Dragii mei frati in Hristos, ma bucur mult ca existati. Cum prenumele meu fusese deja luat de altcineva, m-am gandit sa imi pun un nume care sa exprime ce simt. Si iata, vedeti...Va iubesc!

Traiesc intr-o alta tara, unde exista preoti de doua "proveniente". Unii din Ardeal, care dau binecuvantare la o impartasanie deasa, chiar si de 2-3 ori pe saptamana, daca participi la Sf. Liturghie si ai dezlegare. Iar altii, care "merg" pe o impartasanie rara, in posturi sau maxim la 40 de zile. Eu, personal, urmez sfatul duhovnicului meu, deci merg pe calea ascultarii. Totusi, as dori sa stiu, daca ati citit ceva legat de asa ceva.

Eu am vazut ca in primele veacuri crestinii se impartaseau foarte des. Chiar Sf. Vasile cel Mare dadea binecuvantare sa se impartaseasca credinciosii de 4 ori pe saptamana. In prezent, in Grecia se merge pe acest sistem, in Ardeal din ce in ce mai mult, in Occident la fel. Poate stiti care au fost cauzele care au condus la o restrictionare a impartasirii dese. Rusii si majoritatea romanilor au ramas traditionali unei impartasiri mai rare. De ce aceste diferente?

Ma gandesc ca e important ca participarea la aceasta Taina sa fie facuta cu multa trezvie, cu pregatire, cu dorinta vie de a ne apropia de Trupul si Sangele Mantuitorului, cu spovedanie si intoarcere de la toate cele ale intunericului pt a putea primi Lumina. Asa ca pentru mine nu conteaza numarul de impartasiri, ci schimbarea noastra launtrica, incercarea noastra de imbunatatire, inainte de a ajunge in fata Sfantului Potir.

Haideti ca m-am tot intins la vorba. Acum va las si pe voi sa vorbiti.

Domnul sa va dea cuvant!
Elena

poi si parerea mea de crestin ortodox laic este ca e destul de aiurea sa-ti numeri impartasirile, desi poate e bine sa o faci macar sa nu uitzi sa te mai si impartasesti...

Sa ne impartasim de cate ori simtim si ni se da acordul duhovnicului in urma pregatirii in prealabil pt a lua Sf.Impartasanie...ca e rar sau ca e des de noi depinde si de ascultarea pe care stim sa o facem de duhovnic.
Eu cred ca pt Hristos este mai importanta vointa si nevointa noastra in vederea impartasirii cu El decat impartasirea in sine care este importanta numai pt noi ca oameni.

Asculta de duhovnicul tau. Parintele Rafail Noica ( un adept al impartasaniei dese ) si parintele Cleopa ( un adept la impartasaniei rare ) spuneau ca noi trebuie sa ne impartasim dupa sfatul duhovnicului. In primele veacuri erau impartasiri dese deoarece oamenii erau vrednici de aceasta ( nu ca ar putea sa fie cineva vrednic de Impartasanie ) dar dupa ce a devenit crestinismul religia oficiala a imperiului roman au aparut necazurile. Aceasta deoarece unii pagani nu treceau la crestinism din dragoste de Hristos; atunci se facea crestinarea la toti locuitorii imperiului. Asa ca Biserica vazand ca unii crestini nu realizeaza importanta Sf. Impartasaniei s-a recurs la anumite obiectii fata de cat de des ne impartasim. Sau primii crestini ca si romanii din Ardeal se impartaseau des deoarece erau deseori in pericol de moarte ( crestinii in privinta paganilor iar romanii in privinta catolicilor ) pe cand cei din Moldova n-aveau astfel de probleme fiind intr-o tara ortodoxa. Dar cel care mananca se nu judece pe cel care nu mananca si invers.

Multumesc tuturor celor care s-au oprit putin sa reflecteze la problema mea. E extraordinar cand esti printre straini, departe de toti cei dragi, sa vezi ca se mai gandeste cineva la tine si la probleme tale.

Intr-adevar e foarte importanta ascultarea de duhovnic. Problema e ca si duhovnicul, in aceasta societate in care cei mai multi se impartasesc f des, are tendinta sa dea dezlegare in functie de tine. Adica daca tu ai vrea des, el te lasa, iar daca tu vrei rar, el nu-ti impune. E putin ciudata situatia, ca tu te trezesti ca trebuie sa decizi. E simplu cand duhovnicul ia decizia si el raspunde. Devine complicat cand decizia e luata cu tine sau de tine si tu esti responsabil. De aceea, as dori sa cunosc mai multe aspecte legate de un istoric. Saurian mi-a dat cateva notiuni. Aici sunt f multi veniti din Romania si din Rusia, care isi pun aceasta problema, socati putin de sistemul de impartasire pe banda rulanta, si care, intr-un fel sunt torturati de ceilalti ca nu aplica aceleasi reguli. Daca aveti detalii fundamentate patristic sau de alt gen, va rog sa-mi dati de lucru. Voi fi silitoare.
Elena

Am si eu o nelamurire legat de Sfanta Impartasanie.De cand ma stiu mi s-a spus (si sunt convinsa ca e correct) ca inainte de a ti se administra Sfanta Impartasanie e necesara o pregatire sufleteasca precum si o curatire trupeasca-post si rugaciune-si bineinteles de marturisirea pacatelor.Ei bine de doi ani incoace de can am ajuns in Sua,am vazut(atat in cadrul BOR cat si in a celor grecesti)cum preotii impartasesc credinciosii fara a se fi spovedit sau postit inaine.Sunt putin confuza si as dori sa aflu mai mute lucruri referitor la subiect

Andaluzia,raspunsul ar fi putin cam vag,pentru ca nu poate fi unul concret.Cel putin,din punctul meu de vedere treaba nu e clara,adica nu scrie nicaieri ca nu trebuie sa te mai spovedesti sau sa postesti inainte de sf.impartasanie,ceea ce ai vazut,daca e real,nu-s decat abateri de la adevarata randuiala,dar aceasta nu inseamna ca trebuie sa le iei in consideratie.E pacat ca s-a ajuns la o asemenea lejeritate in ceea ce priveste criteriile indeplinirii unor indatoriri religioase,si aceasta se datoreaza modernismului si indiferentei,as putea spune.Fara nevointa nu cred ca-si mai indeplineste menirea sf.impartasanie,nu spun sa ne osandim ca-n timpurile vechi,dar nici chiar asa,atata comoditate.Sf.impartasanie,daca vrei sa o simti cu duhul ca pe-o curatire,trebuie sa fie precedata in prealabil de post(minim 8 zile),spovedanie si rugaciune,exista o succesiune de rugaciuni speciale pt.sf.impartasanie(vezi in ceaslov),trebuie sa ai o viata curata(in timpul postului) si intr-adevar sa te simti vrednica de acest lucru,asfel se spune ca ea "arde".Dar inainte de toate,trebuie sa se faca cu blagoslovenia duhovnicului,iar daca acesta se intampla sa fie indiferent la criteriile serioase acordarii ei,pentru multumirea ta,schimba-ti duhovnicul.In mod normal,sf.impartasanie se da numai daca esti crestin apropiat bisericii,si daca se indeplineste o anumita oridine a calitatii vietii de crestin,dar in timp biserica a devenit mai toleranta la viata zbuciumata la care schimbarile sociale supune crestinii,si astfel preotii sunt mai indulgenti cu pacatele de diferite tipuri ale credinciosilor(nu cele capitale), acordandu-le sf.impartasanie pentru a-i tine aproape de biserica,pentru ca unii crestini vazand prea multa exigenta,se deznadajduiesc si renunta la reletia cu biserica.Cred ca am scris cam multe pentru ceea ce vrei tu sa stii,dar sper sa-ti foloseasca,asa ca pentru linistea ta,ignora stfel de cazuri mai putin semnificative si fa ceea ce trebuie facut pentru a lua cu vrednicie sf.impartasanie,dupa putintele tale,dar nu cu indiferenta._

Andaluzia... Inca ceva,sa stii ca sf.impartasanie,painea si vinul,reprezinta Trupul si Sangele Mantuitorului,painea care s-a frant pentru noi intru iertarea pacatelor,iar sangele care s-a scurs pentru noi...,"sa faceti acestea intru amintirea Mea",spune Mantuitorul. Sa te spovedesti asa cum trebuie,fara sa ascunzi nimic,iar preotul(ca slujitorul Domnului)te va dezlega de pacate,iti va da canonul cuvenit,si daca el considera ca e cazul,si binecuvantarea pentru sf.impartasanie. PA!PA!

Andaluzia,

Ory ti-a expus aspectele importante legate de Sf. Impartasanie. Eu una sunt cam in aceeasi situatie ca tine, dar n-am trecut oceanul, sunt tot in Europa. Ca sa nu mai ma stresez cu judecarea cum e mai bine, ma "predau" in mainile duhovnicului. Adevarul e ca mi-am gasit aici un duhovnic dintr-o manastire, care chiar imi corespunde aspiratiilor mele. Depinde de fiecare. Stii cum se spune...unul vrea mai multa asprime, altul mai multa iubire, sau cum spunea Pr. Rafail Noica "unii se mantuiesc la scoala Pr. Cleopa, altii la scoala Pr. Ioan de la Racea" (adica imapratasanie rara si multa asceza versus impartasanie deasa si putina asceza). Depinde ce-ti corespunde. Avem exemple de Sfinti care s-au mantuit impartasindu-se de cateva ori in viata, dar avand o imartasanie cu Hristos continua, prin viata lor de rugaciune, de nevointa, de iubire si daruire pt ceilalti; avem si Sfinti care se impartaseau mai des.

Ce e important e sa fie acea trezvie continua. Mie Pr. Arsenie Papacioc imi place f mult. Zice: "orice clipa poate sa fie un timp si orice suspinare o rugaciune". Adica o impartasire cu Hristos in orice clipa prin rugaciune, prin comuniune cu El. Si astfel, Hristos o sa-i spuna duhovnicului tau cum si de cate ori sa te impartasesti. Spovedania deasa si ascultarea mi se par f importante.

Domnul sa ne calauzeasca pasii spre mantuire!
Elena

Va multumesc pentru sfaturile date si pentru ajutor.Imi sunt de mare folos.

Folosul tau e si folosul nostru. :)
Elena

Doamne ajuta!

Ascultarea este foarte importanta, intr-adevar...spovedania, la randul ei si impartasania la fel; am primit un sfat, de la parintele care ma sfatuieste din cand in cand, nu este duhovnicul meu,ce mi-a spus? sa nu uit in fiecare seara sa meditez la cele ce am facut in ziua respectiva si daca am gresit sa Il rog pe Dumnezeu sa ma ierte...cred ca tuturor vi s-a intamplat sa va intrebati dupa spovedanie:"Oare nu am uitat ceva?" Este foarte bine sa IL rugam pe Bunul Dumnezeu in fiecare seara sa ne ierte greselile, pacatele...intotdeauna mi-a fost teama sa nu fi uitat ceva...cred ca daca vom recapitula in fiecare seara cele petrecute in ziua respectiva va fi un pic mai usor la Sfanta Spovedanie...ce credeti?

Doamne ajuta!

Va iubesc pe toti!

Referitor la subiectul sf.Impartasanii,stiu ce reprezinta,am postat mai sus,dar as dori o lamurire in ceea ce priveste unele cazuri,banuiesc izolate,in care biserica restrictioneaza sf.impartasanie pe tot restul vietii.Am auzit ca unor oameni,datorita pacatelor lor,capitale sau nu,nu li se acorda sf.impartasanie "pana pe patul de moarte",vreau sa stiu si eu de ce?,practic pe acesti oameni ai indeparteaza total de luminarea cu sf.Duh.Si-as mai vrea sa stiu unde este scris in cartile sfinte despre aceste restricionari? Va multumesc anticipat!

In prezent nu se prea intampla de astea. Doar prin carti. Este vorba de cei care au facut pacate deosebit de grave spre sfarsitul vietii (omor, adulter [?], etc) si pe care nu poti sa-l opresti pe 10 ani, de exemplu. In acest caz ii spui ca te vei impartasi pe patul de moarte. Repet, cazurile astea sunt foarte rare.
Trebuie insa sa retinem ca in virtutea recomandarilor pt o impartasire deasa, sunt nevoit sa spun ca avem "ortodocsi" care nu-i poti imparatasi nici pe patul de moarte!

,,Iar in ce priveste deasa sau rara impartasire cu SFINTELE TAINE, sa ascultam pe marele dascal al lumii, dumnezeiescul parinte SF IOAN GURA DE AUR care in aceasta privinta ne vorbeste asa: ,,Multi cu Tainele acestea odata in an se impartasesc, altii de doua ori, iar altii de mai multe ori. Deci catre toti ne este noua cuvantul, nu numai catre cei de aici, ci si catre cei ce sed in pustie ( pustnicii). ca aceia o data in an se impartasesc iar de multe ori dupa doi ani. Apoi zic: ,, Nici cei ce odata in an sau de mai multe ori, nici de putine ori, ci cei ce au stiinta gandului curata, cei ce au inima curata, cei ce au viata neprihanita. Cei ce sunt intru acest fel, totdeauna sa se apropie, iar cei ce nu sunt in acest fel nici macar odata!. Pentru ca isi iau judecata, osanda, munca si pedeapsa. Nu sarbatoarea Nasterii Domnului, nici cele 40 de zile ( postul mare) fac vrednici pe crestini a se apropia de impartasirea cu PREACURATELE SI DE VIATA FACATOARELE TAINE , ci lamurirea si curatenia sufletului, cu aceasta totdeauna apropie-te fara acestea niciodata!!! ( din cartea pr Cleopa Ilie CALAUZA IN CREDINTA ORTODOXA)

Este adevarat ca duhovnicul este in masura sa ne dea un raspuns. Dar acesta ia decizia in urma celor marturisite de noi. De aceea, cred ca este necesar sa precizam ca daca nu am facut o marturisire deplina, si primim sa ne impartasim cu Trupul si Sangele lui Hristos, nu am primit nici un castig, dimpotriva ne-am luat osanda, dupa cum marturiseste Scriptura.

Care mai e situatia prin Romania? Oamenii su inceput sa se impartaseasca ceva mai des sau numai in posturi? Voi cum faceti?

Elena

Ma bucur cand cei ce scriu pot evita anonimatul. Cred ca a ne descoperi numele de BOTEZ este o atitudine marturisitoare.
Ma bucur iarasi ca Elena a pomenit TREZVIA ca si criteriu al vredniciei. Pentru ca este foarte limpede ca nu ne putem apropia de Sfintele Taine decat cu vrednicie. Dar care sunt criteriile vredniciei? N-as crede ca postul este suficient, nici macar unul de 8 zile, sau de 40 de zile etc.
Asadar, care credeti ca ar fi criteriile vredniciei in vederea impartasirii? Pe ce baza poate da duhovnicul dezlegarea?

La intrebarea ta imi vine sa zic "Slava Tie, Doamne, ca sunt femeie si nu voi putea sa fiu duhovnic niciodata!" E cam egoista reactia, dar cam asta gandesc. A fi duhovnic este o mare responsabilitate, care trebuie sa te faca sa doresti si sa incerci sa fii permanent in legatura cu Dumnezeu. Criteriile vredniciei cred ca nu se dau rational, ci prin simtire. De aceea, duhovnicul in spovedanie trebuie sa fie in rugaciune, ca Hristos, prezent acolo si care stie absolut tot despre cel care se spovedeste, sa-i spuna duhovnicului ce este de folos pentru mantuirea credinciosului si daca sa ii dea dezlegare sau nu.

Vrednicie in vederea impartasirii? Greu cuvant, fiindca vrednicia noastra este numai ca L-am cunoscut pe Hristos, iar aceasta cunoastere tot de la El vine, deci noi nu putem sa avem vrednicie niciodata. In orice lucru bun pe care il facem, Dumnezeu este Cel Care implineste si care ne da si gandul bun. Deci toate vin de la El. In contextul acesta spun ca noi nu avem vrednicie in noi, ci in El.

Totusi, sa-mi dau si eu cu parerea. Cred ca inainte de Sf. Impartasanie e important ca omul sa se impartaseasca de dialogul cu Dumnezeu prin rugaciune, sa se impartaseasca de auzirea cuvintelor despre Dumnezeu in participarea la slujbele bisericii, sa se impartaseasca de citirea cuvantului despre Cuvant (adica citirea Sfintei Scripturi si a Sf. Parinti), sa se impartaseasca de o farâma din postirea, din umilinta si din iubirea Mantuitorului, sa se impartaseasca de prezenta Lui in casa si in inima sa, etc...multe alte impartasiri inainte de Impartasirea cu Trupul si Sangele Sau.

Sa ne ajuta Domnul sa gustam aceste impartasiri ca sa nu fie foc Sf. Impartasanie cand o primim!

Elena

Nu sunt cam multe criterii, Elena?! Oare nu sunt prea dificile? Crezi ca le mai putem atinge noi, postmodernii? Cum anume trebuie procedat? Fii macar ajutor de duhovnic, te rog!
De ce e nevoie sa ne impartasim chiar cu Trupul si Sangele Domnului? Stim ca de la bun inceput "greu a fost cuvantul acesta! Cine poate sa-l asculte" (Ioan 6.60). Dumnezeu, in atotputerea Sa, nu putea sa ne mantuiasca si fara apropierea si unirea cu Trupul si Sangele Domnului?
A aparut o carte, nu de mult, cu titlul: "Despre impartasirea continua...". Asadar problema se pune acum astfel: Impartasire rara, deasa sau continua?
Ce de complicatii!

Hai, ca sigur ma bag in "gura lupului" si a discutiilor, dar indraznesc sa-mi spun punctul de vedere.
La inceput ma impartaseam in postul Pastelui si al Craciunului. Adica, cand se faceau cozile acelea la biserici si totul mergea ca pe banda. Nu stiam ce si cum trebuie sa fie o adevarata spovedanie. Doua-trei intrebari si gata la randul de luat impartasania.
Pana cand mi-am luat inima in dinti, ca sa spun asa, si m-am dus la spovedit la un preot tanar. Cu el mi-am dat seama si am invatat ce inseamana o adevarata spovedanie si cand si cum trebuie facuta. Si tot el m-a intrebat de ce nu ma impartasesc mai des, mai ales ca ma vede foarte des la slujbe. In fine, incet, incet am inceput sa ma spovedesc si ma impartasesc in toate posturile si apoi chiar mai des si foarte des, as putea spune.
Ce pot sa va spun este ca de atunci pentru mine s-a produs o schimbare si indraznesc sa afirm ca in bine.

:) Sa fiu ajutor de duhovnic?! Cine? Eu?! Nici gand. Sa inteleg ca "ierom" era intr-adevar de la ieromonah, care mai e si duhovnic. Atunci cred ca ar fi cazul sa ma abtin sa mai vorbesc. Mai sus am scris la pertu, asta neexcluzand respectul fata de harul lucrator, ci numai faptul ca daca vorbesc la pertu cu Tatal, asa vorbesc si cu ceilalti...pe forum, ca in societate, nu aplic aceleasi reguli.

Criteriile au fost aceleasi in toate timpurile, iar un crestin nu traieste in timp, ci inafara lui, adica vesnic. Adevarul e ca cei din timpurile de pe urma vor avea cununi mai mari, ca e mult mai greu sa le realizezi. Dar nu imposibil, atata timp cat Hristos este Cel Care le implineste, Care face ca "tot ce e cu neputinta la oameni sa fie cu putinta la Dumnezeu". Deci noi putem sa facem ce au facut ceilalti in veacurile anterioare, dar numai cu ajutorul Domnului.

De procedat, cred ca trebuie sa avem mai multa credinta si sa ne facem mici ca El sa fie Mare. O sa va spun ce-mi zicea duhovnicul meu. Noi discutam destul de multe si in afara spovedaniei, deci sunt niste detalii pe care mi le spunea intr-o astfel de discutie. Imi spunea ca a avut o perioada, la inceputul misiunii lui de monah, Preot si duhovnic, cand incerca sa raspunda cu ratiunea lui, adica isi pregatea serios discursul (predica), isi gandea ce ar trebui sa raspunda oamenilor la anumite probleme, etc. Dar Dumnezeu i-a aratat ca nu acesta e demersul, ci sa aiba incredere in El, sa-L lase pe El sa-l ajute. La inceput i s-a parut greu, ca era si multa necredinta acolo, dar apoi se ruga ca Domnul sa-l lumineze si ii dadea cuvant ca multi ziceau apoi ca parca Parintele a vorbit pentru ei, parca un anumit cuvant le era destinat ca sa inteleaga ceva. Eu l-am vazut cateodata in spovedanie langa mine in genunchi. Poate n-ar trebui sa spun aceste aspecte, dar m-au cutremurat. Plangea cu si pentru mine. Pai da, ca avea de ce sa planga...???

In spovedanie, cand nu avea raspuns, nu-mi dadea. Imi spunea ca nu are cuvant si sa ne rugam ca Dumnezeu sa ne arate. Chiar erau momente cand ratiunea si a lui si a mea ar fi spus contrariul la ce imi zicea, luam ca ascultare desi nu prea imi convenea si ulterior vedeam ca a fost spre binele meu duhovnicesc. Dar acest om are o viata de rugaciune, vreo 9-10 ore de slujire zilnica, in rest rugaciunea inimii, postirea e viata lui si in post si in nepost, iar in post mananca un pumn de seminte. Ce sa zic, eu nu-i fac cinste ca ucenica, dar nadajduiesc sa ma ridic si eu treptat, treptat, sa ajung macar pana la glezna lui. :)

Deci mai multa credinta. Sa zicem din adancul inimii "ajuta, Doamne, necredintei mele!"

Elena

Parintele Rafail Noica zicea: "Voi puteti face din duhovnicii vostri prooroci". La asta ma gandeam cand ziceam, in ton de gluma, sa fii ajutor de duhovnic. Dar nu era gluma. Toti crestinii sunt "semintie aleasa, PREOTIE imparateasca, neam sfant" (1 Petru2.9). Preotia, ca si duhovnicia, ca si orice slujire in Biserica se zidesc prin dragostea multora, a tuturor cei ce sunt madulare in trupul lui Hristos. Toate sunt darul dragostei.
Ma bucur pentru tine Elena. Imi doresc sa fiu in aceeasi dragoste ca si parintele tau. "Ortodocsii se iubesc inainte de a se cunoaste". Cine a zis asta?

E vorba de cartea tradusa de Ioan Ica jr. "Impartasirea continua cu Sfintele Taine"? Am inteles ca se explica bine sensul apostolic si patristic al impartasirii dese, pornind de la discutiile de la sfarsitul secolului al XVIII. Eu n-am cartea, o sa mi-o cumpar, dar daca ati citit-o, v-as ruga sa-mi spuneti care e diferenta intre impartasirea deasa si cea continua. Multumesc mult.

Elena

Cand iubesti, esti CONTINUU cu persoana iubita. Asa si cu Domnul. Dar te poti impartasi DES de Trupul Sau daca esti des langa Cel iubit, sau Rar daca il intalnesti rar. P. Rafail zicea la ultima conferinta ca "trupul ingana cele ale duhului". Oricum, criteriul vredniciei care se impune este dorul si dragostea.

Frumos spus. Totusi ma gandesc ca desi esti continuu cu persoana iubita, apropierea mai mare o ai numai din cand in cand. Ca altfel n-ar mai fi dor si nu s-ar mai consolida iubirea. Adica ai primi mai mult decat ai putea sa dai si astfel n-ai putea sa duci atata iubire cata se poate revarsa de la Dumnezeu.

Se crede in aceste vremuri ca ne intoarcem la vremurile apostolice si patristice si repunem primirea Sf. Impartasanii des sau continuu. De fapt se doreste reinstaurarea unei practici care era intr-un anumit context (de traire eshatologica, fiindca oricand crestinii atunci puteau sa fie martirizati) fara sa se mai tina cont de context, adica de pregatirea celor care se apropie. E o tendinta protestanto-catolica de a se impartasi fara a se spovedi, de a nu mai posti, de a crede ca toate se iarta. Acum cam 100 de ani, catolicii se impartaseau numai dupa ce se spovedeau si aveau binecuvantare (dezlegare). Treptat, treptat, au pierdut asta, se impartasesc cam toti; la fel si protestantii. Inainte de Vatican II se punea problema ca Dumnezeu este si iubitor, dar este si judecator, cum Il vedem si noi. Acum in catolicism si la protestanti se pastreaza numai jumatate de adevar: ca El e numai iubire, e suficient sa crezi si te mantuiesti. Se uita ca El e si drept si va judeca lumea. Cu aceste influente venite din exterior si primite in Ortodoxie, incepem sa traim o mare tragedie.

Eu vad aici unde sunt (intr-o tara catolica, dar merg la slujbe la ortodocsi). Se impartasesc oamenii pe banda rulanta. Nu mai postesc, nu mai au viata personala de rugaciune, dar merg duminica la biserica si cu o spovedanie facuta nu stiu cand, se impartasesc. Nu mai spun ca ajung unii la Heruvic si se impartasesc. Pe mine ma doare sufletul sa vad asta. Si unii din acesti oameni vin si-mi spun ca si-au pierdut pacea. Pai e normal daca tu nu faci nimic de imbunatatire a ta, daca nu e nici o schimbare launtrica si daca te impartasesti mereu in acelasi loc ca sa te vada lumea ce curat esti tu. Sunt persoane care daca nu se pot impartasi intr-o zi, nu mai merg la biserica sau se duc in alt loc, fiindca le e jena de ce vor zice oamenii din biserica unde sunt cunoscuti. Ce e asta?! Am inceput sa ne impartasim pentru imagine?!

Si eu am avut in urma cu cativa ani o perioada cand ma impartaseam cam de 2 ori pe luna, cateodata chiar si 3. Cand a aflat duhovnicul din Romania ce fac mi-a impus sa nu se mai intample mai des de o luna - 40 de zile. Eram contrariata. Apoi mi-am dat seama ca avea dreptate. Ma impartaseam si pentru imagine...treceam ca fiind corecta si duhovniceasca. Vai mie, cat de oribil! Mandrie si trai pentru imagine. Am invatat ce inseamna impartasania fara sa fii vazut de ceilalti, intr-o manastire unde numai duhovnicul te cunoaste si Dumnezeu. E altceva, simti ca traiesti in aceasta lume tu si EL. Si astfel se poate incepe o poveste de iubire (cum vorbeam mai sus).

Elena

Eu nu m-as mai lega deloc de cuvintele "rar" si "des" in raport cu impartasirea. Majoritatea monahilor din Sf. Munte se impartasesc des, asa cum recomanda "colivarii", si nu o fac "pentru imagine". La mine in sat taranii se impartaseau odata pe an, in Postul Mare, si asta nu-i impiedica la.sfarsitul slujbei sa barfeasca tot satul!
Intr-una din postarile mele anterioare, vorbeam de trupul lui Hristos sub cele doua aspecte: euharistic si eclesial (vezi, de exemplu: Rom.12.5; 1 Cor. 6.15-20; 1 Cor. 12.12-27: Ef. 4.15-16). Cred ca e tendinta de a ignora tot mai mult aspectul eclesial si de a dezvolta o relatie "privata" cu Dumnezeu. Dar "ca o paine, un trup suntem cei multi" (1 Cor.10.17) si "voi toti una sunteti in Hristos Iisus" (Gal.3.28).

Nu Parinte,asa e! Nu e gluma!Trebuie sa fim ajutor de duhovnici cu cei mai slabi ca noi,cu cei mai mici, cu cei aflati in mare nevoie mare,boala,suferinta sau ispita.Ca pana junge acela la duhovnic,il apuca deznadejdea.Trebuie sa-l ajutam pe frate,nu sa-l lasam pe cale.
Eu fara sa vreau, prin natura profesiei,prin conjunctura in care lucrez...sunt de multe ori ajutorul preotului.Ca nu-i spovedesc,nu le dau dezlegare, impartasanie,asta e partea a 2.Dar daca e nevoie de mine,ma duc la omul aflat in suferinta, citesc o rugaciune,vorbesc cu el...fac tot ce pot pentru ca lui sa-i fie putin mai bine.Alte ori ma duc cu Parintele si le da ultima impartasanie,le tin capul drept...plang cu ei...caci stiu prin ce chinuri trec in clipele acelea de suferinta trupeasca. Si Parintele imi spune adesea ca dragostea ajuta la rabdarea cu mai multa barbatie a suferintei.Cu dragoste, asa le slujesc...caci Dumnezeu imi va cere socoteala pentru ei...

[quote=daliapantelimon]Dalia, tu ai evidentiat foarte bine importanta de a ne ajutora aproapele. In felul asta nadajduim la Judecata sa ni se spuna: "intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" (Matei, 25:40). Bucura-te ca ai posibilitatea sa-i ajuti astfel pe oameni. Totusi Pr. Rafail Noica banuiesc ca se referea in citatul dat de Ierom. Andrei la faptul ca Dumnezeu, pentru rugaciunea si pregatirea noastra pentru spovedanie, poate sa ne dea cuvant prin Preot si sa-l transforme chiar in prooroc. Adica arata importanta pregatirii duhovnicesti a Preotului, dar si a credinciosului (si as zice mai ales a credinciosului).

Oare cum ar trebui sa se pregateasca cel care merge sa se spovedeasca (in afara de rugaciunile de citit inainte de spovedanie si de examenul de constiinta)? Ce pregatire lautrica mai speciala ar trebui sa aiba? Voi cum faceti?

Elena

Pai, in general, sa te gandesti ca poate e ultima spovedanie, si sa-ti para rau cu adevarat, si sa-ti fie rusine pentru toata mazgaleala din viata ta. Mie imi place mult Antonie de Suroj, "Calea Pocaintei". Vorbeste de spovedanie. Zice ca de ce ajungem noi sa repetam mereu aceleasi si aceleasi pacate, aceeasi bolboroseala, acelasi bilant contabil rusinat in fata proetului- pentru ca niciodata nu ne-a durut sufletul cu adevarat si nu ne-a fost rusine de acele pacate. Pentru ca ne traim viata ca si cum am scrie o ciorna pe care urmeaza sa o rescriem pe curat candva, mai tarziu, intr-un viitor ce poate nu vine niciodata.

Imi permit sa-mi exprim ,doar ,o opinie. Intr-adevar , a te sau a nu te IMPARTASI des,este o problema ,in sensul ca ,mirenii ,cu vederi religioase (unii ,practicanti chiar) sint ,oarecum dezorientati ,si/sau dezinformati(de catre ,unii,duhovnici,dar si de propria lor ignoranta - a unora- ,sau din refuzul de a se informa ,direct ,la sursa -caci sint destule surse,Slava Domnului ! Preotii induhovniciti ,in primul rind,care-ar putea sa dea cele mai propice sfaturi ,functie de fiecare ucenic in parte).
Stiut fiind faptul ca IMPARTASANIA este apogeul ,prin excelenta ,a SFINTEI LITURGHII,este cert ca ar trebui ca ,fiecare dintre noi, sa doreasca sa se impartaseasca cit mai des cu putinta. Evident ca pentru aceasta iti trebuie o oarecare pregatire.Nu te poti prezenta asa ,oricum ,inaintea lui HRISTOS. Dar nici sa nu te duci ca,vezi Doamne! esti un spurcat,si nu esti vrednic. Cine-i vrednic? ,intreb.
Eu,sint de parere ca atita timp cit participi la Sfinta Liturghie,n-oi fi tu chiar un sfint dar nici un drac nu esti.Si ,mai cred ca nu te duci la Cina ca sa nu maninci.Pai ce te invita cineva la masa ,a pregatit bucate ,bune,stiind c-ai sa vii ,si tu ce faci? Nu gusti? Sa vezi cit sint de grozave?! Pai nu te gindesti c-ai putea jigni gazda.
Oameni buni,eu cred ca, la Sfinta Liturghie, cei care mergem,sintem chemati.Invitati,ca sa zic asa.Si ,noi ce facem ?Nu mincam? Nu gustam din CINA? Din Cina pregatita,noua celor chemati.Invitaii lui Hristos?
Veniti la CINA DOMNULUI !,zice Hristos.
Eu nu am auzit sa fi zis ,veniti numai voi cei care v-ati impartasit ,doar acum un an ,sau acum 40 de zile ! A zis veniti la CINA DOMNULUI ! Si a mai zis: LUATI! ,MINCATI! FACE-TI ACEASTA IN AMINTIREA MEA(INTRU POMENIREA MEA)!Adica vesnic.Asa cred eu.
Uitati,oameni buni, ca Domnul Hristos l-a impartasit pina si pe IUDA,in joia aceea,inainte de tradare. Ce ? Imi puteti aduce ,cumva,argumente ca HRISTOS nu stia ca IUDA il va trada ? Si ,totusi ,l-a impartasit.
Cunosc un parinte care ,intr-o zi ,multe ispite avind inainte de Sfinta Liturghie,ispite de care stiam, impartasindu-se totusi,in ziua aceea ,a venit ,radiind de bucurie, la mine si mi-a zis: mai,m-am impartasit ! Cu nevrednicie dar,m-am impartasit! Ii simteam vibratia sufletului,in vorbele alea. Ce credeti ca nu stia ca se arde? Va spun ,cu sinceritate , ca nici macar nu mai avusese timp sa se spovedeasca,cel putin din 2 motive:1) era foarte tirziu cind ajunsese la Slujba si,
2)duhovnicul lui ,se afla in alt oras ,la o alta Biserica decit cea in care se oficia Sf.Liturghie (il dusesem cu masina si stiam multe dintre problemele lui,mihnit imi povestise, tot timpul cit a durat drumul, niste situatii neplacute cu care se confruntase ,inca de dimineata). Nici nu-si ceruse iertare,asa cum cere datina, de la cei cu care nu era in PACE. Prin urmare ,eu cred ca ,important este sa constientizam ca impartasania nu-i un lucru oarecare.Nici nu sint in asentimentul unor preoti care te opresc de la impartasanie, din te miri ce motiv,numai de ei stiuti,desi ei se impartasesc ,cu toate ca au "OMIS" sa respecte macar minimum de decenta ...Sint destui. Fiti siguri! Cunosc cel putin o duzina. Nu-i judec -asa cum as putea fi acuzata-,ci ,doar constat.Si constat cu amaraciune. Adica ,de ce ei sa fie vrednici si eu nu? Cine-i vrednic? De ce sa dea cu piatra ,nepermitindu-mi sa ma impartasesc ? Nu el ,preotul ,m-a invitat la CINA ,ci INSUSI DOMNUL HRISTOS.Daca Domul Hristos m-a invitat ,cine-i el,preotul,ca sa nu-mi dea s-a maninc? Este el ,preotul, mai presus de hristos? Ca sa hotarasca el asta? A-mi da sau a nu-mi da,mie,din CINA DOMNULUI,pe care ACESTA a pregatit-o pentru mine?
Stiu ca multora n-o sa le placa ce-am spus. Dar,acesta-i punctul meu de vedere.
Stiu preoti care ti-ar da voie si stiu si preoti care nu ti-ar da voie sa te impartasesti prea des.
Stiu ,chiar, si preoti care sint pentru impartasania de fiecare zi.
Important este sa stii sa duci o viata care sa te recomande la...DUMNEZEU.Atunci totu-i in regula.Nimeni nu te poate opri sa te impartasesti.
Eu nu cred ca spune cineva o rugaciune ,de dimineata,cind se scoala ,si apoi toata ziua si-o petrece ,traind ca un salbatic. Refuz sa cred asta.
Ma iertati!,daca v-am suparat ,pe unii dintre voi.
IERTATI- MA Sfintitilor parinti!
Sa aveti LUMINA-n suflet!

Draga Irina, tare bine spus. Si cand mai zicem in rugaciunile de dupa spovedanie ca "mai bine prefer sa mor decat sa mai gresesc astfel" (parafrazare), se vede la ce nivel de falsitate ne aflam. Mai bine zis ma aflu, ca poate voi sunteti cu totii sfinti. Da, Doamne!

Elena

Des sau mai putin des, nu stiu. Oricum, un crestin ortodox se spovedeste si impartaseste macar in cele 4 posturi. As zice sa nu asteptam ultima saptamana din post ca sa facem asta, ca atunci chiar ca e numai de parada. Asa ca sa ne ducem mai din timp sa ne spovedim, pregatim, impartasim, etc. Iar cei care cred ca merge sa posteasca numai prima si ultima saptamana, poate se mai gandesc daca sunt sau nu ortodocsi. Valabil si pentru cei care postesc de mancare, dar cu gandul si vorba sunt in iad.

Off, e foarte grea partea asta...
Nu mai pui ca dupa ce se termina postul, mintea tot infranata trebuie sa fie, la fel si vorba si purtarea, ca doar de aia vrem sa ne numim crestini si sa purtam cu demnitate "titlul". Asa ca postul mintii (paza mintii) trebuie sa fie permanent, generalizat, adica si atunci cand dam iama prin lapte si branza...

Parinte, va sarut mâna cu recunostinta pentru articolul "Cum si când sa ne împartasim". Prin harul lui Dumnezeu am devenit ortodoxa acum trei ani. Si taman Sf. Euharistie a fost punctul cheie al convertirii mele. La început ma împartasam rar, poate la o luna sau doua, desi mergeam (si merg) în fiecare duminica la Slujba. Ma durea mereu sufletul când vedeam ca de multe ori nimeni (nici eu) nu se împartaseste cu Trupul si Sângele Domnului.
Am citit cu bucurie articolul dv. scurt timp înainte de Sf. Pasti, anul acesta. M-am dus cu articolul imprimat la preotul meu ca sa-i cer permisiunea sa-l dau si altora sa-l citeasca. A fost si el încântat si m-a "dezlegat" sa-l dau mai departe.
De atunci ma spovedesc si ma împartasesc în fiecare saptamâna. Am multe bucurii în viata, dar bucuria de-a ma împartasi este cea mai mare.

P.S. Am constatat ca au început si altii sa se împartaseasca mai des.

Draga Mani, bine ai venit printre noi. Da, si mie mi-a placut articolul parintelui. Legat de impartasania ta saptamanala, atentie sa nu devina ca un automatism: adica e sambata ma spovedesc ca sa ma impartasesc duminica. Relatia cu Dumnezeu este peste automatism sau banalitate, este o trecere de la dor la apropiere si impartasire. O lege economica utilitarista spune ca un bun consumat frecvent scade in utilitate si ajunge la saturatie. E bine sa fie mai des, dar sa nu implice un timp bine fixat, ci sa fie numai ca o ascultare de duhovnic si ca o dorinta care vine din inima, nu din ratiune.

As mai zice ca e f importanta impartasirea zilnica de prezenta Lui, in rugaciune, in citirea psalmilor, in citirea Scripturii, in trezvia in fata ispitelor, in cererea parerii Lui in ce faci, etc. Si apoi, dupa ce ne apropiem astfel si urcam cu pasi mici cativa metri si iar cativa, ne putem duce pana pe varf la Impartasanie. Dar daca stam numai pe varful muntelui, riscam sa uitam de urcus. Domnul sa ne lumineze pe toti!

Elena

impartasania nu se face des sau rar ci cu vrednicie. si vrednicia cine o are? Hristos! si El ne-o da si noua! Rugaciunile Liturghiei vorbesc explicit despre asta dar din pacate se citesc in taina. Nu se zice "cu frica de Dumnezeu..." la fiecare liturghie? si chemarea e pentru toti,nu?

regret sa nu fiu intru-totul de acord. Impartasania nu e un premiu ci un ajutor! " n-am venit pentru cei sanatosi ci pt cei bolnavi". Retetele nu sunt valabile, cel putin nu in ortodoxia veritabila: unele pravile zic sa postesti 8 zile, altele 5. Dar maria egipteanca s-a cait 40 de ani! Iar talharul de pe cruce doar o clipa. deci care e reteta?

Impartasania este darul cel mai mare pe care L-a facut Dumnezeu lumii. Pe Insusi Fiul Sau Iisus Hristos dat o data pentru totdeauna spre iertarea pacatelor noastre, spre innoirea noastra si spre revenirea in Casa Tatalui ceresc.

Singura conditie reala pentru impartasanie este pocainta, restul sunt secundare. Cel care tine post miercurea si vinerea nu este neaparat necesar sa tine post si sambata pentru a se impartasi duminica. Sunt multe lucruri de discutat pe subiectul acesta, insa concluzia tot aceea ar fi, respectiv faptul ca raspunsul final se afla doar prin relatia cu duhovnicul.

Cunosc cazuri cind persoane nu au fost impartasite, cu toate ca s-au spovedit, au tinut toate posturile, au mers cu trup si suflet spre pocainta. Un motiv invocat de preot era ca nu erau cununate religios .