De la iubire la ura... doar un pas
 

oare cat de superficial trebuie sa se iubeasca un cuplu ca sa ajunga atat de repede la schimbarea radicala a sentimentului in ura...?
sa fie faptul ca nu pun bun inceput in relatia lor?
sentimentele sunt doar de suprafata si egoiste?
ispitele sa fie prea mari pentru ei?
de ce se distrug tot mai multe familii pe motive puerile uneori?
de ce nu au curaj sa lupte pentru a recupera macar ce au avut la inceput, atunci cand au spus la unison "da"?
ce se gaseste pe axa dintre iubire si ura?
de ce le e teama si de ce isi pierd atat de usor increderea, parca ferindu-se sa iubeasca sincer, deschis, neconditionat...?
cine dintre voi, fratiori si surioare, poate sa raspunda? poate ii ajutam cumva...

Din experinta mai multora, cuplurile nou formate au un prim an de casatorie destul de greu. Ma refer in special la cei care nu am mai trait impreuna zilnic sub acelasi acoperis inainte.

Oricata iubire este in cuplu, motivele de scandal sunt destule si contante. Ele vin ca ispite de la satana (=despartitorul in traducere libera). Eu nu cred ca exista vreun cuplu atat de minunat care sa nu se fi certat macar o data. Ideea este ca mandria fiecaruia sa nu triumfe si sa nu vina seara pana unul din soti nu va lasa de la el, cautand impacarea.

Daca insa certurile devin foarte dese, atunci pacatul degenereaza in patima si iubirea se transforma incet intr-un fel de ura, care poate sa-i desparta pe cei doi. Doamne fereste, dar se intampla. Si de ce se intampla? Din cauza ca fiecare nu invata sa-si controleze nervii sau nu vrea sa lase de la el (ea).

Dumnezeu poate sa ajute pe oricine Ii accepta ajutorul. Si au am trecut prin toate astea si va recomand cu caldura sa-L rugati pe Hristos sa nu va lase la greu.

Doamne ajuta.

shi pasul ala mic se numeshte mandrie, sau ingamfare sau ura razbunatoare a rautatzii ce se arata vrednica asha ca un injurash sau sulimenizarea interioara shi exterioara a intzelepciunii mucigaiului verde ca sa insheli, sau o mica aprindere din "responsabilitate" sau o credulizare crezand pe proorocul mincinos cu vorbe ascunse shi antichristice sau pentru marea unime shi marea credintza lipsita complet de dragoste deci este vorba de pasul dragostei fatzarnice adica a iubirii nebune de sine ce se arata mereu nemultzumita shi nedreptatzita ca s-o poata multzumii duhul razbunarii, adica al minciunii maririi de sine, deci tot mandria shi shtiintza shi gloria gLumii.

un pas mic pentru om, shi mare pentru omenire.

Vreau si eu ce fumezi.

Subscriu intru totul, cu aceleasi cuvinte.
Plus ca se stie, nimic nu uraste mai mult diavolul decat calugarii si familia. Ispitele care'i lupta pe calugari si pe cei casatoriti "in Hristos si in Biserica" sunt pe masura urii diavolului fata de ce e curat si bun.

Sentimentul de ura se naste dintr-o rana profunda pe care un sot i-a cauzat-o celuilalt sot; de ex. prin infidelitate, care e resimtita ca o mare tradare. Dintr-odata cei doi nu mai sunt unul, ci devin iar doi; multi nu rezita acestei dureri, care poate aduce omul la nebunie, in cazurile extreme, evident. Am subliniat acest lucru, pentru a vedea cat de grava este infidelitatea fata de sot/sotie si ca trebuie evitata.
Acest sentiment meschin poate lua nastere si din cauza succesului profesional al unuia dintre soti; sau pentru ca unul din soti sta in calea "fericirii" celuilat sot.
Acesta ura nu e decat lipsa dragostei, indiferent ce motive se invoca.
Asa cum dragostea dispare la un moment dat, la fel poate reaparea in cuplu, spre fericirea sotilor.

Exista si sentimentul de dragoste-ura.

Nu e vorba de ura neaparat. Ci poate ca avem asteptari neimplinite. Sau neintelegeri, lipsa de comunicare care degenereaza. Eu si prietenul meu ne certam fffffff mult, dar il iubesc din toata inima si stiu ca si el ma iubeste. E faza ca de multe ori ne simtim raniti de tot felul de lucruri si celalalt nu intelege. Un preot spunea ca "toti oamenii sunt foarte fragili". Cred ca numai nu putem intelege ca oamenii sunt fffff fragili si lucruri care pt noi sunt fix pix pe cel de langa noi il poate rani fff tare. Ne e greu sa percepem cum afecteaza o actiunea de-a noastra pe cel de langa noi, noi percepem numai ce ne raneste sau afecteaza pe noi. Iar aceste lucruri, daca raman nerezolvate si neiertate din inima se acumuleaza si creeaza o distanta uriasa intre oameni. Parca erai asa aproape si te tot indepartezi si te indepartezi si te indepartezi ca pana la urma nici nu-l mai vezi calumea pe celalalt, parca e pe alt continent... Si uneori aceste certuri functioneaza ca o mlastina, cu cat te zbati mai mult cu atat te cufunzi mai tare. Dar daca iubim cu adevarat gasim portita de impacare. Cel putin asa se intampla in cazul meu si ne certam tot mai putin, oricum e nevoie de dorinta sincera din partea amandurora de a nu se mai certa si a avea pace.
Si poate ca ti-ar folosi sa citesti si despre codepententa, vrei sa-ti dau link-ul?

...
 

nu e vorba de mine in post ci de ceea ce vad in jurul meu. si poti posta link-ul pentru ei. sigur sunt curiosi. sau poate cei care doresc sa-si inceapa viata de familie ar trebui sa citeasca...
Doamne ajuta!

E greu sa ajungi la o iubire autentica.

Dragostea fireasca e facila, accesibila, dar amara daca nu se cladeste pe ceva mai puternic..

Cred ca de la iubire la ura nu e nici macar un pas.. e o distanta f mica.
Dar cred ca asta e din cauza ca unul dintre ei (sau amandoi) se iubeste mai mult pe sine decat pe celalalt. O casatorie functioneaza, cred, daca il iubesti pe calalalt macar cat te iubesti pe tine.
Si asta este greu de realizat, pt. ca suntem invatati sa gandim economic (dau atat, primesc atat! neprofitabil).

Cred ca intrebarea cea mai dureroasa este cea legata de pierderea increderii. Daca pierzi increderea, pierzi tot, cred eu.

Cred ca e o carte ffffff buna, am citit-o si m-am regasit in ea, e chiar ffff interesant, si e ffffff in topic:4:
http://www.scribd.com/doc/10960595/L...ependentei-bun

Dupa ce o cititi pe prima, care vine ca un shock, puteti continua cu aceasta, pe aceeasi linie:
http://www.scribd.com/doc/13596994/Iesirea-Din-Labirint

[SIZE=4]...nimeni nu a intalnit IUBIREA ADEVARATA??? Dar Hristos dintre cei DOI unde este??? "Eu si TATAL una suntem"! sau "acolo unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu acolo sunt si EU" ne spune Domnul Hristos!!![/SIZE]
[SIZE=4]Deci daca intre cei doi ESTE Hristos, este si IUBIREA ADEVARATA!!! Caci Hristos ESTE IUBIREA DESAVARSITA!!! Daca ei nu sunt GATA a se JERTFI unul pt celalalt, pana la a-si da VIATA unul pe celalalt, NU este iubire!! Daca viata FAMILIALA se reduci si se invarte in jurul relatiei conjugale, se AJUNGE la CURVIE SI PATIMA (Sf.Ioan Gura de Aur)! De aici PLEACA Hristos, si se LIPSESC de TOATA BINECUVANTAREA Sa!!! UNde este Hristos, acolo este TOATA BUCURIA SI PACEA!!! Hristos NU poate fi altceva!!! Daca in familie, primul loc il ocupa HRISTOS, viata de famile este una BINECUVANATATA si PLINA DE PACE SI IUBIRE!!![/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]Daca in familie exista sentimentul ascunderii/nesinceritatii fata de cealalalta persoana IUBITA, IUBIREA SCADE cu fiecare minciuna!!! Apare raceala si cei doi se INSTRAINEAZA UNUL DE ALTUL!!!![/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]DAca nu este SINCERITATE, SERIOZITATE SI CINSTE, NU EXISTA TRAINICIE in IUBIRE!!! DACA nu este RECIPROCITATE, RESPECT SI PRETUIRE, NU ESTE IUBIRE!!!! Partenerul meu este PRIMUL "duhovnic"! Este PRIMA persoana careia ii destainuiesc ABSOLUT totul!!! NIMIC NU AM DE ASCUNS FATA DE EA!!! Ce am de ascuns fata de Hristos??? Eu nu imi vad partenera/ul ca fiind mai mic decat Hristos!!! Altfel devin o marioneta!! [/SIZE]
[SIZE=4]Si nu o/il mint pe el/ea, ci pe MINE INSUMI!!![/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]De la NESINCERITATE, de la LIPSA INTELEGERII, de la LIPSA IUBIRII CURATE SI SFINTE DINTRE SOTI, se ajunge atat de repede la URA si DIVORT!!! Familia nu mai este privita ca fiind TREIMEA pamanteasca!!! [/SIZE]
[SIZE=4][/SIZE]
[SIZE=4]PANA NU IL AVEM PE HRISTOS IN NOI, NU SUNTEM NICI NOI IN EL, si nu putem FACE NIMIC!!!![/SIZE]

...
 

vezi tu nectarel...
nici nu ne gandim la iubirea adevarata acum pentru ca e departe de noi. macar un inceput de iubire sa fie. insa nu e decat egoism sau foc de paie.
iubirea se transforma in bun de larg consum. o cumparam de la bar, din cluburi, de la stadioane, din sala de forta si de unde ni se etaleaza ea cel mai frumos, intr-un ambalaj cat mai atragator.
si de aceea esuam. pentru ca alegem ambalajul... si cand dam un pic coaja la o parte strambam putin din nas si spunem: n-are nimic, un pic defect acolo, dar uite ce ambalaj frumos are... merge-asa...
numai ca, dupa ce se vad la casa lor, ambalajele dispar ca prin minune si raman in toata splendoarea lor... splendoare care poate fi asociata cu uraciune, minciuna, egoism, mojicie, snobism, grandomanie si cu tot ce nu se asteptau cand citeau superficial din ingredientele afisate pe ambalaj...
si trist este ca, nici macar atunci, in al 12-lea ceas, nu incearca sa o ia de la zero si sa lupte pentru ceva. ci incep sa-si arunce care mai de care epitete. si cu siguranta se gasesc atunci mii de motive pentru care cei doi sa se certe. si se acuza reciproc de minciuna. dupa care, amandoi se prezinta la OPC-ul casniciilor din ultima vreme: judecatoria. in loc sa se duca la medic, respectiv duhovnic, despre care cei mai multi nici nu stiu ca exista...
este un topic care suna ceva de genul ortodox de ocazie...
asa sunt si multe din familiile de azi... de ocazie. ca niste statii in care poti urca sau cobori oricand vrei...
cum se poate invata si asuma responsabilitatea alegerilor pe care le facem in viata? si nu ma refer la familii in care chiar se traieste un iad ci la cele care se desfac doar pentru ca el n-a observat ca ea s-a vopsit a saptea oara sau ea nu intelege ca el trebuie sa-si traiasca viata pentru ca s-a indragostit de o colega cu vreo 15 ani mai tanara...

Geo Nektarios ai pus punctul pe i.

Din pacate.. suntem departe de o casatorie in care sa fie si Hristos..

Pentru cei mai tristi.. poate va ajuta sfatul meu. Eu ma rog Sf. Fecioare Maria cand avem probleme in familie si cred ca intotdeauna mi-a ascultat rugaciunile. Eu inca ma minunez de acest lucru: ca sunt un om pacatos, dar Sf. Nascatoare imi asculta ruga!!
Am avut certuri urate in familie si dupa ce-i ceream ajutorul Sf. Fecioare Maria sotul meu devenea alt om: calm, cooperant, deschis comunicarii.. altfel stateam de vorba! Cu adevarat Sf. Fecioara este ajutatoare grabnica a crestinilor!

Hmm!Iubire? Iubire este un cuvant prea pompos,mai degraba asociat cu ingereasca simtire,caci,cea omeneasca poate fi muuult mai puternica decat cea ingereasca,insa nu poate fi asumata aproape deloc.Nu avem capacitatea sa ne-o asumam,de aceia ranim si ranim...si,iarasi raim,fara sa ne pese,sau fara sa ne gandim daca este cazul sa ne pese ori nu.Pana la urma,aceasta iubire nu trece doar prin inima,ci si prin minte,altfel apare urmatorul level...ura.
Dar,cea mai grava nu este ura,ci indiferenta.Uneori aceasta presupusa ura este foarte mult identificata cu iubirea in sine.Indiferenta,insa,este limita acestei uriciuni,de la ura se mai poate ajunge la iubire,insa de la indiferenta nu mai exista cale de intoarcere.
In japonia,te iubesc se spune"Aishteru"(este,de fapt infinitivul verbului a iubi),sau,se foloseste in egala masura si ;"Aishtemas!"(prezentul verbului a iubi),insa,din cate am inteles,de fapt,in japoneza nu exista acest verb,acest "Te iubesc",fiindca este considerat prea profund,astfel ca la ei folosirea termenului de a iubi inseamna mai degraba;"te plac foarte mult",si nu iubire ca si sentiment atat de profund,vrednic de sacrificiu.Cat despre,expresia"te plac",este;"anata suki!".
Este evident faptul ca iubirea care se soldeaza cu ura,reprezinta iubirea materialista,insa a nu se intelege ca poate fi vorba doar de un materialism fizic,poate fi vorba si de un materialism sentimental,acea situatie in care te afunzi numai in simtire,fara sa rationezi,fara sa-ti asumi propriile simtiri,fara sa inveti a respecta persoana in cauza,a o cunoaste,a ti-o forma inainte de toate,ca si prietena,a presupune increderea reciproca.Iti place de persoana respectiva,tocmai fiindca iti creeaza la randu-ti placere,satisfactie nestavilita,din punctul meu de vedere este o forma de egoism..Astfel,daca nu sunt luati in consideratie acesti factori foarte importanti dintr-o relatie,iubirea poate capata cu usurinta trasaturile banale ale unei relatii fara sens,astfel dispare,se urateste,se transforma intr-un dispret,uneori nejustificat.Dupa cum spunea Eminescu;"Ce e val,ca valul trece!".
De regula iubirile neasumate sunt iubirile fulgeratoare,cele la prima vedere,cand persoanele in cauza sunt influientate,mai degraba de niste schimburi chimice la nivelul organismului lor,de feromoni,decat de sentimente bine definite si nobile,cum se vrea iubirea a fi,de fapt.
Ohoo!Despre iubire putem sa vorbim si sa nu ne mai oprim,putem sa ne impartasim intregile lumi din fiecare,putem sa o descoperim tot atat de gingasa,dupa cum o putem descoperi si neghioaba,fiindca toti am trecut prin impartasirea ei inevitabila,inexplicabila si absolut formidabila.
In viata,totul am dat pentru iubire,dar absolut totul...si fiinta si speranta,si viata si moarte interioara,exterioara,ca o natanga.Nu mai stiu ce,dar stiu ca de mult nu mai sunt eu,din aceasta cauza.Poate,poate ca voi mai avea ceva sperante macar in ceasul al 11 lea,fiindca tare mult am mai simtit si sacrificat in acelasi timp,fie si fara de folos...

...
 

ai dreptate ory... indiferenta este mult mai rea decat ura...

poi shtii de ce nu-L primeshte pe Hristos sau chiar il urashte? pentru ca i-a prostit gLumea ori injurashul cel negru ca au marfe nevoie de cornitze, si ei cred ca shi copiii shi ravnesc cu nemasurata obsesie shi voire sa le agoniseasca asha ca pe o nepretzuita comoara ca sa aiba incredere ca au reushit sa obtzina marea avere... o lada din aia mare cum a primit fata babei de la sfinta Vineri shi o pereche de cornitze... sau doua perechi, una pentru fiecare... shi eventual o coditza cu smoc in varf asha ca un taciune apins...

dar ce este mai tragic este ca am impresia ca Hristos dupa inviere, in drum spre Emaus cand a stat de vorba cu Luca shi Cleopa a stat prin ei de vorba shi cu tinerii casatoritzi intreband shi mustrand totodata placerea shi patima nimfomana a barfei veshtii bune sau rele intreband:

"Ce sunt cuvintele astea intre voi shi pentru ce suntetzi atat de zabavnici cu inima?" ceva de genul asta a intrebat dar eu ma gandesc ca Dumnezeu parca batea apropoul mai alesc catre tinerii casatoritzi... care se intorceau la casele lor...

Off topic: axios explica-mi te rog semantura ta. Imi suna cunoscut, de unde ai luat-o? Dar n-o inteleg, ce vrea sa spuna?

...
 

psalmul 18: 2.ziua zilei spune cuvant, si noaptea noptii vesteste stiinta

Ziua-i spune zilei cuvânt şi noaptea-i vesteşte nopţii cunoaştere.

Cunoaştere: gnosis = acţiunea de a cunoaşte; cunoaştere (dar şi necunoaştere). Pe măsură ce se succedă, fiecare zi îi comunică celei următoare ce a izbutit să ştie, în timp ce nopţile, întotdeauna propice meditaţiei, consumă stratul profund al cunoaşterii, adică evaluarea semnificaţiilor ce se desprind din ştiinţă”.

„Ziua zilei spune cuvânt, inima inimii, viaţa vieţii, învierea învierii. Şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă, adică trupul trupului, a cărui pătimire a arătat tuturor adevărata ştiinţă a credinţei”. „Ziua strigă zilei cuvânt: cele scrise sunt spuse deschis; noaptea vesteşte nopţii cunoaştere: cele ascunse sunt spuse tainic”.

sursa e de aici:
http://ioanuscateol.wordpress.com/20...-la-psalmi-18/

Bine, multumesc, imi place mult, ce frumos sunt psalmii

...
 

... am ratacit o virgula inainte de si dar... intelegi tu...
cu placere.

Poate şi din pricină că multe cupluri confundă activitatea sexuală cu dragostea. Atunci când apare un vecin mai atrăgător, chiar dacă nu este vorba de adulter, parcă mintea stă mai mult la vecin/vecină decât la partener.
Mai se întâmplă ca bărbatul să fie obosit sau femeia să fie în zilele pe stop, iar dacă toată relaţia lor se bazează doar pe sex atunci astea-s probleme grave (pentru ei desigur). Şi nici când este prea mult sex nu e bine deoarece apare rutina şi plictiseala.

Altă problemă este şi lipsa de comunicare, sau când unul din parteneri are unele probleme şi trebuie să se descarce la cineva, dacă partenerul nu are răbdarea măcar să zică "da" şi să se prefacă că pricepe ceva, atunci nu mai are mult şi se termină toată relaţia.
Şi încă o problemă mai gravă şi nepotrivirea socială, oricât de mare este dragostea, niciodată nu o să funcţioneze o relaţie dintre doi oameni cu meserii diferite chiar dacă amândoi câştigă la fel. Să zicem că unul este zootehnist şi celălalt este birocrat, adică seara când se reîntâlnesc unu povesteşte că a stat cu mâna în fundu la vacă, iar celălalt câte calcule a făcut.
Tot nepotrivire socială este şi când cei doi provin din medii diferite, la un momentdat unul dintre ei o să zică: "dacă nu eram eu rămâneai o lepădătură ca tot neamu tău de fomişti" şi de aici apar certurile.

Motive sunt mai multe şi mai complexe, dar acestea sunt principalele. Oricum o căsătorie între doi credincioşi nu prea întâmpină probleme pt că pe primul loc vine Iisus, apoi copii, apoi partenerul, şi la urmă propria persoană.

Alin, nu stiu sa iti raspund de ce e doar un pas de la iubire la ura..nu stiu sa iti spun cum e sa ajungi pana aici..insa stiu de ce merita sa rabzi ( cu bucurie) uneori si putina nedreptate si putina singuratate si putina jertfa.. Si noi ca toate culpurile am avut momente de "durere" dar aceasta durere nu a fost mai puternica decat ceea ce ne-a unit, Iubirea. Ori ceea ce nu poate ucide intareste spunea cineva. Nu stiu cum se iubesc tinerii azi, nu stiu ce inseaman ptr ei iubirea si casnicia..insa ceea ce stiu din propria-mi experienta este ca viata in doi, inseamna si jertfa dar si bucurie. Jertfa cand trebuie sa ingrijesti copii iar sotul e plecat, jertfa cand sotia zace in pat neputincioasa iar sotul face mancare si vede de ale casei. Bucurie cand sotia se ridica cu rugaciunea celor multi si mila Stapanei si ptr dragsotea familiei ce o "invelesc" cu iubirea si rabdarea lor. Bucuria sotului de a-si purta sotia in inima in locurile prin care paseste ea nu poate pasi... Piciorul ei nu a calcat acolo..dar nici strain nu-i este...Pentru ca si cel ce pleaca si cel ce ramane si-au acordat inimile pe aceasi lungime de unde..numita Comuniune. Cand exista comuninue, distanta dispare.. Bucurie si jertfa este casnicia din punctul meu de vedere.. Nu compatibilitate. Caci Hristos ne-a creat pe fiecare unic dar tocmai prin aceasta unicitate avem posibilitatea sa ne facem viata o bucurie sau un chin. Depinde de noi ce alegem..

"Adevarata crima pe pamant este atunci cand iei sufletul cuiva,acaparezi sufletul cuiva,fara ca macar sa ai nevoie de el"

poi e simplu de tradus, de explica:
Dumnezeu ne daruieshte Viatza shi biruintza, iar gLumea mandrie dar se shi lauda ea cu gloria ca shi cum ea ar fi biruit dand onorul catre mincinoshii ce nu dezmint shi nu afirma ca defapt nu ei sunt cei ce au luptat in razbelul spre distrugere.

shi au dus lupta cea buna... asemnea lui Abel... sf ap Pavel...

Redau un text al scriitorului Octavian Paler care confirma ca un sentiment se poate transforma foarte usor in contrariul sau.

"In intelepciunea sa, poporul roman a iubit zicala : « razi a rau », care exprima caderea sufletului din fericire direct in durere. Orice lucru se poate transforma in contrariul sau, asa incat dam din ras in plans si invers, din iubire in ura, din putere in slabiciune, din puritate in pacat.

Sentimentele opuse (ne spun fizicienii) genereaza aceasta unda. Depasind un anumit prag al trairii, ceea ce noi credem a fi bine sau rau se confunda pana la asemanare. Ne putem misca creativ numai intre extreme, nu si dincolo de ele. Marile fericiri se strivesc sub pasii unor intamplari care ne transporta uneori intr-un mare Iad.

Daca ne permitem sa suferim prea mult ori gasim continuu cauze de suferinta, fie in ceilalti, fie in noi insine, poate fi, pentru ca suferinta ne energizeaza si ne da sentimentul profund (neconstientizat) ca traim fericirea.

Un om disperat poate trai langa un sfant sau langa un mare iluminat, dar, daca el se gandeste la suferinta proprie, el simte ca nu poate iesi din dilemele sale si ramane inchis in convingeri si credinte pesimiste, iar campul energetic al sfantului devine o « mobila » inutila intr-o casa parasita."

Da, interesant, acum putem vorbi si de la ura(dezinteres) la iubire.
Apropos!, de aceasta. Mi s-a intamplat deseori in viata ca, atunci cand am intalnit un om pentru prima data sa afirm in sinea mea ; "nu-mi place de el ! ", apoi, dupa o perioada sa ma indragostesc, pur si simplu de acea persoana, care initial mi se parea atat de banala. Sau, sa-mi placa, pur si simplu, de ea.
Vedeti, ce usor se poate trece de la un sentiment, la contrariu, si aceasta, intr-un mod misterios, sau, poate ca nu este mister nicaieri, ci lipsa noastra de consideratie fata de multe lucruri si fenomene ce ne-nconjoara.

Lasati, ca mai trist este cand se trece de la iubire la nimic:(

Da, asa este, de obicei se ajunge in acest stadiu "amarat", dupa o iubire bazata doar pe patima, pe o alchimie ciudata si necontrolata...pe altceva, decat iubire.

...pe indiferenta...
un sentiment mult mai ticalos decat ura...

Interesant acest citat, din care mi-au atras atentia ultimele doua fraze.
Mai intai nu inteleg cum poate suferinta sa ne energizeze? La mine cel putin se intampla invers, adica ma stoarce.
Pe urma:
Depinde ce ce face acel sfat sau om iluminat cu omul. De multe ori nu este suficient numai sa traiesti langa el, ci trebuie o comunicare, ceva care sa-l traga pe omul disperat din starea sa, ceva care sa-i dea forta de viata, forta de a lupta cu necazurile. Adica intre cei doi trebuie sa functioneze ceva reciproc.
Salvezi un om de la inec, sau de la un accident nu numai tragandu-l de acolo, ci dandu-i primul ajutor, vorbind cu el, dandu-i respiratie si curaj.
Si revenind la subiect:
Se poate ajunge de la un sentiment la altul, uneori f.usor, printr-un gest sau o vorba care poate cantari enorm.
Si nu este vorba aici de pasiuni, sau relatii sexuale, pentru trecerea de la iubire la ura, se poate intampla in orice relatie, nu numai intre parteneri de viata ci si intre frati, parinti si copii, prieteni etc.
Daca ai investit efort si sentimente intr-un om si aceasta iti raspunde cu ranire si nerecunostinta, durerea porvocata poate imbraca diferite forme, pana la ura.
Indiferenta este mai rea decat ura? Depinde. Macar cu indiferenta nu faci rau. Cu ura poti face lucruri rele, atat tie cat si celorlalti.

...
 

toti cautam sabloane cand e vorba de iubire. unele legate de fizic altele legate de personalitate. ne place o persoana draguta, eventual cu un fizic atragator, si apoi incepem sa o/il imbracam. ii punem credinta, inteligenta, simtul umorului, sinceritate, virtute dupa virtute... (nu neaparat in ordinea si componenta de mai sus)
partea cea mai amuzanta e ca niciodata alegerea noastra nu bate cu punctul de start... partea interesanta intervine cand, rand pe rand, inlaturam defectele si lucram la compromisuri...
partea frustranta are un exemplu putin mai lung: la inceput, cand iubim, totul vedem prin ochii partenerului... e senin afara doar pentru ca ea/el iti zambeste, timpul trece ca nebunul doar pentru ca sunteti impreuna, melodii nesuferitoare altadata - acum ti se par chiar simpatice pentru ca ei/lui ii plac etc... cand lucrurile se schimba, intervine tacerea... tacerea care doare... si incepi sa nu mai comunici, sa eviti, sa te motivezi, sa-ti alimentezi "dreptatea"...
pe axa asta se intampla toate.
cat de multi isi doresc sa se intoarca inapoi sa indrepte balanta?

...
 

ura te poate motiva sau, vorba ta, te poate stoarce. insa indiferenta te poate duce la deznadejde... si, crede-ma, e mult mai rea decat ura...

Asa este axios, inaintea urii cuiva mai ai puterea sau imaginatia sa protestezi cumva, sa-i plici o oarecare intelegere, un gest, o rabufnire. Insa, inaintea indiferentei, nu mai ai ce face, te simti total dezarmat, indignat, golit de sens,de indrumare...de orice cale pentru remediere a situatie. Trebuie sa te resemnezi, dar, cu o resemnare secata de principii si, destul de dureroasa.
...apoi, nu mai e nevoie sa simti aeoape nimic ! ! !
Vad ca si leutul din imaginea ta este putin suparat....

...
 

nu e suparat... doar a stat prea mult impreuna cu strutul...

De la iubire la ura ..nu-i nevoie de un pas ..este suficient un cuvant ca un suierat de crivat care-ti ingheata inima , o privire care spune cum arata pustiul , un zambet schitat din culorile dispretului ...este suficienta o secunda atat de lunga incat sa te tot intrebi ingrozit ..Dumnezeule ,omul asta ma iubeste sau ma uraste ?

De la "iubire", adica acea manifestare sentimentala pe care in mod conventional (si gresit) o numim astfel, pana la IUBIRE, adica ceea ce ne cere Dumnezeu este o cale foarte lunga.
Iar "IUBIREA" se afla intr-o atat de evidenta si permanenta opozitie cu ura, asa cum lumina este fata de intuneric.

Insa de la "iubire" la ura (autentica) este evident ca drumul este foarte scurt..

De la iubire la ura este intr-adevar doar un pas. Si in momentul in care simti ca totul in jur se prabuseste pasul ala e atat de mic... Totusi, cred ca daca a fost cu adevarat iubire (dar iubire inspirata din Iubirea Divina, asa cum amintea cineva in postarile precedente), deci daca a fost cu adevarat iubire, nu se poate transforma in ura. Niciodata !

Doamne-ajuta!