Nu-mi place cum suna... intreb doar ...
 

Si de mult ma intreb... de ce la finalul Slujbei de Dumnica, inainte sa vina enoriasii, credinciosii la Sfanta Impartasanie, Parintele spune " Cu FRICA... apropiati-va de Dumnezu.."
De ce cu "FRICA" ?!? Cum sa ma apropii cu "frica" de Dumnezeu ?!? De Domnul ma apropii cu dragoste! N-am inteles niciodata asta , cum n-am inteles niciodata de ce spune cu atata mandrie un om "numa' de Dumnezeu mi-e frica!" Pai, cum sa-ti fie frica de Bunul Dumnezeu?!? Dumnezeu ne iubeste si ne iarta cel mai mult pacatele, cum sa ne fie frica de Domnul ?!? Nu-mi place cum suna...

De fapt, chemarea preotului este aceasta: "Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati". Prin "cu frica de Dumnezeu" Parintele Teofil Paraian spunea ca trebuie sa intelegem ca nu trebuie sa ne apropiem de Sfintele Taine cu nepasare.

Frica de Dumnezeu este "inceputul intelepciunii". Deci, inceputul, nu intelepciunea! Pentru ca sfarsitul intelepciunii este dragostea, iar ea este asa de puternica, incat in ea nu mai ramane nici urma de frica.

Dacă ai citi rugăciunile de dinainte de sfânta împărtăşanie(care sunt obligatorii toate) nu ţi-ai mai pune această întrebare! Răspunsul ar veni de la sine.

Doamna, eu spuneam ca nu-mi place cum suna...si nu-mi place! Si rugaciunile le citesc si le ascult ca d'aia vorbesc acum... inseamna ca stiu despre ce vorbesc! Si nu m-am limitat doar la a citi rugaciunile! Si genul asta al dvs de...apostrofare... doar lasa rece! Repet: nu inteleg de ce trebuie sa ne apropiem "cu frica de Bunul Dumnezeu"! E poate sper doar o chestiune de limbaj... nu si de atitudine! Dvs nu aveti decat sa va limitati la raspunsul asta, eu va mai spun ca mai sunt si alti tineri care se intreaba asta si nu stiu daca-i bine...

Ţi-am dat un răspuns care reflectă nivelul meu duhovnicesc.Am depăşit perioada întrebărilor(a existat şi o astfel de perioadă). Credinţa este mai mult trăire şi mai puţin raţiune.Sunt convinsă că vei primi şi alte răspunsuri unele te vor mulţumi,altele nu.
După ce toată viaţa am căutat să ştiu cât mai mult, la anii pe care îi port ştiu ...."că nu ştiu nimic"şi mai ştiu că nu-mi este frică decât de Dumnezeu.Sporire în ale credinţei îţi doresc.
Este foarte bine când oamenii îşi pun întrebări şi foarte firesc ca tinerii să-şi pună mereu întrebări.Înţelepciunea vine cu timpul.

Daca ar fi doar o chestiune de exprimare,personal,consider ca ar fi cu mult mai grav,decit o chestiune de ...atitudine.Se spune :"Cu FRICA de Dumnezeu,cu CREDINTA,si cu DRAGOSTE,sa va apropiati"..de TRUPUL si SINGELE MINTUITORULUI....(asa cum spunea cineva ,mai sus,adica nu teama de HRISTOS ,negresit ,ci jena ca ai pacatuit si-ti pare rau,adica ..un fior acolo,ca uite ,mergi sa-L primesti pe MINTUITORUL,si ca nu esti tocmai vrednic acum,dar...sa ai grija -oricine,nu neaparat tu,eu sau altcineva- ca la alta SF IMPARTASANIE sa vii mai curat sufleteste...mai far incarcatura....).
Acestea 3 fiind profunde,cu traire adica,cu siguranta ca daca toti am avea acestea 3, fata de Mintuitorul,lumea ar arata cu totul altfel.....Frica de DUMNEZEU este,asa cum spunea cineva mai sus,INCEPUTUL INTELEPCIUNII.Daca avem frica de Dumnezeu-nu o frica pur formala ,ci frica autentica-,inseama ca ne ferim sa facem lucruri care sint uriciune inaintea LUI,si asa nu ne-am mai crea dificultati cu semenii ,traind in armonie,asa cum ne-a poruncit Domnul Hristos:"IUBITI-VA UNII PE ALTII,CA ACESTA ESTE TESTAMENTUL MINTUITORULUI!" Am fi mai toleranti,mai ingaduitori cu "neputintele " altora,etc...
Daca nu ai FRICA de DUMNEZEU(nu tu,oricine),te poti spovedi si,dintr-un motiv oarecare ,sa zicem ,interes sau...rusine pt pacatele facute,sa minti pe duhovnic,sau sa-ti duci darul la SF ALTAR desi stii ca esti in zavistie cu soacra/nora,sau vecinii,si sa nu-i fi iertat sa sa-ti fi cerut iertare de la acestia...Poti fura bunul aproapelui si ...mergind sa te impartasesti nici macar sa nu-ti pese.Postesti 40 de zile,post aspru,si in drum spre BISERICA,unde urmeaza sa te impartasesti -pt ca abia astepti...- te enerveaza unul in trafic,pt ca tocmai ti-a taiat calea,trecind neregulamentar,tu-ti botesti un pic masina,pe care tocmai ai achizitionat-o,inlocuind-o dupa multa truda ,pe rabla de Dacie,(off,Doamne,SERVICE-ul !!!cite parale,timp pierdut!!!,nervi!!!)si tu te iei dupa el,i te pui in fata ,il scoti din masina ,il injuri,ii tragi si citeva -ca de nu te-ai controlat-...apoi ajungi ,pe ultima suta de metri a sf Liturghii si faci lucrul pentru care ai plecat de acsa:TE IMPARTASESTI!Doar seara te spovedisesi,nu?Duhovnicul ti-a dat dezlegare sa te impartasesti,nu?Pai ,tu asta faci acum:TE IMPARTASESTI,nefiindu-ti FRICA pentru faptele tocmai petrtecute...Asta inseamna sa nu-ti fie FRICA de DUMNEZEU.Adica ce ,iti zici:DUMNEZEU n-a vazut,si ..nici duhovnicul,caci nici unul nu era de fata la incident.IAsa ca..mergi ,linistit si te impartasesti.Insa unul dintre ei(se poate intimpla ,in cazuri exceptionale ,ca chiar amindoi ,) ,cu siguranta ca a vazut.A vazut Dumnezeu,de care noi adesea uitam ca ;VEDE actiunile noastre...
...Am zis ca se poate intimpla ca ,in unele cazuri ,sa fie de fata amindoi.sa-ti dau un mic ex.Am un vinzator care vinde ob religioase la Mrea Cernica.Intr-o Duminica,eu fiind prezenta ,vinzatorul imi zice ca s-ar duce pina in Manastire sa ia o binecuvintare de la un MOS (un parinte f apropiat noua,batrin,si IMBUNATATIT...),si ca dac pot ramine eu un pic acolo.Du-te!,i-am zis.El ,cind a plecat a luat de pe masa ,far sa ma intrebe,14 iconite ale PR GHEORGHE,fostul staret al manastirii CERNICA,si ajungind la parintele respectiv ii zice :luati parinte ,sa le dati la crestini! -Le-ai furat!,i-a zis parintele ,si nu pot sa le primesc...- Nu le-am furat,parinte,a zis baiatul.Le-am luat de la mine de pe masa.-Da,dar nu i-ai spus Antoniei ca le iei!,deci se chiama ca le-ai furat.Ea era de fat si puteai s-o intrebi! _Ei ,zice baiatul,dar ea nu se supara! _Se supara ,nu se supara,tu trebuia s-o intrebi! Nu faci de capul tau!...Si l-a trimis cu iconitele inapoi,la mine.Mi le da si rizind zice: Ia-le ca m-a prins MOSU,ca le-am luat fara cer permisiunea!...Am ris amindoi...Evident ca,noi,superficiali fiind,si neformalisti,ne-am amuzat,insa,in fapt,el vinzatorul ducea lui DUMNEZEU(in dar)ceva ce nu-i apartinea,si ceva care obtinuse prin furt(e cam dur spus ,dar asa se cheama,totusi).Eu oricum nu faceam caz de asa ceva,insa,parintele(induhovnicit fiind) a "vazut" si la dat in fapt...
Cind nu intelegi ceva e bine sa intrebi.Cind primesti raspunsuri dure e bine sa ..IERTI."Cere de la Dumnezeu intelepciunea si toate celelalte le vei primi!"
Cu dragoste ,
Antonia

Cu adevarat aici vorbim despre o taina infricosata, vezi in Patericul egiptean la pagina 39 intamplarea asta:

7) A povestit avva Daniil faranitul, ca a zis parintele nostru avva Arsenie pentru
un schitiot, ca era mare cu faptele, dar prost la credinta si gresea pentru
prostimea lui si zicea ca nu este cu adevarat Trupul lui Hristos, pâinea care o
luam, ci inchipuire. (1)
Si au auzit doi batrani, ca zisese acest cuvant si stiindu-l ca este mare la
viata, au socotit ca din nerautate si prostime zice. Si au venit la el si i-au zis lui:
avvo, cuvant de necrezut am auzit pentru oarecare, cum ca zice ca painea cu care
ne impartasim, nu este cu adevarat Trupul lui Hristos, ci este inchipuire. Zis-a
batranul: eu sunt cel ce am zis aceasta. Iar ei il rugau, zicand: nu tine asa, avvo,
ci precum a invatat Biserica cea soborniceasca. Caci noi credem ca painea
aceasta este Trupul lui Hristos cu adevarat si paharul este insusi Sangele lui
Hristos cu adevarat si nu e inchipuire. Ci precum intru inceput tarana luand din
pamant, a zidit pe om dupa chipul Sau si nimeni nu poate zice ca nu este chip al
lui Dumnezeu, desi este neinteles chipul, asa si painea, pentru care a zis, ca
Trupul Meu este, asa credem ca este cu adevarat Trupul lui Hristos. Iar batranul
a zis: de nu ma voi incredinta din lucru, nu am vestire in chip desavirsit. Iar ei au
raspuns: sa ne rugam lui Dumnezeu toata saptamana pentru taina aceasta si
credem ca Dumnezeu ne va descoperi noua. Iar batranul cu bucurie a primit
cuvantul si se ruga lui Dumnezeu si el zicând: Doamne, Tu stii ca nu din rautate
sunt necredincios, ci ca sa nu ma insel intru nestiinta.
Descopere-mi, Doamne Iisuse Hristoase! Mergand inca si batranii la chiliile lor,
se rugau lui Dumnezeu si ei zicand: Doamne Iisuse Hristoase, descopere
baranului taina aceasta, ca sa creada si sa nu-si piarda osteneala sa! Si
Dumnezeu a ascultat amandoua partile. Si implinindu-se saptamana, au venit ei
duminica la biserica si au stat impreuna numai ei câtestrei pe o rogojina, iar in
mijloc era baranul. Si li s-au deschis lor ochii cei intelegatori. Iar cand s-a pus
painea pe Sfanta Masa se arata numai la catesitrei ca un prunc si cand intindea
mana preotul sa franga painea, iata ingerul Domnului s-a pogorat din cer, avand
cutit si a jertfit pe Prunc si a turnat sangele Lui in pahar. Iar cand a frant preotul
painea in bucati mici si ingerul taia din Prunc bucatile mici. Si cand s-a apropiat
sa ia din cele sfinte, i s-a dat batranului carne cu sange. Si vazind, s-a infricosat
si a strigat zicand: cred Doamne, ca painea este Trupul Tau si paharul este
Sangele Tau! Si indata s-a facut carnea cea din mana lui paine dupa taina. Si s-a
impartasit, multumind lui Dumnezeu. Si i-au zis lui batranii: Dumnezeu stie
firea omeneasca, ca nu poate sa manance carne cruda si pentru aceasta a prefacut
Trupul Sau in paine si Sangele Sau in vin, la cei ce primesc cu credinta. Si au
multumit ei lui Dumnezeu pentru batranul, ca nu a lasat sa se piarda ostenelile
lui. Si s-au dus catestrei cu bucurie la chiliile lor.
1 Vezi pentru aceasta la Teologhicon al Sf. Ioan Damaschin foaia 343.

Această nedumerire ar putea fi generată de dispute vechi asupra sofismului"Dumnezeu este drept-adică pedepseşte ce este nedrept/Dumnezeu este atotbun-iartă totul" Pe situl Război într-u cuvânt am găsit un articol interesant despre acest subiect.Îl voi căuta şi voi scrie exact cum se numeşte şi eventual adresa (merită citit).
De ce nu discuţi aceasta şi multe alte nedumeriri ale tale şi ale altor prieteni cu duhovnicul tău ?

Mie imi place cum suna, ce n-as da sa imi fie frica de Dumnezeu atunci cand incalc legea iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele meu. Si totusi nu mi-e frica, de asta nici nu inteleg iubirea nemarginita a lui Dumnezeu si indelunga Lui rabdare atunci cand eu gresesc... altfel m-as cutremura la vederea pacatului si nu m-as mai veseli de indiferenta si raceala mea.
Dumnezeu da iubire dar nu iarta absenta iubirii...

Iubite frate, cand esti la Sfanta Liturghie si mai ales cand inaintea ta este Sfantul Potir in care se afla Trupul si Sangele Domnului, care din nou s-au frant pentru noi spre iertarea pacatelor este normal sa stai cu FRICA si cu CUTREMUR, gandindu-te ca esti nevrednic de toata aceasta jertfa si iubire de oameni pe care Dumnezeu o face pentru noi. Apoi trebuie sa te mai apropii cu frica pentru ca din cauza nevredniciei ai putea sa te "arzi" si sa manci "osanda vesnica" cum spun cuvintele Sf. Ap. Pavel. Iata cateva argumente, dar pe masura ce vei sporii in smerenie vei intelege tu singur mai bine.
Iarta-ma si Dumnezeu sa te binecuvinteze!


Har si Pace de la Domnul!

La acelasi lucru se referea Sfantul Antonie cel Mare cand a spus ca el nu se mai teme de Domnul, caci il iubeste pe El. Din acest moment singura frica a omului e fata de sine insusi, ca nu cumva sa se imputineze dragostea sa catre Dumnezeu.

Frica de Dumnezeu
 

Eu vad aici un indemn la a ne controla bine inainte de a lua Sfanta Impartasanie. Probabil suntem indemnati sa ne gandim la ce ne asteapta daca avem hainele murdare cand participam la Nunta; sa ne fie frica de pedeapsa pe care o putem primi daca luam nepregatiti Sfanta Impartasanie. Undeva, parca la Iisus Sirahul, se spune: frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii. Ca persoana , Dumnezeu nu poate fi tratat cu usurinta. Si de aceea trebuie sa ne fie frica nu de Dumnezeu, ci de ceea ce ne asteapta daca IL persiflam pe Dumnezu sau Ii luam numele indesert.

Parintele Dumitru Staniloae spunea: "scriitorii duhovnicesti deosebesc doua feluri de frica de Dumnezeu: frica de robi adica, frica de pedeapsa Lui, si frica din iubire, adica frica de a nu ne lipsi de bunatatea Lui. Prima e a incepatorilor, a doua, a celor progresati". Asa vom intelege mai bine chemarea "cu frica..." de la impartasire.

!!!
 

28. După aceea Dumnezeu a zis omului: Iată, frica de Dumnezeu, aceasta este înţelepciunea, iar în depărtarea de cel rău stă priceperea". (Iov - capitolul 28)

Intre frica şi iubirea de Dumnezeu
Frica de Dumnezeu pare să fie printre lucrurile care nu mai interesează pe nimeni, nici măcar pe credincioşi, deoarece oamenii îşi închipuie că au prea multă iubire. Iar iubirea vine şi înlocuieşte sentimentul mult mai prozaic, mai banal, mai ignobil, de slugă cumva, al fricii. Dar o înlocuieşte numai în imaginaţia unora. Căci, atâta vreme cât în lume creşte dezinteresul pentru împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, cât viaţa noastră este tot mai îndepărtată de sursa ei divină, nu putem susţine că avem iubire faţă de El. Există, desigur şi o frică laşă, paralizantă, dar nu pe aceasta o vrea Dumnezeu de la noi. Frica cea bună îl duce pe om către împlinirea poruncilor, îl face să aibă mintea aţintită cu grijă către Dumnezeu. Împlinirea poruncilor, prin care ne purificăm de eul egoist, este o etapă obligatorie în dobândirea iubirii.

Iubirea creştină este amestecată cu „sloganul masonic al drepturilor omului”, iar produsul obţinut duce la o iubire drăcească, în care sunt acceptate acele abateri de la credinţă de care Sfinţii Părinţi s-au lepădat. Adevărata iubire creştină cere să nu-l lăsăm pe cel ce a greşit în rătăcirea sa, ci să încercăm să îl aducem pe calea cea bună, arătându-i unde a greşit, să ne silim să-l îndreptăm, nu să îi spunem că este perfect aşa cum este el, că nu are nimic de schimbat. Faptul că este respinsă erezia sau homosexualitatea, sau alte feluri de păcate, nu se răsfrânge şi asupra persoanelor care au respectivele păcate. Ba din contră, drept-credinciosul are milă de ei, se poate ruga în taină pentru îndreptarea lor, va suferi pentru patimile la care sunt ei supuşi. În schimb însă, în numele unei presupuse armonii universale, de dragul păcii, ni se cere să trecem peste toate diferenţele, să acceptăm toate patimile, să fim toţi la fel, globalizaţi şi, astfel, mai uşor de adus laolaltă într-un stat mondial.
Dacă vrem să ne apropiem de Dumnezeu (ceea ce nu ni se întâmplă, totuşi, decât la câţiva dintre noi), atunci preferăm calea îndrăznelii din iubire, nu a fricii. Frica ni se pare un sentiment josnic, însă dacă avem răbdarea de a citi rândurile Părintelui Grigorie, care se bazează pe texte din Biblie şi din Sfinţii Părinţi avem posibilitatea de a ne apropia de o cale mântuitoare mai ocolită, dar mai sigură, mai ferită de pericole, căci aceasta a fost calea cea mai mult folosită în trecut. Frica nu este o spaimă teribilă care te pironeşte în loc, nelăsându-te să faci vreun pas de teama de a nu greşi, ci este grija de a împlini prouncile dumnezeieşti, este dorinţa de a nu dezamăgi iubirea lui Dumnezeu. Ea aduce în suflet bucurie, pace şi veselie duhovnicească.
Frica e mai cuminte, mai la îndemâna noastră. Nu avem atâta dragoste cât să fim îndrăzneţi către Dumnezeu, aşa că, dacă avem îndrăzneală în manifestarea noastră faţă de Dumnezeu, fie avem mai multă dragoste decât proorocii şi sfinţii lui Dumnezeu, fie suntem, mult mai probabil, inconştienţi. Umblând însă pe calea arătată nouă de sfinţii din trecut, primim întâi înţelepciunea, sădită în noi de Duhul Sfânt, care aduce frica, iar frica, prin paza poruncilor, ne apropie de Dumnezeu. Iar apropierea de Dumnezeu ne aduce în suflet iubirea. Această frică este mai degrabă o grijă care ne conduce treptat de la credinţă la dragoste prin intermediul lucrării virtuţilor şi al poruncilor.
Există o creştere şi o împreună rodire a fricii şi iubirii. Se foloseşte în carte o frumoasă metaforă a Sfântului Grigorie Teologul, în care viaţa creştină este asemănată cu mersul pe o coardă. Dedesubt se află abisul pierzării, la un capăt coarda e ţinută de frica de Dumnezeu, iar la celălalt de iubire. Înaintarea se face dinspre frică spre iubire, dar permanent trebuie să le avem pe amândouă cu noi spre a nu cădea. Iar rezultatul iubirii de Dumnezeu este dorinţa tot mai mare de a fi cu El, privirea lumii prin ochii Lui, necedarea la vreuna din ispitele care se ivesc la tot pasul.
Lumea de azi se lasă tot mai mult sedusă de mirajul comodităţii şi tinde spre o postură din care să obţină multe drepturi pentru tot mai puţine obligaţii. Rigoarea pe care vrea să o păstreze Părintele Grigorie în numele tradiţiei autentice a Ortodoxiei intră în conflict cu duhul căldicel al lumii acesteia. Nici de sfânta euharistie nu se mai apropie credincioşii aşa cum se cuvine. Îndrăzneala pe care o avem, de a cere deasa împărtăşire, ar trebui să se bazeze pe mai multă nevoinţă, nu pe pogorăminte.
Înşelarea ia în lumea noastră forme mai drastice decât oricând în trecut. Dacă înainte diavolul ataca pe fiecare personal, acum, grăbit că i se apropie sorocul, a trecut la înşelarea sistematică, a societăţilor întregi. Aşa este cazul în Apus, unde catolicismul, şi apoi protestantismul s-au îndepărtat de la calea cea bună. Problema cea mai gravă este că acum se încearcă aducerea aceluiaşi spirit şi în Biserica Ortodoxă. Ori de câte ori sunt primite ajutoare pentru diverse categorii defavorizate, bolnavi, bătrâni, cei din închisori, este adus cu ele şi duhul protestant al celor ce alocă fondurile respective.
Relaţia mea cu Dumnezeu este ca şi cum numai eu şi Dumnezeu am exista. Atunci, lumea, pentru că şi ea există, trebuie gândită, recuperată, acceptată numai prin Dumnezeu şi în El. Daca nu îl iubim întâi pe Dumnezeu, nu îi vom putea iubi nici pe oameni, şi nici lumea, căci iubirea noastră va fi pătimaşă, şi ne va menţine în eul nostru egoist. În schimb însă, prin deschiderea către Dumnezeu ne vom deschide către oameni şi vom putea realiza starea noastră proprie, aceea de fiinţe în comuniune.
http://www.rostonline.org/rost/nov2008/dumnezeu.shtml

Frica de care se vorbeste nu este frica pe care o simtim noi.E vorba de o alta duhovniceasca, teama de a nu-l pierde pe Dumnezeu prin pacat, sfiala, modestie, fior sfant si nu indiferenta sau obligatie.

Pe mine alt proces ma pune pe ganduri la Sfanta Liturghie si anume ritualul proscomidiei...In urma acestui ritual se constituie trupul si sangele Domnului...Iar asta inseamna ca prescura il reprezinta pe Mantuitorul nostru Iius?

Dumnezeu a savarsit o taina infricosatoare lasand mortii pe propriul sau Fiu,pentru mantuirea noastra.
Mai mult,pentru stergerea pacatelor curente din viata noastra,a inlocuit jertfa taurilor si a viteilor,cu jertfa omeneasca.Caci painea si vinul de care ne apropiem ,reprezinta,SUNT, Trupul jertfit al Domnului,care e Dumnezeu si Om. Deci vedeti ce taina infricosatoare se afla in acel pahar
De aici si infricosarea noastra,groaza de pacatele viitoare,care ar putea spurca pe Dumnezeul care tocmai intra in tine.

Deci permiteti-mi sa ma ingrozesc...Mi se pare foarte ciudat sa iti jertfesti propriul Salvator inaintea fiecarei Sfinte Liturghii...Si jertfinu-L pe El nu ne asemanam noi oare cu acei oameni fara suflet care chiar L-au rastignit? Mie personal rastignirea mi se pare cel mai necinstit lucru s-a intamplat vreodata si mi se pare foarte trist ca este reconstituit atat de des...Mi se pare foarte ciudat...

:) Pai de ce l-au rastignit ? .Iata ce zice Mantuitorul cand ii zice lui Petru sa lase sabia "Oare nu pot Eu sa rog pe Tatal sa trimita 12 legiuni de ingeri ?Dar cum se va indeplini oare scriptura "
Desi e printre cele mai absurde acte,totusi ,nu oamenii l-au rastignit,daca nu ar fi fost lasati .Ci aceasta a fost cunoscuta si permisa dinainte de Dumnezeu Tatal,si imbratisata cu toata dragostea (dar si teama de Fiul Sau) ,numai si numai pentru iertarea pacatelor noastre,si impacarea cu Dumnezeu.
Acesta e scopul acelei jertfe,scop planificat ,sau cel putin cunoscut, de Dumnezeu inusi.
Fara acest act dureros ,noi nu suntem nimic in fata lui Dumnezeu,caci doar prin acest act ne-a iertat El,pacatele noastre nenumarate .
De ce a facut El asa? Pentru ca e bun....

Dragă Victor , Jertfa Lui nu s-a oprit într un anumit punct , într o anumită dată calendaristică , ea este continuă , find până la urmă "balonul nostru de oxigen". Jertfa este continuă , Victore, pentru că Jertfa mai înseamnă multă iubire, dăruire , iertare, milostivire făr de margini , ea ne menţine încă vii în astă lume . Jertfa Divină este cu mult deasupra înţelegerii noastre, dar ea trebuie privită şi acceptată ca ceva continuu . El se jertfeşte continuu pentru noi , pentru păcatele şi fără de legile noastre , Se jertfeşte , cum am arătat mai sus, prin iubire, prin iertare , şi nu cred că cineva din astă lume, are atâta şi atâta iertare cât are Hristos , Dumnezeul nostru.

E plina ortodoxia de lucruri deosebite...Si toate sunt atat de atragatoare...Pana la urma chiar si ritualul proscomidiei este atragator daca este privit dintr-un anumit punct de vedere...

Daca Iisus nu a murit si nu a inviat, atunci (zice Apostolul Pavel) sa mancam si sa bem, caci ca maine vom muri si noi.
Daca am fi amenintati de moarte iminenta (sa zicem de un criminal feroce) si un prieten s-ar lupta punandu-si viata la risc pentru noi, desigur ne-am cutremura. Stim toti ce e razboiul macar de la televizor. Dar eu voi adauga: desi nevrednic, eu am trait sa vad copii mergand sa-i impuste armata "patriei" in '89 si o spun fara sa-mi para bine: fratilor, aproape am facut pe mine de frica. Iar unii din ei se duceau la moarte parca era vreo sarbatoare ! De cate ori moare un drept pentru lume, de atatea ori e liturghie. De cate ori e liturghie, Iisus moare si invie. Si cum spunea parintele Steinhardt "n-a facut cu ochiul de pe cruce 'stati linistiti, ne vedem duminica'" Nu si-a dat voie cu firea dumnezeiasca sa-si usureze sarcina umana. Deci vazand pe cel mai puternic prieten al firii umane, Dumnezeu omul, intrand la cel mai infricosator razboi, cu cel mai cumplit dusman, cum sa nu ne gandim "nu si-a usurat cu nimic misiunea, ca unul dintre noi a dus-o". Iata deci frica. Frica aceasta l-a facut pe Petru sa se lepede. Frica aceasta a cutremurat zidirile neinsufletite. Nu e nimic nefiresc, desi e un sacrificiu suprafiresc. Si e cu atat mai extraordinar cu cat chiar si cel mai ticalos om de azi maine ar putea, de dragul unui dusman (!) sa-si puna viata in primejdie. Exista ingeri in ierarhia serafimilor care sunt atat de aproape de Dumnezeu incat se confunda aproape cu vapaia si lumina Lui SI TOTUSI NICIUNUL DIN ACESTIA NU POATE SUFERI PENTRU O CAUZA DREAPTA. De aceea nu numai noi, ci si ei, de cate ori se actualizeaza jerfa, privesc cu teama si cu cutremur.