
Eu cand am nevoie de sfaturi si binecuvantari ( ca tot omul de altfel)... nu ma duc la parinte intrebandu-l " Parinte ce ziceti, oare sa merg cu avionul, sau cu caruta?" . Mie imi este foarte frica de calatoriile cu avionul, insa creierul meu nu se duce ca o placinta sa il intrebe pa parinte daca sa merg sau nu, ci mai mult sa imi dea o binecuvantare pentru linistea sufletului meu... dar asta dupa ce creierul meu si-a indeplinit functia, a gandit, a ales, a filtrat ceva saracu'.Faptul ca sunt crestin ortodox ma face sa constientizez deja in linii mari ce e pacat si ce nu.
Cu siguranta am nevoie de sfaturi, insa nicidecum eu sa vin cu intrebari grila ( ca sa nu para ca sunt ortodox chiar degeaba) si sa astept raspunsul cu un singur item dat de parintele, in timp ce eu stau cu ochii in soare, sau asteptand ca un mic copist sa aflu raspunsul de la Duhovnic ...de ce sa mai fie nevoie sa gandesc?!! :)))).

Ai foarte multa dreptate...dar eu chiar vorbesc de oameni care cum prind un preot intreaba " Parinte spuneti-mi ce sa fac, sa ma casatoresc sau sa intru in mohahism?" Cum ti se pare...in opinia mea oamenii astia chiar nu cer sfaturi, ei vor sa li se spuna ce sa faca. Cum e posibil sa nu incerci sa vezi si sa simti daca esti facut pentru monahism sau pentru casatorie?

Mergem la duhovnic pentru probleme esentiale, nu ma duc la el sa-l intreb de unde ar fi mai potrivit sa-mi cumpar painea, ce sapun sa folosesc, ...

Am intalnit un articol pe acest site care vorbeste de incetarea ascultarii - scoate in evidenta o alta tema majora: tot timpul trebuie sa implinesc cuvintele duhovnicului?

http://www.crestinortodox.ro/editoriale/96675-cand-inceteaza-ascultarea

Ce facem noi personal ca oameni care avem in noi constiinta data de Dumnezeu pentru Mantuirea noastra? Mi se pare ca unii o dau repede pe " smerenie, ascultare, nu suntem vrednici...etc" si gata....nimic, pauza, nici o decizie personala, toate sunt catalogate drept probleme esentiale, duhovnicul ne spune in fiecare zi " Fa aia, nu fa aia!"...simplu ca buna ziua. Dar noi...pentru ce ne-ar putea rasplati pe noi Dumnezeu, pentru faptul ca stam si asteptam cumintei raspunsul?

@ AndruscaCIM: parerea mea e ca pnetru monahism iti trebuie chemare si nu numai. trebuie sa te gandesti cate ispite infrunta cei de acolo si ca e mare pacat sa parasesti manastirea, indiferent de motive.
trebuie sa te cunosti foarte bine si sa vezi daca esti capabil sa renunti la toate cele lumesti.
Duhovnicul te poate indruma sau poate vedea daca ai aceasta chemare, dar in principiu e cam alegerea noastra.

oricum eu cred ca cei alesi isi dau seama de asta. au ei semnele lor.

Ex.Problema esentiala si existentiala:Deci daca eu as simti pur si simplu din toata inima ca vreau sa intru in monahism, ma duc sa il intreb pe duhovnic sau ii cer sfatul? Se presupune ca eu fiind crestin ortodox stiu ce presupune aceasta alegere si simt ca sunt facuta pentru asta.
Cunosc un caz in care un preot duhovnic l-a sfatuit pe un tip sa intre in monahism , dar tipul asta avea o relatie si acum e casatorit si are si un copil de cativa ani...a gresit simtind ca nu e facut pentru asta sau pentru faptul ca nu a " ascultat" sfatul preotului?

si sa te duci la duhovnic e tot o decizie personala nu? poate ca la inceput te duci mai des pana te mai luminezi.
spunea parintele arsenie intr-un interviu ca la fiecare decizie a noastra sa ne consultam cu Dumnezeu. adica sa ne gandim daca decizia noastra este pacat sau nu.
oricum parerea mea ca de la un anumit moment constiinta ta nu prea te mai lasa sa faci pacate. adica iti semnalizeaza mereu : ai grija ai grija.:D. eu asta o zic din experienta persoanala.
pai si daca faci ascultare de rasplateste Dumnezeu.
oricum sa nu uitam ca Moise la orice decizie (de ordin spiritual) il intreba pe Dumnezeu.
deci sa nu ne rusinam sa ne ducem la duhovnic sa il mai intrebam cand nu stim ce sa facem.

oricum cred ca mai depinde si de duhovnic. daca este un om cu care ai vorbi cat e ziua de lunga sau de care "te cam temi" ca spune lucrurilor pe nume.

Chestia asta cu chemarea pentru manastire este o inventie absoluta, ca si " pacatul " ce se presupune daca indraznesti a o parasi...probabil ca oamenii vor intelege in cele din urma ca astfel de teorii tin mai mult de un habotnicism primitiv...de o manipulare, de orice, dar in nici un caz de credinta.
Cat despre ascultare, trebuie luata cu mare seama, caci s-ar putea sa-ti dai viata pe mana cui nu trebuie....daca nu detii propria carma asupra vietii.

chiar crezi ca nu au o chemare? atunci de ce se duc acolo si nu raman mireni daca nu au chemare?
cat despre parasirea manastirii uite aici
http://www.crestinortodox.ro/nodes/a...rea-manastirii

sunt niste lucruri pe care noi, mirenii nu le intelegem. cel putin asa cred eu.

Eu nu am vorbit niciodata cu un duhovnic "cat e ziua de lunga" :D si asta din cauza ca nu pot gandi la modul asta.
Eu sunt mireana si cred in chemare...asa cum eu nu am chemare, monahii o au, categoric ;).

Mie din fericire mi`a scos Dumnezeu in cale un duhovnic bland si rabdator, caruia i`as cere sfaturi mereu. Insa stiu ca mai are si alte treburi si ma duc sa`l intreb numai esentialul. in rest mai caut raspunsuri si pe net. si acest forum mi`a fost de mare folos

@AndruscaCIM: mersi ca ma sustii.

Nu as zice ca e deloc o inventie " pacatul " de a parasi viata monahala.
Si eu sunt pentru coloana vertebrala si pentru carma asupra vietii personale, bineinteles in acord cu ceea ce isi doreste Dumnezeu de la noi. Daca un om nu se cunoaste si nu stie ce vrea in viata, ceea ce eu consider a fi o mare greseala...poate urma sfatul unui monah de a intra in monahism, desi el nu e convins de de acest lucru si inevitabil pot aparea indoieli pe parcursul vietii...etc.

Evident ca este si aceasta o decizie, dar poate fi o decizie care sa nu clarifice prea mult haosul din viata unui om. A intreba pe cineva " Ce sa fac cu viata mea ?" este de fapt exact lipsa unei decizii. Omul ar trebui sa simta totusi si ce isi doreste, poate fi si putin confuz....dar un grad ridicat de confuzie nu constituie in opinia mea ceva ce ar trebui sa caracterizeze in general viata unui crestin adevarat.

crestin adevarat da..ai dreptate. eu nu ma consider:D.

cred ca mai am mult de luptat pana acolo.

>:D<....cu placere. Eu nu contest nimic din invataturile si canoanele Bisericii Ortodoxe, foarte departe de mine acest gand ;)

nici eu.:)

in concluzie opinia mea despre acest topic este:
trebuie sa mergem la duhovnic cand avem probleme si ispite. pentru ca nu trebui sa uitam si ca ne trebui binecuvantarea lui pentru a citi anumite rugaciuni, psalmi, post, etc.
la problemele cotidiene putem gasi raspuns si pe net. aveti grija numai sa nu dati peste saituri de sectanti cum am dat eu.:)

Si eu, insa nu ma refeream la aspectul asta, ma refer mai mult la imaginea pe care ar putea-o crea credinciosii nostri acestei frumoase religii. Am spus...nu este vorba de toti, dar totusi despre multi care imi pare ca persita in confuzie...desi paradoxal cunosc Adevarul. Nu vreau sa par rationalista si in nici un alt fel...dar eu consider ca decizia personala nu trebuie anihilata in favoarea a " ceea ce spune duhovnicul", ea trebuie sa fie acolo tocmai pentru a avea o viata bineplacuta lui Dumnezeu, dar asta nu numai datorita duhovnicului. Pe undeva ar trebui sa fie si nevointa noastra in a incerca sa ne ghidam viata...si sa fie o viata asumata.
Nu e vorba de mandrie, incerc sa imi imaginez ca exista si oameni care au o viata spirituala foarte bogata si care sunt daruiti de Dumnezeu cu un simt si o intuitie deosebita...dar nu numai pentru ca duhovnicul le spune " Fa aia, nu, e gresit...intra in monahism!"

pai nu trebuie anihilata, dar din moment ce te-ai dus la duhovnic inseamna ca nu esti convins ca decizia personala nu este cea mai buna nu?
cand stii ca faci ce e bine nu te duci la duhovnic. adica nici eu nu cred ca trebuie sa te duci sa`i ceri sfatul zilnic.
da ai dreptate, trebuie sa fie nevointa noastra si zi de zi e nevointa noastra nu? ne luptam cu noi..hai sa tin post maine. sa citesc mai multe rugaciuni, sa dorm mai putin dimineata sa apuc sa citesc o rugaciune inainte sa plec. toate astea sunt efortul nostru personal.

ca decizia personala este cea mai buna***

erata:D

;) Da, in fine ...eu nu prea agreez de felul meu extremele pentru ca pot deveni periculoase.
Asa o fi caracterul meu...nu stiu, insa tot auzind diferite lucruri chiar unele au ajuns sa mi se para patologice, in conditiile in care eu ii vad pe credinciosii ortodocsi ca avand o oarecare liniste interioara, manifestandu-se si actionand in virtutea unui echilibru vizibil in toate aspectele vietii lor (exceptand bineinteles ispitele sau momentele tensionate din viata oricarui individ)..dar vorbesc de mesajul pe care mi-ar place sa il descifrez din atitudinea crestinilor ortodocsi in general.
Cine stie acum...cred ca e foarte posibil sa gandesc si eu destul de eronat :D

Doamne ajuta!

Sunt foarte de acord cu ce ai scris aici si mai sus. Mi-a placut imaginea cu GPS-ul.

Este o problema complicata... De unde incerci sa o apuci, risti sa cazi in dreapta sau in stanga. Ca multe lucruri duhovnicesti de altfel, cere un echilibru care nu are nimic de-a face cu compromisul, ci cu 'mersul pe sarma' a echilibristilor.

Se vorbeste pe alt topic despre conceperea copiilor si viata intima a cuplului si mi se
pare ca acesta este de exemplu un domeniu in care ar trebui sa luam singuri hotararile, si sa il intrebam e duhovnic doar daca avem indoieli ca gandim bine.
Cam asa cu multe altele..

Un adevarat duhovnic isi educa copilul spiritual ca un adevarat parinte, adica il ajuta sa devina om mare, si sa nu mai aiba nevoie de el pana la urma... Sau in fine, pentru ca perfectiunea ne este straina, sa aiba nevoie din ce in ce mai putin.

Si eu am invatat la inceput asa, ca daca faci ascultare Dumnezeu te binecuvanteaza, ca prin duhovnic lucreaza Dumnezeu.. Dar cred ca uitam 'sinergia'. Duhovnicul, ca si Dumnezeu, are nevoie de colaborarea noastra ca sa ne ajute, are nevoie si de mintea si constiinta noastra. Ascultarea sa o facem cu cap, nu ca niste automate.

Cat despre vocatia de calugarie, eu cred ca exista, dar e foarte rara, este ca o exceptie de la regula. Si mai cred si ca exista vocatie de casatorie si viata de familie. De asta se vorbeste prea putin. Eu una am simtit ca aveam acesta vocatie, am simtit-o ca pe o chemare.

Acum vreo doi ani cand dadeam examenul pentru permisul de conducere in seria mea era o femeie de vreo 40 si ceva de ani, si ea tot cu examenul, care isi suna duhovnicul de pe celular din 10 in 10 minute. Nu mai tin minte ce tot il intreba, dar imi aduc aminte ca mi s-a parut ridicol -- femeia aceea nu putea sa faca nimic, sau sa gandeasca nimic, daca nu avea aprobarea duhovnicului. Cred ca unii oameni ar trebui intarcati.

@Noesisaa: asta incercam si eu sa zic:D. ca nu trebuie acum sa mergem zilnic si sa`l intrebam tot felul de lucruri. dar cand ai nelamuriri si nu`ti poate da nimeni un raspuns bun, sau cand ai de luat o decizie importanta de nivel moral sau spiritual eu cred ca e bine sa te duci sa`l intrebi.

cum am mai spus, la inceput mai des, apoi cand te`ai mai maturizat duhovniceste mai rar:D

Femeia aia ar trebui sa multumeasca lui Dumnezeu ca s-a nimerit sa fie ortodoxa, ca altfel putea la fel de bine sa il sune si pe Bivolaru :)))))Cu siguranta acea femeie considera ca acele intrebari erau de fapt probleme existentiale.
Eu am auzit de o fiica duhovniceasca care era sunata de duhovnic pentru a fi intrebata daca a mancat si alte lucruri asemanatoare....My Gooooooood!

Eu sunt noua pe acest forum, am 21 de ani si am duhovnic doar de 1 an de zile. Drept sa va spun, inainte nu prea realizam de ce as avea nevoie de o persoana careia sa ii spun absolut tot, de la care sa cer sfat in orice situatie (bine, recunosc ca mi se pare exagerata situatia doamnei cu permisul de conducere, dar nu trebuie sa judecam...). la insistentele unui bun prieten (persoana induhovnicita) si, mai ales, cu ajutorul lui Dumnezeu, am si eu acum un parinte duhovnic. Poate veti privi cu scepticism aceasta afirmatie, dar de prima data de cand l-am vazut si l-am auzit vorbind, am simtit ca acela este persoana potrivita. Si pot spune ca nu m-am inselat, desi sa stiti ca am avut destule ispite in a-l pastra si, recent, am avut si o ispita legata de acest topic - pana unde trebuie sa ajungem cu ascultarea de duhovnic... Intotdeauna mi-am pretuit parintele, insa imi ceruse sau, mai bine-zis, credeam eu ca imi ceruse sa fac un lucru care nu era deloc in conformitate cu micul meu mare orgoliu si am inceput sa il judec, lucru pe care il regret si pana astazi. I-am spus tot ce credeam eu ca este bine si corect in situatia de fata, iar eu am confundat staruinta cu care isi sustinea cererea cu incapatanare si orgoliu. Ajunsesem sa ma vad pe mine insami, cu toate defectele, in persoana duhovnicului, o mare ratacire. Nici mie nu mi-a spus de la inceput ca un duhovnic trebuie ascultat neconditionat (evident, trebuie sa stii sa iti alegi si duhovnicul, daca stii ca iti va da sfaturi rele, nu iti vei pune piatra de gat... un duhovnic e pentru toata viata). Citisem ca duhovnicul ar trebui sa fie chipul lui Dumnzeu si ma gandeam ca Dumnezeu nu ar fi vrut sa fac ce imi cerea el, adica o mica jertfa a orgoliului meu, pe care eu o echivalam cu nerecunoasterea unor merite si o mare nedreptate. apoi am realizat ca am gresit foarte mult, ca nu trebuia sa il judec, pentru ca nu stiam ce l-a impins sau ce urmareste prin acea ascultare care poate altora, mult mai smeriti, nu li s-ar fi parut mare lucru. Imi era atat de rusine, incat de abia am putut intra in biserica sa ii cer iertare. Predicase atat de frumos despre cat de crestineste este sa nu judecam, pentru ca nu stim ce este in sufletul celuilalt si pentru ca ne vom atrage, la randul nostru judecata. Predicase cu atat de multa dragoste, nu cu indaratnicie sau cu mustrare... Parintele meu are marea calitate de a fi cu adevarat un iubitor de oameni, pe langa evlavie si inteligenta (recunosc ca putini preoti sunt asa sau poate nu reusim sa ii vedem noi cum sunt cu adevarat. in momentul in care mi l-am ales ca duhovnic, l-am apreciat pentru ca era foarte inteligent, foarte intelegator destul de apropiat de varsta mea Insa, in timp, mi-am dat seama ca nu acestea erau cele mai importante calitati ale lui, ci cele de mai inainte, dar mi-a luat timp pana sa le descopar. Cand i-am cerut iertare, cu capul plecat, credeam ca o sa ma ierte pana la urm a, ca asa e crestineste, dar ca o sa ma si dojeneasca sau o sa imi tina vreo morala. Citisem undeva ca daca este sa alegem intre a-l supara pe Dumnezeu sau pe duhovnic, sa alegem sa il suparam pe Dumnezeu. Poate ca va veti ingrozi sau mira, in cel mai bun caz. Insa afirmatia avea si o buna explicatie - Dumnezeu iarta mult mai usor decat oamenii!). Sigur stiti pilda aceea a fiului risipitor. Ei bine, eu am trait acea pilda, nu ma rusinez a o spune, pentru ca parintele meu, de indata ce m-a vazut si m-a auzit cum imi cer iertare, m-a luat in brate bucuros. Nici nu stiti ce bucurie duhovniceasca am trait atunci! Pentru ca eu pana atunci vazusem doar chipul omului in duhovnicul meu, un om cu virtuti, dar si cu defecte, de ale carui sfaturi puteam alege sa folosesc sau nu. Ma gandeam ca nu va putea ierta cu atata usurinta ca indraznisem sa il judec, din simpul fapt ca era om si doar Dumnezeu putea iarta si uita totul. Ei bine, am inteles atunci in sfarsit cum lucreaza Dumnezeu prin duhovnic si de ce acela este chipul lui Dumnezeu. Pentru ca a urmat pilda Mantuitorului si m-a iertat, m-a imbratisat, ca pe fiul risipitor sau ca pe oaia cea pierduta. Stiu ca pentru asta trebuie sa ajungi la o mare masura duhovniceasca sau, pur si simplu, sa fii covarsit de harul lui Dumnezeu.Nimeni, dar absolut nimeni din cunostintele mele nu m-ar fi iertat asa de repede (i-am spus cuvinte care altora le-ar zdruncina profund orgoliul). Putin mai tarziu, mi-a spus ca acea ascultare pe care el mi-o daduse sa o fac era de fapt un test, ca nu dorea ca eu sa indeplinesc acel lucru, ci dorea numai sa ma incerce, sa vada daca as fi in stare de asa ceva, de un mic sacrificiu. Cazusem testul (mi-a spus ca un duhovnic se asculta neconditionat, pentru ca in timpul Tainei Sf. Spovedaniei Duhul Sfant vorbeste prin preot, si nu el, omul), insa de atunci am inteles cat de imprtant este un duhovnic in viata omului, cum lucreaza Dumnezeu prin el si Ii multumesc Domnului ca mi-a scos in cale un preot atat de intelept. Sper ca nu v-am plictisit foarte tare, insa v-am spus experienta mea cu parintele duhovnic. Daca va folosi macar unei singure persoane, ma voi declara foarte multumita. va trimit si un link care ar putea raspunde multor nedumeriri pe care le-am vazut aici, este o carte despre parintele duhovnicesc - http://www.danionvasile.ro/repere.php Sa ne ajute Dumnezeu pe toti!

Un calugar l-a intrebat pe Parintele Galeriu: in ce fel trebuie sa fie ascultarea noastra de cei mai mari noua? Si i-a raspuns simplu: intotdeauna ascultarea trebuie sa aiba ca temelie invatatura Sfintelor Scripturi.

Daca duhovnicul meu ma indeamna sa fac un lucru care mi se pare necrestinesc, nu ma execut orbeste, ci discut mai intai cu el, sa ma lamureasca... Iar daca duhovnicul se dovedeste a fi de nota 5, atunci imi caut altul de nota 9.

Ne sfatuim in absolut TOATE deciziile importante, sau suntem si noi capabili sa alegem si sa hoataram in problemele existentiale?

Depinde de fiecare, zic eu, depinde de relatia ta cu parintele duhovnic. spre exemplu, mie nu imi pune intrebari, ma lasa sa ii spun eu ce consider, nu se baga cu forta in sufletul meu. Trebuie sa marturisesc ca la inceput nu i-am spus prea multe, dar pe masura ce timpul trecea, am capatat din ce in ce mai multa incredere in el si i-am spus mult mai multe. Duhovnicul iti da sfaturi, nu iti pune pistolul la tampla sa faci cum spune el. De aceea avem liber arbitru. Poti alege sa ii urmezi sfatul sau sa nu, insa stim unde duce neascultarea... Trebuie sa trecem si prin aceasta experienta... Eu la inceput nu prea mi-am ascultat duhovnicul intocmai, insa pe parcurs lucrurile s-au mai schimbat. De exemplu, nu mi-am ascultat parintele cand mi-a spus sa imi termin mai repede lucrarea de licenta, pentru ca ma gandeam ca eu imi cunosc mai bine ritmul de munca, insa de abia am reusit sa o termin, la limita. L-am sunat dupa sustinere si l-am rugat sa se roage pentru mine si am luat zece. Daca l-as fi ascultat, as fi fost scutita de mult stres. E un exemplu banal, stiu, si poate vei spune ca o licenta nu e chiar o problema existentiala. De obicei, hotararile in cazul unor probleme existentiale se iau cu mult post si cu multa rugaciune in prealabil, se cheama ajutorul lui Dumnezeu... Acum depinde foarte mult si de duhovnici. E bine sa iti alegi unul pe masura ta, cred eu. Oricum, raspunsul la aceste intrebari nu cred ca se gaseste pe forum, ci il vei primi atunci cand vei fi pusa in toate aceste situatii enuntate de tine. Insa stii cum este, "Bate si ti se va deschide!" Absolut nimic nu este intamplator si orice intrebare isi gaseste raspuns, insa la vremea cuvenita. Sa ne ajute Dumnezeu pe toti cu duhovnici buni!

Asa este, Doamne ajuta!
Intrebarile sunt pentru a intelege mai bine cum il percep unii mireni pe duhovnic...

...
 

bravo!
foarte matur raspunsul tau. ai un duhovnic bun daca ai ajuns sa gandesti asa. ma bucur pentru tine!
Doamne ajuta!

Va multumesc. intr-adevar, am un duhovnic foarte bun si am foarte multe de invatat de la el. ma bucur ca imi spune cineva ca am dat un raspuns matur :). de obicei, sunt perceputa ca o imatura si chiar asa si sunt, insa experienta duhovnicului si rugaciunile sale contribuie destul de mult la "maturizarea" mea. va doresc tuturor sa aveti duhovnici buni si mai presus de asteptarile voastre!

În una din lucrările sale, Sfântul Siluan Atonitul,punea accent pe bărbăţia noastră şi pe ascultarea de duhovnici. În lupta noastră trebuie să fim bărbătoşi. Domnul iubeşte bărbăţia şi sufletul înţelept. Dacă nu avem bărbăţie şi înţelepciune, atunci trebuie să le cerem de la Dumnezeu, şi să-i ascultăm pe duhovnici, pentru că în aceştia vieţuieşte Harul Sfântului Duh. Omul a cărui minte a pătimit rană din lucrarea demonică, în special acesta trebuie să asculte de duhovnic, şi să nu se încreadă deloc în sine. Suferinţele sufleteşti ne vin din mândrie, în timp ce cele trupeşti sunt îngăduite de multe ori de Dumnezeu, din iubire pentru noi, aşa cum s-a întâmplat cu mult încercatul Iov.