Care este scopul vietii?
 

"Indumnezeirea - scopul vietii."

Sfantul Serafim de Sarov spune ca scopul vietii crestine este dobandirea Duhului Sfant.

Nu e de ajuns doar sa cunoastem care este cu adevarat scopul vietii. Din momentul in care il aflam, suntem datori sa facem tot ce ne sta in putinta pentru a nu ne abate de la el, deoarece numai in acest fel il vom putea atinge.

A chemat Dumnezeu in Rai neamul omenesc de la nefiinta la fiinta, insa protoparintii facandu-se partasi pacatului s-au indepartat de menirea lor.

Acum, Hristos ne cheama de la moarte la viata. De noi depinde, ca lepadand pacatul, sa ne implinim menirea.

Dumnezeu ne da si timp de pocainta daca gresim. Important este sa ne vedem greselile si sa incercam o schimbare. Doamne, ajuta-ne sa ne fixam niste scopuri in viata dupa voia Ta!

Cu fiecare fapta a noastra putem face voia lui Dumnezeu sau a celui rau. Un scop bine fixat ne ajuta sa gasim si calea pe care sa mergem pentru a-l atinge. Fiecare e liber sa opteze pentru ceea ce doreste. Numai ca Dumnezeu, e si mai liber sa ne arate inca de pe acum ca El este Stapanul si ca nu facem chiar tot ce vrem noi. Ne da libertatea sa alegem intre bine si rau, dar daca alegem prost, mai si platim. Achitam taxa pentru toate greselile noastre si pentru toate distractiile noastre.

Oameni care au gresit mult, constientizand greselile lor, s-au spovedit, s-au pocait si au dus o viata placuta lui Dumnezeu, devenind chiar sfinti. Iata ca prin pocainta si printr-o viata dupa voia lui Dumnezeu acestia au reusit sa obtina Duh Sfant, asa cum ne invita Insusi Mantuitorul: ,,Luati Duh Sfant!". Chiar Iisus Hristos ne indeamna sa ravnim la ,,darurile cele mai inalte".

Scopul vietii este mentinerea vietii.

Pentru un crestin daca Dumnezeu este Cauza existentei, logic El devine si tinta existentei, iar Petre Tutea spunea: "Omul fara Dumnezeu vine de nicaieri si se indreapta spre nicaieri".
Sartre spune ca omul fara sens nu poate trai, daca nu-l are si-l inventeaza. Un crestin nu-si inventeaza sensul. il are deja.

Un crestin nu trebuie sa-L iubeasca pe Dumnezeu intr-un mod conditionat. Doamne Te iubesc pentru ca mi-ai promis raiul. Nikos Kazantzakis spune:"Doamne daca te iubesc pentru ca ma tem de iad, trimite pe ingerul Tau sa ma arunce in iad, daca te iubesc pentru ca mi-ai promis raiul trimite pe ingerul Tau sa-mi inchida portile raiului, insa daca Te iubesc pentru Tine si numai pentru Tine deschide-Ti bratele si primeste-ma".

Daca viata ar avea un scop fix ai mai trai sau ai prefera sa treaca timpul?daca ai sti exact de ce traiesti n-ai simti ca nu traiesti defapt?Ca totul e predefinit,ca locul tau nu e aici si ca totul e artificial?Dumnezeu nu ofera un scop,eu cred ca el e scopul,dar in alt mod decat intelegi tu prin ce am spus.Fiecare se naste si ajunge ceva,prin credinta ne definim acest "ceva" si ajungem la adevar.Numai obsedatii traiesc pentru un SINGUR lucru care TREBUIE sa il faca,normal e sa traiesti pentru tot ce iti face viata frumoasa si pentru ca Dumnezeu ti-a dat posibilitatea sa faci ceva din asta,sa faci bine si la sfarsitul calatoriei sa ajungi in Rai,alaturi de el...atunci nu cred ca va mai avea sens intrebarea asta!

Banuiesc ca vorbesti cu georgeval

Spuneai ca nemurirea e TOCMAI dovada iubirii lui Dzeu. Banuiesc ca ai vrut sa spui ca e UNA dintre dovezile iubirii lui Dzeu, nu?

Cred ca scopul vietii este placerea acceptata deopotriva cu neplacerea, completata prin perpetua diferenta ciudata si atat de indispensabila.
Tocmai ma gandeam intr-o zi mergand pe strada ; de ce oare oamenii credinciosi considera o virtute sa lupti contra placerii, sau considera un lucru malefic aceasta placere care, de la sine inteles, daca se manifesta in conditii firesti si in dimensiuni rationale, ea reprezinta un bine in sine, bine adus conditiei omului de existenta...a vietii, tocmai de aceia se pune problema astfel prin " scopul vietii " si nu se pune prin cel al mortii care se stie ca este absolut iminent.
Placerea mentine fiinta oameneasca la standardul existentei, iar supravietuirea constituie un imbold de placere prin lupta in virtutea lucrurilor care te mentine in viata, care iti da viata. Psihicul omului este foarte complex si in mare parte supravietuirea sta in depozitul acestuia imens de factori si cauze direct proportionale cu mediul inconjurator. Placerea nativa si rationala te mentine sanatos, astfel nu gasesc o cauza, un motiv viabil religios care sa combata aceasta forma de manifestare omeneasca , in limita in care ea mentine creierul sanatos, dornic sa exploreze permanent mediul manifestandu-si functiile absolut normale.
Credinta este cel mai important lucru ce poate defini existenta noastra, insa multe dintre teoriile conform carora placerea ar stirbi sensul vietii noastre, consider ca sunt inventii si tendinte habotnice irelevante, atata timp cat placerea si bucuria omeneasca este naturala si se poate baza in acelasi timp pe discernamant. Pana la urma si acest rationament a evoluat odata cu societatea si el trebuie calculat ca atare . Depindem de aceasta societate si ne adaptam ei, indiferent cat am considera noi, mai mult teoretic, ca am tinde spre desavarsire, cand in realitate nu trebuie decat sa fim naturali si sa tindem spre bine, spre acel bine universal constientizat de fiecare, pentru o lume mai buna aici...ca dincolo sa fim recunoscuti in aceiasi forma.

Scopul vietii este sa-ti administrezi aceasta viata cat mai bine posibil, din punctul de vedere al sanatatii trupesti si mintale, cat si cel al celei sufletesti, respectiv spirituale....

Tu aici nu descrii nici un scop ci doar o metoda. Nu ne nastem ca sa fim "administratori de vieti" ci prin administrarea cuviincioasa a vietilor noastre tindem spre un scop: mantuirea.

Gluma, gluma...timpul nostru este limitat si la sfarsitul vietii pe pamant vine moartea.
Dupa moarte ateii nu mai exista, crestinii vor exista acolo unde si-au pus roadele lucrarii vietii lor.

Exista.. cum sa nu existe. Exista in iad, din pacate, daca mor fara credinta, nebotezati in dreapta credinta.

Fiecare primeste ceea ce isi doreste, pentru ca avem un Dumnezeu drept; oricat ne-ar iubi pe noi, pe toti, caci iubirea lui Dumnezeu este infinita... el este in primul rand un Dumnezeu drept, care judeca si trimite pe fiecare acolo unde ii este locul.

Daca esti violent, iti place bataia, vei ajunge acolo unde e bataie si cearta vesnica.
Daca esti desfranat, iti vei petrece eternitatea printre alti desfranati.
Daca nu crezi in Dumnezeu, vei ajunge fix acolo unde 'nu este' Dumnezeu.

Imi permit o mica idee in incheiere; este o reclama acum la metrou la Unirii, care zice "Imi doresc sa probez toti pantofii din lume!" si e pozata o duduie vesela.
Eu fiind un crestin nebun, mi-am imaginat ca asta e o 'buna' daca pot folosi cuvantul asta pedeapsa in iad pentru cei care gandesc asa... sa probezi toti pantofii din lume, sa faci basici la picioare de la atata incaltat, sange, durere... lucruri neplacute.
Cam asta-i cu iadul.

Vei face ceea ce iti place sa faci aici, pana te vei satura!

[ va rog nu interpretati ca misoginism sau alte bazaconii din astea gandul meu ]

Si scopul vietii este indumnezeirea cum a bine a zis cineva aici.

Eu cred ca exista, raspunsul meu se vroia ironic la adresa ateilor care cred ca se sting ca o lumanare la sfarsitul vietii pamantesti.

Vor exista si cei pacatosi. Iadul va fi vesnic pentru ca Dumnezeu nu va trece fiinta in nefiinta. Sfantul Grigorie Palama spune ca "Dumnezeu aduce fiinta din nefiinta dar niciodata nu va trece fiinta in nefiinta". Acesta este paradoxul - desi avem un inceput nu vom mai avea un sfarsit- pentru Dumnezeu a fi bun sau rau este mai de pret decat a nu fi deloc- Sfantul Ioan Damaschin.

Corect, am spus doar mai sus care era sensul cuvintelor mele....vroiam doar sa le dau de gandit ateilor care cred ca dupa moarte dispar.

A fi dupa chipul lui Dumnezeu nu inseamna a sfarsi in nefiinta, ci a fi vesnic. Scopul vietii este trecerea omului de la chip, la asemanarea cu Dumnezeu.

Scopul vietii? Vesnicia.
Scopul omului? Vesnicia cea buna.
Sensul vietii? Jertfa.

Scopul vietii este MANTUIREA.

contiunuare
 

Mantuirea, pentru doandirea vietii vesnice

Scopul vietii noastre pe pamant este mantuirea.

Care este scopul vietii ?
Pai, unu' singur, singurel, sa ne impacam cu Dumnezeu...care din atata dragoste ne-a dat un "time-out" ce se numeste viata, ca noi, nazdravani ce ne aflam, s-avem timp spre impacare...ca la ingeri nu le-a dat, ingeru' de'a cazut, cazut ramane...asa ca, va indemn pe toti, la impacare...cu Dumnezeu !

Scopul vietii este sa treci cu bine de judecata din ceasul mortii !
Dar asta nu fiindu-ti mereu frica de acea judecata,ci,umplandu-te de fapte bune,si de un suflet curat,sa faci astfel ca viata sa invinga de la sine moartea,si sa aiba sens.Si sa implinesti astfel Cuvantul vietii.

P.S. frumos vorbesc,da nu si fac !

Scopul vieții = Unirea cu Dumnezeu

Da!
Impacare cu Dumnezeu, cu noi insine si cu semenii nostri!

Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. (Ioan 17,3)

scopul vietii este mantuirea iar cheia care deschide raiul este crucea.

... iar milostenia ne duce pana la usa raiului.

''Adevaratul scop al vietii noastre crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu.Cat despre posturi, rugaciuni, privegheri, milostenii si orice fapta buna facuta in numele lui Hristos, ele reprezinta doar mijloace pentru dobandirea Duhului Sfant....numai fapta buna in numele lui Hristos ofera darurile Sfantului Duh. Tot ceea ce nu este facut din dragoste pentru Hristos, chiar daca poate fi bun, nu ne aduce nici rasplata in viata cealalta si nici harul lui Dumnezeu in aceasta'' (Concersatia Sf. Serafim de Sarov cu N.A Motovilov din biografia spirituala a Sf. Serafim de Sarov intocmita de Arh. Lazarus Moore).

De cate ori nu ni se intampla sa mergem fara un scop in viata...

scopul vietii
 

Scopul vietii noastre este sa deprindem jertfa de sine. De ce?
1. pentru a dobandi duh sfant trebuie sa dispara egocentrismul nostru.
cele doua au principii contrare, nu pot sta impreuna.
2. Domnul nostru ne-a indemnat: "lepadati-va de sine, luati crucea si
urmati Mie."
3. Raiul este iubire, este slujirea celuilalt si trebuie sa fim obisnuiti
cu asta.
4. Dumnezeu este iubire, iar iubirea inseamna daruire, jertfa de sine.

Har, smerenie si jertfa de sine.
Traieste-ti ziua ca si cum ar fi ultima.

Adevarat!Acesta este scopul vieti - sa luam chipul Lui Dumnezeu - desavarsirea.

Care este scopul vieti?
 

Scopul vieti? care ar putea fi? te nasti , traiesti asa cum rinduieste Dumnezeu si pe urma te intorci de unde ai venit . "Din tarina te nasti in tarina te intorci "

Pentru un crestin "daca Dumnezeu este cauza existentei, logic El devine si tinta existentei" Sfantul Maxim Marturisitorul. Asemanarea noastra cu Dumnezeu inseamna un drum infinit pentru ca "Dumnezeu este infinit in daruire iar oamenii infiniti in devenire" Sfantu Grigorie de Nyssa.

scopul vietii
 

este sa urmam viata dupa invatatura Domnului si Mintuitorului Iisus Hristos,sa ne induhovnicim urmind ceia-ce biserica ne pune la dispozitie,la sfirsitul vietii sa fim primiti in imparata cerurilor si sa o mostenim ca o sluga dreapta,si ascultatoare.ferice de cei-ce primesc acest mare dar.

Scopul vietii cred ca este insasi alegerea binelui sau a raului. Dumnezeu ne-a dat posibilitatea de a alege, nu ne-a impus nimic, nu vrea dragoste cu forta. Ne lasa chiar sa invatam din experientele proprii, precum copiii mici carora l-i se spune: ' Nu pune mana, ca frige.', iar dupa ce s-au fript, ei stiu de aici inainte ca nu este bine sa puna mana.

Iata cateva randuri dintr-o carticica:
' Domnul ne da libertatea de a ne lupta impotriva Lui si chiar de a-L izgoni din launtrul nostru, ca sa cunoastem din experienta cat suntem de nefericiti fara El si cat ne este El de trebuinta noua. Da, El ne este mai de trebuinta decat painea, aerul si apa! Domnul ne lasa si libertatea de a gandi ca putem sa dispunem singuri de noi insine, pana ce vom fi biruiti de intamplarile aspre ale vietii si pana ce ne vom vedea prinsi in cursele nevazutului vrasmas, ca sa incetam sa traim cu iluzia ca suntem autonomi, pentru a striga din tot sufletul dupa ajutor la Dumnezeu. Dumnezeu doreste chiar si prin comportarea noastra lipsita de credinta sa ne conduca pana la cunoasterea Lui, precum si prin ingaduirea noastra intr-u slujirea diavolului, spre a ne convinge de existenta lui. Cand exista intr-u noi credinta in Dumnezeu si incredintarea din experienta proprie ca exista iad si diavol, atunci vom cadea mai lesne in genunchi inaintea lui Dumnezeu si cu cainta Il vom chema:'Doamne si Stapanul vietii mele!' Insa, daca nu avem credinta in Creatorul nostru, foarte lesne diavolul ne face slugi oarbe ale lui.' (Arhimandrit Serafim Alexiev)

Sa faci bine,sa iubesti si sa fii iubit si mai ales MANTUIREA,lupta pentru MANTUIRE!Asta cred eu.

Scopul vietii oricarei fiinte umane este gasirea si reintregirea sinelui.

Fiecare om este disfunct prin natura sa, caracterizat de dualitate.
Egiptenii numeau aceste doua parti ale omului ba si ka; grecii - psuche si thumos; israelitii - ruwach si nephesh; persanii - urvan si daena; islamistii - ruh si nafs; hindusii - atman si jiva; chinezii - hun si po; haitienii - gros bon ange si ti bon ange; primii crestini - suflet si spirit iar lista poate continua. Toti aveau un singur scop spiritual - acela de a reuni cele doua parti ale sinelui si a ajunge astfel la unitate.
Din partea stiintei, Freud si Jung au descoperit faptul ca orice om are mintea scindata in doua emisfere - stanga si dreapta. Emisfera stanga tine de partea rationala, constienta, liniara, unde se atribuie inteligenta constienta, vointa, curiozitatea,liberul arbitru.Emisfera dreapta este partea inconstienta unde se stocheaza amintirile, emotiile, simturile, aici se atribuie tot ce inseamna identitate de sine(eu exist, eu sunt etc).

Primi crestinii, cat si multe alte culte religioase, numeau spirit acea parte caracterizata de emisfera stanga, care de fapt este si partea nemuritoare din om, si pe care filozofiile orientale considerau ca se poate reincarna.

Partea dreapta era considerata ca fiind sufletul ce se poate pierde de la o viata la alta. Dupa ce survine moartea omului, prin pierderea sufletului se pierde identitatea de sine, odata cu ea toate amintirile si tot ceea ce a realizat omul in viata.
Partea dreapta, caracterizata de emotie si simtire,dar inconstienta si lipsita de vointa, se separa complet dupa moarte de partea stanga caracterizata de constienta, gandire,ratiune, vointa. In timpul vietii cele doua puteau comunica uneori pentru gasirea echilibrului, dar odata survenita moartea, cele doua parti ale sinelui se scindeaza complet.
De asemenea, partea dreapta, caracteristica sufletului va ramane singura cu toate emotiile si simtirile pe care le-a avut in timpul vietii, traindu-le si simtindu-le la nivel maxim, extrem, fara jumatati de masura.In lipsa gandirii constiente si vointei, ce provenea de la partea stanga,sufletul nu va mai putea fi ignorat si va ramane prins in propria-i traire emotionala avuta in momentul mortii.Daca omul in viata lui a fost impacat si a acordat atentie sufletului ,dupa momentul scindarii va experimenta un vis frumos, sau dimpotriva daca nu, va ramane prins intr-un cosmar infernal de emotii si simtiri negative, ignorate si inabusite in timpul vietii cu ajutorul gandirii constiente.Crestinismul numeste in mod popular acestea doua raiul si iadul.

In toata viata lor, majoritatea oamenilor se zbat intre cele doua parti fara sa le poata integra si sa pastreze astfel integritatea sinelui.Lupta interioara a fiecarui om in parte este mesajul ca sinele lui devine scindat si se imparte in doua; ajutat de ratiune el inabusa si neaga existenta inconstientului, a sufletului , dincolo de pragul mortii separarea devenind fara cale de intoarcere.De multe ori se face o alegere spre o singura cale(in majoritatea cazurilor se alege partea rationala) in detrimentul celeilate.Oamenii isi identifica sinele cu mintea si gandurile lor.Astfel se naste egocentrismul.Astfel si-a cladit omul societatea in care traieste acum.S-a bazat pe un sine fals numit ego.
Scopul vietii este pastrarea integritatii Sinelui.