despre viata vesnica
 

Unii oameni spun ca au viata vesnica altii spun ca nu au viata vesnica.
Ce parere aveti, care au dreptate?

Nu inteleg intrebarea.

Depinde ce intelegi prin "viata". Daca te referi la mantuire... nu au toti. Daca te referi doar la o vesnica dainuire a sufletelor,atunci da,toti au viata vesnica!

despre viata vesnica
 

Cand am intrebat daca cineva are viata vesnica m-am referit la sensul de mantuit. Si vreau sa mai clarific putin intrebarea? Poate sti cineva daca are sau nu are viata vesnica, adica daca e mantuit sau nu?

Vom sti numai la Inviere.
Pana atunci, nimic nu e hotarat definitiv!
Dumnezeu ne-a creat liberi, si calea pe care o luam depinde de noi, la fiecare pas. El 'sta la usa si bate'.. Noi trebuie sa-i deschidem.
Sf. Isaac Sirul spunea ca lumina lui Dumnezeu din rai si focul iadului sunt de fapt acelasi lucru, prezenta lui Dumnezeu fara val, dar ca atunci cand noi ne-am intunecat sufletul si ne o punem acestei lumini, ea devine dureroasa si ne arde ca un foc.. asta e iadul. Noi il refuzam pe Dumnezeu.

Bine zis :67:

DEspre viata vesnica
 

Domnule, nu este bine sa-l ispitesti pe Dumnezeu , ci sa faci voia lui spre viata vesnica si cu siguranta vei avea viata vesnica.

Am si eu o intrebare! Pana la urma, dupa Judecata De Apoi , noi oamenii (unii dintre noi) unde ne vom situa ? Ce este cu acel cer nou si pamant nou, despre care se scrie in Biblie Eu stiu ca dupa moarte exista un Rai provizoriu - precum si imparatia mortior (Iadul pentru unii) iar dupa aceea mai este si Imaparatia Cerurilor (lacasul lui Dumnezeu) ....Pana la urma , cei buni unde-si vor petrece vesnicia...Multumesc...Doamne Ajuta

Citeste capitolul 25 din Evanghelia dupa Matei! Vei afla ce se intampla dupa judecata de Apoi. De unde ai scos ca exista " Rai provizoriu"?

ei, pana la urma ai primit un raspuns.:5:

aia care nu zic nimic...pentru ca cel intelept, graieste...tacerea.:4:

După Judecata de Apoi, noi oamenii ne vom situa în una din următoarele două locuri (sau stări):
-în rai, (în comuniune perpetuă cu Dumnezeu)

sau

-în iad (în despărţire perpetuă de Dumnezeu)

Expresia "cer nou şi pământ nou" se referă la realitatea că, după Judecata de Apoi (dar nu după Judecata individuală) vor exista atât cele de sus care nu au trup (cer nou) cât şi cele de jos: oamenii, care vor avea trup beatificat (pământ nou). Între aceste două realităţi va exista o asemenea comuniune încât nici nu va mai fi "sus" şi "jos". Acesta este Noul Ierusalim, care se coboară peste cel vechi. În chip tainic, această realitate a coborârii Cerului şi a urcării Pământului transfigurat se petrece la Sfânta şi Divina Liturghie şi acesta este înţelesul teologic al Împărtăşirii. Culmea acestei împreună-existenţe a Cerului şi Pământului este Cristos, Care cu trup cu tot se află la masa cerească a Tatălui, unde ne-a invitat şi pe noi.

Nu prea inteleg cine sunt cei de susdin cerul cel nou, si cei de jos,de pe pamantul cel nou ?

Drepţii de pe pământ (cei care mor în prietenia cu Cristos) vor alcătui, după învierea lor în trup, "pământul cel nou". Atunci "Cetatea oamenilor" care este acum va fi transfigurată în Cetatea lui Dumnezeu (Civitas Dei ). Procesul acesta de îndumnezeire a început deja, în sens mistic, prin Întruparea lui Dumnezeu şi va fi desăvârşit la Seceriş, după a doua Sa venire. Pământul, aşa cum îl ştim acum, va dispărea. Deci, "pământ nou" este o figură de stil care se referă la existenţa trupurilor.
Vor exista două categorii de creaturi în perfectă armonie:
-spiritele pure (îngerii), care vor alcătui "Cerul cel nou" (nou, fiindcă şi ei aşteaptă A doua Venire, despre care ştiu că va avea loc, dar nu ştiu când).
-oamenii înviaţi în trupurile lor, care vor alcătui "Pământul cel nou"

Trupurile oamenilor după înviere, deşi vor fi reconstituiri ale trupurilor din timpul vieţii făcute de Dumnezeu printr-o modalitate pe care nu o putem înţelege (este mister al credinţei), vor avea cele 4 proprietăţi noi ale trupurilor beatificate, astfel încât ne vom bucura de facultăţi trupeşti pe care nu le avem acum: străluminarea, invulnearbilitatea, agilitatea, impasibilitatea.

In prima epistola a lui Ioan in cap 5 gasesti raspunsul la intrebare:
"Acestea am scris vouă, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţă veşnică".

Deci poti sti dc esti mantuit, si anume, dc te increzi in Hristos stii ca esti mantuit. Intaia epistola a lui Ioan e o epistola care defineste , la modul general, o persoana care se increde in Hristos si Ioan asigura o astfel de persoana ca este mantuita.

Mantuirea nu este o certitudine pana in momentul exitus:

1 Corinteni 10, 12
De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.

1 Timotei 3, 6
Episcopul să nu fie de curând botezat, ca nu cumva, trufindu-se, să cadă în osânda diavolului.

Plus caderile lui Petru si a lui Iuda, chemati la apostolie!

Deci: privegheati si va rugati neincetat, ca sa nu...

Da, dar probabil că eclesiastul nu face parte dintr-o religie apostolică. Neoprotestanţii cred că sunt deja mântuiţi încă de acum. Este consecinţa logică a teoriei predestinării a lui Luther. O eroare de credinţă atrage o eroare şi mai mare, iar aceasta cu "deja mântuiţi" este, probabil, otrava cea mai mortală pentru suflet din săraca doctrina lor.

Nu prea sunt de acord cu interpretarea asta, pentru ca sunt mai multe categorii existentiale dupa Judecata de Apoi:

- numai cei desavarsiti vor mosteni Imparatia Cerurilor (cred ca foarte putini tintesc asa de sus si reusesc sa fie precum pruncii - Marcu 10, 15):

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

- pamantul cel nou se va da unor alte categorii, probabil oamenilor care s-au mantuit la limita, fiind mai legati de acest pamant sau celor cu inima buna care, desi nu au ajuns la cunostinta Adevarului, nu au avut sansa sa fie botezati (Ioan 3, 3-5) si s-au mantuit prin legea firii

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Aici nu scrie nimic de mantuire, spune doar ca nimeni sa nu se considere suficient de puternic pt ca oricand e posibil sa cazi. Pasajul face referire la ispitele la care sunt supusi crestinii si faptul ca Dumnezeu nu ingaduie sa fie supusi peste puterile lor:
"12. De aceea, cel căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă.
13. Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui ca să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda. "

Tu faci niste confuzii , in primul rand Petru era credincios si intr-adevar a avut o cadere cand s-a lepadat dar s-a pocait. Insa Iuda nu avea nici o treaba cu credinta, desi a stat cu Hristos nu a fost patruns de invataturile Lui, drept urmare l-a si vandut.
La Petru a fost cadere pe cand la Iuda a fost traire in pacat ceea ce e o diferenta uriasa. Pe credincios cand cade il ridica Dumnezeu pe cand la un necredincios e vorba de o viata traita in pacat si nu de o cadere.
Pe Petru l-a ridicat Dumnezeu din caderea lui dar pe Iuda nu tocmai datorita faptului ca nu era credincios.

"Cel ce are pe Fiul are viaţa; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa.
Acestea am scris vouă, care credeţi în numele Fiului lui Dumnezeu, ca să ştiţi că aveţi viaţă veşnică. "

Deci nu Luther a zis ci apostolul Ioan. Si nu e vb de predestinare ci e vb de credinta in Hristos care te mantuie. Ioan nu face decat sa dea asigurari ca "voi care credeti in Hristos aveti viata vesnica". E cat se poate de clar.

Despre puterea ispitelor scrie in urmatorul verset, e adevarat. Oricum ai coti-o, primul arata clar ca este posibila caderea.

Petru a avut la un moment dat certitudinea ca Hristos este Fiul Lui Dumnezeu, pentru ca a vazut o parte din slava Lui si insasi vocea Tatalui a marturisit pentru El pe muntele Taborului. De aceea, caderea lui a fost ca de la cer la pamant de mare, incat si pocainta lui Petru a fost pe masura (vezi si ca de trei ori l-a intrebat Mantuitorul: Petre, ma iubesti?) De aceea ma mir foarte de lepadarea acestui Apostol... Deci daca moartea l-ar fi prins pe Petru in acea stare de apostazie temporara, nu s-ar fi mantuit. Unde vezi tu stare de credinta in caderea lui Petru?

Chiar si ceilalti Apostoli s-au ascuns de frica prigoanei inainte de Inviere. Esta cumva acest lucru o dovada a credintei? Nu. Degeaba le-a marturisit insusi Petru, inspirat de Tatal, ca L-au avut in fata lor pe Insusi Fiul Lui Dumnezeu, ca nu s-au convins. Iar dupa Inviere, cunosti bine scepticismul lui Toma care aude din gurile prietenilor sai ca L-au vazut pe Iisus inviat - pana n-a vazut nu a crezut. Si necredinta lor, a tuturor, desi femeile le-au spus ca mormantul este gol, ei stiind dinainte de la Iisus ca dupa trei zile va invia.

Si apoi, care sunt cele trei virtuti teologice necesare mantuirii? Credinta, speranta si dragostea (1 Corinteni 13, 13). De ce este trecuta si speranta in rand cu celelalte doua daca tu esti sigur ca esti deja mantuit?! Ai certitudinea ca ai acces la primul Cer si speri la un Cer mai superior? :)

Pai scrie in urmatorul verset dar citeste contextul nu rupe versete din context. Caderea e posibila la oricine, cat traiesti pe pamantul asta nu esti perfect.

Omul e supus greselii, indiferent de cine e acel om. Doar omul Iisus a fost fara greseala. Tu daca cauti perfectiunea in cineva nu ai sa gasesti. Dc am fi putut fi perfecti nu mai era nevoie sa se jertfeasca Hristos.
Legat de Petru, faptul ca el s-a pocait de caderea lui denota clar ca era credincios. Dc ai sa citesti epistola catre Galateni ai sa vezi ca Petru a mai facut o greseala(nu la fel de mare dar tot greseala era), si asta dupa ce l-a vazut pe Hristos inviat. Dupa tine inseamna ca nici atunci Petru nu era credincios...
Din ce spui tu omul poate fi credincios o viata intreaga si apoi dc are o cadere nu mai e credincios si se duce in iad lucru care e fals.

Si Ilie s-a speriat de o femeie, dupa ce Dumnezeu facuse minuni prin el. Era sau nu Ilie credincios? Dupa spusele tale nu era.

Am certitudinea ca sunt mantuit deoarce Ioan asta spune in prima lui epistola, dar se pare ca ignori cu buna stiinta acel verset si te legi de alte versete care nu spun nimic de mantuire. Zi-mi si mie te rog in 1 Cor 13:13, din care ai citat, unde scrie ca speranta se refera la speranta ca vei fi mantuit?

Deci caderea este posibila, aici suntem de acord.

Perfectiunea pentru mine inseamna desavarsirea. Insusi Hristos ne indeamna sa fim desavarsiti precum Tatal nostru desavarsit este. Asta inseamna sa nu mai pacatuim, cel mult sa gresim - omeneste vorbind.

Cel ce crede cu adevarat = cel ce are credinta + faptele care decurg din credinta.

Deci tu prin cadere intelegi greseala. Eu inteleg savarsirea pacatului.

Atunci ce intelegi tu prin speranta? Caci ce inteleg eu stii bine.