De ce oare s-au racit copiii fata de parinti?
 

De ce oare copiii devin tot mai indiferenti fata de parinti?
Oare din cauza numarului imens de divorturi si separari s-a pus in miscare un mecanism de autoaparare a copilului in fata devastarii din familie?

Oare o fi o metoda de a uita/de a nu vedea ce se intimpla si a nu o lua razna?

Care copii s-au racit fata de parinti?

Ah, da, mai ales de cei crescuti in occident este vorba

Te referi la copii sau la adolescenti?
Si cati ai cunoscut in cazul acesta?

Pai atata vreme cat ajung sa petreaca mai mult timp cu calculatorul si televizorul decat cu parintii lor,nu cred ca este de mirare.

E pur şi simplu vorba de conflict de idei. De exemplu părinţii vor ca copii să-i ajute în casă, copii vor libertate, părinţii zic că copii trebuie să se culce devreme, iar copii vor să stea până mai târziu (sincer, eu mă simt mai în largul meu noaptea), părinţii vor ca copii să mănânce cu ei şi copii nu vor (mie îmi place să mănânc singur, ca să am ritmul meu), părinţii vor ca copii să aibă o anumită modă şi copii nu vor (şi aici nu mă refer neapărat la fuste mini sau cercei în buză), sau că vezi Doamne ar trebui să aibă prieten după ce termină facultatea... fleoşc, perioada 14-25 de ani ar trebui să fie extrem de frumoasă, că după aia începi să te ramoleşti.

[COLOR=purple],,Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta ,ca sa-ti fie tie bine si sa traiesti ani multi pe pamant ,,[/COLOR]

[COLOR=black]Eu inteleg ce vrea sa spuna Andrei ..si are dreptate .[/COLOR]
[COLOR=black]Da, exista copii care au uitat respectul si recunostinta ce-le datoreaza parintilor . Sunt din ce in ce mai multi cei care -si parasesc parintii batrani ,bolnavi si fara ajutor din partea nimanui ..Acesti copii ,nu va ganditi neaparat la adolescenti vorbesc aici si de [/COLOR]
[COLOR=black],, copii ,, cu copii ajunsi maturi ,uita de indemnul primit de la Tatal sa ne cinstim parintii .[/COLOR]
Acesti copii ,uita ca Dumnezeu nu ingaduie lipsa de iubire .Pilda sta insusi Domnul nostru Iisus care pe cruce fiind o incredinteaza pe Maicuta Sa , ucenicului Ioan sa aiba grija de dansa.
[COLOR=black]Ca raspuns pt tine Andrei , s-au racit de parinti pt ca nu au sau si-au pierdut credinta crestina ..cine poarta vina ? Cred ca vina este individuala . Pana la educatie si credinta exista legea firii sau legea constiintei care te mustra : Ce faci ? sau Ce-ai facut ?[/COLOR]

Dar de ce oare petrec mai mult cu calculatorul şi televizorul ? Poate titlul topicului ar putea suna şi în sens invers , în sensul că şi mulţi părinţi s-au îndepărtat şi s-au răcit faţă de propri copii. Mulţi lucrează câte 12 ore pe zi sau mai grav lucrează în alte ţări , crezând că astfel fac un bine ( material ) pentru familia şi copii lor. Dar . . .

Evident,iar copiii lor ajung sa aiba un suflet bolnav din cauza lipsei de afectiune si cauta refugii in computer,alcool,droguri,sex,de multe ori dezvolta comportamente antisociale si ajung si la depresii,sinucidere sau la intamplari frecvente mai ales in America precum uciderea colegilor de scoala cu o arma.
Sunt copiii fara repere in viata,debusolati,cu un mare gol in suflet si cred ca aparitia acestei generatii EMO reflecta foarte clar acest lucru,precum si cresterea numarului suicidurilor in randul tinerilor.
Generatia mea nu a trait in lux,ba chiar a cunoscut lipsurile destul de serios,insa am avut parte de afectiune,am avut o carte sa citim,am ascultat povesti,socializam cu ceilalti copii,ne-am jucat in mijlocul naturii,parintii ne erau alaturi la fiecare pas si ne-au dat o educatie,lucruri pe care toata bogatia din lume nu le-ar putea egala.

Din pacate se intampla ca, lucrand foarte mult, sa uitam de copiii nostri; evident divorturile sunt la moda (din prea mult bine, din lipsa de comunicare, din dorinta de schimbare, etc.)
Suntem sclavii muncii si ai ratiunii dar uitam mereu sa armonizam viata de familie cu munca; se intampla mult prea des sa venim obositi, sa neglijam acele lucruri atat de marunte dar atat de importante pentru viata copiilor nostri; cautam frecvent odihna noastra, fericirea noastra, implinirea noastra dar, de fapt, ar trebui sa ne ingrijim de bucuria semenilor nostri, de fericirea celor carora le-am dat viata, asa cum si Hristos ne calauzeste, ne indruma si ne invata mereu; mai si uitam (din cand in cand) sa ne rugam pentru copiii nostri din dorinta ca Bunul Dumnezeu sa ne arate noua calea ce trebuie urmata; punem dorintele noastre inaintea celor ale familiei, ale semenilor nostri; putem macar sa-l rugam pe Dumnezeu (si asta ar trebui mereu) sa ne dea inima curata, intelepciune si multa dragoste fata de aproapele nostru; numai asa putem dobandi Imparatia Cerurilor.
Iertati-mi va rog vorba lunga si Dumnezeu sa va ajute!

La adolescenti aceasta problema e destul de normal sa apara deoarece intotdeauna a existat conflict intre generatii. Oricum aceasta problema se poate rezolva dar adolescentilor le este destul de greu sa inteleaga ca prin asprime si protectie exagerata parintii isi manifesta dragostea fata de copii. Totusi parintii ar trebui sa ofere o libertate copiiilor dar nici sa-i scape de sub control.

In legatura cu copiii care deja au ajuns maturi si nu-si mai recunosc parintii... e dovada lumii materialiste in care traim.

Si in Apocalipsa se precizeaza asta ,ca va disparea dragostea fata de parinti,frati,surori,aproape.Deci e un semn al sfarsitului.Parerea mea.

Deoarece parintii s-au racit in multe cazuri, lucrand mai multe ore, lasand copii singuri pentru mai multe ore ( sau mai bine zis, prea multe ore, in fata televizorului sau a computerului).

Aviz amatorilor:
Cine nu are o bunica sau un bunic, sa-si cumpere.
:3:

"Bun copil, pacat ca-i fiul lu' ma-sa."
 

Am fost adesea pusa in situatii delicate ca si diriginte al unor clase de elevi de liceu. Parinti aflati in proces de divort. Ambii insistau sa obtina tutela copilului. Nu va imaginati ce chin sufletesc pentru copii !!! Veneau la scoala cand unul, cand altul si amenintau copilul ( care locuia la prieteni) ca daca va spune la Tribunal ca vrea sa stea la mama/tata va vedea el apoi! Ii dadeam afara din clasa, pentru ca intrau pe nepusa masa in timpul orei... Bietul copil, ce umilinta ! Si mai intrebau in fata colegilor: "Nu-i asa, d-na diriginta, ca, de cand sta la ma-sa, pute?" Ma uitam fix in ochii acelui parinte si-i spuneam ca bietul copil nu pute deloc, dar vorbele d-lui au viciat profund aerul!"
O mama a venit, tot asa, tam-nesam, si a maturat clasa cu parul fiicei ei.

Sa ne mai intrebam de ce? Problema este in tabara parintilor, nu a copiilor!!!

[COLOR=darkred]Departarea parintilor de copii [/COLOR]a dus la racirea copiilor fata de parinti. Cum sa simti caldura dragostei fata de un om care te'a tratat rece? Prin randuiala lui Dumnezeu se poate, insa in cele mai multe cazuri aceasta nu se intampla.

[COLOR=darkred]Faptul ca femeia a ajuns sa munceasca 8ore[/COLOR] sau mai mult pe zi a dus la o denaturare foarte ingrijoratoare a familiei. Plus ca societatea actuala uraste copiii, care unesc si zidesc familia, cat si batranii, care trag frana celor care se avanta prea mult in cele ale lumii si ale grijilor neincetate.

[COLOR=black]Societatea si diavolul sunt anti-familie.[/COLOR]

Cred ca asa este.
Si eu m-am surprins de multe ori ridicand tonul cand starea mea nu era cauzata de faptele copilului, ci de alte lucruri. Calc pe jucarii in sufragerie si pedepsesc copilul pt. ca nu le-a strans, dar adevarul este ca furia este a propriilor probleme care nu-si afla rezolvare.. Si chiar daca ar face rau copilul, asta inseamna ca undeva tot eu am gresit, nu?
Cred ca inainte de disciplinarea copiilor, parintii a trebui sa se disciplineze pe ei. Si sa caute la ei acea conduita corecta pe care o pretind si altora.

Hmm, in mod normal, un batran ar trebui sa ajunga la o anumita intelepciune, cand lasa grijile materiale lui Dumnezeu. Cel putin, bunicii mei asa erau: nu i-am auzit sa se ingrijoreze vreodata pt bani, desi erau saraci, dar i-am auzind multumind lui Dumnezeu zilnic.

Dar in alte familii, am vazut batrani de un egoism crancen.. se spune ca aschia nu sare departe de trunchi, sangele apa nu se face..etc.

Oare până la ce vârstă eşti copil?V-aţi pus vreodată această întrebare?
Fiind om în toată firea chiar bărtân aş putea spune şi părintele ar vedea mereu în tine un copil neajutorat de care trebuie să poarte de grijă ?
Oare nu ai avea atunci tendinţa să te îndepărtezi puţin pe părintele bătrân tu copil bătrân?
Cred că ar trebui să nu uităm în rugăciunile noastre să cerem de la Dumnezeu să ne înţelepţească bătrâneţile pe care să le şi acceptăm şi să nu încercăm să-i tragem mereu pe cei mai tineri în timpul nostru.
Relaţia dintre copii-părinţi şi părinţi-copii este foarte complexă şi dacă nu suntem oameni religioşi este foarte greu să ne acceptăm unii pe alţii căci suntem oameni şi ca oameni greşim.

La timpul maturitatii e importanta desprinderea de parinti: "De aceea va lasa omul pe mama sa si pe tatal sau..." Nu este o desprindere de iubirea lor ci de dependenta fata de ei, parintii trebuie sa inteleaga acest lucru. Nu este bine nici cand omul matur e inca dependent de parinti si nici cand e independent, dar fara iubire fata de ei (vizite, conversatii, atentie, grija, respect etc.)
De aceea intrebam despre ce copii e vorba...

Da, si eu cred ca parintii ar trebui sa aiba intelepciunea si sa le arate copiilor dragostea pe care le-o poarta, sa se ocupe de ei, sa-i ingrijeasca, dar si sa-i educe spre independenta, incetul cu incetul. Sa nu fie deci posesivi si sa ii faca dependenti si imaturi.

Dragostea este un ca mers pe o sfoara intinsa, o acrobatie, trebuiesa nu calci nici in dreapta nici in stanga, ca sa ramai in echilmibru - si in general, nu numai dragostea de copii.

Se pare ca majoritatea bolilor si tulburarilor psihice apar din cauza unei forme denaturate de dragoste pe care le-o poarta parintii copiilor.

Nu cred ca neaparat munca femeii este de vina in problemele actuale. Cunosc cazuri de mame care au ramas acasa cu copiii si au avut un fel de dragoste dezastruos pentru ei. Posesiv, de exemplu.
Uneori e mai bine pentru copil sa stie ca mama lui mai are si alte lucruri importante in viata in afara lui. Mai ales de la o varsta incolo.
Si mai ales, cred ca nu este bine sa se neglijeze relatia dintre soti de dragul relatiei cu copilul. Sa nu uite parintii ca sunt si un cuplu, nu numai parinti. Asta se va rasfrange in bine si asupra copiilor.

Dupa cum sublinia Dorin, familia intampina multe piedici in societatea zilelor noastre. Asta pentru ca am devenit mai mult oameni ai societatii, decat ai lui Dumnezeu.

Racire, departare, instrainare, sunt stari nefiresti ce caracterizeaza, din ce in ce mai mult, relatiile dintre membri familiilor de azi. Atat de mult am slabit in iubire, incat, greu ne este, a iubi pana si rudele noastre dupa trup. Am slabit pana si in aceasta iubire, ce este, pana la urma, dupa legea firii. Ce sa mai vorbim de iubirea vrasmasilor?!.

Pana nu ne vom veni in fire, si nu ne vom intoarce la Parintele Ceresc, asemenea fiului risipitor, cunoscand ce presupune relatia autentica Parinte - fiu, nu vom sti ce inseamna sa fii cu adevarat copil, parinte, sot/sotie, frate/sora ...

Copiii se racesc de parinti ...

... pentru ca parintii nu se mai joaca impreuna cu ei.
... pentru ca parintii fac pe desteptii si nu accepta punctele de vedere ale copiilor.
... pentru ca parintii nu isi taie aproape niciodata voia in fata copiilor.
... pentru ca parintii se aranjeaza trupeste (moda, etc) iar asta le cam ia tot timpul.
... pentru ca parintii nu merg la Biserica si pentru ca nu se roaga impreuna acasa.
... pentru ca parintii intra in concurenta cu ceilalti parinti, asupra copiilor lor.

... pentru ca parintii nu mai stiu sa ramana in "chilia" lor, care ii va invata toate.

Cat despre copii in sine, asta e o alta poveste.

De cele mai multe ori părinţii încearcă să realizerze prin copii cele ce nu au putut ei însuşi realiza,fără a ţine cont de faptul că aceştia nu au acleaşi aspiraţii pe care le au copii.În aceste situaţii copilul se îndepărtează de părinţi şi chiar se rupe de aceştia dorind să-şi urmeze propriul drum.

Cănd fiul meu era în anul întâi la facultatea pe care i-am ales-o eu fără a ţine cont de dorinţele sale, am primit o lecţie binemeritată pe care nu o voi uita niciodată.
Abandonând facultatea impusă de mine a dispărut pentru un timp luându-şi serviciu.Când după ceva timp ne-am regăsit era student la facultatea pe care şi-o dorise şi stătea la gazdă pe care şi-o plătea singur.
Mi-a spus următoarele":...învaţă-te să mă accepţi aşa cum sunt eu,adică un om obişnuit ,comun,cu defecte şi limite şi nu unul genial aşa cum visezi tu să fiu".

Mentinerea comunicarii in familie ia mult timp si uneori cere chiar sacrificii. Atunci cand stai de vorba mai mult cu copilul si incerci sa te pui in locul lui, cauti sa-l vezi asa cum este, nu asa cum ai dori sa fie. Trebuie neaparat sa tinem seama de personalitatea lui si sa ne adaptam si noi comportamentul in functie de cele observate. A considera ca noi, adultii, avem intotdeauna dreptate nu e corect. Copiii apreciaza mult cand un adult care a gresit recunoaste acest lucru si se corecteaza. Il vor imita, caci puterea exemplului este uimitoare la aceasta varsta. In schimb, daca-l vor vedea ca nu e sincer, nu-i vor asculta sfaturile, oricat de bune ar fi acestea.


A sti cand sa faci compromisuri mici pentru a nu fi nevoit sa faci compromisuri mari e o adevarata arta, in relatia parinte-copil. Parintii trebuie sa-si rezerve timp sa comunice cu ai lor copii. Pe langa cele materiale, acestia mai au nevoie si de cele spirituale. Accentul in ziua de astazi cade pe valorile materiale, iar educatia propriu-zisa este adesea neglijata, astfel prietenii, strada, calculatorul si televizorul il pot influenta in voie pe copilul nostru intr-o directie de care sa ne minunam.

Multi oameni dau nastere unui numar mai mic de copii (recurgand adesea la avorturi), iar apoi, chiar si din prea multa dragoste mai fac greseli. Unii sunt excesiv de severi, le incarca programul la maximum din dorinta de a-l pregati pe copil sa devina un om important. Copilul cauta un refugiu, minte , nu mai poate face fata tuturor cerintelor si risca sa-si piarda increderea in sine. In perioada adolescentei, ,,rezolva problema" intr-un mod nu prea agreat de parinti.

Altii isi transforma intr-un idol, acceptand ca acesta sa devina micul tiran al familiei. In momentul in care pretentiile acestuia nu mai pot fi onorate, intervine ruptura. Atunci copilul poate cadea prada viciilor de tot felul si chiar actelor antisociale.

Parintele Porfirie indemna parintii sa duca ei insisi o viata dupa voia lui Dumnezeu pentru a avea copii ascultatori. Asculta si copiii de parinti asa cum asculta si parintii acestora de Dumnezeu. Si apoi sa ne fereasca Dumnezeu de judecata copiilor, caci vad si ei cat timp le acordam propriilor parinti, daca mai traiesc.

Si eu ma racisem de ai mei...Dar, chestia asta a venit de la diavol...acum ma inteleg mai bine cu ei. Adica nah, copiii cred ca parintii lor nu sunt "cool'. Ar fi impresionati sa afle cat de grozavi sunt parintii lor...Adica nah, eu una apreciez mai mult o conversatie cu un om trecut de 18 ani. Ma inteleg perfect cu cei in varsta. Adica nah, eu am un vecin de vreo 60 si ceva...e un om grozav cu un suflet enorm de mare. Ma inteleg perfect cu el...

care copii?Pai peste 70% din copii romani cu varste intre 12-18 ani au probleme de comunicare cu parintii!!!In unele familii se cearta parintii in fata copiilor de mici (copilul se apara mecanic intorcandu-le spatele si dezvoltand neincrederea),se creeaza prapastii mari...Sincer,totul pleaca de la parinti ce-i drept...Majoritatea parintilor din ziua de azi sunt iresponsabili (fara suparare)....o fi ea viata grea dar ar trebui sa se gandeasca la faptul ca au facut niste copii care nu se educa corect singuri...NU!Trebuiesc indrumati.
Cele mai mari probleme sunt in familiile cu un trai sub decent,din mediul rural in special dar si din cel urban.Surprinzator in familiile rromilor sunt foarte putine cazuri.Divorturile din ultimii 10 ani spun totul!Un copil,mai ales in pragul adolescentei are nevoie de MULTE!:68: Credinta de asemenea joaca si ea un rol foarte important...copii de azi nu mai stiu ce-i ala Dumnezeu,vorbesc de El dar nu ii intereseaza,nu au fost invatati de mici...Sunt foarte multi factori.
Concluzia cea mai importanta e ca ne ducem in jos in loc sa progresam.Multi din noi nici nu suntem educati,civilizati,actionam ca animalele uneori.Intai trebuie sa ne educam pe noi si apoi pe odrasle.

Sanatate,numai bine!Doamne Ajuta!

Poate ca si pentru ca parintii lucreaza prea mult, au probleme multe materiale si pun comunicarea cu copiii undeva pe ultimul loc. e o problema care isi are radacinile in societate nu in fiecare familie in parte.
E si normal atunci cand un om sta 9-10 ore la job, banii tot sunt putini...sa vina acasa un pachet de nervi si sictir....iar comunicarea cu baiatul sau fata si asa plini de teribilisme si de prejudecati de genul: "da' cutare cum are iphone si merge in vacanta in croatia si eu nu merg? ca doar nu e mai destept la scoala ca mine si bla bla...."

Mereu ma mahnesc cand vad threaduri din astea alarmiste. "De ce s-au racit copiii fata de parinti?" este, cum ar zice englezul, "loaded question", o intrebare incarcata deja cu un mesaj, anume ca "toti copiii se racesc fata de parintii lor", ceea ce este, evident, fals.

Poate ne dai si o referinta pentru numerele astea. E o vorba: 85% din statistici sunt scoase din burta :)

Pentru ca parintii devin tot mai indiferenti fata de ei. Presat si grabit, parintele nu-si mai bucura copilul. Uita ca nimeni nu ii poate inlocui. Copilului nu-i este de ajuns sa aiba prieteni si rude, e nevoie si sa aiba si tata si mama.

Stiu ca este o indiscretie din partea mea sa intreb, dar...Sunteti parinte?;)

Poate pentru ca parintii sunt mai ocupati, fiind la job mai multe ore si apoi unii tind sa fie prea obositi ca sa se mai ocupe de ei...Sunt si parinti indiferenti, dar acestia nu-si merita apelativul de parinte....Apoi copii se racesc deoarece sunt extrem de voluntari....Iar unii nu accepta ca parintele sa le fie si prieten.....

Eu sunt cam rece din cauza tonului autoritar al mamei.

Fenomenul"prapastia dintre generatii", de aici rezulta neintelegerile, punctele de vedere diferite, iar apoi distantarea...
Asa ca un parinte prieten,...mai greu;).

Pacat mama-i mama, nu femeie. Vei duce candva lipsa tonului autoritar al mamei, autoritara sau nu, tot ea te-a sarutat cand erai mica in bratele ei si tot ea a fugit inspaimantata la doctori la primul semnal de boala pe care-l dadeai.

Nu fi rece pentru ca vei deveni calda, cand ea va fi rece, daca ma intelegi ce vreau sa-ti spun.
Fii calda si va fi calda cu tine. Copii nu se umilesc in fata parintilor orice gesturi ar face...

Si eu cred ca in special parintii sunt vinovati de indepartarea sufleteesca a copiilor fata de ei.
Cutremurator e faptul ca societatea actuala uraste copiii si batranii. Cum i-ar putea iubi, cand inotam in sangele copiilor avortati, dupa cum remarca Parintele Nicolae Tanase? Traim intr-o societate in care copiii sunt ucisi fara mila, iar batranii sunt goniti la azil.