Iertare
 

Am inteles ca trebuie sa iertam gresitilor NOSTRI. Dar cum sa iertam pe cineva care a facut rau cuiva pe care iubim? Niciodata nu mi-a fost clar lucrul asta.

Exista o diferenta in a ierta celor ce ne gresesc noua si a ierta pe cei ce gresesc aproapelui nostru, fie el vecin ori ruda. In vederea faptelor de dragoste fata de aproapele, apararea acestuia de orice atat fizic ori verbal este o cerinta maxima a gragostei crestine.

Daca cineva se ia de prietena mea, eu trebuie sa ii iau apararea intr'un mod maxim, fara a ma cruta de la nici un fel de risc, insa asta nu inseamna ca eu urasc pe acela care s'ar lua de ea.

A iubi un om si a'l apara nu inseamna a ura pe acela care il afecteaza cu ceva.
Sfintii soldati Martiri nu urau pe cei pe care ii omorau, ei doar isi aparau pamantul de barbari si necredinciosi, care aduceau cu ei multe rele.

Nu este usor a ura pacatul si a iubi omul, a ura fapta si a iubi faptuitorul.
Insa nu este nici imposibil... caci Hristos a urat ipocrizia fariseilor, insa pe farisei i'a iubit.
"Iarta'le, Doamne, ca nu stiu ce fac."

Insa, ce lucru bun este usor? Cred ca nici unul.

Poate fi greu, poate ni se va parea imposibil, dar trebuie sa iertam. Daca nu putem, trebuie macar sa facem tot posibilul si Dumnezeu ne va ajuta, facand restul.

Scrie in Biblie ca nici Dumnezeu nu ne va ierta daca noi nu iertam din toata inima.

In rugaciunea Tatal Nostru spunem: "(...) Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri". Spun Parintii ca cel ce nu iarta altora, se blesteama pe el insusi cand spune Tatal Nostru. Se blesteama ca nici Dumnezeu sa nu-l ierte, ca nici el nu iarta.

Trebuie sa iertam pentru ca si Dumnezeu ne iarta noua mult mai multe.

Trebuie sa iertam pentru ca tinerea de minte a raului este o otrava care ne poate otravi sufletul vesnic. Spunea Sf. Siluan Atonitul: "Cel ce nu iubeste pe vrajmasii lui, nu-si va afla pacea nici daca ar fi asezat in mijlocul Raiului."

Dumnezeu sa ne ajute sa putem ierta!

Bogdan.

Imi cer iertare daca mesajul meu anterior pare prea dur. Nu vreu sa condamn pe nimeni, cunosc din proprie experienta ce greu poate fi sa ierti pe cineva, chiar daca nu ti-a facut mare lucru... Dar ce este cu neputinta la oameni, este cu putinta la Dumnezeu.

Cu cuvânt bun, şi pe cel rău îl faci bun. . .
 

În Pateric se spune despre Sfântul Macarie că, cu cuvânt bun, a ajutat pe cineva să creadă în bunătate, să fie şi el bun, şi chiar să se călugârească. Concluzia :"Cu cuvânt bun, şi pe cel rău îl faci bun, iar cu cuvânt rău, şi pe cel bun îl faci rău". Iertarea e semn al binelui , precum şi "vorba dulce mult aduce", precum şi vorba de nu-i urmată de faptă, de fapta bună, este egal cu zerog.

Neacordând iertarea celor care ne-au lezat cu fapta sau cu vorba, nu facem altceva decât să ne înlocuim în suflet sentimentul chinuitor al urii. Şi dacă îi vom permite să ne macine conştiinţa , acest sentiment ne va afecta sănătatea trupească, provocându-ne cel puţin o suferinţă fizică : o boală cardiacă, ulcer, etc. Pe de altă parte , negura vrăjmăşiei ne va orbi raţiunea şi vom ajunge să săvârşim păcate mari : rănirea aproapelui, răzbunarea, necredinţa, hulirea celor sfinte sau chiar omorul. De aceea, a purta ură păgubitorului nostru este o mai mare nenorocire pentru cel care urăşte şi nu reuşeşte a ierta sau de ce nu a ignora, a uita răul primit.
Deseori renunţarea la ură apare prea târziu, pentru că omul pe care îl urâm cândva e posibil să-şi dea sufletul până ce vom fi hotărât să-i acordăm iertarea pe care ne-a cerut-o în timpul vieţii sale. Iar căinţa noastră va fi şi mai amară când vom vedea că ţinerea mâniei nu ne-a folosit la nimic bun. În "Etica nicomahică", Aristotel afirma : "Cel blând nu înclină spre răzbunare, ci mai mult spre iertare". Iată o maximă compatibilă cu religia creştină. Într-adevăr, ura sau mânia noastră îi provoacă si mai tare pe răufăcătorii noştri. Pe când o atitudine blândă şi iertătoare îi dezarmează pe aceştia din urmă, ajungând să înţeleagă singuri greşeala pe care au săvârşit-o faţă de noi. Mitropolitul Varlaam grăia cu înţelepciune când ne îndemna astfel : " Aşa şi vrăjmaşul tău acum, acela ce ţi-a făcut rău, de-i vei îngădui cu blândeţe, atunci vrajba lui vei potoli ".

Nu stiu daca il inlocuim Cristian...eu cred ca doar il mascam sub alt nume. Din punctul meu de vedere una este a spune "Nu am ce ierta" si cu totul altceva este sa simti ca ierti. Cand simti cu adevarat ca ai iertat...nici macar nu iti mai amintesti cele ce te-au ranit.

Ana
Intrebi, cum putem ierta unuia care raneste pe cel pe care noi il iubim.. Simplu! Intelegand ca nu il putem iubi noi mai mult decat Hristos... Ori daca Cela ce stie toate, (caci El a spus ca niciun fir de par nu se va clinti fara stirea mea...) ingaduie sa fie ranit..atunci fii pe deplin incredintata ca din fiecare lucru "rau" Domnul scoate si ceva BUN! Ti-o spun din proprie experienta... :6:

Totul este a depăşi amintirea răului ce ni s-a făcut . O iertare instantanee , e greu de dobândit, dar nu imposibil. Nu poţi să-mi spui , că amintirea răului primit, ce te-a rănit la un moment dat, s-a şters complet din memoria ta ? Dar important este, că se poate trece peste acest prag.

Ce ne spun Sfinţii Părinţi :
 

1 . "Ţinerea de minte a răului este o vicleană tâlcuitoare a Scripturii, ca una ce tâlcuieşte după propria ştiinţă cuvintele lui Dumnezeu" ; 2 . "Rugăciunea lui Iisus va ruşina ţinerea de minte a răului, căci nu o putem nicidecum rosti pe aceasta stăpâniţi fiind de ţinerea de minte a răului" ; 3 . " Cel ce vieţuieşte în linişte şi ţine minte răul, este ca aspida care, în gură poartă întru sine venin ucigător" ; 4 ."Dacă te ţii rigid şi nu te pleci să-i spui duşmanului măcar nişte cuvinte bune îndulcind astfel câtuşi de puţin relaţia, adaugi la patima ţinerii de minte a răului şi patima mândriei"; 5 ."Nimeni să nu-şi închipuie cumva această întunecime ca o patimă usoară, trecătoare sau puţin primejdioasă, căci una ca aceasta de multe ori cuprinde până şi inimile bărbaţilor duhovniceşti .

Iertati toate pacatele gresitilor vostri, ca si voua sa va ierte Tatal vostru (Marcu 11, 26; Matei 6,14).

"Infricosator este cuvantul Domnului, ca de nu vezi inima ta curata fata de toti, sa nu ceri nimic de la Dumnezeu, caci ii aduci ocara, odata ce fiind pacatos si avand vreo suparare fata de omul asemenea tie, spui Celui ce cunoaste inimile: Iarta-mi pacatele mele.

Unul ca acesta nu se roaga cu mintea, ci cu buzele, intru nestiinta. Fiindca cel ce voieste cu adevarat sa se roage lui Dumnezeu cu mintea, intru Duhul Sfant si cu inima curata, isi cerceteaza, inainte de a se ruga, inima sa, de este neimpovarata de vreo grija fata de orice om, sau nu. Si daca nu o face, se amageste pe sine. Caci in acest caz, nu este cine sa-l asculte pe el, pentru ca nu mintea lui se roaga, ci implineste o obisnuinta a orelor de canon.

Dar cel ce voieste sa lucreze in chip curat, va cerceta intai mintea lui, ce are in ea. Astfel, de zici: Miluieste-ma, miluieste si tu pe cel ce te roaga, si de zici: Iarta-ma, iarta si tu, nevrednicul. Iar de zici: Nu-ti aduce aminte de pacatele mele, nici tu sa nu refuzi sa ierti pacatele aproapelui tau. Si daca zici: Nu-ti aduce aminte de relele ce le-am facut, nu trebuie sa gandesti ceva impotriva vreunui om. De n-ai ajuns sa faci acestea, in zadar te rogi. Caci Dumnezeu nu te va asculta cand ceri: Iarta-ma" (Cuviosul Isaia Pustnicul).