Crucea vietii
 

Adevaratul crestin ortodox cinsteste Crucea care s-a sfintit cu mainile lui Hristos pe Golgota si se inchina ei cu toata evlavia si smerenia. La fel cinsteste si crucea cea nevazuta a suferintelor vietii in Hristos, pe care a rabdat-o si Mantuitorul pana la moarte, si „inca moarte pe cruce“ (Filipeni 2,8). Dar si aceasta sa cunoasca crestinul ortodox: crucea nevazuta a suferintelor Sale este de multe feluri si fericit este acel crestin care cu credinta in Dumnezeu si cu multa rabdare isi duce crucea suferintelor pe pamant in dragostea lui Hristos, spre mantuirea sufletului sau.

Asa, de exemplu, unul este orb si rabda toata viata cu multumire aceasta suferinta. Altul este surd, altul nu poate vorbi, iar altul este schiop si lipsit de oarecare madulare ale trupului sau. si daca sufera cu barbatie aceasta neputinta si multumeste lui Dumnezeu cu rugaciuni din inima, unul ca acela cu mucenicii se va numara. Numai sa se fereasca de orice pacate, caci dincolo il asteapta bucuria cea fara de margini.

Altii duc cu multa rabdare crucea casatoriei care nu este usoara, deoarece multe si mari datorii au crestinii cei casatoriti - de a creste pe fiii lor in frica de Dumnezeu, de a nu-si ucide copiii, de a iubi Biserica, mama noastra care ne-a nascut prin apa si prin Duh (Ioan 3, 5); de a posti toate sfintele sarbatori de peste an, precum si miercurea si vinerea, spre a prisosi dreptatea lor mai mult decat a fariseilor care se laudau ca postesc de doua ori pe saptamana.

Apoi, de a duce viata in curatenie, in posturi, in duminici si in sfintele sarbatori; de a face milostenie, de a merge regulat la biserica, de a face in toata vremea rugaciuni si de a citi cat mai des Sfanta Scriptura si invataturile sfintilor lui Dumnezeu. inca de a se feri de orice pacat care departeaza de la ei pe Duhul Sfant si multe alte indatoriri pe care ii invata preotii in toate Duminicile si sfintele sarbatori, numai de ar asculta cu frica de Dumnezeu. Parintele Cleopa.

de la par. Cleopa citire
 

de ce ar prisosi dreptatea noastra mai mult decat a fariseilor?

sau mai bine zis, ce ar trebui inteles din formularea respectiva?

En stiu ca 'a prisosi dreptatea voastra mai mult decat a carturarilor si fariseilor' nu s erefera la post si respectarea Legii, ci la dreptatea launtrica, la legea noua. Hristos le spune fariseilor ca au neglijat poruncile principale ale legii, dragostea de Dumnezeu si aproapele, si s-au concentrat pe maruntisuri. Noi trebuie sa inversam acest mod de viata - maruntisurile vin la urma, nu mai intai.
Postul este bun, daca este pus la locul lui, nu pe primul loc.

Este foarte important pentru noi sa cunoastem care ne este crucea si sa o purtam cu smerenie si nadejde in Dumnezeu. Prin asumarea crucii fiecare dintre noi este pus in postura lui Iosif din Arimateea. Simtim si noi, asemenea lui, intr-o masura mai mica sau mai mare, povara dar si bucuria Crucii lui Hristos, blestemul dar si binecuvantarea.

Sfânta Evanghelie după Matei 5,24-27:

24. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.
25. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla.
26. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său?
27. Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale.

Sa ne ajute El la aceasta!

In primul rand suntem in legea harului cand trebuie sa intrecem prin ravna chiar si pe farisei si carturari, acestia erau si ei ravnitori dar cu un scop- de a fi vazuti de oameni si nu de a-L descoperi pe Dumnezeu.

Esential e faptul ca omul nu-si duce crucea vietii singur, ci cu Hristos. La crucea lui, pune si Dumnezeu umarul.
E o sinergie aici, o minunata impreuna-lucrare. Nu ia Dumnezeu asupra Sa intreaga povara a crucii, pentru ca ne-am slabanogi. Dar nici nu ne lasa singuri, caci am fi zdrobiti de ea.

Doamne ajuta neputintei noastre , si El ne ajuta , de asta sa fim siguri , caci altfel am fi zdrobiti efectiv , precum bine a remarcat George !

Cum iti poti da seama ca o anumita afectiune pe care nu reusesti sa o rezolvi in decursul a catorva ani, si cu ajutorul medicinei, si a bisericii, este de fapt crucea ta si de fapt nu ar mai terbui sa incerci sa scapi de ea, findca crucea trebuie dusa ?

Cum iti poti da seama de asta ?

Orice afecţiune aţi avea, trebuie să o trataţi. A ne duce crucea nu înseamnă a renunţa să ne tratăm. Înseamnă să privim suferinţa ca pe un bine pe care ni-l face Dumnezeu, să nu cârtim, să nu ne lamentăm, şi să înţelegem că aceasta-i o cale de îndreptare, o cale de apropiere de Hristos. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu, adică să nu mai păcătuiască. Dumnezeu caută la sufletul omului. Prin suferinţă, ne apropiem de Hristos, prin jertfă, prin smerenie. Iertaţi-mi îndrăzneala! Doamne ajută!

Iată un material video, pe care eu îl consider excepţional, cu părintele Arsenie Papacioc, despre suferinţă: http://www.youtube.com/watch?v=ODCzqsneuq8 . Sper să vă fie de folos.

"Sa iubim crucea lui Iisus - ne indeamna parintele Arsenie Papacioc. Ea ne va ajuta sa iubim crucile noastre. La inceput, primii calugari nu aveau alta biblioteca decat o mare cruce, in jurul careia se adunau sa se roage si sa mediteze, apoi plecau la treburi mari.

Ascultati, luand o cruce in mana, ce-ti spun spinii, cuiele, Sangele dumnezeiesc? Alexandru cel Mare a intrebat odata un intelept: Cum poate deveni omul asemenea lui Dumnezeu? Inteleptul a raspuns: Atunci cand omul face ce poate face numai Dumnezeu.

Si ce poate face numai Dumnezeu? Sa iubeasca pe dusmanul sau. Iata crucea care impaca toate vresmasiile! Ca cine-si tine limba sa nu injure, mana sa nu loveasca si inima sa nu urasca, acela stie sa poarte crucea asemenea Domnului Iisus; si acela se considera ca mantuieste lumea asemenea Domnului rastignit".

Am vazut ca a mai fost postat pe forum, dar imi place foarte mult acest citat...

"Inainte de a-ti da crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Sai cei
preafrumosi, a examinat-o cu ratiunea Sa cea dumnezeiasca, a verificat-o cu
dreptatea Sa cea neajunsa, a incalzit-o in inima Sa cea plina de iubire, a
cantarit-o in mainile Sale pline de afectiune, ca nu cumva sa fie mai grea decat
o poti duce. Si, dupa ce a masurat curajul tau, a binecuvantat-o si ti-a pus-o
pe umeri. Deci, o poti duce! Tine-o bine si urca pe Golgota spre Inviere!"

Parintele Constantin Galeriu

In Acatistul Sfintei Cruci spunem "Bucura-te, cinstita Cruce". Crucea este personalizata, nu mai este un simplu obiect. A nu se crede ca prin aceasta adresare cadem in idolatrie, caci acest mod de adresare arata ca Hristos este prezent tainic in ea.

Dar si lacasul de cult este personalizat daca avem in vedere ca la sfintirea lui el este spalat si miruit. Astept si alte pareri pe aceasta tema.

Intr-adevar, Taina Mirungerii si sfintirea bisericii sunt singurele randuieli liturgice in care este intrebuintat Sfantul si Marele Mir. Omul ia chipul Bisericii, biserica ia chipul Omului, al lui Hristos.

Prima randuiala face din om "templu al Duhului Sfant", a doua face dintr-un locas, "casa Domnului pe pamant", un semn vazut al prezentei si lucrarii Sale.

La sinodul 7 ecumenic de la Niceea din anul 787, s-a stabilit ca modul de cinstire al Sfintei Cruci este asemenea cu cinstirea Sfintelor Icoane. Cu toate aceste nu avem si Acatist inchinat icoanei Mantuitorului, dar Sfintei Cruci da. Nu inteleg diferenta. E adevarat ca sfintirea de exemplu a apei, se face cu sfanta cruce, nu si cu icoana, dar as dori mai multe informatii in acest sens.

Exista si Acatiste inchinate unor icoane (Acatistul Icoanei Maicii Domnului Pantanasa de la Manastirea Vatoped, spre exemplu). Numai ca spre deosebire de Acatistul Sfintei Cruci, unde Sfanta Cruce este personalizata, in acesta ne adresam direct Maicii Domnului (nu spunem "Bucura-te icoana...," ci "Bucura-te Imparateasa..." ).

Desi modul de cinstire al Sfintei Cruci, este asemenea cu modul cinstirii icoanelor, trebuie remarcat faptul ca Sfanta Cruce ocupa un loc cu totul aparte in invatatura si viata Bisericii.

Hristos este prezent in icoana, dar Crucea a fost cu adevarat altarul de jertfa al Mantuitorului. Daca icoana este o realitate a lumii acesteia, in care cunoastem in parte, Crucea este si o realitate a veacului viitor. In Apocalipsa este numita "Semn al Fiului Omului".

Icoana nu este o realitate a lumii acesteia, doar suportul ei material aparține părții mundane a existenței. Chiar dacă imaginalul iconic e doar o vedere ”ca prin oglindă, în ghicitură” a ceea ce vom vedea ”...atunci față către față”, morfologiile stilistice sunt profund eshatologice, adevărate arvune ale Împărăției.
Iconicul dens de înțelesuri a Sfintei Cruci se susține în ipostazierea puterii jertfei concentrate în insondabila kenoză a lui Hristos, moartea care eliberează natura umană din robia păcatului aneantizant. Imnografia Bisericii identifică în Cruce atât noul pom al vieții la care omul are acum acces aprofundând taina credinței, cât și chipul (eikon) terestru al Sfintei Sfintelor din cer adică izvorul harul Sfintei Treimi, de unde asocierea stavrofiliei cu doxologia mică. Crucea înlocuiește Tronul Îndurării din Templul iudaic (stropit anual cu sângele animalelor de către marele preot), după ce a fost sfințită desăvârșit de sângele Celui desăvârșit.
Sfânta Cruce este icoană a puterii Sfintei Treimi, o energie increată prin care se transmite harul care sfințește totul (inclusiv sfințirea apei), dar modul cum se raportează evlavia noastră la această putere dumnezeiască este iconic. A se adânci și identitatea, prezentă imemorial în modul de înțelegere al Bisericii a acestei taine, între Troiță și Cruce.

Multumim, Mihail, pentru cuvantul de folos. Foarte edificatoare este nu numai legatura dintre jertfa Mantuitorului si Cruce, cat si cea dintre Sfanta Treime si acest semn dumnezeiesc datator de viata.

Nu intamplator auzim in biserici la sarbatorile Sfintei Cruci, la prochimen sau la chinonic, cuvantul Psalmistului: "Insemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale Doamne". Semnul Sfintei Cruci (ca si icoana) ne face partasi, nu in chip magic, desigur, ci prin participare, in chip tainic, harului Preasfintei Treimi, luminii dumnezeiesti necreate.

"Prin Cruce, prin suferinţa unei răstigniri în viaţă, se intră în împărăţia lui Dumnezeu. Şi se intră cu atât mai sigur, cu cât răbdăm o răstignire nedreaptă. Deci, cel ce vrea să se mântuiască n-are pe nimeni de osândit pentru crucea pe care o duce. Cine s-a hotărât cu toată puterea sufletului său să vină la Iisus, răstignirea-l aşteaptă – dar acesta iubeşte din tot sufletul pe cei ce-l răstignesc. În necazuri se vede iubirea omului de Dumnezeu şi de oameni. În cuptorul suferinţelor de tot felul se curăţeşte sufletul omenesc pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Şi suferinţa smereşte trufia omului şi îl face pe Dumnezeu prieten. Aşa să vă tâlcuiţi crucea pe care o aveţi fiecare de dus! În Cruce Dumnezeu a ascuns o taină: taina mântuirii fiecăruia. Vai de cel ce nu are o cruce de dus: acela n-are prin ce se mântui." (Părintele Arsenie Boca)

Calea lui Dumnezeu e crucea de fiecare zi
 

"Calea lui Dumnezeu e crucea de fiecare zi, caci nimenea nu s-a suit la cer cu tihna. Calea tihnei stim unde sfarseste, iar pe cel ce se scufunda pe sine in Dumnezeu nu-l vrea Dumnezeu sa fie niciodata fara grija, insa el trebuie sa fie cu grija pentru adevar. Dar si din aceasta se cunoaste ca este sub grija lui Dumnezeu, ca-i trimite pururea suferinte. Cel ce voieste sa fie in lumea aceasta fara grija si o doreste aceasta, dar voieste sa vietuiasca totodata in virtute, e strain de calea aceasta. Caci dreptii nu numai ca se nevoiesc in faptele cele bune, ci se si afla de buna voie intr-o mare nevointa pentru biruirea ispitelor, pentru cercarea rabdarii lor. Dar sufletul care are frica de Dumnezeu nu se teme de ceva care-l vatama trupeste. Caci nadajduieste in El de acum si in vecii vecilor. Amin".

Folositor am gasit acest cuvant al Sfantului Isaac Sirul

Draga Petre, eu cunosc trei orbi minunati. De fapt, chiar patru.

Unul de la biserica. Sa nu crezi ca cerseste sau ca e tigan. E tanar, nu are par alb in cap. E mereu curat, spalat, merge la fiecare slujba si sta in fata la strana. Canta dumnezeieste, e mereu vesel si chiar face glume cu enoriasii cand se termina slujba. Singura temere e doar sa gaseasca o persoana dispusa sa il traverseze strada, ca, in rest, se descurca singur, merge voiniceste. Daca nu ai sti ca e orb, ai crede ca e un om tare fericit.

Altul este un orb dus de mama sa, si ea aproape oarba, la biserica, la inchinare. De el nu stiu mare lucru.

Al treilea e un baiat de vreo 25 ani, orb de mic, care s-a ambitionat sa faca o facultate. Baiat foarte destept, toate examenele le-a dat oral si le-a luat cu note mai mari decat multi dintre colegii lui care vedeau. Acum e profesor la o scoala speciala pentru orbi. E greu, dar lupta.

Iar al patrulea este parintele Teofil Paraian, orb din nastere. Nu l-am cunoscut decat prin intermediul cartilor si al relatarilor. recent l-am auzit pe un parinte, ucenic al lui, povestind despre el. Parintele Teofil spunea despre el ca a fost un om fericit si care a avut mereu de toate: fiind orb, nu si-a dorit sa vada, pentru ca a inteles ca asta e lucrarea Domnului cu el. Fiind preot (asta insemnand ca a facut un seminar si o facultate, laolalata cu oamenii care vedeau si a fost hirotonit, in ciuda handicapului), nu si-a dorit sa fie ca nu stiu ce duhovnic imbunatatit de nu stiu unde. Fiind la Sambata, nu si-a dorit sa fie la Sfantul Munte, la Sihastria sau pe nu stiu unde. Spunea ca ii slujeste Domnului acolo unde l-a pus si cu mijloacele pe care i le-a incredintat.