Grija lui Dumnezeu pentru noi
 

Dragii mei, pentru mine, dar si pentru altii, as vrea sa va intreb ceva: Pentru un crestin, este corect sa spunem ca ORICE ni se intampla, bun, rau, ne convine, nu ne convine, este de fapt cel mai bine pentru noi la momentul respectiv? Este corect sa consideram ca Dumnezeu are atita grija si dragoste pentru noi, incat ne da ce e mai bine sau mai bun pentru noi, chiar daca noua nu ne convine, chiar daca nu e pe placul nostru, chiar daca sunt incercari, greutati, momente, intamplari, situatii, neplacute, grele?

Ma gandesc sa lamurim aspectele aici, la modul acesta, pentru ca ma ganesc ca poate daca spunem lucrurile negru pe alb aici, asa, la obiect, va fi mai usor pentru multi sa ne lasam in grija lui Dumnezeu, si vom suferi mai putin pentru diferite lucruri care ni se intampla.

Vreau sa va mai spun ca eu acum sunt intr-o situatie neplacuta, care ma doare, care nu imi convine absolut nimic, care ma macina, INSA gandul ca de fapt probabil este cel mai bine pentru mine ASA, pentru ca Dumnezeu ma iubeste si imi da ceea ce este mai bine pentru mine, gandul acesta ma ajuta mult, si chiar imi ridica povara de pe suflet, si imi trece de suparare si de suferinta.

Si eu mi-am pus problema asta.
Am trecut printr-o perioada grea si m-am gandit mult de ce mi se intampla asta ("tocmai mie" :), adica).
Intr-un final am ajuns la concluzia ca am facut alegeri gresite (dupa mintea mea, fara sa ma gandesc la Dumnezeu si la voia lui), am "batut din picioare" ca vreau aia, ca un copil razgaiat.. am primit ce am cerut, dar nu mi-a fost bine.
Este tot o lectie.
(Dar iubirea Lui este intotdeauna prezenta.)

eu nu primesc ceea ce vreau ( :10: ) pentru ca nici nu ma mai rog sa primesc ce vreau, ci doar sa ma ajute in problema respectiva, care are mai multe solutii, si eu o vreau pe una, dar probabil ca nu ar fi cea mai buna, momentan cel putin. si probabil ca exact asa ma ajuta, nedandu-mi ceea ce vreau :P .

eu nu imi pun intrebarea "de ce tocmai mie", ci ma intreb de ce nu e cum imi doresc eu... de ce trebuie sa sa sufar....

Sa te ajute Dumnezeu!

Exact, aici ai dat si raspunsul

Altfel punind problema cred ca ne-am situa intr-un plan eronat de judecata sa credem de exemplu ca daca cade un ghiveci cu flori de la un balcon si-ti crapa capul se creaza nu stiu ce deschidere duhovniceasca si imbunatatire sufleteasca.

Cazi de pe o schela si-ti rupi coloana de ramii paralizat, insa fericit ca se putea mai rau..???

..sau muncesti in mina de carbune si te imbolnavesti grav de plamini si in 6 luni sa mori la 35 de ani deoarece asta este DE FAPT o consecinta a alegerii profesionale pe care ai facut-o.
Nu vad ce legatura are expresia..." a facut SILICOZA pentru binele lui, ca ASA trebuia, ca sa se mintuiasca"
Hai sa fim seriosi!...sa mai si gindim...sau cite prostii facem, constienti, cu mina noastra insa preferam sa consideram ca Dumnezeu a vrut asa.

Daca am avea cu adevarat duhovnic si i-am urma intru totul sfaturile, atunci am putea spune ca totul este de la Dumnezeu. Dar cand incepi sa-ti bati sotia, sa injuri si in situatia in care nimeni nu ti-a gresit, si multe altele asemenea, e clar ca sunt rodul unei fiinte despartite de Dumnezeu. Si nu asa vorbeste Dumnezeu prin tine semenilor.

Grija lui Dumnezeu pentru noi este temelia grijii noastre pentru Dumnezeu.

Mai intai de toate, Dumnezeu ne-a inclus pe noi in planul Sau vesnic cu privire la creatie, aducandu-ne la viata (atat biologica cat si spirituala). De acum, singura grija a lui Dumnezeu pentru noi este sa ne faca partasi vietii dumnezeiesti sau cum sa ne uneasca cu Sine.

Singura grija a noastra pentru Dumnezeu, este cum sa ne facem partasi vietii dumnezeiesti sau cum sa ne unim cu El.

Numai cand Dumnezeu si omul au aceeasi grija, omul isi implineste rostul existentei. Oricat de grele ar fi incercarile si responsabilitatile vietii acesteia, sa nu uitam ca ele sunt un semn al faptului ca Dumnezeu ne poarta de grija.

Sa nu uitam ca [COLOR=darkred]Dumnezeu si ingaduie multe[/COLOR] din cele ce ni se intampla. Aceasta nu inseamna ca sunt de la El, ca El este izvorul ori autorul lor. Nu a fost Dumnezeu cel care l'a chinuit pe Dreptul Iov, ci El doar a ingaduit aceasta, stiind ca din acele incercari, binele care va iesi va fi mai mare decat greutatea indurata.

In ceea ce il priveste pe Iov nu prea vad cum ar fi fost bine faptul ca i-a omorat servitorii, care din cate inteleg erau sute.

Daca [COLOR=darkred]servitorii [/COLOR]aveau viata pacatoasa, au primit rasplata, inca inainte de vreme. Iar de erau cu viata curata, acum privesc fata lui Dumnezeu, in rai. Lui [COLOR=darkred]Iov[/COLOR] i'au ajutat acestea, caci prin ei a inceput a fi lipsit de toate darurile, spre incercarea reala a dragostei sale. Cand un om te iubeste facandu'i daruri, ia'i darurile si priveste'i dragostea... daca dragostea ramane aceeasi, reda'i darurile si mai mult iubeste'l a doua oara.

Asa este cel mai bine este sa ne lasam in grija Sa, sa incercam sa ne rugam neincetat spre a ne putea bucura neincetat...noua ne lipseste Bucuria Rugaciunii, spune Parintele meu duhovnic.

Uneori propriile dorinte ne orbesc. Uneori, prin neindeplinirea dorintelor noastre celor mai arzatoare, Dumnezeu ne face un mare bine, pe care initial il vedem doar ca suferinta, dar mai tarziu, daca suntem norocosi, intelegem de la ce catastrofa ne-a salvat prin neindeplinirea acestor dorinte (propria experienta). Dumnezeu ne iubeste mult mai mult decat ne iubim noi pe noi insine si trebuie sa avem incredere deplina in el ca stie ce e mai bine pentru noi chiar si atunci cand noi suntem de alta parere.

Acum nu vezi decat suferinta prin care treci, dar poate mai tarziu ai sa vezi si restul, care erau alternativele etc.

Roaga-te!

Uneori, caut sa fac deosebire intre un lucru voit de Dumnezeu si unul ingaduit de El.

Cu toate acestea, simt ca nu este bine aceasta impartire, caci ar duce la o oarecare intelegere gresita a intamplarilor ingaduite de Domnul. S'ar putea intelege ca cele ingaduite sunt "un rau acceptat in sine". Cand de fapt nu este asa, caci orice lucru (catusi de rau ar parea) nu este ingaduit daca din el nu iese un bine cel putin de aceeasi masura, daca nu mai mare. Chiar si cand un om moare, Domnul stie de ce a ingaduit moartea lui si pentru ce. Poate ar fi cazut mai rau acela, iar prin moartea aceluia, multi altii se vor fi indreptat.

Sa nu cautam a intelege caile lui Dumnezeu, caci minunate sunt lucrurile Lui si nepatrunsa judecatile Lui.

Tot ce trebuie sa facem e sa ne lasam in voia lui Dumnezeu.
Este greu, insa totul va deveni mai apoi usor.

Mi se tot spune: "Omoara'ti ratiunea." Nu ca ar fi rea sau ca m'ar impiedica de la o viata duhovniceasca, ci pentru ca este prea mult folosita, ajungand sa fie bagata tot timpul si acolo unde doar credinta are voie sa intre si sa cerceteze, sa simta Tainele.

Asa este, de multe ori ni se par nebune caile Domnului, uneori imposibil de urmat. Dar cele descoperite, daca sunt implinite aduc numai bucurie.

Cand suntem pusi in dilema: pe ce cale sa o iau in viata, e bine sa-i cerem lui Dumnezeu sa-i dea duhovnicului raspuns la ce trebuie facut si ce trebuie respins.

Este foarte greu sa intelegem ca printr-un rau care se abate asupra noastra- ingaduit de Dumnezeu- a fost o intentie buna a Lui. Insa daca citim Patericul vom observa ca sunt Parinti care recomada ucenicilor sa ceara de la Dumenezeu incercare- pentru ca din acestea vine desavarsirea.

Merg la examen foarte slab pregatit, mi se invart cuvintele in cap, fara nici o noima. Ma asez, aud subiectele, le scris, apoi iau ciorna. Cuvant dupa cuvant, toate ideile imi vin in ordine cronologica si cu lux de amanunt. Le transcriu pe foaie. In total, opt pagini. "Doamne, ajuta'ma sa fiu la buget." Astept trei zile, cu emotie si nerabdare. Rezultatele... buget, si inca un loc de o cifra.

Cum sa nu simt in asta lucrarea si purtarea de grija a lui Dumnezeu?!
La cat de putin invatasem (abia atinsesem toate subiectele in masura egala) a fost o minune mintea limpede si ideile nascute in ea.