vesnicia iadului
 

Traditia crestina spune ca iadul este vesnic, la fel ca raiul.
In ultimul timp, m-a preocupat intrebarea daca exista vreun om care sa merite o pedeapsa eterna. Care credeti ca ar fi sensul unei pedepse vesnice care exclude orice posibilitate de salvare a celui pedepsit? Exista vreun pacat atat de grav incat sa merite o tortura nesfarsita?
Viata asta e una finita, iar unii oameni pur si simplu nu reusesc sa se intoarca la timp cu fata catre Dumnezeu. Merita ei chinuiti pe vecie din acest motiv?
Nu vreau sa ma indoiesc de dreptatea lui Dumnezeu, dar uneori imi e greu sa o inteleg. Poate ma ajutati voi in sensul asta.
Multumesc.

Iadul este o consecinta, nu o pedeapsa.
Reprezinta o stare de suferinta caracterizata de ruperea permanenta si totala dintre om si Dumnezeu si de faptul ca pacatele pe care le-ai servit in viata nu le mai poti realiza fara trup, dar obsesia lor ramane.(ca lacomia, desfraul, betia).Asta e interpretarea mea personala.

Corect, bine punctat. Ma cutremura spiritul juridic- pedeapsa- si de aici concluzia eronata ca Dumnezeu a creat iadul. Iadul este vesnic nu pentru ca Dumnezeu nu poate sa-l distruga, ci pentru ca respecta libertatea celor care au ales aceasta stare pentru vesnicie. Trebuie sa intelegem iadul si ca loc, dar mai ales ca stare existentiala.

Poate te ajuta ceea ce scrie in aceasta carte ( http://www.scribd.com/doc/2397550/Pa...dinta-ortodoxa ) la pagina 365. Sper sa-ti fie de folos!

iadul e o inventie pentru speriat oamenii.

Apocalipsa 10
6. "Şi s-a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, Care a făcut cerul şi cele ce sunt în cer şi pământul şi cele ce sunt pe pământ şi marea şi cele ce sunt în mare, că timp nu va mai fi,"

Vesnicia poate fi imaginata ca o stare atemporala, ca lipsa a timpului, nu ca infinitate a timpului. Cum poate sa fie ceva fara sa existe sub timp - nu stiu.

Spunea cineva ca dupa moarte evolutia celor mantuiti va fi sub forma unor stari schimbatoare de dragoste care vor avea ca referinta si ca tinta dragostea deplina a Lui Dumnezeu. Iarasi, nu in timp...

Similar, cei din iad se vor confrunta cu o lipsa a dragostei proportionala cu starea din momentul mortii. Bineinteles ca nu va fi la fel de rau pentru toti, dar oricum nu ne dorim sa ne fie rau catusi de putin.

Oricum, ce va fi exact dupa Judecata habar n-avem, ci numai ghicim, cum spune si Pavel. Iar daca in Traditia noastra avem multe exemple care incearca sa caracterizeze lumea de dincolo, acelea sunt pur metaforice din moment ce se folosesc de comparatiile cu lumea in care traim acum si care este mult diferita de Cerul nou si de Pamantul nou din eonul urmator sau <<"veacul" ce va sa fie>>.

Topicul face oricum parte din categoria lucrurilor suprarationale pe care acum nu putem sa le intelegem, doar ne dam cu parerea...

Multi dintre noi, ne inchipuim iadul mai mult ca pe o realitate viitoare decat ca pe una prezenta. In realitate, sunt situatii cand inca din viata aceasta experiem "plangerea si scrasnirea dintilor" insa nu deplin, ci doar in parte.
Pregustam bucuriile Imparatiei Cerurilor sau suferintele iadului inca de acum si de aici.

Iadul nu trebuie inteles ca un loc in care ajung oamenii care urmeaza sa fie pedepsiti de Dumnezeu, ci ca un loc in care vor ajunge cei care au refuzat dialogul cu El. Asadar nu vorbim de pedeapsa eterna, ci de suferinta vesnica (suferinta care vine ca urmare a modului de vietuire) Deci, Dumnezeu nu doreste prin existenta iadului sa se bucure de suferinta celor care nu s-au unit cu El, ci doreste sa le respecte si prin iad libertatea - au ales sa traiasca fara El, le respecta alegerea. Sfintii Parinti spun ca tocmai aceasta inchidere a omului fata de Dumnezeu, aceasta imposibilitate de a mai iubi va aduce suferinta.

In concluzie, daca Dumnezeu i-ar mantui pe toti ar fi nedrept, caci i-ar mantui fara ca ei sa-si doreasca acest lucru.

Si totusi vad pe un site numit sfaturiortodoxe.ro idei gen ca sufletul dupa moarte sta 40 de zile in asteptarea judecatii si il conduce ingerul pazitor prin rai si iad (daca imi amintesc corect) sa le vada pe ambele, si ii arata ce pacate a comis.
Ca trece niste vami alaturi de acesta si fiecare e guvernata de demoni care reprezinta anumite pacate.
Si acestia trag de bietul suflet zicand ca "e al nostru ca noua ni s-a inchinat" ingerul trage in directia opusa, cam ca la mahala cand se impinge lumea la tejgheaua de la carciuma.
Si ca la judecata lui Dumnezeu este diavolul cu un pergament pe care sunt scrise pacatele...sau un fax nu mai stiu, ca s-au schimbat timpurile.

Stai fara griji, nu e cazul sa te intristezi ca au pierdut ingerii buni foile pe care au scris faptele tale bune sau sa te bucuri ca au diparut cele pe care se mentionau faptele rele. Natura umana a fost creata in asa fel incat, bucuria sau suferinta vor fi date pe masura prezentei sau absentei lui Hristos din noi. Nu intamplator a avut trup asemenea noua, ca noi sa prefacem natura noastra intr-o natura cat mai asemanatoare cu a Lui.

"Teoria" vamilor este destul de controversata si au fost parinti care au sustinut-o, la fel cum au fost parinti care au vorbit impotriva ei.

Cat despre intrebarea despre iad, s-a mai discutat pe forumul asta, concluzia fiind ca suntem prea mici ca sa intelegem pe Dumnezeu in netarmuita lui intelepciune.

Sau poate pur si simplu, toata lumea pe care nu o vedem (a lui Dumnezeu si a Celui Rau) reprezinta un imens teren de joc. Noi suntem doar pionii. Dumnezeu vrea sa joace pe tabla lui, Satan pe a lui asa ca "se joaca" cu sufletele noastre pana cand se epuizeaza totul din noi si "cadem" pe una dintre table. Asta nu ar insemna oare ca, la un moment dat jocul s-ar termina si ar trebui sa inceapa din nou? Poate ca nu este nimic Vesnic chiar asa...Poate si dincolo avem ocazia de a incepe si de a termina intr-un mod diferit decat cel de pe pamant bineinteles.

Pionul in postarea ta e lipsit de libertate, caci el e mutat cand de Dumnezeu, cand de diavol. Ori in crestinism ajungi in rai sau in iad, nu ca urmare a unui joc intre Dumnezeu si diavol, ci ca urmare a modului in care ti-ai petrecut viata intr-un mod LIBER.

La aceasta concluzie se poate ajunge in orice lucru legat de Dumnezeu.
O consider raspunsul "simplu" si lenes., convenabil.
Dar vreau raspunsuri si voi continua sa prezint unele lucruri intr-o lumina ilara, tocmai pentru a evidentia absurditatea lor.
Ca demonul (demon-cu coarne, si ochi de reptila si gheare) cu pergamentul in mana, ca in operele lui Ion Creanga, notand grabit pe o foaie pacatele cuiva, pentru a-i baga foaia in fatza acestuia la judecata cu un ranjet gen "ha!Ti-am facut-o!nu mai ai ce sa negi, te-am filmat pe mobil!" :)

Orice durata e finita prin natura ei. Vesnicia/eternitatea nu e o temporalitate indelungata, ci e atemporalitate, deci n-ar trebui sa te gandesti la durata cand spui eternitate.