Pana la urma ce spunem la spovedanie?
 

Am tot citit pe aici discutii legat de pacate si tot nu m-am lamurit asupra a cea anume trebuie sa spunem la spovedanie.
Multi dintre noi (asa imi place sa cred) respectam acele 10 porunci si nu facem lucruri rele.
Mai facem pacate, nu spune nimeni, dar sunt cam aceleasi marunte care se tot repeta, mai ales ca traim printre oameni: manie, invidie, mandrie.
Si ce facem le spunem mereu pe astea? Sau ne scobim si inventam ceva ca sa spunem.
Ultima data chiar m-a durut, pentru ca spunand mereu aceleasi, preotul mi-a spus ca sunt mici dar daca se repeta e mai rau. Pai si de unde sa-i spun altele noi? Ma stradui sa nu le fac nici pe cele obisnuite.
Unele mici nici preotul nu le mai asculta, ca sunt prea mici.
Eu nu stiu efectiv ce sa spun. De fiecare data ma simt prost.:106:
Am un indreptar acasa, dar nu ma ajuta, pentru ca sunt aceleasi 10 puncte, mai dezvoltate putin.
Daca eu nu am facut ceea ce scrie acolo?
Pe urma nu stiu, eu as avea altele de discutat cu preotul, dar la spovedanie nu se spun decat pacatele. Si atunci restul unde si cand le spun?
Ce anume este de spus la spovedanie?
Nici preotii nu te intreaba, ca atunci poate te-ar orienta.

La Spovedanie se spun doar pacatele?
Eu stiam ca daca ai o problema sau ceva pe suflet tot la spovedanie se spune. Nu e asa?

Sofia ,mai este deschis un topic cu pacatele din Filocalie ,unde ai pus si tu intrebari si ai primit raspunsuri.
Eu sunt de parere sa mergem pe topicurile existente ca sa putem citi ce au scris userii acolo ,nu sa cautam la nesfarsit si sa pierdem timpul.
Asa putem afla lucruri noi ,de aceea suntem aici doar.

in general la spovedanie ne aratam chipul ascuns al "vredniciei" marturisind ca vom fi shi mai "vrednici", "dreptzi" ... asemenea celor mai eroici farisei plini de duhul mandriei shi al lacomiei lui maiceva... eu asha am patzit... am maniat pe Dumnezeu shi m-am mirat mereu ca totushi nu se supara... shi atunci am indraznit sa fiu din ce in ce mai trufash... :17: poate pentru slava de la oameni.

Draga Sophia, zicea parca Sfantul Antonie de la Optina ca ne ducem la spovedanie si marturisim toate nimicurile, dar lucrurile importante uitam: ca nu il iubim pe Dumnezeu, ca nu ne place sa facem voia Lui, ca dorim numai lucruri idioate, ca nu-L marturisim, ca ne impartasim cu nevrednicie, ca iubirea noastra pentru ceilalti e stearpa si egoista, etc.

E Taina Pocaintei, a metanoiei, adica a intoarcerii de la pacate. Ne ducem acolo sa vomitam tot ce e rau inauntrul nostru. Daca mergem doar sa insiram o lista de pacate, oricat ar fi de lunga sau de scurta, n-am facut nimic. Trebuie sa intoarcem spatele pacatului, asta e spovedania adevarata, in duh, iar nu in litera.

Conform felulului in care l-am inteles pe Sfantului Apostol Pavel (nu de unul singur, bineinteles), nu exista decat 2 stari in care poate fi un crestin la un moment dat. Acestea sunt "sub Lege" sau "sub har". A fi "sub Lege" inseamna ca mergi inspre pierzarea vesnica, pentru ca nu esti "in Hristos", iar a fi "sub har" inseamna ca vei mosteni viata vesnica, pentru ca esti "in Hristos". Numai cei ce sunt "in Hristos" vor mosteni viata. Asadar exista crestini vii spiritual, care vor mosteni viata, si crestini morti spiritual, care vor mosteni iazul care arde cu foc si pucioasa.

Crestinul mort spiritual e crestinul care s-a dat de bunavoie rob pacatului, (fiind inainte rob al lui Hristos) prin calcarea Legii lui Dumnezeu (a unei porunci a lui Dumnezeu), si astfel a trecut de "sub har" "sub Lege", adica sub condamnarea Legii (pentru ca a calcat Legea) si deci automat si sub stapanirea pacatului (pentru ca de acum pacatul are dreptul legal sa lucreze in el si sa-l stapaneasca, din cauza ca el a calcat Legea, aceasta dand drept pacatului sa lucreze in om, nefiind implinita), caci "boldul mortii e pacatul, si puterea pacatului e Legea". Fiind "sub Lege", adica sub stapanirea pacatului, legea pacatului si a mortii incepe sa lucreaze in el, de acum crestinul aducand roade pentru moarte, neputand trai in ascultare de Legea lui Dumnezeu, si deci mergand hotarat inspre iad.

Doar atunci cand el se duce, de bunavoie, convins fiind de Duhul lui Dumnezeu ca a comis un pacat, si-l marturiseste, jertfa de ispasire, adica Hristos, se aplica si pentru pacatul lui, si-l ispaseste, si astfel se implineste Legea lui Dumnezeu in el, intra din nou "sub har", legea pacatului isi pierde dreptul legal de a mai lucra in el (lege care avea dreptul inainte sa lucreze in el din cauza ca Legea era calcata, dar prin marturisire, a fost implinita), si Duhul lui Dumnezeu incepe din nou sa-l imputerniceasca la a trai o viata in ascultare de Dumnezeu.

Crestinii care vor mosteni viata vesnica sunt numai aceia care sunt "in Hristos", adica aceia care sunt calauziti de Duhul Sfant, adica aceia care n-au pacate nemartusirite, pentru ca acolo unde exista pacat, exista moarte, si nu poate exista viata, nici Duhul Sfant. Duhul Sfant nu poate lupta impotriva Legii lui Dumnezeu, lucrand in om chiar cand acesta a calcat Legea, pentru ca o imparatie dezbinata impotriva ei nu insasi poate dainui.

"Pacatul, odata savarsit, aduce moartea", indiferent ca e mare sau mic. Sfantul Apostol Ioan spune ca daca cineva vede pe fratele sau savarsind un pacat, sa se roage pentru el, si Dumnezeu ii va da viata, adica il va ierta, datorita lui Hristos, jertfa de ispasire, Dumnezeu implinind Legea in el datorita lui Hristos, si scotandu-l din moarte, dandu-i apoi din nou viata, adica partasia Duhului Sfant.

Un singur pacat nemarturisit te face din om viu un om mort, iar un om mort nu va vedea Imparatia, ci doar mania lui Dumnezeu.

De-asta e extrem de important, e o problema de viata si de moarte sa-ti marturisesti *toate* pacatele, sau sa le marturiseasca altcineva pentru tine inaintea lui Dumnezeu, prin Hristos, indiferent ca-s mici sau mari. Ai putea chiar sa ti le notezi pe hartie de fiecare daca cand le infaptuiesti, ca sa-ti aduci aminte sa le marturisesti. Cu cat mai repede le marturisesti, cu atat mai bine.

exista pacate(care sint prevazute,in opinia mea,in cele 10 porunci) si sint greseli.Pacatele marturisite ,e bine sa nu le mai facem.in greseli cadem oricit ne-am stradui.Cautati insa un duhovnic(om induhovnicit)care sa aiba timp ,si sa aibe rabdare sa te asculte sa-ti dea cuvint de folos.

@Anita - tocmai ca acolo nu am primit raspunsuri si pe urma discutia a mai si deraiat si am ramas nedumerita.
In plus acolo se discuta despre o lista de pacate (f.discutabila de altfel) si aici se discuta despre spovedanie.

@andrutika24 - si eu stiam asa, dar acum nu mai stiu. De asta intreb. Sunt f.derutata. Si eu imi doresc de multe ori numai sa merg sa spun ca mi-este rau sufleteste si sa cer sfat.

@Naephius - eu una nu ma vad in niciuna dina ceste doua stari, ci in o a treia. O stare in care sunt derutata, nu stiu, caut si totusi nu fac rau (in mod voit). Nu sunt nici pacatoasa si nici ne-pacatoasa.
Cineva spunea aici pe forum ca exista doua feluri de judecati: una omeneasca si una a lui Dumnezeu. Acum nu stiu care este aia mai grea. Si nu stiu dupa care sa ma judec eu, dupa care ma judeca preotul.
Pe cea a lui Dumnezeu asa vrea s-o stiu ca sa inteleg ce anume si unde gresesc. Ca oamenii cu liste de astea insirate ca aici pe forum ma pot si duce la puscarie nevinovata.
Tocmai asta este problema mea: eu nu stiu cum va vede Dumnezeu si ce anume vede EL pacat la mine. Ca atunci as stii ce sa spun.
Imi vine mai degraba sa-l intreb eu pe preot sa-mi spuna ce-am facut, ce-am gresit in fata lui Dumnezeu. Ai facut asta, asta si asta. Da, atunci ai gresit, Nu, atunci n-ai gresit.

Dupa multe pareri exista o legatura intre depresie, probleme sufletesti si pacate (ale tale, sau ale inaintasilor tai). Ei eu nu vad legatura asta.
Mi-as dori sa merg la spovedanie fara sa fiu fortata de situatie (adica este post si trebuie sa ma spovedesc ca sa ma impartasesc), si sa caut sa spun niste pacate dintr-o lista, ci sa pot spune: "Uite parinte eu habar n-am ce pacate am, dar ma simt rau si am necazuri, spuneti-mi daca e din vina mea, de la ce pacate anume si ce am de facut."
Asa mi se pare cel mai cinstit pentru toata lumea, pentru ca nimeni nu stie ce pacate a facut de fapt (unele chiar fara voie sau fara stiinta).
Legatura asat intre spovedanie si impartasanie te pune de multe ori sub forta. Daca nu te spovedesti nu te poti impartasi. Si daca eu atunci nu pot sa ma spovedesc? Sau ma spovedesc cand am nevoie sa vorbesc (altceva, nu pacate), dar intr-o ocazie cand de fapt nu pot sa ma impartasesc si ar trebui sa ma duc alat data s-o fac.
Mi se pare ca spovedania ar fi mai cinstita si mai cu folos daca s-ar face mai rar, dar mai profund, asa ca un examen scolar. Fiecare sa mearga la discutie/examen la preot si acesta sa intrebe si sa vada unde ce probleme sunt. Si pe urma o perioada te stii curatat si te poti impartasi de cate ori vrei (cu putin post, asa cum se cuvine).
Nu stiu, chestia asta cu hai la gramada la spovedit ca e Postul X nu mi se pare normala si se face in viteza si oboseala, cu cozi mari etc.

sophia, problema e ca nu sunt alte stari in afara de astea doua, adica ori esti sub Lege, adica sub condamnarea Legii si stapanirea pacatului, adica mergi spre iad, fiind neduhovniceasca, ori esti sub har, adica nu esti sub condamnarea Legii, nici sub stapanirea pacatului, fiind duhovniceasca, adica avand pe Duhul Sfant in tine, adica mergi spre rai.

Problema pe care o vad in rationamentul tau e ca urmatoarea: pacatul nu-l definesti tu, si nici preotul, ci Dumnezeu. Adica poti cunoaste ce e pacat si ce nu citind Legea cea Noua adusa lumii de Hristos... adica Noul Legamant, Noul Testament. Asa vei sti ce anume e pacat sa faci. De asemenea, ai in tine scrisa Legea Morala, pe care o au toti oamenii de cand se nasc, astfel incat poti sti ce e bine si ce e rau, ce e pacat si ce nu. De asemenea, daca esti o fiinta duhovniceasca, ai si pe Duhul Sfant care te indruma.

Gresesti daca crezi ca ti se intampla necazuri neaparat din cauza ca ai pacatuit. Pot sa ti se intample multe necazuri, chiar mari, si daca n-ai pacatuit [adica, vreau sa spun, indiferent daca ai pacatuit sau nu]. Si daca nu ti se intampla necazuri, nu inseamna ca n-ai pacatuit.

Pacatele trebuiesc marturisite toate. "Fara varsare de sange, nu este iertare". Si fara iertare, "plata pacatului este moartea".

La spovedanie spui ce te "doare", ceea ce simti ca aduce neliniste in tine. Cand mergi la medic, ii vorbesti acestuia de boala, ii arati rana. Si asa primesti medicamentul potrivit. Asa si la spovedanie. Parca parintele Arsenie Papacioc spunea ca cel mai mare pacat al omului este pacatul care iti este cel mai apropiat. Daca nu scapam de acesta, degeaba ne ocupam de cele marunte. E ca si cand zugravesc casa, o mobilez, dar pastrez in ea un hoit. Cred ca nu ar putea locui nimeni in ea, chiar daca e proaspat zugravita si mobilata.

Cel mai greu de inteles sunt exagerarile unor credinciosi bazate pe "hoituri" imaginare care trebuiesc scoase din casa.
Asta mi se pare o forma de minciuna tot atit de grava, care implica si psihicul ca si cea a ascunderii unor pacate mai grave.
Cunosc mireni care cum se intilnesc incep sa se jeluiasca de cit de greu atirna pacatele lor desi multora le cunostem existenta ca fiind deosebit de incarcata si lipsita total de ispite si posibilitati de a calca in strachini.
, iar programul lor permanent este un program supraincarcat strict de familie numeroasa, complimentat de posturi rugaciuni, lectura religioasa, internet religios.

Altceva ce nu inteleg este insistenta UNOR preoti care la auzul lipsei de pacate mari ci doar greseli devin indignati si exclama ridicind din umeri"
"dar cum se poate domnule R sa nu aveti pacate, toata lumea are cu duiumul!"

Cred ca se exagereaza cu tendinta unora de a te baga in pacate si intr-o stare de imaginata de vinovatie desi esti fericit, nu ai facut prostii, nu esti tulburat ci doar stii ca ai gresit ca nu ai tinut poate post in mod regulat, ai injurat odata cind te-ai impiedicat de o bordura si nu te-ai rugat cit trebuia

In rest, de regula suntem asa de ocupati incit nici sa rasufli nu ai timp, ce sa mai vorbim de lucrul pacatelor.

PENTRU PACATE TREBUIE SA AI SI TIMP!

Ocupati cu ce , decat cu cumularea pacatelor . Nu ?

Crescutul copiilor crezi ca se face in 5 minute pe zi?
Mincarea crezi ca iti apare in fata asa in mod miraculos?
Curatenia pe care o vezi cind vii de la servici crezi ca se face singura?

Cind sa mai pacatuiesti?
..sau nu am inteles eu bine si toate astea le consideri pacate?

hahaha.. tu nu gandesti ca un barbat! Unii chiar cred ca mancarea creste in farfurie!

Uite o lista uzuala de pacate: dimineata sari rugaciunea (sau spui ceva f scurt, cu mintea aiurea) si fuga la cafea.. pui lapte (ah, este vineri! las' n-are nimic), apoi niste mascara, balsam de buze (=pacat), parfum (daca are pret peste 100usd si este ultima noutate este si mai pacat!), pantofi cu toc inalt (pacat) prada (alt pacat), fusta lunga (bonus) dar este cavalli (pacat!! cade bonusul).. treci pe rosu cu masina (pacat)..
Lista poate continua oricat... chiar de nu inteleg, Andrei, cum ocolesti tu pacatele!
Dar cel mai grav pacat este ca nu-L ai pe Dumnezeu in gand in tot ce faci (parerea mea). De fapt ni s-a spus: rugati-va neincetat.

Ca sa tii o casa si o familie numeroasa ne cam trebuiesc 30 de ore pe zi din 24. Deci cind sa mai pacatuiesti?

De acord, cind este vorba de abateri si dereglari pacatoase da, dar cind ele lipsesc asa cum se intimpla la majoritatea oamenilor gospodari, de ce trebuie sa le inventam? bazindu-ne numai pe vesnicul indemn ca " toata ziua ALTCEVA nu facem decit sa acumulam pacate"

Pai depinde cu cine te compari, Andrei.. te compari cu vecinul care bea si bate nevasta? sau te uiti catre Iisus?

Hristos din cite stiu nu i-a spus prostituatei "Du-te taie-ti tocurile de la pantofi si spala-te de mascara sau scoate laptele din cafea" ci a zis du-te si nu mai pacatui cu barbati, adica schimba-ti obiceiul de a te impreuna aiurea

De ce trebuie noi sa denaturam cu zelul nostru o porunca simpla!

In cartile mele asta nu este regula.
Da, catre Iisus ma uit cum se uita tot mai multi preoti ortodocsi formati in occident care sunt mult mai linistiti in privinta pacatelor si care sunt DE FAPT si ce reprezinta ele

Vad ca te-ai molipsit si tu de virusul vremurilor, acela de a dicta si a face regulile dupa aberatiile minoritatilor nu a majoritatii, adica a oamenilor normali, gospodari care nu au timp de prostii

Andrei, pai in cazul in care nu avem ce sa-i marturism preotului, macar sa-i spunem cum va fi vremea. Poate asta o sa-l bucure. Ar fi o expresie a faptului ca suntem ancorati in realitate.

Sau poate fata de tine si-au luat diavolii concediu de odihna. Nu vreau sa te jignesc, dar suntem atat de departe de un mod adevarat de traire, incat, mi se pare mult prea indraznet sa spunem ca din cauza activitatii nu mai facem pacate. Iar un pacat tinut mult in noi, face mai mult decat un hoit. Din cauza acestuia, multi oameni vor sta doar dincolo de noi si nu in noi.

O, ce bine le cunosc pe cele amintite de tine, inclusiv curăţenia , gătitul . . . ! Gândurile trufaşe tot lucrează şi aşa. Apoi, ce nu sunt gospodine mâna întâi, ce mai trag câte o ţigare, ce mai clevetesc pe la piaţă, sau mai ştiu eu ce . Păcatului nu-i trebuie mult timp !

Nu vreau neaparat sa ma contrazic pe tine, dar in Biblie ni s-au dat niste porunci: sa-L iubim pe Dumnezeu, sa ne iubim aproapele.

Si..
"Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este."

Foarte clar! Ni se cere enorm! Si nu prin puterea noastra indeplinim poruncile, ci cu ajutorul lui Dumnezeu (deci si ajutorul este pe masura, doar sa-l cerem).

De aceea nu avem scuza pentru pacatele noastre.

(mesajul anterior era pt Andrei)

Serios, foarte clar pentru tine?
Elaboreaza te rog din claritatea la care ai ajuns din cele spuse mai sus de Hristos.

Terog, sa o faci cu exemple CLARE din activitatile zilnice ale unei familii.
Decu cum ar actiona Tatal del Ceresc daca s-ar cobori intr-o familie numeroasa si ce ar face ca sa minimalizeze pacatul

Hai, uite incep eu.

Sa zicem ca Tatal este de fapt mama care nu se mai da cu ruj pe buze si nu se mai fardeaza si are de mers la un interviu sau la servici unde se cere sa ai o tinuta impecabila altfel ..afara!

Păcatul încolţeşte chiar şi în cele mai bune fapte ale noastre
 

Sfântul Pavel expune una dintre cele mai tulburătoare experienţe ce le poate trăi omul : nu fac binele pe care îl doresc, ci răul pe care nu-l voiesc, îl săvârşesc. Revenind , dragă Andrei Cozia, ideal ar fi să nu păcătuim. De putut numai Dumnezeu ştie ce poate fiecare. Vreau a sublinia că dacă păcatul este atât de subtil, încât se furişează şi în faptele noastre bune, aceasta să ne fie spre învăţare, că nimic din ce facem noi nu facem spre meritul nostru, fapt remarcat în multe Învăţături lăsate de Sfinţii Părinţi. Cea mai eficientă armă împotriva acestei aparenţe a binelui, împotriva păcatului înfăşurat în haina dreptăţii este smerenia.

@Anna21 - ceea ce spui tu nu sunt pacate. Tocmai aici vroiam sa ajung.
De unde le scoti tu ca sunt pacate? Unde sta scris ca a folosi un parfum, sau felul in care te imbraci este pacat? In scripturi nu scrie asa ceva.
Da, sa nu te rogi, este un pacat.
Ceea ce spui tu este ca te duci la preot si spui ca ai folosit parfum si ai incaltat niste pantofi cu toc?
Ce spune Iisus este clar si acolo sunt scrise cele ce pentru El sunt pacate: sa ucizi (inclusiv avort fara motiv medical), sa nu te rogi, sa nu respecti pe Dumnezeu, pe parinti etc.
Si de ce credeti voi ca nu este posibil sa nu le faci, sa fii un om bun?
Da, te mai superi (si nu numai din vina ta), iti mai doresti sa ai si tu ce are altul (chiar daca in mod pozitiv, adica sa ai sansa de a putea obtine acel lucru etc.).
Si asta se intampla des si tot trebuie sa le spui.
Ceea ce spune Andreicozia este alt aspect. Sunt oameni care nici nu au ocazia sa faca ceva rau pentru ca sunt retrasi din lume, sunt poate someri, sau au multe probleme in viata, acasa si chiar nu au cu cine si nici gandul sa faca ceva rau.
De ce aveti voi impresia ca oamenii nu sunt decat pacatosi si rai?
Oare nu se poate face o diferentiere?
Da, perfecti nu suntem, dar nici asa sa stam sa scobim dupa pacate.

Si intreb din nou de ce nu putem pur si simplu sa spunem:
"Doamne am gresit si numai tu poti stii ce anume. Imi pare rau si ma voi stradui sa fiu mai bun" si preotul sa ne citeasca dezlegarea, asa cum ar face-o Dumnezeu.
De ce trebuie sa ne creem singuri canoane si scenarii care nu fac decat sa ne indeparteze si infricoseze si mai mult de preot, de Dumnezeu si credinta?

Nimeni din cei ce au scris aici nu dau impresia că stau şi caută păcate , de dragul de a inventa ceva, dar tocmai ai păcătuit, judecând strâmb. Mai adaug o scurtă istorioară din Pateric , unde Avva Sisoie, la moartea sa , văzând pe îngeri că îl luau la cer, încă se mai ruga de ei să-l lase, că nici nu a apucat să se pocăiască. Mai bine deci , Sofia, să uităm faptele noastre bune şi să-L lăsăm pe Dumnezeu să şi le amintească la vremea cuvenită. Spor duhovnicesc !

Uite un exemplu:
Tu consideri ca eu am judecat pe altcineva aici si deci am facut pacat.
Eu consider ca nu judecam ci doar nu sunt de acord cu ideea de a considera pacate cele spuse de Anna21 si altele marunte.
Cine face dreptate? De unde stim noi cine greseste acum si cine nu.
Si nu reusesc sa te inteleg. Nu te supara. Da, nu trebuie sa ne laudam sau mandrim cu faptele bune, dar nici cu pacatele. Si faptele bune nu este cazul sa le uitam. Le-am facut cu drag. Ele trebuie sa ne dea imboldul sa mai facem si altele, sa ne dea curajul ca avem si ceva bun in noi si ca merita sa le facem.
Daca tu vrei sa stergem tot ce este bun si sa ne acoperim de rau (chiar in mod artificial), atunci aceea nu cred ca este credinta de la Dumnezeu.
In concluzie: nu pot eu sa-mi judec pacatele si de aceea mi-as dori sa nu fiu fortata s-o fac, ci sa las pe Dumnezeu sa judece.

Dragă Sofia, te rog din suflet să mă ierţi, dar îţi readuc aminte ce ţi s-a mai spus , nu numai de mine, dar se simte lipsa citirii Invăţăturilor Sf. Părinţi , ce completează şi lămuresc multe din cele ce tu nu le desluşeşti .
<< Căci ştim că Legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc , vândut sub păcat>> Meditează Sofia, te rog frumos, de cele spuse de însăşi Apostolul Pavel. Spor în toate cele bune şi cu folos ţie !

Sophia, evident ca nu marturisesc: port tocuri..
Toate pe care le-am insirat acolo sunt doar mandrie si iubire de sine.. deci sunt pacate!
(erau doar un raspuns dat lui Andrei, care considera ca nu pacatuieste.. eu am impresia ca este de ajuns sa deschid gura si pacatele curg garla.. doar in rugaciune ma salvez, dar nici macar acolo..)
Si eu nu spun ca sa scornesc ceva, asta este realitatea.

Iar faptele bune la care te referi.. eu ma indoiesc ca am fapte bune. Ale lui Dumnezeu sunt. Gandeste si tu.. daca eu dau bani unui cersetor, ii dau de fapt ce-mi prisoseste. Care e meritul?
Mai cred ca a nu face bine este un pacat. Faceam urmatorul experiment: amanam sa dau pomana. De exemplu, chiar ieri am vazut un cersetor la usa unui magazin si m-am gandit: o sa-i dau cand ies. Cinci minute am stat inauntru, cand am iesit nu mai era. Mi s-a intamplat de multe ori, fara nici o exceptie! De parca omul acela era acolo doar ca sa am eu ocazia sa fac un bine. Dar probabil am facut un rau doar cu amanarea momentului.

(Mi-a dat de gandit urmatorul citat:
"Pentru că zici: "N-am greşit", de aceea iată Eu cu tine mă voi judeca" Ieremia 2:35)

Poate asta o fi realitatea ta, dar de scornit tot scornesti

Cum adica nu ai fapte bune?
Din cite am inteles ai sot, copil, oare nu le pui mincare in fata, nu le speli rufele, nu le faci curat in camere?
Nu duci hainele vechi la Goodwill?
Nu reciclezi?
Nu contribui prin prezenta ta de consumator la binele tarii?
Astea ce sunt? nu sunt fapte bune?
Cum adica te indoiesti ca faci bine?. daca ceva asa de evident iti scapa atentiei inseamna ca ar trebui sa faci ceva in sensul asta... deoarece dai impresia ca te minti intentionat si oricare ar fi motivul pentru care o faci( de a capata in felul asta cununi in cer vaicarindu-te mincinos, eu nu cred ca esti pe drumul bun. Eu cred ca daca scoti miciuna si falsa vaicareala vei obtine mai multa trecere la Dumnezeu

Dai din surplus cersetorilor?
Este scris ca mai intii trebuie sa ai grija de familie dupa care dai din surplus cersetorilor, deci alta vaicareala falsa

Singurul mijloc de a da cersetorilor ultimii bani si intradevar sa te incadrezi in ceea ce spui tu este sa devii tu cersetor care da ultimii bani altora care cer

Dau si eu sfatul lui Cristiboss: citeste!
(eu nu prea am ce sa-ti explic, se simte lipsa de lectura din sf. parinti)

Am citit destul, insa " nu tot ce citesti iti este si de folos"
Este necesar sa mai gindesti si cu capul tau !

Tu vezi lucrurile f limitat.. ce te deranjeaza in fond? Presupusa mea falsitatea? Sau faptul ca anulez faptele bune ale altora?

Eu vad lucrurile asa: daca am o minte (atat cat o am), daca sunt sanatoasa, daca sunt capabila sa muncesc (atat cat ma lasa lenea) etc.. NICI UNUL DINTRE ACESTE LIUCRURI NU-MI APARTINE!
Nu este meritul meu ca m-am nascut intr-un loc, din anumiti parinti, cu un anumit bagaj genetic, ca am beneficiat de anumita educatie.. Premisele cele mai importante MI-AU FOST DATE!

Si atunci daca eu am posibilitatea sa ajut azi pe altul, meritul meu este destul de limitat. Pentru ca tot ce am mi-a fost realmente dat! Nu poti nega importanta ereditatii + educatiei. Conjuncturile au si ele locul lor, dar nici aici nu este meritul meu (nu eu am creat conjuncturile). Si atunci poate imi arati tu unde este diferenta dintre mine (care pot ajuta) si altul care nu poate ajuta!

Sa-ti dau exemplu de fapta buna. Bunica mea mergea cu carje (doua), mai suferea si de alte boli f dureroase. In vacanta de iarna se urca in tren si venea in orasul unde locuiam (6 ore distanta) sa aiba grija de noi. Aici ea isi depasea, practic, limitele fizice pentru a face ceva! O consider cu adevarat fapta buna.
(Alte bunici sanatoase nu iau nici autobuzul sa vada nepotii)

Modul de gindire si de comportament al unui crestin este in f. mare parte dependent de duhovnicul pe care il are. Acesta nu este numai un iertator de pacate ci un adevarat indrumator de vietuire crestina .Ori aceasta indrumare este ceva complicat si serios. El iti face pregatirea teoretica (iti recomanda permanent ce sa lecturezi)si se intereseaza asupra modului tau de intelegere a celor citite.El te invata si modul preactic de vietuire . Dar mai intii de toate el insusi trebuie sa citeasca permanent si sa sporeasca in modul de vietuire ca altminteri te poate duce(de cele mai multe ori fara buna stiinta)pina la starea in care sa crezi ca...nu prea ai pacate.Pt. ca nu ai cind sa le faci.Probabil ca stiti cu totii spusele (??? ,nu mai stiu cui):,, chiar de ar vietui omul numai un minut tot nu ar fi fara de pacate" .Daca duhovnicul nu a inceput cu tine cu constiinta pacatului,cum se pot savirsi ele,de cite feluri sunt,cum se canonisesc,cum sa le eviti si daca nu ti-a recomandat o lucrare simpla(indreptar de spovedanie)pt.citit inca de la inceput incepi sa crezi ca ...inca putin si devi ca lacrima.Pai pt. ca toti citim de toate in ziua de azi,sa amintim ca marii sfinti(care de tineri s-au dus in calugarie)cel mai mult timp si-au plins pacatele.Ceea ce este elocvent !
Dupa mai multa vreme de obisnuinta cu cunoasterea si identificarea pacatelor ,cu incercarea de a renunta la ele,trebuie sa te invete ,sa-ti explice si sa te aduca la starea in care sa-ti marturisesti pacatele cu gindul.
In momentul in care ,dupa multa nevointa crestina,cunosti bine despre pacate si despre patimi, despre rasunetul lor asupra fizicului,psihicului si a sufletului trebuie sa te invete ca este f. important sa le retii cit mai bine pe cele pe care inca le mai faci . Fiind multe iar intervalul de spovedit mare (peste 60 de zile)atunci este posibil sa apelezi la a le nota in vederea unei marturisiri cit mai amanuntita de fiecare data.
Sa ne gindim la ce spunea sf. Vasile cel mare:,,...bolile noastre sunt pacatele noastre". Sa ne gindim deasemenea ca multe pacate sunt tarnsgresive mergind pe mai multe generatii.Sa ne gindim ca duhovnicul iarta ce se marturiseste .Si sa ne mai gindim ca desi D.zeu iarta pacatele marturisite nu lasa nici unul neispasit printr-un canon. De iertat sunt iertate cele marturisite dar nu cumva sa mai avem de facut o diferenta de canon intre cel de pa pamint si cel real prevazut in pravile.Nu toti marturisitii si impartasitii merg sigur in rai.
Si daca toata munca duhovniculu de ani de zile se rezuma in faptul ca tu te crezi doar cu putine pacate cred ca este cazul sa-ti faci o cercetare de constiinta sa vezi daca cu adevarat tu esti in progres duhovnicesc sau nu .Asta daca esti si obiectiv !
Citeva cuvinte despre duhovnic ,marturisire si folosul nostru duhovnicesc !

Fapte bune nu prea am, si in nici un caz nu vreau sa le amintesc pe cele pe care le am. De fapt, mi-e groaza si cand aud multumiri. Nu vreau multumiri, stiu, sunt egoista, dar decat sa-mi multumeasca omul, prefer sa mi se "contorizeze" undeva..

anna21, te iubesc ! :)

Nu, serios, imi place mult cum gandesti, daca intr-adevar esti sincera, si nu vrei doar sa pari smerita. Mi-ar placea sa pot fi ca tine...

"[..] să nu vă făliţi unul cu altul împotriva celuilalt. Căci cine te deosebeşte pe tine? Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?" -- Sf. Apostol Pavel

Naephius, m-ai surprins. Si apoi mi-ai incalzit inima. :).
Si eu ma gandesc cu drag la multi care posteaza mesaje aici.
(dar sa stii ca sunt departe de smerenie si nu sunt un model pentru nimeni).

Ma bucur ca ai inteles la ce ma refer (ca exista riscul sa se inteleaga ca nu cred in fapte bune).
Eu cred ca un om care Il cauta din tot sufletul pe Dumnezeu va ajunge negresit un izvor de fapte bune. Este ceva firesc.