Ce inseamna pentru voi credinta - Dogme sau fapte?
 

Sunt intr-o perioada de framantari si dureri.
Pentru mine credinta inseamna nu numai sa mergi la biserica, sa te rogi si sa citesti carti religioase, ci sa faci ceva pentru aproapele tau, sa-l iubesti si sa-l ajuti asa cum a facut si a vrut El.
Iisus a ajutat oamenii, chiar daca a fost criticat si s-a impotrivit unor norme civice si traditii din vremea aceea si chiar a iesit din religia sa intiala (iudaica).
El a adus ceva nou, o lege noua, o credinta noua.
Azi te duci la biserica sa cauti ajutor si sa ajuti la randul tau pe cine are nevoie si incep problemele: nu-i timp, nu-i cazul, nu-s bani, nu e conform cu nu stiu care ierarhie sau norma sau mai stiu eu, e ecumenic, e sau nu e.
Si cum se impaca totusi?
Te duci la biserica, te rogi, esti preot, sau citet, sau ma stiu eu in biserica, sau simplu credincios si vezi unul plangand langa tine si nu te doare.
Si altii care fac ceva cu adevarat pentru oameni, dar nu stiu calea bisericii si dogmele, sunt rai crestini?
Eu nu mai stiu. Ce vrem noi de fapt cu credinta? Care este scopul final?

Sophia, tare bine pui problema, in general pe acest forum te-ai exprimat la modul cat mai obiectiv cu putinta, o titudine absolut fireasca si dorita in acest sens.
Si eu m-am intrebat adeseori asa ca tine, si pe mine m-a durut sufletul deseori cand am vazut aceasta detasare dintre credinta ca si teorie si credinta ca si fapta, care, din pacate, nu cea din urma primeaza in jurul nostru, in jurul credintei noastre.
Nici nu-ti dai seama cata dreptate ai...dar, nu avem ce face, eu am trait acut aceasta realitate si am ajuns la concluzia ca nu trebuie decat sa privesti spre tine si sa ignori toate aceste neconcordante lumesti cu spiritualitatea definita teoretic.

Învăţătura Sfinţilor Părinţi spune clar"nu ne putem mântui decât în biserică,cu ajutorul sfintelor taine" şi prin harul pe care l-a dat Iisus Hristos apostolilor a căror urmaşi sunt preoţii care buni sau răi,sfinţi sau mai puţin sfinţi au puterea de a ierta păcatele.
Am trecut prin multe încercări şi necazuri în viaţă dar,stăruind în credinţă,în rugăciune,cu răbdare, în timp am primit pezolvare tuturor problemelor mele nu în felul în care am vrut sau cerut eu ci, aşa cum a vrut Dumnezeu.

Frumos punct de vedere si cel mai valabil. Asa este !
Dar, oare la ce varsta ne dam seama ca astfel trebuie sa gandim ? ? ? Stiu, nu exista varsta, dar exista tot felul de influiente si taine pentru a fi cu adevarat crestin.
Tu, la ce varsta ti-ai dat seama de aceasta minunata cugetare, Dorina ?

Si pe mine m-a framantat si ma framanta raportul dintre dogma si viata practica, dintre credinta si fapta. In viata noastra de zi cu zi acestea ar trebui sa se intrepatrunda in chip minunat.

In ceea ce ma priveste nu este deloc asa. Sunt inca multe momente cand una cred si alta fac, sau, cand ma afirm crestin, dar ma comport ca unul fara de Dumnezeu.

Credinta si in special viata spirituala implica o anumita dinamica. Crestem in credinta sau ne imputinam in credinta. Credinta "matura" este cea spre care trebuie sa tindem deoarece reprezinta "starea barbatului desavarsit, masura varstei deplinatatii lui Hristos".

Numai ajunsi la maturitatea credintei constientizam prezenta permanenta a lui Hristos in noi si in cei de langa noi. Ajunsi aici faptele noastre nu au cum sa probeze necredinta, ci numai credinta, caci faptele noaste sunt faptele lui Hristos.

Titlul subiectului e pus aiurea, pentru cineva care are macar pregatirea teoretica cred ca e destul de clar ca ambele trebuie sa mearga mana in mana..

O credinta dreapta da si roade bune (fapte) daca ea este pusa in practica.

Totusi, se pare ca problemele de care te izbesti sunt de alta natura, te simti vinovata de fapt ca faci prea putin decat crezi ca ar trebui (sau ai putea) sa faci, chestiuni organizatorice, dogmatice..

Scopul final este mantuirea, cam abstract ai putea spune, dar daca esti pe drumul cel bun, in primul rand gasesti pacea, cred.

Alin, o fi clar pentru cine are pregatirea teoretica dar nu toti o au. Eu cred ca este bine sa fie pusa intrebarea si asa, mai ales daca vine din inima.
Si chiar cand ai pregatirea, ajungi adesea sa iti dai seama, cum spune Marius, ca nu esti la inaltimea dogmelor in care crezi. Citim despre asceza parintilor desertului, de ex., ori noi nu am ajuns inca sa ne domolim nici patimile cele mai elementare.

Dogmele sunt adevaruri vii. Ar trebui sa fie, pentru noi, mai bine zis. Adeseori noi am vrea sa fie, insa vedem in jur ca nu asa sunt traite de cei care ar trebui sa dea exemplu si asta ne doare. Atunci putem avea o criza si ne vine sa dam cu totul de pamant. Este de inteles, mai ales cand esti tanar. Daca ii spui unui om in situatia asta asa, ca pune o intrebare tampita, atunci mai rau in descurajezi. Nu crezi?

Mi-am dat seama de asta mai ales de cand sunt profesoara de religie (am elevi mai ales adolescenti si chiar tineri de 20-22 de ani). De alatea forme in bisericile unde ar putea sa se duca nu mai vad continutul. Se si slujeste in limbi moarte pe care ei nu le cunosc... E adevarat, nu asta e problema sophiei.

Sophia, e adevarat ca mantuirea vine prin Biserica si dogmele si riturile sunt acolo pentru ajutorul nostru. Dar e adevarat si ca, daca ele nu ne fac sa ne apropiem de Hristos, ceva nu e in regula cu felul in care sunt traite - atat de noi cat si de ceilalti. Trebuie sa pornim de la dragostea de Dumnezeu si de aproapele si de acolo sa construim restul.

"Credinta fara fapte este moarta". Nu stiu ce Sf. parinte a zis-o, dar asta am invatat eu in clasa a doua la religie. in manual avem o pilda cu un om care nu putea sa vasleasca decat daca avea 2 vasle: credinta si faptele bune. daca ii lipsea o vasla, oricare din ele, barca se scufunda. Teoria se vede in practica si invers.

Subiectul propus de tine este foarte profund si are de a face cu fiecare dintre noi. Eu am descoperit de curand un lucru, si anume ca sunt oameni care nu sunt religiosi, care nu citesc Biblia sau alte carti religioase, dar traiesc o viata curata, sunt sensibili fata de nevoile semenilor, au o viata de familie frumoasa, cu alte cuvinte oameni care au "fond" dar nu au "forma". Pentru ca mersul la biserica, cititul etc sunt forme care in lipsa unui fond sufletesc sunt nimic, iar din cate putem sa vedem in lucrarea Mantuitorului, El ne incurajeaza sa avem acest fond, sa avem aceste roade ale Duhului Sfant pe care unii le au fara sa fie neparat constienti de ele.

Mantuitorul Cristos este model pentru noi si in privinta felului cum trebuie sa traim, cum trebuie sa se manifeste credinta noastra, fata de El noi toti suntem ramasi in urma, insa putem invata de la El daca suntem deschisi.

Domnul nu a venit cu legi sau credinte noi, ci a venit sa implinesca acele valori vesnice ale lui Dumnezeu, dar pe care omul le uita si atunci si le uita si in ziua de astazi. Multumim totusi ca Marele nostru Preot are mila de slabiciunile noastre.

Credinta este rezultatul adus de mantuirea care ne-a fost oferita in dar, daca nu avem acesta certitudine a mantuirii, credinta noastra va fi oscilanta, nu ne vom considera nici prea buni, nici prea rai, bunicei si noi pe acolo. Domnul spune:"Stiu faptele tale, ca nu esti nici rece, nici in clocot. Pentru ca esti caldicel, am sa te vars din gura Mea". Grozav lucru este sa fi intr-o astfel de situatie, insa Dumnezeu vrea ca noi sa traim cu siguranta mantuirii, sa o punem la inceput de drum si nu la sfarsit ca si cum am primi-o ca rezultat al vreunei fapte de a noastra.

Pe scurt, crestini sunt cei care vor sa traiasca asa cum a trait si Mantuitorul. Scriptura spune: "Cine ramane in El, trebuie sa traiasca si el asa cum a trait Domnul"

Matale de la ce secta sunteti?

E bine Sofia ca pentru tine este important si semenul. E semn ca ai inteles cum trebuie mersul la biserica. Caci ajuns in biserica, impartasindu-te de viata ei, simti ca trebuie sa traiesti si pentru ceilalti. Si intr-un mod minunat, primesti putere de a te darui altora. Fara jertfa pentru ceilalti, nu avem parte decat de teorie, ori Hristos e viata.

Daca vei vedea persoane care doar vorbesc de Hristos si nu fac nimic pentru semeni, nu-i urma. Dar tu sa unesti neincetat fapta buna cu mersul la biserica, si vor avea multi de invatat din viata ta.

@dani2004 - De ce sa fie de la vreo secta? Este normal sa gandesti asa si asa gandesc si eu si nu sunt de la vreo secta.

@glykys - stii ce ma gandesc eu?
Daca ai numai "vasla" cu dogmele esti cam singur in credinta si nu stiu daca asa trebuie si cat te ajuta.
Daca ai numai o vasla, dar aceea cu iubirea de aproape, nu esti singur si n-ai sa te ineci si vei merge inainte, fiindca te ajuta si ceilalti, inclusiv Dumnezeu.

Iubirea de aproape daca nu este intru Dumnezeu, este o iubire egoista (mascheaza un egoism sau o mandrie). Citeste cartile parintelui Staniloaie ca sa te lamuresti.

Nu vreau sa va intristez si mai mult.

Sophia, eu cred ca nu e vorba de nici o vasla (stiu la ce te referi), nici numai dogme, sau numai fapte bune, credinta este, spun eu, un stil de viata.

Scopul Bisericii, dar si al credintei individuale, nu este sa faci fapte bune, nici macar iubirea de aproape, fiindca asa Biserica devine doar o alta organizatie de ajutor social, ci scopul este apropierea de Hristos si mantuirea.

Credinta o dovedesti prin fapte! Si diavolii cred ca exista Dumnezeu dar nu implinesc voia Lui, nu au fapte bune!

Epistola Sf. Iacov cap 2,17-20:"Credinta daca nu are fapte este moarta in ea insasi.
Dar va zice cineva:Tu ai credinta, iar eu am fapte;arata-mi credinta ta fara fapte si eu iti voi arata din faptele mele, credinta mea.
Tu crezi ca unul este Dumnezeu? Bine faci;dar si demonii cred si se cutremura.
Vrei insa sa intelegi, omule nesocotit, ca credinta fara fapte moarta este?"

Si mantuirea cum o castigi? Conditiile mantuirii sunt : HARUL , CREDINTA SI FAPTELE BUNE!

Da, stiu.

Sophia pare sa spuna ca faptele bune si implicarea in domeniul social sunt "calea cea dreapta" , eu vroiam sa spun ca asta este, dupa parerea mea, o cale putin cam periculoasa, alunecand spre un fel de marxism daca nu se mentine atentia spre scopul pentru care faptele bune trebuie facute, acela de a te apropia de Hristos si de obtine mantuirea pentru tine si daca se poate si pentru altii. In fine, nu prea am rabdare acum ca sa explic mai bine.

Spune Sfantul Apostol Iacov:"Credinta fara fapte moarta este". Sa ne inchipuim ca dogmele bisericii reprezinta o harta care ne arata calea spre o comoara de mare pret. La ce ne foloseste faptul ca o detinem si ca avem credinta ca harta arata un adevar, daca niciodata nu vom gasi mijloacele spre a porni in cautarea comorii. Dumnezeu cere de la noi faptele credintei sau, altfel spus, o credinta lucratoare, nu sa fim doar ganditori religiosi.

Citeodata cind ma uit atent in ochii unor facatori de bine din jurul bisericilor vad cum unii se si vad asezindu-se confortabil la dreapta Mintuitorului pentru ca de fiecare data cind au ajutat o batrina sa coboare din autobuz, sa zicem, au avut in minte una si buna; mintuirea sufletului si zborul lui linistit si asigurat catre ceruri si nu o derapare catre marxism-leninism.

De altfel conform economiei de piata, dupa tine, cea care reflecta crestinismul cel mai obiectiv, ar trebui nu numai sa o lasam pe babuta in plata Domnului( sa se descurce), asa cum vedem in jurul nostru, dar sa-i si punem o piedica, pentru a elimina competitia...ca daca o ajutam riscam sa fim vazuti ca fiind socialisti. Fereasca Dumnezeu!

Ce te faci cu multele similaritati si intrepatrunderi intre crestinism si comunism? ..ee, cind stai sa le separi, in momentul cind dai unui sarac un colt de piine iti cam prinzi urechile
:))Succes!

Asta este de fapt si de drept cel mai important aspect : FAPTA( indiferent daca-i privita ca fiind marxista-leninista sau strict ortodox romaneasca de economie de piata).
Oricite Liturghii ai avea la activ, Masluri, ori semne de uzura lasate pe covor din batut metanii, fara fapte sunt numai activitati de Gym si Spa-sauna-jacuzzi.

Cred ca asa este.
De multe ori ma intreb ce valoare au "faptele bune" facute de cineva care are hula pe buze.(Apropo, am citit ca nu sunt primite milosteniile facute din bani castigati cu nedreptate).
Si in fond, ce sunt acelea "fapte bune"? Cum am ajuns sa definim noi aceste fapte? Aveti garantia ca "fapta buna" este ceea ce numim noi astfel?
Sa dai cuiva un ban sau o vorba buna este foarte usor.
Dar sa te rogi pentru mantuirea lui este mult mai greu. Eu banuiesc ca tocmai rugaciunea din inima este cununa faptelor bune. Iar ca sa te poti ruga, trebuie sa cunosti macar minimum despre adevarul de credinta (exprimat in crezul crestin). (Altfel, cui te rogi?)

Ce inseamna pentru voi credinta - Dogme sau fapte?
Raspuns: AMANDOUA. in egala masura. un fel de sinergie, daca mi se permite sa spun asa.. nu se poate sa avem dragoste fara dogme NICI DOGME FARA DRAGOSTE. sfintii parinti au aparat adevarul in fata ereticilor nu urandu-i pe acestia, ci iubindu-i din toata inima si vrand ca ei sa se intoarca la credinta cea adevarata. asa sa dea Dumnezeu!

Eu cred ca orice credinta fara implinirea ei prin fapte este goala de continut. Rostul Bibliei este de a fi scrisa in om, in asa fel incat omul sa devina un templu viu al Cuvantului lui Dumnezeu. Cred ca daca nu este implinita prin fapte, nu este decat fariseism, pana la urma...

Gabriela, cele trei elemente aduse de tine in discutie sunt exact in ordinea fireasca, harul a fost cel dintai, mai inainte sa ne nastem noi, mai inainte sa fi facut noi primul pacat, Dumnezeu a dat decret de iertare in dreptul nostru prin ceea ce a facut Fiul prin moartea Sa pe cruce, apoi acest har extraordinar genereaza in noi credinta, acea stare de a fi dupa voia lui Dumnezeu pentru ca pana la urma voia Lui este ceea ce este mai bine pentru viata noastra, iar in final o credinta autentica va produce faptele care vor veni in mod natural. Mai concret, nu faptele duc la mantuire ci mantuirea produce fapte in viata noastra.

ai uitat sa precizezi de la ce secta esti.. sa ne mai cunoastem si noi..
Sfintii Parinti ne-au lasat o invatatura despre sinergie, adica impreuna lucrarea harului cu vointa omului. nu exista nici o ordine, este o impreuna lucrare.

Foarte corect spus!

Mie imi scapa asta: cum poti duce o "viata curata" in lipsa lui Dumnezeu? Asa ceva nu exista.
Nu Dumnezeu este Cel care curateste si sfinteste?

Este foarte important de stiut ca roadele Duhului Sfant nu apar la necredinciosi! Dumnezeu da, dar intai trebuie sa ceri! Cred ca cel mai important lucru pe care trebuie sa-l cerem este Duhul Sfant!
Nu ne mantuim fara Acesta. Si mai cred ca "fapte bune" sunt cele pe care le faci sub inraurirea Sf. Duh.
De la mine putere nu pot face nici un bine, pentru ca daca am fi fost capabili sa lucram singuri binele, nu ar fi venit Iisus Hristos sa ne aduca la viata. Poate par cam radicala, dar scrie clar ca doar Dumnezeu este Bun. Atunci cum sustin eu ca fac fac fapte bune, daca binele nu este la mine (si eventual nu cunosc nici legile Domnului)? Nu se poate sa fac fapte bune decat daca Duhul Sfant ar fi lucrator in mine. Altfel nu.

Ca ajut pe unul sau pe altul, ca dau pomana, ca spun lucruri frumoase si inseninez oamenii... ei zambesc, eu zambesc si ma gandesc: "vai ce grozava sunt...ma vede Dumnezezu?" Asta-i joaca, nu sunt Faptele despre care vorbeste Scriptura.
Spune Sf. Apostol Pavel despre cei sub lege:
"Nu este drept nici unul;
Nu este cel ce înţelege, nu este cel ce caută pe Dumnezeu.
Toţi s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este. "
De ce spune asta? Nu-si ajutau si ei aproapele, nu faceau milostenii, nu ajutau "babutele" din comunitate etc..? Ba da, dar nu te mantuiesti prin asta. Noi trebuie sa spunem despre noi: "Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem."
Dar noi vrem laude si premii!

Revenind, eu cred ca faptele bune sunt cele facute in Sf. Duh (nu ceea ce ni separe noua ca ar fi bun si pentru care ne mandrim si ne luam aici plata).

Eu cred ca Domnul este in inima noastra si facand cum ne zice inima facem cum vrea Domnul...De aceea ai si sentimentul ala de satisfactie dupa ce faci o fapta buna pentru ca Domnul se bucura pentru ce ai facut...Ca daca n-ar fi influenta divina, de ce te-ai bucura ca ai impartit bunul tau cu altul?

Da, Andrei, ai mare dreptate, este o impreuna lucrare asa cum bine spun Sfintii Parinti, eu doar am incercat sa vad unele etape in viata de credinta. Harul este pentru toata lumea, insa nu toti vor sa primeasca ceea ce Dumnezeu ofera, El nu mantuieste pe nimeni cu forta.

iarta-ma daca am facut o confuzie insa cuvintele acestea - "nu faptele duc la mantuire ci mantuirea produce fapte in viata noastra" fac parte din invatatura de baza protestanta, sau mai bine zis sunt chiar baza protestantismului. iertare!

Da, Victoras, Domnul se bucura, dar tu nu ai treaba cu asta( nu stii nu vezi, nu ai treaba)!. Cei saraci cu duhul care se bucura, doar CA SE BUCURA si ATIT( ca niste copii), ei "vor vedea pe Dumnezeu" , nu cei care stau si le analizeaza daca-i crestina sau marxista si isi vira-n cap incontinuu ca ei fac fapte bune-n Sf Duh!( Dumnezeu stie ce o mai insemna si asta, fapta buna in Sf Duh??!)

eu sunt de acord cu ce spui.

sa ma iertati, dar eu nu sunt de acord. atunci cand ne ajutam aproapele, dragostea noastra fata de el (daca exista) si bucuria comuniunii nu este un rezultat al faptei in sine, ci este un sentiment care precede fapta. daca o fapta de-a noastra ne produce satisfactie, sa ma iertati, dar in cazul acesta satisfactie = mandrie. poate ca victor nu s-a exprimat bine, poate a vrut sa spuna "bucurie"..

Andrei, lasa sloganele, si te iertam..., ce a vrut el sa spuna, este ca coborirea Harului asupra omului ii creaza o stare de liniste si pace, de bine si daruire, care duce la DORINTA mai mare si IDENTIFICAREA mai clara si rapida a momentelor in care trebuie sa ajutam deoarece incepi sa VEZI si sa vibrezi mai bine.

[quote=anna21;196959]Mie imi scapa asta: cum poti duce o "viata curata" in lipsa lui Dumnezeu? Asa ceva nu exista.
Nu Dumnezeu este Cel care curateste si sfinteste?

M-am referit la o viata curata potrivit cu "lumina" pe care o are fiecare. Sf.Apostol Ioan scrie referindu-se la actiunea Duhului Sfant: "Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind in lume". Eu inteleg de aici ca Dumnezeu prin Duhul Sau cel sfant inconjoara pe om chiar de la nastere, iar cu timpul copilul, apoi adolescentul, apoi persoana matura ajunge sa cunoasca binele si raul prin ceea ce Duhul Sfant produce in fiinta lui. Dumnezeu nu este nedrept, El compenseaza lipsa din viata cuiva si este plin de dragoste pentru toti, buni si rai, asa spune Cuvantul, mergeti la drumuri si la garduri si aduceti-i pe toti, buni si rai. In pilda, se pare ca unul prea bun, prea mandru a reusit sa intre insa a trebuit sa fie scos afara.
Scriptura mai spune: "Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu"
Aceste cuvinte nu trebuie sa descurajeze pe cineva pentru ca tot Mantuitorul ne da speranta prin cuvintele care spun ca daca din punctul de vedere al oamenilor nu putem fi mantuiti, la Dumnezeu toate sunt cu putinta.

De ce oare esti asa de speriat de sentimentul de bucurie, de ce imediat il asociezi cu mindria?
Asa pot si eu sa te intorc si sa-ti spun ca daca nu te bucuri si alegi sa fi smerit, este o inselaciune draceasca prin falsa smerenie deoarece voit ascunzi ceea ce simti cu adevarat si fortezi alte sentimente.
Deci sa lasam inima sub influienta Harului sa isi spuna ceea ce simte fara idei preconcepute

Pai asta a asa e...sentimentul e intotdeauna mai presus de informatie...

da, nu m-am exprimat chiar bine...dar totusi nu inteleg de ce sentimentul precede fapta...