Sunt divortata - ce pot face mai departe?
 

Sunt divortata - nu m-a batut, nu m-a inselat - n-am nici unul din motivele clasice ca sa am dreptul sa divortez. Pur si simplu iubirea a murit. N-am mai putut sta cu el. Eu sunt cea care a vrut divortul.
Si acum ce fac? Ce pot face in continuare? Am cunoscut pe altcineva. Traiesc cu el de aproape 2 ani.
Mai am vreo sansa sa nu ma simt atat de vinovata cand intru intr-o biserica - sa nu ma simt condamnata?

Am fost la preoti - m-am spovedit - ei sunt tare ingaduitori - dar eu nu ma simt usurata dupa spovedanie.

Draga de tine ! Stiu sentimentul de vinovatie cand intri intr-o biserica. E constiinta cea care iti da acest sentiment. Constiinta vrea sa-ti spuna ceva. Trebuia sa te opresti, sa o asculti si sa fii sincera cu tine si mai ales cu Dumnezeu.

Cand traiesti cu cineva fara ca Dumnezeu sa binecuvanteze, nu ai pace, vei fi mereu zbuciumata inauntrul tau.

M-a durut cand am citit ca ti-ai parasit sotul...El cum a reactionat cand i-ai zis de divort? Oare te mai poti intoarce la el? Caci tu cu el ai primit taina cununiei, ai jurat credinta in Biserica cu capul pe Evanghelie, au fost preoti si ingeri de fata la juramantul tau, si Sfanta Fecioara si Insusi Dumnezeu. Nu e lucru putin ce ai primit cu sotul tau in Biserica, tot Cerul a fost acolo.

Of! Draga de tine ! Roaga pe Domnul sa-ti arate ce sa faci in continuare.

Parerea mea personala, care poate fi si gresita, este sa lasi amantul pe care-l ai si sa te intorci la sotul tau si sa ceri de la Dumnezeu sa reaprinda dragostea voastra. Dragostea nu moare niciodata ea se mai poate stinge tot din cauza noastra, ca suntem butucanosi si badarani, nu fini ca Dumnezeu. Dar daca ai primit taina cununiei in Biserica cu un om nu-l poti parasi pur si simplu...

In canoanele Bisericii te poti uni in Biserica de maxim trei ori. Dar e foarte important CUM : numai prima este taina cununiei in plinatatea ei, a doua si a treia sunt rugaciuni de pocainta. Deci, la taina cununiei se rostesc numi binecuvantari si slavoslovii, adica totul e cu bucurie. Insa la a doua unire cu un barbat in Biserica si la a treia, rugaciunile pe care le fac preotii sunt de pocainta, de cerere a indurarii si a milei lui Dumnezeu pentru cei doi.

Totusi poate te poti intoarce la sotul tau. Ati divortat de mult? Cat timp ati stat casatoriti? Cum v-ati cunoscut si cum ati luat decizia sa va casatoriti? Are si el pe altcineva acum ?

Maica Domnului sa va lumineze.

Biserica Ortodoxa nu are o teologie a divortului. Insa, ea nu ramane nepasatoare atunci cand constata ca iubirea a incetat. Dar vezi tu, pentru Biserica iubirea moare atunci cand exista adulter, pe cand la tine motivul este altul (spui ca nu ai fost inselata) si nu e bine.

Mergi la un duhovnic, nu suntem noi in masura sa dam sfaturi pentru o "iubire moarta". Sa nu fi cuprinsa niciodata de deznadejde, Dumnezeu ne vrea mantuiti pe toti.

ba te contrazic catalina, dragostea mai si moare si e mai pacat sa stai cu cineva pe care nu=l iubesti decat sa=i dai libertatea sa isi gaseasca o noua fericire. dragoste cu sila nu se poate.
nu te condamna nimeni draga mea, nu are nimeni dreptul asta. tu esti cea care te condamni in primul rand. nu te simti usurata pentru ca nu stii ce vrei acum cu viata ta. iti doresti relatia asta de concubinaj? e aceasta a 2 a persoana ceea ce=ti doresti? simti ca e pt tine? vrei ceva mai mult, respectiv sa te recasatoresti? sunt doar cateva intrebari care ar trebui sa ti le pui. tre sa intelegi ca uitandu=te inapoi nu vei rezolva nimic, ce urmeaza e cel mai important, important e sa nu mai faci aceleasi greseli.
mult succes

Ca tot pe lumea asta, si dragostea moare (sau poate muri, ma rog). Exista atat de multe lucruri care pot face doi oameni sa se instraineze unul de celalalt incat mentionarea adulterului ca singura "varianta" devine ilara.
Sentimentele oamenilor nu sunt batute in pioneze, circumstantele in care-si traiesc ei viata la fel, variaza extrem de mult (mai ales in zilele noastre).

Draga Tzantzarika, si eu am divortat cam la fel ca tine, numai ca la mine a fost decizia noastra (nu numai a mea). Cand realizezi ca nu poti construi nimic impreuna, in loc sa acumulezi frustrari peste frustrari si neimpliniri nenumarate (basca mai poti cadea si-n adulter din cauza asta), e mai bine sa "rupi pisica-n doua". Privind retrospectiv imi dau seama c-as fi putut incerca "mai tare" sa fac relatia sa mearga, sa mai las din mandrie (!), sa fiu mai docila, etc...
Faptul ca te incearca remuscari la intrarea in biserica este modul tau de pocainta. Parerile de rau de-acum iti vor servi drept baza dreapta si inteleapta a ceea ce vei construi pe viitor. Nu fi prea aspra cu tine insati, nu-ti face viata sumbra; roaga-te sa fii iertata si sa-ti dea Domnul de-acum incolo toate cele de folos tie.

Numai bine si Doamne ajuta!

Repet dragostea nu moare. Daca a murit, nu era dragoste,ra interes simpatie, mila, orice dar nu dragostea. Dragostea nu moare, nu are cum sa moara, pentru dragostea este Insusi Dumnezeu. Nu poti iubi decat prin Dumnezeu, in afara Lui Dumnezeu nu este iubire, e altceva dar nu Iubire, nu dragoste.

Nu poti iubi de la sine putere ci prin Harul lui Dumnezeu. Harul nu moare, Dumnezeu nu moare, dragostea nu moare.

Dragostea se poate "retrage" pentru ca este un har, un dar, un cadou de la Domnul. Cadourile Lui nu mor pur si simplu ca ceva independent de noi. "Noi suntem nevinovati, dar dragostea daca a murit, ce sa facem ?! Divortam ! Nu e vina noastra, dragostea e de vina ca a murit, bat-o vina !"

Daca dragostea se retrage inseamna ca Domnul vrea sa spuna ceva, ceva nu era cum trebuie in comportament, in atitudine, in raportarea unui fata de celalalt, etc... Dragostea ca si har se retrage din cauza pacatelor, si ma refer la pacat ca instrainare de Dumnezeu, ca nepasare fata de Viata Lui si mantuirea prin El.

Dragostea nu moare.

Te contrazic un pic. Iubirea moare daca nu e intretinuta. Noi trebuie sa lucram dragostea, nu sa ne "lasam in voia ei", ca nu cautam dragostea patimasa. Dragostea patimasa se consuma, in timp, cautand sa se improspateze cu obiectele patimii.

Important este ca nu esti nepasatoare. Trebuie insa sa decizi, concubinajul este desfranare, de aceea te si mustra constiinta. Dar, cum zicea Costel, fara deznadejde, si la un duhovnic. Noi suntem toti cazuti in pacate.

Iti urez constiinta impacata!

Lavrentiu....perfect de acord...nu am vrut sa intru in polemica despre cazurile in care moare, fiecare isi stie mai bine motivul

Impartasesc aceeasi opinie: dragostea nu moare!
Daca nu mai iubesc inseamna ca sunt eu impietrita si intunecata de pacate!
Daca ni s-a dat porunca sa ne iubim unii pe altii, inseamna ca iubirea este posibila si trebuie ingrijita! Sta in puterea noastra, cu ajutorul lui Dumnezeu, desigur.
De aceea ma rog in fiecare zi ca sa ma ajute Dumnezeu sa-mi iubesc sotul si copiii.
Daca nu mai iubesc este sigur vina mea!

Si mai cred ca iubirea vine cu suferinta. Sunt nedespartite: nu poti avea una fara cealalta. Suferi pentru cel pe care-l iubesti (si te bucuri cu el). Daca nu accepti si suferinta si vrei sa te pui la adapost, cred ca pierzi si iubirea. Parere personala.

Si dragostea se mai retrage si ca incercare duhovniceasca, ca etapa in maturizare.

Stii viata Sf.Siluan ?! El era calugar. Cand a intrat in manastire a primit un foarte mare har de a Domnul, ca sa zic asa, o iubire imensa fata de El. Care apoi s-a retras. Si spune Sfantul Siluan ca mai mare durere pe pamant nu e decat retragerea Harului. Si ca plansul unei mame la mormantului copilului sau e neinsemnat de mic fata de plansul celui care a pierdut Harul, care l-a cunoscut si l-a pierdut.

Si 15 ani a trait durerea asta, s-a "copt" in ea pana cand Domnul i-a dat harul inapoi inzecit mai mare, nu pentru vrednicia lui, ci pentru ca L-a asteptat pe Dumnezeu, a rabdat asteptandu-L, nu a dat bir cu furgitii, nu a "divortat" de Dumnezeu.

Nu acuz nici o persoana care a divortat, nu sunt eu judecator, dar acuz divortul ca solutie, ca aternativa.

Noi vrem sa le primim toate de-a gata : sa iubim fara eforturi, sa fim fericiti fara eforturi, fara stradanii, totul sa fie pe tava...

Si daca iubirea se retrage putin dam bir cu fugitii. Unde e rabdarea?! unde e increderea in Dumnezeu ca El conduce casnicia si El stie ce e mai bine sa dea si la ce moment?

Si ca sa smintesc mai tare decat am facut-o pana acum, parerea mea este ca si retragerea formei simtite de dragoste din noi, este tot un har de la Domnul, este darul Lui pe care nu stim sa-l primim, nu stim sa-i multumim pentru el.

Cand se retrage dragostea si suntem goi si parca morti si asta dureaza luni, ani....asta inseamna in mod paradoxal ca Dumnezeu este cu noi, mai mult ca niciodata.

De ce ?! Pentru ca incearca sa ne vindece, ne da medicamentul pentru mandria noastra. Si incercarea de vindecare a lui Dumnezeu cu noi oamenii e iubirea Lui catre noi.

Noi credem ca ni se cuvine sa putem iubi si sa iubim si ca meritam sa iubim, si asta e o mandrie, noua nu ni se cuvine nimic, Domnul ni le da toate in dar din preplinul dragostei Lui, nu ca am fi vrednici de ceva vreodata.

Si mandri fiind, atunci Domnul vine cu un mic medicament ca sa ne maturizeze sa intelegem cuvantul din Evanghelie : "Fara de Mine nu puteti face nimic". Medicamentul este sa retraga harul de la noi, sa retraga temporar dragostea de la noi, ca sa n creasca in cunoastere fata de El si aproapele nostru.

Sa vada daca totusi ne respectam juramintele din Biserica care nu sunt facute numai catre sot/sotie ci catre Dumnezeu, lui ii juram credinta la cununie! Sa vada daca suntem "si la bine si la greu" Ca de asta se musca si din "piscot"(paine) si se bea si din vin la cununie. Painea e dulceata si vinul crucea, durerea in Hristos, cu nadejde.

Draga "Tzantzarika", pe mine ma doare sufletul pentru tine pentru ca ai pierdut o etapa frumoasa din viata ta, etapa in care puteati tu si sotul tau sa cresteti impreuna, sa duceti acest greu impreuna al "disparitiei" dragostei. E o etapa minunata, in care te apropii mai mult de sotul tau prin stradanie cu credinta si nadejde.

Draga de tine ! Daca poti, roaga pe Domnul sa-ti gaseasca o cale de intoarcere la sotul tau.

...
 

cred ca va dati seama ca biata femeie n-are nevoie sa-i scoateti ochii cu faptul ca a fost superficiala in relatie, in dragoste... banuiesc ca isi da seama singura.
problema ei este ce va face de acum inainte. si vad ca merge la fel de prost cum a inceput. traieste in concubinaj cu cineva de doi ani. trebuie sa-i spunem ca exista pericolul sa sfarseasca si mai prost in acest caz daca nu isi cauta un duhovnic bun care sa o indrume si sa-i explice ce are de facut mai departe.
deci, draga tzantzarica, caute de te du la un duhovnic bun. intreaba in stanga, in dreapta printre cunostinte unde-l poti gasi prin zona ta. si fa o spovedanie ca la carte si nu printre usi sau prin aglomerarile din posturi. dupa care o sa faci ce-ti spune parintele si o sa ai parte de linistea pe care ti-ai pierdut-o.
Doamne ajuta!

bine punctat axios

Jucam pe echipe ?! :)
Iertare, nu am vrut sa scot ochii !
Am insistat pe ideea gravitatii divortului pentru ca se apeleaza cu foarte mare usuratate in general la aceasta cale.

...
 

cata, au trecut doi ani si femeia are deja pe altcineva, fostul probabil ca este si el cu alta... ce rost are sa dezgropam mortii? hai sa vedem cum carpim ce ne-a ramas... o sa inteleaga acum, in al 12-lea ceas, ce responsabilitate implica o astfel de decizie, cand te duci dupa un om "pana cand moartea va va desparti"... si va trebui sa puna inceput bun cand va face din nou acest pas. pentru ca altfel se va invarti la nesfarsit intr-un cerc vicios.
intai hai s-o trimitem la un tatuc bun care sa aiba grija de sufletul ei, si asa in pioneze. dupa aceea ii explicam, usurel, ce, cum si unde a gresit...
hai ma cata, doar sunteti intre fete. trebuie sa va invat eu cum sa faceti?
glumesc... Doamne ajuta!

Dar de ce nu ne gandim ca la o anumita varsta, in viata unui om, poate ca (,) credinta nu joaca un rol deosebit de important, poate ca sora noastra s-a apropiat de Dumnezeu tocmai cu-aceasta ocazie, a despartirii de sot si respectiv a traiului impreuna cu un alt om?
In viata ne putem cai / pocai oricand, numai Dumnezeu stie cum randuieste aceste lucruri. De ce nu-si pune nimeni problema ca poate asta a fost "dusul rece" de la Domnul intru trezirea credintei in sora noastra? Parerile de rau pe care le are nu sunt putin lucru, sa stiti! Daca remarcam felul in care a formulat titlul topicului: "Sunt divortata - ce pot face mai departe?" ne dam imediat seama ca stigmatul social si respectiv religios asupra surorii noastre este considerabil.

Nu degeaba se folosesc in popor expresii de genul "a-si reface viata" - pentru cei care se recasatoresc. Cu alte cuvinte viata iti e musai distrusa de divort si tu te regasesti in postura celui (con)damnat sa mearga mai departe "schiopatand", cu tinicheaua esecului agatata de coada.

Draga Tzantzarika, nu uita ca Domnul ne iarta pacatele, roaga-te pentru acest lucru! Roaga-te, spovedeste-te (pe larg) si mergi mai departe. Viata ta nu se termina odata cu acest divort, nu devii cetatean sau crestin de mana a doua din cauza acestui "hop" in traseul vietii tale.

Doamne ajuta!

Da - aceasta a doua persoana e tot ce-mi doresc. Sa ma intorc la sotul meu nu se pune problema. Din momentul in care am simtit ca nu maipot sta langa el si pana la divort am stat 6 ani in cumpana si m-am rugat sa mi se intoarca dragostea. Am facut tot ce se putea omeneste face. Pur si simplu am gresi tl aprima alegere. Eram prea tanara.
Amandoi vrem sa ne recasatorim. Si el e divortat - si nu vrea sa se impace cu sotia.

Asta e de fapt ce caut - un duhovnic bun - dupa ce am hotarat ca langa sotul meu nu mai vreau sa traiesc - am plecat din zona in care am trait. M-am mutat in nordul Moldovei. Am fost la preot, m-am spovedit - dar mi se pare ca exisat o diferenta mare intre cat de usor iti iarta preotii si ce scrie in cartile canonice. Ideea e ca dupa spovedanie - nici nu-mi simt sufletul usurat. Stiu ca am gresit - am gresit cand m-am grabit sa ma marit prima data fara sa inteleg ce este cununia.

Asa e - dar nu e doar vina mea - eu am facut tot ce mi-a stat in putinta sa-l fac pe barbatul meu sa ma iubeasca si sa fie fericit. Dupa 9 ani de casatorie - in care el nu a avut nici o contributie - decat faptul ca respira - am zis ca nu mai pot si am plecat. Mi-au trebuit inca 6 ani ca sa desfac ce Dumnezeu a unit - nu a fost o decizie usoara - mai ales ca am si doi copii.

Si nu in ultimul rand - multumesc tuturor pentru sfaturi.
In lumea laica - divortul meu pare deplin justificat. Dar cand am incercat sa privesc din perspectiva crestina... lucrurile arata altfel.
Mi-as dori tare mult ca lucrurile sa stea altfel si cu acest om cu care traiesc si ma inteleg sa pot sa ma cunun - dar am inteles ca nu exisat decat o singura cununie in viata. Si atunci m-am intristat. Si am intrat pe un site crestin - sa vad cum se poate trece peste asta.

Tzantzarika, e ft bine ca nu ai indoieli, e ft bine ca stii ce vrei! nu-ti mai fa procese de constiinta pt ca nu are sens, viata merge inainte, privim inapoi doar pt a nu repeta graselile. a gresi e omenesc, a repeta greselile de acum e cu totul altceva. cauta un duhovnic bun si restul, dupa ce-ti recapeti linistea, vor curge de la sine.
mult succes

Draga Tzantzarika,

E un pacat foarte mare sa strici casnicia fara motiv. Cununia este sfanta si este doar una in viata pentru fiecare. A doua si a treia cununie, ingaduita de Biserica, nu este o Taina, ci doar o simpla incuviintare pentru a evita un rau mai mare, trairea in curvie.

Relatii sexuale? Asta este un pacat groaznic, Dumnezeu s-a exprimat destul de clar in Biblie:
"Mai intai de toate feriti-va de curvie. Orice pacat face omul, e in afara trupului, dar curvia e chiar in trupul vostru", si
"(...) curvarii si preacurvarii nu vor intra in imparatia lui Dumnezeu".


E normal sa te mustre constiinta dupa asemenea pacate. Nu stiu la ce duhovnici ai fost, dar ti-as recomanda sa mergi la o manastire si sa cauti un duhovnoic sporit, care nu a fost afectat de modernismul zilelor noastre. Daca il cauti cu sinceritate, Dumnezeu ti-l va scoate in cale.

Nu pot sa-ti dau sfaturi, numai un duhovnic bun poate face asta. Pot insa sa iti recoamand sa iti asculti si constiinta. Dumnezeu ne-a dat acest "judecator care nu ia mita", constiinta, sa ne mustre pururea cand gresim. Si dupa cum spun sfintii, ne va mustra vesnic in iad daca nu ne indreptam in timpul acesti vieti.

Dumnezeu sa te ajute. Daca as fi in locul tau as cauta probabil sa ma impac cu fostul sot. Indifefrent insa ce vei face, trebuie sa incetezi a mai avea relatii sexuale cu persoane cu care nu esti casatorita, asta atrage pedeapsa lui Dumnezeu.

Bogdan.

@Tzantzarika: Imi pare rau ca suferi, ma bucur insa ca ai o constiinta care nu se lasa usor amagita de permisivitatea vietii laice si nici chiar de iertarea duhovnicului. Acesta este spiritul adevarat al iubirii de Dumnezeu. cand stii in inima ta ca ai gresit, chiar daca nu te condamna nimeni te condamni singur.

Nu toate legaturile rupte se pot reface, poate nici aceea cu sotul tau. Daca ai gresit si te pocaiesti (ma refer cand te-ai casatorit) poate Dumnezeu te va ierta. Toti pacatuim, in felul acesta sau in altul. Roaga-te la Dumnezeu sa te indrume, sa iti dea pace sufleteasca si fie sa iti gasesti linistea alaturi de omul cu care esti acum, si el alaturi de tine. Dumnezeu vede ce e in inima ta, si daca aceasta e curata te va ierta.

Bogdan, niste pietre ceva vrei????????? asta cere fata de la noi????? crezi ca ea e inconstienta????? ti se pare ca nu are nici o remuscare????? eu zic sa mai citesti o data, de 2 ori si poate ai sa intelegi....se pare insa ca asta e stilul tau....datul cu pietre.

Alege calea mai grea ca sa ai rasplata de la Dumnezeu
 

Problema cea mai importanta este: ai copii cu concubinul tau? Pentru ca asta complica foarte mult lucrurile.
Ai cazut intr-o ispita foarte mare...te-ai lasat dezamagita de faptul ca sotul nu te mai iubeste si ai intrat intr-o relatie cu un strain cu care traiesti in pacat. Daca ai fi ramas in casatorie, chiar si fara dragoste erai binecuvantata de Dumnezeu, si greutatile tale petru ca nu te simteai iubita ar fi fost considerate mucenicie pentru rabdarea ta.
Daca te-ai despartit de sot, nu o sa afli niciodata pacea oricat te-ai spovedi, pentru ca esti legata printr-un juramant fata de Dumnezeu.Incearca sa stai o perioada fara concubin, doar tu, sau doar tu si copiii tai.E nevoie de singuratate si rugaciune ca sa-l simti pe Dumnezeu in situatia ta. Daca simti nelinistea, e foarte bine, asta inseamna ca Dumnezeu in toti acesti ani nu te-a parasit ci vrea sa ceara de la tine mai mult. Nu uita. Nu trebuie sa ne dorim doar putinul pe care il avem, sa nu uitam ca Dumnezeu vrea sa ne faca pe toti sfinti.Bucura-te!!!!! Sunt oameni care traiesc in pacatul concubinajului toata viata si mor nemantuiti, iar pe tine te cearta Dumnezeu dupa doi ani(?). Mai bine o singuratate binecuvantata decat o singuratate in doi.Fii puternica! Doreste-ti de la viata mai mult dacat sa ai o companie.Doreste-ti sa suferi si sa lupti pentru Hristosul care te cearta acum prin nelinistea pe care ti-o da. Ce bun este Dumnezeu!!!!! Fii puternica, viata nu se limiteaza la a fi cu cineva sau nu; pune inceput nou vietii tale; pune punct in fata pacatului si incepe o viata curata. Copiii tai (daca ai) sunt cei care vor suporta consecintele curajului tau sau delasarii tale. Du-te la duhovnic, cere sa-ti dea un canon, cum ar fi Acatistul Maicii Domnului Grabnic ajutatoare, pastreaza-ti curatia cat tii canonul, tine-l pe concubin deoparte, si fa ascultare de Dumnezeu nu de voia ta, ca sa poata sa se vada voia lui Dumnezeu.Pana vei termina canonul Dumnezeu iti va spune ce sa faci. UNDE ITI PUI NADEJDEA DE ACOLO ITI VINE AJUTORUL. Nu deznadajdui .... lupta! Ortodoxia inseamna biruinta. Cu rugaciunea nu ai cum sa gresesti.

Tzantzarika
 

Tzantzarika, tu nu mai spui nimic?

Ba da - din pacate nu prea am timp sa stau pe net.
Deci - dupa divort am ales sa stau singura - cu copiii mei. Nu l-am parasit pe sotul meu pentru altul. Doar ca dupa un timp m-am simtit singura si imi doream pe cineva in viata mea. Asa l-am cunoscut pe concubinul meu. Oricat o parea de pacatos il iubesc cu adevarat si imi doresc sa-mi petrec restul vietii langa el. Si el vrea acelasi lucru si vrea sa ne casatorim - inclusiv religios. Mi se pare nedrept ca alte greseli pot fi iertate si o cununie facuta fara cap la o varsta frageda cand nu intelegeam nimic poate fi un gest atat de definitiv. La sotul meu nu m-as mai intoarce nici daca as mai avea de trait 10 vieti. Daca ar fi sa vreau ceva mi-as dori sa me lege Dumnezeu de omul cu care traiesc acum.
Cat despre daca ramaneam casatorita si rabdam in smerenie totul ar fi fost bine - 15 ani nu sunt de ici de colo - 15 ani de chin, in care mi-am crescut singura copiii, in care am avut singura grija de mine, de casa si de sotul meu - de ce nu m-a ajutat Dumnezeu atunci sa-mi fie mai usor ?

Cat despre norocul meu ca Dumnezeu ma face nelinistita de pacatele pe care le fac - ce sa zic? Cand m-am maritat eram complet atee - crescuta intr-un spirit ateu - mersul la biserica sa ne cununam cu rochie alba a fost doar un obicei - pe care il aveau toti. Nu ma gandeam ca e o legatura sacra. De altfel si sotul meu imi spunea - daca o fi sa fim impreuna - bine, daca nu - divortam. Eu il iubeam f mult si nu-mi imaginam un divort. Chiar vroiam sa ne mearga bine si sa ne intelegem - laic nu crestin.
Imediat dupa nunta au inceput problemele, sotul meu nu se impaca cu ideea ca s-a insurat, nu intelegea ca apar si greutati ca nu mai poate fi totul asa simplu. Ca sa-l ajut - am preluat eu toate problemele - si nu mi-a fost usor. Era f tanara, eram inca studenta. Pentru ca nici asa nu s-au rezolvat problemele am ajuns in final la un preot. A fost prima data cand m-am spovedit si impartasit. De atunci mereu ma gandesc inainte de a face ceva daca e pacat sau nu - daca pot evita sa fac un lucru sau nu. Au aparut copiii, viata s-a ingreunat si mai tare dar el n-a fost niciodata langa mine. Ma simteam vinovata ca ii e atat e greu - din cauza mea - din cauza ca ne-am casatorit si am facut si copii. Numai ca la un moment dat am obosit si eu. Si am incetat sa-l mai iubesc. M-am gandit mult inainte de divort - daca sa fac pasul asta sau nu. Dar am ajuns la un moment in care am spus decat asa o viata prefer sa nu ma mantuiesc - si asta nu-i lucru usor de zis.
Nu sunt un om rau - si nu inteleg de ce mi s-a intamplat mie asta.

sunt sigura totusi ca Dumnezeu e mai bun.

Chiar daca nu te-a batut, injurat etc, niste motive tot ai avut, tu stii cel mai bine.
Stiu persoane care divortat si sunt la a doua casatorie si le merge din plin.

Copiii, parintii vostri ce zic, sunt de acord cu relatia voastra?
In ce relatii ai ramas cu fostul sot?

Dumnezeu si Maica Domnului sa va lumineze!

Tzantzarika, nu iti mai fa atatea probleme. Ce a fost a fost, nu te mai poti intoarce, cel mai bine uita-te la viitor. Nu va opreste nimeni sa va casatoriti religios daca vreti, si extraordinar de bine ar fi ca sa va casatoriti. Atunci de abia ai sa te simti usurata cu adevarat fiindca de abia atunci nu ai sa mai traiesti in pacat. Si eu cunosc o persoana foarte de treaba si foarte draga mie care a divortat si s-a casatorit, si a divortat din nou. Important este sa inveti din greseli, si sunt sigura ca ai invatat, si sa o iei inainte.

Copiii si parintii mei se inteleg foarte bine cu barbatul cu care stau - chiar pot spune ca sunt mai apropiati de el decat de tatal lor.
Cu fostul sot - nu ne vorbim decat daca este strict necesar - el ma uraste. Zice ca i-am distus viata. Pentru ca s-a trezit la un moment dat ca a pierdut tot si n-a facut nimic.

Multumes mult - est draguta - am vazut si postarea anterioara. Asa gandesc si eu - dar cand ajung si citesc ca totul s-a terminat si sotul meu va ramane vesnic acel barbat... ma apuca disperarea.

Pai sigur ca da emanouela, hai sa ne ascundem dupa deget si sa ne imbatam cu apa rece: tzantzarica, stai linistita, traieste in continuare in preacurvie, ca doara noi trebuie sa te compatimim,sa o cotim dupa placul nostru, sa ne prefacem ca te intelegem si ca suferim alaturi de tine, nu trebuie sa tinem cont de invataturile Bisericii;
nu cred ca era vorba de dat cu pietre ci doar de o realitate cat se poate de adevarata; Bogdan si Catalina au punctat foarte bine ceea ce trebuia;si in fond ce crezi tu ca astepta fata de la noi? compatimire? la ce i-ar folosi
intelegere ? pentru ce?
Si in plus, da , se pare ca este inconstienta daca de doi ani traieste in desfranare; la acest pacat care se poate rasfrange asupra copilasilor, s-a gandit mamica lor?
ce raspuns poti da la intrebarea:sunt divortata, ce pot sa fac mai departe?
pai exista urmatoarele raspunsuri:
-du-ti crucea singura si creste-ti copiii
-daca nu poti trai fara barbat, fugi ca de dracu de a trai in desfranare si recasatoreste-te;
Avem pretentia ca suntem maturi deci sa avem taria sa spunem lucrurilor pe nume: ce este da-da si ce este nu -nu!

Nu a zis nimeni sa continue sa traiasca in pacat, si stie si ea foarte bine asta.
Ca si crestini avem datoria de a ajuta si a odihni pe fratele nostru, nu de a-l aduce in pragul deznadejdii. deja cred ca tzantzarica se simte destul de vinovata ca sa mai punem si noi sare pe rana. cel mai rau lucru care i s-ar putea intampla ar fi sa deznadajduiasca si sa renunte.
Tzantzarica, cel mai bun sfat e al lui Axios, du-te la un duhovnic bun, si fa ce-ti va spune acela.
nu uita ca mergand pe Cale catre Hristos vei gasi bucurie si liniste adevarata si vei afla raspunsurile de care ai nevoie.
Eu te inteleg foarte bine; si cunosc si angoasa de a te trezi brusc ca ai mers mult timp pe un drum gresit si crezi ca e foarte greu sa schimbi toata viata ta, dupa ce ai avut alte coordonate pana atunci.
Roaga-te Lui si intreaba-L cu toata sinceritatea ce sa faci si El iti va raspunde. Si nu uita de fagaduintele Lui pentru cei care Il iubesc.
Lasa remuscarile ca nu sunt bune la nimic si priveste cu barbatie viitorul in fata, si tine poruncile Domnului si El iti va rasplati negresit, fiindca El te iubeste si te asteapta la El. nimic nu este fara de raspuns sau fara solutie daca te increzi in El si astepti raspunsurile de la El (prin duhovnic).
Curaj! Doamne ajuta!

Totusi
 

Spre binele tau, cred ca trebuie sa te mai gandesti. Nu ca as vrea sa par eu sfant sau mai stiu eu ce, dar ai facut un juramant sacru... Sper sa intelegi. Daca maine (sa zicem) va fi ultima ta zi de viata cum ai gandi? Vezi tu, ne place sau nu, viata noastra nu ne apartine si de aceea trebuie sa fim atenti cum traim. Uneori pt o greseala, omul trebuie sa indure mult (sau multe) ca sa-si gaseasca linistea sufleteasca... si sa se impace iar cu Dumnezeu.

veverita, esti fara pacat??? nu ai gresit niciodata in viata ta???? ce te aprinzi asa? eu zic sa citesti toate postarile si poate ai sa pricepi ceva ceva, daca le citesti pe sarite si selectezi doar unde dai cu parul, ft rau...pacatuiesti mai mult decat mine, mai mult decat ea mai mult decat multi

Nu vreau sa va certati din cauza mea. Eu am intrat pe acest site tocmai pentru ca nu stiu ce sa fac. Ce stiu este ca niciodata n-am sa ma intorc la sotul meu si nici nu vreau sa traiesc singura. Astea sunt doua lucruri pe care le stiu. Mai departe... incerc sa-mi gasesc drumul. Nu cred ca sunt singura femeie care s-a casatorit fara sa se gandeasca ce inseamna asta - mai ales ca m-am casatorit intr-o perioada in care educatia religioasa lipsea. De fapt daca stau sa ma gandesc - eu nici acum nu sunt 100% credincioasa. Incerc, caut drumul dar nu pot spune ca l-am gasit sau ca asta e drumul meu. Sunt doar confuza si tot ce stiu este ca inmomente de mare cumpana din viata m-am indreptat spre biserica ca ultim sprijin si chiar daca problemele mele nu s-au rezolvat am gasit macar putina liniste - si asta trebuie ca inseamna ceva.

E bine ca gandesti asa - e bine pentru tine - pentru ca asta iti ofera linistea sufleteasca pe care toti o cautam. Eu nu gandesc asa si de aici poate nelinistile mele.

Inteleg punctul de vedere - si intradevar - nu pot trai fara barbat - dar cati barbati se insoara fara a trai in pacat inainte? In plus - eu nu vreau sa traiesc cu orice barbat - vreau sa traiesc cu unul pe care sa-l iubesc.

Dar spuneti-mi un lucru. Bine cand am divortat m-am indepartat de Dumnezeu. Cand l-am cunoscut pe omul asta m-am indepartat si mai tare pentru ca traim in pacat. Acum vreau sa ma indrept - ce fac - il cer de barbat? El a spus la un moment dat ca vrea sa ne cununam dar n-a facut-o nu pentru ca l-as fi refuzat. Sa-i spun - ori ne cununam ori ne despartim? Si daca decide ca ne despartim o iau de la capat cu alt barbat?