Multi se intreaba: frica se naste din credinta sau credinta din frica?

depinde la ce frica te referi. eu cred ca la cea fata de Dumnezeu. la cealalta fiind data de cel rau nu incape in discutie. daca ajungem in rugaciunile de dimineata sa spunem, cu ajutorul Sf. Ioan Gura de Aur a carui rugaciuni le rostim la un moment dat spunand: Doamne sadeste in inima si sufletul meu frica ta, atunci raspunsul e aici. credinta care se intareste odata cu frica. intrebarea este buna pentru ca amandoua variantele sun plauzibile ba chiar apare a treia care spune ca amandoua vin in paralel, ceea ce mi s-ar parea mai natural. unii parinti spun ca cea mai mare intelepciune este frica fata de Dumnezeu. eu sincer inca, din pacate, nu am primit acea frica si pe undeva este normal din moment ce credinta mea este inca slaba. n-are rost sa ne laudam ca avem credinta, ci eventual ca luptam pentru ea.

dan
Si tu faci parte din cei multi sau esti pe langa ei si doresti sa stii cam care ar fi pozitia corecta?;)
Parerea mea este ca frica vine din credinta si asta nu intotdeauna...depinde de fiecare cum intelege si constientizeaza divinitatea sau in ceea ce crede...iar a doua varianta : sa crezi de frica mi se pare in ziua de azi cea mai mare tampenie...era valabila acum ceva mii de ani in urma...dar acum slava Domnului am mai evoluat si noi...chiar daca sclavagismul inca mai persista in tari precum Romania...asta este un capitol in curs de evoluare pt tara noastra...:D

clausemi, cred ca sunt persoane care fac anumite lucruri din teama de a nu fi pedepsite, nu le fac din iubire. Pentru ele, frica naste credinta. Doresc sa ma conving pe deplin ca nu sunt persoane de acest gen, iar daca sunt, astept argumentele lor.
Scriptura spune ca toata judecata Tatal a dat-o Fiului; eu consider ca fericirea in lumea de dincolo va fi in functie de cat de mult se va regasi Hristos in noi si invers, suferinta, pe cat de mult va fi Hristos absent din noi. Totul este personal, nu juridic.

Sa intelegem ce inseamna frica de Dumnezeu. Parintele Rafail Noica explica foarte frumos aceasta frica. Nu este frica de Dumnezeu ca Dumnezeu ne bate daca nu-I implinim poruncile. Ci prin frica de Dumnezeu s-ar traduce frica sa nu-L pierdem pe Dumnezeu. Frica sa nu faci vreo boacana si sa nu mai simti harul lui Dumnezeu langa tine. Aceasta-i frica de Dumnezeu. Cand simti minunatia harului lui Dumnezeu ajungi intr-o disperare sa nu pierzi harul din cauza unei neatentii de-a tale.

Saurian
Ceea ce spui tu are legatura cu prima varianta ;credinta naste frica...si asta am vrut sa spun si eu...pe cand credinta din frica inseamna obligativitate,constrangere si asta se facea de catre cotropitori cu ceva sute de ani in urma...pana la mii de ani.
oricum explicatia pr.Rafail este minuntata,trebuie sa recunosc.

Titlul este incitant si interesant. Nu am citit nimic din ce s-a postat pentru ca vreau eu intai sa pun eu doua intrebari:
1. De cine sa na fie frica: "de omul fara nici un dumnezeu" sau de "omul cu frica de Dumnezeu"?
2. Ce stie autorul topicului despre frica? Cum se naste frica, originele fricii si de ce sa ne fie frica daca traim "cu frica de Dumnezeu", adica in credinta?
Acuma voi citi ce s-a postat in legatura cu acest subiect.

daca imi dati voie am sa fac o analogie..
psihiologic vorbind, s-a demonstrat ca aproape toti oamenii nu incalca legea dintr-un singur motiv. de frica. frica de inchisoare de exemplu. frica de a se supune fortei de coercitie a statului.

nu din cauza legilor firii.. sau a moralei.. sau a eticii. pur si simplu din frica de pedeapsa.

acum as putea sa va intreb... daca va plimbati prin padure si gasiti o valiza cu 1.000.000 de dolari.. o veti lua si va veti rezolva problemele cu banii ? ati mai da si la saraci poate ?
dar daca o gasiti langa o masina ? ati lua-o daca ati fi sigur ca nimeni nu va afla niciodata ? probabil ca nu ? de ce ?
...de frica de Dumnezeu ? (cred ca asta e raspunsul pentru marea majoritate)

nu stiu.. sa-mi spuneti voi.

in filocalie ( vol II) se spune: "sporind, credinta devine frica de Dumnezeu"
nu credinta se naste din frica de Dumnezeu, ci frica din credinta
ca sa-ti fie frica de El trebuie sa crezi in El

CORECT.

Scuzati-ma...dar mi se pare ridicola expresia "Frica de Dumnezeu". Deobicei iti e frica de ceva ce stii ca iti face rau...ori ce rau va imaginati ca va face divinitatea?

Alexandru

Adevarat ca Dzeu nu face rau si nu El este vinovat de starile si reactiile noastre de frica.
Eu te intreb altfel :ce copil crede ca ii poate face rau mama si tatal lui?...si cu toate astea avem momente cand ne este tare frica de parinti..de ce?
Pai stai sa-ti zic din experienta mea....cand faceam ceva deplasat sau stricam ceva sau...in fine faceam obraznicii incepea sa ma mustre constiinta,sa ma stapaneasca frica si nelinistea ca afla mama si tata si sa te tii atunci...in rest nu aveam nici o treaba pt ca parintii mei nu m-au batut si nu m-au pedepsit decat de cateva ori in toata copilaria mea si atunci pt lucruri esentiale...
Cam asa e si cu Dzeu...de aceea ne este frica fiindca incepe sa lucreze involuntar constiinta cand facem ceva ce nu se cade...deci vina ca iti e frica de El nu-i a Lui,zic eu.

Mie mi-e frica de multe: de lene, de lancezeala, de diavoli, de umbre, de filmele de groaza, de moarte, poate ca de Dumnezeu cel mai putzin dinpacate, de inaltzime, de prapastii, de moarte, de foc, de credintza, de intuneric, de singuratate, de multzime, de frig, de ametzeli, de profesori, de politicieni, de rasete, de neputintze, ... de uitare, de ingeri, ... si iar de filme, de dentist, de politzist, de sentiment, de noapte, de luna, de furtuna, si iar de filme, si iar de singuratate, da, de singuratate, ... de lumina... de cantec... de dor...

Pasari mari de plush
Se rotesc pe cer,
Cautand culcush
Un culcush de fier,

Dintr-un timp uitat
Curge roua grea
Curge sacadat
Pe armura mea,

Stau printre flori
Si astept iar sa cobori,

Si s-auzi din nou
Soapte din ecou
Si privirea ta
S-o ascunzi in nea,
Cand vom bea usor
Apa de izvor
Catifeaua ei
Rotunjind cercei,

Aripi vom afla,
Pene moi,
Si vom zbura,

Vom zbura pornind in pripa
Rotunjind peste aripa
Caltzi de aur si scantei
Si flori de tei
Aur si scantei
Flori de tei
Vino sa-ti iei...

:( Mi-e frica ???... si de florile de tei... :( din melodia lui Mircea Bodolan ca versurile, cine le-a scris, nu stiu...

E...sa stii ca mi se pare buna intrebarea...Daca nu ma insel, Napoleon spunea : "Sunt doua parghii care-l pot misca pe om, INTERESUL si FRICA. Insa parca frica mi se pare un pic mai antrenanta decat interesul. Hai sa analizam un pic raportul cauza-efect. Cand cineva SE TEME (efectul) datorita CREDINTEI (cauza), s-ar poatea ajunge uneori in situatia de a se schimba cauza (CREDINTA), si ca urmare, sa se schimbe si efectul (FRICA). Insa varianta a doua mi se pare un pic mai strasnica, si anume : FRICA (cauza), fiind cea care determina efectul (CREDINTA), nu cred ca poate fi schimbata la fel de usor.
Sa mai luam si exemplul dat de Platon in inelul pastorului...Ideea acestei istorioare e ca omul nu incalca legea, NU pentru ca asa CREDE ca e bine, ci de TEAMA de a nu fi pedepsit. Daca vei citi acea situatie inchipuita de filosof, ii vei da dreptate.
Paintele Cleopa spunea citand din sfintele scipturi : " Cu FRICA de Dumnezeu se abate tot omul de la rau." Deci NU cu CREDINTA CI CU FRICA!!!
Asadar cred ca FRICA sustine CREDINTA (asta in prima faza, ca dupa cuvantul sfintilor parinti, dragostea scoate afara frica).

Sa stii ca nu intelegi bine talcul expresiei "Frica de Dumnezeu". E frica de a nu-L supara pentru ca e atat de bun si milostiv; nu trebuie inteleasa ca o frica de cineva care ti-ar putea face rau (asa am inteles eu). Adu-ti aminte de momentul in care Hristos vindeca pe cei doi demonizati si le permite diavolilor sa intre in turma de porci. Poporul acela se temea de El ca de un om periculos Care le putea pierde averile si dobitoacele. NU asa trebuie inteleasa frica de Dumnezeu. Vezi ca toti sfintii parinti spun ca frica de Dumnezeu este INCEPUTUL intelepciunii. Parintele Cleopa cita din Psaltire ca : "Cu frica de Dumnezeu se abate tot omul de la rau." Deci vezi ca frica de Dumnezeu nu inseamna sa TREMURI de el ca de ceva rau, cu care nu vrei sa ai nici o tangenta, cum ar fi de exemplu frica diavoli, ci frica de a nu-L supara in milostivirea Lui nemasurata.

eu nu cred ce zice stefan82mihai, eu altfel percep lucrurile adica trebuie sa fi un fel de prieten cu tusperiat, fiindca in mod normal este unul din prietenii tai pe care ar cam trebui sa-l auzi ce vrea sa zica macar dincandincand... prieten speriat, dar totusi prieten... ca doar au patzit-o cam toti bogatanii, ca atunci cand era plin de bani si petreceri, casa era plina de prieteni iar cand respectivul a saracit, nici unul nu i-a mai trecut pragul...

Evolutia notiunii de zeu, de la egiptieni, greci si evrei a dat nastere celui din biblie, ca un om invizibil care ne iubeste, preluat de muzulmani, pentru religii puternice in timpuri unde erau raspunsuri si pentru contrarea celei care a condamnat Isus, dar numai omul este responsabil de cunoasterea mediului, organizarea societatii si creatiilor din ea.

Are dreptate stefan ,cuvintul "frica" inseamna alceva decit frica lumeasca .
Eu stiu insa multi crestini care au frica de intuneric ,teama de a fi singuri etc.,dar si oameni lipsiti total de credinta pe care nu-i sperii cu nimic .Care o fi explicatia nu stiu . Parintele meu vorbea ceva de felul sufletului ,n-am inteles ...
Doamne ajuta !

Si cu iubirea cum ramane?
Adica iubesc din frica, sau mi-e frica din iubire?
Frica este o slabiciune omeneasca, ori, sfintii, pe ei ii luam ca exemplu, nu aveau frica pentru ca inima lor era plina de Iisus, adica de iubire, credinta.
De exemplu, ceea ce voi ati sustinut ca omul respecta regulile societatii din frica este adevarat. Numai de frica stie omul. Dar, exista si oameni neinfricati cum se spune, nu au frica de nimic si incalca tot ce se poate incalca, reguli, norme de convietuire, sisteme de valori. Pe ei ce-i intareste, nu credinta as spune. Acei oameni se spune ca nu au nici un Dumnezeu.
Dar sa mergem mai departe la Sfinti, la exemplul lor. Cei care au suferit, trupeste, nu au avut frica, atat de plina era inima lor de iubirea de Dumnezeu. Deci totusi, finalmente, frica trebuie scoasa din inima omului.
Iar parintele Cleopa spune ca in practica rugaciunii trebuie sa scoatem frica din inimile noastre, altfel ea ne este dusman.
Si mi se pare foarte normal, frica apartine omului, atunci cand omul se afla pe drumul catre Dumnezeu, frica dispare din el, pentru ca ea este proprie umanului din noi si este inlocuita de iubire.
Frica este un sentiment care inchide inima, iubirea o deschide, deci, nu vad cum pot coexista.

Spuneam dinainte ca nu inteleg cum se explica fenomenul.
Dar ca frica coexista cu dragostea e de la sine inteles . Nu pot sa zic : gata pina aici frica ,de aici incolo dragoste .Si una si alta scad sau cresc in intesitate .Pe masura ce creste dragostea scade frica , dar sint sigura ca e un proces lung , poate pina in sfirsit . Asa cred eu .
Cu mindria e alfel .Cu cit fac mai multi pasi pe cale devin mai mandru (fara sa fac vreo referire la cineva ).E un razboi foarte dur . Parca e cineva linga mine si ma insoteste tot timpul. Scutur mana ca sa scap de ea , ma departez ,mai ramane in urma .....si iar ma ajunge si ma apuca cind credeam ca am scapat de ea .
Stiu ca va veni o vreme cind nu vom mai avea amandoi loc pe cale ,dar pina atunci....
Doamne ajuta !

Dupa cum v-am mai spus, nu am citit carti religioase afara de Biblie, dar mi se pare anormal sa vorbim de credinta si de frica. O credinta puternica nu cunoaste frica. Tocmai aici e problema omenirii: ne e teama sa ne asumam propriile actiuni. Or,Dumnezeu tocmai asta ne cere. Veti vedea, dupa ce veti trece de faza de frica incipienta - adica atunci cand nu-l cunosti pe Dumnezeu (e ca atunci cand mergi in necunoscut iar omul e facut sa se teama de ce e nou)- ca nu se mai poate tolera frica. Frica de-a nu-l pierde pe Dumnezeu da in egoism, ceea ce nu e recomandat. Numai cand vom invata sa ne invingem teama si sa reactionam asa cum suntem in fata lui Dumnezeu vom progresa. Poate parea ciudat, dar numai cand te eliberezi de frica ajungi sa te cunosti mai bine pe tine insuti. Pentru ca Dumnezeu e ca o oglinda, iti arata cum esti de fapt. Insa numai daca ai curajul sa accepti sa te privesti in ea si sa te analizezi pentru a indrepta diformitatile.

Si ca sa inchei, in Biblie se spune: "Indrazniti, ca Eu am cucerit lumea" (mii de scuze daca citarea este inexacta).

Eu sint la inceput de drum......

Draga Maricica,
Frumos spus despre frica. Chestia ca frica nu este frica de Dumnezeu care sta cu betigasul dupa colt sa te pedepseasca ci este frica de a nu-l pierde, este de fapt o interpretare literara a textului.
Dumnezeu nu poate fi pierdut, El Este. Exista dintotdeauna pentru toti oamenii, fie ei crestini, atei, budisti, sectanti, etc.
Ca noua ne place sa ni-l revendicam este doar mandrie. Ca ne mai place sa credem ca ne numaram printre cei alesi, este tot mandrie si orgoliu pe deasupra.
Am postat undeva despre iubirea lui Iisus, modelul de iubire autentica, o iubire fara nici un fel de pretentii.
Ori, daca imi este frica ca il pierd pe Dumnezeu, inseamna ca am pretentii de la el, si atunci, nu are cum sa fie iubire, este doar dependenta.
Cred ca exista si dependenta de a ne crede crestini ortodocsi. In loc sa preluam valorile crestinismului, stam toata ziua sa analizam cine este mai aproape de El si cine nu.
Ciudat. Omenesc as zice.

:)Slabiciuni care ne intaresc.Va scriu o poezie de Nichifor Crainic.
NOAPTE DE GROAZA
Peste noaptea treaza
De sfarsit de veac
Fulgere schiteaza
Ranjete de drac

Arbori in nadufuri
Tarnuie avan
Negre pamatufuri
Pe cer de catran

Trasnetul despotic,
Haul desfundat
Zguduie haotic
Un abis cascat.

M-a-nghetat o raza
Cu demonic smalt,
Tremurand de groaza
Inima o-nalt.

Stanca de-a fost gandul,
Caut rusinat
Acoperamantul
Tau cel instelat,

Ca tu Maica noastra,
Din pervaz rasai
Ca dintr-o fereastra
Care da spre rai.

Doamne ajuta

"Multi se intreaba: frica se naste din credinta sau credinta din frica"? Dan

Cred ca unui om credincios cu adevarat, nu trebuie sa-i fie frica, nu are de ce sa-i fie frica. Credinta adevarata inseamna putere, indrazneala, succese. La fel, cred ca frica se instaleaza acolo unde exista indoiala.

Nu m-a interesat niciodata poezia ,dar descopar ca versurile astea religioase trebuiesc citite , ascund multe taine ...trebuie numai sa deschizi "ochii" .
Frumos ! Mi-au placut Imnele Sf.Simeon noul Teolog .
Doamne ajuta !

De ce la sfarsitul Sfintei Liturghii preotul iesind in usile imparatesti cu Potirul ridicat, cheama credinciosii pt. Impartasire cu cuvintele:" Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste va apropiati?". Deci aceste trei stari nu trebuie sa lipseasca din viata unui crestin. Doamne ajuta!

"Cu frica de Dumnezeu"... Cred ca aici s-ar putea sa aiba o cu totul alta semnificatie dacat ceea ce intelegem noi prin "frica". Nu stiu daca Dumnezeu vrea sa ne fie frica de El.
O alta parere; cred ca multi se abtin de la a face rau tocmai pentru ca le este frica de Dumnezeu. Se vorbea pe aici despre o geanta cu bani si eventual daca ar fi gasita. Multi ar fi tentati sa-si opreasca acea geanta cu bani daca ar gasi-o, dar si mai multi, din frica de Dumnezeu, ar preda-o. Oamenii sunt extrem de diferiti si-n atari situatii si reactia lor este diferita. Nu, nu pot vorbi in numele altora...

Cred ca prin frica sa intelege si a lua aminte la Cuvintul Domnului si al implini ,
ati da seama de importanta celor care ni se comunica . Daca stau si ma gindesc Adam
n-a ascultat ce ia spus Domnul ,si tocmai de aceea ia spus , cred eu ,pentru ca nu avea maturitatea sa faca deosebire ce e bine si ce e rau . Cred ca Adam s-a facut intii vinovat pentru ca nu a luat aminte , a uitat repede ce i s-a spus sau n-a vrut
sa-i dea importanta . A uitat Cuvintul .

Sunt de parere ca frica de Dumnezeu urmeaza credintei in El.
Daca n-am crede ca Dumnezeu exista, nu ne-am teme de El. Nu-mi poate fi frica de cineva daca nu cred in existenta sa. Daca credinta e puternica, va naste frica de Dumnezeu.
Atat credinta in Dumnezeu, cat si frica de El sunt daruri divine, de mare pret.

Frica e un sentiment negativ si bestial. Daca ti-e frica de ceva atunci inseamna ca inconstient urasti acel ceva, psihologie simpla.

E mai usor pentru biserica sa sadeasca frica de pedeapsa in oameni decat valori morale adevarate ce-i drept dar asta nu inseamna ca trebuie sa fim oi manipulabile si sa ne negativam singuri organismul.

Din perspectiva teologiei rasaritene credinta reperezinta increderea in Dumnezeu ca existenta personala, iar frica de Dumnezeu se naste din credinta si nu invers. Pentru frica de Dumnezeu intalnim doua sensuri. Pentru incepatori este teama fata de consecintele pacatelor, iar pentru cei progresati duhovniceste este teama de a nu pierde starea de fericire la care au ajuns.