Cite feluri de cruci avem?
 

Ma tot batea gandul sa deschid acest topic, deoarece sint multe tipuri de cruci, si as vrea sa cunosc originea si explicatia lor.
Aceasta este un tip de Cruce:

Acesta este un alt tip de Cruce:

http://farm4.static.flickr.com/3466/...a758b9.jpg?v=0

Crucea - forme si semnificatii
 

Cruce e un cuvânt ce vine din [COLOR=#0000ff][COLOR=#cc0000][COLOR=black]limba latina[/COLOR][/COLOR] [/COLOR]de la crux, crucis, şi corespunde [COLOR=#888899][COLOR=black]grecescului[/COLOR]http://i.ixnp.com/images/v3.79/t.gif[/COLOR] σταυρός (stauros).

Crucea este unul dintre simbolurile cele mai răspândite şi în acelaşi timp printre cele mai vechi. El se găseşte pictat sau scrijelit în peşterile preistoriei (epoca de piatră), iar în Europa preromană şi precreştină el a fost un simbol preferat al celţilor (monezile lor ne stau mărturie). Ştim însă cu siguranţă că el a fost un simbol legat de divinităţi odată cu apariţia civilizaţiilor istorice (scrise), exemplul primar fiind Egiptul, unde crucea coptă (ankh) o vedem adesea în mâna diverşilor zei egipteni reprezentaţi de oamenii acelor timpuri, sau pe sarcofagele şi pereţii mormintelor lor. La apariţia lui, creştinismul a integrat şi el simbolul acesta străvechi.
Si aici un alt tip de Cruci:

Crucea Franciscana(forma de "T"):

Troitza pictata:

http://wikimapia.org/p/00/00/18/58/20_big.jpg

Multumesc mult, nu vazusem inainte!
Mi se pare interesant ca si topic totusi.

Cum adica "creştinismul a integrat şi el simbolul acesta străvechi."? :23:
Va sa zica toate simbolul crucii vine de la egipteni? :33:

Deci din literutatura, asa reiese.
De asta ma pus topicul, pentru ca multe lucruir nu le cunosc, si le putem afla de la altii care stiu mai mult.

Deci crestinii au preluat Crucea, ca simbol, legat de rugaciune.

Iata de unde se trage istoria lemnului Sfintei Cruci.
[COLOR=#003399]Iatã de unde se trage istoria lemnului Sfintei Cruci:[/COLOR]
[COLOR=#003399]Adam ajunsese la sfârsitul vietii. Nu mai pãrãsea cortul. Întins pe piei de caprã, cu ochii sfiosi, se gândea sã aparã din nou înaintea Creatorului si glasul sãu slab, ca suflarea unui copil adormit, abia rostea uneori zicând:[/COLOR]
[SIZE=3][COLOR=#003399] - Stãpâne, mi s-au sfârsit zilele. Esti multumit de robul tãu?[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Apoi întindea mâna spre deschizãtura cortului si murmura din nou:[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] - Lasã soãrele sã pâtrundâ...[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Pe când el dormita, familia sa întristatã plângea. Nu se putea câtusi de putin învoi cu pierderea sefului ei, cel dintâi om nãscut in lume, uitat atâtea veacuri de moarte.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Fiul sau Set, zice deodatã:[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] - Dacã este vreun leac, îl voi gasi![/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Isi luã toiagul, si se incinse si plecã. Dupã mai multe zile de drum, ajunsese înaintea Edenului (Raiului), de unde tatãl sãu fusese gonit. Aici un Arhanghel cu sabia de foc sta la poarta.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Set îi zise:[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] - Tatãl meu este pe moarte. Vin sã-ti cer un mijloc de a-l lecui. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Se insera. Primele stele incepurã sã licareascã. Una din ele cãzu, descriind o curbã luminoasã pe cer si se pierdu in zare. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] - Sufletul lui Adam a zburat, rãspunde îngerul, întinzând lui Set un fel de sâmbure în forma unei migdale.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Acesta, mai zise el, e un sâmbure cazut din arborele vietii. Ia-l si întoarce-te la ai tãi, unde vei gãsi pe tatãl tãu mort, culcat in mormânt. Pune-i acest sâmbure în gurã, cãci un arbore va iesi din el si într-o zi va mântui lumea.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Set se supuse si fãcu asa cum îl invatã.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Trecurã ani si pe mormântul lui Adam crescu o plantã necunoscutã. Planta se transformã în copãcel. Acesta deveni un cedru neînchipuit de mare, tatãl arborilor uriasi rãspânditi pe coastele Libanului.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Unchesii, pe atunci, se asezau în cete în jurul arborelui si inspiratiunile întelepciunii se coborau din frunzisul sãu in fragezimea umbrei.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Dar cu timpul obiceul se pierdu. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Oamenii devenirã rãi. Dumnezeu se cãi cã-i crease. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Se gãsi, cu toate astea, un om drept, anume Noe si Dumnezeu îi zise într-o zi:[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] - Pentru cã oamenii s-au facut rãi, vreau sã rãspândesc pe pãmânt apele potopului si orice fiintã vietuitoare sub cer va fi prapãditã. Dar fiindcã vreau sã fac o învoialã cu tine, clãdeste-ti o corabie si nu vei pieri tu si familia. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Noe îsi adusese aminte de arborele vietii si cu ajutorul fiilor sãi îl tãie si fãcu dintr-însul o corabie sau mai bine zis o casã plutitoare.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Cedrul care iesise din gura lui Adam, servi astfel, deocamdatã, sã mântuiascã neamul omenesc, cãci potopul a fost si nu a scãpat decât Noe cu familia sa. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Izvoarele cerului încetaserã si din familia lui Noe oamenii se înmultirã si formarã triburi si popoare.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Vechia corabie ajunsese pe muntele Araratului. Acolo fu stricatã si jefuitã. Unii luarã scândurile, altii fierãriile si ce rãmase fu târât departe. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Strãnepotii lui Noe, în amintirea bunãtatii Domnului pentru strãbunul lor, începurã a lucra cu mare greutate venerabilul cedru, adicã scândurile corabiei si facurã din ele o punte peste Iordan, care s-a numit puntea sfântã.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Arborele rãmase acolo peste Iordan multi ani, trecând peste el cei din poporul ales. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Când treceau, murmurau câte o rugãciune.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Într-o zi pe malul râului Iordan a avut loc o luptã.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Ei, ca sã nu fie urmãriti, tãiarã puntea si lemnele tãiate din arborele vietii furã luate de apã si duse la poalele colinei unde era asezat Zavulon.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Un lemnar din Nazaret, anume Iosif, vãzu, mai târziu, aceste lemne si se simnti înfiorat, cunoscând din batrani istoria cedrului lui Adam. El îsi zice:[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] - Acest lemn este de când lumea, cunoscându-se pe el urmele smoalei cu care l-a smolit Noe.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Îl transportã acasã si fãcu din el o masã mare.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Acest lemnar era bãtrânul Iosif, logodnicul sfintei Fecioare Maria.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Când a fost amenintat de Irod, a fugit în Egipt cu Maria si pruncul Iisus, iar casa si lucrurile lui au fost jefuite.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Masa fu luatã de un mestesugar din Ierusalim, rudã cu cizmarul Isac Lachedem si rãu asemenea cu el. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Douãzeci de ani rãmasitele arborelui vietii rãmãsese sub un hambar. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Nimeni nu le putea lucra si din cauza tãriei si greutãtii semãna unei mese de marmorã.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Apoi veni ziua în care norodul cerea iertare lui Varava si moarte Mântuitorului Iisus Hristos. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Atunci Lachedem se duse la ruda sa cu un fierar, taiarã masa, îi facurã gãuri cu fierul rosu, înjghebarã Crucea Domnului Hristos.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#003399] Crucea era grea ca plumbul si de trei ori Domnul Hristos a cãzut sub greutatea ei, urcând dealul Golgotei, unde a fost rãstignit si pe care si-a dat duhul.[/COLOR][/SIZE]

Mda, ceva-i putred in Danemarca... de ce ar prelua un simbol pagan? credeam ca crucea este un simbol propriu crestinismului.... oricum trebuie sa eziste o explicatie :45:

Descoperirea Crucii M#ntuitorului
Golgota a rămas ca un loc blestemat. Gunoaiele Ierusalimului au început să fie aruncate acolo, dar Dumnezeu a schimbat cursul istoriei şi, prin decretul lui Constantin cel Mare, creştinismul a fost scos de sub interdicţia legii romane şi i s-au data aceleaşi drepturi ca oricărei alte religii a imperiului, prin decretul de la Milano, din 313. Prin punerea semnului crucii pe scuturile ostaşilor împăratului Constantin, acest semn al mântuirii nu a mai fost un prilej de pedeapsă pentru creştini. Până atunci, aşa cum vedem în catacombele romane, creştinii foloseau semnul crucii pe morminte sau pe pereţii catacombelor într-o formă disimulată, ca o ancoră (cel mai adesea) ca un trident, sau ca o svastică. De atunci începe venerarea deschisă a crucii, ca simbol mistic al suferinţei şi al Învierii Domnului.
Cea care aduce la iveală Crucea cea adevărată, spre venerarea \ntregii omenirii creştine, a fost Sfânta Elena, mama împăratului Constantin. Aceasta a cerut Împăratului să-i dea bani pentru a face săpături pe Golgota spre a descoperi sfânta cruce. Dumnezeu i-a ajutat şi crucea a fost dezgropată în 326. Nu a fost greu să fie recunoscută, fiind singura care avea cuie bătute în ea, fiindcă cei doi tâlhari fuseseră legaţi cu funii pe crucile lor. Pentru mai bună verificare, crucea a fost aşezată peste un mort, care a înviat şi a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu.
Aceasta este crucea despre care Sf. Apostol Pavel scrie: "Căci cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu, căci scris este: pierde-voi înţelepciunea celor înţelepţi şi ştiinţa celor învăţaţi o voi nimici." (1 Cor, 18-19)
Sfânta Elena, aşa cum ne spun Ambrozie, Rufinus şi alţi urmaşi ai apostolilor, a trimis două cuie din crucea Domnului fiului ei Constantin, unul din cuie fiind încastrat într-o diademă. Crucea a fost pusă în basilica Sfânta Cruce din Ierusalim, zidită de împărăteasa Elena. Acolo era, de asemenea, un cui şi placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI. În faţa bazilicii, a fost înălţată o cruce de metal pe care, împăratul Teodosie al II -lea a acoperit-o cu aur şi diamante în 417.
În urma unui război cu Perşii, sfânta cruce a fost luată ca un trofeu de mare valoare şi astfel Ierusalimul a rămas fără obiectul de venerare cel mai sacru. La câţiva ani după aceasta, împăratul Heraclius a pornit un război contra Perşilor pentru a recuceri obiectul sacru al crucii. Era în anul 614. Perşii au fost înfrânţi, crucea adusă cu mare cinste la Ierusalim şi patriarhul oraşului a înălţat-o în faţa poporului, în ziua de 14 Septembrie, când tot poporul a căzut în genunchi şi a cântat cu lacrimi: "Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim".
Sfânta cruce s-a pierdut, nu au mai rămas decât părţi din ea, aflate în proprietatea unor Patriarhii. Este sigur că, în perioada iconoclasmului, crucea a fost negată ca şi icoanele. Poate că a fost ascunsă de patriarhul Ierusalimului, eventual, descompusă în bucăţi spre a fi mai uşor de ascuns şi apoi, scoasă din nou la iveală. Se presupune că a fost trimisă la Constantinopol, atunci când pericolul musulman a crescut şi că a stat acolo până în preajma căderii Constantinopolului. Unii istorici cred că atunci crucea a fost desfăcută în bucăţi mai mici şi trimisă diferitelor patriarhii spre salvarea ei. În felul acesta cei care duceau bucăţile de cruce puteau trece prin controlul musulman fără pericol.
Dar chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale sfintei cruci, simbolul crucii reprezentat în multiple forme, rămâne ca semn al morţii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos spre care martirii îşi aţinteau ochii în timpul suferinţei şi mureau fericiţi. Crucea evocă patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus. În ea se recapitulează întreaga Lui viaţă.
"El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn pentru ca noi, murind faţă de păcate, să trăim spre îndreptare", spune Sf. Petru în întâia sa epistola sobornicească, la capitolul 2, vers 24. Paradoxul credinţei creştine constă în aceea ca puterea lui Dumnezeu se arată în suferinţă, pe cruce, căci aşa cun mărturiseşte Sf. Pavel, "când sunt slab, atunci sunt tare". (2 Cor. 12)
Pe de o parte, crucea descoperă starea de păcat a lumii şi responsabilitatea omului pentru organizarea infernală a veacului nostru şi, pe de altă parte este provocarea lui Dumnezeu contra concepţiei fataliste a răului şi a morţii, căci ea constituie cursa în care Mântuitorul a prins pe stăpânitorul lumii acesteia. Pe de altă parte, crucea este şi simbolul Bisericii lui Hristos care stă cu rădăcina înfiptă în dealul Golgotei trăgându-şi seva din sângele jertfei lui Iisus. Ea se înalţă până la cer prin braţul vertical şi cuprinde în ea întreaga lume pe care o îmbrăţişează salvator prin braţele orizontale. Ea închipuie verticalitatea bisericii, înălţarea la ceruri şi dimensiunea ei orizontală, socială, pentru toată viaţa pământească a omului.(Paragraf construit pe datele din Dicţionar de Teologie Ortodoxă de Preot prof. Ion Bria, B.O.R. 1994)

[COLOR=maroon]SIMBOLUL CRUCII[/COLOR]

Cuvântul Părintelui Dumitru Stăniloae adresat tinerilor


„Mă bucur, iubiţi tineri, că preţuiţi atât de mult Sfânta Cruce şi vreţi să ridicaţi aceste cruci ca un simbol al orientării voastre în viaţă şi ca o cinstire a memoriei celor care şi-au însuşit crucea, primind moartea pentru neamul acesta. Crucea reprezintă pentru noi – pentru creştini, pentru poporul care îşi face semnul înainte de orice faptă şi la toate rugăciunile – suprema iubire a unuia pentru altul şi suprema iubire a fiilor pentru neamul lor.
Crucea înseamnă că mergi până la moarte, de bunăvoie, pentru ceilalţi. Hristos, prin cruce, a mers de bunăvoie până la moarte pentru noi, ca să învingă moartea. Numai primind crucea de bunăvoie, nu silit, ci din iubirea supremă pentru celălalt, numai aşa capeţi şi tu viaţă veşnică şi te înalţi spre desăvârşire, prin unirea cu Hristos, ajutându-i şi pe ceilalţi să facă aceasta.
Crucea este semnul iubirii dintre noi şi semnul iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Ridicând aceste cruci, manifestaţi hotărârea de a vă iubi neamul, de a vă iubi unul pe altul, de a lupta pentru unitatea poporului nostru până la moarte.”

Cum este corect sa facem semnul Crucii?

De unde ai luat povestea asta? Nu de alta dar imi aminteste de un film, nu tocmai ortodox, "The Fountain".

http://www.theophilos.3x.ro/Bibliote...eul%20Amon.gif[SIZE=-1]În orice carte despre Egipt care arată vechile monumente şi ziduri ale templelor antice, se poate vedea folosirea crucii Tau. Imaginea alăturată jos îl prezintă pe Amon, zeul egiptean, care ţine în mână o cruce Tau.[/SIZE]
http://www.theophilos.3x.ro/Bibliote...cu%20cruce.gif[SIZE=-1]Pe o clădire a lui Amenofis IV din Teba, în Egipt, se află o imagine care îl arată pe un rege cum se roagă. Se poate abserva cercul rotund al soarelui cu o reprezentare mistică a zeului-soare sub el. Un cunoscut istoric spune referitor la Egipt: „Aici găsim, neschimbate de mii de ani, printre cele mai sacre hieroglife ale ei, crucea în diverse forme... dar cea care este cunoscută în mod deosebit ca fiind ,crucea din Egipt’ sau crucea Tau are forma literei T, adesea cu un cerc sau un oval deasupra ei. Totuşi, acest simbol mistic nu a fost specific acestei ţări, ci a fost venerat... printre caldei, fenicieni, mexicani şi în fiecare popor antic din ambele emisfere" [5].[/SIZE]
[SIZE=-1]Pe măsură ce simbolul crucii s-a răspândit în diverse naţiuni, folosirea lui s-a dezvoltat în diferite moduri. Printre chinezi, „crucea este... recunoscută a fi una dintre cele mai vechi reprezentări artistice... este înfăţişată pe zidurile pagodelor lor, este pictată pe felinarele folosite la iluminarea celor mai tainice nişe din templele lor" [6].[/SIZE] [SIZE=-1]Crucea a fost un simbol sacru în India timp de secole printre necreştini. A fost folosită la însemnarea borcanelor cu apă sfântă luată din Gange, precum şi ca un simbol al sfinţilor Jaina dezincarnaţi. În partea centrală a Indiei, au fost descoperite două cruci grele de piatră care datează cu mult înaintea erei creştine - una având peste trei metri, cealaltă peste doi metri. Budiştii, şi numeroase alte secte din India, îi însemnau pe adepţii lor pe cap cu semnul crucii [7].[/SIZE]

[SIZE=-1]Crucea a ajuns să fie considerată ca simbol creştin doar din momentul în care creştinismul a început să fie păgânizat (sau, aşa cum preferă unii, păgânismul a fost creştinizat). În anul 431 s-au introdus crucile în biserici şi în încăperi, iar folosirea crucilor pe turle nu a apărut decât prin 586 [1]. În secolul 6, imaginea crucifixului a fost autorizată de biserica de la Roma [2]. Nu li s-a cerut caselor particulare să posede cruce decât începând cu al doilea Conciliu din Efes [3].[/SIZE] http://www.theophilos.3x.ro/Bibliote...i%20pagane.gif[SIZE=-1]Dacă crucea este un simbol al creştinismului, nu se poate afirma cu corectitudine că ar fi avut originea în cadrul creştinismului, căci într-o formă sau alta a fost un simbol sacru cu mult înaintea erei creştine şi printre multe popoare necreştine. Conform dicţionarului An Expository Dictionary of New Testament Words, ea şi-a avut originea printre babilonienii din Caldeea antică. „Forma bisericească a unei cruci cu două raze... şi-a avut originea în Caldeea antică şi a fost folosită ca simbol al zeului Tamuz (apărând în forma misticului Tau, iniţialele numelui său) în acea ţară şi în ţinuturile dimprejur, inclusiv Egiptul... Pentru a face să crească prestigiul sistemului ecleziastic apostat, păgânii au fost primiţi în sânul bisericilor fără regenerarea prin credinţă, şi li s-a permis în mare parte să-şi păstreze semnele şi simbolurile păgâne. De aceea Tau sau T, în forma ei cea mai frecventă, cu bara orizontală pusă mai jos, a fost adoptată ca să reprezinte crucea lui Cristos"! [4][/SIZE]

Exista acest istoric pe internet.
Nu-mi amintesc sursa foarte bine.

theophilos - asta e sursa

http://www.theophilos.3x.ro/Bibliote...cu%20cruci.jpg[SIZE=-1]Pe continentul Africa, la Susa, băştinaşii înfing o cruce în râul Gitche. Femeile Kabile, deşi sunt mahomedane, îşi tatuează o cruce între ochi. În Wanyamwizi, zidurile sunt împodobite cu cruci. Yarick-ii, care au întemeiat un şir de regate din Niger până la Nil, aveau o imagine a crucii pictată pe scuturile lor [8].[/SIZE]
[SIZE=-1]Când spaniolii au ajuns pentru prima dată în Mexic, „nu şi-au putut reţine uimirea", spune Prescott, „când au văzut crucea, simbolul sacru al propriei lor credinţe, înălţată ca obiect de închinare în templele lui Anahuac. Spaniolii nu ştiau că simbolul închinării din cea mai îndepărtată antichitate... a unor naţiuni păgâne asupra cărora lumina creştinismului nu strălucise niciodată era crucea" [9].[/SIZE]
[SIZE=-1]La Palenque în Mexic, întemeiat de Votan în secolul 9 înaintea erei creştine, se află un templu păgân cunoscut sub numele de „Templul Crucii". Acolo, gravată pe lespedea unui altar, se află o cruce centrală de 2 pe 3, 35 metri. The Catholic Encyclopedia conţine o fotografie a acestei cruci, sub care se află cuvintele: „Cruce pre-creştină din Palenque" [10].[/SIZE]
[SIZE=-1]În vremuri străvechi, mexicanii s-au închinat unei cruci cu numele de tota (tatăl nostru). Această practică de a se adresa unei bucăţi de lemn cu titlul de „tată" este menţionată şi în Biblie. Când israeliţii au amestecat idolatria cu religia lor, ei au. spus unui butuc: „Tu eşti tatăl meu" (Ieremia 2:27). Dar este contrar Scripturii să numeşti o bucată de lemn (sau un preot) cu titlul de „tată" (Matei 23:9).[/SIZE]
[SIZE=-1]Cu multe secole înainte, în Italia, înainte ca oamenii să fi ştiut ceva despre artele civilizaţiei, ei au crezut în cruce ca simbol religios. Ea era considerată ca protectoare şi era pusă pe morminte. Monede romane din anul 46 î.Cr. îl arată pe Jupiter ţinând un sceptru lung care se termina cu o cruce [11]. Fecioarele Vestale ale Romei păgâne purtau crucea atârnată de lănţişoarele de la gât, aşa cum poartă acum maicile din Biserica Romano-catolică [12].[/SIZE]
http://www.theophilos.3x.ro/Bibliote...ui/Bacchus.jpg[SIZE=-1]Grecii au pictat cruci pe panglica pe care o avea în jurul capului zeul lor, care corespundea lui Tamuz al babilonienilor. Porcelli menţionează faptul că Isis era reprezentată având o cruce pe frunte. Preoţii ei purtau cruci rituale în închinarea pe care i-o aduceau. Deasupra templului Serapis din Alexandria se afla o cruce. Când a fost dezgropat templul Sfinxului, s-a descoperit că are o formă de cruce. Persanii aveau stindarde în formă de cruce în timpul luptelor lor cu Alexandru cel Mare (335 î.Cr.).[/SIZE]
[SIZE=-1]Crucea a fost folosită ca simbol religios de către aborigenii din America de Sud în vremuri străvechi. Copiii nou născuţi erau puşi sub protecţia ei împotriva duhurilor rele. Cei din Patagonia îşi tatuau o cruce pe frunte. S-a descoperit olărie antică în Peru, marcată cu semnul crucii ca simbol religios. Monumentele arată că regii asirieni purtau cruci atârnate de lănţişorul de la gât, asemenea străinilor care s-au luptat împotriva egiptenilor [13].[/SIZE]
[SIZE=-1]Nişte cruci erau reprezentate şi pe veşmintele Rot-n-no, şi anume deja în secolul 15 înaintea erei creştine [14].[/SIZE]
[SIZE=-1]The Catholic Encyclopedia recunoaşte că „semnul crucii, reprezentat în forma lui cea mai simplă prin încrucişarea a două linii în unghiuri drepte, exista cu mult înainte de creştinism, atât în Est, cât şi în Vest. E întâlnită în trecutul foarte îndepărtat al civilizaţiei umane" [15].[/SIZE]

[SIZE=-1]„Dar oare nu este crucea un simbol creştin de când a fost crucificat Isus?" se întreabă unii. Este adevărat că în gândirea celor mai mulţi crucea a ajuns acum să fie asociată cu Cristos. Dar cei care îi cunosc istoria şi modurile superstiţioase în care a fost folosită - mai ales în secolele trecute - pot vedea o altă faţă a monedei. Deşi sună dur, cineva a pus întrebarea: „Să presupunem că Isus ar fi fost omorât cu o puşcă; ar fi oare acesta un motiv să avem o puşcă agăţată de gât sau pe vârful acoperişului bisericii?" De aici rezultă: Lucrul important este cine a fost cel ce a murit, nu care a fost instrumentul morţii. Sf. Ambrozie a spus pe drept: „Să ne închinăm lui Cristos, Regele nostru, care a atârnat pe lemn, şi nu lemnului” [11].[/SIZE]

[SIZE=-1]Crucificarea ca metodă a morţii „a fost folosită în antichitate ca pedeapsă pentru crime oribile în Egipt, Asiria, Persia, Palestina, Cartagina, Grecia şi Roma... Tradiţia atribuie unei femei, regina Semiramida, introducerea pedepsei cu moartea pe cruce"! [16][/SIZE]

http://www.theophilos.3x.ro/Bibliote...ului/Cruci.gif[SIZE=-1]Cristos a murit pe o cruce - indiferent ce tip era ea - şi totuşi în religia catolică sunt folosite multe tipuri de cruci. Aici sunt arătate câteva dintre aceste tipuri diferite. O pagină din The Catholic Encyclopedia prezintă patruzeci! Dacă utilizarea catolică a crucii a început doar cu crucea lui Cristos - şi nu a fost influenţată de păgânism - de ce sunt folosite atât de multe tipuri diferite de cruci? Un cunoscut scriitor spune: „Dintre mai multe feluri de cruci care mai sunt la modă ca blazoane sau steme naţionale şi bisericeşti, diferenţiate prin denumirile familiare de: cruce Sf. George, cruce Sf. Andrei, cruce malteză, cruce greacă, cruce latină, etc. ,nu există nici una dintre ele a cărei existenţă să nu poată fi trasată până în timpul cel mai îndepărtat din antichitate"! [17][/SIZE]
[SIZE=-1]Crucea cunoscută sub numele de crucea Tau a fost larg folosită în Egipt. „În vremurile de mai târziu, creştinii egipteni (copţi), atraşi fiind de forma ei şi probabil de simbolismul ei, au adoptat-o ca semn distinctiv al crucii" [18]. Ceea ce este cunoscut sub numele de crucea greacă a fost de asemenea descoperit pe nişte monumente egiptene. Această formă de cruce era folosită în Frigia unde împodobea mormântul lui Midas, Printre ruinele oraşului Ninive, un rege este înfăţişat purtând o cruce malteză pe piept. Forma crucii cunoscută astăzi drept crucea latină a fost folosită de către etrusci, aşa cum se poate vedea pe un mormânt păgân antic: crucea în mijloc, iar în stânga şi în dreapta ei îngeri înaripaţi.[/SIZE] [SIZE=-1]Printre indienii Cumas din America de Sud, ceea ce a fost numită crucea Sf. Andrei era considerată ca protectoare împotriva duhurilor rele [19]. Ea apărea pe monedele lui Alexandru Bala în Siria, în anul 146 î.Cr. , şi pe cele ale regilor baktrieni de prin anul 140 până în anul 120 î.Cr. - cu mult înainte ca Sf. Andrei să se fi născut! Crucea pe care o arătăm aici este numită astăzi crucea Calvarului, totuşi acest desen este luat de pe o inscripţie antică din Tesalia, care datează dintr-o perioadă anterioară erei creştine![/SIZE]

Sfanta Cruce pastreaza in fiecare loc de pe pamant acelasi duh de dragoste si Jertfa. Datorita arhitecturii si traditiilor locului, crucea a fost de fiecare data altfel lucrata.

Toate crucile crestine, simbol al dragostei lui Hristos fata de om, au aceeasi putere, indiferent de materialul din care sunt lucrate, de dimensiunile si forma lor. Cu mai multe brate sau nu, cu ciucuri sau cu motive florale, crucile pastreaza intotdeauna un duh al lor, care ridica mintea la Cel ce a imbratisat lemnul lor.

http://194.88.148.109/1f/ac/47/d4/f0...ce-crucile.jpg

Personal, prefer crucile cat mai simple, sculptate in lemn. Cu toate acestea imi plac foarte mult si acele minunate capodopere ale vechimii crestine.

Am cautat despre theophilos, dar m-ar interesa si cine a scris istorioara asta si dupa ce pasaje biblice s-a luat respectivul personaj :23:

Aceasta este crucea celtica si are indubitabil origini pre-crestine. Cu toate ca este folosita ca simbol religios si chiar si de echipe sportive, crucea celtica este interzisa in Germania, deoarece a fost aleasa ca simbol de o miscare neonazista, scoasa si ea in afara legii.

Crucea celtica este actualmente simbolul organizatiei extremiste, rasiste si homofobe Noua Dreapta.

Dumnezeu exista dintotdeauna pentru totdeauna. Dumnezeu a facut lumea. Exte normal ca semnul crucii, ca semn al Dumnezeirii sa existe de la facerea lumii. Sfanta cruce este ca si Cuvantul lui Dumnezeu care a coborat asupra proorocilor. Nu este nici o modificare. Proorocii au spus dealungul timpului practic acelasi lucru. Asadar nu este nimic anormal ca semnul crucii sa fie dintotdeauna pentru totdeauna, iar instituirea ei ca semn al crestinismului arata clar ca, de fapt, crestinismul este pe calea cea buna - calea vietii.

Iata o cruce pe care am fotografiat-o intr-un templu egiptean, la Abu Simbel daca nu ma insel. In templele pagane au trait apoi crestinii.

Foarte interesanta!

Un pic m-am mai lamurit eu aici, va multumesc tuturor pentru raspunsuri.
Crucea care are o linie oblica sub crucea normala, ce o fii acea linie? Unele au chiar doua linii.
Nu stiu semnificatul acestor linii.

Draga Nina liniile oblice se gasesc mai mult pe crucile rusesti iar in ceea e priveste semnificatia lor e simlu:linia din partea de jos semnifica suportul pr care au stat picioarela Mantuitorului ,iar cea de sus tablita cu inscriptia INRI

Crucea crestina
 

"După ce Constantin a fost înştiinţat de lucrurile necinstite, desfrânate, pierzătoare şi proaste, pe care le făcea în Roma, Maxenţiu, fiul lui Erculiu, şi îndemnat de dumnezeiasca râvnă şi chemând pe Hristos împreună oştilor, a pogorât împotriva lui Maxenţiu. Deci, văzând Dumnezeu curăţenia sufletului lui i s-a arătat mai întâi în somn, după aceea în amiaza zilei, închipuind semnul Crucii scris cu stele: , l-a arătat lui şi celor ce erau vrednici. Deci, îndrăznind în chipul cinstitei Cruci şi făcând cu aur semnul Crucii pe arme, a mers la Roma, şi pe însuşi pierzătorul Maxenţiu l-a aruncat în râul Tibon, înecându-l lângă podul Milvia, şi aşa a izbăvit pe cetăţenii Romei de tirania acestuia."
http://www.calendar-ortodox.ro/luna/mai/mai21.htm

Crucea ca simbol a existat si la indieni, dar cu bratele frânte, si anume cea folosita de fascisti. daca ne uitam si la crucea egipteana, nu e identica cu crucea crestina. Nu tot ce e cruce e cruce crestina.

Nu stiu si nu vreau sa -ti produc suparare Nina dar ,vezi tu sigur ca e frumos a sti cum de exista atat de mule feluri de cruci,insa mai important e ceea ce reprezinta crucea pt fiecare din noi.De cand acest semn minunat al supliciului adevenit insasi biruinta si de cand ia fost decoperit in vis Sf imparat Constantin spunadui-se"in acest semn vei biruii"lumea si-a personalizat ca sa spun asa semnul cruci adaugind elemente unice pe langa semnul initial si asta din credinta si dragoste fata de Dumnezeu dar si pentru a se prezenta lumii intregi ca si crestini intrun mod unicat.Si iata ca azi admiram tot feluri de cruci care mai de care mai frumoase.Si iata si semnificatiaei la care trebuie sa privim mai mult:"Doamne arma asupra diavolului crucea ta ai dat noua ,ca se ingrozeste si se cutremura nesuferind a cauta spre puterea ei, ca mortii ia sculat si moartea a surpat. Pentru aceasta ne inchinam ingroparii si invierii
Tale."

Ma refeream la crucea cu albastru din postarea lui Dorin.
Cea mai de jos linie este oblica(stiu ca sint rusesti astea)

La aceasta linie ma refeream eu.
Uneori sint chiar 2 linii oblice acolo jos aproape de baza.

Crucea inseamna iubire- Parintele Cleopa
 

Ortodoxia este si trebuie sa fie intru totul: si dreapta credinta si plinatate a credintei; unitate a intregii credinte. Sfanta Scriptura ne descopera: “Cel ce va strica una din aceste porunci foarte mici, si va invata asa pe oameni, foarte mic se va chema in imparatia cerurilor” (Matei V, 19). Iar Apostolul previne : “Cine va pazi toata legea, dar va gresi intr-o singura porunca, s-a facut vinovat de toate poruncile” (Iacob II, 10). Putem intelege, ca e de ajuns gresirea sau calcarea uneia ca sa pierd curatia si intregimea adevarului.
Crucea lui Hristos inseamna iubire; mai profund, descopera iubirea dumnezeiasca fata de noi. E o adanca legatura intre iubirea dumnezeiasca si cruce. Aici in extrema umilire si suferinta a crucii s-a descoperit negraita iubire si slava a Fiului lui Dumnezeu devenit Om. Iubire care ramane deci neschimbata, ca a Tatalui, care “rasare soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei pacatosi” (Matei V, 45); care ramane aceeasi in orice conditie, chiar cand este rastignita.
Pentru cei din vechime, iubirea isi avea temeiul in iubirea de sine : “sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti” (Lev. 18, 19). Hristos le descopera ucenicilor: “Asa sa va iubiti unii pe altii, cum v-am iubit Eu pe voi” (Ioan XV, 12).
Fiul este trimis de Tatal sa descopere aceasta iubire dumnezeiasca, care este daruire de sine pentru implinirea, pentru salvarea celuilalt, care e numai slujire. “Fiul Omului, spune Hristos, n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca si sa-si dea viata rascumparare pentru multi” (Matei XX, 28). Aceasta e calitatea dumnezeiasca, noua, a iubirii Lui si pe care o descopera crucea. Aceasta slujire prin cruce a Domnului este mantuitoare. Sfantul Apostol Petru spune : “El a purtat pacatele noastre in trupul Sau pe lemn” (I Petru II, 24). El, fara de pacat, poarta, sufera pentru pacate. Arhiereul Legii vechi, cand aducea jertfa pentru pacat si impacare, punea mana pe capul victimei, punea pacatele asupra ei, pentru ispasire (Levitic IV, 4). In acest inteles biblic, Arhiereul Legii noi, Iisus Hristos poarta asupra Sa vinovatia noastra ca victima, jertfa, ispasire. Spune si Sfantul Pavel : “Pe Cel ce n-a cunoscut pacat L-a facut pacat pentru noi… ca noi sa ne facem dreptatea lui Dumnezeu printr-Insul” (II Cot. V, 21). „Cu ranile Lui v-ati vindecat” adauga Sfantul Petru. Fiul este trimis la “ai Sai din lume pe care i-a iubit pana la capat” (Ioan VIII, 1). Deci cu iubire pana la extrem, pana la cruce. De altfel, aici se si descopera fiinta ultima a iubirii : “Nimeni nu are mai mare dra­goste ca aceasta decat ca viata sa si-o puna pentru prietenii sai” spune lisus (Ioan XV, 13). Aceasta este esenta jertfei, a crucii Domnului si ratiunea ei de a fi in acelasi timp : iubirea. Si prin ea se implinesc si dreptatea dumnezeiasca si sfintirea noastra. Pe cruce “Mila si adevarul s-au intampinat, dreptatea si pacea s-au sarutat” (Ps. LXXXIV, 2).
Crucea Domnului este mai mult decat o ispasire a Lui in locul nostru, ca “loctiitor”, reprezentant al nostru. Prin insasi intruparea Sa ca Om are loc un schimb de vieti. Fiul lui Dumnezeu ia firea, viata noastra cu tot ce este al ei, cu nevoile sau pacatul ei. Si nu este de conceput sa iubesti real fara sa cunosti, sa simti, ca pe ale tale bucuriile, mai ales durerile, incercarile celorlalti, sau ceea ce, dupa Sfanta Scriptura numim: pacatul, suferinta, moartea. Si cu cat intelegi mai mult existenta, viata, cu atat iubesti si suferi mai mult.
Domnul sfinteste lumea incepand cu Sine, cu trupul Sau, in iubirea Sa. In insasi purtarea crucii, in jertfirea Sa, Domnul desfiinta pacatul si sfintea faptura. Toata viata Domnului este purtare a crucii si desfiintare a pacatului. Si intruparea Sa, a Celui care “in chipul lui Dumnezeu fiind, ia chip de rob” (Filip. II, 7) , si nasterea in pestera, si faptul ca El „prin care toate s-au facut” vietuind pe pamant “nu are unde sa-si plece capul”; si hulirea din partea fariseilor ca „strica legea”, sau “ca sta la masa cu vamesii si pacatosii”, El, “plinitorul legii”, si Cel “fara de pacat…” etc.
Dar crucii, iubirii, ii urmeaza viata. Asa cum viata naste din iubire, din cruce naste o noua viata, invierea. Crucea descopera aceasta bogatie - de daruri si de intelesuri. Ea este fundamental descoperire a iubirii dumnezeiesti. Domnul spune : “Cine va cauta sa-si scape viata sa o va pierde ; iar cine o va pierde, o va dobandi” (Luca XVII, 33). Desigur, nu este vorba aici de pierdere, de desfiintare a fiintei, a constiintei, a chipului divin din noi, caci “Fiul Omului n-a venit sa piarda, ci sa mantuiasca” (Luca IX, 55). Este vorba de lepadare si de pierdere a iubirii patimase de sine, a raului, a ceea ce a devenit stricacios in noi, “pentru ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata” (II Cor. V, 4). E vorba de rastignirea unei lumi si firi vechi pentru a obtine in schimb, cum spune Mantuitorul, “o dobanda”, un “castig”, mai multa “viata”, un plus de existenta. “A muri este castig”, zice Sfantul Pavel (Filip. I, 21) ; “Grauntele de grau… daca moare, multa roade aduce” (Ioan XII, 24). Invierea este deci o imbogatire a persoanei, a vietii; este o noua stare si calitate a fiintei, a fapturii, a trupului, care in Hristos Cel inviat devine “duhovnicesc, nestricacios, nemuritor” (I Cor. XV, 40-43). Iar crucea e calea si usa spre aceasta noua viata. De aceea Biserica o preamareste : “Bucura-te, Cruce vistierul vietii; bucura-te, Cruce, vasul luminii; bucura-te, Cruce, usa tainelor…!”

Cele 3 Cruci - Pr Arsenie
 

[N. edit.: Părintele Arsenie a scris într-o predică ("Ziua Crucii"):
"Sfântul Marcu ne spune despre crucea încercărilor, că pentru trei pricini vin asupra noastră:
1.Ca pedeapsă pentru păcatele săvârşite;
2. Pentru ferirea de cele ce altfel le-­am face;
3.Pentru întărirea virtuţii; ...virtutea necercată în necazuri nu este întărită".
Iar din scrierile, cuvintele şi viaţa Părintelui Arsenie deducem că în viaţa pământească omul are trei cruci de purtat:

1. Crucea de prevenire (ferire), prin care Dumnezeu ne ţine departe de ispite şi păcate

2.Crucea de îndreptare (ispăşire, pedeapsă), prin care plătim pentru păcatele făcute sau moştenite;

3. Crucea de întărire (jertfă), prin care ne dăruim aproapelui, prin care trăim şi chiar murim pentru aproapele. Aceasta e crucea creştinului. Numai cine iubeşte pe aproapele este creştin adevărat ([COLOR=blue]In. 13, 35[/COLOR]). Iar a ne jertfi pentru aproapele înseamnă a ne înmulţi talanţii pe care ni i-a dat Dumnezeu „spre folosul tuturor" ([COLOR=blue]1 Pt.4, 10[/COLOR]), talanţii destinului. Cine-Şi îngroapă talanţii în pământul inimii (în sub-conştient), în întumericul egoismului (al lenei, indiferenţei şi uitării), nu ajunge la crucea de jertfă, ci din con­tra, tâlhăresc viaţa aproapelui precum cei doi tâlhari răstigniţi în stânga şi în dreapta lui Iisus.

Observăm că aceste trei cruci sunt asemenea unui tratament pe care Dumnezeu ni-l administrează pentru a ne lecui de bolile sufleteşti şi care are trei trepte: prevenirea apariţei bolii, îndreptarea (însănătoşirea) şi întărirea sufletului].