Doliul in imbracaminte
 

Mama mea a murit in 2006 si eu inca mai port doliu (desi mai schimb cate un articol de imbracaminte din negru in albastru inchis, de exemplu). Mai multe persoane mi-au spus ca nu este bine ce fac. Dar nu pot altfel... Ce ma sfatuiti?

Conform obiceiului ortodox, perioada de doliu e de 40 de zile
In unele zone , preponderent in Ardeal, doliu se tine un an de zile
Dar chiar din 2006 nush ce sa zic, cred ca nu mai e cazul, acest lucru poate sa arate si deznadejdea persoanei si lipsa de incredere in Mantuitorul si in Invierea mortilor

Da, stiu ca atat se tine in mod normal. De deznadejde, din fericire, nu poate fi vorba. Nici de neincredere. Ci pur si simplu cred ca este o bariera in calea uitarii. Cu alte cuvinte, am impresia ca o tradez daca nu mai port doliu.

Dumnezeu sa o ierte pe mama ta de toate pacatele.
In privinta pierderii celui drag, doliu tii toata viata. Vestimentar, macar un an de zile sau sase saptamani pentru ca ti-a fost mama, desi nu exista nicio regula in privinta asta(obiceiul locului). Asta depinde de fiecare. Important este sa-i faci celui decedat toata randuiala crestineasca: pomeniri la Sfanta Liturghie, parastase la soroacele cuvenite si in rugaciunile tale sa nu-l uiti si sa te rogi pentru sufletul lui.

Multumesc pentru raspunsul tau delicat. Stiu ca doliul este in primul rand in suflet, nu in haine. Dar nu pot face altfel. Este oare un lucru rau? Ofensez pe cineva facand astfel?

Elizabeta, Dumnezeu sa o ierte pe mama ta!
La noi in Bucovina se tine un an doliu dupa parinti, dar stiu pe cineva careia i-a murit singurul copil si care a tinut ani si ani de zile, daca nu vreo 7 sau mai multi. Acum am vazut ca nu mai poarta doliu si pare mai multumita/impacata/fericita. Bineinteles ca durerea pierderii unicului baiat la 18 ani o sa ramana tot timpul in sufletul ei, dar este mai bine sa fii impacat cu situatia si sa continui viata.
Nu cred ca ofenzezi pe cineva, pana la urma tu alegi cu ce culoare sa te imbraci, dar este bine, pentru linistea ta, sa incerci sa lasi doliul. Poate nu deodata, fiindca spui ca nu poti, dar poate porti de exemplu bluza neagra si fusta/pantaloni alta culoare, sau palton nu negru, incet -incet tot mai putin negru. Sunt sigura ca mama ta este bucuroasa ca ai purtat doliu dupa ea in semn de dragoste si tristete, dar nu cred ca ar fi vrut sa te vada vesnic in negru, mai ales ca nu esti batrana, ai sot, ai familie, deci viata ta nu s-a incheiat. Asta este regula fireasca a vietii, parintii se duc inaintea copiilor, si sa stii ca este infinit mai trist si infinit mai multa durere cand o mama isi ingroapa copilul. Asa ca bucura-te ca Dumnezeu a lasat sa fie asa cum trebuie, si gandeste-te ca de acum ea este in mainile lui Dumnezeu.

In locul hainelor negre, ca sa eviti uitarea, si daca simti nevoia sa faci ceva pentru ea, da de pomana de sufletul ei tot timpul cand iti aduci aminte de ea, cred ca asa ar fi mai bine.

Multumesc Noesisaa, si tie Doruzak. Ati raspuns cu delicatete si cu dragoste.

Stiu ca aveti dreptate si ca important este pomenirea la Sf.Liturghie, pomana, rugaciunea. Pe acestea le facem. Dar durerea vad ca nu se duce, desi credinta este (sper sa nu dau dovada de mandrie desarta daca indraznesc sa spun asta). Eu chiar asa simt ca trebuie sa fac. Dar soacra mea, vecinii, cunoscutii par sa fie deranjati de ceea ce fac. Chiar si sotul meu mi-a spus ca ar cam trebui sa mai schimb. Si nu sunt la primul doliu de lunga durata. Am mai trecut deja de 2 ori prin asta. Cu greu. Acum este mult mai greu. Ce sa fac? Noesisaa, de cate ori schimb ceva, am un sentiment cumplit de vinovatie. Stiu ca nu e in regula, si ca ma contrazic in fapte, dar ... asta este situatia. Cum sa fac sa nu-i smintesc pe ceilalti, dar sa si fac ce simt in acelasi timp?

Elizabeta, cateodata durerea si tristetea, sau bucuria, ne fac sa nu fim foarte rationali. De aceea se spune ca la nunta si la inmormantare nu trebuie sa faca cumparaturile cei implicati direct, trebuie sa fie si cineva care nu este chiar asa legat sufleteste. Cred ca in cazul tau e bine sa asculti mai mult de cei din jur, decat de ce iti spune sufletul, fiindca sufletul nostru cateodata greseste din prea multa dragoste. Trebuie pur si simplu sa iti impui ca de la o anumita data nu mai porti doliu. Vinovatia va trece. Doliul alimenteaza durerea, si asa cum spui tu, nu te lasa sa uiti. Dar sa stii ca e bine sa uiti momentul mortii celui drag, e mai bine sa iti amintesti de momentele de bucurie pe care le-ati petrecut impreuna, fiindca moartea nu este reperezentatitva pentru viata unui om.
Sunt sigura ca stii lucrurile astea, iti trebuie doar un pic de incurajare, dar sa stii ca e spre binele tau si al nimanui altuia, sa lasi doliul.
Si sa stii ca te inteleg, si eu port doliu acum dupa bunica mea. Ma intreb ce cred oamenii din jur, fiind in tara straina, or crede ca-s vreun fel de emo. Asta e.

Noesisaa, imi pare tare rau de pierderea ta. Cred ca bunica ta a fost o femeie foarte buna, daca a crescut o nepoata cu un suflet asa de gingas. Dumnezeu s-o ierte!
Ai dreptate in tot ce spui si o sa incerc. De dragul celorlalti. Si pentru ca va fi un sacrificiu pentru mine, il voi oferi lui Dumnezeu. Iti multumesc mult pentru sfaturi. Si sper ca Dumnezeu sa-ti dea putere - stiu ca nu este usor printre straini, dar daca ai avut curajul sa faci acest pas, sunt convinsa ca vei primi si taria de care ai nevoie zi de zi.

dragostea de parinti
 

parintii sunt primele persoane care ne iubesc,ei ne ingrijesc cand suntem neputinciosi si nestiutori.Ii respectam si ii iubim,nu ti-e usor sa uiti ca mama ta a parasit aceasta viata trecatoare.Doliul este in sufletul tau,ai puterea sa crezi ca viata merge inainte si uitarea intervine in viata noastra,asa cum trecem in timp peste bucuria nasterii de prunci sau casatoriei tot asa putem sa trecem peste pierderea cuiva drag.Asadar trebuie sa mergi inainte si sa ai grija de familia ta si de sufletul mamei tale pe care sa o pomenesti in rugaciunile tale.Referitor la doliu in imbracaminte trebuie sa mergi inainte iar amintirea mamei sa o porti in sufletul tau. Diaconul IOAN

Cucernice Parinte Diacon,
Multumesc pentru cuvintele frumoase.
Stiu ca doar haina trupului a murit, iar nu sufletul. Mai stiu si ca Dumnezeu este mult-milostiv si iertator.Stiu ca domnul nostru Iisus Hristos a platit mult prea scump pentru noi ca sa ne lase. Dar tot doare...Si am crezut ca, odata cu trecerea timpului, durerea va disparea, lasand loc doar dragostei, nadejdii si sperantei. Dar n-a disparut.
Iar in ceea ce priveste uitarea, il rog pe bunul Dumnezeu sa ma fereasca de asa ceva, pentru ca nu vreau sa uit. Dar o sa incerc sa renunt la hainele cernite, incet-incet.

Multumesc, elizabeta. :) A fost intr-adevar o femeie tare de treaba. Dumnezeu sa o odihneasca.

Si Dumnezeu sa te ajute si pe tine sa renunti la tristete. Dumnezeu nu ne da decat cat putem duce, si nu-i putin, nu e nevoie sa ne impovaram noi insine mai mult. Si da, fa-o ca un sacrificiu pentru cei pe care ii iubesti si sunt in viata.

Crezi oare ca asa gandeste si ea? Crezi oare cu adevarat ca s'ar supara?
Elizabeta, daca mama ta a avut o viata curata si o inima buna, acum se odihneste in rai, iar acolo nu mai poate exista suparare, dezamagire sau altceva de acest gen. Daca insa, vrajmasul a inselat'o in viata si i'a furat faptele cele bune, ea este in iad, iar acolo astepata rugaciunile tale si ale Bisericii. In nici unul dintre cele doua cazuri, doliul nu ii ajuta cu ceva.

Daca nu devine obsesie si oboseala petru tine si cei din jur, poti purta si toata viata. Insa cu grija.
Sa ai dragoste, sa ii dai de pomana si sa o pomenesti zilnic, acasa si in Biserica. Si mama ta se va bucura mult.

Ai pace. Din rai, omul priveste numai cu caldura pe cei ramasi in urma.

Astazi am imbracat o bluza gri, asa cum m-ati sfatuit cu totii si nu ma simt rau. Cel putin deocamdata. Trebuie sa recunosc, insa, ca in rest sunt in negru.

Noesisaa, iti multumesc din suflet pentru incurajare. Iti doresc ce-mi doresc si mie - sa nu mai doara asa de rau...

Windorin, ai dreptate in ce spui. Intr-adevar, mama mea a fost o femeie foarte buna. Desi a ramas vaduva de tanara, nu s-a recasatorit; a dat meditatii gratuite copiilor proveniti din familiile sarace, care au intrat, astfel, la facultate, i-a ajutat pe orfani cu diverse obiecte (de exemplu vechea mea bicicleta, ca sa poata face mai usor naveta intre sat si oras, haine si incaltaminte care mie imi ramaneau mici, jucarii etc), dar mai ales cu vorbe de incurajare. Si mai mult, fiind catolica prin casatoria cu tatal meu, recita zilnic de 3 ori Rozariul - rugaciune foarte asemanatoare cu Acatistul Maicii Domnului. Mai mult, a tinut un obicei foarte indragit in biserica catolica, si anume 9 prime vineri consecutive din luna, a murit spovedita si impartasita, asa ca am sperante.
As da de pomana zilnic, dar nu am puterea... si atunci fac asa cum ne-a invatat parintele Serafim de la Sarov: daca nu vedem niciun cersetor sau daca nu avem ce sa-i dam, la indemana ramane mereu r u g a c i u n e a.

Ai ce sa dai de pomana, si inca zilnic !
Da din inima ta, da cuvant, da mangaiere celor lipsiti.

Cineva mi'a spus, odata: "Atata durere simte un om lipsit cand primeste doar banuti si mancare, iar nu caldura, atentie si dragoste."

Deci ai ce sa dai celor lipsiti.
Pentru mama ta, opreste'te din cand in cand langa cei nevoiasi si mangaie'i prin cuvant.

Elisabeta, am mai raspuns pe un topic asemanator, ca eu nu vad nimic rau in a renunta la imbracaminte ca doliu, dupa un timp mai scurt de 40 de zile. Cei mai multi din nefericire se opresc doar la aceste lucruri: sa te imbraci in negru timp de 40 de zile, sa faci parastas la un an, apoi la trei, sase .... Dar eu nu vreau sa-mi aduc aminte de el doar 40 de zile, si doar o data pe an. Asa ca mai bine nu te imbraci in negru timp de 40 de zile, dar il pomenesti neincetat la rugaciune. E mult mai folositor sa dai un pomelnic la fiecare liturghie, decat sa faci o masa mare o data pe an. Nu prin ceea ce spun oamenii se poate face trecerea celui decedat de la suferinta la bucurie, sau de la bucurie la mai multa bucurie, ci prin ceea ce faci tu pentru el. Sa ne ajute Dumnezeu sa nu-i dam uitarii niciodata si sa se reverse si peste ei dragostea Sa.

Ai mare dreptate aici. O sa incerc!

Da, problema nu era ca vreau sa renunt la doliul vestimentar inainte de 40 de zile, ci ca, dimpotriva, nu pot sa renunt nici dupa mai bine de trei ani... In rest, sunt absolut de-acord cu ce-ai spus!

Ma faci sa plang. Pentru mine e minunat sa vad ca un om poarta dupa multi ani doliu. Si face acest lucru nu pentru ca ii place culoarea negru, ci pentru ca ii lipsesc cei dragi in lumea aceasta. Pomeneste-i neincetat si vor avea parte de bucurie.

Am citit aici pe site ca Mantuitorul nu a distrus raul din lume dar ne-a invatat cum anume sa ne raportam la el.
Similar, voi nu ati distrus prin postarile voastre nici moartea celor dragi, nici doliul, dar modul cum ati dezbatut aici subiectul ma intareste si ma invata cum sa fac fata doliului meu.
Va multumesc tuturor si lui Dumnezeu ca m-a ales sa fiu crestin, ca sa am parte de voi.
Domnul sa va binecuvinteze, fratilor, mi-ati inaltat inima peste neguri...

Pentru mine, expresia doliului permanent se exprima cel mai evident in imbracamintea monahilor si a clericilor, vesmintele de culoare neagra. Nu le-as vedea acestora rostul decat ca doliu pentru Hristos. Dar de ce tine Biserica doliu, daca marturisim ca Hristos a inviat? De ce monahii si clericii nostri nu se imbraca in vesminte albe, precum cei din cadrul celorlalte confesiuni crestine? La fel - putem extinde - la ce folos sa tinem doliu dupa moartea celor apropiati ai nostri daca stim ca Hristos a "calcat cu moartea pe moarte"?

Negrul este culoarea "lipsei". Pana si fizica o defineste ca lipsa a tuturor culorilor ce alcatuiesc lumina. Se imbraca in negru, cel care face experienta lipsei, a pierderii. Negrul este culoarea dorului de Dumnezeu si de semenii trecuti la cele vesnice. Negrul este culoarea vietii de aici, a starii lumii pana la Parusie, in timp ce albul reprezinta culoarea Imparatiei, a regasirii in veacul viitor. Acest lucru este evident in cadrul liturgic cand vesmintele negre sunt acoperite, in cadrul slujbelor si in special in cadrul Sfintei Liturghii, de vesminte luminoase, unul din semnele impartasirii de realitatile Imparatiei.

In definitiv, vesmintele negre sunt o permanenta aducere aminte ca noi nu avem cetate statatoare pe pamant, ci in Ceruri, cum spune Apostolul Pavel.

Doliul are insemnatatea sa. Dar nu valoareaza prea mult daca ne reducem la el, fara a-l insoti cu rugaciuni (Sfanta Liturghie, Parastas, rugaciune particulara) si milostenii pentru cel adormit.