Preotii - pacatele si impartasania lor
 

Tot citesc si scriu la cest capitol tare dureros pentru toata lumea.
Continuam sa ne frecam si sa ne punem intrebari asupra pacatelor noastre, asupra iertarii lor prin spovedanie, ce sa spunem preotului si cum mergem la impartasanie.
Acum as vrea sa intreb aici daca la preoti este altfel. Daca ei isi pun astfel de intrebari si probleme.
Ne intreb asupra pacatelor femeii ne-curate si a barbatilor ne-curati in anumite imprejurari.
Se stie ca preotii se impartasesc la fiecare slujba de Liturghie. Bun.
Au ei insa aceasta dezlegare intotdeauna prin prisma pacatelor lor?
Si ei sunt oameni.

Intrebari:
1. Nu pun la socoteala postul alimentar si cel trupesc, desi la cel din urma si preotii au probabil problemele lor si sotiile trebuie sa fie f.rabdatoare.
Totusi pot sa se impartaseasca saptamanal cel putin, chiar si mai des cand sunt Liturghii in timpul saptamanii, de sarbatori. Sa inteleg atunci ca nu mai traiesc cu sotia aproape niciodata?
2. Si ei sunt oameni. Si daca li se intampla sa pateasca ceva fara sa vrea (in timpul noptii), mai ales aceia fara sotie... Totusi intra in altar si se impartasesc?
3. Si mai ales: daca stiu ca au facut un rau (cuiva), ca sunt intr-o suparare, intr-o situatie de nedreptate, sau ne-rezolvata, ce fac? Se duc si spun la spovedanie? Se duc si se impartasesc cu inima curata?

Cat le este dezlegat si permis lor?

Revin ca sa intreb in continuare, inspirata de alte topicuri.
- preotii isi analizeaza pacatele asa cum o fac atatia aici pe forum?
Si exista situatii in care un preot sa renunte de ex. o data la o slujba, la a intra in altar, sau la impartasanie
in ideea ca pacatuit si nu se simte el in stare sa faca asta in fata lui Dumnezeu?
Sau il iarta duhovnicul in orice caz?
- exista preoti care nu pot avea copii si fac tratamente (sotiile lor) pentru a avea, sau folosesc alte metode?

Pun aceste intrebari nu ca sa judec, ci pentru ca un preot este un exemplu pentru noi (in credinta cel putin), dar este si om cu problemele si sufletul lui. El poate separa viata lui proprie de credinta?
Isi pune asemenea intrebari ca noi aici? Sau are siguranta ca el oricum este special si iertat.

Imping sa nu se piarda topicul, caci mi se pare f.interesant.

Sofia, nu exista o legislatie canonica, legata de Sfanta Impartasanie, care sa stabileasca alte conditii pentru clerici decat cele valabile pentru laici.

Destul de indraznet, dar adevarat spunea un preot: "Mai intai, trebuie sa renuntam la ideea ca Sfanta Impartasire tine de evlavia personala a unui preot sau a unui laic; in realitate, ea este un eveniment comunitar, manifestarea apartenentei noastre la comunitatea trupului lui Hristos. Fara sangele lui Hristos, comunitatea se usuca si moare, asemenea unui trup ranit".

In vechime, Euharistia nu era legata de spovedanie.

Sunt preoti care ii cerceteaza pe altii cu masura cu care se cerceteaza pe ei insisi. Adica ii cerceteaza pe altii ca si cand s-ar cerceta pe ei. E minunat acest lucru. Nefericirea sta in faptul ca sunt cazuri cand preotul se considera de la sine, adica doar prin faptul ca e preot, vrednic de a se impartasi, in timp ce unii credinciosi sunt opriti cu multa usurinta de acestia ani de zile de la impartasire.

preot
 

Ispitele preotilor sunt mai mari ca ale noastre.

Dar pentru a afla raspunsurile dorite, consider ca mai indicat este sa va adresati unui preot.

Doamne ajuta!

E cu dos si intors ceea ce spui, in sensul ca daca un preot e pacatos si isi ingaduie siesi anumite pacate ne e bine deloc pentru noi sa ne ingaduie si noua aceleasi pacate... eventual spunandu-ne ca nu-i pacat.
Acum noi asteptam cu buna dreptate de la preot sa ne chibzuiasca bine situatia particulara a fiecaruia, dar acesta e un dar pe care nu toti il au, asa ca se refugiaza strict in canoane pentru a nu ne indruma gresit... E insa dureros...

Cristina, sunt de acord cu precizarea ta, un orb va ramane orb si in fata altora. Ma refeream la faptul ca nu e bine ca preotul sa fie indulgent cu sine si aspru cu altii.

Sunt de acord cu Costel in ceea ce priveste conditiile pt Impartasanie.
Sophia, adica de ce un preot care se impartaseste odata pe saptamana nu mai are cand sa fie impreuna cu sotia lui? Trebuie doar sa faca abstinanta in noaptea dinainte de a sluji.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
 

Un lucru este foarte important aici, toti mergem la preot si toti asteptam Rugaciunile acestuia, cati dintre noi se roaga pentru preotii nostri?
Ispitele preotilor sunt mai mari decat ale noastre fiindca ingerul intunericului acolo ataca puternic spre a ne distruge si pe noi.
Sa incercam da ne rugam mai mult pentru toti preotii ortodocsi de pretutindeni...si, cu siguranta situatia va fi alta.
Era o intrebare, la cine crezi ca vine cel rau, la cel care sta cu sticla in fata in bar, sau la cel care se indreapta spre Biserica/sau este in Biserica?

Sa incercam sa ne cercetam pe noi insine, sa asteptam foarte mult de la noi (nu de la cei din jur!) si mai putin de la ceilalti!
"Avem preotii pe care ii meritam"..."Avem conducatorii pe care ii meritam" sa ne rugam pentru acestia (pentru preoti, pentru conducatori) si, cu siguranta, Dumnezeu va auzi Rugaciunile noastre!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Sophia incerc sa raspund eu la o parte din intrebarile tale sotul meu fiind preot.Intr-adevar el se impartaseste la fiecare Liturghie insa asta nu inseamna ca nu se spovedeste , nu se prea poate sa o faca inaintea fiecarei Liturghii insa de cel putin doua ori pe luna mergem la spovedit amandoi ptr ca ispita apare la cel mai slab, deci amandoi trebuie sa ne inarmam cu spovedania...relatiile intre preot si preoteasa sunt mai deosebite daca pot spune asa, cu o zi inainte, in ziua Liturghiei si o zi dupa nu au voie sa traiasca impreuna plus posturile si miercurea si vinerea...in ceea ce priveste slujirea suparat fiind pe cineva nu se prea poate, ptr ca si un credincios nu se poate impartasi fiind suparat pe o persoana anume ..cat despre scurgerea din noaptea dinaintea unei Liturghii exista un canon pe care trebuie sa-l faca, ptr ca aceasta ispita vine de la diavol tocmai ptr a-l impiedica sa slujeasca...

Multumesc mult pentru raspuns, eea.
Deci am presupus bine: sambata, duminica, luni, miercuri si vineri preotii nu au voie cu sotia. Daca mai pica Liturghie in timpul saptamanii, nici atunci.
Si cu postul alimentar cam tot asa probabil.
In ceea ce priveste problemele sufletesti si spovedania...cred ca e ca la noi laicii. Depinde cum considera dansul.
Poti sa faci un rau sufletesc cuiva, dar sa continui sa vorbesti cu el.
Stiu ca laicii sunt opriti de la impartasanie doar daca supararea este definitiva, adica nu mai vorbesc, nu au contact si exista o ruptura profunda si mai depinde si de motive si de situatie.
Asa mi-a spus mie preotul.
Trebuie sa intrerup. Revin cu continuarea.

Intrebarea mea ar fi urmatoarea: Din cauza nepregatirii preotului pentru Sfanta Euharistie lipsim intreaga comunitate de Liturghie?

Am revenit.

@georgeval - nu stiu ce sa spun.
Pe de o parte as spune ca ar fi mai bine asa. Si preotul trebuie sa aiba raspundere pentru faptele sale, la fel ca noi.
Daca are o problema trebuie sa o rezolve si sa ia legatura cu duhovnicul.
Tocmai asta era rostul intrebarii mele aici: cum se rezolva la preoti situatiile in care de fapt n-ar trebui sa intre in altar, sau sa se impartaseasca.
Ori este dezlegat automat, ori trebuie sa primeasca si el dezlegare de la duhovnic...sau nu.
In tara problema pentru comunitate este mai simpla, pentru ca ori sunt cate 2-3 preoti intr-o parohie, ori se duce lumea in alta parte la slujba in ziua aceea.
Nu vad ceva rau, ci dimpotriva il vad pe preot ca om cu raspundere fata de Dumnezeu si credinciosi.
In diaspora este mai greu. Nu stiu cum fac ei cu duhovnicul si pe urma la o adica, oamenii ar avea de suferit daca nu este alt preot care sa-i tina locul.

In caz de suparare (stiuta) cu cineva, deci daca stie ca facut rau cuiva in
vreun fel, ar trebui sa rezolve situatia, sa ceara scuze si sa se spovedeasca la duhovnic. Exact ca si noi. Si apoi poate intra in normal.
Cum este in practica nu stiu. Am impresia ca duhovnicul ii dezleaga automat/usor.

Sophia , si in timpul Sfintei Liturghii preotul se intoarce catre credinciosi si spune ,,Iertati-ma!" si e bine sa fie spuse din suflet ptr ca au tocmai acest rol ca inaintea prefacerii darurilor preotul sa fie impacat ...intr-adevar cand e ceva mai grav si s-a facut cu stiinta e indicata spovedania..dar se poate sa fi suparat pe cineva si sa nu stie acest lucru si atunci se rosteste in timpul slujbei...in plus , un (viitor) preot trebuie sa aiba anumite calitati ca rabdarea, smerenia, blandetea care sa-l apere de aceste ispite...un om mai certaret din fire,vesnic nemultumit nu prea are de a face cu Taina Preotiei...insa oameni suntem..de aceea lupta preotului e de doua ori mai grea..ptr mantuirea sa dar si a celor pe care ii are in pastorire...iar la Sf Liturghie sunt rugaciuni pe care preotul le citeste in taina si care subliniaza ca nu prin vrednicia preotuli se fac toate ci prin milostivirea lui Dumnezeu care lucreaza prin el, astfel ca pacatele sale nu opresc Harul lui Dumnezeu sa lucreze pentru mantuirea oamenilor...

Multumesc eea, nu stiam ca preotul spune "iarta-ma". Am vazut ca la un moment al slujbei iese in usa altarului face o plecaciune spre oameni, dar ca spune ceva atunci nu stiam.
Of, daca totul este numai o taina...!
Acum am gasit Sf.Liturghie a Sf. Ioan Gura de Aur care are si rugaciunile pe care le mai spune preotul in altar.
Stiu eea, preotii au o cruce grea. Viata lor trebuie sa fie alta si asata este greu. Trebuie sa renunte la atatea, trebuie sa fie si faca atatea, cand ei sunt doar oameni.
Si au si ei necazurile si incercarile lor, care ii marcheaza.

Preotii pe care ii avem sunt cei pe care ii meritam. Viata lor exprima, intr-o mare masura, statura duhovniceasca a comunitatii din care provin.

Biserica trebuie privita ca un organism viu. Intr-un anume sens, preotul este "nascut" de comunitate inainte ca acesta sa ajunga a "naste duhovniceste" fii. El este "rodul" comunitatii (al familiei, al scolii, al parintelui duhovnic, al seminarului/facultatii de teologie etc).

Asa deprinde viitorul preot credinta si cele ale credintei, din viata comunitatii, de la ceilalti, iar nu din manuale. El are nevoie de exemple vii, de oameni pentru care relatia cu Dumnezeu este traita si asumata.

Dar cati dintre cei in puterea carora sta formarea viitorului preot isi asuma in mod deplin aceasta resposabilitate? Cati ii sunt bune calauze?

Asa am ajuns in situatia in care, unii preoti, in loc sa slujeasca lui Dumnezeu si aproapelui, slujesc altor interese. Acestia, cu toate ca Dumnezeu "i-a ales pe ei", arata prin viata lor ca "ei nu L-au ales pe El".