Am gasit o carte foarte interesanta IMPOTRIVA ECUMENISMULUI scrisa de DR. ALEXANDROS KALOMIROS :”IMPOTRIVA FALSEI UNIRI BISERICESTI”

O sa o postez pe toata ,pe rand .Azi Prologul si primele 5 capitole.

PROLOG

„Caci niciodata nu ne-am aratat cu cuvinte de lingusire, dupa cum stiti, nici cu ascunse porniri de lacomie. Dumnezeu imi este martor. Nici n-am cautat slava de la oameni.” (I TESALONICENI 2,5)

„E cu putinta sa graim un cuvant de mijloc care,intre doua conceptii,sa aiba sens pentru amandoua.Insa e cu neputinta sa gasim o conceptie de mijloc intre doua conceptii opuse privitoare la acelasi lucru…Nu-i loc de compromis in ce priveste credinta ortodoxa” (Sf. Marcu al Efesului)


C
u adevarat „mare este taina evlaviei”,asa cum spune binecuvantatul Apostol Pavel.Evlavia si credinta,intrucat sunt taine,dau roade pe care cunoasterea nu le poate da.
Autorul acestei carti nu este un teolog format in scolile undese studiaza nestudiabilul-Teologia.El a studiat Medicina,ceva ce poate fi studiat intrucat este ceva lumesc,este cunoastere omeneasca.A luat credinta si evlavia ortodoxa din Traditie.Le-a primit in felul in care,dupa cumspune el insusi,se transmit credinta si evlavia-de la invatator la discipol,de la parinte la copil,de la crestin la crestin.Din acest motiv,el este „unul care traieste lucrurile ceresti,si nu unul care invata despre ele”,avand drept calauza credinta si nu cunoasterea.”Caci umblam prin credinta,nu prin vedere”,dupa cum spune Apostolul Pavel.Si din pricina aceasta este severa cartea lui;ea nu cuprinde compromisuri (care,de regula,dau dovada de credinta putina),nici formulari ocolite (pentru a indulci neplacerea persoanelor cu conceptii opuse).Devotamentul fata de adevar nu permite concesii.Cartea lui este severa si neiertatoare,desi autorul insusi este,de fapt,un om smerit,impaciuitor,blajin ,milostiv si plin de modestie.Dar credinta ii da sabia Duhului si iata caacest om smerit,sensibil si milostiv,plin de iubire,pare a fi sever si neiertator.Oare Sf. Ioan Teologul,popovatuitorul iubirii,nu pare a fi mai neindurator si mai sever decat ceilalti Apostoli si propovaduitori ai Evangheliei,asa cum ni se infatiseaza in intaia sa Epistola si in Apocalipsa ?
Autorul acestei carti este un om inca tanar.Dar „sa nu-i dispretuiasca nimeni pe cei tineri”.L-am cunoscut pe vremea cand studia Medicina in Elvetia,iar eu editam publicatia periodica Kibotos (Arca).Mai tarziu mi-a trimis o scrisoare despre niste articole satanice ale unui romano-catolic,din ziarul Le Courrier,cerandu-mi sa ferim credinta noastra ortodoxa de capcanele ereticilor.Mi-a trimis apoi-si ina imi trimite-scrisori care sunt intotdeauna binefacatoare si bogate in invataminte,avand mireasma placuta a credintei si a dragostei profunde pentru Sfanta noastra Traditie.De aceea l-am sfatuit cu insistenta sa scrie mai pe larg despre subiectele pe care le prezenta concis in scrisorile lui.Si,stiindu-i modestia,i-am cerut sa consimta ca acestea sa fie publicate intr-o carte.In cele din urma a consimtit,si cartea aceasta este prima pe care a trimis-o editorului,D-l Alexandros Papademetriou,care s-a oferit cu placere sa o publice.
Suntem constienti ca aceasta carte,scrisa „cu multa intelegere,,va fi criticata de multi ca fiind necuviincioasa si agasanta,caci in vremurile noastre fatarnice sunt respectati ca adevarati crestini doar acei oameni care nu au in inimile lor focul credintei,si indeosebi al credintei ortodoxe (adica adevarate)-si asa se face ca ei sunt lipsiti de entuziasm,insipizi,indatoritori si dispusi la compromisuri,asa cum sunt multe dintre acele persoane implicate in mod sistematic in Teologie.Lumea a invatat sa-i considere pe acesti oameni crestini buni si rabdatori,in vreme ce ii detesta pe cei care sunt asemenea scriitorului acestei carti-si anume,cu spirit inflacarat-ca fiind fanatici,superstitiosi si marginiti,inchinandu-se,chipurile,unor forme lipsite de continut.Vai,astazi teologii au sfarsit prin „a lupta pentru aceasta lume”! Barbatii preocupati preocupati de religie scriu teancuri de carti,mari si importante,intesate de asa-zise „invataminte teologice” care,din pricina metodei de cercetare a problemelor religioase,nu sunt decat cunoastere lumeasca,pe care Apostolul Pavel o numeste „amagire desarta” si „inselatorie vicleana”.Sfanta Evanghelie,care este simplitatea insasi,este disecata,examinata si fragmentata conform unor sofisticate sisteme filosofice.Confuzie,complexitate,teorii care zapacesc oamenii,”intrebari nebunesti si insirari de neamuri si sfadiri pentru lege”,noroi care intineaza apa din care tasneste viata vesnica,toate acestea sunt scrise in numele Celui Care a venit in lume pentru a mantui oaia cea pierduta-omul cunoasterii desarte-de povara mintii lui pacatoase,strigand:”Veniti la Mine voi,toti care sunteti scrisi in numele lui Hristos si al Evangheliei Lui,pe care o traieste inima cea mai simpla !”;cei care scriu aceste carti ratacesc in labirintul si in intunericul propriei lor intelepciuni,departe de Hristos pe care L-au uitat,inghititi de vanitatile propriului lor intelect.Inimile lor nu mai simt suflarea lui Dumnezeu;sunt inabusiti si secatuiti de propria lor intelepciune trufasa ,pentru care oamenii ii cinstesc.
Apostolul Pavel la unii ca ei se referea cand a scris:”Caci va veni o vreme cand nu vor mai suferi invatatura sanatoasa,ci –dornici sa-si desfete auzul- isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor,si isi vor intoarce auzul de la adevar si se vor abate catre basme „ (II Timotei 4,3-4).” Isi vor gramadi invatatori dupa poftele lor”-isi vor aduce multi invatatori,si,auzindu-i,vor fi rasplatiti,pentru ca intelepciunea lor lipsita de continut le va desfata urechile.Dar,pentru ca sa nu auda adevarul,adevarul simplu al religiei,isi vor astupa urechile,in vreme ce vor cere sa li se spuna „basme” (mituri),si anume teorii fanteziste si lipsite de sens.Oare ne vedem astazi asemenea „gramezi” de invatatori care,cu prelegerile lor, „desfata” urechile studentilor si ale altor crestini induplecati sa-i asculte ?
Asadar,cartea aceasta va deranja acele spirite care au redus religia lui Hristos la un sistem de cunoastere lumeasca,la rationalism;acele spirite ce iau in ras orice „invatatura sanatoasa”,care pentru ei nu reprezinta decat o conceptie naiva a religiei,plina de superstitiile traditiei.De fapt,ce importanta ar putea aveapentru ei ceva scris de un om numit Kalomiros,care nici macar nu a fost la o scoala renumita (indeosbi una straina) ?
Din fericire,insa,Kalomiros a baut din izvorul apei vietii,din Traditie,si a studiat Sfintii Parinti noapte si zi.Si avand drept calauza credinta,a fost „invatat de Dumnezeu”.Hristos spune:”Si cand [pastorul cel bun] le scoate afara pe toate ale sale,merge inaintea lor,si oile merg dupa el,caci cunosc glasul Lui” (Ioan 10,4).Si anume:”Ucenicii Mei aud cuvintele Mele cu un spirit simplu si le accepta in inima lor fara a le trece prin intelectullor complicat si fara a crea teorii;le accepta cu credinta,asemenea oilor inocente care aud vocea pastorului si se duc degraba la el”.Credinta deschide gura credinciosului si propovaduirea Lui deschide inimile crestinilor ,potrivit vorbelor lui Hristos:”Cel ce crede in Mine,precum a zis Scriptura:rauri de apa vie vor curge din pantecele lui” (Ioan 7,38).
Cei care au „intelepciune nebuna”,care invata prin „cuvintele convingatoare ale intelepciunii omenesti”,nu-i accepta pe adevaratii predicatori ai Evangheliei,si aceasta intrucat adevaratii predicatori nu se potrivesc cu aceasta lume,ci sunt „schimbati prin inoirea mintii lor” (Romani 12,2).Ei vor gasi in aceasta carte multe prilejuri dwe acuzare.Il vor condamna pe autor pentru ca nu are bunavointa fatarnica pe care o au ei fata de eretici,in pofida faptului ca autorul nu este insolent,ci are curajul unui soldat al lui Hristos si procedeaza conform cuvintelor Apostolului Pavel,care a spus:”Caci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii,ci al puterii si al dragostei si al intelepciunii „ (II Timotei 1,7).
Un alt neajuns pe care il gasesc ei este acela ca mesajul autorului poarta pecetea intristarii supa Hristos,o intristare inbucuratoare;pe cata vreme ei sunt lesne increzatori,caci mintile lor sunt intoarse catre lucrurile acestei lumi.Dar iata ce spune Apostolul Pavel:”Caci intristarea cea dupa Dumnezeu aduce pocainta spre mantuire,fara parere de rau;iar intristarea lumii aduce moarte” (II Corinteni 7,10).Intristarea unui om care crede in Dumnezeu este o intristare pe care nadejdea o domoleste,si de aceea este o intristare imbucuratoare,care,laolalta cu cainta ,ii mantuieste sufletul.
Ii aduc laude acestui tanar binecuvantat care a scris o carte atat de plina in invataminte-o carte care respira spiritul adevaratei Ortodoxii.Si preaslavesc numele Domnului,Care daruieste Bisericii Ortodoxe asemenea comori ce stralucesc in intunericul greselii si al pierzaniei.Preamarit si binecuvantat fie Domnul si Dumnezeuul nostru cel milostiv,Care statorniceste credinta ortodoxa cu astfel de pietre pe care „ziditorii le resping”.

Photios Kontoglou

Il rog pe cititor sa-mi ingaduie sa adaug cateva randuri care se cuvin a fi citite dintr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o D-l Kalamiros:”Va sunt indatorat pentru cuvintele ingaduitoare.Sunt pentru mine o incurajare de care am mare nevoie.Aici unde traiesc,nu stiu pe nimeni care sa gandeasca in felul acesta si care sa ma inteleaga.Nu port discutii cu ateii si cu cei indiferenti.Si apoi ,chiar cei evlaviosi ma privesc cu oarecare neincredere si suspiciune.Doar cand citesc Parintii si Vietile Sfintilor gasesc mangaiere.Uneori mi-e teama ca gresesc.Lucrurile pe care eu le socotesc importante ,toti ceilalti le considera neinsemnate;iar lucrurile pe care eu le socotesc neinsemnate,toti ceilalti-atat cei cucernici,cat si ateii-le considera importante.De asemenea,va multumesc pentru ca m-ati prevenit in privinta trufiei.In felul acesta stiu ca imi sunteti un prieten adevarat.Ma rog sa nu cad in pacatul trufiei.in orice caz,trebuie sa fiu foarte prostdaca mi se va intampla asa ceva.Imi este limpede ca tot ce scriu am luat din Sfintii Parinti.Nimic nu imi este propriu.De aceea le iau apararea atata fanatism.Ieri i-am spus sotiei mele ca multi oameni nu au habar de lucrurile pe care le scriu,si totusi le traiesc.P e cand eu cunosc toate aceste lucruri,dar nu le traiesc.De aceea,de multe ori,cand scriam,mi se parea ca trebuie sa renunt,dar am continuat sa scriu,pentru ca in felul acesta izbuteam cel putin sa imi indrept gandurile catre Dumnezeu,chiar daca inima mea ramanea inghetata…”

CAPITOLUL INTAI

I. PACE FARA ADEVAR

Experienta tragica a ultimelor generatii a facut ca omenirea sa doreasca intens pacea.Pacea este considerata acum un bun mai important decat multe idealuri pentru care,in trecut,oamenii isi varsau de buna voie sangele.Acest lucru se datoreaza in mare masura faptului ca razboiul nu mai este ceea ce era odinioara,si anume un conflict intre dreptate si nedreptate,ci a devenit un conflict lipsit de sens,in care dreptatea diverselor parti apare numai in ochii propriilor adepti,fapt care a facut ca oamenii sa-si piarda increderea in existenta dreptatii si sa nu mai aiba nici o valoare care sa merite sa fie aparata.Astfel,razboiul,sub orice forma,pare a fi ceva complet absurd.
Rezistenta pe care umanitatea o manifesta fata de orice fel de conflict ar fi admirabila,daca ea ar fi rezultatul sanatatii spirituale.Daca nedreptatea,ura si minciuna ar fi incetat sa existe,atunci pacea ar fi constituit infaptuirea fericirii umane.Armonia ar fi fost un rezultat natural si nu unul artificial.Observam,in schimb,ceva cu totul diferit.Astazi,cand toata lumea vorbeste despre pace si armonie,dragostea de sine si ura,nedreptatea si minciuna,ambitiasi lacomia se afla la apogeu.Toti-fiecare in felul sau-vorbesc despre dragoste pentru om,dragoste pentru umanitate. Dar nu a existat niciodata o ipocrizie mai mare decat aceasta asa-numita dragoste,intrucat dragostea pentru ceva teoretic,pentru ceva imaginarprecum conceptul umanitate,este nu mai putin teoretica si imaginara.Ea nu are nici o legatura cu dragostea pentru omul concret care se afla in fata noastra.Dragostea pentru o anumita persoana,cand ea exista,este singura dragoste adevarata.Este dragostea pentru aproapele nostru,dragostea pe care ne-a cerut-o Hristos.
Acest om anume,cu imperfectiunile si slabiciunile lui,in loc sa fie iubit,a fost urat in vremea noastra mai mult decat in oricare alta perioada.Nu numai ca a fost urat,dar a fost dispretuit si umilit;a fost considerat drept un „lucru” lipsit de vreo valoare anume,un mijloc pentru atingerea „scopurilor inalte” ,o particula a masei.Cei care vorbesc cel mai mult despre dragostea pentru om si umanitate,despre pace si armonie sunt tocmai cei care-si urasc celmai mult aproapele,cunoscutii.Ei iubesc omul creatie a propriei lor imaginatii,nu iubesc omul realitate.Or,aceasta venerare a omului-idol este in realitate narcisism,adoratie de sine.
Prin urmare ,ar fi o naivitate sa credem ca dispozitia pacifista care caracterizeaza astazi umanitatea provine din dragoste.Aceste cuvinte despre dragoste sunt fatarnicie si autoamagire.Dorinta de pace provine din pierderea idealurilor,din frica si din placerea de confort.Este dorinta de a fi lasat in pace pentru a te bucura de lucrurile ravnite de pe pamant.Este cooperarea conventionala pentru achizitionarea bunurilor pe care fiecare persoana separat nu ar fi in stare sa le dobandeasca.Este o intelegere universala cu privire la ceva ce a devenit o pasiune generala:senzualitatea si materialismul.Este un produs alproastei necesitati.
Pacea despre care vorbeste lumea este o capitulare neconditionata a tot ceea ce este bun,sacru si maret,si dominatia meschinariei,mediocritatii si indiferentei.Este stergerea personalitatii indivizilor si a popoarelor.Este un amestec de compromisuri si calcule,o mare de ipocrizie,indiferenta fata de adevar,tradare a tot ceea ce este cu adevarat sfant.
Razboiul este un lucru cumplit,este rezultatul caderii omului,si nimeni nu-l va elogia.Pacea pentru care se targuieste lumea este insa ceva cu mult mai de temut.Febra este neplacuta,dar indica cel putin ca organismul reactioneaza la un rau care a patruns in interiorul lui.Pacea pe care ei doresc sa o aduca nu este,din pacate,pacea care purcede din izbanda asupra raului,ci cea care provine din infrangere.Este lipsa de febra a unui cadavru.
In fond,pacea la care aspira oamenii nu este doar o pace a armelor.Este pacea constiintei.Ei doresc sa inpace binele cu raul,dreptatea cu nedreptatea,virtutea cu pacatul,adevarul cu minciuna,pentru a putea face pace cu propria lor constiinta impovarata.

II. DEZBINAREA NU A EXISTAT


Asa-zisii crestini joaca un rol important in incercarea lumii de a obtine pacea.Cu sloganul „Crestini ,uniti-va !”,ei au pornit in cautarea bazarului unde are sa se vanda adevarul.
Odinioara ,crestinii aveau credinta si erau gata sa moara pentru credinta lor.In ziua de azi,zelul lor pentru adevar s-a domolit.Au inceput sa-l considere ca fiind ceva secundar.Li se par lipsite de importanta si nedemne de a fi mentionate diferentele dintre biserici,pentru care altadata martirii se sacrificau cu ardoarea,Parintii erau exilati,iar credinciosii prigoniti si mutilati cu capete.
Majoritatea dintre ei sunt sentimentali incorigibili,care cred ca religia lui Hristos este un sistem etic privind relatiile umane.Altii urmaresc scopuri politice si interese ascunse.Ei zidesc cetatea Antihristului.Cauta armonia,fiind indiferenti fata de adevar,cauta o reconciliere externa,ignorand disensiunile interne;cauta litera,fiind indiferenti fata de duh.
Cum e cu putinta ca ei sa spere ca ceea ce nu s-a infaptuit in primele secole ale schismei se va infaptui acum,cand diferentele in dogma si mentalitate,o data cu trecerea secolelor,din simple fisuri,au devenit prapastii ?
Simplul fapt ca ei vorbesc despre unitatea bisericilor arata ca gandirea lor este profund anticrestina.Ei recunosc prin aceasta ca Biserica Una,Sfanta,Soborniceasca si Apostoleasca ,pe care o marturisim in simbolul credintei noastre (Crezul),ar fi incetat sa existe;ca a fost dezbinata in multe biserici care nu mai sunt universale,adica nu mai cuprind intregul adevar si har,precum bisericile ortodoxe locale,ci detin o parte mai mare sau mai mica de har.Prin urmare,ei cred ca adevarul nu mai exita pe pamant si ca venirea lui Hristos a fost pana la urma zadarnica.Caci adevarul confundandu-se cu minciuna,este cu neputinta ca adevarul pentru care a venit Hristos sa stea marturie pentru a fi redescoperit.Asadar,devine imposibila redescoperirea lui Hristos ,Care El Insusi este adevarul.
Dar atunci de ce a spus Hristos ca are sa fie cu noi pana la sfarsitul lumii ?”Si am sa fiu cu voi toate zilele,pana la sfarsitul veacului”De ce a spus ca Sfantul Duh ii va indruma pe ucenici catre deplinatatea adevarului si ca Biserica va izbandi asupra portilor iadului. ?
Daca Biserica a fost dezbinata-si daca e nevoie de unire,inseamna ca a fost dezbinata-,atunci tot ceea ce a fagaduit Hristos s-a dovedit a fi numai minciuna !Insa Dumnezeu sa ne fereasca de o asemenea blasfemie !Biserica exista si va exista pana la sfarsitul lumii,nedezbinata si invulnerabila,potrivit fagaduintei Domnului.Toti cei care vorbesc despre „unirea bisericilor” neaga pur si simplu pe Hristos si Biserica Sa.
Cand un patriarh accepta participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor ca fiind una in randul multor „biserici”,ce altceva face decat sa recunoasca in mod public,precum protestantii,existenta mai multor biserici,si prin aceasta dezbinarea Bisericii Una,Sfinte,Sobornicesti si Apostolesti ?Ce altceva face decat sa-L renege pe Hristos ?
Dar,in stradaniile lor profane acesti oameni prezinta textele liturgice ale Bisericii si pe Hristos Insusi ca fiind aliatii lor.Intr-adevar,Hristos s-a rugat ca ucenicii Sai „sa poata fi unul”,si Biserica se roaga in timpul fiecarei Liturghii „pentru unirea tuturor”.Aceste cuvinte nu vor insa sa spuna ca Biserica se roaga ca intr-o zi crestinii sa se uneasca facand compromisuri reciproce in convingerile lor.Nu se refera la urmarirea unor acorduri compromitatoare,prin care sa se uneasca elemente denumite in mod diferit.Nu au nici o legatura cu protocoalele facute in vederea unei aliante,unui acord sau unei conventii,precum cele care se semneaza dupa multe negocieri intre natiuni diferite.Nu,aceste cuvinte nu vor sa spuna nicidecum asa ceva !Biserica nu se roaga lui Dumnezeu pentru unirea unor elemente opuse,ci pentru ca toti oamenii sa devina UNUL.Cu alte cuvinte,pentru ca ei toti sa accepte cu cainta adevarul,sa se inchine cu umilinta dinaintea Bisericii si sa se numere printre membrii ei.Pentru ca ei sa-si dea seama de greseala in care au trait si sa se indrepte degraba spre lumina si adevar,si anume spre Biserica.Acesta este lucru pentru care se roaga Biserica.Pentru acest lucru anume ne rugam in Liturghia Sfantului Vasile cel Mare:”Indreapta-i o Doamne pe cei aflati in greseala si uneste-i cu Biserica Ta Soborniceasca si Apostoleasca”.Doar aceasta rugaciune si dorinta izvoraste din dragostea adevarata,caci ea cauta tamaduirea celor bolnavi si nu amagirea lor.

III. OFERTA,NU DISCUTIE

Cativa ortodocsi naivi cred ca aceasta apropiere a bisericilor nu se face cu scopul unirii,ci pentru instruirea celor eterodocsi.”Acestea sunt „,spun ei ,”manifestari de iubire fata de fratii nostri”.”Dca ne inchidem in cochilia noastra”,spun ei adeseori,”daca nu luam parte la conferintele internationale si nu trimitem observatori la conciliile papale s.a.m.d.,atunci cumvor cunoaste occidentalii Biserica Ortodoxa si cum vor fi atrasi inspre aceasta ?”
Dar cum li se va spune occidentalilor ca Biserica Ortodoxa este Biserica Unica Adevarata,cand ei o vad insotindu-se cu „bisericile” false,ca fiind egala intre egale ?Nu vor crede ei ,drept urmare,ca Ortodoxia este si ea asemenea celorlalte-relativa si partiala ?Sau este rezonabil sa speram ca acele concilii ale unor fanatici purtatori de bereta si ale unor preoti imbracati in rasa vor fi vreodata in stare sa recunoasca adevarul ?Ei nu fac decat sa-i flateze pe ortodocsi,pentru a-i atrage de partea lor.Daca ar avea o nostalgie autentica de a cunoaste ortodoxia,nu ar avea nevoie de consilii si de conferinte:s-ar indrepta direct spre izvoarele acesteia,spre Parintii si Sfintii ei.
Nu !Cea mai buna cale de a-i convinge pe altii de adevar este sa crezi tu insuti in el.Nu il discuta,marturiseste-l doar!Consiliile si conferintele dezbat adevarul.Insa aceasta este o tradare,intrucat in asemenea cazuri nu este vorba de un dialog cu ereticii,sau de un sfat dat acestora,ci de o discutie cu „bisericile”.Hristos nu cere participanti la dezbateri ,ci marturisitori.Adevarul pe care El ni l-a propovaduit nu este de felul celor care pot fi dezbatute.In diferitele intruniri ecumenice,discutia ia forma unui negot,in care are loc un schimb de compromisuri in materie de credintapentru a se ajunge la un acord final.In aceste conditii,pana si simpla prezenta a unui ortodox la o intrunire ecumenica este o tradare a lui Hristos.Este Hristos vandut necredinciosilor pentru treizeci de arginti,de vreme ce,participand,ortodoxul admite ca credinta lui poata fi supusa discutiei si acrediteaza ideea ca si el va face eventual compromisuri,daca i se va oferi in schimb ceva satisfacator.
Dca,in loc de aceasta,toti aceia care vorbesc astazi despre unire ar marturisi Ortodoxia ca fiind adevarul unic si absolut,si ar refuza orice contact ecleziastic oficial sau neoficial cu ereticii,fara a se teme a-i numi astfel,atunci vocea lor s-ar face auzita mult mai departe;si,lucru si mai important,ar fi respectata si ar pune pe ganduri.Pe cand acum vocea lor este o voce a compromisurilor,o voce care nu impresioneaza pe imeni,o voce pe care,in adancul sufletului,nimeni nu o respecta.
Parintii nu au luat parte le discutii cu ereticii.Ei au marturisit adevarul si le-au respins pretentiile fara curtoazie si fara complimente.Ei nu au ajuns niciodata la „acorduri mutuale” cu „bisericile” eretice.Dialogul lor a fost intotdeauna public si a urmarit mantuirea si edificarea sufletelor.Biserica Ortodoxa nu a stat la discutii cu „bisericile” ereticilor.Nu a fost o discutie a Bisericii cu bisericile,ci un dialog intre Biserica si sufletele ratacite.Biserica nu discuta,fiindca ea nu cauta.Ea pur si simplu ofera-intrucat ea are totul.

IV.MANTUIRE DIN LUME

Dar de ce sunt crestinii nostri atat de usor impresionati de predicile despre unirea bisericilor ?Si,in loc sa fie plini de zelul de a raspandi adevarul in aceasta lume care duce atat de mare lipsa de el,ei au iluzia pacii,incercand sa vada care lucruri cantaresc mai mult,cele care ii separa sau cele care ii unesc pe crestini.Explicatia acestui fapt este ca ei insisi nu cunosc adevarul.Cei mai multi dintre ei fiind membri ai unor organizatii si fraternitati social-crestine,au fost catehizati de timpuriu intr-un sistem etico-filozofic cu spoiala crestina,care i-a facut sa creada ca scopul crestinismului este de a infaptui coexistennta pasnica a oamenilor in spiritul dragostei.Vesnicia si Revelatia lui Dumnezeu sunt notiuni foarte indepartate pentru acesti crestini,si adesea lipsite de interes.Majoritatea dintre ei,fiind extravertiti,sunt oameni de actiune,care s-au alaturat crestinismului pentru a gasi un modus vivendi organizat si indrumat,un mod de viata in calitate de cetateni buni si onorabili ai acestui pamant.Pentru asemenea oameni,Dumnezeu este Marele Slujitor al intereselor lor personale,iar viata vesnica este o speranta de restaurare buna,dar,din pacate,indepartata.
In astfel de crestini,predicile despre unire prind foarte usor radacini.Ce bine ar fi,intr-adevar,daca cercul oamenilor nostri buni si virtuosi s-ar extinde in lumea intreaga.Am putea face negocieri fara a ne teme ca suntem pacaliti;am putea avea relatii bune si pasnice fara efort si fara a risca sa fim persecutati.Cat priveste adevarul,”Ce este adevarul?”Credem cu totii in Hristos,acest lucru este suficient.In plus,in zilele noastre lumea trece printr-o perioada grea.Crestinii trebuie sa se uneasca cat mai repede pentru a face fata comunismului,de exemplu.Ei se intreaba:”Cine va indruma si cine va mantui lumea in care traim ?” „Doar o Biserica Crestina unica,unita”,raspund ei.
Dar Hristos nu S-a facut om pentru a mantui aceasta lume care staruie in rautate.Mai degraba,El a venit ca sa-i mantuiasca pe ai Sai din lume,sa-i duca departe de cel rau,sa-i uneasca cu El,sa-i indumnezeiasca prin har si,laolalta cu ei,sa mantuiasca intreaga creatie suferinda.Lumea se indreapta spre moarte.Il urmeaza pe stapanitorul acestei lumi,pe dusmanul lui Dumnezeu.”Nu pentru lume Ma rog ,ci pentru cei pe care Mi i-ai dat” (Ioan 17,9).
Dar astfel de oameni iau partea lumii si sacrifica nestematele credintei si cietii crestine pentru aceea parte diabolica care nu va fi mantuita niciodata.Nu Hristos cere asa-zisa unire a bisericilor,ci lumea.Nu Hristos cere insotirea minciunii cu adevarul,ci lumea cauta sa falsifice adevarul,sa-l faca relativ si partial.Asa se explica faptul ca ,atunci cand se isca o discutie despre unirea bisericilor,se poate observa ca cei ce o sustin cu entuziasm sunt indeobste oamenii care nu au fost niciodata inainte interesati de probleme de religie.Unirea este cea mai buna cale de a neutraliza crestinismul,calea pe care a descoperit-o „partea diavolului. „Este inceputul disparitiei crestinismului si supuinerea lui la capriciile politicii;este transformarea crestinismului intr-un slujitor al intereselor lumii acesteia.
O data cu unirea ,crestinismul ar putea dobandi o mai mare putere pe plan mondial,dar isi va pierde intreaga forta spirituala,tocmai acesta fiind motivul care ingrijoreaza lumea.Nu asa s-a intamplat deja cu „Bisericaromano-catolica ?Setea de putere mondiala a romano-catolicilor i-a facut sa coboare drumul batatorit al masinatiilor politice,care i-a transformat in unelte ale marilor curente politice.
Cei care vorbesc despre unire nu au inteles de ce a venit Hristos in lume.Ei cred ca El a venit pentru a ne propovadui un mesaj etic si artificial ca al lor,ca El a venit pentru a ne invata cum sa traim ca buni cetateni ai acestui pamant.Ei repeta intruna ca oamenii trebuie sa urmeze legea lui Hristos pentru ca imparatia lui Dumnezeu sa vina in cele din urma pe pamant.Unii vorbesc de o „Grecie crestina”,altii de „democratii crestine”,altii de „imparatii crestine”,si nici unul dintre ei nu isi da seama cat de mult seamana asteptarile lor cu asteptarile evreilor,care doreau ca Mesia sa fie un Rege pamantesc.
Ei nu Il vor pe Hristos asa cum este El;ei nu Il vor pe Hristos Care a refuzat sa Se supuna,in pustiu,ispitirilor diavolului.Ei vor un Hristos care li se va supune lor.Vor un Hristos care doreste imparatiile pamantului,un Hristos care va preface pietrele in paine pentru ca oamenii sa se sature,un Hristos care va coplesi lumea cu minuni care inspira teama si ii silesc pe oameni sa se supuna.
Cu alte cuvinte ,acesti oameni nu-L asteapta pe Hristos,ci pe Antihrist.Pana la a doua venire,Hristos va ramane umil si ascuns,departe de puterile lumesti si de placerile pamantesti,fara sa sileasca pe nimeni sa-L urmeze ci doar cerandu-le celor care vor veni langa El sa I se asemuiasca in smerenie si sa nu ravneasca la nimic lumesc.
„Crestinii” care vorbesc despre „natiunea lui Dumnezeu”,”o Grecie crestina”,”crestinism mondial” si „unirea bisericilor” nu isi doresc acest fel de Hristos.La fel ca Marele Inchizitor al lui Dostoievski,ei sunt gata sa-L arunce in foc pe Hristos cel adevarat,deoarece le strica planurile pe care le urzesc cu indarjire de ani intregi.”Ai venit si ne-ai propovaduit un crestinism neomenos si aspru” ,ii spune Inchizitorul lui Hristos,”si ne trudim de atatea veacuri sa facem din el o religie omeneasca.Si acum,ca am izbutit,ai venit sa ne spulberi stradaniile ?Dar n-ai sa izbutesti.Maine am sa te osandesc si am sa te ard pe rug,ca pe cel mai nelegiuit dintre eretici”.
Da,oamenii vor un Hristos care va vorbi despre lumea aceasta si nu despre lumea cealalta;un Hristos care va oferi placerile vietii acesteia si nu pe cele ale vietii viitoare.Ei nu vor bogatii care nu pot fi cantarite si pipaite,ci bogatii pe care poti pune mana aici si acum.Ei nu vor un stapanitor al vremii ce va sa vina,ci al timpurilor de acum.
De aceea lor nu le pasa ce se va alege de adevar cand sovaitoarele si asa-numitele biserici crestine se vor uni dupa o mie si unu de compromisuri.De aceea nu ii preocupa ce se va alege de viata intru Hristos dupa ce pamantul curat al Ortodoxiei va fi cotropit de atatia barbari piosi si natangi religiosi.Adevarul nu ii preocupa;Hristos nu ii preocupa si nici viata in duh si in har.Ii intereseaza doar puterea pamanteasca pe care o confera unitatea si stapanirea lumii din perspectiva unei singure viziuni.
Acesti oameni vor fi numiti crestini fara a fi cu adevarat crestini.Majoritatea dintre ei cred ca sunt crestini adevarati,intrucat ei nu stiu ce este crestinismul si il confunda cu teorii filosofice si „teorii ale lumii”,pentru a folosi un termen preferat de ei.De fapt,ei sunt adepti ai Antihristului la fel ca evreii din timpul lui Hristos,la fel ca evreii din orice timp.
Evreii L-au asteptat pe Mesia secole la rand,si,cand a venit,nu L-au acceptat;in schimb,L-au rastignit pe cruce.Si de ce ?Pentru ca Hristos nu era ceea ce asteptau ei.Si din aceasta cauza n-au fost in stare sa-L recunoasca pe Mesia in persoana Lui.Ei asteptau pe cineva care va supune toate neamurile la picioarele poporului lui Israel,care ii va sili pe carmuitorii romani ai lumii sa i se inchine si sa-l venereze,care va da putere si glorie lumeasca adeptilot sai.
Cand L-au vazut sarac si umil,bland si plin de pace,ca unul care nu oferea bunuri pamantesti,ci vorbea despre lucruri ceresti (si nu numai atat,ci le-a cerut chiar sa se lepede de cele pamantesti si tangibile,in asa fel incat,eliberati,sa poata ajunge la cele ceresti si intangibile),si-au dat seama ca El nu era pentru ei.Nu era Mesia pe care-l asteptau ei,ci tocmai opusul lui.El.Care a refuzat sa prefaca pietrele in paine pentru ca toti sa se sature,Care a refuzat sa copleseasca multimile cu puterea Lui si nu a fost de acord sa ingenuncheze imparatiile pamantului,El nu era conducatorul potrivit pentru ei.De-asta L-au rastignit si au continuat sa astepte pe altul.Si inca il asteapta.Si impreuna cu evreii sunt milioane de oameni care il asteapta pe Mesia evreilor,si cei mai multi dintre ei se numesc crestini !Si nu au nici cea mai mica idee ca asteapta acelasi Mesia ca si evreii.

V. ANTIHRISTUL


Tragedia este ca Mesia pe care il asteapta evreii are sa vina.Acest lucru l-au spus Hristos si Apostolii;se afla scris in cartile Noului Testament.Mesia evreilor are sa vina.Are sa ofere painea pe care Hristos a refuzat s-o dea,si,o data cu aceasta,toate lucrurile materiale pe care El a refuzat sa le dea.Are sa-i copleseasca cu semne si minuni care ii vor infricosa si ii vor ului pe oameni de la un capat la celalalt al pamantului,si ei vor veni tarandu-se sa-i cada la picioare.Are sa uneasca toate natiunile si rasele si imparatiile lumii intr-un singur stat.Are sa umple de bucurie inimile carturarilor legii si ale fariseilor-inimile fiecarei rase de „evrei”.Da,Mesia evreilor are sa vina.Are sa fie ceea ce Hristos nu este,si nu are sa fie ceea ce Hristos este.Are sa fie Antihristul.”Copii,este ceasul de pe urma,si precum ati auzit ca vine antihrist…” (I Ioan 2,18).
„1. In privinta venirii Domnului nostru Iisus Hristos si a adunarii noastre impreuna cu El, va rugam, fratilor,
2. Sa nu va clintiti degraba cu mintea, nici sa va spaimantati - nici de vreun duh, nici de vreun cuvant, nici de vreo scrisoare ca pornita de la noi, cum ca ziua Domnului a si sosit.
3. Sa nu va amageasca nimeni, cu nici un chip; caci ziua Domnului nu va sosi pana ce mai intai nu va veni lepadarea de credinta si nu se va da pe fata omul nelegiuirii, fiul pierzarii,
4. Potrivnicul, care se inalta mai presus de tot ce se numeste Dumnezeu, sau se cinsteste cu inchinare, asa incat sa se aseze el in templul lui Dumnezeu, dandu-se pe sine drept dumnezeu.
5. Nu va aduceti aminte ca, pe cand eram inca la voi, va spuneam aceste lucruri?
6. Si acum stiti ce-l opreste, ca sa nu se arate decat la vremea lui.
7. Pentru ca taina faradelegii se si lucreaza, pana cand cel care o impiedica acum va fi dat la o parte.
8. Si atunci se va arata cel fara de lege, pe care Domnul Iisus il va ucide cu suflarea gurii Sale si-l va nimici cu stralucirea venirii Sale.
9. Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, insotita de tot felul de puteri si de semne si de minuni mincinoase,
10. Si de amagiri nelegiuite, pentru fiii pierzarii, fiindca ei n-au primit iubirea adevarului, ca ei sa se mantuiasca.
11. Si de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amagire, ca ei sa creada minciuni,
12. Ca sa fie osanditi toti cei ce n-au crezut adevarul, ci le-a placut nedreptatea. „(II Tesaloniceni 2,1-12).
Antihristul nu isi va face aparitia in istorie intr-un mod inspaimantator si zguduitor,prin care l-ar putea recunoaste oricine,nu va avea o infatisare respingatoare si nici nu va savarsi faradelegi.Va veni in asa fel incat foarte putini isi vor da seama cine este.Va veni dupa o pregatire lunga de secole,care a inceput in zilele dintai ale Bisericii si care continua cu si mai mare elan in zilele noastre.Omenirea il va considera cel mai de seama binefacator al ei.
Atatea secole de apostazie au cultivat omenirea si au pregatit-o sa-l accepte.Omenirea il asteapta ca stapanitor ideal al ei.Intreaga evolutie istorica duce la Antihrist.

VI. TAINA FARADELEGII

Catolicismul a ingaduit crestinismului apusean sa se hraneasca din spiritul lumesc.A cufundat gandirea crestina in rationalism si in dispozitia pentru paganism a grecilor antici.In sfarsit ,o data cu infailibilitatea papei,catolicismul a adus un element mecanic in relatia dintre Dumnezeu si om,propovaduind ca Dumnezeu a fagaduit sa vorbeasca prin gura unor oameni pacatosi si aroganti,asa cum au fost multi dintre papi.Renasterea si umanismul au constituit desavarsirea turnurii pe care a luat-o lumea crestina apuseana spre idolatrie.In realitate,acestea au fost manifestari ale deceptiei oamenilor fata de un crestinism falsificat.Astazi,umanismul a devenit religia epocii,fiind propovaduit,din pacate,chiar si de asa-zisii crestini drept o civilizatie „eleno-crestina”.
Protestantismul a condus rationalismul romano-catolic la concluziile lui extreme.Protestantismul a respins sfintenia Bisericii si calauzirea acesteia de catre Sfantul Dud,intrucat nu a vazut nici sfintenie ,nici adevar in „biserica” Apusului.Astfel a desfiintat Traditia si si-a lasat credinciosii fara nici un criteriu al adevarului sau al minciunii,indepartand pentru totdeauna harul lui Dumnezeu de imparatia sa.
De la protestantism la ateism si apoi la materialism nu a fost o distanta mare.Diferite filozofii au inceput sa revendice pozitia credintei crestine in mintea omeneasca,si in cele din urma scientismul a cucerit lumea.A avut o putere speciala de a convinge masele,deoarece realizarile sale in domeniul tehnologiei evocau uimirea si incantarea maselor care,ducand lipsa de criterii spirituale,s-au dovedit a fi o prada usoara pentru materialism.In plus,stiinta a dat umanitatii sensul fals al cunoasterii.putea sa-si schimbe conceptiile si teoriile oricat de des,dar de fiecare data aceste conceptii si teorii se bucurau de „sanctitatea” cunoasterii dovedite empiric,si acest lucru influeneaza gandirea oamenilor intr-un mod magic.
In cele din urma,cand umanitatea,coborand astfel de trepte,s-a aservit pasiunii materialismului,a aparut comunismul.Cand oamenii au ajuns chiar sa creada ca singurul bun autentic este banul,era ceva firesc sa pretinda distribuirea echitabila a acestuia din partea unor guverne indiferente la durerea oamenilor saraciti.Aceasta solicitare i-a umplut de ura si rautate si i-a facut si mai nefericiti,deschizand prapastii de netrecut intre oameni si facandu-i pe multi sa urasca la fel ca si Cain (aceasta nu inseamna ca distribuirea corecta a banilor nu este o obligatie,si una fundamentala chiar,a guvernului.Asa a inceput razboiul intre capitalism si cumunism,care sunt de fapt 2 sisteme inrudite,la fel de materialiste si care idolatrizeaza banul,separandu-le doar propriile interese si batalia pentru distribuirea banilor.Programul amandurora este de a preface pietrele in paine,de a uni lumea sub influenta lor si de a o uimi prin realizari pe care omul nici macar nu si le-ar putea inchipui.Astfel,omenirea a ajuns treptat la portile exterioare ale imparatiei Antihristului.A ajuns in punctul in care are nu numai vointa ,ci si putinta de a raspunde pozitiv la cele 3 ispitiri ale lui Lucifer.In scurta vreme,tot ce va ramane de facut va fi ca Antihristul sa preia conducerea generala a statului universal,sa puna capat pentru totdeauna foametei si saraciei si sa-i indestuleze pe oameni cu bunuri materiale,astfel incat in inimile lor,aduse la satietate de placere si de cofort ,sa nu mai ramana loc pentru Dumnezeu.

VII. UNIREA RELIGIILOR

Daca luam in considerare toate acestea,ne dam seama ca intr-o umanitate preocupata doar de propria-i liniste,pentru care nimic nu mai e sfant in afara de propriile-i interese materialiste,intr-o lume a oamenilor pragmatici,pentru care orice discutie despre adevar este o palavrageala inutila,unirea bisericilor nu numai ca nu este dificila,ci ,dimpotriva,apare ca inevitabila.Mai mult decat atat,as indrazni sa spun ca nu numai unirea bisericilor asa-numite crestine este inevitabila,ci unirea tuturor religiilor in general.
In imparatia sa ,Antihristul nu va tolera discordia;nu va tolera religii ori certuri privind subiecte religioase.Va sedea in templul lui Dumnezeu ca Dumnezeu,si toate popoarele lumii i se vor inchina,pentru ca „si i s-a dat ei [fiarei] stapanire peste toata semintia si poporul si limba si neamul.Si i se vor inchina ei toti cei ce locuiesc pe pamant,ale caror nume nu sunt scrise in cartea vietii” (Apocalipsa 13,7-8).Atunci ,pentru acei oameni,”ale caror nume nu sunt scrise in cartea vietii”,va exista o singura religie:religia lui Antihrist.
Exista deja religii care pot ingloba toate religiile-predecesoare ale religiei lui Antihrist.O astfel de religie este francmasoneria.A fost deja adoptata de cei mai progresisti dintre liderii lumii.Cu sincretismul ei,poate reconcilia in mintile unor prosti toate antitezele religioase ale umanitatii si poate depasi toate obstacolele si greutatile din calea unirii cu care se vor confrunta diferitele religii.Intr-adevar,la ce bun sa depui atata efort pentru a gasi solutii acceptabile pentru diferente dogmatice si de alt fel intre diferitele confesiuni,iar apoi pentru deferentele dintre religii,si sa nu inaintezi direct catre unirea religiilor,catre un fel de francmasonerie universal functionala ?
Dandu-si seama de acest lucru,majoritatea liderilor religiosi din ziua de azi,cel putin cei mai :mari” si cei mai „importanti”,s-au zorit (progresisti cum sunt) sa devina masoni,fara ca acest lucru sa-i impiedice sa-si poarte sutanele sau odajdiile,ori sa-si celebreze liturghiile.Insa,intrucat laicii inca nu sunt pregatiti,este necesar ca primii sa pastreze aparentele si sa realizeze mai intai unirea bisericilor,si abia apoi unirea religiilor…

VIII. O PRIVIRE IN TRECUT

Prin urmare ,acestea vor fi schimbarile din viitorul nu prea indepartat.De aceea intreaba Domnul daca va gasi oameni credinciosi cand va veni iar pe pamant:”Dar fiul Omului,cand va veni,va gasi ,oare,credinta pe pamant ?” (Luca 18,8)
O privire in trecut ne va spune multe despre cursul pe care l-au luat si-l vor lua problemele ecleziastice.
Primele tendinte ale imparatilor bizantini de a forta o unificare cu papalitatea schismatica au fost din fericire curmate de atitudinea oamenilor si de subjugarea Bizantului de catre turci.Dar o data ce natiunea greaca si-a regasit libertatea,vechea tentatie i-a batut iar la usa.La inceput,s-au opus curentului de europenizare.Dar ei nu aveau stiinta de carte si,desi isi varsasera sangele pentru libertatea tarii lor,au fost repede dati la o parte de catre cei care dobandisera de scurta vreme invatatura si care detineau puterea la curtea regelui Otto.”Acestia au injosit patria si religia,care acum este zdruncinata de catre cei necredinciosi.In vremea ocupatiei otomane,nici macar o piatra din vechile biserici nu a fost clintita de la locul ei.Fanariotii si altii asemeni lor,care au fost corupti in Europa ,ne-au distrus manastirile si bisericile,pangarindu-le pe unele si transformandu-le pe altele in grajduri.Am indurat astfel de fapte de la multi preoti,precum si de la laici,soldati si politicieni.desi ne-am varsat sangele,suntem in pericolul de a ne pierde patria si religia” (Macriyannis,Memorii,p 398).
Acesti intelectuali instruiti pe jumatate dispretuiau poporul grec cu impatimirea unor persoane subversive.Ii desconsiderau limba,obiceiurile,felul de a fi si mentalitatea.Au utilizat toate mijloacele posibile aflate la dispozitia lor pentru a falsifica adevarul credintei lui si pentru a altoi secularismul si rationalismul pe copacul Sfant al Ortodoxiei,care secole la rand ramasese nepangarit sub cuceritorul barbar.Pentru a lovi Biserica in inima,i-au lovit manastirile:pe unele le-au inchis,altora le-au confiscat proprietatile,iar altorale-au trimis stareti „progresisti”,care le-au desfiintat mult mai usor decat orice sabie cu doua taisuri a statului.
Lipsita de manastirile ei si avandu-si episcopii subjugati puterii seculare,Biserica a devenit o sfera de activitate neocrotita.Educatia oamenilor a trecut din mainile Bisericii in mainile unei false civilizatii crestine,ce a fost si a ramas pe de-a-ntregul pagana.Totul a inceput sa fie adaptat la gustul societatii atheniene,instrainate si parvenite.
Venerarea Bisericii a inceput sa degenereze in ceva mai pamantesc.Muzica bizantina a inceput sa se europenizeze,degenerand in armonie teatrala pentru 4 voci.Icoanele au inceput sa para prea austere si urate in ochii femeilor din clasa „dominanta”,care isi doreau „Iisusi dragalasi”,plini de indulgenta pentru pacatele lor si incapabili sa inspire evlavie si veneratie.Barba si parul lung al preotilor au inceput sa le deranjeze,iar acestia au raspuns cererilor publicului contemporan;atmosfera sumbra a fost inlocuita de lampile lui Edison,ceea ce a facut ca biserica sa se asemene unui salon imperial potrivit pentru nunti si pentru aparitiile oficiale ale clasei conducatoare.
Dar asta nu a fost totul.Nu numai invatamantul primar si secundar,dar nici macar cel superior nu a mai ramas in grija Bisericii.Astfel,teologii,viitorii preoti si ierarhi nu s-au format in sanul Bisericii,matca lor fireasca,ci incadrul unei universitati de stat,inabusite de duhoarea rationalismului si lipsite de orice adancime spirituala,neavand nici o posibilitate de a cunoaste viata mistica de sfintenie in Hristos,care ea singura plamadeste teologi adevarati.Asa ca s-au ivit ,precum niste neghine in Biserica,teologi cu mintea doldora de teorii filosofice de origine protestanta sau romano-catolica,dar cu inima golita de trairea efectiva a Ortodoxiei.
Acesti oameni erau incapabili sa vada prapastia care separa Biserica rasariteana de „Bisericile” Apusului.Ei considerau ca totul este o chestiune de formule dogmatice,iar nu una de viata si de esenta.Pentru ei, viata intru Hristos se confunda cu o serie de stari emotionale si de acte etice,exact asa cum este pentru occidentali.Le erau necunoscute revelatia (viziune launtrica) a lui Dumnezeu,experienta vie a prezentei lui Hristos si salasruirea Duhului Sfant,adica staruinta adevarului in inima unui om.Cand vorbesc de adevar,se refera la o dogma stabilita dinainte,care nu necesita prea multa gandire sau discutie.Pentru ei,la fel ca pentru occidentali,dogma era o lume separata de formule intelectuale,indeajuns de impovaratoare,si a carei valoare,dupa aceasta sciziune intre viata si credinta,erau incapabili s-o aprecieze.
Asadar,temeliile pe care pana si cei mai bine intentionati teologi ai nostri urmau sa cladeasca pentru a-si apara Ortodoxia erau profund putrede.Este cumplit sa ne dam seama ca intreaga viata religioasa contemporana a Greciei este cladita pe aceste temelii subrede.Odinioara,cucernicia oamenilor izvorase din manastiri,care le erau reazem si calauze duhovnicesti;in Regatul Grecesc,cucernicia s-a intemeiat pe teologul-laic sau cleric-pe care tocmai l-am descris.Acest teolog,imitand exemple apusene,a organizat comunitati si asociatii crestine si a luat in sarcina sa propovaduirea si catehismul.Astfel,pe cata vreme inainte evlavia unui loc isi avea drept centru manastirea locala si preotii Bisericii,iar crestinul din regiunea A nu se deosebea in nici o privinta de crestinul din regiunea B,intrucat toti erau copii ai aceleiasi Biserici Ortodoxe,acum teologul organizeaza factiuni;si acum,intr-unul si acelasi loc,sunt crestini din factiunea A si crestini din factiunea B,mereu potrivnici si neincrezatori,despartiti fara ca vreuna dintre parti sa inteleaga prin ce se deosebesc de fapt.Dar,in ciuda urii si a schismelor dintre ele,factiunile sunt de acord asupra faptului ca,in ceea ce-i priveste pe occidentali,”aspectele care ne unesc sunt mai numeroase decat cele care ne separa” si ca „trebuie sa tinem cont de aspectele care ne unesc si sa le trecem cu vederea pe cele care ne separa”.Cu alte cuvinte,ei considera unirea si dragostea pentru „fratii” lor apuseni (pe care,de regula,nu i-au vazut sau cunoscut niciodata !) mai usor de implinit decat cea pentru compatriotii si semenii lor ortodocsi,pe care ii vad zi de zi si pe care ii cunosc nemijlocit.Dupa cum am spus,astazi oamenii ravnesc dupa dragostea pentru om,dupa dragostea abstracta pentru umanitate,in vreme ce ei sunt incapabili sa-si iubeasca aproapele.

IX. PROBLEMA VECHIULUI CALENDAR


In aceasta atmosfera de degenerare,ca urmare a presiunii exercitate de stat,s-a facut subit primul pas oficial al Bisericii Grecesti catre papa:adaptarea calendarului papal.
Din pacate,putini sunt cei care au inteles semnificatia chestiunii „vechiului calendar”.Majoritatea pun impotrivirea sustinatorilor vechiului calendar pe seama ingustimii de spirit a celor inculti,acesta fiind un alt semn al adancului dispret pe care,plini de sine,cei instruiti il nutresc fata de cei neinstruiti.Dar,pentru ca acesti oameni sa opuna rezistenta in felul in care au facut-o,ei trebuie sa fi avut cel putin un zel religios si o preocupare spirituala ce lipseste masei celor nepasatori,care,necunoscand adevarata natura a problemei,au luat-o pe urmele majoritatii ierarhiei.Nici unul dintre teologii luminati sau dintre adeptii lor nu a dat nici macar o dovada de durere fata de divizarea Bisericii Grecesti,nici nu a incercat vreunul dintre ei sa raspunda la strigatele indurerate ale atator mii de credinciosi.Cei mai multi erau de partea lor;numarul lor mare le-a conferit intotdeauna un sentiment de siguranta.In realitate,ei nici macar nu au avut majoritatea de partea lor.Caci,desi existau doar cateva mii de sustinatori ai vechiului caledar si milioane de adepti ai celui nou,cei cateva mii erau credinciosi care sufereau pentru Biserica,in vreme ce in randul milioanelor de indiferenti,materialisti si atei,adepti ai noului calendar,este indoielnic ca s-ar putea gasi cateva mii de oameni cat de cat credinciosi.Dar le-au zambit cu dispret acelor marturisitori simpli ai Ortodoxiei,spunand ca refuza din superstitie sa-si modifice calendarul,ceea ce nu este just.
Problema nu este insa aceasta.Nu erau indreptatiti sa-i acuze pe sustinatorii vechiului calendar.Chestiunea nu era care dintre cele doua calendare este cel corect.Este un lucru cunoscut ca ambele calendare sunt inexacte.Nici sustinatorii vechiului calendar ,nici sustinatori celui nou nu isi sprijineau ideea pe ratiuni de acuratete astronomica.Motivul care a provocat decizia introducerii noului calendar in Grecia nu a fost nici astronomic nici teologic.A implicat pur si simplu una dintre multiplele capitulari ale ierarhiei aservite statului,care i-a cerut acest lucru pentru a-si facilita tranzactiile comerciale.
Refuzul sustinatorilor vechiului calendar de a se conforma s-a bazat pe un motiv cat se poate de teologic,care provenea dintr-o profunda cunostiinta ecleziastica.De fapt,unitatea liturgica a Bisericii a fost pusa in pericol in favoarea unor interese politice.Schimbarea calendarului a fost urmarita de ruptura armoniei liturgice dintre Biserica Greceasca si celelalte Biserici Ortodoxe care pastreaza vechiul calendar pana in ziua de azi.Si nu a fost doar o chestiune de dezacord in viata liturgica a Bisericii militante-continuitatea vietii liturgice a Bisericii militante cu cea triumfatoare a fost si ea intrerupta.
In Grecia,cand clopotele de la biserica ii cheama pe credinciosi sa sarbatoreasca Craciunul,iar coristii canta cu bucurie:”hristos s-a nascut,slava Tie”,milioane de frati ortodocsi de-ai nostri din restul lumii si de pe Muntele Sfant sunt inca in postul Craciunului;ei nu aud clopotele,si nici nu canta cu noi imnurile de bucurie ale Nasterii Domnului.
Isi poate cineva imagina ceva mai rau pentru Biserica decat aceasta ruptura in armonia liturgica,care ne instraineaza spiritual nu numai de Bserica triumfatoare a celor care au adormit in Hristos,ci si de Sfintii care au celebrat Liturghia conform vechiului calendar pe care l-am respins ?
Au fost necesare atatea eforturi ale Parintilor,atatea sinoade pentru a se adopta acel calendar festiv-si toate acestea pentru a realiza o armonie liturgica intre bisericile crestine,intrucat aceasta armonie si intelegere exprima unitatea liturgica interna a Bsericii.Aceasta face ca Biserica sa fie in mod vadit una,in ciuda numarului mare de biserici locale.Biserica nu devine una asa cum crede papa,printr-o disciplina dura si prin supunere fata de o ierarhie stabilita dinainte,avand drept cap un singur individ care pretinde a-L inlocui pe Hristos pe pamant,ci devine una prin impartasirea tainica cu Trupul si Sangele lui Hristos.Fiecare biserica in care se savarseste Sfanta Impartasanie si in care credinciosii sunt adunati „in acelasi loc”cuprinde intreaga imagine a Bisericii Una,Sfinte Sobornicesti si Apostolesti.Ceea ce face ca o parohie sa fie un trup cu toate celelalte parohii si ca o eparhie sa fie un trup cu toate celelalte eparhii este aceasta impartasire mistica a tuturor din Trupul si Sangele lui Hristos,in Sfantul Duh si in adevar.
Asadar ,unitatea Bisericii este o legatura de taina care se instituie in timpul Sfintei Euharistii,cand credinciosii se impartasesc din Trupul si Sangele lui Hristos.Crestinii sunt un singur trup,cei care traiesc pe pamant in ziua de azi,cei care au trait inaintea noastra in veacurile trecute si cei care vor trai in anii ce au sa vina;si aceasta,intrucat avem o radacina comuna,Trupul lui Hristos.”Noi cei multi suntem o paine ,un trup,caci toti ne impartasim din Pinea cea unica”.
Prin urmare,unitatea Bisericii nu este nici administrativa ,nici disciplinara ori organizatorica,ci liturgica.De aceea este atat de important calendarul festiv.unitatea care se naste din Sfanta Impartasanie,unica Credinta si unicul Botez inceteaza a se mai manifesta in exterior atunci cand exista anarhie liturgica.Forma si cuvintele Liturghiei au fost stabilite dinainte,astfel incat toate bisericile sa i se inchine lui Dumnezeu in acelasi fel.Iar cartea de rugaciuni pentru fiecare luna (Mineiul) contine imnurile zilnice care comemoreaza Sfintii zilei si cantarile pentru fiecare zi sfanta.In felul acesta,nici o neintelegere nu poate perturba armonia liturgica.Pana si muzica si iconografia,care sunt numite arte liturgice,au fost prescrise in mod similar,in asa fel incat nici un pictor de icoane si nici un corist sa nu picteze icoane ori sa psalmodieze dupa propria-i imaginatie,el fiind obligat sa-si adapteze indemanarea si abilitatea personala la prototipurile celui mai auster realism spiritual.Si,in acelasi fel,calendarul sarbatorilor a fost fixat dinainte,astfel incat nici un preot sa nu poata celebra zilele sfinte oricand doreste,ci in asa fel incat sa existe o comuniune absoluta a rugaciunii in randul tuturor credinciosilor de pe pamant.
Asadar,ceea ce face artistul care picteaza icoane ale Bisericii dupa propriile sale gusturi,dispretuind Traditia,si ceea ce face coristul care distruge armonia liturgica cantand in mod teatral in biserica,in loc sa psalmodieze,este exact ceea ce au facut si ierarhii greci,perturband armonia liturgica a Bisericii Ortodoxe prin hotararea de a se respecta in Grecia un calendar al sarbatorilor diferit de cel pe care il urmeaza celelalte Biserici Ortodoxe si Sfantul Munte Athos.Astfel,pe Muntele Sfant se celebreaza un Sfant diferit si se canta imnuri diferite de cele din Salonic ;Schimbarea la Fata a Mantuitorului este celebrata intr-o zi la Athena si in alta zi la Ierusalim,Sinai si Moscova !
Tragedia acestei discordante este greu de sesizat in aceasta tara [Grecia] din pricina distantelor.Dar ea este perceputa cu durere de cineva care calatoreste in Europa si,in imprejurimile aceluiasi oras ,ii vede pe rusi celebrand o sarbatoare,iar pe greci o alta,ori aude clopotele bisericii grecesti chemandu-i pe credinciosi,in vreme ce clopotele bisericii ruse nu bat.Si atunci se intreaba daca ambele biserici sunt ortodoxe.
In Grecia n-u s-a inteles ce compromis serios cu lumea si ce lovitura serioasa adusa Bisericii a insemnat renuntarea la vechiul calendar in favoarea celui nou.Si daca cativa au inteles,ei nu au avut taria de a proclama adevarul.Nici unul dispunand de intelepciune si tarie lumeasca nu a gasit cuvintele pentru a protesta.Astfel,s-a dovedit inca o data ca „Dumnezeu Si-a ales pe cele slabe ale lumii ca sa le rusineze pe cele tari” si ca „Dumnezeu a dovedit nebuna intelepciunea lumii acesteia”,caci ,in vreme ce invatatii au tacut si au acceptat calendarul cel nou,credinciosii neinstruiti au fost starniti.Si ei „nu au vorbit nebunii,asa cum au facut inteleptii nebuni ai lumii”Ei nu au recurs la teorii astronomice sau la calcule matematice,ci au vorbit in numele Traditiei,pe care o considerau un lucru sfant,pe care nimeni nu-l poate calca in picioare in favoarea stiintei care isi respinge mereu propriile teorii.ori in favoarea intereselor politice si economice conjucturale ale unei tari.
Dar „discipolii oamenilor intelepti socotesc ca cele propovaduite de Dumnezeu sunt nebunii”.Asa ca,de la inceput si pana astazi,ii considera pe sustinatorii vechiului calendar nebuni,fanatici religiosi,superstitiosi,si se bucura ca propriile lor cunostinte ii situeaza deasupra unor astfel de „fleacuri”,astfel incat ei nu isi fac probleme din „nimic”.

X. DESTRAMAREA

Dar atunci cand consideri ca un anumit aspect al Traditiei este lipsit de insemnatate,atunci cu prima ocazie vei considera lipsite de insemnatate orice alte aspecte ale Traditiei care nu-ti sunt pe plac.Asa s-a intamplat cu iconografia ,asa s-a intamplat cu psalmodia;si asa s-a intamplat si cu infatisarea preotilor:acum,vesmantul li se pare prea negru;mai tarziu,barbile si parul li se vor parea prea lungi.Vor sa aduca instrumente muzicale in biserica.Desfiinteaza stanele aflate la dreapta si la stanga iconostasului,inlocuindu-le,dupa model apusean,cu siruri de banci confortabile.Trateaza cu dispret viata monahala,calomniaza calugarii,confisca proprietatile manastirilor,duc o propaganda sistematica impotriva monahismului.Nu ii intereseaza parerea Liturghiei si elimina paragrafe din slujbele religioase „pentru ca oamenii sa nu oboseasca”.Cu alte cuvinte,ei modifica traditiile ortodoxe in functie de preferintele unei societati decadente,dominate de cultul trupului si al materialismului.
In felul acesta,tesatura Traditiei incepe sa se destrame,si nimeni nu stie unde se va opri sau daca se va opri.Si,in plus,aceasta destramare se face atat de usor in ziua deazi fiindca are incuviintarea lumii,a persoanelor influente,a persoanelor educate.In special acestia din urma considera ca le face onoare sa nu fie de acord cu Parintii Bisericii,ci cu un anume teolog protestant,renumit si erudit,ori cu un anume profesor iezuit care este celebru in Europa,si asa mai departe.
Si atunci cum sa nu fie falsificate Traditia si credinta ortodoxa ?Si,in asemenea conditii,cum sa nu discutam despre unirea bisericilor si sa n-o consideram un lucru usor de indeplinit,din moment ce Biserica Ortodoxa a dobandit aceeasi mentalitate si aceleasi inclinatii ca si „bisericile” apusene?Cat de departe este ziua cand vom merge la biserica duminica si-l vom auzi pe preot rugandu-se:”si pentru Parintele nostru,Papa de la Roma”?Sau ni se va parea tuturor firesc ca am trecut peste diferentele care separa Rasaritul de Apus ?

XI. NU-L PUTEM PACALI PE DUMNEZEU

Cei care vorbesc cu atata usurinta despre unirea bisericilor ar trebui sa inteleaga ca unitatea Bisericii este un dar tainic al prezentei dumnezeiesti.Nu este ceva care se decide la conferinte,ci este ceva care ori exista,ori nu exista.Nici o decizie a oamenilor nu Il poate constrange pe Dumnezeu.
Bineinteles,este posibil ca unirea sa se infaptuiasca in exterior,si toti-protestanti ,catolici si ortodocsi-putem afirma ca suntem in cele din urma o unica biserica,,si il putem comemora pe Papa de la Roma,iar Papa de la Roma il poate comemora pe Patriarhul Constantinopolului.Daca putem cadea cu totii de acord in privinta unui „minimum de adevar”.in privinta unui crez simplificat si daca gasim o solutie pentru alte cateva probleme,unirea poate exista.Va fi,in exterior,un sistem valid din punct de vedere juridic,dar va fi un sistem fara nici o legatura cu Biserica lui Hristos,chiar daca toate aparentele exterioare il fac sa semene cu Biserica.”Nu-L putem pacali pe Dumnezeu”.Cand conditiile prezentei Lui nu exista in oameni,Dumnezeu nu vine la oameni.
Biserica lui Hristos nu a fost niciodata un sistem pamantesc.Biserica s-a nascut,nu a fost facuta.Discutiile oamenilor pot face ceva caruia ii pot da numele de „biserica”.Dar acest produs va fi lipsit de viata .Biserica cea vie nu va avea nici o legatura cu el.Ea va exista undeva departe de toate aceste nascociri,neschimbata,plina de adevar si lumina,nepangarita de compromisuri false,Sfantul Duh luminandu-i pasii si invaluind-o asemenea luminii soarelui si calauzind-o triumfal catre „deplinatatea adevarului”.
Cat despre numarul crestinilor adevarati,acesta nu are nici o importanta,chiar daca ei pot fi numarati pe degetele de la o mana.Ei vor fi purtatorii Traditiei,pe care nu doar ca o vor fi invatat,ci o vor fi si trait cu adevarat,avandu-i experienta mereu vie.Crestinii traiesc in Traditie ca in elementul lor,asa cum pestii traiesc in apa.
Fie ca toti cei care –L cauta cu adevarat pe Dumnezeu sa nu mai vorbeasca despre „unirea bisericilor”. Biserica nu accepta unirea,intrucat ea nu a fost dezbinata niciodata in esenta ei mistica.Oamenii o parasesc,chiar daca pastreaza multe dintre trasaturile ei exterioare.Fie ca toti cei ce-L iubesc pe Dumnezeu sa se intoarca la Biserica si sa se smereasca spre a putea intra,caci poarta ei e ingusta si trebuie sa te pleci foarte jos ca sa poti trece.

XII. CRITERIUL INFAILIBIL

In haosul si ipocrizia lumii contemporane nu este insa usor sa deslusesti Biserica lui hristos si sa te apropii de ea,deoarece nu este de ajuns ca o biserica sa se numeasca ortodoxa pentru ca ea sa fie literalmente asa.Din pacate,apostazia exista chiar si sub sutana ortodoxa,si sub cupolelel ortodoxe,si in randul ortodocsilor practicanti.Acesta insa nu este un lucru nou,Biserica il cunoaste de la inceputurile ei;doar ca acum a atins dimensiuni neobisnuite.
Trebuie sa invatam sa deslusim Biserica in spatele aparentelor.In ceea ce priveste aparentele,astazi in Biserica Ortodoxa prevaleaza confuzia si haosul in exterior.Fiecare-instruit sau neinstruit,credincios sau nu-are propria sa opinie despre ceea ce este Crestinismul sau Ortodoxia,si isi sustine opinia cu fanatism.Or,in aceasta furtuna,este cu neputinta sa-ti gasesti calea fara o busola.
Exista insa un criteriu infailibil:continuarea Traditiei.Pretutindeni unde Traditia este pastrata vie si nepangarita,fara perturbari si modificari,asa cum era pe vremea Apostolilor,caci multi credinciosi-episcopi,preoti si mireni-traiesc si transmit aceasta Traditie,acolo este Biserica Ortodoxa,si credinciosii ei,multi sau putini,alcatuiesc Trupul lui Hristos.Toti ceilalti,preoti sau mireni,care doresc sa fie numiti ortodocsi fara sa urmeze Traditia vie a veacurilor,nu sunt altceva decat intrusi;sunt neghine in campul lui Hristos.
In ziua de azi,neginele sunt foarte multe,iar spicele de grau sunt foarte putine;dar campul este campul lui Dumnezeu,si desi neghinele sunt de multe feluri,graul ramane acelasi din generatie in generatie,din samanta in samanta,la fel cu graul cel dintai pe care Sfantul Duh l-a semanat in acelasi camp ceresc,in ziua de Rusalii.
Traditia cea vie nu a fost niciodata intrerupta,caci Hristos Insusi a fagaduit ca „portile iadului nu o vor birui”.Si Dumnezeu nu minte.cei ce incearca sa gaseasca Traditia Bisericii Crestine din primele secole sau din secolele de dinaintea schismei,pentru a o urma,marturisesc ca,in fapt,au pierdut continuitatea Traditiei.Dar ei o vor gasi negresit,caci Traditia este ceva viu si se transmite,la fel ca viata,de la cei vii la cei vii.Nu este ceva ce se descopera cu ajutorul unor studii erudite,nici ceva ce se dobandeste in mod intelectual.

XIII. ASCUNSA,DAR VIE

Acele milioane de neghine care au rasarit in ultima vreme in sanul Bisericii Ortodoxe au adus cu ele un spirit secular,astfel incat nici o Biserica ortodoxa nu a putut sa-si pastreze trasaturile exterioare neschimbate.Pana si sustinatorii vechiului calendar,care in problema calendarului au pastrat directia buna,in cazul iconografiei au tradat in mod evident Traditia.Acesta este un pacat comun tuturor Bisericilor ortodoxe in ultimul timp.
Din fericire,abaterile de la Traditie pe care le-am prezentat nu au desprins pana acum din radacini Bisericile ortodoxe.Copacul ramane in viata,viguros,in pofida tuturor zorzoanelor care i se adauga.Bisericile ortodoxe nu s-au vestejit,asa cum s-aintamplat cu „bisericile” Apusului.Daca scuturi praful pe care l-a presarat peste ele spiritul secular,ai sa gasesti frunzele proaspete ale Traditiei autentice.Traditia nu a incetat sa traiasca si sa fie in vigoare in sfera Ortodoxa.Inca mai exista calugari care traiesc viata monahala ortodoxa.Inca mai exista teologi care nu au pangarit adevarul,ci il pastreaza stralucitor si pur,departe de orice amestec strain.inca mai exista coristi bizantini si adevarati purtatori ai traditiei iconografice ortodoxe.Inca mai exista preoti asemenea celor din vechime,dedicati functiei lor sfinte,a caror legatura constanta cu Dumnezeu nu le ingaduie sa se framante in privinta barbilor lungi sau a vesmintelor negre,ci mai degraba face ca aceste lucruri sa raspandeasca sfintenie.Inca mai exista oameni simpli vrednici sa vada mari minuni.
Asadar,adevarata Traditie-viata,experienta duhovniceasca,invatamintele Apostolilor si ale Sfintilor Parinti din toate timpurile,aceste urme ale Duhului Sfant in inimile crestinilor-exista si staruie vie intre cei vii,neintrerupta din veacurile apostolice.Exista o armonie constanta in toate lucrarile,scrise si nescrise,ale ortodocsilor din toate timpurile;si aceasta este regula de aur in functie de care fiecare trebuie sa-si masoare gandurile si faptele,vazand daca se afla inauntru sau in afara Ortodoxiei.Semnele exterioare pot crea impresia ca aceasta continuitate a fost perturbata sau intrerupta,dar de va privi cineva cu luare-aminte,va observa ca ea inca infloreste si ii insufleteste pe cei ce o cauta.
Traditia exista si va continua sa existe pana la sfarsitul lumii,dar,pe zi ce trece,ea este tot mai greu de descoperit.Fiecare zi adauga tot mai multe zorzoane copacului Ortodoxiei,si in felul acesta oamenii sunt dezorientati si nu mai stiu care este adevarul.

XIV. ARCA

Mai devreme sau mai tarziu,nimeni nu stie cu exactitate cand,”bisericile” si religiile se vor uni.In acel haos al falsitatii,pana si cei alesi se vor afla in primejdia de a se rataci.Va fi vremea Antihristului.
Cum si cand va veni Antihristul ,nimeni nu poate spune.Si nu se stie cati vor fi in stare sa-l recunoasca intrucat el va veni in chip de binefacator alomenirii.Deocamdata,un lucru se poate spune cu siguranta:toate aceste miscari catre unire in randul natiunilor si al bisericilor,toate aceste compromisuri,toata aceasta uniformizare a umanitatii produsa treptat sub cilindrul compresor al culturii tehnologice netezesc calea pentru venirea Antihristului.Potrivit criteriilor lumii,aceasta evolutie a umanitatii este minunata.dar potrivit criteriilor crestine,ea este o evolutie catre distrugere.
Acest lucru nu il surprinde,nici nu il sperie pe crestin.El stie ca lumea si-a semnat condamnarea.Si de aceea a refuzat Hristos sa se roage pentru lume.”Nu pentru lume Ma rog”.Carmuitorul acestei lumi este diavolul,iar diavolul „de la inceput a fost ucigator de oameni”.
Moartea va gasi lumea in culmea gloriei ei,in culmea trufiei,pe varfulTurnului Babel,cand omul isi va fi infaptuit stravechea tentativa de a deveni zeu prin propriile lui puteri,departe de Dumnezeu.Cand Fiul Omului va veni,El il va gasi pe om in toata splendoarea amagitoare a nebuniei lui satanice.
Dumnezeu nu ii cere crestinului sa mantuiasca lumea.Orice incercare a crestinilor de a schimba cursul lumii ar fi inutila si ridicola.Lumea este o corabie care se scufunda,si se scufunda deoarece propria ei structura este putrezita.Dumnezeu nu ii cere crestinului sa mantuiasca corabia,ci sa mantuiasca cat mai multi naufragiati ii sta in putinta.
Noua arca a lui Noe,Biserica lui Hristos,se apropie de lucul naufragiului.Oricine doreste sa fie salvat trebuie sa-si caute adapostul in ea.Dar,pentru a gasi adapost,ei trebuie sa se lepede de lume,nu atat din punct de vedere geografic,cat din punct de vedere al esentei.”De aceea:Iesiti din mijlocul lor si va osebiti,zice Domnul,si de ce este necurat sa nu va atingeti,si Eu va voi primi pe voi” (II Corinteni 6,17).
Dar aici incep dificultatile.Cum te poti lepada de lume cand intreaga ta viata este cuprinsa in ea ?Raspunsul la aceasta intrebare nu se afla in aceasta carte.El se gaseste in Sfintele Scripturi si la Sfintii Parinti.De altminteri,intreaga viata in Hristos este o incercare de eliberare din lume,din „Egiptul” patimilor,si de refugiere in Arca Bisericii.
Dar,cand vremea Antihristului va fi aproape,pana si Arca Bisericii va fi greu de deslusit.Multi vor spune:”Iata,aici este Hristos” si „Acolo este Hristos”,dar ei vor fi prooroci mincinosi.Orice lucru va fi acceptat in mod oficial,intrucat Biserica,tradand incetul cu incetul comorile Traditiei, va fi fost asimilata de amestecul indescifrabil,fals unificator,care va retine majoritatea trasaturilor exterioare ale Bisericii cu o dibacie satanica.ICI-ACOLO,GRUPURI MICI DE CREDINCIOSI,CU PREOTUL LOR IN FRUNTE,VOR MENTINE INCA VIE ADEVARATA TRADITIE.
DAR CINE VA PUTEA SA RECUNOASCA BISERICA LUI HRISTOS IN ACELE GRUPURI MICI SI DISPRETUITE DE CREDINCIOSI CARORA LE LIPSESTE ORICE SPLENDOARE PAMANTEASCA ? TOTUSI,LA SFARSITUL VEACURILOR,BISERICA CEA UNA SFANTA,SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA VA FI TOCMAI IN ACELE MICI PAROHII UITATE,DEZBINATE IN APARENTA,CARE PROBABIL NICI NU VOR STI UNELE DE EXISTENTA CELORLALTE,DAR CARE VOR FI UNITE INTRE ELE PRIN LEGATURILE TAINICE ALE TRUPULUI SI SANGELUI DOMNULUI IN SFANTUL DUH,LAOLALTA CU CREDINTA SI TRADITIA PE CARE ELE LE VOR PASTRA NEPANGARITE.
In acele zile,pana si cei alesi vor fi in pericolul de a se abate de la calea cea dreapta.Este nevoie de mult curaj ca sa iei partea celor putini si sa mergi impotriva curentului lumii,cu riscul de a fi ridiculizat de cei „inteligenti” si bruscat de cei puternici.Este nevoie de multa intelepciune sa vezi adevarul exact acolo unde intreaga lume nu vede decat absurditate si prostie.in plus,adeptii minciunii vor avea miracolul de partea lor,minunea pe care diavolul I-a cerut-o lui Hristos in pustiu,semnele si minunile proorocilor si hristosilor mincinosi.”Caci se vor ridica hristosi mincinosi si prooroci mincinosi,si vor da semne mari si chiar minuni,ca sa amageasca,de va fi cu putinta,si pe cei alesi” (Matei 24,24).Cati vor fi in stare sa gaseasca drumul,cand toate semnele vor fi inselatoare ?Atunci,”cel ce va rabda pana la sfarsit ,acela se va mantui”.

XV. MASTILE

Fie ca toti cei ce doresc sa traiasca langa Hristos sa se sileasca sa dobandeasca intelepciune,pentru a-i putea recunoaste dinainte pe proorocii si pe hristosii mincinosi;si fie ca ei sa poarte armura credintei astfel incat sa-i poata birui pe aceia si pe adeptii lor.
Caci vremurile acestea sunt vremuri viclene,in care minciuna este deghizata si otrava este oferita in invelis de zahar,in care drumurile sunt pline de capcane si de gropi bine camuflate.Oricine se lasa inselat de aparente este pierdut.
Trebuie sa invatam sa deosebim Biserica de lume,caci menirea Bisericii este una,iar menirea lumii este alta.Trebuie sa avem pe cata neincredere in lume,pe atata credinta in Biserica,pe cata ura fata de lume (nu fata de oameni,ci fata de lume),pe atata dragoste pentru Biserica,si pe cat pesimism fata de lume,pe atat optimism pentru Biserica.
Lumea este tabara,mentalitatea si intentiile celor care au respins prinosul lui Dumnezeu,care s-au intors cu spatele cand El a vrut sa le vorbeasca,care s-au separat de El pentru totdeauna.Acesti oameni au preferat moartea in locul vietii.Ei nu sunt pedepsiti,la fel cum nici demonii nu sunt pedepsiti,caci nimeni nu le doreste nici un rau.Nesiliti de nimeni au ales moartea,nesiliti de nimeni au ales sa fie dusmanii lui Dumnezeu si sa ramana foarte departe de El.
Aceasta alegere se face in timpul vietii,in adancul inimii noastre ,si este irevocabila.Libertatea separa fiintele spirituale in doua tabere.Exista doua feluri de oameni,asa cum exista doua feluri de ingeri:prieteni ai lui Dumnezeu si vrajmasi ai lui Dumnezeu.
Libertatea nu consta in actiunile individuale,ci in intreaga fire a omului,in raspunsul final,pozitiv ori negativ,pe care acesta il da la chemarea lui Dumnezeu.Libertatea consta in sensul general al vietii omului,iar nu in detaliile acelei vieti.Detaliile sunt inselatoare:ele fac in asa fel incat fariseii si carturarii sa para prieteni ai lui Dumnezeu,iar talharul,femeia pacatoasa,vamesul si Saul [Pavel] sa para dusmanii Lui.
Trebuie sa fim in stare sa recunoastem,sub mastile fatarniciei si ale slabiciunii,pe adevaratii dusmani si pe adevaratii prieteni ai lui Dumnezeu.
Traim intr-o vreme in care mastile fatarniciei s-au inmultit si au ajuns la un grad uimitor de desavarsire.Dintr-o clipa in alta suntem in pericolul de a fi inselati de oameni care,purtand masca de prieteni ai lui Dumnezeu,sunt,de fapt,dusmanii Sai incorigibili.
Asa sunt cei care vorbesc despre „unirea bisericilor”.Ei sunt cei mai de temut vrajmasi ai Bisericii,sunt proorocii mincinosi ai Evangheliei.
Dusmanii care nu poarta masca-ateii,materialistii,comunistii-nu pot pacali pe nimeni.Ei sunt cei care pot ucide trupul,dar nu pot ucide sufletul.Insa ceilalti-patriarhi,episcopi si arhiepiscopi „ortodocsi”,lideri ai organizatiilor crestine,teologi si profesori de teologie-,toti cei care vorbesc cu o prefacuta dragoste crestina fata de „fratii” nostri eretici si care raspandesc mesajul unirii,toti acesti purtatori de masti poate nu ucid trupul,dar ucid cu siguranta sufletul.De aceea,lupta impotriva lor trebuie sa fie necrutatoare.

antiecumenism
Mai ai???:p
Te intrebam si eu asa...ca ma gandeam sa nu te mai obosesti ca oricum nu citeste nimeni.
Dar daca altceva mai interesant nu poti sa faci...baga frate...ce sa facem,bucurosi le-om duce toate...:D :D :D

antiecumenism
Si inca ceva...tu esti sigur ca ai citit tot ce ne dai noua aici?si daca da...ai si inteles?...si daca da,te rog,mai bine spune rezumatul,asa cum ai inteles tu...
Iti raman vesnic recunoscatoare pt buna ta intelegere.

Mai am :D Si o sa postez toata cartea,macar sa ma tin de cuvant.da sunt sigur ca am citit tot ce "va dau voua" si mi-a placut f mult (ESTE O CARTE IMPOTRIVA ECUMENISMULUI) si cartea nu cred ca exista gratuit pe net ca sa poata fi descarcata si de aceea m-am gandit s-o scriu si pentru voi ca s-o puteti citi.Se poate copia de pe forum copy si paste in word si se poate citi si cand nu sunteti conectati.
Si de inteles cred am inteles aproape tot.Nu am vrut sa fac rezumat ca sa nu m-a considerati subiectiv.Asa ca mai bine o cititi si voi (si tu Clausemi) si dupa aceea putem s-o discutam,se pot face si rezumate...

Ok...in acest caz multumim pt bunavointa ta...dar nu promit ca am s-o citesc...eu citesc cand ma apuca si ce ma apuca,uneori citesc mai multe carti in paralel caci nu am rabdare sa incep si a astept sa termin una...asa ca..daca ma apuca o citesc si pe asta...dar pt asta roaga-te sa ma apuce ca sa nu te obosesti degeaba.:p

Chiar e foarte interesant! Multi au "masti" si nu pot vedea realitatea.

CAPITOLUL AL DOILEA

XVI. IDOLATRIA CONTEMPORANA

Iar acum sa vedem cine sunt acei europeni cu care ei vor sa ne unim ca Stat si ca Biserica.
Europenii se caracterizeaza printr-o antinomie cumplita:antiteza dintre omul interior si omul exterior.Europeanul pare a fi ceva,dar de fapt este cu totul altceva.El traieste si se misca in falsitatea compromisurilor.Intreaga lui cultura este o colectie de minciuni conventionale,la care s-a adaptat el insusi.Este extrem de egocentric,dar se poarta cu o curtoazie absoluta si practic exagerata.
In tarile „subdezvoltate”,unde oamenilor inca le lipseste finetea culturii europene,fiecare isi exprima mai mult sau mai putin lumea interioara cu o anume libertate si simplitate,pe care nu le poti gasi in Europa.Manierele lor sunt grosolane,dar ei sunt mai autentici.In Europa,acest lucru este considerat lipsa de cultura si de dezvoltare spirituala.
In felul acesta,jocul costant al ipocriziei a ajuns sa fie considerat drept cultura,acolo unde mormintele varuite duhnesc si paharul este intotdeauna curatat numai in exterior,de dragul aparentelor.
Dar,asa cum se intampla cu fariseii,minciuna aceasta constanta in care traiesc nu ii umileste.Dimpotriva,perfectiunea lor exterioara ii face sa fie siguri de superioritatea lor.Cea mai specifica trasatura a europenilor este ingamfarea:ii privesc cu dispret pe toti cei pe care-i considera inculti ori putin dezvoltati.
Este posibil ca pe unii dintre ei sa-i preocupe nevoile celorlalti,ale unor persoane,grupuri sau chiar natiuni,indeosebi cele subdezvoltate,pentru care nutresc sentimente pline de compasiune,dar in adancul sufletului ei se preocupa de ceilalti in felul in care un entomolog se preocupa de insecte.Sentimentele pe care le nutresc pentru oameni sunt inferioare dragostei pe care o au fata de cainii lor.
Au despre civilizatia lor aceeasi parere buna pe care o au despre ei insisi.Avand o minte critica,ei nu accepta nimic incontestabil,si sunt mandri de asta.Considera ca toate valorile sunt relative,chiar si cele pe care le accepta ei insisi,si dezbat cu o pretinsa profunzime tot ce-a crezut vreodata umanitatea.Atitudinea lor obisnuita este aceea de agnostici binevoitori,dispusi sa fie de acord cu orice le spui,si,prin urmare,ceea ce le spui ii lasa,in ultima analiza,absolut indiferenti.
Totusi,singurul lucru de care acesti agnostici nu se indoiesc niciodata este valoarea propriei lor civilizatii.Pentru ei nu a existat niciodata o civilizatie superioara civilizatiei lor.Pot exista critici acerbe in privinta anumitor probleme culturale sau mari neintelegeri privind anumite detalii,dar justetea directiei generale a culturii lor nu a fost niciodata pusa la indoiala.
Civilizatia Europei este intemeiata pe o religie,dar pe o religie pe care nimeni nu doreste s-o considere ca atare,deoarece aceasta religie nu este venerarea unuia sau a mai multor zei,ci cultul omului.
Religia grecilor antici si civilizatia lor nu au fost nimic altceva decat cultul omului.Daca civilizatia Greciei antice a fost primita atat de bine in inimile europenilor,acest lucru se datoreaza tocmai afinitatii lor launtrice.La fel ca si grecii antici ,europenii au divinizat ratiunea umana,pasiunile,taria si slabiciunea sufletului omenesc;intr-un cuvant,ei au facut din om centrul,masura si scopul tuturor lucrurilor.Cultura Europei isi are originea in om,exista pentru om si isi gaseste justificarea in om.
Pot exista dezacorduri privind modul in care poate fi imbunatatita viata omului;pot exista diferente in modul in care se venereaza omul;pot exista concluzii diferite deduse din masurarea omului;dar,in ciuda tuturor acestor lucruri,omul intotdeauna este centrul in jurul caruia ei graviteaza,este sursa inspiratiei lor si scopul actiunilor lor.
Acesta este europeanul.Orice religie isi inchipuie el ca ar putea avea,in adancul sufletului religia lui este inchinarea la idolul „om”.Europeanul a incetat sa vada imaginea lui Dumnezeu in om:el isi vede doar propria-i imagine.
Cu alte cuvinte,religia Europei este vechea religie a umanitatii,cea care l-a despartit pe om de Dumnezeu.Scopul lui Dumnezeu este de a indumnezei omul.Dar omul,amagit de diavol,a crezut ca poate deveni zeu fara harul Creatorului sau,din propria sa initiativa si prin propriile-i puteri.S-a zorit sa manance din pomul cunoasterii inainte sa fi fost suficient de matur pentru o astfel de hrana.Rezultatul a fost ca i s-au deschis ochii pentru a cunoaste binele si raul,pentru a-si vedea goliciunea trupeasca si spirituala,si a fost uimit peste masura.Nu L-a mai putut privi pe Domnul si Dumnezeul lui,ci a fugit sa se ascunda de chipul Sau.Si-a dat seama ca intre el si Creatorul lui se deschisese o prapastie uriasa.Atunci ,milostivul sau Tata a blestemat prima cauza a distrugerii lui,diavolul-„batranul sarpe”-si in nemarginirea Lui dragoste i-a fagaduit chiar mantuirea:”Dusmanie voi pune intre tine [sarpele] si intre femeie [Preasfanta Fecioara] ,intre samanta ta si samanta ei [Hristos];Aceasta iti va zdrobi capul,iar tu Ii vei intepa calcaiul” (Facerea 3,15) .Si,pentru ca omul sa nu traiasca vesnic in acea stare de moarte spirituala,El l-a izgonit din rai,pentru ca „nu cumva sa-si intinda mana si sa ia roade din pomul vietii,sa manance si sa traiasca in veci (Facerea 3,22).Astfel,in marea Lui indurare si dragoste,Dumnezeu a ingaduit moartea trupeasca ,aceea care,la fel ca moartea spirituala,a fost rezultatul curmarii comuniunii cu Izvorul vietii,pentru ca omul sa nu-si poarte cu el de-a lungul veacurilor moartea spirituala,durerea si goliciunea.Iar omul,fiind despartit de Dumnezeu si traind in realitatea constanta a mortii,a devenit robul diavolului.
Asadar,omul s-a inchinat omului,proclamandu-l zeu,ca reactie la experienta propriei sale nimicnicii.De fapt,anticii afirmau ca sufletul omenesc este o parte a naturii divine;altfel spus,el este in esenta divin si prin urmare nu are nevoie de Dumnezeu.
Aceasta dorinta a omului de a crede in propria-i divinitate,laolalta cu supunerea lui fata de puterile demonice,sta la baza oricarei forme de idolatrie.
Astfel,religia Europei nu este nimic altceva dacat idolatria primordiala intr-o forma moderna.Papalitatea ,protestantismul,umanismul,ateismul,democratia,fas cismul,capitalismul,comunismul si orice alte tendinte europene sunt expresii ale aceluiasi spirit umanist.
Civilizatia Europei nu este altceva decat rezultatul efortului zbuciumat si staruitor al omului de a-si aseza tronul deasupra lui Dumnezeu.Nu este altceva decat inaltarea unui nou Turn Babel;pot exista neintelegeri in privinta metodei de zidire,dar scopul ramane comun celor interesati.
Idealul europeanului este identic cu idealul lui Lucifer.In adancul sufletului,este acelasi dispret fata de bunatatea lui Dumnezeu,aceeasi insulta adusa dragostei Lui,aceeasi revolta si instrainare de pronia cereasca,aceeasi nerecunostinta,aceeasi cale pustie care,in loc sa duca in sus,asa cum crede omul ca face,duce la prapastia mortii.

XVII. AVAND CRUCEA DREPT STINDARD

Adevarata religie a europei este insa ascunsa si poarta de ochii lumii o masca crestina.Pentru intreaga lume,Europa trece drept un pamant crestin.Intr-adevar,diavolul este viclean prin excelenta,iar zeflemelele lui au consecinte cat se poate de tragice pentru omenire.
Cel mai mare rau care s-a abatut vreodata asupra lumii a avut crucea ca stindard.teologii apuseni partizani ai doctrinei lui Aristotel si adeziunea lor la gandirea rationaliste a Greciei antice,transformarea teologiei in filozofie,falsificarea credintei,papalitatea,setea de putere si de autoritate pamanteasca,cruciadele,combinarea religiei cu politica,inchizitia,activitatile misionare (care s-au dovedit a fi avangarda puterilor colonizatoare),cuceririle,razboaiele,orgiile,insel atoriile,umilintele si tirania au avut loc in numele Celui Rastignit.
In fata acestei tragice deteriorari a religiei,era firesc ca ateismul si protestantismul sa apara ca o nazuinta spre mantuire si bunastare.
Ar trebui sa observam ca ateismul care a aparut in Europa nu a fost pur si simplu pasivitate,agnosticism ori o simpla dispozitie epicureica.Ateismul Europei nu a fost o negare academica.A fost o ura adanca pentru Dumnezeul crestinilor asa cum il cunoscusera in Europa;a fost o patima puternica,o blasfemie, o indignare a sufletului omenesc.
In Rasaritul crestin ortodox,din vremea lui Constantin cel Mare pana la Revolutia greaca,nu au aparut niciodata asemenea epidemii.Cei de aici cunoscusera un Dumnezeu complet diferit de dumnezeul pe care il cunoscusera cei din Apus;de aceea nu L-au renegat niciodata,oricat de pacatosi ar fi fost.Primii atei greci au venit din Europa.Fara ca ei sa stie macar,renegarea lor a fost impotriva religiei pe care o cunoscusera in Europa.Ateismul lor a fost alimentat de greselile crestinilor si de falsificarea adevarului crestin care avusese loc in Apus.
In mod similar,protestantismul ar putea parea o erezie distincta.In realitate,el a aparut ca o respingere a catolicismului.Protestantismul nu a avut niciodata o pozitie religioasa.Dimpotriva,el a fost si este o negare religioasa.Ceea ce il justifica este prezenta catolicismului.Daca acesta ar disparea ,atunci protestantismul nu ar mai avea nici o ratiune de a fi.

XVIII. MODALITATEA DE CUNOASTERE

Astazi,ateismul si protestantismul ar putea fi intoarse impotriva Ortodoxiei.Dar acest asalt se bazeaza pe o deceptie.Ei detesta Ortodoxia pentru ca o vad cu propriile lor criterii,cu propria lor mentalitate. O vad ca pe o varianta a catolicismului.Acest lucru nu se datoreaza unei rele-vointe din partea lor,ci unei totale incapacitati de a judeca cu alte standarde si de a gandi cu o alta mentalitate.
Catolicismul,protestantismul si ateismul se afla la acelasi nivel.Sunt produse ale aceleasi mentalitati.Toate trei sunt sisteme filozofice,rezultate ale rationalismului,adica ale conceptieipotrivit careia ratiunea umana este fundamentul certitudinii,masura adevarului si modalitatea suprema de cunoastere.
Ortodoxia se afla la cu totul alt nivel.Ortodocsii au o mentalitate diferita.Ei considera filozofia o fundatura care nu l-a dus pe om niciodata la certitudine,adevar si cunoastere.Ei respecta ratiunea umana ca nimeni altcineva si nu o nesocotesc niciodata.O considera unul dintre factorii folositori la detectarea minciunii si descoperirea greselii.Dar ei nu admit ca ratiunea umana este capabila sa-i ofere omului certitudine,sa-l lumineze pentru a vedea adevarul ori sa-l calauzeasca spre cunoastere.Cunoasterea adevarata este revelatia lui Dumnezeu si a creatiei Lui intr-o inima curatita de harul ceresc si de stradaniile si rugaciunile omului.”Fericiti cei curati cu inima,ca aceia vor vedea pe Dumnezeu. !”
Adevarul nu este o serie de definitii,ci Insusi Dumnezeu ,Care S-a manifestat concret in persoana lui Hristos,Cel care a spus :”Eu sunt Adevarul”.
Certitudinea nu este o chestiune de armonie intelectuala;este o incredintare profunda a inimii.Iii apare omului dupa o revelatie launtrica si este insotita de caldura harului ceresc.Armonia intelectuala,care este rezultatul unei ordonari logice a lucrurilor,nu este insotita niciodata de aceasta incredintare.
Filozofia se caracterizeaza prin conceptualizare.Intelectul uman nu poate accepta realitatea asa cum este.Mai intai o traspune in simboluri si apoi elaboreaza pe baza simbolurilor.Dar simbolurile sunt imagini contrafacute ale realitatii.Conceptele sunt la fel de indepartate de realitate cum este imaginea unui peste de un peste viu.
Adevarul unui filozof este o serie de figuri si de imagini.Aceste simboluri prezinta un mare avantaj:sunt inteligibile.Sunt croite dupa masurile omului si satisfac intelectul.Ele prezinta,insa,si un mare dezavantaj:nu au nici o legatura cu realitatea vie.
Realitatea vie nu incape in categoriile intelectului uman.Este o conditie dincolo de ratiune.Filozofia este o tentativa de transpunere a suprarationalului in rational.Dar aceasta este o contrafacere si o inselatorie .Acesta este motivul pentru care Ortodoxia respinge filozofia si nu o accepta ca modalitate de cunoastere.
Singura modalitate de cunoastere este curatia inimii.Doar ea ingaduie salasluirea in om Sfintei Treimi.Doar in acest fel poate fi cunoscut Dumnezeu in intreaga Lui creatie,fara a fi conceptualizat.El este cunoscut asa cum este cu adevarat,fara a deveni inteligibil si fara a fi minimalizat pentru a incapea in limitele sufocante ale intelectului uman.Astfel,mintea (nous) omului,vie si lipsita de intelegere,se uneste cu Dumnezeul cel viu si de neinteles.CUNOASTEREA ESTE CONTACTUL VIU AL OMULUI CU CREATORUL SI CREATIA LUI,IN DRAGOSTE IMPARTASITA.
Experienta cunoasterii este ceva ce nu poate fi exprimat in cuvinte omenesti.Cand Apostolul Pavel a dobandit cunosterea,a spus ca a auzit cuvinte de negrait-ceva ce omul nu poate exprima.
Asa este teologia crestina-imposibil de exprimat.Dogmele sunt formulari utile,dar ele nu reprezinta cunoasterea autentica;ele pur si simplu te calauzesc si te feresc de greseala.Un om poate avea cunoasterea fara sa cunoasca dogmele,la fel cum el poate cunoaste si accepta toate dogmele fara a avea cunoasterea.De aceea,dincolo de teologia afirmativa a dogmelor,Parintii au asezat taina adanca a teologiei negative (apofatice),unde nici o definitie nu este acceptabila,unde mintea tace si inceteaza sa lucreze,unde inima isi deschide usa pentru a-L primi pe Marele Oaspete „Care sta la usa si bate”,unde mintea Il vede pe El, Care este.
Si sa nu creada nimeni ca aceste lucruri sunt adevarate doar in ceea ce priveste cunoasterea suprarationala,care este o miscare a lui Dumnezeu catre oameni.Omul nu poate cunoaste nimic cu ratiunea lui si nu poate fi sigur de nimic-nici de el,nici de lume,nici macar de cele mai obisnuite si comune lucruri.
Sincer ,cine a asteptat sa auda silogismul lui Descarte „Gandesc,deci exist” pentru a fi sigur ca exista cu adevarat ?Si cine a asteptat ca filozofii sa dovedeasca ca lumea din jurul lui este reala pentru a crede ca este asa ?De altminteri,o astfel de dovada nu exista si nu va exista niciodata,iar cei preocupati de filozofie stiu foarte bine lucrul acesta.Nimeni nu a reusit vreodata sa dovedeasca efectiv cu ajutorul ratiunii sale ca gandurile noastre si propriul nostru eu,precum si lumea din jurul nostru,nu sunt naluci.Si,chiar daca ar dovedi-o in mod logic,acea dovada logica nu ar putea asigura pe nimeni.
Daca suntem siguri ca existam si ca prietenii nostri nu sunt plasmuiri ale imaginatiei noastre,acest lucru nu se datoreaza dovezilor filozofilor,ci unei cunoasteri launtrice si unei cunostiinte launtrice care ne ofera o certitudine despre tot,fara silogisme si fara dovezi.Aceasta este cunoasterea fireasca.Este cunoasterea inimii si nu a mintii.Este temelia sigura a oricarui gand .Ratiunea poate cladi pe ea fara vreo primejdie de naruire.Fra ea,insa,ratiunea cladeste pe nisip.
Aceasta cunoastere fireasca este cea care il calauzeste pe ompe drumul Evangheliei si il ajuta sa deosebeasca adevarul de minciuna,binele de rau.Este prima treapta care il inalta pe om spre tronul lui Dumnezeu.Cand omul urca de buna voie primele trpte spre cunoasterea fireasca,atunci Insusi Dumnezeu se apleaca si il invaluie in acea cunostere cereasca a tainelor „ce nu-i este ingaduit omului sa le rosteasca”.
Predicile Apostolilor si ale Parintilor,proorocii,Evanghelia si cuvintele lui Hristos Insusi sunt indreptate catre cunoasterea fireasca a omului.Acesta este domeniul dogmelor si al teologiei afirmative.Este ieslea in care se naste credinta.
Inceputul credintei este putinta inimii de a intelege ca Adevarul vorbeste in acea carte mica numita Evanghelia,ca Dumnezeu Se pogoara si salasluieste in acea biserica obisnuita de oameni sarmani si credinciosi.Cand te va cuprinde teama pentru ca umbli pe pamantul asternut de mana lui Dumnezeu,pentru ca privesti marea intinsa,pentru ca pasesti si respiri,atunci ochii tai vor incepe sa lacrimeze-lacrimi de cainta,lacrimi de iubire,lacrimi de bucurie-si vei simti cele dintai mangaieri ale unor taine de negrait.
Cunoasterea fireasca exista in oameni ,dar nu are aceeasi puritate in cazul tuturor.Iubirea de placeri are puterea de a o intuneca.Patimile sunt aidoma negurii,si de aceea putini sunt cei care gasesc calea catre adevar.Cati nu s-au ratacit in labirintul filozofiei,cautand o luminita pe care n-au s-o vada niciodata ?
In acest labirint nu este important daca cineva este crestin ori ateu,protestant ori catolic,adept al doctrinei lui Platon ori Aristotel.Exista un indiciu comun de identificare pentru toti-intunericul.Oricine intra in pestera rationalismului isi pierde vederea.Si,orice vesminte ar purta,ele dobandesc aceeasi culoare intunecata.In discutiile lor ei se inteleg foarte bine,caci au aceleasi presupozitii-presupozitiile intunericului.Dar le este cu neputinta sa-i inteleaga pe cei care nu se afla in labirint si care vad lumina.Si,orice le-ar spune cei de afara,ei inteleg totul cu propriile lor presupozitii si nu-si dau seama in ce fel ceilalti le-ar putea fi superiori.

multumim pentru efort
foarte interesant de citit

are dreptate in privinta europenilor.

XIX.SCOALA APUSULUI

Dezbaterea care a inceput cu secole in urma in Apus are loc cu o usurinta uluitoare,si aceasta intrucat participantii,desi au opinii diferite,apartin aceleiasi scoli.
Europenilor,indeosebi protestantilor,ateilor si celor indiferenti in privinta religiei,le este foarte greu sa realizeze cat de profund le-a fost marcata mentalitatea de pecetea papalitatii si sa inteleaga ca viziunile lor negative au fost determinate de pozitiile similare ale romano-catolicilor.
Papalitatea a fost marele pedagog al Apusului.I-a invatat pe europeni primele litere si i-a initiat in rationalismul pe care il mostenise,prin Roma,de la Grecia antica.
Rationalismul a fost sufletul tuturor ereziilor care au purtat razboi impotriva crestinismului.Toate bataliile teologice ale crestinismului au fost purtate impotriva lui.EREZIA ESTE NEGAREA SUPRARATIONALULUI SI INCERCAREA DE A-L TRANSFORMA IN CEVA RATIONAL.Este negarea realitatii vii si acceptarea unui concept,doar pentru ca un concept este ceva comprehensibil ,pe cata vreme realitatea vie nu este.
Rationalismul a inceput sa se raspandeasca in Biserica Apuseana cu mult timp inainte de schisma.Papalitatea si feluritele erezii care infrumuseteaza acum „Biserica” Romei au avut ca parinte rationalismul.Ele s-au nascut si au crescut incetul cu incetul de-a lungul secolelor.
Datorita izolarii Romei si dificultatilor pe care le presupuneau mijloacele de comunicatie,primele devieri nu au fost remarcate la inceput.Cei care studiaza istoria vor observa ca pentru crestinism Apusul a fost intotdeauna provincial din punct de vedere spiritual.Aproape toate problemele spirituale si teologice au aparut in Rasarit,si tot aici au fost gasite si solutiile lor.In Rasarit,crestinii se aflau intr-o stare constanta de tensiune spirituala.Toate curentele eretice au trecut pe acolo,si tot acolo s-au dat batalii spirituale.Occidentalii traiau intr-un fel de fericire;ei au fost soldatii de ciocolata ai crestinismului.
Bolile Rasaritului au fost acute-de felul celor care produc anticorpi si imunitate.Totusi,in acelasi timp,in Apus a inceput o boala cronica-de felul celor care duc in mod sigur la moarte.
Rationalismul aduce cu el trufia;trufia provoaca instrainarea,iar instrainarea se amplifica o data cu puterea lumeasca.Astfel,intr-o perioada in care Apusul avea nevoie mai mult ca niciodata de ajutorul si de indrumarea spirituala a Rasaritului,a aparut schisma,inspaimantatoare pentru toti.
Intre timp,in eforturile de a crestina popoarele Europei care erau inca barbare,Biserica latina,in loc sa incerce sa le ridice la inaltimile dificile ale credintei si vietii crestine,a incercat sa prezinte crestinismul drept ceva usor si placut,sperand ca in felul asta ii va aduce pe barbari mai repede la Hristos.Astfel ,in loc sa-i inalte pe barbari,a coborat Biserica.I-a clasificat invataturile,le-a facut mai inteligibile,mai sistematice,mai teoretice.In felul acesta a inceput raspandirea scolastica a rationalismului si falsificarea credintei crestine.Din taina si viata in Sfantul Duh,crestinismul a devenit un sistem etico-filozofic,care mai tarziu si-a gasit cea mai buna expresie in Summa Theologica a lui Toma d’Aquino.
Cei care au respins mai tarziu catolicismul isi primisera cultura de la el.Au crescut in ea,si ii invatase cum sa gandeasca si sa filosofeze.Protestanti,umanisti,atei-intreaga serie a filozofilor europeni-,toti absolvit scoala catolicismului.De aceea vorbesc ei aceeasi limba,limba rationalismului,si de aceea,in pofida tuturor dezacordurilor lor,se inteleg de minune unii pe altii.

XX. TAINE CUMPLITE

O discutie intre ateism si catolicism este posibila.Vorbesc la acelasi nivel filozofic,cu argumente de acelasi ordin.Dar o discutie intre ateism si Ortodoxie este imposibila,caci Ortodoxia vorbeste o limba cu totul de neinteles pentru ateism.Ea intelege limba ateismului surprinzator de bine,dar daca va vorbi aceeasi limba,va inceta sa fie ortodoxa.
Sa luam,ca exemplu,discutia privind natura omului.Catolicismul considera ca omul este alcatuit din trup si suflet.Ateismul nu accepta existenta sufletului si afirma ca omul este alcatuit doar din trup.Aceasta negare a fost un raspuns la conceptia catolica despre om.
Incercand sa exprime taina profunda a naturii umane intr-o forma simpla,catolicii au preluat ideile grecesti despre sufllet si trup,care erau cat se poate de usor de inteles.La fel ca si anticii,ei au descris sufletul ca fiind o entitate independenta,avand o existenta autonoma,ceea ce omul este in mod esential;au coborat trupul la nivelul unei poveri inutile care,asa cum credeau grecii,intemniteaza sufletul si-l impiedica sa se dezvolte in mod liber.In felul acesta,taina existentei umane a cazut la nivelul naiv al unei definitii filozofice.Aici a gasit-o ateismul si a inceput sa discute despre ea,caci si ateismul opereaza la nivelul definitiilor filozofice.Asa a inceput un schimb nesfarsit de argumente filozofico-stiintifice,care va continua pana la sfarsitul lumii fara sa dovedeasca nimic,fiindca dovada este cautata in sfera ratiunii pure si nu in cea care se afla dincolo de ea.Ratiunea are doar o valoare auxiliara;singura,ea nu duce nici la cunoastere ,nici la certitudine.
Prin urmare,cum ar putea Ortodoxia lua parte la o discutie atat de naiva fara a cobori la acelasi nivel de naivitate ?Ortodoxia refuza sa dea definitii filozofice a ceea ce este omul,trupul ori sufletul.Ea stie ca omul este mai mult decat ceea ce este aparent,dar de asemenea stie cfoarte bine ca nu poate nici descrie,nici defini sufletul,si nici nu poate considera trupul ca fiind ceva comprehensibil mintii umane.Oricat ar analiza mintea omeneasca lucrurile,ea poate intelege doar simbolurile pe care le creeaza ea insasi,iar nu esenta.
Iata ce spune Sfantul Grigorie al Nyssei despre om:”Caci,dupa cate mi se pare,alcatuirea omului este coplesitoare si de neinteles,infatisand in ea multe taine ascunse ale lui Dumnezeu”.
Ortodoxia foloseste cuvintele „suflet”,”trup”,”materie”,”spirit” fara a se referi intotdeauna la aceleasi lucruri cu ajutorul acelorasi cuvinte.Foloseste cuvinte luate din vocabularul omenesc pentru ca trebuie sa se exprime.Insa niciodata nu consimte sa ingradeasca in limitele inguste ale unui concept uman o intreaga taina pe care nici macar ingerii nu pot s-o inteleaga.Si nici nu consimte sa imparta omul in compartimente ermetice numite suflet si trup,sau,asa cum fac unii eretici moderni,in trup,suflet si spirit.Si nici nu acorda putina importanta trupului;mai degraba,vorbeste adesea despre el ca despre intreaga natura umana:”Si Cuvantul S-a facut trup”.
Dar nu aceasta este tema noastra.Ortodoxia este o experienta,o viata in Dumnezeu ,o serie de contacte ontologice si nu un sistem de silogisme umane.Silogismele ei exista si sunt cat se poate de logice,dar sunt doar instrumente.Temeliile ei nu sunt silogismele si speculatiile filozofice ,ci experientele vii ale tariei ceresti in inimile neprihanite ale Sfintilor.Si atunci,cum ar fi posibil ca ateismul sa poarte o discutie cu ea ?!

XXI. LUMINA

Da,au existat ortodocsi care au purtat discutii cu ateismul si cu filosofia in general.Carturari din diferite organizatii religioase din tara noastra incearca sa dovedeasca de ani de zile ca stiinta accepta si ea existenta lui Dumnezeu,dar,in pofida tuturor discutiilor lor,au reusit sa dovedeasca doar cat de mare este consideratia lor pentru stiinta si filozofie si cat de mare este ignoranta lor in privinta Ortodoxiei.Fiind exemple triste ale europenizarii prin care a trecut tara noastra (Grecia),ei nici nu au dorit si nici nu au fost in stare sa gasesca putere in Ortodoxie pentru a invinge orice filozofie.Cu toata ortodoxia lor teoretica,ei raman occidentali autentici.
Ortodoxul le poate dovedi filozofilor in mod logic ca filozofia,daca doreste sa ramana rationala,sfarseste in agnosticism,care este negarea oricarei cunoasteri.Orice alta afirmatie pe care o face este lipsita de ratiune,si chiar daca pare sa provina din ratiune,este intemeiata pe imaginatie.
Exista o singura cale catre cunoastere:cea pe care Dumnezeu a insemnat-o de-a lungul veacurilor.Nu e o cale a silogismelor,ci o cale a vietii,deoarece adevarul nu este un sistem de teorii filozofice,ci o existenta personala:”Eu sunt Calea,Adevarul si Viata”.
Dar,pentru ca sa paseasca cineva pe aceasta cale,nu este indeajuns sa spuna si sa creada ca este crestin.”Nu oricine Imi zice :Doamne,Doamne va intra in imparatia cerurilor”.Mai este nevoie de inca ceva:stradania de-o viata a crestinului,si aceasta este curatia inimii,care-l face pe om vrednic sa primeasca iluminarea Sfantului Duh.Toate eforturile morale si ascetice ale crestinismului sunt indreptate catre aceasta curatie a inimii,cu scopul salasruirii Sfintei Treimi in om.”Daca Ma iubeste cineva,va pazi cuvantul Meu,si Tatal Meu il va iubi,si vom veni la el si ne vom face locas in el”.
Aceasta comuniune directa cu Sfanta Treime ,acest contact cu dumnezeirea,Revelatia lui Dumnezeu-iata ce este cunoasterea.Doar ea il lumineaza pe om.Il face sa inteleaga ce este Dumnezeu si creatia Lui.Ii ingaduie omului sa patrunda temeiul lucrurilor si sa inteleaga ce este el insusi ,dincolo de fenomene si de definitii filozofice.
Fata de aceasta cunoastere,ce au de spus filozofii si ateii ?O vor nega ?Este posibil.Un orb care nu a vazut niciodata lumina poate,bineinteles,sa nege ca lumina exista.Dar aceasta negare nu are nici o credibilitate pentru cei care vad.Orbului nu i se poate dovedi existenta luminii.Dar daca orbul este binevoitor,va crede si se va grabi sa cada la picioarele lui Hristos,implorandu-L sa-i dea vedere.Daca nu crede,va ramane pe veci orb si nimeni nu-l va putea face sa inteleaga cat de insemnata este aceasta lipsa.
Aceasta este relatia unui ortodox cu un filozof:relatia unuia care vede cu unul care vede cu unul care e orb.Si,la fel cum este cu neputinta ca unul care vede sa poarte o discutie cu un orb despre frumusetea pamantului,despre culori si lumina,tot asa este cu neputinta ca un ortodox sa discute cu un filozof despre splendoarea cunoasterii.Pentru a intelege cunoasterea,trebuie sa ai parte de ea.Nimeni nu poate vorbi ori intelege ce ii spui fara a avea premisele adecvate.
Ar trebui,atunci,sa se puna capat oricarui dialog al ortodocsilor cu rationalistii.Bineinteles ca nu.Dialogul va continua atata vreme cat cei orbi si cei care vad vor trai laolalta.cei orbi vor vorbi intotdeauna precumcei orbi.Important este ca nu cumva cei care vad sa vorbeasca la fel ca si cei orbi,caci atunci cum ar fi cu putinta ca orbii sa-si dea seama de orbirea lor?cei care vad trebuie sa continue sa vorbeasca asemenea unor oameni care vad,chiar daca sunt putine sanse sa fie intelesi.In felul acesta,ei vor fi cel putin in stare sa se inteleaga unii pe altii si,cine stie,poate ca ,auzindu-i,cativa dintre cei orbi vor intelege ca fara ochi nu ai cum cunoaste lumina.

XXII. MANTUIREA

Multor asa-zisi ortodocsi le face mare placere sa participe la discutiile dintre catolici si protestanti.Si orbii ii calauzesc pe orbi.
Sa luam ,de pilda,problema justificarii,si anume,daca omul se mantuieste in virtutea credintei sau a faptelor bune.
Catolicii sustin ca omul este mantuit de numarul si de calitatea faptelor bune pe care le va arata la sfarsitul vietii lui.Intr-o vreme,papii au afirmat ca faptele bune ale sfintilor valoreaza mult mai mult decat era necesar pentru mantuirea lor si ca meritele care erau in plus pot fi vandute pacatosilor,daca acestia pot plati pretul cuvenit !
Respingand pozitia catolicilor,protestantii au sustinut ca faptele bune nu au nici un merit,ca „omul nu este justificat de lucrari ale Legii „ si ca doar credinta il mantuieste pe om.
Dezbaterea continua de secole printr-un schimb neintrerupt de tot mai multe argumente,care nu conving insa pe nimeni,ci se invart in cercul vicios al conceptelor antropocentrice,atat de caracteristice rationalismului.
Care este pozitia „ortodocsilor” cand sunt confruntati cu aceasta dezbatere a Apusului ?Teologii nostri sunt coplesiti de un sentiment de inferioritate si dezorientare,ramanand extaziati de admiratie in fata complexitatii argumentelor colegilor lor occidentali.Nu stiu ce sa zica.In sinea lor,ei ii reproseaza Ortodoxiei ca nu a luat o pozitie clara in aceasta problema.Unii se aliaza,cu unele rezerve,cu catolicii;altii icearca sa impace cele doua conceptii.Apostolii si Parintii nu ii ajuta de fel;par sa se contrazica unii pe altii si apoi pe ei insisi.
Intr-adevar ,in ce intuneric il duce rationalismul pe om!Cum ar putea rationalistii sa-i inteleaga pe Apostoli si pe Parinti,din moment ce Apostolii si Parintii,care nu au fost rationalisti,vorbesc o limba necunoscuta de rationalisti ?
Pentru rationalisti Sfanta Scriptura,cea mai simpla carte din lume,este plina de contradictii.Pentru ei,fiecare cuvant si fiecare expresie are o singura semnificatie definita dinainte.Ori are dreptate Apostolul Pavel care spune ca justificarea se face prin credinta,ori Apostolul Iacov,care scrie:”Ce folos ,fratii mei,daca zice cineva ca are credinta ,iar fapte nu are ?Oare credinta poate sa-l mantuiasca?…Dar si demonii cred si se cutremura!”Acesta este motivul pentru care multi teologi protestanti au caracterizat Epistola lui Iacov drept „pleava” si nevrednica de a se numara in randul cartilor Noului Testament .Dar chiar si Apostolul Pavel pare sa se contrazica,vorbind la un moment dat despre justificarea prin credinta si alta data despre rasplata „fiecaruia dupa faptele lui”.De aceea au inceput protestantii sa vorbeasca despre…”doua justificari”.
Gandirea Apopstolilor si a Parintilor este atat de limpede ,atat de simpla,si totusi in mainile teologilor rationalisti ea a fost invaluita de ceata si de intuneric.Ei vor ca crestinismul sa fie un sistem.Un sistem nu admite antiteze.Totul trebuie sa fie la locul sau,clasificat cumse cuvine.In gandirea lor marginita,orice antiteza este o contradictie.Dar realitatea este plina de antiteze.Omul se apropie de adevar doar atunci cand accepta antitezele asa cum sunt,fara a incerca sa le atenueze.
Ortodocsii ar trebui sa-L premareasca pe Dumnezeu si sa-I aduca multumiri ca in Biserica Ortodoxa nu a aparut niciodata o astfel de problema.Dezbaterea in privinta justificarii,care continua in Apus de atatea secole,este lipsita de orice continut.mantuirea nu se acorda ca rasplata pentru un lucru bun pe care l-a infaptuit omul,fie vorba de credinta,ori de fapte.Mantuirea nu este o rasplata,nici osandirea nu este o pedeapsa.Un astfel de concept,la fel ca toate conceptele rationaliste,este antropocentric.Este o proiectare in lumea spirituala a ceea ce se intampla in viata cotidiana a oamenilor in societate,unde un cuvant bun sau o fapta buna este rasplatita ,iar un cuvant rau ori o fapta rea este pedepsita prin legile decretate de om.
La fel ca grecii antici,occidentalii L-au imaginat pe Dumnezeu dupa asemanarea oamenilor.Ei Il considera un judecator care judeca si pedepseste pe baza legilor existente.Judecata lui Dumnezeu nu are insa o semnificatie razbunatoare sau juridica.Dumnezeu nu pedepseste pentru a-Si satisface propria judecata.Un astfel de concept este cu totul necrestinesc.Dumnezeu nu pedepseste niciodata pe nimeni;El doar dojeneste,asa cum un parinte isi dojeneste fiul pentru a-l indrepta.nici macar gheena nu este un loc al chinului ,ci al auto-exilarii,departe de prezenta lui Dumnezeu .Este o conditie a orbirii deliberate,un loc care nu primeste niciodata razele soarelui.Dumnezeu este just ,adica bun:din acest motiv El nu are nici o legatura cu cei nedrepti,adica cu cei rai.Si aceasta nu pentru ca Dumnezeu nu vrea sa se apropie de pacatosi,ci pentru ca oamenii rai resping dreptatea lui Dumnezeu si nu vor sa aiba nici o legatura cu El.”Nu El este potrivnic,ci noi;Dumnezeu nu este niciodata potrivnic” (Sf Ioan Hrisostom,Predica xi despre II Corinteni 3 ).
Mantuirea ,la fel ca si cunoasterea ,este o chestiune de comuniune cu Dumnezeu.Faptele si credinta ,virtutile si stradaniile sunt acele lucruri care-I deschid Domnului usa inimii noastre.Dar mantuirea nu se primeste prin fapte,nici prin credinta,nici prin virtuti,nici prin stradanii,nici prin toate acestea la un loc.Un om ar putea avea toate acestea si sa nu aiba parte de fagaduinta Duhului,sa nu devina un locas al Sfintei Treimi.Mantuirea,la fel ca si cunoasterea,este insufletirea omului prin harul si revelatia lui Dumnezeu,de care inimile neprihanite sunt socotite vrednice in aceasta viata in functie de masura neintinarii lor.Nu este o rasplata impusa de Dumnezeu prin osteneli si cazne,care s-ar putea sa nu fi purificat inima de fel,si nici nu este o rasplata pentru credinta intelectuala ,care s-ar putea sa nu fi schimbat catusi de putin viata omului.

Toate trec...
Doamne ajuta.

XXIII. O MARE PRAPASTIE

Catolicismul,protestantismul si ateismul,ca toate celelalte filozofii,vorbesc aceeasi limba.Unul intelege argumentele celuilalt,si,in pofida tuturor controverselor lor,ei pot comunica intre ei.O mare prapastie desparte insa Ortodoxia de toate aceste sisteme,intrucat ea este ceva esential diferit.
Toate credintele eronate ale Apusului si secarea spiritualitatii acestuia au drept cauza fundamentala rationalismul.Europenii judeca lucrurile ceresti cu ajutorul unor standarde pamantesti si isi traiesc religia cu criteriile si din perspectiva acestei vieti.Am putea mentiona atat de multe exemple incat am umple o multime de carti.Cele doua exemple pe care le-am mentionat (taina omului si a mantuirii) sunt insa suficiente pentru a ne da seama ca diferenta intre Biserica Rasaritului si cea a Apusului nu este una de trasaturi distincte,ci este o diferenta de esenta.
Chiar daca am presupune ca cei din Apus ar fi cat se poate de binevoitori sa se apropie si sa traiasca Ortodoxia –ceva ce nu se intampla decat,poate,in cazul vechilor catolici-,aceasta bunavointa nu i-ar face capabili sa inteleaga si sa traiasca Ortodoxia.Multele veacuri de apostazie nu au trecut fara a-si lasa pecetea in sufletele acestor oameni.Iar aceasta pecete nu poate fi stearsa decat de harul lui Dumnezeu,si chiar si atunci doar din inimile smerite.
In anii din urma,multi europeni au luat numele de ortodocsi si au fost miruiti cu Sfantul Mir al Bisericii Ortodoxe,insa foarte putini dintre ei au devenit cu adevarat ortodocsi.Majoritatea dintre ei s-au alaturat ortodoxiei din punct de vedere intelectual,incantati de bogatia de invataminte pe care le-o oferea si fascinati de o noua intalnire cu crestinismul,care umplea golurile pe care crestinismul mutilat al Apusului le lasase in mintile lor.Insa,inainte chiar sa fi primit prima impartasanie,inainte chiar sa fi varsat o lacrima pentru pacatele lor,inainte sa fi cautat harul lui Hristos in tacere si stradanie,ei au considerat de datoria lor sa le propovaduiasca ortodocsilor Ortodoxia.Scandalizati de ignoranta ortodocsilor in probleme teoretice in care ei straluceau,ei i-au dispretuit pe ortodocsii care,desi nestiutori,traiau ortodoxia stramosilor lor si erau gata sa moara pentru ea .Dumnezeu nu salasluieste in inimi trufase.Pregatirea lor teoretica nu i-a scapat de greseala,si,precum orbii care calauzesc alti orbi ,ei au cazut in santul ereziilor,indrumandu-i pe cai gresite si pe altii,ori s-au intors la obiceiurile lor lumesti de dinainte.
Pentru ca sa-i inteleaga cineva pe Sfintii si Parintii Bisericii,nu este indeajuns doar sa-i citeasca.Sfintii au vorbit si au scris dupa ce au trait tainele lui Dumnezeu.Ei s-au impartasit personal din taine.Pentru ca sa-i inteleaga cineva,este necesar sa fi ajuns la un anumit nivel de initiere in tainele lui Dumnezeu,gustandu-le,mirosindu-le si vazandu-le personal.Poti citi cartile Sfintilor,devenind un foarte bun cunoscator al lor,insa avand o cunoastere „cerebrala”,fara a te impartasi catusi de putin din ceea ce au cunoscut Sfintii,care au scris acele carti din experienta lor personala.pentru a-i intelege pe Sfinti in mod fundamental,si nu intelectual,trebuie sa ai trairile cuvenite pentru tot ce spun ei ;trebuie sa fi gustat,macar in parte,din aceleasi lucruri ca si ei.Trebuie sa fi trait in mediul inflacarat al Ortodoxiei;trebuie sa fi crescut in el.Trebuie sa fi gustat din pregatirea si stradaniile pentru desavarsirea crestina.Trebuie sa te fi aplecat foarte jos pentru a trece prin usa ingusta ce duce la imparatia cerurilor.Trebuie sa te fi smerit;trebuie sa te fi lepadat de povara desarta a valorilor umane si sa-ti fi desprins inima de lucrurile pe care oamenii le considera insemnate si vrednice de respect.Trebuie sa fi varsat lacrimi de cainta pentru trufia in care ai trait,lacrimi de rugaciune fierbinte ca Domnul sa te izbaveasca de intuneric si sa-ti lumineze inima cu o raza a Sfantului Duh.
Pentru ca occidentalul sa inteleaga ceva din Ortodoxie ,in inima lui trebuie sa se nasca o lume cu totul noua.Cum poate cineva care inca din leagan a respirat aerul uscat al rationalismului si a invatat sa se inchine ca unui idol inteligentei umane sa se smereasca si sa devina simplu asemenea unui copil?Cum poate fi izbavit de spinii grijilor lumesti cineva care a invatat sa caute acele lucruri socotite „insemnate de catre oameni” si „ ticalosii in fata lui Dumnezeu” si care a fost invatat sa considere intoarcerea la omul launtric drept o atitudine a cuiva care se crede buricul pamantului ?Cum ar putea cineva care a fost invatat sa considere vanitatea o valoare sa verse lacrimi din pricina vanitatii vietii?
Sincer vorbind,ce au facut oare catolicismul si protestantismul pentru a feri lumea de genunea necrutatoare in care a cazut?Nu religia Apusului a fost aceea care l-a trimis pe om,in goana mare,sa dobandeasca ceea ce Hristos socotea a fi desartaciune ?Monahismul,inima religiei,a fost desfiintat,fie inlocuit cu ordine utilitare,care,prin activitatea ori prin gandirea lor,aveau ca misiune slujirea bunastarii pamantesti a oamenilor si a intepciunii lumesti pe care „Dumnezeu a dovedit-o nebuna”.A facut din politica domeniul activitatii crestine,stapanind imparatii si varsand sange pentru a dobandi putere si bani.A folosit activitatile misionare drept capcana pentru a-i supune pe oamenii de culoare suveranitatii Europei.A cautat tihna si confortul,propovaduind ca indestularea este un dar de la Dumnezeu.A dat crestinismului un scop utilitar,social,facandu-i pe oameni sa creada ca Hristos a fost un invatator moral pe care l-a preocupat mai presus de orice functionarea ordonata a societatii,iar Biserica este pazitoarea prin excelenta a legilor umane si supraveghetoarea aplicarii lor.A creat astfel modelul crestinului fariseic,al bunului cetatea,care crede ca s-a apropiat de desavarsire intrucat n-a facut rau nimanui ori intrucat a donat bani unor organizatii filantropice.
Cum ar fi atunci posibil sa apara,intr-o civilizatie condusa de cautarea confortului si caracterizat-a de o mandrie satanica de pe urma trimfurilor stiintei,oameni smeriti,care sa caute indurerati si inlacrimati lumina de sus ?Cum ar fi atunci posibil sa apara,intr-o civilizatie caracterizata prin miscare neincetata si preocupare pentru aspecte exterioare,un om care isi cerceteaza profunzimile inimii pentru a gasi in tacerea si nemiscarea „vistieriei” sale „perla de mare pret” ? Ar fi una dintre cele mai rare minuni. Dar,din moment ce savoarea Ortodoxiei este ceva atat de complicat chiar si pentru un individ,atunci cum este cu putinta ca toata „Biserica Catolica” luata ca intreg si toate „Bisericile” protestante laolalta sa-i cunoasca savoarea?Majoritatea milioanelor de oameni din Apus nici macar nu stiu ca Ortodoxia exista.Cum este cu putinta sa se infaptuiasca in mod colectiv,dupa una ori mai multe conferinte ale reprezentantilor diferitelor „Biserici”,o intoarcere la adevar a sufletelor care umbla in intuneric de cateva veacuri ?
Oare cei care vorbesc de unirea bisericilor isi inchipuie ca au de-a face cu chestiuni politice,in care conducatorii natiunilor isi duc supusii,luati ca intreg,la razboi ori pace?Oamenii nu vin la Hristos si la Biserica Lui in masa.Ei vin ca fiinte libere.
Sa presupunem ca un papa decide brusc sa devina ortodox si sa-i aduca pe toti catolicii la Ortodoxie.prin acea schimbare exterioara,oare macar unul din milioanele de catolici ar deveni cu adevarat ortodox?Si,chiar daca toti ar fi cat se poate de dispusi sa invete pe dinafara si sa creada toate doctrinele Ortodoxiei,ei nu s-ar putea apropia de ea nici macar cu un pas,intrucat Ortodoxia nu este doar un sistem de doctrine sau o serie de obiceiuri,ci este ceva mult mai profund si mai esential.Este o intreaga orientare a vietii si a gandirii.Ortodoxia este un duh,duhul Traditiei ,care nu se poate insusi din carti,ci se transmite de catre cei vii celor vii,de la tata la fiu,de la mama la fiica,de la frate la frate,de la priten la prieten,de la calugar la calugar,de la parintele spiritual la fiul duhovnicesc,”nu cu ajutorul cernelii si al hartiei,ci din gura in gura”,de la suflet la suflet.Si aceasta,inlauntrul vietii Sfintelor Taine ale Bisericii,in Duhul Sfant,o data cu trecerea timpului,incetul cu incetul,la fel ca dezvoltarea lenta a unui organism.
Cei care vorbesc de unire nu sunt insa naivi.Ei stiu prea bine ca nici catolicii si nici protestantii nu vor deveni niciodata ortodocsi si ca un singur trup.Dar asta nu ii intereseaza.Pe ei nu ii preocupa intoarcerea oilor pierdute la turma lui Hristos.Ei se bazeaza pe un compromis si se multumesc cu un acord superficial.De altfel,de ceva vreme ei au incetat a mai fi ortodocsi.Nu ii intereseaza viata ori adevarul in Hristos .Taina Antihristului lucreaza deja in ei si se framanta pana cand aceasta se va implini.

Antiecumenism,iti multumim pt efort!

XXIV. INDEPARTAREA

O,neam nefericit al Greciei !Tu care ai dat Bisericii lui Hristos atat de multi Parinti si atat de multi Sfinti,tu care ai luminat atat de multi barbari si i-ai facut fii ai lui Dumnezeu,tu care ai udat stancile acestea cu lacrimi de smerenie si cainta si ai facut sa infloreasca peste ele gradina Ortodoxiei,tu,care,prin rugaciunile tale,L-ai adus pe Dumnezeu sa calce pe acest pamant,de ce iti intorci in extaz ochii spre locul in care soarele nu a rasarit niciodata?Tu,care odinioara Il slujeai pe Dumnezeu,de ce ingenunchezi cu slugarnicie,pentru a te inchina slujitorilor satanei?
Te-au coplesit intr-atat semnele si minunile „progresului” incat esti gata sa te prosternezi si sa adori acest idol stralucitor,dar gol pe dinauntru ?Nu vezi intunericul dindaratul focului de artificii?Nu vezi disperarea mortii dindaratul zambetului artificial ?Nu vezi saracia ce se ascunde sub infatisarea regeasca?
Ce ai invidiat?Puterea papei?Ai uitat oare puterea Dumnezeului tau,Care te-a ajutat sa-ti pastrezi nepatata credinta pana in ziua de azi?
Ce ti-ai dorit ?Cunoastere?Da,ar fi bine sa-ti doresti cunoasterea,caci incepi sa duci lipsa de ea,periculos de mare lipsa.Dar acolo unde o cauti tu acum,cunoasterea nu exista:acolo se afla doar substitute de cunoastere-filozofiile academice si teologiile academice.Acestea insa nu vor face decat sa-ti umple stomacul fara sa te hraneasca,caci ele nu au viata in ele ;sunt litere moarte.Ele cerceteaza umbra lucrurilor.Ele nu Il cerceteaza pe Dumnezeu si creatia Lui,ci ideea pe care o avem despre Dumnezeu si despre creatia Lui;ele cerceteaza conceptele mintii noastre.
Dar,DACA ITI DORESTI O VIATA USOARA,DACA EUROPA TE FARMECA PROMITANDU-TI COFORT SI PLACERI TRUPESTI,ATUNCI FOARTE BINE,DU-TE ACOLO!ARE SA-TI OFERE NEGRESIT ACEL CONFORT SI ACELE PLACERI.DAR,O DATA CU ACESTEA,ARE SA-TI DEA DESERTACIUNE SI MOARTE,MOARTEA SPIRITUALA SI VESNICA PE CARE O INCEARCA EA ASTAZI.

XXV. VARFUL TURNULUI

Sa nu ne facem iluzii! Neamul grec,la fel ca toate celelalte,isi va continua calea.Iar calea lui este calea maselor.Calea celor multi este intotdeauna cea mai usoara.Calea maselor este intotdeauna calea care duce la confort si placere.Si,orice am zice si orice am face,nu ar ajuta la nimic,din pricina starii in care a ajuns lumea.Raul este irevocabil.
Lucrul cel mai tragic este ca raul apare in ochii oamenilor drept ceva bun.Osandirea,care nu este impusa de Dumnezeu,dar in care omul cade de unul singur,nu va fi o distrugere sau o anihilare nucleara,asa cum isi inchipuie oamenii.de fapt,moartea trupului va fi pentru omenire un rau foarte mic.Ceea ce va sa vina are sa fie ceva inimaginabil mai neindurator si mai neomenesc.Va fi capodopera imaginatiei diabolice,cea mai mare inselatorie ce s-a pomenit vreodata.Distrugerea spre care se indreapta omenirea va avea infatisarea celui mai mare succes al ei.Va fi Turnul Babel,culmea infumurarii omenesti,coroana trufiei civilizate.
Distrugerea va fi implinirea dorintelor maselor,in care toate patimile si toate relele vor pluti libere si nestanjenite.Va fi o golire completa a inimii,un vid,o plictiseala,o lehamite-cu alte cuvinte,moarte spirituala si vesnica.
In inimile oamenilor nu va mai exista loc pentru Dumnezeu.”Iar din pricina inmultirii faradelegii,iubirea multora se va raci” (Matei,24,12).Izvorul vietii nu-si va mai gasi locul in randul majoritatii oamenilor.Evanghelia va fi fost propovaduita intregii omeniri,”drept marturie oamenilor”.Toti o vor cunoaste si aproape toti o vor respinge in esenta.
In abundenta oraselor,in mijlocul creatiilor mintii umane si al semnelor si minunilor Antihristului,vor circula fapturi umane lipsite de viata,oameni morti care isi vor inchipui ca traiesc in cel mai intens mod cu putinta,dar care de fapt isi vor musca inebuniti propria carne.

XXVI. CIVILIZATIA

Se spune ca Papa este optimist in privinta viitorului omenirii.Are si de ce !Umanitatea a devenit ceea ce el viseaza de secole sa devina.Sa se minuneze,asadar,de lucrarea mainilor lui !
Toti acesti oameni invatati,destepti si respectabili sunt elevii lui.I-a invatat prima data aritmetica si abecedarul.Le-a vorbit despre Aristotel.I-a invatat filozofie cand erau inca barbari.Lui ii datoreaza civilizatia lor.
Papalitatea nu a propovaduit crestinismul.Nu a aut nici in infatisare,nici in gandire nimic in comun cu pescarii din Galileea.Papalitatea le-a adus europenilor civilizatia.Daca cineva are dreptul de a vorbi despre o civilizatie greco-crestina,acest cineva este papalitatea.
DAR CE LEGATURA ARE CRESTINISMUL CU CIVILIZATIA ?CE LEGATURA POATE AVEA O RELIGIE CARE SPUNE CA „NU AVEM AICI CETATE STATATOARE,CI O CAUTAM PE CEA CE VA SA VINA” CU CIVILIZATIA,ADICA CU EFORTURILE OMULUI DE A SE STABILI CAT SE POATE DE CONFORTABIL IN CETATEA PAMANTEASCA ?!
Daca cineva observa cu luare aminte predicile si preocuparile celor mai multi „crestini”,va vedea ca ceea ce ei cauta si spera este nu atat slava Bisericii,cat gloria civilizatiei.
Lumea vrea si accepta asemenea „crestini’,deoarece,in esenta,ei au aceleasi teluri cu ea.Insa pe cei care nu vorbesc despre o civilizatie eleno-crestina,ci depre monahism,stradanii,rugaciune,pe cei care au drept painea cea de toate zilele straduinta continua dupa cetatea viitoare,pe acestia lumea ii uraste,caci nu ii recunoaste ca fiind ai ei.Ii socoteste pe primii drept oameni cu adevarat credinciosi,iar pe ultimii drept fanatici religiosi,excesiv de zelosi,care neaga viata.
Afinitatea care exista intre acei ortodocsi care vorbesc despre o civilizatie greco-crestina si conceptiile romano-catolicilor este uluitoare.Ei au aceeasi mentalitate,aceleasi teluri,aceeasi indiferenta fata de adevar si fata de viata mistica.”Crestinismul” lor este un pretext,o viziune despre lume care sa umple golurile din mintea lor si care sa faca viata pamanteasca si mai confortabila.
Astfel de „crestini”,care sunt oricand gata sa faca compromisuri pentru a avea majoritatea de partea lor,nu vor disparea,din pacate,niciodata.Si ei,la fel ca si Papa,sunt optimisti in privinta viitorului omenirii,iar acest sentiment este justificat.Caci atat ei,cat si Papa se straduiesc sa construiasca civilizatia,iar civilizatia se construieste si se va construi tot mai bine cu fiecare zi ce trece,spre marea lor bucurie.Va fi o civilatie care va respecta valorile,caci o civilizatie fara valori este imposibila,iar valorile sunt valori intrucat sunt utile societatii.Dar valorile ii vor ingadui mortii sa umple inimile oamenilor.Caci valorile acelea sunt sacrificii aduse idolului Om,nu sunt-cum s-ar cuveni-inchinare adusa lui Dumnezeu.

XXVII. CALEA CEA GREA

Cele scrise aici nu sunt nici pentru lume,nici pentru acesti „crestini”.Sunt pentru acei putini care,si ei,se vor afla in primejdia de a fi amagiti in vremurile de pe urma.
In cadrul organizatiilor crestine si in cadrul romano-catolicismului si protestantismului exista suflete care Il doresc cu adevarat pe Dumnezeu si care cauta cetatea viitoare.Dar mediul in care se afla si indrumatorii lor nu ii lasa sa gaseasca drumul dorit de inimile lor.
PUTINII ALESI TREBUIE SA FIE PREVAZATORI,FOARTE PREVAZATORI .LUCRARILE DIAVOLULUI NU PAR INTOTDEAUNA ALE DIAVOLULUI;DE CELE MAI MULTE ORI,EL APARE CA UN INGER AL LUMINII.EL PROPOVADUIESTE UN CRESTINISM DOAR PUTIN DIFERIT DE CEL ADEVARAT,SI CU ACEASTA CAPCANA PRINDE IN PLASA LUI MULT MAI MULTI OAMENI DECAT DACA AR TRIMITE O INTREAGA ARMATA DE ATEI SAU DE ADEPTI AI LUI DIOCLETIAN.
II STIGMATIZEAZA PE CEI CREDINCIOSI,CARACTERIZANDU-I DREPT INTOLERANTI,MARGINITI,FANATICI,ADORATORI AI LITEREI.IN FELUL ACESTA ,EL A STARNIT IMPOTRIVA BISERICII LUI HRISTOS CEA MAI INSPAIMANTATOARE PERSECUTIE DE PANA ACUM.OAMENII SE TEM ADESEA MAI MULT DE CARACTERIZARILE CARE LE DENIGREAZA ONOAREA SI REPUTATIA DECAT DE SABIA PERSECUTORULUI LOR.FOARTE PUTINI SUNT ACEIA CARE ACCEPTA SACRIFICIUL DE A FI CONSIDERATI PROSTI.IN LUMEA DE AZI,IN MOD INEVITABIL,FIECARE CRESTIN ADEVARAT VA FI CARACTERIZAT DREPT NEBUN,ORI,CEL PUTIN MARGINIT.FOARTE PUTINI AU CURAJUL DE A INAINTA CU O ASTFEL DE PERSPECTIVA CE ADUCE A MARTIRIU.DE ACEEA,MAJORITATEA OAMENILOR PREFERA CALEA CEA USOARA A COMPROMISURILOR,PE CARE O SI PREDICA IN CONSECINTA,ADESEA CU FANATISM.
Paganii nu i-au urat niciodata pe crestini atat de mult cum ii uraste lumea „crestina” de azi.Toleranta formala este inselatoare.Lumea ii tolereaza doar pe acei as-zisi crestini care tin pasul cu ea,cei care vor sa aplice un crestinism social si care incearca sa fie intotdeauna „la zi”.Pe ceilalti,care nu sunt de acord sa-si falsifice credinta,ii uraste de moarte,marturisit sau nu.Ura lumii este insa pentru noi un criteriu prin care putem sti daca suntem crestini adevarati.”Daca va uraste pe voi lumea,sa stiti ca pe Mine mai inainte decat pe voi M-a urat”.

XXVIII. ECLEZIOLOGIA

Agitatia provocata de unirea bisericilor face sa fie evidenta ignoranta care exista,atat in randul simplilor credinciosi,cat si in randul teologilor,fata de ceea ce este Biserica.
Ei inteleg universalitatea Bisericii ca fiind o coeziune juridica,o interdependenta reglementata de un cod.Pentru ei, Biserica este o organizatie care are legi si regulamente ,precum organizatiile natiunilor.Arhiereii,asemenea functionarilor statului,se impart in superiori si subalterni:patriarhi,arhiepiscopi,mitropoliti,epis copi.Pentru ei,o eparhie nu este ceva complet,ci o parte a unui intreg mai mare:biserica autocefala sau patriarhia.Biserica autocefala simte insa si ea nevoie de a se subordona.Cand factoii externi (precum politica,istoria,geografia) impiedica acest lucru,in randul bisericilor autocefale circula un sentiment vag de unitate redusa sau chiar de separare.
Un asemenea concept despre Biserica duce direct la papalitate.Daca universalitatea Bisericii are aceasta semnificatie,atunci Ortodoxia este vrednica de plans,caci pana acum nu a fost in stare sa se disciplineze sub un papa !
Dar nu acesta este adevarul problemei.Biserica soborniceasca pe care o marturisim in Simbolul credintei noastre nu se numeste universala pentru ca include toti crestinii de pe pamant,ci pentru ca in cadrul ei toti credinciosii gasesc intregul har si dar al lui Dumnezeu.Semnificatia catolicitatii nu are nimic de-a face cu o organizatie universala,asa cum o inteleg romano-catolicii si cei care sunt influentati de mentalitatea acestora.
Desigur,Biserica este menita a se extinde in intreaga lume,indiferent de tari,natiuni,rase,limbi;si nu este gresit sa o numesti catolica si datorita acestui aspect.Dar,asa cum umanitatea devine o idee abstracta,exista pericolul ca acelasi lucru sa se intample cu Biserica,atunci cand o consideram drept o idee abstracta,universala.Pentru ca sa inteleaga cineva bine umanitatea,este indeajuns ca el sa cunoasca un singur om,intrucat natura acelui om este comuna tuturor oamenilor din lume.
In mod similar,pentru a intelege ce este biserica soborniceasca a lui Hristos,este indeajuns sa cunosti bine o singura biserica locala.Si,la fel ca in cazul oamenilor,ceea ce le uneste nu este supunerea fata de o ierarhie,ci natura lor comuna,astfel incat bisericile locale nu sunt unite de catre papa si de catre ierarhia papala,ci de catre natura lor comuna.
O BISERICA ORTODOXA LOCALA,INDIFERENT DE DIMENSIUNEA EI SAU DE NUMARUL CREDINCIOSILOR,ESTE UNIVERSALA PRIN EA INSASI,FARA A DEPINDE DE CELELALTE.SI ESTE ASTFEL INTRUCAT NU-I LIPSESTE NIMIC DIN HARUL SI DARUL LUI DUMNEZEU.TOATE BISERICILE LOCALE DIN INTREAGA LUME NU CUPRIND MAI MULT HAR CERESC DECAT ACEA BISERICA MICA,CU CREDINCIOSI PUTINI.EA ARE PREOTII SI EPISCOPUL EI;ARE SFINTELE TAINE;ARE TRUPUL SI SANGELE LUI HRISTOS IN SFANTA IMPARTASANIE.IN CADRUL EI,ORICE SUFLET VREDNIC POATE PREZENTA SFANTULUI DUH.EA ARE INTREGUL HAR SI ADEVAR.ASADAR,CE II LIPSESTE PENTRU A FI UNIVERSALA?EA ESTE UNICA TURMA,IAR EPISCOPUL ESTE PASTORUL EI,IMAGINE A LUI HRISTOS,UNICUL PASTOR.EA ESTE ANTICIPAREA PE PAMANT A TURMEI CELEI UNA SI CU UN SINGUR PASTOR ,ESTE ANTICIPAREA NOULUI IERUSALIM.INLAUNTRUL EI,CHIAR SI IN VIATA ACEASTA,INIMILE CURATE CUNOSC IMPARATIA CERURILOR,FAGADUINTA SFANTULUI DUH.INLAUNTRUL EI,ACESTEA GASESC PACEA CARE „COVARSESTE ORICE MINTE”,PACEA CARE NU ARE NICI O LEGUTURA CU PACEA OAMENILOR:”PACEA MEA O DAU VOUA”.
„Pavel,chemat apostol al lui Hristos…Bisericii lui Dumnezeu care este in Corint…”.Da,era cu adevarat Biserica lui Dumnezeu ,chiar daca era in Corint,intr-un loc concret si limitat.
Aceasta este Biserica soborniceasca:ceva concret in spatiu,timp si persoane.Aceasta entitate concreta poate exista in mod repetat in spatiu si timp,fara a inceta sa ramana in esenta aceeasi.
Relatiile ei cu celelalte biserici locale nu sunt relatii de interdependenta jurisdictionala,ci legaturi de dragoste si har.O biserica locala este unita cu toate celelalte biserici ortodoxe locale din lume prin legatura identitatii.Asa cum una este Biserica lui Dumnezeu ,tot asa si cealalta este de asemenea Biserica lui Dumnezeu,precum si toate celelalte.Ele nu sunt separate de granitele natiunilor si nici de scopurile politice ale tarilor din care fac parte.Ele nu sunt separate nici macar de faptul ca una s-ar putea sa nu stie de existenta celeilalte.Este acelasi Trup al lui Hristos din care se impartasesc grecii,negrii din Uganda,eschimosii din Alaska si rusii din Siberia.Acelasi Sange al lui Hristos le circula in vene.Sfantul Duh le lumineaza mintile si ii calauzeste spre cunoasterea aceluiasi Adevar.
Exista,bineinteles,relatii de interdependenta intre bisericile locale,si exista canoane care le guverneaza.Totusi,aceasta interdependenta nu este o relatie de necesitate juridica,ci o legatura de respect si dragoste in libertate desavarsita,in libertatea harului.Iar canoanele nu sunt legile unui cod,ci calauze intelepte ale veacurilor de experienta duhovniceasca.
Biserica nu are nevoie de legaturi externe pentru a fi una.nu papa,patriarhul sau arhiepiscopul este cel care uneste Biserica.Biserica locala este ceva complet;nu este o parte a unui intreg mai mare.
De altminteri,relatiile dintre biserici sunt relatii ale bisericilor ,iar nu relatii care apartin in mod exclusiv episcopilor lor.Un episcop nu poate fi imaginat fara enoriasii lui,ori independent de enoriasii lui.biserica este mireasa lui Hristos.Biserica este Trupul lui Hristos,iar nu episcopul singur.
Un episcop se numeste patriarh atunci cand biserica careia ii este pastor este o patriarhie,si arhiepiscop atunci cand biserica este o arhidieceza.Cu alte cuvinte,respectul si cinstirea ii apartin bisericii locale si se trasmit prin extensie episcopului.Biserica Athenei este cea mai mare si,astazi,cea mai importanta biserica locala a Greciei.Din acest motiv,cel mai mare respect i se cuvine ei,si ea merita mai multa cinstire decat oricare alta biserica a Greciei.Parerea ei eset deosebit de importanta,iar rolul ei in solutionarea problemelor comune este semnificativ.De aceea este numita pe drept cuvant arhidieceza.Prin urmare,episcopul acestei biserici,intrucat reprezinta o biserica atat de importanta,este o persoana la fel de importanat si este numita pe drept cuvant arhiepiscop.El insusi nu este cu nimic mai mult decat un episcop obisnuit.In ordinele preotiei-diacon,preot si episcop-nu exista nici un ordin superior functiei de episcop.Titlurile de mitropolit,arhiepiscop,patriarh sau papa nu indica un nivel mai ridicat de har ecleziastic,deoarece nu exista har sacramental mai insemnat decat cel conferit unui episcop.Ele indica doar o diferenta a proeminentei bisericilor carora le sunt pastori.
Aceasta proeminenta na unei biserici in relatie cu celelate nu este ceva permanent.Depinde de circumstante interne si externe.Studiind istoria bisericii,observam ca primatul de proeminenta si respect trece de la o biserica la alta,intr-o succesiune fireasca.In timpurile apostolice,Biserica Ierusalimului avea,incontestabil,primatul autoritatii si al importantei.Il cunoscuse pe Hristos;ascultase cuvintele Lui;L-a vazut rastignit si ridicandu-Se din morti ;si asupra ei S-a pogorat intaia oara Sfantul Duh.Toti cei aflati in comuniune de credinta si viata cu ea erau siguri ca pasesc pe calea lui Hristos.De aceea,Pavel ,cand i s-a spus ca Evanghelia pe care o propovaduia nu era Evanghelia lui Hristos,s-a grabit s-o explice dinaintea Bisericii Ierusalimului,pentru ca acordul acelei biserici sa-i reduca la tacere dusmanii (Galateni 2,1-2).
Mai tarziu,acest primat a fost,incetul cu incetul,preluat de Roma.Era capitala Imperiului Roman.Biserica Romei cuprindea numerosi crestini incercati.In cadrul ei au trait si au propovaduit doi dintre cei mai importanti apostoli.Numerosi martiri i-au patat pamantul cu sangele lor.De aceea,cuvantul ei era venerabil,iar autoritatea ei in solutionarea problemelor era prodigioasa.Era insa autoritatea bisericii,nu a episcopului ei.Cand i se cerea opinia in solutionarea problemelor comune,episcopul raspundea nu in numele sau,asa cum ar face un papa in ziua de azi ci in numele bisericii sale.Sf. Clement al Romei isi incepe Epistola catre corinteni astfel:”Biserica lui Dumnezeu care se afla la Roma,catre Biserica lui Dumnezeu din Corint”.
El scrie intr-un mod prietenos si rugator ,facand cunoscuta marturia si parerea Bisercii sale privitor la ceea ce se intamplase in Biserica din Corint.In scrisoarea sa catre Biserica Romei,Sf. Ignatie Teoforul nu-l mentioneaza nicaieri pe episcopul acesteia,desi scrie ca si cum s-ar adresa bisericii care detine cu adevarat primatul in ierarhia bisericilor din vremea lui.
Cand Sf. Constantin a transferat capitala statului roman in Bizant,Roma a inceput treptat sa-si piarda vechea stralucire,devenind un oras provincial.O noua biserica locala a inceput sa se impuna constiintei lumii crestine:Biserica Constantinopolului.Roma a incercat cu invidie sa pastreze splendoarea trecutului,dar,intrucat situatia nu-i era favorabila,si-a dezvoltat incetul cu incetul binecunoscuta ecleziologie papala,pentru a-si asigura in mod teoretic ceea ce circumstantele nu-i mai ofereau.A inaintat astfel din nebunie in nebunie,pana in punctul in care a afirmat ca papa este infailibil ori de cate ori vorbeste despre doctrina,chiar daca ,din pricina pacatelor,nu are luminarea sfinteniei pe care o aveau Parintii Bisericii.
[De fapt,daca dam crezare romano-catolicilor,trebuie sa acceptam fie ca toti papii au fost sfinti si luminati datorita sfinteniei lor,fie ca Dumnezeu vorbeste prin gura lor intr-un mod mecanic,asa cum a vorbit prin gura magarului lui Balaam.Prima ipoteza se respinge daca examinam viata si lucrarile celor mai multi papi care au stat pe scaunul de la Roma.Cea de-a doua ipoteza ar sugera ca gura unui papa pacatos este pusa in miscare de Dumnezeu si dogmatizeaza in mod corect,dar ca el insusi nu cunoaste adevarurile pe care le pronunta gura lui.Este un adevar fundamental al crestinismului faptul ca Dumnezeu nu intra in comuniune cu pacatul.El nu salasluieste in inimi pangarite si nu lumineaza minti trufase.Pacatul este tocmai lipsa luminii.Este intunericul,conditia oamenilor care de bunavoie raman in intuneric,deoarece „urasc lumina si nici nu vin la lumina”.Bineinteles,Dumnezeu i-ar putea sili sa vina la lumina;i-ar putea face sfinti cu forta,insa dragostea Lui pentru fapturile Sale rationale nu Ii ingaduie sa constranga libertatea cu care le-a inzestrat.Un astfel de lucru ar fi o negare a Lui Insusi.Asadar,pentru noi ar fi o blasfemie sa acceptam ca Dumnezeu ii lumineaza cu forta pe papii pacatosi.Daca Dumnezeu ar fi fagaduit ca papii Ii vor propovadui cuvantul in mod corect indiferent cine sunt ei,asta ar insemna ca El ar vorbi prin gura lor asa cum a vorbit prin gura magarului lui Balaam.Dar,la fel cum magarul nu era catusi de putin constient de ceea ce spunea gura lui,tot asa un papa pacatos nu ar avea nici el constiinta adevarurilor pe care le rosteste.Ii poti da unui ateu sa citeasca intreaga Sfanta Scriptura.Ateul acela poate fi un filolog capabil ori un teolog care sa aiba un titlu academic.Dar va intelege el oare ceva din tot ceea ce a citit?Da-i unui zgarcit sa citeasca parabola omului bogat si a saracului Lazar,ori unui om nedrept,Fericirile,si apoi cata sa vezi daca au inteles ceva din ce-au citit !Tot atata va intelege si un papa pacatos,mandru,oportunist (ba poate chiar ateu) din ceea ce Dumnezeu ar rosti prin gura lui.]
Biserica Constantinopolului a jucat cel mai important rol de-a lungul lungii perioade a marilor erezii si a sinoadelor ecumenice,si,la randul ei,si-a dat portia de sange prin martiriul a mii de fii ai ei in timpul iconoclasmului.
In afara de aceste biserici care,la momente diferite,detineau primatul autoritatii,mai erau si altele,care se aflau pe locul doi sau trei.Acestea erau diferite patriarhii,vechi si noi,si alte biserici si mitropolii importante.Exista,prin urmare,o ierarhie a bisericilor si nu a episcopilor.Sf. Irineu nu ii sfatuieste pe crestini sa se adreseze episcopilor importanti pentru a gasi rezolvarea problemelor lor,ci bisericilor care au cele mai vechi radacini.
Asadar,intre biserici nu exista legaturi organizatorice,administrative ori juridice,ci legaturi de dragoste si har,aceleasi legaturi de dragoste si har care exista intre credinciosii fiecarei biserici.Relatia dintre un preot si un episcop nu este relatia dintre un angajat si un angajator,ci este o relatie de har si de taina.Episcopul este cel care ii confera preotului harul preotiei.Iar preotul ii da mireanului harul Sfintelor Taine.Singurul lucru care il separa pe episcop de preot este harul hirotonisirii.Episcopul nu se distinge prin nimic altceva,chiar daca este episcopul unei biserici importante si poarta titlul de patriarh sau de papa.”Nu in multe privinte se deosebesc ei (preotii) de episcopi.Caci si ei sunt destoinici pentru invatarea si ocrotirea Bisericii…Ei (episcopii) ii intrec doar prin puterea hirotonisirii „ (*Sf Ioan Hrisostom,Predica XI despre I Timotei).
Episcopii nu au nici un drept sa se poarte ca niste stapani,nu numai fata de celelalte biserici,dar nici fata de preotii sau mirenii bisericii ai carei episcopi sunt.Ei au responsabilitatea de a supraveghea intr-o maniera parinteasca,de a povatui,de a indruma,de a se lupta impotriva minciunii,de a conjura pacatosii prin dragoste si strictete,de a conduce in iubire.Ei impart insa aceste responsabilitati cu preotii.Iar preotul,la randul lui,il considera pe episcop parintele lui in preotie si ii raspunde cu aceeasi dragoste.
IN BISERICA,TOTUL ESTE DOMINAT DE DRAGOSTE.TOATE DISTINCTIILE SUNT DISTINCTII ALE HARULUI.NU SUNT DISTINCTII DE NATURA J.URIDICA,CI AU O AUTORITATE SPIRITUALA.IAR MIRENII SUNT INZESTRATI EI INSISI CU MAI MULT SAU MAI PUTIN HAR.
PRIN URMARE,UNITATEA BISERICII NU ESTE O CHESTIUNE DE SUPUNERE FATA DE O AUTORITATE SUPERIOARA.Nu este o chestiune de supunere a subordonatilor fata de superiorii lor.Unitatea nu se realizeaza prin relatii externe,nici prin decizii comune ale sinoadelor,nici macar ale sinoadelor ecumenice.Unitatea Bisericii se infaptuieste prin impartasirea din Trupul si Sangele lui Hristos ,prin comuniunea cu Sfanta Treime.Este o unitatate liturgica,o unitate de taina.
Deciziile comune ale unui sinod ecumenic nu sunt temelia,ci rezultatul unitatii.De altminteri,deciziile unui sinod ecumenic sau local sunt valide doar atunci cand sunt acceptate de constiinta Bisericii si se afla in acord cu Traditia.
Papalitatea reprezinta denaturarea prin excenta a unitatii Bisericii Bisericii,caci a transformat acea legatura de iubire si libertate intr-o legatura de constrangere si tiranie.Papalitatea este neincrederea in puterea tainica si increderea in puterea sistemelor omenesti.
Dar sa nu creada nimeni ca papalitatea este ceva ce exista doar in Apus.In ultimul timp a inceput sa apara si in randul ortodocsilor.Cateva titluri ilustreaza foarte bine acest spirit,de pilda”Arhiepiscopul intregii Grecii”,sau „Arhiepiscopul Americii de Nord si de Sud”.Auzim adeseori oamenii spunand despre patriarhul Constantinopolului ca ar fi „mai-marele Ortodoxiei”,ori ii auzim pe rusi vorbind despre Moscova ca despre „a treia Roma”,iar despre patriarhul ei ca ar detine puterea intregii Ortodoxii.De fapt,au inceput numeroase rivalitati acerbe.Toate acestea sunt manifestari ale aceluiasi spirit lumesc,atesta aceeasi sete de putere pamanteasca si apartin acelorasi tendinte care caracterizeaza lumea zilelor noastre.
Oamenii nu pot simti unitatea in multiplicitate.Si totusi aceasta este o taina mare.Neputinta sau incvapacitatea noastra de a o simti provine din conditia de dezbinare in care se afla specia umana.Oamenii au devenit indivizi separati si ostili si le este cu neputinta sa inteleaga unitatea profunda a naturii lor.Omul este unu si mai multi;unu in natura sa,mai multi ca persoane.Aceasta este taina Sfintei Treimi si taina Sfintei Biserici.

XXIX. PSEUDO-EPISCOPII

Este absolut necesar ca oamenii sa inteleaga ca Biserica are temelii sfinte si nu administrative;atunci nu vor pati ceea ce li s-a intamplat occidentalilor,care l-au urmat pe papa in greselile lui,caci au crezut ca,daca nu il urmeaza,vor fi automat in afara Bisericii.
Astazi,feluritele patriarhii si arhidieceze trec prin mari presiuni din partea puterilor politice,care incearca sa-i dirijeze pe ortodocsi potrivit propriilor lor interese.Se stie ca Patriarhia Moscovei accepta influenta politicii sovietice.Dar si Patriarhia Constantinopolului accepta influenta politicii americane.In virtutea acestei influente a avut loc contactul Patriarhiei Ecumenice cu lumea protestanta,influentata tot de politica americana,contact ce a luat forma Consiliului Mondial al Bisericilor,iar caracterul servil al acestuia fata de papa a inceput sa ia dimensiuni periculoase si chiar sa exercite presiuni dominatoare asupra celorlalte biserici din lumea ortodoxa.
America crede ca va intari factiunea vestica impotriva comunismului daca,prin aceste „concilieri” artificiale,ii unifica fortele spirituale.In felul acesta,insa,Biserica,devine o jucarie a puterilor politice ale lumii,cu consecinte imprevizibile pentru Ortodoxie.
Sunt obligati ortodocsii sa urmeze o patriarhie atat de servila pentru totdeauna?Faptul ca aceasta patriarhie a detinut secole la rand primatul importantei si al cinstei in lumea crestina nu-i justifica pe cei care o vor urma spre o capitulare unificatoare cu erezia.Si Roma a avut odinioara primatul importantei si al cinstei in lumea crestina,dar acest lucru nu i-a obligat pe crestini s-o urmeze pe drumul ereziei.Comuniunea cu si respectul pentru o anumita biserica din partea celorlalte biserici ramane si continua doar atata vreme cat acea biserica ramane in Biserica,si anume atata vreme cat acea biserica traieste si staruie in duh si in adevar.CAND O PATRIARHIE INCETEAZA A FI O BISERICA,INGADUIND COMUNIUNEA CU ERETICII,ATUNCI SI RECUNOASTEREA EI DE CATRE CELELALTE BISERICI INCETEAZA.
ORTODOCSII TREBUIE SA DEVINA CONSTIENTI DE FAPTUL CA EI NU DATOREAZA ASCULTARE UNUI EPISCOP,ORICAT DE IMPORTANT AR FI TITLUL SAU,ATUNCI CAND ACEL EPISCOP INCETEAZA A MAI FI ORTODOX SI II URMEAZA IN MOD FATIS PE ERETICI CU PRETENTII DE UNIRE „IN TERMENI DE EGALITATE”.DIMPOTRIVA,EI SUNT OBLIGATI SA SE INDEPARTEZE DE EL SI SA-SI MARTURISEASCA CREDINTA,INCA DIN CLIPA IN CARE ACESTA INCETEAZA A MAI FI ORTODOX.EPISCOPUL ESTE O PERSOANA SFINTITA SI,CHIAR DACA ESTE PACATOS IN MOD VADIT,I SE CUVINE RESPECT PANA CAND ESTE JUDECAT DE CATRE SINOD.DAR,DACA DEVINE IN MOD VADIT ERETIC,ORI SE AFLA IN COMUNIUNE CU ERETICII,ATUNCI CRESTINII NU TREBUIE SA ASTEPTE DECIZIA SINODULUI,CI TREBUIE SA SE INDEPARTEZE DE EL IMEDIAT.
Iata ce spun in aceasta privinta canoanele Bisericii:”Drept urmare ,daca un preot ,episcop sau mitropolit indrazneste sa inceteze comuniunea cu patriarhul sau si nu-si mentioneaza numele asa cum se cere si se indica in mistagogia divina,si daca,inainte sa fie invinuit de sinod si condamnat deplin (de patriarh),el provoaca o schisma,Sfantul Sinod a hotarat ca aceasta persoana sa fie inlaturata din orice functie preoteasca,doar daca se dovedeste ca a incalcat-o pe aceasta.Prin urmare,aceste reguli au fost pecetluite si stabilite in privinta celor care,sub pretextul unor acuzatii aduse mai-marilor lor,se separa,facand schisma si sfaramand unitatea Bisericii.CAT DESPRE CEI CARE PUN CAPAT COMUNIUNII CU MAI MARELE LOR ,DIN PRICINA UNEI EREZII A ACESTUIA PE CARE O CONDAMNA SFINTELE SINOADE SAU SFINTII PARINTI,SI ANUME ACESTA PREDICA FATIS ERESUL SI IL PROPOVADUIESTE CU CAPUL DESCOPERIT IN BISERICA,SE VA SOCOTI CA EI AU INCERCAT CU TOATA CONVINGEREA SA MANTUIASCA BISERICA DE SCHISME SI DE DEZBINARI (CANONUL VV).

XXX. LA SFARSITUL VEACURILOR

LUMEA SI DIAVOLUL DUC BISERICA SPRE INCERCARI ATAT DE CUMPLITE, INCAT AR PUTEA VENI ZIUA IN CARE TOTI EPISCOPII VOR AVEA LEGATURI CU ERETICII. CE VOR FACE ATUNCI CREDINCIOSII? CE VOR FACE PUTINII CARE VOR AVEA CURAJUL DE A NU URMA MASELE, DE A NU-SI URMA RUDELE, VECINII SI
CONCETATENII?
TOTI CREDINCIOSII VOR TREBUI SA INTELEAGA CA BISERICA NU ESTE ACOLO UNDE PARE A FI.
LITURGHIILE SE VOR OFICIA IN CONTINUARE, BISERICILE VOR FI PLINE DE OAMENI, INSA BISERICA NU VA AVEA NICI O LEGATURA CU ACELE BISERICI, ACEI PREOTI ORI ACEI CREDINCIOSI. BISERICA ESTE ACOLO UNDE ESTE ADEVARUL. CREDINCIOSII SUNT ACEIA CARE CONTINUA TRADITIA NEINTRERUPTA A ORTODOXIEI, LUCRARE
A SFANTULUI DUH. PREOTII ADEVARATI SUNT ACEIA CARE GANDESC, TRAIESC SI PROPOVADUIESC ASA CUM AU FACUT PARINTII SI SFINTII BISERICII, SAU CARE CEL PUTIN NU II RESPING IN INVATATURILE LOR. UNDE ACEASTA CONTINUITATE A GANDIRII SI A VIETII NU EXISTA, ACOLO ESTE O INSELATORIE SA SE VORBEASCA DESPRE BISERICA, CHIAR DACA TOATE SEMNELE EXTERIOARE PAR SA O ATESTE.
ARE SA SE GASEASCA INTOTDEAUNA UN PREOT CANONIC, HIROTONISIT DE UN EPISCOP CANONIC,CARE VA URMA TRADITIA, IN JURUL UNOR ASTFEL DE PREOTI SE VOR ADUNA GRUPURILE MICI DE CREDINCIOSI,CARE VOR RAMANE PANA IN ZILELE DIN URMA. FIECARE DINTRE ACESTE GRUPURI MICI VA FI O BISERICA
LOCALA SOBORNICEASCA A LUI DUMNEZEU. CREDINCIOSII VOR GASI AICI DEPLINATATEA HARULUI LUI DUMNEZEU. NU VOR AVEA CATUSI DE PUTIN NEVOIE DE LEGATURI ADMINISTRATIVE ORI DE ALT SOI, CACI
COMUNIUNEA CARE VA EXISTA INTRE EI VA FI CEA MAI DESAVARSITA CU PUTINTA. VA FI IMPARTASIRE DIN TRUPUL SI SANGELE LUI HRISTOS, IMPARTASIRE DIN SFANTUL DUH. LEGATURILE DE AUR ALE TRADITIEI
ORTODOXE VOR UNI ACELE BISERICI ATAT INTRE ELE CAT SI CU BISERICILE TRECUTULUI, CU BISERICA TRIUMFATOARE A CERULUI, IN ACESTE MICI GRUPURI, BISERICA UNA, SFANTA, SOBORNICEASCA SI APOSTOLEASCA SE VA PASTRA NEATINSA.
Desigur, ar fi minunat ca randuiala si coordonarea sa existe in functionarea exterioara
a diferitelor biserici si ca bisericile mai putin importante sa fie indrumate de bisericile mai
importante, asa cum se face acum intre eparhii, mitropolii, arhidieceze si patriarhii. Dar, in
zilele de pe urma, asemenea relatii si contacte vor fi de cele mai multe ori cu neputinta. In
lume va fi asa o confuzie, incat o biserica nu va putea fi sigura de ortodoxia alteia, din pricina
numarului mare de prooroci mincinosi care vor umple lumea si care vor spune: „Aici e
Hristos” si „Acolo e Hristos”. Vor putea exista neintelegeri chiar in randul bisericilor cu
adevarat ortodoxe, din pricina „amestecului de limbi” din contemporanul Turn Babel. Dar nici
una nu va dezbina unitatea esentiala a Bisericii.
Un exemplu contemporan al acestei situatii il constituie rusii din diaspora, care au fost
impartiti in trei factiuni opuse. Un grup doreste sa apartina Patriarhiei Moscovei. Un altul,
pentru a fi liber de influenta politica sovietica, apartine Patriarhiei Constantinopolului si este
influentat de politica pro-papala. Cel de-al treilea grup, si cel mai realist, Sinodul Rus din
afara Rusiei, ramane independent. Si cele trei grupuri, cel putin pana in prezent, sunt
ortodoxe, intre ele existand o comuniune deplina. Totusi, ele nu au o intercomuniune formala
si legaturi exterioare, pentru ca s-au ratacit in paienjenisul conceptelor juridice si al
dezbaterilor privitoare la patriarhia careia ar trebui sa i se supuna. O asemenea mentalitate
este fundamental gresita, din moment ce dependenta de o patriarhie nu este neaparat necesara,
indeosebi cand sunt despartite de aceste patriarhii prin distante imense si prin frontiere. Nimic
nu impiedica o biserica ortodoxa din Paris, de pilda, sa se afle in comuniune cu Patriarhia
Moscovei sau cu Patriarhia Constantinopolului, chiar daca nu are dependenta jurisdictionala
de acestea. Ideea ca intreruperea dependentei jurisdictionale a unei biserici locale de o
patriarhie duce la izolarea acestei biserici de Biserica Ortodoxa nu este deloc ortodoxa, ci
papala. De altfel, insasi dependenta jurisdictionala a bisericilor de o patriarhie este de
inspiratie papala. Un patriarh ortodox este un carmuitor, un coordonator al eforturilor, un
sfatuitor de mare insemnatate, iar nu un despot, nu un suveran discretionar. Dincolo de
hotarele eparhiei lui, nu poate face nimic fara acordul tuturor celorlalti episcopi (Canonul
apostolic XXXIV).
Asadar, este posibil, in zilele din urma, atunci cand feluritele biserici si religii se vor fi
unit si vor aparea drept un intreg, ca Biserica Ortodoxa cea autentica sa para dezintegrata,
fragmentata in mici parohii imprastiate, risipite, in asa fel incat se va putea chiar ca una s-o
banuiasca pe alta din lipsa de incredere, asa cum soldatii se suspecteaza unii pe altii cand se
stie ca dusmanul poarta aceeasi uniforma.
IN ZILELE DIN URMA, TOTI VOR SUSTINE CA SUNT CRESTINI ORTODOCSI SI CA ORTODOXIA ESTE ASA CUM O INTELEG EI. CU TOATE ACESTEA, CEI CARE AU O INIMA CURATA SI O MINTE LUMINATA DE HARUL CERESC VOR RECUNOASTE BISERICA ORTODOXA IN POFIDA DIVIZARII APARENTE SI A LIPSEI TOTALE DE
STRALUCIRE EXTERIOARA. EI SE VOR ADUNA IN JURUL PREOTILOR ADEVARATI SI VOR DEVENI STALPII BISERICII ADEVARATE. FIE CA OAMENII LUMII SA FACA CE VOR. SA FIE SINOADE ECUMENICE; SA SE UNEASCA BISERICILE; SA SE FALSIFICE CRESTINISMUL, CACI, ASA CUM SPUNE SF. IOAN HRISOSTOM, DACA STALPII EI
RAMAN IN PICIOARE, BISERICA NU SE VA NARUI. „NIMIC NU ESTE MAI PUTERNIC DECAT BISERICA. EA ESTE MAI PRESUS DECAT CERURILE SI MAI LARGA DECAT PAMANTUL. EA NU IMBATRANESTE NICIODATA; EA ESTE MEREU INFLORITOARE”.
STALP AL BISERICII ESTE FIECARE CREDINCIOS ADEVARAT CARE RAMANE FIDEL TRADITIEI PARINTILOR, IN POFIDA TUTUROR CURENTELOR CUMPLITE DIN LUME, CARE INCEARCA SA-L INDEPARTEZE DE ACEASTA.
ASTFEL DE STALPI VOR EXISTA PANA LA SFARSITUL LUMII, ORICE S-AR INTAMPLA. DE ALTFEL, CAND VOR AVEA LOC ACESTE LUCRURI, VENIREA DOMNULUI NU VA FI DEPARTE. ACEASTA STARE A LUCRURILOR VA FI CEL MAI
PUTERNIC SEMN CA VENIREA LUI SE APROPIE. TOCMAI ATUNCI VA VENI SFARSITUL.

XXXI. SEMNUL VENIRII

Crestinii sentimentali considera cele de mai sus drept un pesimism excesiv si
respingator. Ca aliati ai lumii, ei nu pot vedea pecetea diavolului pe aspectele pe care ei le
aproba. Si nici nu-si pot da seama cat de inspaimantatoare este prapastia care separa lumea de
Dumnezeu, caci atunci ar trebui sa recunoasca ca aceeasi prăpastie ii separa pe ei de
Dumnezeu.
Prin urmare, ei nu accepta sa fie cineva pesimist in privinta Turnului Babel din zilele
noastre, intr-atat sunt de incantati de perioada in care traiesc. Ei isi inchipuie un viitor
luminos. Pentru ei, crestinismul tine pasul cu lumea; si sunt atat de multumiti de acest lucru
incat nu te vor ierta niciodata daca le arati ca se inseala.
Isi imagineaza in viitor o biserica mondiala unita, in care toti oamenii vor fi uniti prin
legatura dragostei. Ereticii diferitelor secte sunt pentru ei fratii lor crestini, de care au fost
despartiti din pricina egocentrismului si marginirii epocilor trecute. Ei recunosc ca exista
diferente dogmatice, dar aceste diferente vor fi depasite prin iubire, sau, ca s-o spunem
deschis, ele vor fi uitate datorita iubirii.
Dar ce legatura exista intre aceasta iubire smiorcaita si dragostea lui Dumnezeu? Cum
pot ei afirma fara rusine ca au mai multa iubire in inimile lor decat aveau Sfintii care, cu
dragostea lor, nu au putut depasi barierele care ii separau de erezie, ci, dimpotriva, ei au
ridicat si mai sus aceste bariere, ca sa poata feri oile de lupi?
Ceea ce ei socotesc a fi dragoste pentru oameni nu este, in esenta, nimic altceva decat
dragoste pentru cele ale lumii. Este o invoiala cu minciuna a unor oameni care nu pot suporta
greutatile luptei cu puterile intunericului.
Iar visul lor, acea imagine idilica a oamenilor buni si cumsecade care il fac pe Hristos
sa domneasca pe acest pamant - ispita din pustie - este un vis pe care il condamna insusi
Domnul.
Acesti oameni extrem de optimisti sa arunce o privire peste capitolul 24 al Evangheliei
dupa Matei, pentru a vedea care sunt profetiile Domnului privitoare la zilele de pe urma:
1. Si iesind Iisus din templu, S-a dus si s-au apropiat de el ucenicii Lui, ca sa-I arate cladirile templului.
2. Iar El, raspunzand, le-a zis: Vedeti toate acestea? Adevarat graiesc voua: Nu va ramane aici piatra pe piatra, care sa nu se risipeasca.
3. Si sezand El pe Muntele Maslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicand: Spune noua cand vor fi acestea si care este semnul venirii Tale si al sfarsitului veacului?
4. Raspunzand, Iisus le-a zis: Vedeti sa nu va amageasca cineva.
5. Caci multi vor veni in numele Meu, zicand: Eu sunt Hristos, si pe multi ii vor amagi.
6. Si veti auzi de razboaie si de zvonuri de razboaie; luati seama sa nu va speriati, caci trebuie sa fie toate, dar inca nu este sfarsitul.
7. Caci se va ridica neam peste neam si imparatie peste imparatie si va fi foamete si ciuma si cutremure pe alocuri.
8. Dar toate acestea sunt inceputul durerilor.
9. Atunci va vor da pe voi spre asuprire si va vor ucide si veti fi urati de toate neamurile pentru numele Meu.
10. Atunci multi se vor sminti si se vor vinde unii pe altii; si se vor uri unii pe altii.
11. Si multi prooroci mincinosi se vor scula si vor amagi pe multi.
12. Iar din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci.
13. Dar cel ce va rabda pana sfarsit, acela se va mantui.
14. Si se va propovadui aceasta Evanghelie a imparatiei in toata lumea spre marturie la toate neamurile; si atunci va veni sfarsitul.
15. Deci, cand veti vedea uraciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel proorocul, stand in locul cel sfant - cine citeste sa inteleaga -
16. Atunci cei din Iudeea sa fuga in munti.
17. Cel ce va fi pe casa sa nu se coboare, ca sa-si ia lucrurile din casa.
18. Iar cel ce va fi in tarina sa nu se intoarca inapoi, ca sa-si ia haina.
19. Vai de cele insarcinate si de cele ce vor alapta in zilele acelea!
20. Rugati-va ca sa nu fie fuga voastra iarna, nici sambata.
21. Caci va fi atunci stramtorare mare, cum n-a fost de la inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi.
22. Si de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scapa nici un trup, dar pentru cei alesi se vor scurta acele zile.
23. Atunci, de va va zice cineva: Iata, Mesia este aici sau dincolo, sa nu-l credeti.
24. Caci se vor ridica hristosi mincinosi si prooroci mincinosi si vor da semne mari si chiar minuni, ca sa amageasca, de va fi cu putinta, si pe cei alesi.
25. Iata, v-am spus de mai inainte.
26. Deci, de va vor zice voua: Iata este in pustie, sa nu iesiti; iata este in camari, sa nu credeti.
27. Caci precum fulgerul iese de la rasarit si se arata pana la apus, asa va fi si venirea Fiului Omului.
28. Caci unde va fi starvul, acolo se vor aduna vulturii.
29. Iar indata dupa stramtorarea acelor zile, soarele se va intuneca si luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor se vor zgudui.
30. Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa.
31. Si va trimite pe ingerii Sai, cu sunet mare de trambita, si vor aduna pe cei alesi ai Lui din cele patru vanturi, de la marginile cerurilor pana la celelalte margini.
32. Invatati de la smochin pilda: Cand mladita lui se face frageda si odrasleste frunze, cunoasteti ca vara e aproape.
33. Asemenea si voi, cand veti vedea toate acestea, sa stiti ca este aproape, la usi.
34. Adevarat graiesc voua ca nu va trece neamul acesta, pana ce nu vor fi toate acestea.
35. Cerul si pamantul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
36. Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.
37. Si precum a fost in zilele lui Noe, asa va fi venirea Fiului Omului.
38. Caci precum in zilele acelea dinainte de potop, oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in corabie,
39. Si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului Omului.
40. Atunci, din doi care vor fi in tarina, unul se va lua si altul se va lasa.
41. Din doua care vor macina la moara, una se va lua si alta se va lasa.
42. Privegheati deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru.
Ucenicii ii cer Domnului sa le spuna care va fi semnul venirii Lui si al sfarsitului
veacului; iar Hristos, raspunzandu-le, incepe cu cuvintele: „Vedeti sa nu va amageasca
cineva”. Asadar, pericolul amagirii va fi cumplit in zilele de pe urma; si aceasta intrucat
„multi vor veni in numele Meu, zicand: Eu sunt Hristos, si pe multi ii vor amagi”. Multi vor
veni spunand ca ei sunt Hristos ori ca sunt reprezentantii Lui, ori ca au fost trimisi de El, ori
ca propovaduiesc crestinismul - oameni care vor pretinde ca sunt crestini fara a fi cu adevarat
crestini. Si vor gasi raspuns in inimile oamenilor, si vor amagi pe multi.
Prin urmare, Hristos nu vorbeste despre cei care sunt in mod evident dusmani ai lui
Dumnezeu; El nu vorbeste despre materialisti, despre comunisti, despre atei, ci despre cei care
par a fi prieteni ai lui Dumnezeu, care par a fi crestini fara a fi astfel cu adevarat. De ei vrea
Hristos sa-i fereasca pe credinciosi, caci acestia sunt dusmanii Lui, fatarnicii, „cei ce stiu sa
amageasca”.
Apoi, Hristos infatiseaza cateva semne care vor fi inceputul durerilor: razboaie si
zvonuri de razboaie, foamete, ciuma si cutremure. Acestea nu vor fi sfarsitul, ci inceputul
sfarsitului. „Atunci va vor da pe voi spre asuprire si va vor ucide si veti fi urati de toate
neamurile pentru numele Meu”. Atunci multi crestini se vor sminti si vor incepe sa se tradeze
si sa se urasca unii pe altii. Si vor fi destui prooroci mincinosi care vor amagi pe multi. „Iar
din pricina inmultirii faradelegii, iubirea multora se va raci”. Se va mantui doar acela care va
rabda cu tarie sufleteasca toate aceste ispitiri pana la capat.
In acel haos de apostazie si raceala se va desavarsi propovaduirea Evangheliei in
intreaga lume, pentru ca toti oamenii s-o cunoasca, pentru ca toti oamenii sa auda chemarea
lui Dumnezeu. Totusi, intrucat „multi sunt chemati, dar putini sunt alesi”, oamenii vor auzi
Evanghelia, dar nu o vor accepta; o vor invata, dar nu o vor trai. Va ramane „spre marturie la
toate neamurile”, o marturie cumplita ca oamenii cunosc adevarul, si, daca nu il urmeaza,
aceasta nu se datoreaza ignorantei, ci aversiunii fata de lumina. „Si atunci va veni sfarsitul”.
Cand se vor intampla toate aceste lucruri si cand apostazia deliberata isi va fi atins culmea,
atunci va avea loc sfarsitul lumii si a doua venire a lui Hristos.
Apoi Hristos incepe sa vorbeasca despre ceva aparent fara legatura cu sfarsitul lumii:
daramarea Ierusalimului. Dar acea distrugere care a avut loc 40 de ani mai tarziu este, in
realitate, o prefigurare a sfarsitului lumii. Cand apostazia Israelului a fost completa, cand L-au
cunoscut pe Hristos si, in loc sa-L accepte, L-au rastignit si I-au persecutat ucenicii, atunci a
venit sfarsitul Ierusalimului. Atunci, asa cum a proorocit Daniel, s-a vazut „uraciunea pustiirii
(...) stand in locul cel sfant” al templului, si nu a mai ramas „piatra pe piatra”, si tot ce era
sacru si sfant pentru israeliti s-a imprastiat si s-a pierdut. Acelasi lucru se va intampla si
noului Israel, lumii crestine. La fel ca vechiul Israel, si el a fost chemat sa devină fiu al lui
Dumnezeu, dar, la fel ca vechiul Israel, si el si-a nesocotit milostivul Tata si, in loc sa caute
imparatia lui Dumnezeu, a cautat imparatia omului. Drept urmare, cand apostazia lui se va
implini, se va implini si profetia lui Daniel. Si in cazul lui, „uraciunea pustiirii” va sta in locul
sfant al lui Dumnezeu, in Biserica Lui si in templele Lui. Va veni Antihristul, care va sta pe
locul lui Dumnezeu si le va cere oamenilor sa i se inchine lui, in loc sa se inchine lui
Dumnezeu. Atunci lucrurile sfinte si sacre ale noului Israel, Biserica adevarata a lui Hristos,
vor fi imprastiate, haituite pana la capatul pamantului, si, asa cum s-a intamplat atunci cand
Ierusalimul a fost distrus de romani, cei care I-au ramas credinciosi lui Dumnezeu si L-au
urmat pe Hristos trecand in noul Israel, tot asa se va intampla la sfarsitul lumii: Israelul cel
adevarat si vesnic, fiii adevarati ai lui Dumnezeu vor trece in noul Ierusalim, cetatea care este
vesnica si care nu-i cladita de mana omului, ci se afla randuita de dragostea lui Dumnezeu.
Asadar, cand „uraciunea pustiirii” va sta in locul sfant al lui Dumnezeu, fie ca atunci
cei credinciosi sa fuga in munti; fie ca ei sa-si inalte mintea spre culmile vietii spirituale; fie
ca ei sa puna capat legaturilor cu oamenii morti ai lumii. Cine a urcat in incaperile inalte ale
rugaciunii, sa nu coboare din acea convorbire cereasca spre grijile desarte ale acestei lumi; iar
„cel ce va fi in tarina”, cel ce va face lucrarile lui Dumnezeu, sa nu se intoarca spre lucrarile
desarte ale oamenilor. Si vai acelor suflete care vor purta prunc in pantec dar care nu vor avea
roade spirituale, si vai celor hraniti cu lapte, dar care nu au gustat din hrana trainica a
Duhului! Rugati-va, asadar, ca sfarsitul lumii sa nu va gaseasca in imprejurari grele, cu inima
inghetata si cu spiritul incatusat. „Caci va fi atunci stramtorare mare, cum n-a mai fost de la
inceputul lumii pana acum si nici nu va mai fi. Si de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai
scapa nici un trup, dar pentru cei alesi se vor scurta acele zile”, astfel incat ei sa nu fie inselati
ori pierduti.
Si atunci, daca cineva va va spune ca Hristos a venit si ca este aici ori acolo, sa nu-l
credeti, caci vor fi hristosi mincinosi si prooroci mincinosi care vor face semne si minuni
pentru a-i amagi, daca pot, chiar si pe cei alesi. Si Domnul continua: „Iata, v-am spus de mai
inainte”. Caci, daca va vor spune ca Hristos a venit si este in pustie ori in vreo cetate, sa nu-i
credeti; pentru ca atunci cand Hristos va veni, El nu va veni pe ascuns, ci lumina Lui se va
arata oamenilor precum lumina unui fulger de la rasarit pana la apus, si se vor aduna dinaintea
Lui toate neamurile pamantului.
Indata dupa stramtorarea pe care cei credinciosi o vor suferi in acele zile de pe urma
ale lumii, soarele si luna se vor intuneca si stelele vor cadea din cer. Si atunci se va arata pe
cer crucea, „semnul Fiului Omului”, si „vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea
pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa. Si va trimite pe ingerii
Sai, si vor aduna pe cei alesi ai Lui din cele patru vanturi”.
Cand vedeti ca „smochinul odrasleste frunze, cunoasteti ca vara este aproape.
Asemenea si voi, cand veti vedea toate acestea, sa stiti ca sfarsitul este aproape. Adevarat
Graiesc voua ca nu va trece neamul acesta, pana ce nu vor fi toate acestea. Cerul si pământul
vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”.
„Iar de ziua si de ceasul acela nimeni nu stie, nici ingerii din ceruri (...). Si precum a
fost in zilele lui Noe, asa va fi si venirea Fiului Omului. Caci precum in zilele acelea, dinainte
de potop, oamenii mancau si beau, se insurau si se maritau, pana in ziua cand a intrat Noe in
corabie, si n-au stiut pana ce a venit potopul si i-a luat pe toti, la fel va fi si venirea Fiului
Omului. Atunci, din doi care vor fi in tarina, unul se va lua si altul se va lasa”.
„Privegheati, deci, ca nu stiti in care zi vine Domnul vostru!”.