“Oricare ar fi acela care nu urmeaza practicile Bisericii asa cum cele sapte sfinte consilii ecumenice au hotarit, si Sfintele Pasti, si sinaxarul cu care au procedat bine in a-l face lege pe care sa o urmam, si care doreste sa urmeze pascalia nou inventata si sinaxarul cel nou al astronomilor ateisti ai Papei, si care se opune celor stabilite si vrea sa inlature si sa distruga invataturile si traditiile Bisericii care ne-au fost lasate de parintii nostri, sa se afuriseasca si sa fie scos din Biserica lui Cristos si din adunarea celor drept-credinciosi.”

Ieremia, Patriarh al Constantinopolului
Silvestru, Patriarh al Alexandriei
Sofroniu, Patriarh al Ierusalimului,

la 20 noiembrie, in prezenta tuturor delegatilor

”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Autocefale a României este de părere şi propune că trebuie să rămânem unde ne găsim astăzi, pentru că este imposibil să nu încălcăm rânduielile canoanelor dacă am dori să schimbăm sau să reformăm calendarul iulian, pe care Biserica Ortodoxă îl foloseşte de atât de mult timp. Pe lângă aceasta, nu ne este permis să atingem nici chiar cu un deget hotărârile străvechi care însemnează slava Bisericii noastre.”

Asa cum am aratat la inceput, calendarul iulian revizuit adoptat de unele biserici ecumeniste se suprapune perfect peste cel gregorian pentru o perioada de exact 876 de ani. Ar urma sa apara o diferenta de o zi abia in anul 2800.

Nu vad de unde a rezultat nevoia imperioasa de a schimba (si impotriva deciziilor a 5 consilii ecumenice si 1 local) calendarul Bisericii in 1923-24!?.. Daca ar fi existat motivatie serioasa, si mai ales teologica, si dragoste fata de Dumnezeu si Biserica lui Cristos, nu era mai intelept si bine placut Domnului sa fi trait toti acesti ani in smerenie si rugaciune ca sa se evite schisma pe care a produs-o Stilul Nou? Sint curios ce or sa aiba de justificat naivii la implinirea vremii: ca n-au auzit de lupi in blana de oaie? ca fixatia pentru astronomie (si precizii care frizeaza ridicolul si hilarul din punct de vedere al istoriei umane: “42.772 de ani”) are intiietate in defavoarea grijei pentru pastrarea traditiei si unitatii Bisericii in mintea lor presupus ortodoxa? Pentru ca in ce-l priveste pe diavol si pe uneltele lui din Biserica nu am nici un fel de nedumerire: distrugerea Bisericii lui Cristos si pregatirea religiei universale prin ecumenism pentru primirea Anticristului.

Relativ la interviul cu pr. Cleopa, ti-am mai raspuns odata aici.

Meletios Metaxakis, mason cunoscut si sub numele de patriarh ecumenic Meletius al IV-lea, in enciclica din 3 februarie 1923 scrie urmatoarele:

“Catre cinstitele si binecuvintatele biserici a Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Serbiei, Ciprului, Greciei si Romaniei

… Problema calendarului s-a pus de multa vreme, insa a devenit de importanta deosebita in zilele noastre cind necesitatea folosirii unui calendar comun, universal, familiar si in Europa si in America devine tot mai evidenta. Guvernele ortodoxe, unul dupa altul au acceptat calendarul european. Dificultatea folosirii a doua calendare in viata sociala se vede de la sine.[*] De aceea a aparut dorinta de ambele parti de a introduce un singur calendar comun mediilor social si religios. Se impune nevoia nu numai ca fiecare crestin ortodox sa aiba o activitate armonioasa ca cetatean si crestin, ci si ca noi sa promovam unitatea crestina universala. Sintem cu totii chemati sa infaptuim aceasta in numele Domnului prin sarbatorirea impreuna a Nasterii si Invierii Sale.”
(Aceeasi motivatie a oferit-o si in discursul inaugural al “congresului” “pan-ortodox” din acelasi an.)

In epistola sa, Metaxakis, cere “reprezentantilor Sfintelor Biserici Ortodoxe sa convina asupra formarii unei comisii alcatuite din unul sau doi reprezentanti ai fiecarei Biserici, care sa se intruneasca la Constantinopol imediat dupa sarbatorirea Pastelui cu scopul de a pregati un studiu detaliat asupra problemei calendarului si, posibil, a altor chestiuni pan-ortodoxe urgente si sa gaseasca metodele pentru solutionarea canonica a acestora.”

Comisia pan-ortodoxa isi incepe lucrarile la 10 mai 1923. 8 zile mai tirziu, in a treia sesiune a lucrarilor numele de comisie este schimbat in acela de congres.



[*] Practic, nu exista nici un fel de dificultate. Sarbatorile fixe sint tinute la 6 ianuarie, 18 august, 28 august, 27 septembrie, etc., dupa calendarul secula.r

1. Patriarh Meletius IV, presedinte
2. Mitropolit Kallikos de Kizik
3. Profesor V. Antoniadis, Institutul Teologic Halki

(Patriarhia Ecumenica)

4. Mitropolit Vasile de Niceea

(Biserica Ciprului)

5. Mitropolit Gabriel al Muntenegrului
6. Profesor Milutin Milankovitch, Universitatea din Belgrad (matematica – mecanica)

(Biserica Sirba)

7. Mitropolit Iacob de Drach

(Biserica Greciei)

8. Arhimandrit Iuliu Scriban

(Biserica Romaniei)

(Arhiepiscopul Alexandru (Nomolovsky) de America de Nord si Insulele Aleutine avea la aceea vreme un statut canonic incert si nu reprezenta pe nimeni.

Arhiepiscopul Atanasie (Gribanovsky) de Chisinau si Hotin, membru al Sinodului Bisericii Ruse din Afara Rusiei se afla intimplator la Constatinopol in aceea vreme. La prima sesiune a specificat ca “nu are instructiuni complete de la ierarhii rusi din Karlovic”; de altfel s-a retras de la lucrari la foarte scurt timp.

Episcopul Gore de Oxford si pastorul Bexton – oaspeti din partea bisericii anglicane la sesiunea a V-a)



Merita observat ca mai bine de jumatate din Bisericile locale nu au avut nici un fel de reprezentare si ca autoritatea unora dintre participanti este cit se poate de discutabila. S. Troitsky, un faimos teolog si specialist in canoane care a analizat aspectul ecleziastic legal al reprezentarii in ceea ce s-a pretins a fi acea comisie a concluzionat ca membrii comisiei nu aveau nici un drept sa exprime opiniile bisericilor pe care le reprezentau atita timp cit bisericile locale inca nu isi formulasera deciziile asupra chestiunilor care au facut obiectul lucrarilor pretinsului “congres”. In circumstantele date delegatii puteau cel mult sa-si exprime parerile personale sau opiniile sinoadelor locale pe care le reprezentau si in nici un caz nu aveau dreptul sa decida chestiuni bisericesti de interes general, canonice sau chiar dogmatice. Profesorul Troitsky defineste acest “congres” pan-ortodox din punct de vedere eclesiologic ca “o sedinta privata a unor persoane pe a caror agenda s-a aflat examinarea unor chestiuni care preocupau Biserica Ortodoxa la acea vreme si in legatura cu care si-au exprimat opiniile”.

In nota sa din 14 noiembrie 1929 catre Sinodul Arhiepiscopal al B.O. (ecumenista) a Greciei, Mitropolitul Irineu de Kassandria (apartinind sinodului) scrie urmatoarele: “Ce drept are parvenitul ala de a chema un congres pan-ortodox fara sa se consulte cu mitropolitii Tronului Ecumenic? Care lege sau canon ii da dreptul unei biserici locale sa schimbe deciziile Patriarhilor Estului cu privire la chestiunea calendarului si a pascaliei asa cum au fost ele exprimate de ilustrii patriarhi Ioachim III al Constantinopolului, Meletie Pigas al Alexandriei, Ioachim al Antiohiei si Sofroniu al Ierusalimului? Cind s-a mai pomenit ca in materie de drept civil o instanta inferioara sa intoarca decizia unei curti superioare?

Metaxakis a pus urmatoarele “chestiuni eclesiastice si canonice” pe agenda lucrarilor:

1. Mutarea zilelor de sarbatoare a sfintilor importanti la cea mai apropiata duminica in scopul micsorarii numarului de sarbatori

2. Impedimentele la casatorie

3. Casatoria clerului:

a. Episcopatul si casatoria

b. Casatoria de-a doua oara pentru preotii si deaconii vaduvi

c. Daca este absolut necesara casatoria inaintea hirotoniei

4. Serviciile religioase

5. Posturile

6. Necesitatea convocarii anuale a unui consiliu pan-ortodox

In completare la cele 6 puncte s-au mai discutat: chestiunea calendarului, virsta canonica pentru hirotonire, taierea barbii si a parului la cler si imbracamintea clericala.

O alta problema discutata a fost posibilitatea unirii bisericilor ortodoxe si anglicane. La cea de-a cincea sesiune a lucrarilor, Gore, episcop anglican a facut urmatoarea afirmatie: “Pentru noi cei care traim in Vest ar fi o sursa de mare satisfactie spirituala sa avem posibilitatea sa sarbatorim impreuna marile sarbatori crestine: Craciunul, Pastele si Cincizecimea.” In acceasi sesiune si, evident, inainte de a formula concluziile “congresului”, Metaxakis il roaga pe Gore sa-l informeze pe Arhiepiscopul de Canterbury ca “sintem foarte dispusi sa acceptam noul calendar asupra caruia voi cei din Vest v-ati decis deja.”

Cea mai importanta decizie a fost adoptarea calendarului iulian nou sau revizuit, proiectul profesorului Milankovitch, unul dintre delegatii sirbi la comisie. Acest calendar (o gluma proasta) se suprapune exact peste calendarul gregorian pina in anul 2800 cind apare o diferenta de o zi, care, insa, va disparea din nou in 2900, cind calendarul gregorian recupereaza prin anii bisecti. In acest fel devine posibil sa se sarbatoareasca principalele sarbatori crestine cu heterodocsii, asigurind in acelasi timp ortodocsii traditionali ca nu va fi adoptat calendarul romano-catolic.

Textul deciziei de a “corecta” calendarul iulian se incheie cu urmatoarea fraza: “Aceasta reforma a calendarului iulian nu este un obstacol in calea altor modificari pe care celelalte biserici crestine ar intentiona sa le faca.” (!!!) Conceptul este mai departe dezvoltat si enuntat in cea de-a doua decizie: “Congresul pan-ortodox intrunit la Constantinopol… solicita Patriarhiei Ecumenice sa anunte laicatul, dupa ce se va fi facut un schimb de opinii cu celelalte biserici ortodoxe ca dorinta noastra, a ortodocsilor, este ca in situatia in care in viitor vom fi nevoiti sa adoptam un nou calendar, acela sa pastreze numarul zilelor saptaminii, dar ca nu vom insista in opinia noastra daca celelalte biserici vor ajunge la o intelegere prin care sa adopte un calendar nou care sa schimbe numarul obisnuit de zile ale saptaminii.” (Vezi Revolutia Franceza si saptamina de 10 zile si ziua lumina de 10 ore prin care iacobinii au hotarit iesirea din timpul lui Dumnezeu ca sa inchine Ratiunii Supreme!.) Mai departe se indica, ca in acord cu “celelalte biserici crestine”, Biserica Ortodoxa este pregatita sa sarbatoreasca Pastele la o zi fixa, intr-o anumita duminica, cu dorinta ca “aceasta duminica sa corespunda datei istorice a Invierii Domnului, care se va determina prin metode stiintifice.”

Prin deciziile 3 si 4 se aproba casatoria dupa hirotonie a preotilor si a doua casatorie pentru clerul vaduv (in contradictie cu Traditia, Canonul 26 Apostolic si Canoanele 3 si 4 ale celui de-al IV-lea Consiliu Ecumenic).

Prin decizia 5 se aproba clerului sa-si taie parul si sa poarte haine civile in afara bisericii.

La 1 iunie 1923 o multime formata din cler si mireni ataca palatul patriarhal din Constantinopol cu scopul de a-l inlatura pe Mataxakis si a-l alunga din oras.

La 8 iunie 1923, Patriarhul Demetriu al Serbiei comunica ca va accepta reforma numai cu conditia ca schimbarea “sa fie acceptata simultan de catre toate Bisericile Ortodoxe”.

La 25 iunie 1923, Patriarhul Fotie al Alexandriei in epistola sa catre Patriarhul Grigore IV al Antiohiei caracterizeaza reforma calendarului in urmatorii termeni: “fara sens, necanonica si daunatoare.” Si afirma ca rezolutiile “congresului” “miros a erezie si schisma”.

Patriarhul Damian al Ierusalimului ii telegrafiaza lui Metaxakis ca Biserica Ierusalimului nu accepta schimbarea calendarului.

Metaxakis, la 10 iulie 1923, ii scrie Arhiepiscopului Serafim al Finlandei aducindu-i la cunostiinta schimbarea de calendar “in acord cu opiniile generale si rezolutiile Bisericilor Ortodoxe”.

In Rusia, Patriarhul Tihon, inselat in aceeasi maniera, publica un edict prin care introduce noul calendar in intreaga jurisdictie a patriarhiei Moscovei. Poporul respinge categoric schimbarea si rezolutia patriarhala este retrasa.

Mitropolitul Anton al Kievului, face urmatoarea declaratie in numele ierarhilor rusi din diaspora: “Reforma calendarului nu poate fi acceptata de Biserica Rusa pentru ca contrazice sfintele canoane si Traditia Bisericii sfintita prin Consiliile Ecumenice.”

Arhiepiscopul Kiril al Cretei, la 23 august 1923 trimite o telegrama prin care cere “aminarea aplicarii deciziei pina cind toate Bisericile ajung la consens ca sa se evite schisma in Biserica Ortodoxa”.

La 17 decembrie 1923, Mitropolitul Miron (Cristea) anunta printr-o scrisoare ca BOR accepta decizia “congresului” si o va pune in aplicare incepind cu 1924.


Ca Bisericile locale au fost presate de autoritatile lumesti sa acepte reforma reiese si din afirmatiile Arhiepiscopului Chrysostom (Papadopoulos) al Atenei: “Ambasadorii Romaniei si Serbiei reveneau in mod constant cu intrebari referitoare la intirzierea punerii in aplicare a rezolutiilor congresului.” Mai mult, intr-un raport al BO a Greciei de dupa introducerea reformei (si aici tot in 1924) se spune: “din pacate aceasta schimbare nu s-a facut prin analiza si pregatire, ci mai degraba sub influenta unor factiuni extreme”. Interventia foarte dura a autoritatilor civile in favoarea adoptarii noului calendar in Grecia, Romania si Finlanda este dovedita de binecunoscutele valuri de violenta care s-au abatut asupra acelor crestini ortodocsi care au indraznit sa ramina fideli credintei parintilor lor.

In 1967 comitetul fondator al “Buletinului Masonic”, publicatia Marii Loje a Greciei l-a insarcinat pe masonul Alexandru Zervuldakis sa scrie o monografie in care acesta il descrie pe Metaxakis ca pe “inca o stea stralucitoare care lumineaza firmamentul Bisericii Ortodoxe a Greciei”. Zervuldakis l-a intilnit pe Metaxakis si in 1922 in Constantinopol, descriind astfel: “L-am salutat asa cum un mason saluta un alt mason. Metaxakis a zimbit si a raspuns ‘Vad ca tu ma intelegi pe mine.’” Metaxakis a intrat prima oara in contact cu masoneria in 1906. Din 1908 colaboreaza deplin cu aceasta. Se afla inregistrat in loja “Armonia” din Constantinopol la pozitia 44. A fost initiat in 1909. Zervuldakis consemneaza: “Imi amintesc bucuria si mindria exprimata de intreaga fratie cind Meletius a fost intitiat in loja noastra.” “Dupa ce a fost initiat”, continua Zervuldakis, “fratele Meletius a dus activitatea masonica peste tot unde a ajuns de-a lungul vietii sale tumultuoase.” “Putini”, conclude autorul, “au fost aceia care ca si fratele Meletius au acceptat Masoneria si au facut-o experienta vietii lor. A fost o mare pierdere pentru noi ca a fost chemat atit de repede in eternitate.”

Intrebare: Cind ati venit prima data in contact cu Masoneria?
Raspuns: … Trebuie sa spun ca exista doua conditii esentiale pe care cineva trebuie sa le indeplineasca pentru a i se acorda intrarea in Masonerie. In primul rind e nevoie ca acela sa dea dovada de un nivel moral superior, iar in al doilea rind sa aiba o situatie materiala satisfacatoare. Si cred ca aceasta ar fi si oportunitatea perfecta pentru a repudia ideea foarte incetatenita conform careia Masoneria ar fi de domeniul trecutului. Nu e adevarat. Masonii si preotii au constituit majoritatea detinutilor sub comunisti. Am tinut sa va reamintesc aceasta pentru ca Biserica Ortodoxa a imbratisat intotdeauna Masoneria. Ginditi-va, de exemplu la patriarhul Miron Cristea, o mare figura istorica si, de asemenea, mason.

Intrebare: Pentru ca tot ati ajuns aici, as dori, ilustre Frate, sa dezvoltati acest subiect, al controversei Biserica – Masonerie, foarte des asumata.
Raspuns: Exista o indelungata traditie comuna Bisericii si Masoneriei care a inceput cu Rozcrucianismul si Templierianismul. S-a stabilit un cod foarte strict, o Masonerie crestina, din care toti facem parte pentru ca credem in Dumnezeu si juram pe Sfinta Biblie. In toleranta masonica Dumnezeu nu este numit in mod necesar Mahomed sau Isus Cristos. El este Marele Arhitect al Universului. Dumnezeu traieste in sufletele noastre. El este sprijinul prin care noi punem ordine in haos. Daca nu exista loc pentru Dumnezeu in inimile noastre, atunci haosul le va umple.

(Claudiu Ionescu, gradul 32, in interviu cu George Virgil Stoenescu, Mare Secretar General al Ritului Scotian Acceptat din Romania)