|
Cine suntem? Ne ducem in lume si cautam tot "al nostru si ai nostri"?
Azi am citit mai multe discutii si intr-un ansamblu mai larg am ajuns la concluzia ca ne ducem in lume, dar cautam tot Romania, romanii si ceea ce este romanesc.
Ne lipsesc si cautam comunitatile noastre pana la urma, bisericile noastre, produsele romanesti etc. Nu reusim sa preluam ceva nou, sa ne adaptam la noul loc, sa preluam si sa acceptam putin si din cultura locului si le dispretuim. Si daca nu gasim, nu ne mai ducem la biserica, in lume, ne izolam in casa noastra. De ce? Mi se intampla si mie, trebuie sa recunosc. Este greu intre straini... Totusi incerc si lupt sa ma adaptez si ma uit la tot ceea ce este in lume si tolerez, invat si admir. In fond a fost alegerea mea sa plec din tara si sa caut o alta tara, cu oamenii si tot ceea ce ii apartine. Oare ne impinge si credinta, ortodoxia la izolare si ne-acceptare, sau nationalitatea , sau depinde numai de noi? Am intrebat si eu preotul meu daca este pacat sa intri sa te rogi la catolici si mi-a spus ca nu, ca daca traim aici, trebuie sa ne integram, sa traim in pace cu toti. Vin si la noi la biserica persoane catolice si le place si nu considera un pacat pentru ei. Credeam intr-o vreme ca suntem atat de deschisi lumii noi romanii, pasnici, toleranti si curiosi sa vedem si sa invatam de toate. M-am inselat oare? Suntem romani si crestini ortodocsi numai, sau cetateni ai Europei, ai lumii si fii/fiice ai lui Dumnezeu cel ce ne-a creat pe toti? Cine suntem de fapt? |
Draga Sophia,
In cei 5 ani ai mei de "strainatate" nu am remarcat aceasta tendinta a romanilor de-a se izola de societatile in care traiesc, de-a nu accepta obiceiurile locale, de-a construi un zid in jurul propriei persoane. Ba din contra, as spune ca romanii sunt printre cele mai "adaptabile" natii pe care le-am cunoscut pana acum! La noi biserica e plina, petrecerile organizate de comunitatea din Olanda gem de lume, s-au creat prietenii, relatii de afacere, de intrajutorare, etc. Or fi si persoane care prefera sa se tina deoparte insa, in general, romanii sunt sociabili. E drept ca nu avem spiritul de turma al altor natii si ca nu ne ajutam intre noi pe cat ar trebui. Uitati-va la musulmani, sar unul pentru celalalt la nevoie fara sa puna intrebari prea multe. Insa ei nu se adapteaza, cunosc iranieni care locuiesc aici de 15 ani si abia cunosc 3 cuvinte in olandeza. De traditii nu mai vorbim, n-o sa-i vedeti pe ei vreodata mancand stamppot (mancare traditionala olandeza) sau purtand klompen (saboti de lemn). Romanii in schimb sunt taman pe dos, ceea ce le netezeste putin renumele deja botit de "hotii Europei". Cat despre faptul ca "tragem" unii spre altii precum bulele de ulei intr-un pahar cu apa.... asta e normal, draga Sophia. :) Avem acelasi sange, aceeasi baza culturala, aceeasi limba, aceleasi apucaturi culinare si, nu in ultimul rand, aceeasi credinta! Cand postez pe site-uri romanesti eu am o senzatie virtuala de "acasa". :) Doamne ajuta! |
Doamne ajuta!
Draga Doamna Sophia cred ca nu am gresit daca mi-am spus parerea in legatura cu cu topicul d-voastra.Eu nu am biserica in jurul meu unde sunt si alta alternativa nu am avut.Am fost si in biserica catolica,dar daca eu nu m-am simtit bine ,am preferat sa stau la locul meu decat sa merg cu inima stransa.Daca am gresit ma iertati.
|
Nu cred ca vestul are numai lucruri superioare. Ei sunt mai politicosi, mai organizati dar totodata traiesc mai putin intens si mai putin liber, relatiile între oameni sunt mai reci. Trebuie sa fii critic fata de alte culturi, nu sa le respecti.
Dar probabil ca exista un sentiment de vinovatie al imigrantului, ca nu se integreaza în cultura tarii în care s-a dus. Asta e o falsa morala, adevarata morala e sa nu te duci peste ei deoarece ei nu doresc imigranti. Iar daca totusi te-ai dus, nu trebuie sa te raportezi la ei ci la Dumnezeu în ceea ce faci, ceea ce înseamna si ca se poate sa trebuiasca sa te întorci acasa. |
Nici eu nu cred ca romanii s-ar adapta, in general, greu.
Dintre elevii mei, romanii se adapteaza cel mai usor in Belgia. In general se adapteaza mai usor cei cu orizont cultural mai larg. Una este integrarea si alta asimilarea completa. Te poti integra pastrandu-ti caracteristicile, pastrand ceea se ti se pare important de pastrat din tara din care vii. In orice caz, pastrand ortodoxia. 'Ei nu vor emigranti' - asta este o generalizare. Ei, statul, primesc emigranti si intr-oi vreme chiar ii incurajau sa vina, ca aveau nevoie de mana de lucru. Acum o mai fac in anumite domenii. Ei, oamenii obisnuiti, unii dintre ei, nu vor emigranti, da (dar nu sunt in majoritate). Insa ei, altii, se bucura sa vada si oameni diferiti de ei de la care au poate de invatat, si se mai si casatoresc cu ei cateodata. ;-) Eu niciodata nu o sa fiu belgiana sau nemtoaica, insa ma simt foarte bine aici. Era un alt topic despre subiectul asta: 'Ce inseamna pt voi a trait in strainatate'. |
[quote=.
Suntem romani si crestini ortodocsi numai, sau cetateni ai Europei, ai lumii si fii/fiice ai lui Dumnezeu cel ce ne-a creat pe toti? Cine suntem de fapt?[/QUOTE] Scuza-ma Sophia ca sar si eu cu o intrebare: In lista asta sunt si evreii,budisti,musulmanii etc ? Ca eu cred asta fara semn de intrebare. Oamenii sunt oameni indiferent de credinta lor.Credinta lor este numai afacerea lor intre ei si in ce cred. |
@Evreulcelales - eu ma refeream in speta la romani si crestini, dar sigur se poate aplica si la alte nationalitati si religii. E vorba de identitatea noastra in fond.
Subiectul/topicul meu a pornit de la urmatoarele aspecte: 1. Am fost intrebata: ai plecat din tara ca nu ti-a fost bine (altfel nu plecai) si pana la urma tot la comunitatea romaneasca te duci (unde tot de probleme dai)? Intrebarea mi s-a parut buna. 2. Un alt topic referitor la a te ruga in biserici catolice daca nu ai una ortodoxa (n-am inteles daca neaparat romaneasca). 3. O discutie cu altcineva despre produse romanesti si magazine de acest fel in strainatate, sau ce mai caram/primim din tara. E vorba de nostalgie, sau de calitatea produselor. Multe imi lipsesc si mie (alimente, carti), dar multe au disparut de mult de pe piata, iar altele multe nu mai sunt cum au fost inainte (in copilaria mea). Interesant lucru: cand (cei care) suntem in tara tanjim dupa strainatate si produsele, valorile lor, cand plecam acolo, tanjim iar dupa ale noastre. De fapt ce anume vrem? Raspuns: sa fie totul peste tot! Acum referitor la ceea ce ati raspuns voi: a. ba da, in multe locuri romanii se izoleaza, nu se poate face nimic in comun, nu se ajuta. Banuiesc eu ca se leaga cu pct. 1 de mai sus. Cu biserica ortodoxa romana sunt inca destule probleme, deci credinta nu ne ajuta asa mult sa ne unim. b. da, este greu ca nu suntem acceptati de localnici. Suntem totusi diferiti si ar trebui sa nu renuntam numai noi la valorile noastre, sa nu ne adaptam numai noi. Deschiderea ar trebui sa fie de ambele parti, un schimb frumos de invaturi si valori. Aici este problema mea. De aceea eu sunt de parere ca trebuie sa putem sa da din ceea ce este bun romanesc: retete, mancaruri, produse, valori, cultura si pe de alta parte sa si primim fara prejudecati si rautate: produse locale, cultura, traditii, chiar religie (sa intram in lacase, sa citim despre religia si cultura/traditiile lor), sa-l gasim pe Dumnezeu si in alta parte, acolo unde de fapt El ne asteapta chiar. Daca ar putea ar spune: n-ai biserica romaneasca. Uite sunt Eu sunt si aici, hai sa vorbim! Cand te duci sa te intalnesti si sa vorbesti cu iubitul/iubita, nu mai conteaza unde se intampla, important este sa fie acolo cu tine, sa fii langa el. Nu spun sa ne schimba credinat, ci doar sa fim mai deschisi si mai toleranti. Si de aceea intrebam cine suntem. Noi suntem ai lumii si ai lui Dumnezeu. |
Sofia, de curand am mers intr-o biserica la tara. Am ajuns la inceputul Utreniei. Vreau sa-ti spun ca nu a fost persoana din jurul meu care sa nu ma salute. Sigur, nu faceau acest lucru din politete, ci din credinta ca daca esti unit cu toti, dar lipseste unul, nu esti unit cum se cuvine cu Dumnezeu.
Am mers prin cimitirul bisericii lor. Unul il intreba pe celalalt: Lui Grigore cine-i aprinde o lumanare? Iar un altul a raspuns imediat: Ii aprind eu. Toate mormintele aveau fie o lumanare, fie candela aprinsa. Minunat. Am fost cu adevarat impresionat sa vad si sa traiesc asta. Desi am pe etaj multe familii, nu am dat mana cu ele la salut de cand s-au mutat, iar aici o singura intalnire, poate ultima cu acele persoane, s-a finalizat in strangere de mana. Asa ca nu suntem un popor de oameni reci. Sunt doar locuri unde devenim reci unii fata de altii. |
Pentru mine primul an in Italia a insemnat "iadul pe pamant". Asta se intampla acu' 10 circa. Nici nu vream sa merg la scoala. Acolo nu intelegeam nimic.
Dar dupa a inceput o perioada in viata mea in care "italianizarea" m'a cuprins. Si am inceput sa uit limba, si pur si simplu sa'mi fie rusine ca sunt roman. Dar Dumnezeu a avut grija de mine si acum pot sa zic ca sunt pe calea cea buna. Eu personal ma consider roman si ortodox (chiar daca in trecut am fost catolic). Nu european, nu cetateanul Pamantului! In strainatate tre' sa avem grija sa ne pastram limba (foarte important), traditiile, mancarurile si credinta. Prin faptele noastre, sa dovedim acest lucru! |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Asa faci si tu cu ce am scris eu! De ce crezi ca am scris credinta cu bold? |
Antonio, numara pana la 10:21: ti-am mai spus. Cred ca Fani voia doar sa spuna ca suna un pic aiurea ordinea in care le-ai pus si cu umor, cred ca voia sa glumeasca...Sau nu?:7:
Si de cand sunt postarile tale Biblie? :))))))))) |
Citat:
Asta a fost primul meu gand, cand am citit ce a scris Fani! A interpretat pur si simplu in stil sectant ce am scris eu. Asa fac aia. La tine totul e o gluma? ... Mai ales ca pe un forum, nu poti vedea body-language-ul persoanei respective, deci e mai greu sa diferentiezi glumele si ironiile. |
Pai vezi? Nici n-ai sesizat ca am glumit la faza cu Biblia. De aia ziceam sa nu te mai enervezi asa cand iti zice cineva ceva, ca poate nu ti-o zice cu rautate si tu imediat sari in sus.
|
Citat:
Numa' OT produci/producem! |
Citat:
|
Citat:
Cred, Antonio, ca te iei un pîc prea in serios cateodata. Hai sa fim mai calmi si sa vorbim mai fara patos. Inteleg ca vorbesti de lucruri care iti sunt dragi, desigur. Mi s-a parut ca ordinea in care citezi tu lucrurile importante se potrivea un pic cu anumite alte lucruri pe care le zici pe alt fir, de aia mi-am permis aceasta gluma. Ai zis chiar tu ca esti nou in ortodoxie, si poate nu stii anumite lucruri, nu? Nu te supara, deci. Ce cred eu ca nu stii este ca sentimente frumoase de dragoste de tara ca ale tale au dus si duc in ortodoxie la certuri si dezbinari care sfasie trupul lui Hristos, Biserica - atunci cand au fost si sunt absolutizate, despartite de credinta, puse pe locul intai, cum faceai tu stilistic prin ordinea cuvintelor. Daca s-ar ramane doar la dragostea simpla, fireasca, de tara si cultura proprie si alte lucruri pe care le stim de la mama de acasa, ar fi foarte bine. Insa adesea se ajunge la concurenta, la lupta pen tru putere intre ortodocsi de natiuni diferite. Asta este tocmai ceea ce Hristos nu vroia, si sfantul Pavel critica in epistole. |
Citat:
Nu stiu ce ai inteles tu. Credinta vine inainte de toate dar dupa ea, vine elementul national. Dar noi toti, sarbii, bulgarii, chiar si ungurii (chiar daca ii privesc mai sceptic din diferite motive) suntem frati! Si suntem frati si cu negrii din Africa! Dar cred ca o casatorie intre un negru din Africa si o alba ar avea mai multe efecte nefaste pentru copilasi. Dar daca ei se iubesc in Hristos, cine sunt eu ca sa zic "Nu e lucru bun casatoria voastra"! Sa nu intelegi (cum a inteles altu in topicu' celalalt) ca afirm superioritatea culturala, rasiala, etc a poporului nostru. Doamne fereste! Asta duce la mandrie! Cum am mai zis, pentru mine, Stefan cel Mare, Mircea cel Batran, Capitanul, Mota, Sfantul Gafencu, si in general romanul si romanca luptator/luptatoare pentru propria credinta si neam inseamna "romanul absolut" care se incadreaza in linia neamului, insa nu in ura ci in Hristos. Cand vorbesc cu cineva despre istoria neamului nostru, despre eroii ei, despre razboaiele de aparare (si nu de cucerire, pentru ca noi n'am cucerit niciodata, pe nimeni) simt cum inima imi bate mai tare! A nu se intelege "dragoste orbeasca" sau "nationalism extremist"! Incerc sa traiesc in Dumnezeu, insa, in esenta propriului neam, chiar daca traiesc pe teritoriu strain! |
Eu nu inteleg un lucru. Daca cineva isi iubeste atat de tare neamul incat inima ii bate mai tare cand vorbeste de MIhai Viteazul si ceilalti -- de ce mai sta pe teritoriu strain. In mod logic ar trebui sa ia primul avion spre Romania, cu orice risc, si sa inceapa o viata in Romania. Ce placere poate sa fie intr-o continua dorinta de a fi in alta parte, dorinta care nu este infaptuita?
Parerea mea, si este o parere nu chiar neavizata, am trait aproape un sfert din viata mea in afara Romaniei, este ca NICIODATA nu poti sa fii fericit in afara Romaniei daca nu inveti sa lasi mai la o parte romanismele, daca nu incerci sa imbratisezi cultura in care te afli cu toata dragostea si intelegerea. |
Citat:
Citat:
<<Antonio vorbeste italiana nu romaneste pentru ca esti in Italia.>> Cand sunt in preajma unui italian cu cativa romani tre' sa vorbesc italieneste ca de nu ala nu intelege?!? Cand sunt in tramvai sa vorbesc italieneste ca daca vorbest romaneste nu este educat, nu? Si daca as face asa "every day" vezi cum ajunge Antonio un "italianissimo"... Nu, acest lucru nu se va intampla niciodata! Credinta, Limba, Cultura! Tre' sa le pastrez! Si acum le-am scris in ordine! |
Citat:
Imbratisarea unei CULTURI noi( mai ales a celei italiene) sau a Culturii in general este un hap inaccesibil tuturor. |
Citat:
|
Citat:
E bine sa invatam! Studiem o cultura dar nu tre' s'o integram si sa facem un mix cu propria! Sunt italieni care se simt ofensati! ;) |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Citat:
Mi se pare ca asta tine de un minim de politete si respect! Tu cum te-ai simti in Romania iuntr-un grup de chinezi care ar vorbi chineza intre ei, ignorandu-te cu nonsalanta? Citat:
Citat:
|
Citat:
Ora de italiana. Dupa "n" exercitii, am luat toti o pauza de 5 minute. Noi romanii am inceput sa vorbim romaneste. Profa, <<Vorbiti italiana...>> Si de aici a inceput conflictul... Citat:
Citat:
Citat:
|
Citat:
Asa e, n-ai inteles ce am vrut sa spun. Din cate imi dau eu seama tu inveti fiindca trebuie, nu fiindca vrei, sau gasesti ceva interesant in ceea ce inveti. Daca tot ai aceasta deschidere de a trai in alta cultura, si nu multi o au, ce ar fi daca ai incerca sa vezi si partile bune? Ce ar fi daca ai incerca sa vezi si ceea ce este interesant in cultura italiana? Ce ar fi daca ai incerca sa o si indragesti, fiindca pana la urma te-a crescut, willy nilly. A indragi o cultura nu inseamna ca face un amestec din ceea ce crezi tu ca este cultura ta, si cealalta. Inseamna sa o respecti, sa o admiri pentru ceea ce este si ceea ce a dat umanitatii, etc... A trai intr-o cultura straina, daca asa a vrut Dumnezeu sa ti se intample tie, inseamna ca este unul dintre talantii pe care ti i-a dat Dumnezeu. Ar fi pacat sa-l irosesti... In fine, observ din ceea ce citesc pe forum ca ai prea putin respect fata de alte culturi, alte italienii, evreii (jidanii??) si mai stiu eu cine. Nu-i bine. Asta nu inseamna sa fii crestin. |
Citat:
Insa sa privim partea buna: literatura italieneasca este interesanta! Mai ales Petrarca, cu oscilarile lui intre gloria omeneasca si iubirea Dumnezeiasca. Sau Macchiavelli cu tratatele sale despre politica. Dar imi pare rau, ca nu pot invata despre poetii nostri, despre literatura noastra! Nu ca n'am respect pentru alte culturi! Nu vreau sa ma integrez in ele. Nu vreau sa fac un harcea-parcea! Sunt impotriva culturei americane, de tip ketchup, mcdonalds, hollywood, etc! Avem pareri diferite...! |
Citat:
"Nu ne poate fi deloc indiferenta imaginea pe care strainii, dusmani declarati sau prieteni presupusi, ne-au fixat-o de-a lungul timpului în diverse împrejurari, cu atât mai mult cu cât aceasta imagine si nu alta ar putea fi alterata de un strat mai subtire sau mai gros de subiectivism, de cele mai multe ori daunator, chiar si atunci când vor sa fie admirativi. Un mare prieten al culturii române – René Alecu De Flers, stabilit dupa al doilea razboi mondial în Germania, si care vorbeste si scrie perfect româneste, a cunoscut românul “la el acasa”: “Am fost întotdeauna stupefiat de ospitalitatea lui, un fenomen pe care nu-l pot uita. Ca strain de neam, am cautat întotdeauna sa apar neamul românesc, am apelat si la intelectualitatea româna din exil si cred ca nu este nevoie sa-l mentionez pe Emil Cioran care îmi ceruse sa vorbesc o franceza mai eleganta ca a lui. sau sa vorbesc de un George Cioranescu, Octavian Vuia si multi alti români de la Europa Libera, care abia asteptau sa-si încaseze salariul la sfârsitul lunii, fara sa gândeasca la pericolul care îi astepta pe cei care ascultau în tara acest post de radio cu inima la gura.” Emigrând în lumea libera, mi s-a întâmplat si mie ca si altora sa fiu întrebat daca vorbesc tiganeste, multi americani identificând pe români cu natia tiganeasca. Am încercat sa explic ca tiganii migreaza în toata Europa nu ca sa aiba o viata mai buna ci ca sa însele, sa fure si sa tâlhareasca; si asa cum sunt în România tigani asa sunt si în Franta si în Spania si în Italia si în Rusia si în Ungaria. Si, culmea, peste tot se numesc tigani – numai ai nostri poarta numele de romi! Profesorul german Klaus Heitmann, contemporan noua, care a adunat o serie de enunturi asupra românilor publicate între 1775 si 1918 în istoriografia germana, face afirmatia ca românii, indiferent de apartenenta lor statala, au fost considerati o entitate etnica omogena, având particularitati care s-au cristalizat într-un mod de viata si într-un fel anume de a vedea lumea. Alegerea anului 1918 ca moment de încheiere a cercetarii istoriografice nu este întâmplatoare, ea semnificând în cuvintele autorului “sfârsitul unui lung capitol din istoria imago-ului german si austriac despre români”. Adevarata natura, nefalsificata, a unei natiuni trebuie cautata în rândurile taranimii, asa cum avea sa remarce Michael Lebrecht (1772). El atrage atentia asupra îndaratniciei valahilor de a pastra obiceiuri si datini mostenite, dar remarca ca aceasta tendinta pare evidenta doar la “omul simplu si la tarani”. Începând cu secolul al XIX-lea, în istoriografia germana va domina opinia ca doar taranimea e purtatoarea adevaratei românitati. Ideea o întâlnim în câteva articole germane ale vremii, ca si în relatarile unor calatori ce sugereaza ca pentru a dobândi o imagine cât mai adecvata despre tara si despre oamenii ei e nevoie de o buna cunoastere a poporului, prin observarea ocupatiilor si îndeletnicirilor sale. Pe acesta îl poti gasi, potrivit unei surse citate, adesea decazut si depravat, dar neatins de suflarea unei false civilizatii, asemenea clasei privilegiatilor. Alti observatori considera taranul român drept “principalul reprezentant al poporului” si ca viitorul tarii depinde numai de taran. Ieri ca si azi se impune a se face o demarcatie clara între marea masa a populatiei si “mica clica de boieri, avocati si jurnalisti care guverneaza tara, în ciuda mascaradei constitutionale”. (Karl Emil Fronzos) Opiniile de principiu despre specificul national românesc privesc doar masa mare a populatiei, nu minoritatea, clica care detine controlul politic al tarii. Alte comentarii ale vremii neaga total existenta unui specific national. Heinric Schultz afirma într-o lucrare a sa din 1903: “E greu de crezut ca în vinele acestui popor curge mult sânge roman, dat fiind ca el e constituit din componente tracice, slave si poate si ilirice, iar prin faptura si firea lui se deosebeste prea putin de celelalte popoare est-europene.” In ceea ce priveste atitudinea fata de munca,blamul la adresa barbatilor este contrabalansat de elogiul adus femeilor, a caror harnicie este elogiata de multi observatori. Unii considera ca nu se poate vorbi însa de “o reala indolenta”, ci mai degraba – dupa spusa profesorului Heitmann – de “lipsa activitatii si de indiferenta fata de viitor”. Un alt observator, Zucker (1834), care i-a studiat pe moldoveni în Basarabia, înclina sa creada ca starea materiala a taranului nu e determinata de înclinarea spre trândavie, ci de marele numar de sarbatori înscrise în calendarul ortodox sau de credintele populare prin care se interzice orice activitate în anumite perioade ale anului. Von Dungern (1916) reia ulterior ideea încurajarii trândaviei de catre multimea sarbatorilor crestin-ortodoxe afirmând ca taranul nostru nu munceste decât 115 zile pe an. Un alt neamt, Velburg (1930) ajunge la concluzia ca ar exista 156 de sarbatori anual din cele 365 de zile. La fel si scriitoarea Mite Kremnitz (1880) arata într-o scrisoare privata ca lungile zile de post si abstinenta la români nu reprezinta decât un argument pozitiv: “Indolenti? Da, sunt, dar mai bine de 200 de zile pe an românul n-are voie sa manânce nici un pic de carne, nici un ou, sa nu bea lapte – si în restul zilelor nu le are.” La toate acestea se adauga extremele climei care si ele îngreuneaza pofta de mâncare: 40 de grade la umbra vara si minus 20 de grade iarna. Klaus Heitmann ajunge pentru perioada amintita la urmatoarea imagine cadru: “Valahii sau românii sunt oameni cu mult farmec în aspectul lor exterior. Ei alcatuiesc un tip uman frumos, impunator, cu o statura robusta si în acelasi timp gratioasa, cu un profil agreabil si fete cu trasaturi pregnante. În mod cu totul deosebit se disting prin frumusete, desi temporar, femeile. În constitutia fizica si mai cu seama în fizionomie, se vadeste descendenta romana a poporului. O nota distinctiva a felului lor de a fi si a modului lor de viata este curatenia, evidenta mai ales în gospodariile taranilor. Elogii suscita ordinea si farmecul interiorului caselor mereu proaspat vopsite. Un defect national este însa redusa apetenta catre munca. Acest lucru este valabil numai pentru sexul barbatesc, întrucât româncele, carora le incumba munca din gospodarie si principala povara a lucrarilor agricole, iar pe deasupra si grija pentru copii si confectionarea îmbracamintei pentru întreaga familie, merita cele mai mari laude pentru vrednicia lor.” Profesorul Heitmann remarca cumpatarea si simplitatea poporului sub aspect material, apoi “sobrietatea taranimii” vadita în hrana, îmbracamintea, casa si mobilierul ei, ca si în bunatatea si blândetea românului care se manifesta în ospitalitatea si amabilitate dezinteresata pe care le manifesta fata de straini. În ceea ce priveste conceptia despre viata si lume a românului, autorul remarca o anumita impregnare de melancolie care se exprima în muzica populara, dar si o anumita “nepasare stoica sau oriental – fatalista fata de viata”. De aici si neconditionata încredere în deciziile providentei, supunerea în fata destinului. Ilustrative sau nu pentru “sufletul românesc”, aceste “imagini etnice”, fie calitati fie defecte ale “caracterului national” nu pot fi considerate ca fiind exhaustive, definitive, batute în cuie, cum se spune. Valorile se schimba si în consecinta si imaginile strainilor despre români. Nu cred ca românii ar trebui sa se rusineze ca sunt caracterizati putin mai lenesi decât ceilalti, mai oportunisti si mai avizi de câstig în comparatie cu alte natii, ca sunt mai lipsiti de caracter decât altii, chiar daca au fost în permanenta schiloditi sufleteste de tot felul de evenimente si aruncati în vâltoarea istoriei, suferind mult mai mult decât alte popoare. Sa nu ne miram însa ca, de mai bine de un deceniu, strainii oficiali sau privati sunt socati de comportamentul straniu al guvernantilor, care folosesc cu abilitate minciuna si zâmbetul larg dar fals pentru a ramâne la putere. Un politician mai putin abil, dat jos din marele post de dregator al natiunii declara mai ieri ca nu mai e nimic de furat în tara româneasca. Poate ca avea dreptate, poate ca nu. Daca se gândea la fondul de valori materiale probabil ca avea dreptate; tara saracita lucrând cu o industrie la jumatatea capacitatii sale a devenit o sursa buna de materii prime pentru straini. Nu avea dreptate daca se referea la valorile morale, spirituale si sufletesti ale românilor care nu-s un bun de vânzare. Cioran în "Schimbarea la fata", considera ca în genere românii dovedesc multa umilinta care-l aseaza întotdeauna sub lucruri si nu deasupra lor. Tot el spune ca sentimentul umilintei ne-a umbrit istoria: “Parca de secole n-am fi opus mizeriilor ce veneau de la alte popoare decât raspunsul întelepciunii pasive a taranului: “Sa treaca de la noi!” Lucien Romier risca afirmatia la început de secol XX ca românul este omul cel mai tolerant din Europa. E suficienta oare azi aceasta toleranta pentru a fi si european?" |
Foarte interesant.
Articolul are si o bibliografie anexata? |
Citat:
Articolul comenteaza, in principal, remarcabilul studiu de “imagologie” apartinând profesorului german, Klaus Heitmann. Studiul se intituleaza “Imaginea românilor în spatiul lingvistic german” si a aparut initial în 1965 la o editura din Köln, iar în traducere româneasca, la zece ani diferenta, la Editura Univers. |
Citat:
Da, mie imi lipseste Ortodoxia, Iasiul, Judetul Neamt, Manastirile si Bisericile, banca din Sighisoara de sus de la cetate, aleile pavate, Sibiul...dar oare nu toti strainii care aleg sa migreze spre alte taramuri, duc dorul lucrurilor frumoase din trecutul lor. Hai sa-ti spun ceva, inainte de a ajunge la destinatie am facut un mic tur al Europei si am vizitat: Ungaria( Budapesta care mi s-a parut amazing, era iarna si erau lumini, am vizitat castele si de acolo de sus totul era liniste si sublim), Austria( Salzburg in care mi-a ramas inima la o banca izolata undeva pe o esplanada de pe care puteai vedea tot orasul, la un Restaurant de sus de pe un deal in aceeasi zona in care mi-am lasat o bucatita de inima si mi-am spus " As vrea sa ma reintorc aici someday!", la stradutele inguste inguste pe care ne-am aventurat cu masina ...si Viena), Elvetia ( Laussane, care iarasi mi s-a parut superb si mi-as dori sa revin in acel mic port pe care l-am vizitat si sa privesc marea), Franta (Strasbourg..un oras absolut suuuperb, cu oameni moderni si deschisi...in care din cazua ploii mi s-au desprins sandalele si am mers desculta prin oras si nu exista nici un risc, m-am simtit bine si oamenii zambeau cand ma vedeau cum merg cu sandalele in mana :105:, Reims...un oras superb iarasi), Londra ( un oras sofisticat, cosmopolit, cu oameni frumosi si foarte uschiti...si cu de toate frumoase). Revazand pozele, imi dau seama ca mi se face dor de toate... Cine suntem???? Suntem noi, cu amintirile noastre, cu dorurile noastre...si cred ca pana la urma si romanii care pleaca din orasul natal pentru a locui in alta parte a tarii, se gandesc cu drag la locurile si amintirile legate de orasul lor si de trecut..... |
Citat:
|
Citat:
Nu am mai avut nici o dorinta sa iesim 'afara'. |
Am gasit 'ceva ' aici, in spatiul nostru etnic si propriu si 'al nostru'.In muzeul satului, in casutele structurate atat de practic, in morile si piuele si toate ustensilele scumpilor si dragilor nostrii strabuni, in acele 4 grinzi de stejar de 1000 de ani cu care s-a facut casa din muzeul de la Sighet, In aceste noi descoperiri din spatiul Hategului, ca fiind cea mai veche vatra de civilizatie europeana cu cele mai vechi urme de dinozauri din Europa.Cu cetate de 4000 de ani, cu urme de canalizare si aductiuni prin tuburi de cerammica de 6000 de ani, cu cei doi oameni ,( de peste 4000 de ani) descoperiti si analizati in Anglia.
Desi neoprotestantismul ,prin ideologie,sterge si desconsidera si nesocoteste orice urme si vestigii, considerand ca sunt neimportante, totusi,toate aceste dovezi realmente dovedite stiintific, ma fac sa simt si sa fiu si sa vreu sa fiu fiica a cestui neam,incredibil de vechi si puternic si binecuvantat, |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 19:16:34. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.