Cum ne influenteaza credinta,viata proprie?
 

Deseori am fost inteleasa gresit,sau,pur si simplu nu am fost inteleasa,dar eu cred cu tarie ca aceasta credinta,credinta in Dumnezeu ne este influientata de experientele proprii,asa deci,nu este gresit a spune ca,de fapt,credinta reprezinta o particularitate,asa cum si personalitatile noastre sunt distincte.Si aici nu ma refer la particularitate ca si detasarea de dogmele acesteia,ci la adaptarea intregii credinte la viata fiecaruia dintre noi.Viata pe care am avut-o din clipa in care ne-am nascut,trasaturile psihologice ale caracterului nostru,trasaturi cu care asimilam informatiile citite sau auzite si prin care ne formam o opinie.Eu cred ca toate experientele vietii sunt strans legate de ceea ce am primit si am daruit in viata alaturi de semenii nostri.
Varsta reprezinta un factor important in modalitatea de-a percepe credinta,pentru ca de aceasta varsta depinde neputinta proprie,energia proprie,intelepciunea proprie,maturitatea proprie,dar si defectele proprii...asemenea si ispitele proprii.
Asadar,daca este sa fim impartiali si onesti cu noi insine si cu cei din jur,trebuie sa realizam neaparat ca aceasta credinta se poate manifesta in mod diferit,chiar daca esenta este aceiasi.
De exemplu;unei persoane mai in varsta ai este mai usor sa deteste aspectul sexualitatii pus pe seama ispitei si-a pacatului,mai cu precadere decat unei persoane mai tinere in viata caruia acest aspect inca ocupa un loc,in timp ce in viata unei batrane acest loc a fost eliminat de mult.Este usor ca batranii sa judece aspru acest aspect pe premiza credintei...nu stiu care credinta,atata timp cat subiectul oricum nu-i intereseaza nici din punct de vedere trupesc,nici duhovnicesc,dar nici emotional-psihologic.Asa cum un tanar adolescent aplica opinii despre casatorie,uneori opinii destul de aspre influientate de asa zisa credinta,in conditiile in care el este absolut paralel cu acest concept.
Deseori nu pot regasi credinta in pareri aspre si neavizate,atata timp cat personajele in cauza nu sunt influientate de trairea in sine(nu ma refer la cea spirituala),ci doar de citirea pasajelor din carti si distribuirea lor pe subiecte competente doar teoretic.Se intampla uneori sa vorbeasca foarte rece,practic,niste copii care habar nu au ce-nseamna sa plateasca o factura.Responsabilitatea si independenta iarasi constituie un factor important in formarea credintei si edificarea acesteia.
Viata toata ne influienteaza credinta toata...iar cand am vorbit pe undeva de caracterul care primeaza in atitudinea religioasa a fiecaruia,m-am referit exact la ceea ce se vede aici pe forum.Putem descrie fiecare persoana dupa felul cum isi exprima credinta,putem sa ne facem si o parere vaga despre viata acestuia,insa este evident ca aceasta credinta urmeaza caracterului si nu invers.Asa se manifesta credinta in tot ceea ce am vazut pana acum in sanul oamenilor si in viata cotidiana.
Daca o persoana a avut o viata mai linistita,sa-i spunem in mod relativ,atunci,cu siguranta personalitatea acesteia va fi pe masura,iar credinta se poate manifesta intr-o maniera mai pasnica,dar si mai irelevanta,pentru ca aceasta credinta are aproape intotdeauna nevoie de incercare pentru a se putea vadi si slefui.
Daca o persoana este mai recalcitranta,atunci poate ca a avut o viata trepidanta,clipe marcante si pline de zbucium,astfel se va manifesta si credinta acesteia,chiar daca in sinea ei nu doreste decat sa inteleaga aceasta credinta in functie de ceea ce suntem si am trait,de ceea ce sunt cei din jur in corelatie cu noi.Exista si posibilitatea ca unele presoane sa se transforme radical datorita acestei credinte,insa aceasta se intampla rar.
Este dificil,dar este foarte clar ca fiecare crede in functie de cum a asimilat experientele vietii,in functie de cum asimileaza scrierile religioase,in functie de ceea ce-i ofera fiecare zi pe care o intampina.
Daca vreti sa ma judecati,puteti sa o faceti,daca vreti sa ma condamnati,puteti sa o faceti,daca doriti sa ma acuzati de neoprotestantism,puteti sa faceti si acest lucru,cu toate ca eu habar nu am ce-nseamna,insa am habar de ceea ce am trait si traiesc,de ceea ce am gandit si gandesc,de ceea ce am simtit si simt,iar acestea imi definesc personalitatea si credinta...Cu toate acestea,sa stiti ca am si citit mult(carti religioase),nu sunt paralela in acest sens.Chiar daca sunt dificila,chiar daca sunt rea si neintelegatoare,chiar daca sunt necredincioasa in viziunea unora dintre voi,eu nu pot sa maschez toate acestea sub stafeta a ceea ce am citit si eu despre credinta,fiindca,pentru mine credinta inseamna tot ceea ce reprezinti...nu doar o nadejde vaga dintr-un timp plasat intr-un alt spatiu decat cel real,cel in care traiesc.Nu consider ca viata mi-a jucat feste,consider ca viata este doar viata.
Deci,cum va puteti defini credinta in functie de propria viata acumulata cu teoriile citite despre aceasta????Aceasta este intrebarea!

Am uitat sa specific ceea ce este mai important;inteligenta,intelepciunea...educatia,nu stiu cum sa le definesc,dar ele sunt piedestalul pe care putem construi o credinta si propria viata,de felul cum gandim,cum rationam depinde tot ceea ce facem.

pana la urma nu noi judecam...

Da,pana la urma,nu noi judecam,noi actionam pe baza criteriilor amintite mai sus.Daca aceasta credinta nu este sustinuta de o etica si de un echilibru,atunci apare habotnicia,apar razboaie intre oameni,apar divorturi intre cupluri,apar despartiri iremediabile si aproape nejustificate,lucruri negative pe care credinta "subreda" nu le pot eradica.

Sunt de acord cu tine, Ory. In calitatea noastra de crestini ortodocsi ne raportam la acelasi ansamblu de reguli insa prin prisma varstei, a experientei de viata, a influentelor din afara, a mediului in care traim, etc, ne "oglindim" intr-un mod personalizat in invatatura crestina.

Vad ca se pomeneste foarte mult de "sminteala" pe care o provoaca anumite postari "libertine". Eu ma regasesc in ipostaza inversa; in momentul in care citesc despre "pacatul" sarutului, despre moartea spirituala pe care ti-o provoaca orgasmul, despre faptul ca muzica e prin excelenta apanajul demonilor si vacantele la mare sunt o greseala de neiertat, ajung sa cred ca dreapta socoteala ne-a devenit cu totul straina. Ma conving pe zi ce trece ca multe din opiniile formulate aici pe site pierd din vedere faptul ca mirenii duc (totusi) o viata diferita de cea a monahilor.

In opinia mea, credinta este trairea manifesta a inimii, dincolo de nivelul de inteligenta, de instruire intelectuala, de educatia primita, de meridianul unde ne-am nascut, de mediul in care traim. Lipsa de credinta este o traire potentiala a inimii prin care Dumnezeu ne asteapta sa ne trezim dandu-ne aceasta sansa pana in ultima clipa a trecerii noastre prin lume. Evident ma refer la credinta crestina ortodoxa. Probabil si tu, Ory, tot la aceasta credinta te referi, avnd in vedere ca ne aflam pe un forum crestin ortodox. Ca traire manifesta a inimii, credinta ne influenteaza viata constituindu-se in reperul suprem la care ne raportam toate faptele noastre. Ea ne ajuta sa stim cand am gresit, sa folosim un limbaj echilibrat, sa ne straduim sa alungam gandurile murdare s.a.m.d. Cei care genereaza sau alimenteaza conflicte pe motive religioase nu sunt crestini. Mda, simt nevoia sa fac o precizare. Eu nu sint decat un pacatos care vorbeste despre credinta.

Si eu sunt de acord cu Ory si as putea semna fara nici o schimbare ce ai scris tu, Coralina. ;-)

Eu cred ca exista si o 'spiritualitate a mirenilor', care este altfel decat cea a monahilor. Calugaria este o cale, casatoria este alta. Si cei care nu sunt inca casatoriti dar in principiu vor fi, nu fac parte nici ei din categoria calugarilor.
Inteleg din ce in ce mai bine de cand sunt casatorita de ce si casatoria e o cale regala de mantuire si o asceza, si ea.

Pe zi ce trece ma gandesc mai mult la asta: cum sa traim maximalismul crestin in lume, fara sa copiem calugarii? Eu cred ca se poate. Incerc. Cu multe slabiciuni si pacate, dar eu as pune in acest fel de viata in primul rand bucuria si recunostinta pentru cele date de Dumnezeu. Si abandonul, acceptarea lucrurilor care ni se intampla ca pe o AVENTURA pe care ne-o trimite Dumnezeu.
Chiar cand traiesti lucruri dramatice sau tragice, te poti bucura cu recunostinta de lucrurile nune. Chiar cand de exemplu fiinta care iti este cea mai draga este in pericol de moarte, poti sa intelegi mai bine taina vietii si poti patrunde misterul si bucuria invierii.

Cam ambiguu titlu. De fapt ce vrei sa intrebi:
- cum este influentata credinta noastra de viata pe care o traim? sau
- cum este influentata viata noastra de credita pe care o avem?

Scriptura si toata Traditia Bisericii este indispensabila (mai ales la început) dar ea nu ofera adevarata cunoastere, cea datatoare de viata vesnica.

Cred ca trebuie sa ne cladim credinta pe experientele proprii ale vietii de rugaciune, pe inspiratie, pe cunoasterea directa a lui Dumnezeu în Duhul Sfânt. Suna periculos si într-adevar pericolul sa cadem în înselare este mare dar asta nu trebuie sa ne faca sa ne limitam la o cunoastere teoretica a lui Dumnezeu.

Deci cred ca trebuie sa asteptam ca Duhul Sfânt sa ne modeleze cum stie El, sa ne deschidem Lui si sa-L cautam neîncetat prin trezvie si smerenie.

Altfel, daca tot ce stim despre Dumnezeu e din carti, chiar din Biblie, nu va "prisosi dreptatea noastra mai mult ca a fariseilor" si nu ne vom mântui.

macar de ne-am schimba credinta!
 

Poate ar trebui sa ne punem intrebari daca nu ne-ar schimba viata, faptul de a fi credinciosi. Schimba ceva in noi, suntem mai deschisi spre celalalt, mai luptam cu patimile. De multe ori vezi cine e credincios, chiar daca abia l-ai cunoscut. De fapt, poate sunt subiectiva: imi place sa constat genul asta de diferente la cei credinciosi.

Cu siguranta credinta iti schimba viata. Poate faptul ca ajungi sa iti schimbi viata prin credinta, sperie pe unii nehotarati, care vor sa-si pastreze stilul de viata de pana atunci.

Mai degraba numesc eu asta ambiguu,pentru ca aceasta credinta poate sa-ti schimbe viata si intr-un sens negativ,nu neaparat pozitiv,atunci cand din esenta ei se pierde "dreapta socoteala",iar aceasta dreapta socoteala se realizeaza numai...stand sa socotesti,nu doar aplicand vorbe si cuvinte furate din viata unor oameni a caror viata nu ne-o putem inchipui decat atat de vag,fiindca aceasta este mult mai curata decat putem noi sa o propovaduim...prin simtire.(adevarata simtire pioasa).
Se pare ca majoritatea au inteles ce-am vrut sa spun,nu putem sa ne pretindem credinciosi numai comparandu-ne cu calugarii,viata mireneasca,respectiv credincioasa,trebuie neaparat sa se adapteze la stilul ei specific,care nu este nici pe departe similara cu viata si conceptul monahal.Dupa cum se observa,doar cei f.tineri,cei habotnici,sau cei batrani tind sa asculte mai cu precadere de viata monahala,tocmai pentru ca nu au o viata sociala incarcata,ci una simpla bazata pe lucruri marunte care nu au cum sa intre in contradictie cu o similaritate monahala,o viata fara responsabilitatile posibilelor pacate(sex,responsabilitati financiare,responsabilitati profesionale,etc).
Nu putem la infinit sa invocam Sfintii intr-o viata sociala pe care o cunoastem prea bine si care trebuie adusa la rangul de pace,la rangul tolerantei si atasamentului,la rangul echilibrului si conformarii spirituala atat cat tine de competenta acestuia,nu mai mult decat se vrea ea insasi.Fiindca viata sociala este traita printre oameni si trebuie tratat cu mare atentie acest aspect...mai presus de ideologia sihastra.Nu ne dam seama,mai ales cei f.apropiati de biserica,ca tocmai relatia cu cei din jur si intelegerea acesteia reprezinta fundamentul credintei pe care o desfasuram,putem sa postim,putem sa mergem la biserica,putem sa ne nevoim cat vrem,dar daca punem acestea mai presus de relatia cu semenii,daca prin aceste convingeri lezam pe cei din jur,ai judecam aspru pe cei din jur,nu-i toleram pe cei din jur,nu intelegem si caracterul celor din jur care nu este musai sa ne semene,atunci totul este in zadar,atunci aceasta reprezinta mai degraba un egoism,iar egoismul nu trebuie sa fie sinonim cu "credinta".

Indiferent cum ne ducem viata in mijlocul lumii, in cele duhovnicesti uneori e nevoie si de putin egoism. Dintre doua rele sa alegem raul cel mai mic, iar intre doua virtuti, sa o preferam pe cea mai mare. Cand vedem ca toti cei din lume ne cinstesc, inseamna ca trebuie sa ne punem intrebari, caci s-ar putea sa nu fim si pe placul lui Dumnezeu.

E corect, de exemplu, sa tinem seama numai de colegii de serviciu? Daca ei isi iau card, sa-mi iau si eu? Daca ei isi vor lua si alte documente electronice, sa-mi iau si eu?

Sa nu cadem in extrema de a-i supraestima pe cei din jur in detrimentul lui Dumnezeu. Pana la urma, cred ca a fi un bun crestin in mijlocul lumii reprezinta un act de curaj. Uneori aceiasi oameni care la inceput ne privesc cu rezerve ne urmeaza exemplul.

Parintele Lavrentie de Cernigov recomanda sa fim prudenti atunci cand ne aflam in grupuri in care anumite persoane ne pot influenta in rau. Deci pana la urma tot la noi si la mantuirea noastra ne gandim. Chiar daca suntem in lume, am vrea sa ne salvam pielea nu numai pielea, ci si sufletul.

Ceea ce spui tu mi se pare de domeniul bunului simt sau 'delasineintelesului', si e trist ca trebuie spus, intr-un fel... Sa ma ierte cei care nu sunt de acord.

Imi aminteste de ce se spune in epistola catre Diognet, un text apostolic:

"Crestinii nu se deosebesc de ceilalti oameni nici prin tara, nici prin limba pe care o vorbesc, nici prin imbracaminte. Ei nu locuiesc in orase speciale, nu folosesc un mod de a vorbi neobosnuit, felul lor de viata nu are nimic aparte. (...) Ei se conformeaza uzajului local pentru imbracaminte, hrana si felul de viata, dar in acelasi timp manifesta legile extraordinare si intr-adevar paradoxale ale republicii lor spirituale. (..) Orice stainatate le este patrie si orice patraie, strainatate." (cap. V, traduc eu liber si prost, nu am textul pe romaneste)

Ar trebui ca noi crestinii de azi sa ne amintim mai mult de acest fel de traire apostolica. Sa fim diferiti in duhul in care facem lucrurile, nu in exerioritati. Sa nu ne preocupe 'an orthodox way of life' in sensul superficial - un exterior pios, adica, si felul fariseic de a ne manifestat credinta- ci un mod ortodox de a FI.

Daca avem intr-adevar acest fel de a FI, atunci ne vom da seama unde e cazul sa NU ne adaptam la mediul inconjurator, asa cum acei crestini de la inceputuri cu toata aceasta adaptare la mediu refuzau sa se inchine la idoli.
Dupa parerea mea, a avea sau nu carduri electronice nu are nimic de a face cu a fi crestin sau nu, de exemplu. Este pur si simplu un mijloc practic de a plati in societatea contemporana, care ne poate scuti de eforturi inutile, Antoniap.
Iar a tine post este o asceza interioara, un mod de a trai nepunand mancarea ca obstacol pentru duh, nu respectarea unor reguli si atat.

Este un citat minunat. Epistola catre Diognet este un exemplu graitor in ceea ce priveste raportul dintre credinta si viata al crestinilor din primele secole. Acestia nu pierdeau niciodata din vedere "dubla lor cetatenie": cea pamanteasca si cea cereasca (partasi ai Imparatiei Cerurilor inca de aici). Tocmai acest ethos care rezulta din acest mod de a vedea lucrurile ne lipseste astazi. Uitam ca nu avem aici cetate statatoare si nu o mai cautam pe cea viitoare.

Tot nu am primit raspuns. Oricat de clar ar fi pentru altii, uite ca eu inca mai astept sa-mi spui la ce te-ai referit.

Cum ne este influentata viata noastra de credinta?
Este evident ca ne este influentata ,altele devin prioritatile ,ne schimbam comportamentul ,atitudinea fata de cei din jur.
Iisus Hristos a spus ca a venit sa aduca sabie -sabia credintei ar fi de inteles ,sa desparta pe mama de fiica ,pe tata de fiu ,etc,ceea ce inseamna ca nu trebuie sa renuntam la credinta chiar si pentru cei apropiati dar relatiile cu acestia nu trebuie sa inceteze ,trebuie sa ii iubim in continuare.
Iar in ceea ce priveste sfintii parinti ,nu voi renunta niciodata la ceea ce scriu ei ,scrierile lor nu mi se par demodate cum nici sf.Evanghelie nu este demodata.Imi place sa ii citez cand ceea ce au scris ei ma ajuta sa ma descopar ,sa inteleg anumite lucruri.

Ba putem, ory, sa invocam Sfintii Parinti, daca acestia reprezinta pentru noi calea cea adevarata spre Hristos. Daca nu ne intereseaza Hristos, atunci intr-adevar nu e necesar.
Si nu numai copiii si batranii se indreapta spre manastire, cautand acolo tamaduirea trupului si a sufletului, ci orice om care crede. Iar cel ce crede, spune Sf. Efrem Sirul, va intelege.
Deci, cel care nu intelege, sa vada ce hiba are credinta lui si s-o rezolve.
Nu eu lezez pe cei din jur, care nu au credinta, ci ei se lezeaza singuri, facandu-se robi pacatului. Asprimea o va resimti acesta din orice cuvant de dragoste venit chiar din partea Apostolului, atunci cand acesta este citat din biblie. Atentie, deci, greseala e a aceluia care nu intelege.

nu e bine sa fim prea rigizi...e greu sa ajungi la adevarata credinta...ea izvoraste dintr-o imensa iubire si din dorinta de-a nu-l supara niciodata pe Dumnezeu...de-a nu-l trada...

ANCA...CHIAR NU AM CE-TI MAI RASPUNDE...tu bati apa in piua cu ale tale,eu la fel...tu iei lucrurile de suprafata si teoriile acestora,eu le amestec pe cat posibil cu ceea ce reprezentam si traim...de fapt.
nu mai comentez cu tine ca ma apuca batranetile,si tot aceleasi expresii le-am folosi la infinit fara nici un rezultat.
Ok!,ne-am inteles acum!

Exact Fani,extrem de bine ai punctat...este dureros ca ajungem sa dezbatem lucruri,de la sine intelese,de fapt,lucruri care tin de bunul simt si de o conduita etica fireasca a crestinului...a omului.

1. Fiul meu, de vei primi poveţele mele şi sfaturile mele de le vei păstra,
2. Plecându-ţi urechea la înţelepciune şi înclinând inima ta spre bună chibzuială,
3. Dacă vei chema prevederea şi spre buna-cugetare îţi vei îndrepta glasul tău,
4. Dacă o vei căuta întocmai ca pe argint şi o vei săpa ca şi pe o comoară,
5. Atunci vei pricepe temerea de Domnul şi vei dobândi cunoştinţa de Dumnezeu,
6. Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui izvorăşte ştiinţa şi prevederea;
7. El păstrează mântuirea pentru oamenii cei drepţi; El este scut pentru cei ce umblă în calea desăvârşirii;
8. El păzeşte căile dreptăţii şi pe cărarea celor cuvioşi ai Lui stă de veghe.
9. Atunci tu vei înţelege dreptatea şi buna judecată, calea cea dreaptă şi toate potecile binelui.
10. Când înţelepciunea se va sui la inima ta şi ştiinţa va desfăta sufletul tău,
11. Când buna chibzuială va veghea peste tine şi înţelegerea te va păzi,
12. Atunci tu vei fi izbăvit de calea celui rău şi de omul care grăieşte minciună,
13. De cei ce părăsesc căile cele drepte, ca să umble pe drumuri întunecoase,
14. De cei ce se bucură când fac rău şi se veselesc când umblă pe poteci întortochiate,
15. Ale căror cărări sunt strâmbe şi rătăcesc pe căi piezişe.
16. Atunci tu vei scăpa de femeia care este a altuia, de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare,
17. Care lasă pe tovarăşul ei din tinereţe şi uită de legământul Dumnezeului ei,
18. Căci ea se pleacă împreună cu casa ei spre moarte şi drumul ei duce în iad;
19. Nimeni din cei ce se duc la ea nu se mai întoarce şi niciunul nu mai află cărările vieţii.
20. Drept aceea mergi pe calea oamenilor celor buni şi păzeşte cărările celor drepţi,
21. Căci cei drepţi vor locui pământul şi cei fără de prihană vor sălăşlui pe el;
22. Iar cei fără de lege vor fi nimiciţi de pe pământ şi cei necredincioşi vor fi smulşi de pe el.

Nu mi se pare lipsit de importanta a fi atent daca nu cumva documentele electronice ar putea avea efecte nocive asupra constiintei religioase. In ultimul timp s-a scris destul de mult pe aceasta tema. Iar Apocalipsa, capitolele XIII-XIV-XV, contine niste avertismente clare in aceasta privinta, Fani71

Scrierile Sfintilor Parinti au un mare rol in ne ajuta sa intelegem vremurile pe care tocmai le traim. Chiar daca multi preoti se tem sa vorbeasca deschis despre acest aspect, unii comunica cu credinciosii asa cum pot, prin pliante, spunandu-le in soapta la spovedanie. Unii s-au modernizat si spun si ei ce spune politica. De!

Sa vedem atunci cand se va pune problema primirii microcipurilor pe mana dreapta sau pe frunte cat de crestini vom mai fi. In vremuri de incercare a credintei vom vedea daca suntem buni de ceva. Vom fi capabili sa marturisim si noi credinta ortodoxa si sa refuzam microcipurile si numarul lui Antihrist? Sau ne vom bate cu pumnul in piept ca suntem mari crestini, dar vom accepta numarul lui Antihrist al carui semn este 666 in locul numelui de botez, ca sa fim in rand cu lumea?

”Cine se inchina fiarei si chipului ei si primeste semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea si el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, in potirul maniei sale, si se va chinui in foc si pucioasa, inaintea sfintilor ingeri si a Mielului. Si fumul chinului lor se suie in vecii vecilor. Si nu au odihna nici ziua, nici noaptea cei ce se inchina fiarei si chipului ei si oricine primeste semnul numelui ei” (Apocalipsa 14, 9-11).

Ne explica asadar in Scriptura foarte limpede ca, [COLOR=#ff0000]daca ne invoim cu acest sistem si ne lasam insemnati, urmarea acestui consimtamant va fi pedeapsa vesnica a iadului.[/COLOR]
Acum sa vedem din ce motiv aceasta pecete este considerata lucrare aducatoare de pedeapsa. Cand noi, crestinii, suntem botezati si suntem unsi in numele Domnului nostru Iisus Hristos cu Sfantul Mir, chiar daca suntem unsi in exterior, pe trup, de catre preot, aceasta ungere lucreaza asupra sufletului nostru intr-un mod tainic si duhovnicesc si mijloceste patrunderea harului Preasfantului Duh, ceea ce inseamna ca Dumnezeu Insusi intra in noi; astfel, in mod oficial suntem socotiti robi ai Celui Unuia-Nascut, ai Domnul nostru Iisus Hristos. Sfantul Ioan Damaschinul spune: ”Untdelemnul Botezului este inteles ca o vestire a Ungerii si ne face pe noi unsi si ne vesteste prin Sfantul Duh mila lui Dumnezeu” (cf. Dogmatica, vol. 1, ed. Credinta ortodoxa, p. 446).
Vedem asadar ca prin simpla folosire exterioara a Sfantului Mir se implineste marea Taina in lume, se intemeiaza imparatia lui Dumnezeu inlauntrul omului. Si asa cum Dumnezeu a lasat prin aceasta simpla ungere pe dinafara cu untdelemn sa se implineasca marea Taina, sa ne unim tainic cu Sine, tot El insusi a lasat ca prin acest semn exterior sa se stearga propria Lui pecete si sa ne despartim pe veci de El. Vedem, de altfel, ca Sfanta noastra Biserica ne invata sa facem pe trup simbolul si semnul Sfintei Cruci. Facandu-ne semnul Sfintei Cruci, ne aparam ca si cu un zid de orice rau, iar demonii sunt alungati. [COLOR=#ff0000]Nu e doar un simbol exterior lipsit de importanta, ci are influenta duhovniceasca.[/COLOR] Si acest mare eveniment l-a lasat Dumnezeu sa se implineasca printr-o folosire exterioara. Vedem apoi cum Dumnezeu porunceste profetului Moise sa intinda mainile in asa-fel incat sa formeze semnul Crucii, si cata vreme trupul lui formeaza semnul Crucii, dusmanii sunt pusi pe fuga, dar atunci cand le coboara, israelitii s unt invinsi. Asa cum spune Sfantul Ioan Damaschinul, [COLOR=#000080]‘’simbolurile care se vad sunt ale unor lucruri vazute doar cu mintea”.[/COLOR]
Sa revenim la tema noastra: [COLOR=#ff0000]primirea acestui semn dat oamenilor va avea sensul acceptarii unui stapan si domn strain.[/COLOR] Pentru ca, in timp ce Botezul si Mirungerea se fac in numele Domnului nostru Iisus Hristos, acest semn se leaga de numele sau de numarul numelui Antihristului. Iar din versetul: ”Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa socoteasca numarul fiarei; caci este numar de om. Si numarul ei este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 13, 18)[COLOR=#000000] vedem ca[/COLOR][COLOR=#ff0000] [/COLOR][COLOR=#ff0000]nu e vorba de un simplu simbol exterior si de un semn gravat sau de un numar intamplator, ci de acceptarea de bunavoie (pentru cei care-l accepta) a unui stapan strain, a Antihristului,[/COLOR] si de instrainarea noastra automata si vesnica de singurul si adevaratul nostru Domn. [COLOR=#000000]Dumnezeu, asadar, nu pedepseste pe nimeni, noi singuri, de bunavoie, acceptam chinul nostru vesnic, punandu-ne pe noi insine in slujba diavolului si supunandu-ne lui.[/COLOR]
Acest semn il primeste cineva prin libera voie;[COLOR=#000000][/COLOR][COLOR=#000000] in primul stadiu,[/COLOR] la un anumit moment, cand si legal este consfintit si intra incet, incet in viata noastra; si [COLOR=#000000]in stadiul final, [/COLOR]cand prin atitudinea noastra nepasatoare vom lasa sa ni-l impuna si vom ajunge in punctul culminant al unei dileme finale: ori Sfanta Ungere in numele Domnului nostru Iisus Hristos, ori semnul cu numarul numelui fiarei. Si atunci fiecare va face alegerea sa potrivit cu: ”Nici o sluga nu poate sa slujeasca la doi stapani. Fiindca sau pe unul va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va tine si pe celalalt il va dispretui. Nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona” (Luca 16, 13) (caci este vorba despre mamona la modul propriu, daca prin acest semn cineva a dera la acest sistem economic mondial).
[COLOR=#000080][COLOR=#ff0000]Esential, asadar, nu este numarul 666. Acest numar este pur si simplu un element in plus pentru a ne trezi. Ceea ce nu vrea Dumnezeu de la noi este sa ne invoim sa revindem diavolului libertatea pe care El ne-a daruit-o prin sfintitul Sau sange, rascumparandu-ne din blestemul legii[/COLOR].[/COLOR] Dumnezeu nu ne vrea robi si nu doreste sa aratam supunere aceluia care va incerca sa ne puna pe mana dreapta sau pe frunte semnul stapanirii lui si sa ne intoarca la epoca in care stapanii isi recunosteau sclavii dupa tatuajul de pe trup.


Sursa: Razboi intru cuvant - La apusul libertatii (4)

Sunt de acord ca nu urmarea unor forme exterioare sau a unor reguli este obiectivul, dar cred ca trebuie sa vedem viata de acum ca pe ceva de sacrificat, sa fim niste nebuni pentru Hristos, gata sa înfruntam opozitia întregii lumi, marginalizarea, orice suferinta si pierdere. Crestinul e un om care a murit lumii, viata de acum trebuie sa fie o moarte în fiecare clipa.

Altfel, suntem niste oameni care-si traiesc viata de acum, asa cum sunt si necredinciosii. Ma mira ca nu vedeti ce spune Mântuitorul, ca trebuie sa ne pierdem viata de acum ca s-o dobândim pe cea vesnica. Ai gasit un citat obscur care ti se pare ca-ti aproba dorinta de confort trecator si încerci sa-ti adormi constiinta cu el.

OBSCUR? Poftim? Traditie1, eu credeam ca tu ai studiat teologia sau o studiezi, sau macat ca te pricepi putin la Parinti. Epistola catre Diognet este un text PATRISTIC. Se studiaza la cursurile de patristica ('parintii apostolici').

Ne cunoastem cumva? Stii tu in ce confort trecator sau stabil traiesc eu sau doresc sa traiesc, sau altcineva care nu scrie exact ca tine? Te rog, masoara-ti vorbele.

Bineinteles ca trebuie sa 'murim lumii', dar asta nu inseamna sa nu traim in ea. Cand esti casatorit, ai copii, lucrezi, mori altfel lumii decat cand esti calugar. Despre asta era vorba aici.

Se poate trai aici 'ca si cum n-am trai' oferind tot ce traim lui Dumnezeu, traind pentru cei de langa noi, sacrificandu-ne vointa si confortul lor, slujindu-ne unii pe altii. Si daca facem toate astea ne putem si bucura si multumi lui Dumnezeu de bunurile de care ne lasa sa ne bucuram.

Cu ce spui la inceput sunt de acord, in sensul ca trebuie sa fim gata sa ne dam viata pentru Hristos si in sensul literal. Insa inainte de acesta trebuie sa invatam sa ne-o dam in viata NOASTRA, de zi cu zi, lui Hristos.

De asta era vorba, de asta vorbea Ory (sau cel putin asta implica sau asta am inteles eu).

Din citatul respectiv se intelege ca in vremurile acelea crestinii erau smeriti.
Si acum trebuie sa ne purtam la fel ,sa nu afisam credinta ci sa o avem inauntrul nostru.Nu hainele ci comportamentul sunt cele care dovedesc ce gandim si ce simtim.Nimic cu care sa iesim in evidenta ,nimic ostentativ.

"De asta era vorba,de asta vorbea Ory(sau cel putin asta implica,sau asta am inteles eu)"
Da Fani,exact despre asta am vrut sa spun,despre cele scrise de tine mai sus,nu putem sa ne pretindem aproape de Hristos,daca nu e simtim aproape de semeni,nu putem pretinde ca ne jertfim pentru Hristos,daca nu suntem capabili sa ne jertfim pentru cel de langa noi.Iar aceasta jertfa si aceasta simtire de atasament fata de semenii nostri trebuie sa fie mult mai ampla,mult mai profunda decat o concep crestinii,adica intr-un mod atat de superficial,de cele mai multe ori.Asta ma intriga cel mai mult,fiindca Dumnezeu a facut totul pentru oameni si a cerut aceasta,iar oamenii au tendinta de-a face totul pentru sine...in mod paradoxal,in virtutea Lui Hristos.Pur si simplu nu intelegem,de aceia ne si tot contrazicem aici.Eu cred cu tarie ca aceasta credinta a oamenilor nu se poate vadi mai cu intelepciune si adevar,decat prin calitatea convietuirii alaturi de semeni.
Aproape toate scrierile Sf.care se aduce sunt prezentate atat de vag,aproape tweoriile despre credinta sunt afisate atat de banal,de parca ar avea o importanta doar prin sine si nu prin intelegerea lor dincolo de cuvinte,prin atitudinea noastra aici si acum fata de semeni.
NU AM SA CRED NICIODATA IN PEDEAPSA SI JUDECATA INSUFLATA DE SFINTI IMPOTRIVA OMULUI...asa cum se deduce din repetatele invocari aici pe forum.Daca am sti sa iubim cu adevarat,am mai spus asta,ne-ar umili toate aceste teorii....

As mai adauga la ceea ce spui tu, Ory, si ca atunci cand cineva L-a intrebat pe Hristos care este cea mai mare porunca a Legii, El a zis (rezum): 'Sa-l iubesti pe Dumnezeu (...) si pe aproapele tau ca pe tine insuti'. Dragostea de Dumnezeu trece prin dragostea de aproape..
Sa ne amintim si de ce zice Hristos despre Judecata de apoi. Ce ce spune El acolo oamenilor? Veniti pentru ca m-ati vazut flamand si mi-ati dat sa mananc, etc...

Da, Anita, e vorba cred si de smerenie si modestie.

Si dragostea fata de celalalt duce la nejudecarea aproapelui, de neacuzarea lui. Unii de pe acest forum tuna si traznesc impotriva pacatosilor. Nu asta este marca unul crestin, dupa parerea mea. Sfintii pe care ii tot citatati erau majoritatea blanzi cu pacatosii si se rugau cu lacrimi pentru mantuirea tuturor. Atunci sa acuzam, daca mai putem, cand avem o asemenea dragoste!

Draga Antoniap, eu nu cred ca autorul Apocalipsei sf. Iona Evanghelistul se preocupa de cardurile noastre electronice in viziunile lui profetice... Iarta-ma, dar nu prea ma conving acest gen de avertismente. Apocalipsa e o carte mult prea profunda pentru a fi inteleasa asa de usor si cred ca exista multe interpretari supeficiale, catastrofiste.

Daca tine credinta noastra de putenea unuli numar sau un cod pe noi, atunci nu prea era puternica de la inceput!

Poate vor veni vremuri si poate nici nu sunt deoarte cand crestinii vor fi din nou persecutati.
de altfel in sec. 20 aceste vremuri revenisera si au fost multi noi martiri, dar nu pentru ca nu ar fi vrut sa poarte vreo uniforma, de exemplu, ci pentru ca il marturiseau pe Hristos.

Deci si in viitor, nu cred ca vom fi persecutati pentru exterioritati din astea, ci pentru credinta noastra si aplicarea ei in viata de toate zilele.
Sigur, daca mi s-ar cere sa port o medalie pe care scrie 'Nu exista Dumnezeu' ar fi altceva!!

Dar iti propun sa nu mai discutam despre asta aici, pentru ca exista un thread special, bine?
Daca vrei muta discutia asta acolo.