Tendinta
 

Am observat la ortodocsi ca in general, orice fel de placere e "condamnata" intr-un mod mai direct sau mai subtil. Tocmai citeam acum la topicul "iubirea taina sau negot" si mai nou se sustine ca iubirea e doar o fantasma pentru ca simti o anumita "dulceata". Come on...din putinul pe care l-am citit pana si ascetii cu rugaciunea inimii ajungeau la o anumita dulceata daruita de Dumnezeu.
Parerea mea este ca din tendinta asta de a "taia" orice placere, ajungem sa taiem si ce-i bun, deviem. Cel putin mie cred ca asta mi se intampla de multe ori. Si pierdem SIMPLITATEA. Uitati-va la o mama cu un bebelus cum se dragalesc si le pasa lor daca e bine sau nu sau daca dulceata ce o simt e pacat? E natural si simplu. Pana despicam firul in patru trece viata pe langa noi si ne trezim ca n-am daruit mai nimic, de frica sa nu fie prea "dulce". O sa devenim niste stane de piatra, zau asa. Eu cred ca lumea asta duce multa lipsa de dulceata, afectiune si sentiment, sincer. Si noi si mai mult le taiem pe motiv de fantasme. Da, faptele conteaza, dar uneori si vorbele sunt fapte.
Ce tot aveti cu orice placere, pana si placerea de a spune cuiva ca il iubesti:102:Tot de la Dumnezeu e si placerea, daca o simti las-o acolo, doar sa nu fie scop in sine, atata tot.
Ufffffffffffff

:36::36::36: Ma astept la o discutie inflacarata.

nu cred ca ar putea cineva sa spuna ca placerea de a-i spune cuiva ca-l iubesti sau placerea unei mamei de a-si alinta bebelusul sunt condamnabile... probabil se refereau doar la placerile care pot deveni patimi... cum ar fi placerea sexuala, placerea de a uita de tine in prin bautura, etc. eu nu vad nimic rau in ai arata cuiva afectiune, sau in a valorifica micile bucurii ale vietii care nu sunt potrivnice voii Lui Dumnezeu si nu fac rau celor din jur si nici tie insuti.

Nu cred ca ortodocsii condamna...
 

Eu nu cred ca e un pacat, atata timp cat nu cadem in idolatrie fata de tot ceea ce ne este foarte drag.
A avea copii, e una din cele mai mari bucurii ale vietii, pt. unii dintre noi, o adevarata mangaiere pt.parinti, bunici si nu numai.
Nu degeaba Dumnezeu lasa bebelusii atat de fragili, frumosi, dragalasi tocmai ca sa-i iubim, si ei au mare nevoie de dragostea noastra, e un ingredient, care nu trebuie sa lipseasca din cresterea si educarea unui copil.

Interesant Anna! :67:

Daca studiati putin alaptarea, veti afla ca in timpul suptului se elibereaza in sange endorfine (realxeaza, produc placere) si oxitocina care face laptele sa curga. Eliberarea de oxitocina da "fiorul laptelui". Adesea la inceputul alaptarii fiorul laptelui este dureros, apoi devine foarte placut. Dar tot oxitocina se elibereaza si in momentul orgasmului!!!! Datorita oxitocinei care circula in organismul lor, femeile care alapteaza pot simti placere sexuala mai mare.
Si daca asta nu ajunge, sa mai amintim ca in timpul suptului mai sunt stimulate si unele terminatii nervoase din mamelon care sunt in legatura cu uterul producand usoare contractii uterine. Si acestea aduc un fel de placere... care se mai aseamana si ele cu placerea sexuala.

Ba si copilul simte o mare palcere cand suge, atat din cauza actului suptului in sine, cat si datorita apropierii de trupul mamei, de sanul cald etc... Daca spre exemplu l-am hrani cu biberonul l-am scapa de o mare parte din placerea asta blestemata (o sticluta tare, o tetina rece, inodor, incolor, insipid. Ba mai mult, daca l-am hrani cu lingurita din prima zi de viata chiar ca l-am lipsi de invatul cu pacatul inca din primele zile de viata... Problema e ca fara placere, dezvoltarea copilului e dezastruoasa...
Si uite asa ajungem la cate si mai cate aberatii...

Off, si cate lucruri nu produc placere... spre exemplu tamaia e halucinogena. Putina tamaie, asa cum avem parte la slujbe produce relaxare, o stare de bine.

Parerea mea este ca refuzul placerii se face pentru o placere si mai mare, anume placerea de a fi alaturi de Dumnezeu. E o mare inselare sa cauti placere in apropierea de Dumnezeu... dar din cand in cand acest proces de apropiere este insotit de placere, de bucurie, etc... In final speram ca ne va coplesi bucuria cand Il vom vedea.

Asa este Anna, " Ufffff !" , de multe ori si eu mi-am spus si-am spus in jur ca nu inteleg aceasta tendinta, nu-i vad aceasta valoare ce si-a atribuit-o parca, de la sine, ca si cum ar fi obligatorie si certa ( notinunea placerii pamantene ). Intotdeauna mi-am spus ca SIMPLITATEA reprezinta adevarata valoare a ceea ce se construieste alaturi si prin ea. Este foarte complicat, dar tot atat de adevarat ca trebuie sa ne revizuim convingerile ( mai ales din punct de vedere spiritual ) in ceea ce priveste placerile acestei vieti pornite din fiinta si constructia noastra . Si, oricum, multe lucruri pot fi relative, ca sa nu mai vorbim de profunzimea si trasaturile absolut complexe pe care le detin acestea si care sunt cunoscute si judecate corect doar de Dumnezeu.

Foarte interesante idei pentru un crestin

o fi asa cum zici tu, nu zic nu.....dar................e foarte ciudata abordarea ta...dragostea din inima pentru propriul copil nu exista?
nu m-as fi gandit in ruptul capului la astfel de placeri..................
.................................................. .................................................. .............
www.exposhop.ro

Placerea in sine nu e pacat si doar dependenta de placere, adica patima.

Ideea cu taierea placerilor este de a-ti putea controla voia. Cand zici nu sa fie nu si da sa fie da, sai iti stii limitele si sa le respecti.

Se face o comparatie gresita cu ascetii care au renuntat la toate "placerile" lumesti pentru cele duhovnicesti.

Exista si "placeri" care au pe fond un sens distructiv, de genul "placerea de a fuma o tigara dupa masa"

Bine...sa nu exageram, pentru ca nu cred ca toti ortodocsii pot gandi asa. Eu cred ca asa gandesc in general oamenii carora le este frica sa traiasca, sa se bucure de viata, sa se integreze in societate, le este frica de ei insisi ( ceea ce este foarte grav zic eu).

In viata trebuie sa fim si spontani, si asta avand in minte o delimitare destul de clara a raului de bine si fiind noi insine ;)

Parerea mea....

P.S. Cele de mai sus se refera strict la cei care aleg sa ramana in societate ;)

Anna, asta e parerea ta si modul cum ai ales sa-ti traiesti viata. De ce te revolta ca altii au alte opinii?


Renuntarea la placeri, asceza e practicata de cei care urmaresc fie sa fie placuti lui Dumnezeu, fie sa dobândeasca Duhul Sfânt, fie sa se trufeasca cu nevointele lor.

Eu cred ca sunt rele acele placeri la care putem renunta, nu cele involuntare. Pentru ca orice cautare a placerii este un act egoist, care nu rodeste nimic si care împatimeste inima, facând-o si mai doritoare de placere si mai anevoioasa la înfrânare (vointa slabeste cu orice înclinatie spre patimi).

Slava Domnului, ca n-am simtit asa ceva :40:

Sunt unele din simplele si putinele placeri ale vietii, si nu cred ca vreun copil ar tb privat de acestea.
Cred ca niciun bun ortodox nu gandeste altfel.

...
 

anna,
ai observat la ortodocsi... incepi gresit. poate la unii indoctrinati. ortodoxia doar condamna excesul. too much love will kill you... orice e prea mult strica... asta e ideea pe care trebuie s-o urmaresti. nu trebuie sa vezi peste tot scris FORBIDDEN.

apoi, cristina2012,
cred ca ai castigat premiul pentru aberatia lunii. cel putin!! o tampenie mai mare n-am auzit. mii de ani au crescut stramosii nostri fara probleme, sugand de la san, si acum vii tu cu sticla sa hranesti pruncii ca nu cumva sa iasa cine stie ce obsedati sexuali. sa inteleg ca ai descoperit taina prin care au aparut sfintii, sugand din tetine reci... ALO! Desteptarea! tine pentru tine ideile astea nastrusnice. pe bune, incearca sa gandesti inainte de a scrie ceva. chiar daca e gandirea altora. nu lua de buna fiecare ineptie a secolului.

nu trebuie sa-ti refuzi placerea insa trebuie sa stii cand sa te opresti. aici vrea sa aduca ortodoxia. la cumpatare, la echilibru, la mantuire.
daca fiecare interpreteaza cum vrea libertatea aceasta sau, din contra, oprelistile impuse de vreun parinte, e treaba lor... fiecare vorba spusa de un duhovnic se refera la acel context de atunci. nu e valabila pentru fiecare sau pentru orice situatie. nu poti generaliza. si asta nu inteleg unii si dau fuga sa aduca traista cu exemple sau citate si o golesc in momente nefericite.

eu stiu ca am iubit si ca voi iubi in continuare. am aflat mai tarziu, din pacate, ce inseamna sa fii iubit cu adevarat. si incerc sa recuperez. chiar daca a plecat inainte...

invatam. din greseli. unii de la altii. din pildele Mantuitorului. de unde putem fiecare. pentru ca unii au binecuvantarea sa aiba exemple ziditoare. altii... mai putin. pentru ei iubirea e cu imprumut, de la televizor, si tine cat o cutie de prezervative... dar ce conteaza? poti sa-i spui ca habar n-are ce-i iubirea? nu poti. pentru ca ei se iubesc de mama focului...

excesul nu-i bun dragii mei. si cred ca asta trebuie sa cerem in rugaciunile noastre. sa ni se descopere cum e cu cumpatarea. sa invatam cand sa ne oprim...

Doamne ajuta fratiori si surioare!

Cand nu citesti cu atentie un mesaj la care vrei sa raspunzi, ajungi sa jignesti... :68: In fine, eu nu ma simt ofensata, nu de alta, dar eu am alaptat 4 copii, timp de 7 ani. Si daca va fi cazul voi alapta din nou. Si pe toata lumea sfatuiesc sa alpteze. Si am ajutat destule femei sa reuseasca sa alapteze pentru ca inceputul alaptarii nu e nici pe departe usor.
Cand am scris ceea ce am scris a fost in scopul de a arata la cate aberatii se poate ajunge tot scormonind si inlaturand placerile.
Chiar te rog sa mai citesti inca o data ceea ce am scris si daca tot acelasi lucru il intelegi, spune-mi pe unde e gresala. Nu as vrea ca si altii sa inteleaga la fel de gresit ca tine.

Sa fii tu sigura ca nimeni nu-si alapteaza copilul doar de dragul placerii, oricum atunci cand ai un copil, din punct de vedere fizic predomina durerea. Placerea pe care o constientizezi mai tarziu e o placere diafana, o stare placuta. Nu sunt senzatii fizice de aceeasi intensitate ca cele sexuale... poate doar durerile ce insotesc aceeasi perioada. E ca si cu tamaia de la slujba. Nu ne produce halucinatii pentru ca nu e in cantitate mare, ci e placuta si induce o stare de realxare propice rugaciunii. E placuta, familiara, ne bucura prezenta ei, dar lipsa ei nu ne face sa renuntam la rugaciune.
Dragostea din inima pentru propriul copil fireste ca exista. Ea te ajuta sa infrunti primele saptamani de alaptare cand durerile din sani sunt infioratoare, iti dau lacrimile (de durere!) cand copilul incepe sa suga.
In primele zile de la nastere contractiile uterine stimulate de supt sunt foarte dureroase (seamana cu nasterea, sau macar o menstruatie foarte dureroasa), dar aceste contractii, oricat de dureroase ar fi ele, sunt benefice pentru ca ajuta la retractia uterului. Durerile ca si placerile sunt fenomene biologice. Trecem prin ele. Problema este ca in pilda cu cei doi calugari care trebuiau sa treaca impreuna un rau, iar unul dintre ei a trecut raul pe brate o femeie care nu putea trece singura. Celalalt calugar i-a zis seara dupa mult timp: "frate, ai trecut raul cu o femeie pe brate", iar acesta i-a raspuns: "eu am trecut-o raul pe brate si am lasat-o pe mal, dar tu o porti si acum in suflet".

Perceptia placerii e diferita. Fenomenul fiziologic e insa acelasi.

In viata sunt destule placeri simple ca surasul copilului, alaptarea (dar nu din cauza senzatiilor fizice), zambetul celui iubit, cuvintele intelepte ale batranilor, apa rece de izvor, o masa simpla si santoasa mai ales in natura si alaturi de persoane dragi, rasaritul de soare si apusul, scaldatul in mare, ascultarea muzicii (valabil perfect si pentru muzica pslatica), primenirea hainelor, mirosul cozonacilor de Pasti, bradul de Carciun, atata si atatea... Parerea mea e ca sunt ingaduite acele placeri pe care le putem percepe ca simple, firesti. In loc sa trecem firesc prin ele si sa le lasam la fel de firesc in urma, noi ne chinuim sa siluim biologia ajungand uneori la situatii aberante. Am dat exemplul cu alaptarea bebelusului pentru ca imi era mai usor sa evidentiez aberatia de a considera pacatoasa placerea fireasca, cea care insoteste normal viata noastra, fara insa a ne conduce, aici apare patima.

Da, cristina, sunt intru totul de acord cu tine. Se ajunge la aberatii incredibile cateodata. Religia poate deveni infioratoare in mainile unora.
Din fericire nu ei sunt majoritatea, in randul celor care propovaduiesc - cei putin, sper. In orice caz nu au fost cei care mi-au format mie credinta, slava Domnului.

Placerile nu sunt neaparat o piedica in calea spre Dumnezeu si asceza NU inseamna renuntarea la ele, inseamna trairea lor intr-un mod transparent pentru cel ce ni le-a dat, facandu-ne fiinte hibride, trup-sufet.
Asceza nu inseamna neaparat renuntare (asta este doar o cale), ci si transfigurare.

Din fericire eu am avut parte de bucuriile alaptatului pana cum (la 14 luni) fara durerile de care zici. ;-)

Este adevarat ca simtim o anume dulceata cand alaptam, care are ceva senzual, desi diferit de senzualitatea sexuala.
Numai ca nici placerea sexuala sau senzualitatea in general intre doi omanei care se iubesc cu adevarat nu este ceea ce spun unii care ar vrea sa o inlature ca fiind sursa se patima si incurcand comuniunea cu Dumnezeu. Se aseamana si ea cu bucuria si este in unire cu dragostea din inima.

Topcat, sa stii ca nu suntam noi doua singurele crestine care gandim asa.
Iti recomand cartea lui Cristos Yannaras, Libertatea moralei (nu stiu daca s-a tradus pe romaneste dar exista in engleza). Acolo el explica ce inseamna cu adevarat morala si ascetica ortodoxa.

Oh, nici n-ai idee ce ai pierdut! Gasisem intr-o carte draguta un desen sugestiv pentru primele zile de alaptare: o mamica intinsa in pat si pe burta ei pruncul cu o figura sadica tinand in maini o furculita si un cutit! :102:

Care va sa zica te-ai indulcit si tu :45: :1:
Lasand gluma la o parte, este foarte bine felul in care ai exprimat starea pe care o induce alaptarea, cel putin asa simteam si eu.

Doamne, ce mai salata de idei ! Unde ai pitit simtul discriminativ ?Chiar daca Sophia era speciala in felul sau si incepusem sa-i simpt lipsa cred ca incet, incet ai sa imbraci stilul ei de postare ! Cel putin asa ne dai de veste !
Cum este posibil sora sa amesteci placerile in felul acesta ? Cine a spus sau mai pe sleau unde ai citit ca ortodoxii isi reprima sau isi interzic placerea ? Sau consideri forumul pe post de ,,magister". Am auzit si eu ca prin unele carti s-ar scrie asa ceva dar nu am apucat sa le citesc. Totusi, eu zic sa nu le credem pt. ca nu este adevarat ! Credeam ca ai alta parere despre ortodoxie !


Sa ma astept la o noua ,,exprimare tinereasca" de punere la punct pt. curajul de a-mi spune parerea nefardata ?

Goana dupa placere care caracterizeaza viata lumeasca este producatoare de suferinta. Astfel ca sfintii au fost mereu asceti si au respins placerile lumesti pentru a scapa de aceasta viata in favoare celei alaturi de Dumnezeu.

Placerea in sine este negativa si foarte scurta, doar precede perioada suferintei indelungate a omului.

Exista si sfinti care s-au sfintit (adica, s-au unit cu Dumnezeu) altfel decat prin asceza extrema (in sensul de renuntare la placere, cum o intelegi aici, daca nu ma insel): martirii, si oameni casatoriti, de exemplu.
Placerea in sine NU este negativa.

Vezi, Zaharia, ca exista si afirmatii de acest gen, de asta era Anna exasperata. Chiar daca forumul nu este carturar, el reflecta si 'opinia publica' crestina.

As zice chiar ca este un fel de ,,Ragnetul Carpatilor" acest topic, cu amendamentul ca a depasit Carpatii... Sper sa nu fi inteles gresit afirmatiile tale dar mai adaug : desi am fost ,,bruscat" cu tot felul de apostrofari reiau ideea si precizez ca eu nu consider familia si relatiile intime din cadrul ei ca fiind proscrise, nu consider corpul ca fiind murdar ,,ab ovo",nu consider placerea ca fiind vinovata ,,ab initio",si in general lucrurile recomandate ,ingaduite si binecuvintate de Hristos,cele precizate prin adaugare de sf. apostoli si parinti,cele ingaduite si normate de sf. canoane,toate acestea in forma, sensul si folosul precizat de toti acestia !
Am zis ... si am subscris !
Iar voi sa fiti iubiti si cu pace launtrica !

Am inteles ca nu esti din cei de care zicea Anna, dar eu ziceam asta din cauza ca o apostrofai ca a deschis un asemenea topic. Mi se pare o reactie fireasca la ceea ce se poate citi adesea pe aici.
Cand povestesc unora din prietenii mei (ortodocsi) unele chestii care se scriu pe forum, au aceleasi reactii (tinand cont de felul fiecaruia de a fi) ca Anna.

Nu as vrea sa fiu inafara topicului cu parerile mele dar deobicei greseala cea mai frecventa sau mai mare a comunicarii pe topic este ca f. multi dintre noi nu pun chintesenta gindirii lor in formularile pe care le posteaza lasindu-ne involuntar ,pe noi sa deducem detaliile. Uneori deducem bine dar de cele mai multe ori nu. Asa de exemplu una este ca ceva sa fie permis in vietuire si alta este rigoarea ta mai pronuntata de a te abtine de la aceste ,,permise" si sa te comporti mai ascetic. Una este sa ai tu o parere(oarecare)si alta este daca parerea ta este sau nu conforma cu a bisericii.
La defectul de comunicare scrisa (aratat mai sus )se adauga defectul cunostiintelor,preacticilor si parerilor gresite stigmatizate de tine si anna.
Asa este pe forum... dar in felul acesta putem fi surse de...orice, dar mai ales de sminteala pt. cei incepatori in credinta !

Stiu ca sa e, dar voi sinteti o minoritate, din cite am vazut pina acum.
Dar nu ma refeream in mod special la asta, ci la faptul ca cineva ortodox isi permite sa faca legaturi materiale intre dragostea de mama si sex. Evolutionismul duce legatura ceva mai departe, spre empatie, generozitate, monogamie.

Te-as ruga sa comentezi putin fragmentul: Christian asceticism rejects the deterministic dialectic of effort and result; it presupposes that we hope for nothing from human powers. It expresses and effects the participation of man’s freedom in suppressing the rebellion of his nature, but that work itself is grace, a gift from God. Thus human ascetic endeavor does not even aspire to crushing the rebellion of man’s nature. It simply seeks to affirm the personal response of man’s love to the work of his salvation by Christ, and to accord with divine love and the divine economy, albeit to the infinitesimal extent permitted by the weakness of his nature.

... te-as ruga sa explici putin, eu nu inteleg unde sunt legaturile intre dragostea de mama si sex. Am facut legaturi intre doua fenomene biologice care au implicatii emotionale si spirituale (alaptare si sex) pe de o parte si placere pe de alta parte.
Alaptarea e ceva material care stimuleaza sentimentele materne, generozitatea, creaza o relatie cu totul speciala intre mama si bebelus. Aceasta relatie speciala intre mama si bebelus (care implica si un fel de senzualitate) am putea-o asemana cu relatia speciala care exista intre soti favorizata si ea de trairea impreuna a unei stari placute de apropiere in care este implicata din plin placerea sexuala.
Pe scurt, consider ca exista o legatura intre realtia mama-copil si placerea indusa de cateva evenimente fiziologice din corpul mamei si al copilului. Legatura afectiva este favorizata de placerea care, la randul ei, se datoreaza chimiei organismului.

Consider ca chimia organismelor (aspect pamantesc, natural) joaca un rol important in crearea si sustinerea sentimentelor, iar acest fapt nu este decat un instrument ajutator ca noi sa gustam dragostea si sa fim motivati sa pornim in transfigurarea si desavarsirea ei.
Omul cunoaste placerea dragostei la sanul mamei. Cei care nu cunosc dragostea in frageda pruncie pornesc in viata cu un mare handicap.
Pruncul, in ciuda chipului de inger, este de un mare egoism. Oricat de mare este iubirea lui pentru mama, un prunc nu e capabil de jertfa. Iubirea lui se dezvolta modulata fiind de oferta mamei. Iubirea lui tine mai mult de natura... crescand, dezvoltandu-se spiritual omul ajunge sa traiasca si sa fie capabil sa practice iubirea dumnezeiasca, cea care se exprima prin jertfa. Desi porneste de la natura, omul sfarseste prin a se asemana mai mult Lui Dumnezeu decat naturii (sau macar asa ar trebui).

Recitindu-mi mesajul inainte sa-l postez, m-am gandit ca poate tu, topcat, consideri ca placerea are intotdeauna o legatura cu sexualitatea. Eu nu consider asa si poate de aici nu am vazut legatura intre dragostea de mama (despre care eu nu am vorbit in postul pe care l-ai citat ci doar despre alaptare) si sex.

Sfintenia este tocmai asceza, viata sfânta, de renuntare. Nu exista sfintenie la un loc cu distractia.

Si în alte religii exista asceza, uneori extrema dar scopul ascezei crestine nu este asceza de dragul ascezei ci renuntarea la acele lucruri care împiedica rugaciunea neîncetata, rugaciune prin care omul vrea sa fie permanent în Dumnezeu, pentru a simti si pastra suflarea datatoare de viata a Duhului Sfânt.

Frate traditie, eu credeam ca se face asceza tocmai de dragul ascezei si se face rugaciune tocmai de dragul rugaciunii,pt. folosul lor ,al amindurora ! ori dumneata tocmai asta contrazici. Pai facind rugaciune si asceza inveti sa renunti si sa alungi alte lucruri care te impiedica si te tulbuta. Tocmai, asceza se face de dragul si de folosul ascezei !
Nu crezi ca ar trebui sa revi asupra postarii ?

Nu înteleg ce vrei sa spui dar nu consider ca trebuie sa revin. Asceza si rugaciunea se împletesc într-o singura activitate. Prin asceza înteleg întoarcerea de la lume, de la împrastierea în activitati, gesturi, nu niste exercitii cum ar fi o perioada de postire.

...
 

daca postarea ta a fost una care sa arate exact inversul la ce a rezultat, imi pare rau.
insa, te-ai exprimat nefericit. ori de cate ori as citi postarea ta nu ar reiesi decat ca sustii parerea lor. chiar daca aduci vorba de aberatii. n-ai pus accentul unde trebuia daca ai vrut sa fii ironica.
iarta-ma daca te-am criticat degeaba. insa n-ai reusit sa te faci inteleasa. cel putin de catre mine.
n-ai de ce sa te superi pentru ca nu ne bulgarim...
Doamne ajuta!

Hmmm, atunci cum ramine cu Sfintul Stefan cel mare care chefuia, umbla cu femei, girla si reteza capete intr-o veselie...deci distractiile se tineau lant...da se si spovedea la Sihastrul sau din cind in cind insa revenea la ceea ce facea mai sus.

nu poti compara un om mediocru cu un sfant care a fost ascet.
placerea este o negatie a suferintei. iar suferinta si viata sunt tautologii, toate organismele in viata sunt intr-o suferinta permanenta.


cum ai ajuns tu la concluzia ca evolutia a facut omul o specie monogama si nu poligama?



eu iti dau dreptate.
Insa poti observa cum unii crestini "modernizati" considera viziunea asta "extremista"?
mai ales femeile vad ca le e prea greu sa se abtina de la placeri

Cred ca ar fi bine sa definim "placerile" despre care se vorbeste aici.

Consideri martirii si sfintii care au fost castaoriti ca fiind oameni mediocri?
Si casatoruia este o cale de sfintenie, nu numai calugaria.
Si nu ai grija, ca si casatoria presupune asceza, insa de alt fel: sa te adaptezi celuilalt, sa lasi voia ta pentru a lui, sa porti in spate si durerile si suferintele lui (odata cu bucuriile), sa muncesti si sa-ti asumi responsabilitati pentru familie, sa nasti si sa cresti copii etc.
Pe langa suferinte, viata ne ofera insa si unele bucurii si placeri, pe care Dumnezeu nu le cere nicidecum sa le refuzam, ci sa le traim cu multumire.


Nu vad in ce anume viziunea mea este modernizata.
De la ce placeri ar trebui sa ne abtinem, Doamne ajuta-ne, oamenii casatoriti?
Ar trebui sa incercam sa nu simtim nici placerile firesti?
Ar trebui, noi oamenii in general, sa ne abtinem sa ne bucuram de apa calda, de o mancare buna, de o raza de soare, de un vanticel intr-on zi torida? Ar trebui sa alungam aceste senzatii placute ca fiind de la diavol, cumva??

Nu stiu d ece vorbesti de distractie aici. Era vorba de placere.

Sfintenia NU este identica cu renuntarea. Sfintenia este unirea cu Dumnezeu, unica sursa a sfinteniei. La Dumnezeu se poate ajunge pe diverse cai.
Asceza Nu inseamna numai renuntare. Inseamna si renuntare, dar si jertfa in sens mai larg.
Sigur, nu este vorba de asceza de dragul ascezei, aici sunt de acord cu tine.

Dstractia si placerea e acelasi lucru, adica o bcurie lumeasca.

Unirea cu Dumnezeu nu este posibila decât prin curatirea de patimi, despatimire. Dumnezeu nu se poate uni cu un om patimas iar despatimirea ia mult timp, vezi cazul Mariei Egipteanca care s-a luptat 17 ani cu patimile (e drept ca la ea împatimirea era mai mare, datorita pacatelor grave comise ani de-a rândul). Împatimirea este urmarea pacatelor si a vietii de placeri. Un om care nu duce o viata de lupta cu placerile nu se poate despatimi si nici mântui. Martirii nu au fost niste oameni care au trait patimas decât în unele cazuri, daca nu erau crestini recenti ei dusesera o viata de asceza.

Unirea cu Dumnezeu presupune si schimbarea mintii prin rugaciune. Nu te poti uni cu Dumnezeu având un mod natural de gândire. Dumnezeu este foc mistuitor, Sf. Siluan spune ca un om firesc nu poate suporta vederea lui Dumnezeu.

Unirea cu Dumnezeu nu e un fenomen manifestat la un moment dat ci se realizeaza începnd din aceasta viata, numit îndumnezeire,vezi aceste articole:
http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...ezeirea-omului
http://www.crestinortodox.ro/diverse...l-vietii-umane

Am bold-uit ceea ce si evolutionismul considera ca fiind ceea ce se intimpla in fapt, si arata ca si natura cruda si egoista are mecanisme care pot duce la dragoste si empatie.
Legatura intre proximitate, atingere, alaptare, sex (am vrut sa spun dragoste, nu sex) si dragostea materna se face prin mecanismul de recompensare (reward system) si au aparut evolutionist inca la reptile, prin sistemul limbic (sediul emotiilor).
Evolutionismul considera dragostea materna ca fiind sursa celorlalte tipuri de empatie sau dragoste.

Am spus ca e o viziune ciudata pentru un crestin pentru ca, banuiesc, tu consideri ca omul porneste de la animal si incearca sa ajunga la Dzeu, fara acea "cadere" de care e asa de atasata Fani, de exemplu. Dar probabil ca ma insel.

@flegmatic: desi consider ca evolutia naturala duce spre poligamie, evolutia culturala sau sociala au facut din om un preponderent monogam.

Hai sa revenim la primul mesaj din acest topic, sa nu divagam. Tu spui ca ar trebui ca o femeie care alapteaza si simte o dulceata, o 'placere', sau doi oameni casatoriti care s eiubesc si simt bucurie si 'o dulceata' (de asta vorbea Anna), ar trebui sa isi infraneze aceste 'dulceti', sau 'bucurii lumesti?

Pentru um om credincios nu exista nimic pur lumesc. Patima inseamna tocmai asta, absolutizearea unui lucru prin despartirea lui de Dumnezeu. Daca traim lucrurile ca niste oameni iubitori de Dumnezeu, aceste lucruri nu mai sunt lumesti, si nu sunt in nici un caz patimi.
Patilma orbeste si robeste, aceste bucurii ne fac viata frumoasa si ne mangaie, ajutandu-ne sa ii multumim lui Dumnezeu; ajutandu-ne si sa traim mai cu rabdare momentele grele si suferintele, de care oricum vom avea parte si fara sa ne straduim.

Sfantul Serafim de Sarov ii intampina pe toti cei ce veneau la el prin urmatoarele cuvinte: "Hristos a inviat, bucuria mea!". Minunat sfant, minunate cuvinte!

Nu poate exista comuniune adevarata si prin urmare o reala bucurie a intalnirii, fara vestirea evenimentului Invierii. Altfel, ce sens ar avea relatiile noastre, prieteniile noastre sau casniciile, daca nu ar dainui in vesnicie. Ma pot bucura deplin de celalalt numai stiind ca moartea a fost desfiintata, ca ea nu mai are putere nici asupra lui si nici asupra mea.

Aceasta bucurie trebuie sa se manifeste in raporturile dintre mama si copil, dintre soti, dintre prieteni si chiar dintre straini. Crestinismul nu este religia posacilor, a "fetelor smolite", a celor cu "cenusa in cap", a "mormintelor varuite" sub pretext de despatimire.

Voi reusi sa renunt la patimi nu datorita postului sau a canonului dat de duhovnic, luate in sine, ci numai atunci cand ajung sa traiesc bucuria de a purta cu mine in vesnicie multime de persoane, iar iei, la randul lor, sa ma "odihneasca" in inimile lor.

Dragii mei, fiecaruia i se cere dupa puterile sale, Bunul Dumnezeu nu cere fiecarui om asceza, ii cere fiecarui om dupa puterile sale sa renunte la anumite placeri, sa faca tot ce ii sta in puteri sa isi lucreze mantuirea. Cel care simte tot timpul vinovatia anumitor placeri stie ca apoi sa cada in genunchi si sa faca pocainta pentru pacatul savarsit(vorbesc aici de oamenii casatoriti care savarsesc pacatul trupesc). Acestia daca simt nevoia de mai multa nevointa decat pot face in situatia in care se afla renunta de comun acord la lume si intra in manastiri, dar acest caz este mai rar, cei care se simt chemati spre multa nevointa isi fixeaza ca scop in viata aceasta nevointa, deoarece devine singurul lucru care ii intereseaza, singurul lucru cu adevarat important si pe masura ce inainteaza simturile lor se subtiaza atat de mult incat si cea mai simpla placere care ii distrag de la vorbirea cu Dumnezeu(rugaciune) devine o placere vinovata care este urmata de multe lacrimi de pocainta.Restul suntem noi, cei doritori de rugaciune dar si iubitori de viata de familie, mai slabi, mai rugatori in situatii dificile.
In cadrul acestui topic s-a cam confundat tabla inmultirii cu tabla zincata. Noi cei mici incercam sa intelegem cum a privi un peisaj frumos de catre un pusnic poate fi un pacat pentru el si comparam cu placerea sexuala si placerile care se nasc in timpul suptului, de parca toate s-ar situa pe acelasi calapod.Placerea pruncului de a suge se numeste "placere"
pentru ca acesta este cuvantul romanesc pentru acest sentiment dar e mai mult incantare amestecata cu iubire si bucurie.Placerea sexuala este o placere care starneste un anumit sentiment de vinovatie in omul evlavios, este un pacat spalat prin spovedanie si lacrimi multe, iar pentru cei mai lumesti este o implinire a iubirii dintre sot si sotie.
Sper sa se inteleaga corect ceea ce am spus deoarece vad ca devine un specific al nostru sa deviem de la subiect sau sa intelegem altceva decat s-a scris.