Despre cei ce isi iau viata...
 

As vrea foarte mult sa stiu despre cei ce din diferite motive: boala, deprimare, deznadejde sau pur si simplu disperare, ajung sa isi ia viata.

Tragedia este ca la acest gest recurg foarte multi tineri iar internetul are un rol nefast aici, indruma efectiv cum sa se ajunga la reusita nenorocirii.

Cum poate fi ajutata o asemenea fiinta care a infaptuit aceasta tragedie impotriva firii lui? Ce sanse de iertare are in fata lui Dumnezeu? Cum putem noi, cei ramasi, ajuta la iertarea lui in fata Bunului Dumnezeu? Sunt intrebari la care cu greu pot gasi un raspuns datator de speranta.

Îmi pare rău pentru suferința dumneavoastră... E greu de înțeles, e greu de găsit calea de mângâiere. Printre altele, nu internetul indeamnă la astfel de gesturi. Pe internet sunt de toate. Fiecare caută ce îl interesează.

Dar să revin... Cu mulți ani în urmă o foarte apropiată prietenă a făcut un astfel de gest cu care nici astăzi nu m-am împăcat, deși au trecut 11 ani! Offf, offf și iar offff! Am vorbit atunci cu destui preoți și chiar cu un preot prieten comun de-al nostru care a cunoscut-o bine. Era o fată împlinită profesional (cadru universitar cu doctorat în literatură la Oxford), cu prieteni dragi, cu o familie unită... Nici astăzi nu înțeleg... Toți preoții cu care am vorbit mi-au spus că tot ce pot face este să mă rog în cămara mea pentru ea. Să nu o trec în pomelnice la Liturghii... Aprind lumânări pentru ea, în timp închegându-se în mintea mea o rugăciune particulară.

Draga malmo, s-a mai discutat despre asta aici

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ght=sinucidere

Au spus mai multi acolo tot felul de lucruri care ne indeamna sa nu deznadajduim si sa ne rugam pentru o persoana care a facut un asemenea gest. Dumnezeu este bun si nu se stie de fapt in ce stare a murit acea persoana, in ultima clipa a putut sa se pocaiasca ..
Curaj! Doamne ajuta!

Pana la urma ce a motivat-o sa faca gestul asta? Poate nu este ceea ce pare..

Nu știu...

De asta zic, poate totusi n-a fost o sinucidere.
Posibilitatile sunt multiple, inclusiv o criza temporar care i-a afectat judecata.

Biserica nu condamna pe cei care s-au sinucis avand probleme mentale iar aici cred ca intra inclusiv cele temporare.

Poate ar trebui totusi pomenita la Liturghie..

Sau poate a fost chiar crima, cine stie??
Si eu cred ca in caz de dubiu cat de mic ar trebui pomenita la liturghie.
Doamne ajuta si Dumnezeu s-o odihneasca!

Sinuciderea e cea mai inalta treapta a pacatului... din cate stiu e destul de grav pt. cei care regurg la un astfel de gest.

Nici vorbă de crimă ... S-a spânzurat în casă, era singură...

Preoții cu care am discutat m-au sfătuit să nu o trec în pomelnic...

Parintele Arsenie Papacioc parca intr-una din cartile lui zice ca el, ca sa se poata ruga totusi la liturghie indirect pt acesti oameni, le spune credinciosillor sa puna alti adormiti din familia acestuia pe pomelnic, si sa puna subliniat 'cu tot neamul lor cel adormit'. Atunci el stie si se roaga mai special pentru TOTI ceilalti adormiti, inclusiv pentru sinucigasi.
Mi s-a parut nitel iezuit, dar frumos totusi ca idee - ca mare este mila lui Dumnezeu si nu se opreste la noi...

Te-au sfatuit astfel din dragoste pentru persoana respectiva, cunoscand indeamanunt situatia sau din dragoste pentru acrivie?

In definitiv ceea ce este condamnabila este dezanadejdea - ca boala spirituala, daca a fost un gest de nebunie, poate chiar de moment e altceva..

Poate ... Nu știu sigur ce a fost în mintea și sufletul ei în ziua aceea blestemată. Era marcată în general de luptele inutile de orgolii, de discuțiile vanitoase, de tot ce depășea limita bunului simț și a acceptării ideii că și un om tânăr poate avea ”nivel”. Mediul universitar este infectat de astfel de orgolii și lupte.

O voi trece în pomelnic... Domnul să mă ierte dacă greșesc...

Oare chiar si o asemenea grozavie are legatura cu destinul?
 

Multumesc mult Lapetite Moc ptr cuvintele incurajatoare, Multumesc la toti care au binevoit a scrie citeva cuvinte,

Apropo de ex. dat de tine LapetiteMoc , fratele meu, ptr ca despre el este vorba, lucra ca cercetator in mate la Univ. Regala din Stockholm. [SIZE=3][COLOR=#551a8b]Kungl. Vetenskapsakademien, KVA - Julius Borcea - Newsdesk[/COLOR][/SIZE]

Nu a mai vrut sa implineasca 41. Nenorocirea e cu atit mai mare cu cit noi doi, nu am avut nici un contact in ultimii 17 ani de zile. E o ciudata realitate.

Caut si caut sa vad ce se mai poate face, in afara de rugaciuni si pomeniri, ptr iertare si mintuirea lui in fata Domnului.

Pina la urma numai Bunul Dumnezeu prin mila si iubirea lui de oameni poate sa inteleaga si ierta un asemenea suflet.

Practic am ajuns sa orbecai in tot felul de intrebari la care nu gasesc raspuns.

Multi se intreaba de ce oameni inteligenti si cu o cariera respectabila ajung sa recurga la asemenea gesturi extreme ?. Eu as spune ca, mai degraba acesti oameni pot ajunge sa recurga la asemenea gesturi extreme, in afara de cei naivi, adolescenti sau cei care suporta un soc. Inteligenta reprezinta, mai degraba o povara decat un atu.
La inceput iti da avantul perspectivelor luminoasa, detii destula forta pentru a schimba, pana si lumea, dupa care simti cum te impotmolesti intr-o mare de-ndoiala. Este foarte greu, toata aceasta energie care te determina sa-ti faci loc cat mai sus, tot ea te seaca de forta cu care trebuie sa suporti, inainte de inteligenta, simplitatea propriei fiinte....care nu este deloc atat de simpla.
Cioran era adeptul gestului de suicid si, intrebat fiind de ce nu incumeta a se sinucide, acesta a raspuns ; "pentru ca urasc moartea, tot atat de mult cat urasc si viata ! "
In general, cand sunt incercati de momente nesigure si nefericite, oamenii simpli se innarmeaza cu dorinte trecatoare si materiale, neajunsurile le da si forta de-a merge mai departe, de-a dobandi aceste lucruri. Cand, insa esti implinit, cand mai ai si o situatie materiala favorabila, simti ca te prabusesti cu totul atunci cand te napadeste deznadejdea.
Dumnezeu sa-i odihneasca in pace...pentru ca au simtit destul zbucium pe pamant ! Nici un om inteligent nu ajunge sa se sinucida pur si simplu, trece mai intai printr-un iad interior, printr-o subrezire a psihicului mascata de nonconformismul aparent. Este foarte greu, este mai dureros si mai insuportabil decat orice afectiune fizica pamanteana. Iar, Dumnezeu, probabil ca le stie acestora NEPUTINTA ajunsa la rangul unei vieti fara de viata.

Cioran
 

A propos de Cioran... Deși aici în Franța îi sunt foarte apreciate scrierile (există o multitudine de concursuri literare care îi poartă numele), eu nu-l pot aprecia îndeajuns...
Într-o perioadă am fost profesoară de literatură română la un liceu ieșean. Predam Cioran și un elev, căruia i-a plăcut autorul, l-a citit aproape integral. După ceva vreme, în timpul unei ore, din senin mă întreabă ce cred despre sinucidere pentru că lui i se pare că Cioran a găsit în sfârșit calea prin care omul își poate dobândi deplina libertate... Au urmat discuții polemice pe această temă, dar marea problemă a fost apoi că bietul adolescent a luat ca adevăr de viață teoria lui Cioran, nu ca pe o discuție despre o idee literară. Mult timp am stat cu spaimă că nu va înțelege diferența.

Iată, sunt și lecturi periculoase la o anumită vârstă când mintea nu este destul de coaptă să discearnă...

Am povestit acest episod doar pentru că ați adus vorba de Cioran.

În rest, în ceea ce o privește pe prietena mea, nu era nici bogată și nici nu avea ambiții materiale. Doar intelectuale... Nici astăzi nu pot înțelege ce zbucium va fi fost în mintea și sufletul ei...
Obișnuiam să ne ducem împreună la Liturghii la o Biserică unde slujea un preot cu a cărui familie eram prietene. Părintele când a auzit a spus că nu a ghicit niciodată din vorbele și trăirile ei un asemenea gest... Acum când îi recitesc poeziile văd peste tot teorii ale sinuciderii... Până atunci niciodată, deși i le citeam cu atenție.

Te inteleg destul de bine, sunt persoane care traiesc niste drame profunde care majoritatea celor din jur abia daca le pot percepe. Pana se intampla lucruri care ii umesc, si nu inteleg de ce au putut lua anumite decizii si nu e vorba neaparat de sinucidere. Starile interioare ale unei astfel de persoane, percepute prin reactiile sale in anumite situatii, se pot usor atribui nebuniei, desi putin probabil ar iesi in evidenta ca atare la un test psihologic. Adevarul e ca rareori tinem cu adevarat unii la altii incat sa "ii citim" chiar fara sa ne spunea ei prea multe.. Si de multe ori chiar atunci cand stim ce se intampla, putem face prea putin pentru a-i intoarce din drum.

Inteligenta prost orientata mai exct. De obicei, la astfel de drame se ajunge cand mintea este orientata gresit. Inteligenta singura (ca QI) nu este suficienta, fara perspective sanatoase despre viata, lume, propria persoana. Ce raspuns filosofic.. La nivelul lui de gandire moartea in orice caz ar fi fost mult mai usor de "suportat". Dar cred ca era prea indragostit de filosoful Cioran decat de o abordare practica asupra vietii si/sau mortii. Shoping. :) Paradoxal.. Asta arata ca oricate lucruri exterioare ai dobandi, lipsa de Dumnezeu nu poate fi suplinita prin nimic. Stie, dar se stie si ca exista cauze pentru asta: lipsa de igniena mentala, morala, spirituala, mosteniri de familie, etc. Asta ca sa stim ce ar trebui sa NU facem ca sa ajungem in situatii asemanatoare, noi sau cei pe care ii avem in grija. Iar pentru cei care au cazut, indiferent de motive, sa ne rugam..

Teologia slavei în slujba înmormântării
 

A afla Izvorul vieții și ușa Raiului înseamnă a moșteni Împărăția.

Tot moștenirea Împărăției lui Dumnezeu sau a odihnei Sale o indică și expresiile: viața cea neîmbătrânitoare și pururea veșnică (Ibidem); dezlegarea datoriilor (Ibidem); bunătățile cele veșnice; mântuire veșnică (Ibidem) etc.

Definiția liturgică a omului dată de Sfântul Teofan Imnograful: ”omul: făptură amestecată din smerenie și din mărire” (p. 221). Fiind din trup și suflet zidit de Dumnezeu și după chipul Său, omul este ”chipul slavei” (p. 219) lui Dumnezeu, adică poartă amprenta frumuseții Sale, amprenta harului, a slavei lui Dumnezeu.

Biserica Ortodoxa ne invata ca moartea este despartirea sufletului de trup. Sfanta Scriptura (Biblia) arata ca atunci cand "omul merge la locasul sau de veci", trupul trebuie "sa se intoarca la pamant cum a a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu Care l-a dat" (Eccleziastul 12, 5-7).

Bogat sau sarac, rege sau rob, intelept ori analfabet, toti parasim aceasta viata intr-o zi si ne prezentam inaintea lui Dumnezeu Care ne va judeca, randuindu-ne rasplata cuvenita. Dar, legatura celor morti cu cei vii nu inceteaza, ci ea se mentine prin rugaciune neincetata pe care Biserica o face pentru sufletele raposatilor, pastrand comuniunea de iubire si nadajduind in invierea tuturor la sfarsitul veacurilor.

Crearea ”dintru neființă” (Ibidem) a omului de către Dumnezeu, ca și binecunoscuta expresie a creației ex nihilo, din nimic, nu înseamnă că nimicul de aici este o esență, o entitate. Ci expresia vrea să spună că lumea și omul nu au existat mai înainte ca Dumnezeu să poruncească apariția lor.

Ele au apărut din porunca lui Dumnezeu, la cuvântul și porunca lui Dumnezeu, fără să existe un precedent al lor. De aceea se spune că lumea și omul au fost create din nimic: pentru că ele nu au fost mai înainte ca să existe efectiv.

Noi vorbim de adormiți, făcând din moarte somn, un somn de scurtă durată, pentru că așteptăm învierea morților și viața veacului ce va fi și mutare de aici la cele veșnice, fericite sau nefericite. Și Raiul cât și Iadul sunt veșnice. Când scriem pe coroane sau pe cavouri ”regrete eterne” scriem o inexactitate colosală. Regretele noastre pentru cel adormit nu pot fi eterne, pentru că el nu va sta în această stare a morții etern, ci e predestinat la viață și înviere.

Vocația și ținta omului e învierea și viața, bucuria veșnică. Moartea este numai un pasaj, un somn, un timp scurt pe lângă veșnicie. Veșnicia și nu timpul este adevărata noastră odihnă.

Mutarea la Domnul e cerută să se facă ”acolo unde este locașul celor ce se veselesc și glasul curatei bucurii”. Împărăția, văzută ca un singur locaș, e desemnată ca locul veseliei de Dumnezeu și al bucuriei nepătate de patimi.

Pentru cel adormit cerem mărirea cea de negrăit a lui Dumnezeu, cf. Ibidem; adică trăirea în slava Sa, în locașul Împărăției Sale, împreună cu Sfinții.

În cântarea a 5-a, în al doilea imn, Împărăția lui Dumnezeu este numită drept ”Împărăția darurilor” dumnezeiești (Ibidem). Dezlegarea de păcate care e cerută aici ne face moștenitori ai Împărăției. Singurul obstacol al nostru în fața intrării în Împărăției este păcatul personal, ceea ce am făcut noi rău. Dezlegarea de păcate, iertarea lor de către Dumnezeu înseamnă intrarea în slava Sa.

Desfătarea Raiului, limanul cel lin al lui Dumnezeu (Ibidem), scoaterea din stricăciune și mutarea la nestricăciune (Ibidem), odihna cu Sfinții, ”sânurile lui Avraam” etc., toate sunt expresii sinonime cu cea a Împărăției lui Dumnezeu.

Privită din perspectiva Împărăției lui Dumnezeu, viața noastră este o viață tristă, trăită în locul răutății și al morții (a se vedea: ”l-ai mutat din locul acesta al răutății și din umbra morții, Mântuitorule, așază-l unde strălucește lumina Ta” ).

Strălucirea luminii lui Dumnezeu însă e bucuria și viața reală a omului.

Deși omul trăiește în timp, exigențele lui Dumnezeu cu omul sunt acelea de a se curăți de patimi și de a vedea slava lui Dumnezeu încă fiind aici, adică de a-L vedea pe El așa cum este, cum e propriu Dumnezeu pentru Îngeri și Sfinți, adică: ca Cel ce locuiește în lumină neapropiată, cf. I Tim. 6, 16.

Despre strălucirea lui Dumnezeu a se vedea Ps. 17, 14; 44, 5; 49, 2; 103, 2 etc. ”Strălucirea slavei Lui” este un fragment din Is. 2, 10. Expresia se regăsește și în Is. 2, 19; 2, 21. Știau sau nu știau Părinții Bisericii Scriptura?

În rugăciunile Bisericii sunt fragmente mai mici sau mai mari din te miri ce colț al Scripturii, pentru care noi, cei de astăzi, trebuie să facem căutări asidue ca să le găsim.

Is. 24, 23 vorbește de slava Lui care va străluci în Sion și Ierusalim. Slava Lui va străluci înaintea Ucenicilor Săi pe Tabor, va străluci pe fața lui Ștefan, se va ivi deodată lui Pavel, în drum spre Damasc… Dumnezeul nostru e Dumnezeul slavei, e Dumnezeu viu și nu mort!

Cei adormiți nu sunt morți, ci sunt vii dacă sunt cu Domnul. Dacă aprofundați acest subiect veți avea surpriza să constatați, că peste tot în rugăciunile noastre avem elemente extatice, pnevmatologice, expresii ale vederii slavei lui Dumnezeu.

Aceasta, ca indiciu sigur, că cei care au creat aceste rugăciuni erau oameni ai experienței extatice, care știau ce spun, pentru că avuseseră experiența vederii slavei lui Dumnezeu dar erau în același timp și foarte buni cunoscători ai Scripturilor și ai Părinților care îi precedaseră.

Unele sinucideri au loc fara nici un fel de avertisment. Oameni aparent sanatosi, fericiti, stabili financiar si emotional se sinucid fara nici o explicatie. Insa fiecare are problemele sale interne pe care nu le impartaseste nici chiar cu cei mai apropiati. Unii tin in ei atat de tare, incat nimeni nu baga nimic de seama pana cand e prea tarziu. Sunt oameni darji care reusesc sa isi puna o masca pe fata si sa se prezinte normal, chiar daca pe dinauntru nimic nu e roz.

Multi din acestia iau secretele cu ei in mormant, lasandu-i pe cei dragi bulversati, socati... Greu de adaugat ceva cand asa ceva se intampla.

Adauga la pomelnic o ruda adormita de-a persoanei sinucise si mentioneaza la sfarsitul listei "cu tot neamul lor ce-l adormit". Dumnezeu cu mila dupa aceea, macar sa-i miscoreze chinurile daca n-o va mantui, judecata e a Lui.

Despre cei ce isi iau viata...
 

Raul facut, nu mai este cu adevarat rau pentru cel ce s-a dus! Pentru cei ce raman, cum se vor impaca cu situatia ramasa dupa o asemenea nenorocire,cum o vor intelege mai mult sau mai putin(in functie de limitele mintii lor), astea sunt adevaratele probleme. Odata ce s-a petrecut asa ceva, starile sufletesti ale celor ramasi(fie familie, fie prieteni, fie vecini etc)devin contradictorii. Lasand deoparte dogma bisericii, razvratirea mintii si a sufletelor ramase sa traiasca cu o asemenea amintire, este de neinchipuit. Numai si numai rugaciunea continua, profunda, pentru cel dus( spre iertare) si pentru noi insine( spre rabdare), ajuta la regasirea comuniunii cu Dumnezeu, mult zdruncinata. Cum se ajunge la asemenea acte? Raspunsul este foarte simplu: fara o educatie cult-religioasa( NU habotnica!) facuta in anii copilariei, omul nu-L are in inima pe Dumnezeu, ca fir rosu conducator. In mintea sa umpluta cu gunoiul si drojdia sociala, incolteste samanta de rau, pe care toti o avem, numai ca cei carora li s-a facut educatie, au punct de referinta! Atunci apare liberul arbitru, dat fiecaruia de Dumnezeu, si alege binele in favoarea raului. Rugati-va neincetat, pentru cel dus si pentru Dvs-tra, si Dumnezeu imediat va va lumina mintea cu intelepciune..Amin!

Nu cred ca ai dreptate aici. Ai incercat macar odata sa iti imaginezi acel "dincolo"?

Toata viata noastra este o traire a acestei morti pentru a scapa de chinul care ne asteapta. Si va spun ca aceasta suferinta este ingrozitoare pentru ca sufletul se desparte de trup nu ca ceva ce este strain trupului, iar aceasta durere ar putea fi asemanata cu durerea pe care ar trai-o omul daca cineva, intr-un fel anume, nu stiu daca este posibil, i-ar prinde toate venele si ar trage de ele, fara ca ele sa se rupa, scotandu-le incet din trupul sau si omul nu ar muri pana in ultima clipa.

Asa iese si sufletul din trupul omului, cu atata greutate, pentru ca ele sunt una. Deci am mari indoieli sa cred ca cel care ia parasit pe cei vii nu ar avea la rindul lui diferite stari sau trairi, ca si cei ramasi mai departe sa traiasca.

De aceea zic: a curma suferintele de dinaintea mortii este cu neputinta pentru om. A-i taia capul, a-i da pastile, nu face nimic pentru ca toata durerea lui, de mult nu mai sta in acest trup, ci este luata in sufletul lui, in chip desavarsit, si purtata cu el mai departe. Si numai Hristos daca ar aparea in fata acestui om, ar putea sa i-o ridice.

Oamenii care au vazut moartea cu ochii

Sunt foarte multi oameni, care au fost resuscitati, si care vorbesc despre lumina de la capatul tunelului si intalniri cu rude care murisera.

In mod surprinzator, exista povesti si despre unii oameni care ajung intr-un loc al torturii si durerii.

Multe dintre descrieri sunt identice, iar atunci cand oamenii de stiinta au observat acest lucru, au inceput sa studieze in mod serios fenomenul.

Concluzia stiintifica, pana in 2008, era ca lumina de la capatul tunelului este un produs combinat al cortexului privat de oxigen si al endorfinelor care se elibereaza in corp in apropierea mortii.

Totusi, stiinta nu poate explica modul in care persoanele care au "experimentat" moartea si-au parasit corpul si au vazut tot ceea ce se intampla in jurul lor. Sau cum au primit mesaje de la rude decedate, continand informatii si detalii pe care nu ar fi avut cum sa le stie.

Sa-i multumim Lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi si tot ceea ce ne da in dar !... ... stim noi sa respectam si sa pretuim ... stim noi sa traim cu incredere in Dumnezeu ? Daca L-am ruga zi de zi fiecare din noi am fi cu adevarat fericiti ...

si eu am o problema asemanatoare. acum multi ani, cea mai buna prietena a mea a fost gasita in casa in stare de inconstienta. a fost dusa la spital dar nu a mai putut fi salvata. nu mai intru in alte amanunte, insa, pe scurt, ancheta politiei a catalogat cazul drept sinucidere. pentru ca nu au fost gasite dovezi ale unei crime.
cu toate acestea, parintii ei, fratii si surorile ei, toti prietenii apropiati, logodnicul ei, nimeni nu poate crede ca ea si-a luat viata. pentru ca nu a dat niciodata nici cel mai mic semn ca ar avea de gand sa faca asa ceva, nu avea probleme grave, avea chiar o viata implinita din toate punctele de vedere. stiu, stiu ca oamenii pot ascunde in ei taine si dureri si frustrari pe care nici cei mai apropiati nu le banuiesc insa... e corect ca ea sa nu fie pomenita la Sfanta Liturghie doar pentru ca politia a declarat ca s-a sinucis? Totusi, lipsa de dovezi nu inseamna ca nu a fost totusi ucisa.
parintii ei i-au facut totusi slujba de inmormantare si toate parastasele. nu stiu daca au spus preotilor sau nu despre ce a concluzionat politia.

Nu pot sa spun decat ca pentru ei NU PARE ca este alta solutie si ca marea majoritate SE PREFAC ca nu este nici o problema, nu neaparat pentru ca ar fi rai si nu ar vrea sa o impartaseasca ci pentru ca ei insisi nu o pot denumi si descrie.
Ganditi-va la faptul ca in institutiile de invatamand romanesc nu exista nici o masura anti-bullying.Daca nu stiti ce este "bullying" nu cautati in dictionar, nu are rost, cautati in engleza definitia pentru ca termenul nu are echivalent in limba romana, desi este tradus in dictionar si veti intelege.

Sigur, nu politia hotaraste asa ceva!
Politia s-adovedit incompetenta sa gaseasca cauza mortii. Pur si simplu.
Eu stiu ca atunci cand exista dubii se fac slujbele.