Cea mai greau lupta a omului
 

"Lupta cu dracii e mai usoara decat cu oamenii fara Dumnezeu, pentru ca dracii au frica de Dumnezeu"

Parintele Arsenie Papacioc

Cea mai grea lupta este lupta cu tine insuti,iar cea mai frumoasa victorie este cea fata de tine insuti.

Desi greutatile ne vin "de la lume, de la noi si de la diavol", dupa cum auzim in unele rugaciuni, singura lupta a crestinului este cu el insusi. Sunt unii care zic: "Doamne, apara'ma de mine insumi!" Eu sunt cel ce strica toate, caci de as fi sfant, toate ar fi minunate si transparente in jurul meu. "Cel curat pe toate le vede curate", iar mintea murdara pe toate le vede murdare.

Sfantul Serafim de Sarov spune: "Dobandeste pace si multime de oameni se vor mantui in jurul tau."

Da omul se lupta cu el insesi caci el e singurul responsabil de ispitele care il mananca la un moment dat.De aceea avva Sisoe spunea ca omul credincios
trebuie sa petreaca in" smerita cugetare si sa faca fapte bune!"

Cea mai grea lupta este cea cu pacatul care ne este cel mai apropiat. Daca nu esti atent, treaz, acesta te poate pune oricand la pamant. Iar daca nu l-ai biruit, te vei ridica doar pentru a cadea din nou.

Aici ,pe forum, vad multe idei care ma fac sa gandesc ca unii oameni reusesc sa traiasca niste experiente inedite, complet inaccesibile altori indivizi mai putin speciali.
Bunaoara acest citat de mai jos: As putea sa jur ca autorul a reusit cumva sa stabileasca o comunicare cu "dracii" care i-au transmis informatia ca au frica de Dumnezeu.Altfel nu stiu pe ce se bazeaza siguranta lor cand fac asemenea afirmatii.
Trecand de aceasta tehnicalitate vine problema "luptei".Oare de ce trebuie sa ne luptam? Oare de ce trebuie sa convingem pe cineva de ceva?

Ai perfecta dreptate Costel. Asa cum spunea parintele Arsenie cel mai mare pericol este patima cea mai aproape de tine. Cu aceea duci cea mai crancena lupta. Si duhovnicul meu are o vorba "Tot privind spre cer risti sa nu vezi in ce calci". Si eu sunt de parere ca cea mai grea lupta este cu sinele tau. Nimic din afara nu te poate afecta/distruge mai mult decat propria-ti fire/slabiciune.

Iti propun sincer sa mergi in plimbare (tot vine 1 Mai) pana la manstirea Sfanta Maria (Techirghiol). Acolo vei gasi un batran micut, uscativ si cu o fata transparenta, ce a stat prin pustie si inchisori. Intreaba-l direct pe sfintia sa, Arsenie il cheama. :1:

Scrie si in biblie, Marcu capitolul 5, cum diavolii asculta de Domnul Iisus Hristos si Il roaga sa nu-i chinuie:
6. "Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi s-a închinat Lui.
7. Şi strigând cu glas puternic, a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti.
8. Căci îi zicea: Ieşi duh necurat din omul acesta.
9. Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Şi I-a răspuns: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.
10. Şi Îl rugau mult să nu-i trimită afară din acel ţinut.
11. Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea.
12. Şi L-au rugat, zicând: Trimite-ne pe noi în porci, ca să intrăm în ei.
13. Şi El le-a dat voie. Atunci, ieşind, duhurile necurate au intrat în porci şi turma s-a aruncat de pe ţărmul înalt, în mare. Şi erau ca la două mii şi s-au înecat în mare. "

Pr. Arsenie Papacioc a fost o vreme pustnic, si mai toata viata calugar. Calugarii sunt cei, care duc lupta directa cu diavolii.

De ce lupta asta cu diavolii? Pentru ca omul e nascut liber, iar diavolii incearca sa-l faca rob prin pacate. Cat timp omul e rob, nu se poate apropia de Dumnezeu, Caruia ii apartinem. Diavolii ne ofera o falsa libertate, ne lasa sa facem ce vrem, dar de fapt ei sunt cei, care ne indeamna la acele fapte; si daca ascultam de indemnul lor, al lor suntem.
Se spune doar ca nu putem sluji la doi stapani in acelasi timp: ori lui Dumnezeu, ori satanei.

Atunci cand te hotarasti sa scapi de pacate, din care avem cu totii, caci materia e supusa pacatului, si vrei sa fii al lui Dumnezeu, tabara pe tine diavolii, caci nu vor sa te piarda si ai parte de multe ispite; dar primesti si f mult ajutor din partea lui Dumnezeu, care nu te lasa mai ales cand iti este mai greu, si te simti parasit. Este o lupta, care se da pentru tine, si peste tine, intre ingerii lui Dumnezeu si diavoli, din care tu ajungi sa simti doar o mica parte, caci lupta nu o duci singur. Se cheama "Razboiul nevazut".

Cea mai grea lupta e lupta cu GANDUL!

Exact la asta ma gabdeam si eu. Lupta cu gandurile este cea mai grea lupta.

Nici nu-ti dai seama cata dreptate ai!!!!
Eu,stiu prea bine acest lucru,foarte,foarte mare dreptate ai.Dumnezeu sa ne linisteasca,sa ne echilibreze si sa ne lumineze gandurile pentru a fi demni de viata.

De acord cu voi.Lupta cu slabiciunile firii si cu gandurile este cea mai grea.Adesea,nu le poti pune stavila.

Da, Alin a pus punctul pe i ..de la ganduri se nasc vorbele si apoi faptele
si toate astea pornesc din inima. Oare cea mai grea lupta e cea cu inima noastra ?

Gandul este viclean si pervers, de multe ori vine pe furis si te fura de la rugaciune, deci de la mantuire.

Gandul vine de la diavol, daca este un gand rau, nu din inima, cred eu.
Gandul vine de la Ingerl Pazitor, daca este bun, nu din inima.

Gandurile de razbunare, de mandrie, de patima, de ura vind din inima de multe ori.

Deci aici e paradoxul: vin aceste ganduri rele din inima sau ?
Unele da, unele nu?
Cele premediate, banuiesc ca da, vin din inima.

Dar oare gandurile ce te indeamna la pacat cine ti le trimite ..? nu cumva dracu ?
Sa te lupti cu dracu nu inseamna ca el vine si te tranteste de perete si tu dupaia ii dai cu matura-n cap :)).. e un razboi nevazut

lupta de a mustra pe fratele tau nu cu duhul invinovatzirii shi rautatzii shi nemultzumirii caci te-a nedreptatzit pe tine sau pe Dumnezeu ci cu duhul blandetzii vazand adevarata cauza a rautatzilor in diavoleul care te ispiteshte sa duci shi pe fratele tau in ispita shi la pierzare in cele din urma din pricina voirii tale care punand voia ta pe seama Duhului lui Dumnezeu ai vrea mereu sa faca fratele tau ceea ce ar fi trebuit sa pazeshti tu shi sa tzii tu shi sa faci tu doar ca sa te potzi lauda dumneata cu marea responsabilitate a grijii de multe shi cu vrednicia shi cu o serioasa conshtiintza a iubirii de stapanire, ce fireshte ca izvorashte din lene, din placerile dulci ale patimilor pacatelor adica din odihna caldicea shi din iubirea slavei de sine de la oameni ca sa ai cu ce sa te ingamfishi umfli ca un infoiat ori de la aprinderea invredniciei shi obijnuintza acestora, caci ushuratic devenind ushor te invoieshti cu toate relele asha cum te invoieshti mereu sa mai mananci cate ceva gustos shi indestulator... deci e lupta cu cele 7 duhuri ale burdelului cu Bar shi cu cele 8 ganduri ale rautatzii care se instaleaza ca sa te entuziasmeze shi sa-tzi ranjeasca ele fericite in locurile cele cereshti, asha cum itzi surade mereu cioarba de potroace ca ascultandu-le sa te fericeasca satana cu ajutorul ce vine de la el, caci din ce a furat de la tine te "rasplateshte" ca sa devi malahiena shi sa i te inchini lui... nalucindu-tzi marea fericire viitoare cand vei fi plin de duhul minciunii maririi de sine shi de ura shi de rautate shi de bucuria de raul altuia nevinovat din pizma cea rea a lacomiei ca sa parvii shi sa accediezi shi tu la locurile cele din fatza ori de la inaltzime ori din dreapta calcand peste altzii shi astfel ca sa obtzii aceea la ce pofteshti mereu cand vei avea impresia ca eshti shi vei fi fericit doar privindu-te in goglinda cat de frumos ai invatzat shi tu sa ranjeshte satisfacut, asha ca shi nimfomanele barfitoare din sufletul tau... care te apreciaza shi-shi pun nadejdea in tine, marele razboinic al gLuminii...

deci cu diavoleul mare injurash e lupta cea mare ca acesta sulimenizandu-se pe interior shi exterior ca un mucegai verde se infrupta din fiii shi ficele Domnului shi invartoshand toate ca sa-tzi dea marea bucurie shi gluma a macelului invartoshat sa poata face mai tarziu amara toata fericirea de sus din pricina pacatelor pe care prigonindu-te neincetat shi fara astampar le vei face in cele din urma ca sa te linishteshti... caci "la inceput se va arata bland" iar dupa aceea, candva, necrutzator.

adica e lupta cu "fericirea" ce vine din mandria vredniciei care vine din ceea ce cere omul mereu doar pentru el insushi... insushiri... egoism

increderea shi deznadejdea caci acestea il fac pe cel din picioare sa cada iar pe cel cazut sa nu se mai ridice... cum spune sf Ioan gura de aur...

caci ai incredere sa pacatuieshti shi sa nu mai iei aminte shi sa uitzi de Dumnezeu respingand Adevarul pentru placerile trupeshti, pentru poftele rele.

adica shi mai clar

e lupta cu reproshul shi cu luarea la rost,

ca sa nu reproshezi la nimeni nimic shi sa nu iei la rost pe nimeni niciodata ci sa iertzi shi sa shi uitzi pentru totdeauna shi sa te invinovatzeshti mereu ca pricina tulburarii eshti tu insutzi shi pacatele shi patimile tale... ca urandu-tzi propria mandrie shi lepadandu-te mereu de ea sa potzi sa-l iubeshti pe Dumnezeu shi pe aproapele tau cum niciodata n-ai incercat shi nici n-ai facut-o preferand sa aduci "jertfe" pline de putoare...

adica asha sa slujeshti shi sa te jertfeshti din dragoste ca sa nu mai pacatuieshti niciodata daca ar fi cu putintza, jertfa nepacatuirii

lupta cea buna cu minciuna

Pentru mine lupta cea mai grea e aceea de a ma privi cu onestitate si cu sinceritate pe mine insami, fara ma ma mint, fara sa neg ceea ce sunt, fara sa reprim ceea ce simt si ceea ce traiesc. Lupt permanent cu fatarnicia, dar nu numai in afara, ci chiar si inauntrul inimii mele, o fatarnicie fata de mine insami, si chiar fata de Dumnezeu, uneori e atat de subtila incat singurul indiciu e acela ca simt ca nu Il privesc oblu, ci sucit, simt ca Il evit chiar si in rugaciune, chiar si in rugaciunea cea mai sincera si mai profunda pe care o pot inalta.

Cred ca cea mai grea lupta este cea pe care incercam sa o purtam impotriva patimilor, insa fara a-L chema in ajutor pe Hristos. Vom sfarsi intotdeauna aceasta lupta cu capul plecat.

Cea mai grea lupta a omului este a se schimba pe sine insusi, fara sa ceara asta lui Dumnezeu.

Iar o lupta si mai grea si mai irationala este a cauta sa'l schimbi pe cel de langa tine, de unul singur, tot fara ajutorul lui Dumnezeu.

Schimbarea implica o inlocuire a mintii si a inimii noastre neiubitoare si plina de neputinte cu mintea si inima lui Hristos, cea atotcuprinzatoare de iubire.

Dragul de parintele Arsenie
 

Un batran micut, plapand fizic ca un bibelou chinezesc, asa l-am vazut eu de apropape, dar cu o privire albastra, profunda, expresiva si care trece dincolo de tine prin tine! Si care isi cheltuie putina energie fizica pentru cei care ii bat la usa, rugandu-se atat de adanc incat il lasa puterile! Doamne miluieste-l si ocroteste-l pe Printele Arsenie intru slava Ta si folosul poporului de credinciosi, si pe toti cei asemenea lui!

O alta lupta grea pe care trebuie sa o castige omul este trairea pentru ceilalti. Noi ne multumim ca traim printre oameni, dar oare fata de cati suntem noi cu adevarat aproape? Si aici nu vorbesc in sens spatial, ci spiritual.

buna intrebarea
 

Goana dupa confort, consumismul i-a schimbat foarte mult pe oameni. In regimul comunist, cand Dumnezeu era interzis, oamenii erau mult mai solidari, saritori, ajutatori. Cu regret spun ca cei mai multi din cunoscuti s-au schimbat, au devenit mult mai reci odata cu modernizarea confortului personal. Cel putin eu nu mai am apropiatii dinainte. Cei de-acum sunt mai putini si ma ajuta la nevoie. De la cei pe care i-am ajutat, am primit orice, mai putin recunostinta. Bine, asta , asa in treacat, nu schimba dorinta de a face binele.

Nu putem separa cele doua domenii, material/spiritual. Cand e vorba de a trai pentru ceilalti, sunt necesare amandoua. Dar ca cineva sa ajunga aici, trebuie sa renunte incet-incet la el, cum ne spune Hristos - sa se lepede de sine. Si acest lucru , desigur nu e usor

Doamne ajuta!