Tristetea se vindeca prin rugaciune.
 

Sun incepatoare pe forum si indraznesc si eu sa postez.Sper ca nu gresesc,si daca am gresit cer iertare.
''Nu ma rog, Dumnezeu nu ma asculta''! Am ramas inmarmurita cateva secunde la auzul acestor cuvinte. Nu intotdeauna Dumnezeu raspunde cum vrem noi. Si asta, din multe motive: fie suntem nevrednici de intalnirea cu Dumnezeu si de ceea ce am cerut prin rugaciune, fie cerem ceva rau sau inutil, poate daunator, pentru linistea noastra, fie suntem lasati mai multa vreme in rugaciune pentru a intelege rostul rugaciuni si a fi constienti de darul pe care il vom primi mai tarziu.


Cea mai puternica si cea mai cunoscuta rugaciune este "Tatal nostru". Intotdeauna cand astept un raspuns sau nu am liniste ma rog. In lucrarea "Tristeţea şi mâhnirea", am gasit urmatorul citat: "Dumnezeu a pus tristeţea în noi. Dar nu ca să ne facem rău, la vreme şi în situaţii nepotrivite, distrugându-ne astfel sănătatea sufletului şi a trupului, ci ca să dobândim prin ea cât mai mult folos duhovnicesc. De aceea, nu trebuie să ne întristăm atunci când păţim ceva rău(..)". Mi-am dat seama ca daca am rabdarea de a astepta, lucrurile bune si vrednice, vin intotdeauna. Rugaciunea nu are sens decat daca e traita, simtita. Facand fapte bune, sufletul are tihna sa creeze, sa fie in pace cu tot ceea ce ne inconjoara. Poate ca daca ne-am ruga mai mult, energia pozitiva ar creste, s-ar reduce suferinta, s-ar crea un echilibru al universului si s-ar prelungi viata.
Voi dragii mei spunetimi daca am dreptate!
<br><a href="http://www.spicecomments.com/"><img src="http://s338.photobucket.com/albums/n430/spicecomments/christian/00037.jpg" border="0" alt="Christian Comments"></a><br><br><b><a href="http://www.spicecomments.com/">Spicecomments.com - Christian Comments</a></b><br><br>

Bine ai venit pe Forum!
 

[quote=Bautar;165205] Rugaciunea nu are sens decat daca e traita, simtita. Facand fapte bune, sufletul are tihna sa creeze, sa fie in pace cu tot ceea ce ne inconjoara. Poate ca daca ne-am ruga mai mult, energia pozitiva ar creste, s-ar reduce suferinta, s-ar crea un echilibru al universului si s-ar prelungi viata.

Mi-a placut tot mesajul scris de tine. Din punctul meu de vedere, ai perfecta drepatate. Tot ce ai afirmat, pot zice ca le-am simtit efectiv pe pielea mea.
Mi-a trebuit multa vreme sa inteleg ca, energia pozitiva, sau cum spun eu, gandurile bune, sunt foarte importante in viata unui om, care datorita slabei credinte poate pica in deznadejde. Gandind insa pozitiv, bucurandu-ne de implinirea celor mai banale ganduri, dorinte, putem dobandi si impliniri de-o importanta mai substantiala. Gandind negativ, atragem gandurile rele si bineinteles ca nici o dorinta nu ne va fi indeplinita fiindca nu stim si nu avem puterea sa ne rugam si sa credem ca putem fi ajutati. Dintr-o carte de rugaciuni, am invatat ca : " rugaciunea care-i plansa, in a lacrimei parau, te sfinteste si te-nalta, ca sa-l vezi pe Dumnezeu ! " Sa ne rugam din suflet si sa ne punem nadejdea in bunul Dumnezeu, ca ne sare in ajutor atunci cand considera EL ca meritam, dar nu ne paraseste niciodata. Rugaciunea, postul, participarea la Sfanta Liturghie, faptele bune, milostenia sunt cateva din obiectivele fiecarui crestin. Sa ne dam silinta sa le implinim si vom simti binecuvantarea tatalui ceresc. Doamne ajuta-ne!

Buna
Asa este,DACA avem rabdarea de a astepta,vor veni,dar NUMAI DACA avem rabdarea de a astepta,iar acesta asteptare se poate prelungi,de exemplu si 20/30 de ani.Intrebarea este :avem noi asa multa rabdare ?Rugaciuena nu are sens decit daca e traita,simtita.Si aici ai dreptate,dar CUM sa o traim/simtim ? Am sa va dau un exemplu:stau pe genunchi sa ma rog.Ce se intimpla :Dupa putin timp.ma dor genunchi,atentia mea este IN GENUNCHI,unde simt desconfort.Daca trec peste,simt disconfort la spinare,atentia este la spinare,iar CE MAI RAMINE este la rugaciune,daca mai ramine ceva.Raspunsul la rugaciune VINE INTOTDEAUNA doar daca sintem atenti,si aproape intotdeauna,raspunsul ESTE INGROPAT sub dorintele noastere care sint TOTAL DIFERITE de ceia ce OBTINEM in rugaciune..deh,noi stim mai bine ce avem nevoie,iar ce primim,NU NE PLACE.De ce aceasta diferenta ? Pentru ca SCOPUL sufletului,este TOTAL DIFERIT de scopul nostru.Deci,revenim din nou la ...intr-un om sint 2 oameni..unul vechi si unul nou (in dureri si suferinte se naste chipul lui Christos in om)
... Facand fapte bune, sufletul are tihna sa creeze, sa fie in pace cu tot ceea ce ne inconjoara...Si asta e adevarat,DACA omul vechi este SUPUS si linistit,altfel,NU E POSIBIL.Primele actiuni ale omului,sint sa dobindeasca/acumuleze/siguranta..iar daca acestea sint implinite,este POSIBIL ca sufletul,asa cum ai scris,sa se orienteze spre Dumnezeu.Dar si aici e o intrebare : daca cele urmarite sint dobindite,sufletului mai are ingaduinta,prin omul vechi,sa caute cele ale lui Dumnezeu ? Caci,stiut este ca omul,doar in suferinta ,cauta cele ale lui Dumnezeu,si NU LA BUCURIE.Cine cauta la bucurie,este o raritate in ziua de azi,dar totusi,asemenea oameni exista dar sint rari.
Stiu ca cele postate de mine aici sint dure si nemiloase,dar,daca le-am postat aici,in primul rind,sint nemilos cu mine insumi. PENTRU A-L AFLA PE DUMNEZEU,nu trebuie dobindit ceva DIN AFARA,caci EL este in fiecare om,dar trebuie totusi ceva: Sa se INLATURE ceia ce este gresit in interior,si-apoi,Dumnezeu,se descopera acelui om (vezi..Doamne,Doamne,cit te-am cautat si TU erai in mine,dar eu eram inafara mea).
Mindria,Dorintele,Mania,sint asa de subtil ascunse in om incit omul NU REALIZEAZA ca este ROBIT de acestea,iar omul vechi,este asa de jmecher,incit tot timpul ne face sa credem ca IN AFARA NOASTRA este raul si nu in noi,si acestea NU LE AVEM,practic,sintem pacaliti si nu ne dam seama,si cautam raul in afara noastra.Tot timpul,CEILALTI dar NU NOI.
Si o ultima precizare: Obiceiul de rugaciune,pornind de la A CERE,daca nu devine pe parcurs,ADORATIE/COMUNICARE prin rugaciune,ne-am rugat degeaba.
Amin.

Este adevarat...
 

...si aveti toti trei, cei de mai sus, multa drepate.Eu , ca una ce din mila Domnului am ajuns la 66 de ani va marturisesc din experienta multor ani de necazuri si tristeti ca numai prin rugaciune indelungata ,post, marturisire periodica urmata de impartasirea cu Sfintele Taine , am simtit lucrarea Sfantului Duh in suflet si bucuria de nedescris ce mi-a inundat toata fiinta.Grija mare trebuie insa sa avem pentru a ne pastra in aceasta stare, data fiind viata plina de ispite, de tulburari, de nelinisti care vin asupra noastra cu sau fara voia noastra.Nadejdea in Bunul Dumnezeu, in Pronia Sa Divina asupra tuturor celor care doresc sa-L aiba aproape si chiar in inimi si in suflete.Doamne, ajuta-ne!

Sfintii Parinti marturisesc ca nu trebuie sa fim tristi atunci cand suntem vorbiti de rau, ci atunci cand vorbim pe cineva de rau. Iar ca sa vorbim nepatimas, e nevoie de rugaciune. Asa ca bine s-a spus ca rugaciunea vindeca tristetea.

Avem nevoie de rugaciune
 

-Rugăciunea este vorbire cu Dumnezeu, în care îi spui cele mai ascunse tristeţi sau cele mai strălucitoare bucurii, în care te plângi Lui pentru o nedreptate sau te rogi ca cei dragi să fie feriţi de orice primejdii; în rugăciune îi spui de cine ţi-e dor şi chemi ajutorul îngerilor pentru cei aflaţi în impas. Lui îi spui toate grijile tale, toate dorinţele şi speranţele, Lui îi vorbeşti ca unui părinte drag şi Atotputernic, ca celui mai bun prieten. Ca un copil care, întorcându-se de la grădiniţă, spune dintr-o răsuflare tot ce a făcut în ziua aceea, tot astfel vino ca un copil în faţa Tatălui Ceresc şi, după ce spui rugăciunea Tatăl Nostru, continuă să vorbeşti cu El, povestindu-i despre tine, cerându-i ajutorul, protecţia şi rugându-L să te înveţe cum să te rogi cu adevărat. Când te rogi şi vorbeşti cu El, nu te mai gândi la nimic altceva, ca şi cum atunci exişti pe lume, doar tu şi Dumnezeu. Fii convins până în adâncul fiinţei tale că El ascultă fiecare rugăciune şi te iubeşte nespus de mult.
-Roagă-te cu adevărat şi cu stăruinţă. Dumnezeu revarsă harul şi pacea unei fericiri cereşti peste sufletul şi peste viaţa celor care se roagă. Rugăciunea nu este o teorie, ci viaţă practică, aducătoare de nesfârşită bucurie, în care ne asemănăm îngerilor şi sfinţilor

"Daca tu faci un pas catre Dumnezeu ,El face zece catre tine"
NADEJDEA MEA ESTE TATAL,
SCAPAREA MEA ESTE FIUL,
ACOPERAMANTUL MEU DUHUL SFANT
TREIME SFANTA MARIRE TIE.
AMIN.

O discutie intre Sfantul Macarie si Inger:

" Ma rog Sfinte Ingere, spune-mi si aceasta: care rugaciune este mai primita la Dumnezeu? "
Ingerul i-a raspuns: " De va fi carturar, sa citeasca psalmii imparatului-Proroc David, cu atentie, ca si cu mintea sa priceapa si sa inteleaga: iar care va fi nestiutor de carte, neputand citi, sa aiba in gura, pururea aceste cuvinte, adica : " Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul ( pacatoasa )".......

Multi carturari au lasat alte invataturi si numai pe aceasta au rostit-o si s-au mantuit.
Aceasta rugaciune, ori care vor vrea de o vor zice in duh si adevar, cu toata inima, se vor mantui.

Aveti dreptate icamilin.Eu am citit toate cartile Parintelui Cleopa ,in care apare aceasta rugaciune zisa de d-voastra.Si nu ezit niciodata sa o rostesc si sa ma rog.
Multumesc!
Intotdeauna si daca iti faci Sfanta Cruce si sa zici Doamne ajutama ,daca ii spusa din inima are ajutor din partea lui Bunul Dumnezeu.Si cand ma rog la Maica Sfanta :"Maicuta Sfanta pazeste-ma sub acoperamantul tau."
Amin.

Aşa este ! Trebuie să înţelegem că Dumnezeu acţionează asupra lumii în funcţie de fapta noastră, El răspunde la căutarea omului, nu încalcă libertatea creaţie. Ai spus foarte bine, un pas al nostru va avea răsplată înzecită şi va primi ajutorul de care avem toţi nevoie. Lucrarea lui Dumnezeu corectează şi avertizează, îndeamnă , dar niciodată nu forţează. Dar, atunci când omul doreşte mult să se schimbe, dar simte că nu poate face nimib prin propriile puteri, Dumnezeu intervine. Te rog să citeşti Romani 11 , 13-24 şi mai ales să desluşeşti cu atenţie versetele 23 şi 24 unde avem poate cea mai profundă descriere a efectelor pocăinţei. Nu dau eu citatul aici, pentru că , iertare, simt o mare lenevire a multora de a mai deschide Sf. Scriptură. Deci în omul care doreşte schimbarea, Dumnezeu poate corecta şi naturalul, cultivat într-o anumită direcţie . Nimeni nu altoieşte într un măslin bun ramuri sălbatice. Ar fi lipsit de sens !

Ca o mică completare
 

Iată ce scrie un copil, un copil obişnuit ce -n ochii lui nu vei vedea tristeţea niciodată. De ce ? Pentru că realmente Hristos este cel mai bun prieten al ei, al ei pentru că o cheamă Anca. Iată deci : " Este Prietenul Care văzându-te întristat îţi întinde mâna şi te invită la bucuria Sa. / Este Doctorul Care văzându-te orb îţi redă vederea, / Este Milostivul Care văzându-te sărac îţi dăruieşte avuţia Sa. / Este Mirele Care văzându-ţi goliciunea te îmbracă cu haina de nuntă. / Este Iubitul Care pentru a-şi recâştiga a Sa fecioară se pogoară în mizeria şi în focul cel veşnic. / Este Calea celor rătăciţi / Este Flacăra ce mistuie piepturile celor ce-l iubes."

Ati rostit in cele scrise de dvs una dintre cele mai MARI si GRELE de indeplinit si...la fel de ADEVARATA si-anume:...''grije mare trebuie insa sa avem pentru a ne pastra in aceasta stare''
Bucurie de nedescris am trait si eu si nu o data ci de 4 ori,si intotdeauna am ales drumul campului/naturii pe care am umblat singur,in timp ce toata fiinta mea era inundata de acea bucurie.Nu a fost o cauza sau altceva...pur si simplu ea a ''venit'' de nicaieri,din senin si nu am/exista cuvinte de a o descrie,stiu insa ca nu a venit ca urmare a gindurilor (cind am ginduri,acestea sint orientate spre Dumnezeu si spre cum pot sa implinesc ) dar stiu un lucru si-anume ca...am pierdut acea bucurie imensa ca urmare a gindurilor ''care o fi cauza''
..de 4 ori a fost,de 4 ori am cautat o cauza,de 4 ori a disparut...de aceia sint total de aceasta parere :..''grije mare trebuie insa sa avem pentru a ne pastra in aceasta stare''
Si sincer sa fiu,va invidiez pentru ce 66 de ani ai dvs caci eu,pina la acea virsta,pe calea aceasta,intuiesc o multime de pericole care trag de mine sa parasesc DRUMUL.
Amin.

Drumul , draga frate,a fost anevoios si foarte lung , as putea spune ca masurat in timp, a durat chiar o jumatate de veac. In ceea ce priveste gandurile , se cade a cugeta asupra fortei inimaginabile a gandului , tocmai ca prin gand suntem buni sau dimpotriva.E de ajuns un singur gand rau si omul socotit intotdeauna bun, devine prin acel gand, RAU;dupa cum la fel , un singur gand bun poate salva un om de la un mare necaz..Citez din memorie ce spunea un parinte:gandurile noastre sunt ca o turma de oi pazite de minte.Daca unul din aceste ganduri rataceste, sa se stie ca o fiara salbatica vrea sa-l piarda.Ce ar trebui sa facem noi?Sa-I urmam si aici Domnului Iisus Hristos, Pastorul cel Bun, anume: sa lasam cele nouazecisi noua de ganduri ca pe niste oi cuminti si sa alergam dupa gandul (oaia)ratacit sa-l scoatem din coltii fiarei , adica de la drumul pierzarii si sa-l readucem la turma , la celelalte ganduri bune si sa-l pazim si sa-l hranim la pasunea aleasa a Sfintelor Scripturi, a scrierilor si invataturilor Sfintilor Parinti si a Bisericii noastre ortodoxe.Tristetea vine si de la aceste ganduri ratacite.Doamne, ajuta-ne sa-Ti urmam Tie!

Rugaciunea inimii
 

"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine, pacatosul."

Aceasta rugaciune, cunoscuta în Ortodoxie ca rugaciunea inimii sau rugaciunea lui Iisus este unul din cele mai importante mijloacele de a ne curati inimile si de a ne apropia de Dumnezeu.
Când spunem …
"Doamne…" înseamna ca-L recunoastem pe Isus Hristos ca Împarat al universului si Stapân al nostru.

"Iisuse… " înseamna ca recunoastem ca Dumnezeu Întrupat, ca Unul care a luat natura noastra omeneasca pentru a ne da o natura Dumnezeiasca.

"Hristoase…" înseamna ca-L recunoastem ca Mântuitor, ca Unsul, Mesia care a venit în lume ca sa ne scape din starea de pacat si dusmanie cu Dumnezeu.

"Fiul lui Dumnezeu…" înseamna ca recunoastem Dumnezeirea Lui si relatia Lui cu Dumnezeu Tatal.

"ai mila de mine…" înseamna ca ne apropiem de El cu umilinta, apelând nu la drepturile noastre ci la îndurarea lui. Ne apropiem de El cu teama, dar si cu speranta, pentru ca El este un Dumnezeu îndurator si iubitor de oameni.

"pacatosul…" este recunoastere starii noastre de pacat, este atitudinea de pocainta si umilinta, recunoasterea ca nu ne apropiem de El prin meritele noastre, ci ca avem disperata nevoie de ajutor.
Sf. Teofan Zavorâtul

Fa-ti obiceiul de a rosti aceste cuvinte având mintea în inima, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine." Si aceasta rugaciune, dupa ce ai învatat sa o folosesti cum trebuie, sau mai bine zis când se întipareste în inima ta, te va duce la scopul pe care-l doresti: Îti va uni mintea cu inima, îti va linisti framântarea gândurilor si îti va da puterea de a stapâni miscarile sufletului tau.
Episcopul Iustin

Fiecare crestin trebuie sa fie unit cu Domnul în inima, si calea cea mai buna catre aceasta unire este tocmai rugaciunea lui Iisus.

Hristos a spus in repetate randuri celor de langa El: "Pace voua!"
Cat de adanc este acest scurt cuvant. Pacea pe care o dorim, si de atatea ori nu stim unde sa o cautam.

Daca il avem pe Hristos (simtit tainic in inima) nimic nu ne mai poate lua pacea.
In afara lui Hristos, toate sunt de scurta durata, la un moment dat singuratatea revenind in forta.

Dumnezeu si Maica Sfanta sa fie cu tine!
 

Multumesc !
Intotdeauna raspunsurile d-voastra sunt calde si prietenoase.

"Cand faci bine, oare nu-ti este fata senina? Iar de nu faci bine, pacatul bate la usa si cauta sa te tarasca, dar tu biruieste-l!" Aceste cuvinte le-a spus Dumnezeu lui Cain, care avea fata posomorata. Iata cum, inca de atunci, Dumnezeu pune inaintea omului lupta duhovniceasca: curatirea de patimi si dobandirea virtutilor.

Dumnezeu si Maica Sfanta sa fie cu tine!
 

Ai dreptate marius22.
Si cred ca am sa ma repet:
"Daca tu faci un pas catre Dumnezeu el face zece catre tine".

Doamne Ajuta!
 

Da asa este ai perfecta dreptate,dar si eu m-am rugat f mult si a fost si este f bine insa mi-a zis un preot f bun ca trebuie si noi sa facem ceva nu numai sa steptam minuni de la Dumnezeu.Asa mi-a zis parintele,poate gresesc dar asa este...Dumnezeu face minuni dar trebuie si noi sa facem ceva,respectele mele,Ioan,Doamne Ajuta!

Subscriu la parerea generala legata de valoarea rugaciunii; s-au scris multe lucruri adevarate, constatate de fiecare in parte sau pur si simplu insusite de la sfinti parinti.
Dar asa ca tema de casa... eu am o alta intrebare: Ar trebui pur si simplu sa fiu multumit, sau ar trebui sa incerc sa aflu de ce toate rugaciunile mele sunt ascultate(rugaciuni de cerere - stim toti ca rugaciunea poate fi de mai multe feluri)? As putea sa spun ca pot numara pe degete momentele in care au fost partial sau deloc indeplinite cererile mele. Am avut si momente cand ma straduiam sa fiu atent ce-mi doresc ca nu cumva sa se indeplineasca - nu o spun in gluma.
Am pus intrebarea asta pentru ca sunt departe de cum ar trebui sa fie un crestin adevarat (la biserica, spovedanie si impartasanie doar cand imi aduc aminte etc etc...). Evident din treaba asta rezulta mai multe intrebari, dar dezvoltam pe parcurs daca sunt idei.
Pe curand...

Daca mai suntem tristi e semn ca nu am "strigat" cum se cuvine catre Dumnezeu. Sunt momente in viata in care daca nu "strigi", nu doar te intristezi, ci chiar te sufoci. Asa ca nu intamplator spune psalmistul David: "Nu-ti intoarce fata Ta de la mine, ca sa nu ma aseman celor ce se coboara in mormant".

"Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia. Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea ; . . . " ( Ps. 31 , 7-8 )

Imi place interpretarea data de dvs referitor la ginduri si paralela cu turma de oi,una din cele mai bune ce le-am intilnit pina acum.Cred ca am sa o implementez in mintea mea.In aceasta dimineata,meditind devreme,am realizat ca am o problema si-anume: practica mea pare a fi sterila si pare ca nu duce nicaieri..ei,si pornind de la aceasta idee,revizuita mental pentru a suta oare in gind,surprins,am realizat ca,de fapt CONFUND bucuria cu placerea,lucru care mi-a deveni evident doar astazi.Pai sint 2 sentimente TOTAL diferite,si atunci a aparut fireasca intrebare:ce anume urmaresc ?
BUCURIA sau PLACEREA ?
Eh,mai vedem,pastrind aceasta pozitie mentala,mergem mai departe si...vom vedea.
Amin.

Dragă frate, e plăcut şi bine a te bucura, deci există plăcerea bucuriei , dar depinde cum, când , de ce şi unde ne bucurăm, iar bucuria să nu rămână doar o stare a plăcerii , ci însăşi starea noastră de a fi , de a fi în Comuniune cu Dumnezeu . Pace şi multă bucurie !

Dumnezeu este Duh, este Minte, este Intelepciune.
 

Cand ne rugam lui Dumnezeu, cand dialogam cu El, cand Ii spunem pasurile noastre si Il rugam sa ne ajute in necazurile noastre, se cuvine sa lepadam din minte toata grija cea lumeasca, asa cum se canta in biserica imnul heruvimilor, in timpul iesirii cu Sfintele Daruri.
Rugaciunea trebuie facuta cu evlavie, cu inima curata.Orice loc in care ne rugam este un loc sfant, unde Dumnezeu este de fata.
Camara este inima, simturile sunt poarta. De aceea trebuie bine zavorate, caci prin ele vine sminteala in timpul rugaciunilor noastre; prin aceasta usa, prin aceasta poarta a vietii noastre.
Rugaciunea trebuie facuta cu staruinta. Sa nu ne descurajam cand ni se intampla ca rugaciunea sa fie neascultata, ci sa staruim. Avem in Sfanta Evanghelie multe exemple de staruinta in rugaciune. Sa ne aducem aminte de acea femeie pagana, acea cananeianca din partea de nord a Tarii Sfinte, ce striga disperata in urma Mantuitorului sa-i vindece pe fiica ei care era indracita. Iisus Mantuitorul parca nu aude, dar pana la urma ii vindeca fiica, si inca de la distanta.
Ne putem intreba, cand ne implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre ? Si raspunsul este in mai multe chipuri : cand rugaciunea noastra este insotita de post, de milostenie si de viata fara prihana. Milostenia si postul sunt cele doua aripi ale rugaciunii.
Aceste trei etape bune, rugaciunea, postul si milostenia, se intrepatrund si se ajuta intre ele pentru folosul nostru.

Din suflet pentru suflet!
 

Am redeschis acest topic dar cu alt subiect si cu un apel la solidaritatea dumneavoastra dragi forumisti.
Am un prieten drag Claudiu care este supus din nou unei interventii chirurgicale pe coloana.Am citit postarile cand cineva a avut nevoie de rugaciuni ,ati fost toti solidari.Rugamintea mea este sa il pomeniti pe Claudiu in rugaciunile dumneavoastra caci are acum nevoie mare.
Ma rog din tot sufletul ca Bunul Dumnezeu si Maica Sfanta sa fie alturi de el si sa il ajute sa treaca din nou prin acesta grea incercare.
Va multumesc si cred ca nu am suparat pe cineva.
Din suflet pentru suflet !

Din suflet pentru suflet!
 

Doamne, iata-ma doborit de boala.Nu mai pot munci, sunt o povara pentru ai mei. E greu, Doamne, insa iti multumesc si pentru aceasta suferinta: ea ma ajuta sa inteleg cit de nestatornice sunt viata, sanatatea si toate cele pamintesti.
Acum privesc cu alti ochi ceea ce am, ceea ce sunt nu-mi apartine, ci este un dar al tau. Stiu ce inseamna sa depinzi de altii, sa nu poti face nimic singur. Am gustat singuratatea, nelinistea, deznadejdea; am simtit insa si prietenia si dragostea atitor oameni!
Doamne, chiar daca imi este greu, spun: faca-se voia ta! Iti ofer suferintele mele si le unesc cu patimirile Fiului tau.
Te rog, binecuvinteaza-i pe toti cei care ma ingrijesc si pe toti cei care sufera impreuna cu mine. Iar daca vrei, daruieste-mi vindecare, mie si celorlalti. Amin.

Din suflet...
 

...ma voi ruga si voi pomeni in rugaciunile mele pe Claudiu.Bunul Dumnezeu si Maicuta Domnului sa-l aiba in paza!

Din suflet pentru suflet!
 

Multumesc din suflet laraG

Dumnezeu raspunde tuturor rugaciunilor, intr-un fel sau altul, insa, cateodata nu raspunde asa cum vrem noi sau asa cum ne asteptam sa o faca. Dar El ne asculta si ne da ceva in dar si ne face sa intelegem, in timp, de ce nu ne-a implinit, la un anumit moment, o anumita cerere.

De multe ne vindecam prin rugaciune, nu numai de tristete. De cate rele nu am fi izbaviti, daca gandul nostru s-ar indrepta, cat mai des cu putinta, spre Dumnezeu.

Ne-a pus Dumnezeu rugaciunea inainte, ca posibilitate a dialogului si comuniunii cu El, nu ca obligatie, ci ca raspuns la dragostea pe care El Insusi ne-o poarta desavarsit. Pentru aceasta, rugaciunea noastra, ca raspuns, trebuie sa izvorasca tot din inima. Rugaciunea mai are acesta mare lucrare, de a nu ne apropia numai de Dumnezeu, ci si de semeni. Adevarata rugaciune poate fi numai un dialog al iubirii.

Isus Hristos a avut momente cand a fost trist "Atunci le-a zis: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine." (Mat.26:38)

Ucenicii Lui au avut momente cand au fost tristi:"Si, ridicandu-Se din rugaciune, a venit la ucenicii Lui si i-a aflat adormiti de intristare." (Luc.22:45)
"Ci, fiindca v-am spus acestea, intristarea a umplut inima voastra." (Ioa.16:6)

Trist a fost uneori si ap. Pavel: "Ca mare imi este intristarea si necurmata durerea inimii." (Rom.9:2)

Ce sa mai zicem de David, care in unii psalmi pare depresiv deadreptul si in adancul deznadejdii.."Ostenit-am intru suspinul meu, spala-voi in fiecare noapte patul meu, cu lacrimile mele asternutul meu voi uda..Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajmasii mei.."(Ps 6:6-7).."Cuprinsu-m-au durerile mortii si raurile faradelegii m-au tulburat..Durerile iadului m-au inconjurat; intampinatu-m-au laturile mortii.." (Ps.18:4-5)..

Eu cred ca, la Isus Hristos, Care este Adevarul Insusi, cel mai bine ne raportam atunci cand suntem total sinceri fata de El, in gandurile si trairile noastre...trist, bucuros, manios, deznadajduit, fatarnic...orb,lacom...desfranat...in sinceritate totala, definitiva, implacabila..dupa cat suntem constienti...si sa mergem la El exact asa cum suntem in acel moment...chiar daca am citit Scripturile si alte scrieri si stim din auzite cum se cade sa fie sau sa nu fie un crestin, fara sa incercam sa-L impresionam cu nimic...ca oricum ne stie pana in strafundurile noastre..in fiinta si ne-fiinta noastra....
Caci numai El este Acela care ne poata scapa de ticalosia si ne-omenia din noi..si nimeni altul...Nici o masca sfanta sau nesfanta, religioasa sau fatarnica pe care mi-as lua-o nu m-ar putea mantui...si nimic din ce eu as face sau nu as face...si nici un om, nici o faptura nu ma poate mantui...decat El..numai El...care m-a iubit destul incat sa-si dea viata pentru mine...si care ma stie de bun si rau..de vrednic si nevrednic...om sau bestie...si ma vede dincolo de orice masca..sau parere de sine...sau pretentie..

Si, apropo de tristete..stiu cazuri cand unii, atei convinsi... s-a intors catre Dumnezeu doar cand a fost in groapa deznadejdii..si in nimic omenesc nu mai putea crede sau spera...si atunci...L-au cunoscut pe El...Cel Ce Este de la inceput...

Si ap Pavel ne spune ca nu toata intristarea e lucrare draceasca...si ca este chiar o intristare care ne apropie de Dumnezeu...
"Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire, fara parere de rau; iar intristarea lumii aduce moarte. (Cor2.7:10)

Dumnezeu sa ne dea intelepciunea de-a recunoaste diferenta...si a stii cand sa ne asumam tristetea...suferinta...si sa traim cu ea...ca o cale de apropiere de Dumnezeu...si cand sa o lepadam..ca fiind demonica si de nici un folos..si sa ne dea harul Lui pentru aceasta

Psalmistul: ,,Cerceteaza-ma, Dumnezeule, si cunoaste-mi inima! Incearca-ma si cunoaste-mi gandurile! Vezi daca sunt pe o cale rea, si du-ma pe calea vesniciei!"(Psamul 139:23-24)

Isaia:,,Tu Te duci intru intampinarea celor ce savarsesc faptele dreptatii si isi aduc aminte de caile Tale. Iata, Tu Te-ai pornit cu manie si noi eram vinovati prin necredinta si faradelegea noastra! Toti am ajuns ca necuratii si toate faptele dreptatii noastre ca un vesmant intinat. Noi toti am cazut ca frunzele uscate si faradelegile noastre ne luau ca vantul.Nimeni nu chema numele Tau si nici unul nu se destepta ca sa se intareasca intru Tine. Caci Tu ai ascuns fata Ta de la noi si ne-ai lasat in voia faradelegilor noastre.

Si acum, Doamne, Tu esti Tatal nostru, noi suntem lutul si Tu olarul, toti lucrul mainilor Tale suntem! O, Doamne! Nu Te mania pe noi foarte si nu-ti aduce aminte la nesfarsit de faradelegea noastra! Priveste, caci noi toti suntem poporul Tau!".(Isaia 64:5-9)

Cantarea Anei: ,,El ridica din pulbere pe cel sarac, ridica din gunoi pe cel lipsit. Ca sa-i puna sa sada alaturi cu cei mari. Si le da de mostenire un scaun de domnie imbracat cu slava; caci ai Domnului sunt stalpii pamantului si pe ei a asezat El lumea.El va pazi pasii preaiubitilor Lui, dar cei rai vor fi nimiciti in intuneric; caci omul nu va birui prin putere. "(I Samuel 2:8-9)

"Cand duhul acesta viclean (al intristarii) tabaraste asupra sufletului si-l intuneca in intregime, nu-i mai ingaduie sa-si faca rugaciunile cu osardie, nici sa staruie cu folos pe langa sfintele citiri si nu rabda pe om sa fie bland si smerit fata de frati. Scurt vorbind, intristarea turbura toate sfaturile mantuitoare ale sufletului si usca toata puterea si staruinta lui, facandu-l ca pe un iesit din minte si legandu-l de gandul deznadejdii.

De aceea, daca avem de gand sa luptam lupta duhovniceasca si sa biruim cu Dumnezeu duhurile rautatii, sa pazim cu toata strajuirea inima noastra din spre duhul intristarii. Caci precum molia roade haina si cariul lemnul, asa intristarea mananca sufletul omului (...).

Trebuie sa luptam impotriva duhului intristarii, care impinge sufletul la deznadejde, ca sa-l alungam din inima noastra. Caci acela n-a lasat pe Cain sa se pocaiasca dupa ce si-a ucis fratele, nici pe Iuda dupa ce a vandut pe Domnul.

Sa ne deprindem numai cu acea intristare, care se cuprinde in pocainta pentru pacate si e impreunata cu nadejdea cea buna. Despre aceasta zice si Apostolul: Intristarea cea dupa Dumnezeu lucreaza pocainta spre mantuire, fara parere de rau (2 Corinteni 7,10). Caci intristarea cea dupa Dumnezeu, hranind sufletul cu nadejdea pocaintii, e impreunata cu bucurie (...). Ea face sa se arate in om roadele Duhului Sfant, care sunt: bucuria, dragostea, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, credinta si infranarea.

Dela intristarea cea potrivnica insa, cunoastem roadele duhului celui rau, adica: trandavia, lipsa de rabdare, mania, ura, impotrivirea in cuvant, lenea la rugaciune. De aceasta intristare suntem datori sa fugim, ca si de curvie, de iubirea de argint, de manie si de toate celelalte patimi.

Ea se tamaduieste prin rugaciune, prin nadejdea in Dumnezeu, prin cugetarea la cuvintele cele dumnezeiesti si prin petrecerea cu oamenii cuviosi" (Sfantul Casian Romanul, Despre cele opt ganduri ale rautatii, Filocalia I ).

Cand suntem apasati de multa tristete, trebuie sa facem cantarea rugaciunii cu un glas putin mai mare, lovind sufletul cu sunete, in nadejdea bucuriei, pana ce norul acela greu va fi imprastiat de valurile melodiei (Diadoh al Foticeii, Cuvant ascetic, in Filocalia I).

Sora Sara I, sunt trist ca din data de 18 nu ati mai postat. Ati gasit izvorul cu apa vie, leac al inimilor indurerate? Cuvintele dvs patrund la inima si sunt balsam pe rana. Domnul sa va binecuvanteze in continuare si sa mai postati ca mult bine faceti.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Frate MariS...

Facutu-mi-s-a ocara ca lauda, si lauda ca ocara? :-)

Doamne-ajuta !

Va multumesc pentru cuvintele bune, si multumesc celor ce scriu trairile si sfaturile lor, ca am avut mult folos din cele citite aici.

Isus Hristos, Domnul nostru, viu in vecii vecilor...sa fie preamarit, pentru fiecare inima curata care Il cauta in adevar.

Zicea un pustnic..ca daca vezi ceva bun in mine..nu opri ochii la mine, acest putregai..ci cauta in spatele meu...la Dumnezeul cel viu..care te iubeste pe tine..si m-a miluit sa-ti fiu cu ceva de folos..si Lui..si numai Lui...totdeauna Lui..da-I cinstea de Tata..ca doar a Lui este..totdeauna...si daca vezi ceva rau in mine...si multe sunt, vai, pacatele mele...al meu este, din orbirea, si viclenia, din trufia si bezna inimii mele..in care zacut-am ani...si ani.....dar totusi...tu, fratele meu...nu te scarbi de mine...ci roaga-te pentru mantuirea mea...si asa...Bunul Dumnezeu..care Dragoste este...si mult pretuieste la El iertarea greselilor aproapelui....ne va milui pe amandoi..

Tristetea se mai vindeca prin parasirea pacatului si prin fapte bune. In fond, tristetea noastra, cea pierzatoare de suflet, nu este decat lipsa bucuriei savarsirii binelui.

Postul Mare ne cheama sa descoperim chipul mantuitor al tristetii. Tristetea transformata in rugaciune de pocainta, intristarea cea dupa Dumnezeu.

Se poate vorbi de o tristete si la Dumnezeu, provenita din despartirea omului de El. Il doare faptul ca omul s-a despartit de El. Dar fiind parinte nu-Si lasa fiii in moarte. Si stiind ca ii poate ridica de acolo, traieste si bucuria reintoarcerii lor. Asa ca la El niciodata nu e doar tristete, e deodata tristete si bucurie.

In multe locuri ne intalnim cu tristetea, unita ce-i drept cu bucuria. De exemplu nasterea Sa are loc intr-o pestera, chipul mormantului, scutecele Sale sunt chipul giulgiului, ... E un fiu nascut pentru a muri, ca sa nimiceasca moartea si sa ne aduca noua bucurie.

Iar atunci cand plangem pacatele, plangem tristetea ruperii legaturii cu Dumnezeu, dar avem deodata si bucuria ca ne-a iertat, vazand instristarea noastra pentru pacate. E o stare asemanatoare cu cea de la Pasti - la prohod plangi ca Fiul este dat mortii, dar ne si bucuram stiind ca Se va ridica din moarte. Eu asa vad si instristarea pentru pacate, unita deodata cu bucuria ridicarii din pacate.