Cum sa ne impartim intre om si Dumnezeu in credinta?
 

Cat este pentru Dumnezeu si cat este pentru om?
Din toate discutiile care se poarta pe forum rezulta un lucru f.clar: nu stim cat si cum sa ne impartim intre cele lumesti si omenesti si Dumnezeu, cum sa le imbinam incat sa fie bine pentru toti.
Citesc peste tot in mesajele voastre lectii si pilde si citate legate de ceea ce am avea de facut pentru Dumnezeu.
In toate acestea insa nu se spune ce facem cu omul de langa noi, cu noi insine si nevoile omenesti.
Mi se pare cumva egoist.
Se mai spune sa ne lepadam de noi (exact de ce anume nu e prea clar, ca este tot un citat de uneva).
Se pare ca unii dintre voi sustin f.vehement aceste canoane si cerinte pentru Dumnezeu, dar as vrea sa pricep ce facem cu omul de langa noi, cu noi insine.
As propune sa discutam pe exemple concrete, din viata noastra de om.
Asadar cum procedati voi? Cum aplicati cele citate, pe voi insiva, pe sotul/sotia, copiii vostri? Cum faceti cu respectul fata de ei si fata de altii din jurul vostru? Si cum puteti sa fiti total Domnului, pe de alta parte?

1. Cat timp alocati bisericii, rugaciunii? In detrimentul odihnei, a vietii de familie?
2. Cum considerati sotia, sora, mama, fiica etc. Este curata, sau o pacatoasa prin definitie? In biserica va distantati de acestea, stati separati?
3. Cum faceti cu viata de cuplu? Impuneti postul trupesc? O/il refuzati sub pretextul credintei? Va accepta si este fericit(a)?
Si daca ea/el isi doreste copii si vrea/are nevoie sa-i conceapa?
Stiti ce simte, ce este in sufletul ei/lui cand o/il refuzati?
4. Cum faceti cu postul alimentar? Il impuneti in familie?
5. Ce faceti la serviciu, sau intr-o vizita cand postiti? Refuzati?
6. Ce faceti daca traiti in alte culturi? Ii considerati pe cei din jur eretici, dusmani din cauza religiei/confesiunii? Va impuneti credinta, postul, sarbatorile?
7. Ce faceti ca femei mai ales cu treburile casei? Spuneti sotului si copiilor: imi pare rau azi nu spal, nu calc, nu cos, pentru ca e sarbatoare si (eventual) merg la biserica?
8. Vi se intampla sa aveti anumite remuscari fata de una sau alta dintre parti, sa faceti rau sotului/sotiei, sa nu stiti cum sa procedati, cum sa va impartiti?

etc. alte intrebari pe care puteti sa le adaugati.

Si preotii ar fi de dorit sa raspunda aici din viata lor personala.

Sophia, nu pot sa te inteleg!
Nu stiu daca tu chiar vrei sa strangi informatiii... sau vrei sa contesti actualitatea invataturilor bisericii.
Dar iti voi raspunde (si sper ca daca sunt sincera nu ma expun atacurilor altora).

Intre 0 si 4 ore, depinde de problemele personale pe care le am si de obligatiile familiale. Daca am probleme pot sa ma rog lejer ore intregi.. daca totu-mi merge bine, vai mie!
Daca sunt in criza de timp, ma rog pe unde apuc.. pe drum, in masina.. etc. Dar nu as numi asta rugaciune.
Nu dau certificate de sfintenie/pacatosenie!
Post. Nu vreau relatii trupesti, vreau acceptare si iubire.. Nu este regula batuta in cuie, dar in general, post!
El nu doreste copii.. un argument in plus pt post.
Hmmm, ma faci sa fiu ironica. Se gandeste: la ce film sa ma uit eu azi? Ce avem de mancare? Ce-ar fi sa fac niste cumparaturi?
Tin doar eu post, cat pot. Pt restul gatesc normal.
Cer paine.
Nu-mi bat capul cu ei. Nu impun nimic.
Incerc sa ma organizez sa ajung sa NU gatesc in zi de sarbatoare. Nu reusesc intotdeauna. Spalat, cusut: exclus... Nu-i spun sotului: scuza-ma, dar este sarbatoare. Nu stie.
Daca fac rau cuiva cred ca este doar vina mea.. (nu pot spune, stai ca am plicat o invatatura a bisericii. Nu exista asa ceva.)

probleme, probleme..
 

Cred ca avem pb. foarte, foarte diferite, Sophia.
Eu ma confrunt in post cu:
- disperare, nemultumire, furie...
- sentimente de neputinta, convingerea ca nu voi fi mantuita, ca totul este degeaba..
- lipsa de ravna in rugaciune
- motivatie scazuta.. in general, abulie, akedie.. (spuneti-i cum vreti.)
- si mandria (bineinteles, intotdeauna prezenta)

Sophia, nu o sa se prea inghesuie lumea sa iti raspunda, vrei detalii ale vietii intime care in general nu se discuta in public.

Merg la biserica duminica dimineata intotdeauna, de sarbatori, dar nu totdeauna si numai daca sunt in RO, cateodata merg vinerea seara la Sf Maslu, din nou, daca sunt in RO. Cat despre rugaciune particulara, din pacate nu mult, sau cel putin nu suficient, cred.

Huh?? Cred ca este chiar erezie sa crezi ca omul, inclusiv femeia, este prin definitie, adica a fost facut, pacatos.

Nu sunt casatorita, nu pot sa spun exact. Dar stiu ca postul trupesc, dupa cum spune Sf Apostol Pavel trebuie facut cu buna intelegere intre cei doi, si numai pe o perioada scurta pentru intarirea rugaciunii. Deci daca celalalt nu vrea nici in ruptul capului, asta e. Cred eu.

Nu cred ca postul in general se poate impune. Dar mama intotdeauna gateste de post cand e post. Impunere sau nu, asta e. :D Si da, tin posturile si aici chiar daca nu sunt acasa.

Depinde de situatie. Daca sunt prieteni buni nu am sa am nici un fel de retinere sa le spun ca nu pot sa mananc anumite lucruri, dar de fapt daca sunt prieteni buni ei vor sti dinainte. Daca sunt invitata la o masa si mi se pune in fata friptura, si toata lumea mananca, si sunt intr-un cerc care nu prea le are cu biserica, ce sa fac, nu am sa las farfuria neatinsa, mi se pare chiar nepoliticos. Si nici nu imi place sa fac parada cu postul mancand aproape ostentativ broccoli si paine. Dar daca pot sa evit, incerc, sau macar sa evit carnea.

Eu nu pun asa problema. Oamenii sunt oameni, nu vad cum ar putea sa imi displaca cineva doar fiindca aflu ca e musulman, sau ateu sau agnostic. Nu stiu cum ai putea sa iti impui credinta si sarbatorile asupra unor oameni care nu le vor.

Da, cu siguranta.

@Anna21, Noesisaa - eu nu inteleg ce nu intelegeti, respectiv ce anume am cerut legat de viata intima, incat sa nu mi se poata raspunde.
Nu ceream amanunte, ci chestiuni generale, de sentimente.

Am pus aceasta intrebare pentru ca eu nu stiu cum sa ma impart. Dupa judecata voastra severa aici, se pare ca nu fac destul pentru Dumnezeu, pe de alta parte am mereu teama ca pot sa lezez lumea din jur neglijand-o.
Am senzatia ca multora de aici le este f.usor in aceasta privinta si am dorit sa aflu cum reusesc ei.
Sa fiu sincera discutiile astea teoretice de pe forum, cu citate, canoane, etc. au rostul lor, dar asa cum am mai spus, problema cea mai dificila mi se pare sa aplici aceste cerinte si sa te imparti incat sa-i multumesti pe toti, inclusiv pe tine insuti.
M-am mai lovit zilele astea si de un citat pus de Geo, in care se spune ca acei copii conceputi in post vor avea probleme, sau platesc pentru pacatele parintilor.
In plus exista perioade din an, ca acum de ex. cand este o activitate intensa la biserica si atunci cam neglijezi familia.
Sunt niste lucruri delicate pentru ca nerespectand pe sotul/sotia, prietenii, colegii, risti sa ai conflicte, sa produci rupturi, cea mai grava fiind divortul.
Voi spuneti ca trebuie dat totul Lui, trebuie sa ne lepadam de noi si atunci...si de cei din jur?
Sunt surpriza ca nu va puneti asemenea probleme.

Anna21 - poate ca si eu am probleme din cele enumerate de tine, si as mai aduga si altele: oboseala, lipsa de forta si problemele de sanatate din timpul postului, foamea.
Nu ma gandesc la mantuire. Este ceva ce eu nu percep si nu pot stii ce se va intampla dupa moarte. In viata nu vad mantuire, n-are cum sa fie, toti suntem...asa cum suntem.

Si eu ma stradui sa ma organizez sa respect sarbatorile, dar nu intotdeauna reusesc, pentru ca trebuie..timp. Se intampla sa mai calc, sa mai gatesc. Altele nu.

De faprt, a-i da totul Lui nu inseamna a neglija aproapele - si in primul rand sotul/sotia si copiii.
Inseamna sa traiesti intreaga viata ca o jerfta, inclusiv cele mai mici gesturi. In toate, chiar facandu-le, sa ii dai intaietate lui Dumnezeu.
Asta este lucrul cel mai greu, mult mai greu, cred, decat sa iti faci un timp separat in zi ca sa te rogi, sa te duci la biserica.

Pai te contrazici singura Fani.
Daca ii dai intaietate Lui in orice gest, normal ca neglijezi omul, aproapele (sotul/sotia), pentru ca tot timpul ii pui pe locul doi, le acorzi mai putin timp si atentie si ganduri si sentimente.

Nu! Este vorba de unul din paradoxurile crestine. Punandu-l pe Dumnezeu inainte, ii iubesti si pe ei mai mult, mai profund, le acorzi mai multa importanta..
Toata credinta crestina este bazata pe paradoxuri: Dumnezeu este unul si trei, Hristos este Dumnezeu si om, Imparatia trebuie sa vina si a venit deja, etc.
O sa mai scriu, acum sunt f obosita.

Nu cred ca asta a vrut sa spuna, ci mai degraba faptul ca in gesturile marunte, de fiecare zi, in slujirea umila a celor din jur, de fapt Il slujim pe El.
Eu asa am inteles........si sunt de-acord intru totul.......

Nu poti sa-i multumesti pe toti. Uneori cei din jur vor doar sa-si impuna punctul de vedere ca sa se indreptateasca pe ei (de. ex. sunt unii care tin mortis sa ma convinga sa nu tin post, pana la lucruri jenante: sa ma pacaleasca cu o mancare care nu este de post, dar ei sustin ca da..). O ruda ma tot ispitea spunandu-mi "Sunt alte feluri in care poti sa-ti arati credinta, nu tinand post!" Si atat imi repeta asta ca imi venea sa-i strig in fata: "Da, pocaindu-ma pentru avorturi!" ca stiam ca ea avea avorturi nemarturisite (iar eu nu o puteam ierta, ca ma gandeam ca pacatele ei pot sa cada asupra copiilor mei, fiind din familie). Era o ispita f mare, mai mare decat abtinerea de la mancare sau relatii trupesti.

Revenind la multumirea sotului.. sotul meu este ateu, crede in el, in inteligenta, in bani. L-ar face fericit sa ma "converteasca" la credinta lui. Cu adevarat fericit.
Partea cu lipsa relatiilor trupesti in post este o chestiune minora in familia noastra. Faptul ca inca eu pot duce copiii la biserica, eu o consider o minune. La fel, vad ca acum nu se mai impotriveste postului, ba mi-a cumparat multe legume si fructe.. sunt chiar recunoscatoare!
Eu le stiu pe ale mele, dar cred ca nu postul duce la divort.

Da, se poate spune si asa, cred.

Viata in Hristos!
 

Nu trebuie sa spui multe, ci numai sa citesti cap 5 din Epistola catre Efeseni a Sf.Pavel cap 5:
1. Fiţi dar următori ai lui Dumnezeu, ca nişte fii iubiţi, 2. Şi umblaţi întru iubire, precum şi Hristos ne-a iubit pe noi şi S-a dat pe Sine pentru noi, prinos şi jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă. 3. Iar desfrâu şi orice necurăţie şi lăcomie de avere nici să se pomenească între voi, ci cum se cuvine sfinţilor; 4. Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin, ci mai degrabă mulţumire. 5. Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici un desfrânat, sau necurat, sau lacom de avere, care este un închinător la idoli, nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu. 6. Nimeni să nu vă amăgească cu cuvinte deşarte, căci pentru acestea vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. 7. Deci să nu vă faceţi părtaşi cu ei. 8. Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! 9. Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate şi adevăr. 10. Încercând ce este bineplăcut Domnului. 11. Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. 12. Căci cele ce se fac întru ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi. 13. Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin lumină, 14. Căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: "Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos". 15. Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, 16. Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. 17. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului. 18. Şi nu vă îmbătaţi de vin, în care este pierzare, ci vă umpleţi de Duhul. 19. Vorbiţi între voi în psalmi şi în laude şi în cântări duhovniceşti, lăudând şi cântând Domnului, în inimile voastre, 20. Mulţumind totdeauna pentru toate întru numele Domnului nostru Iisus Hristos, lui Dumnezeu (şi) Tatăl. 21. Supuneţi-vă unul altuia, întru frica lui Hristos. 22. Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului, 23. Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este. 24. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. 25. Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea, 26. Ca s-o sfinţească, curăţind-o cu baia apei prin cuvânt, 27. Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană. 28. Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. 29. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica, 30. Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. 31. De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. 32. Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică. 33. Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat.

Eh, daca ai sta sa te gandesti cati copii sunt de fapt conceputi in post, nu ai mai lua in seama lucrul asta. Stiai de exemplu ca se spune ca cei care se nasc de Craciun pe 25 decembrie sunt oameni pe care Dumnezeu ii ajuta mai mult? Si ce poate sa fie mai frumos decat sa iti sarbatoresti ziua de nastere impreuna cu Mantuitorul? Dar daca esti nascut pe 25 decembrie atunci ai fost conceput de Bunavestire, care intotdeauna cade in Postul Mare. La fel mai toti cei nascuti in decembrie, parte sau toti cei nascuti in ianuarie, cei nascuti in prima jumatate a lui aprilie, etc, etc, etc. Cred ca si eu e posibil sa fi fost conceputa in post, depinde cat de lung a fost postul Sf Apostoli in 1982. Dar nici nu ma intereseaza, fiindca nu conteaza. Dumnezeu mi-a dat nenumarate motive ca sa am sa fiu multumitoare, si nici nu am luat-o pe cai gresite precum par Arsenie Boca spune despre copiii conceputi in post.

Sophia, imi pare tare rau pentru tumultul prin care treci. Cred ca mai mult de flagelezi singura si iti inchipui ca toata lumea e mai buna decat tine. Sa stii ca nu e adevarat. Incearca sa iei faptul ca nu poti sa tii post asa cum ti-ar place tie, tot ca un fel de post, un sacrificiu al tau pentru pace si liniste in familie. Daca reusesti sa eviti cearta si neintelegerea e un lucru grozav, fiindca, cel putin in viata mea, cearta iti da un sentiment ca ti-ai stricat postul de 10 ori mai mare decat o bucatica de carne luata la o ocazie la ziua unei colege. Si mai ales, incearca sa nu te mai certi pe tine insati atata.

Mi se pare destul de pertinenta dorinta si propunerea Sophiei de a afla despre viata crestineasca, viata sociala a fiecaruia dintre noi, cea manifestata conform cu realitatea si nu doar dupa cartile citite, de care observ ca unii nu se dezic nici in ruptul capului.
Chestia cu acei copii, sau mai bine spus, cu oamenii conceputi in post, de care nici Dumnezeu nu tine cont care sunt ,caci nu este atat de neindurator si habotnic precum oamenii, aceasta chestiune oricum s-a discutat si s-a rasdicutat pe forum intr-un fel absurd, mai ales de catre credinciosii cu stea in frunte...
Am observat pe-aici vorbindu-se despre ; mama gateste de post, parintii fac si dreg..., iar eu ma intreb , oare cei care depind de mama si de tata au ceva habar despre viata si independenta materiala, respectiv despre rationamentul unei credinte cladite din propriile resurse ?, fiindca, oameni buni, este o mica-mare diferenta !
Astfel, prefer sa vorbesc despre viata sociala si credinta cu oamenii maturi, cu oamenii independenti care-si formeaza principiile si in functie de posibilitatile si confruntarile cotidiene. Aici putem vorbi si despre statutul civil, casatorit sau necasatorit, fiindca tare ma enerveaza cand se afla in treaba copii care abia au invatat cum ii cheama, ca vobesc despre casatoria crestina, sau despre frustrati care nici nu vor sa auda despre casatorie, dar o denigreaza sau o marginalizeaza aspru pe principii religioase spicuite din carti. Mai este si categoria celor batrani carora le-au murit multe dintre simturile si instinctele sociale, sau care si-au directionat prioritatile in mod firesc spre altceva si incep sa sa simta deja vrednici a arata cu degetul spre tineri si viata lor <destrabalata ~.
deci, trebuie sa judecam lucrurile in functie de statutul fiecaruia, altfel nu suntem decat niste subiectivi, mandri si rautaciosi....
Cat despre viata mea, cred ca se deduce destul de bine faptul ca detest habotnicia si lupta permanenta cu partenerul, pe principii si restrictii religioase, mai degraba mizez pe un echilibru dedus din constiinta si personalitatea fiecaruia dintre noi, toate adaptate unei credinte care poate fi admisa in realitate, nu doar in inchipuire .
Viata este grea, oricum, este o provocare prin insasi personalitatile diferite care ne stapaneste si relatia acestora, viata are de la sine destule restrictii, avem o constiinta pe care trebuie sa o ascultam si asta ar trebui sa nu ne faca sa bagam intru totul nasul in carti.....si sa devenim atat ipocriti.

Draga sophia, eu unul nu pot sa-ti dau sfaturi pentru ca sunt mult
in urma ta. Am vazut la tine o mare calitate: SINCERITATEA. S-ar
putea sa te mantuiesti inaintea multora dintre noi. Cel putin inaintea
mea, sigur. Aduti aminte ca Mantuitorul n-a fost rastignit de rautate,
adica de talhari, ci de cei ce se credeau cei mai buni. A fost rastignit
de FATARNICIE.
Tu macar nu esti fatarnica. Un singur gand: sa te vezi pe tine ultima
care se mantuieste si sa te straduiesti cum poti in a-L urma pe Hristos.
Iarta-ma si spor la toate.
Doamne ajuta!

"Mai este şi categoria celor bătrâni cărora le-au murit multe dintre simţurile şi instinctele sociale..."

Aşa cum spunea cineva pe bună dreptate pe aici suntem foarte diferiţi atât ca vârstă cât şi ca persoane.Nu este o limită de vârstă pentru a accesa acest site.Diversitatea aceasta este bună după a mea părere deoarece celor mai copţi ne pune în faţă o generaţie care gândeşte altfel iar celor de vârsta ta sau mai tineri vă arată cum poate veţi fi peste timp.
Şi eu sunt foarte sinceră Ory!Cele pe care le-am trâit şi-au lăsat adânc ampreta asupra personalităţii mele de acum.
Înterbam pe cineva"ce distanţă este între bine şi rău?" răspunsul a fost-"un singur pas!".Am auzit multe persoane pe care le credeam perfecte spunând"uneori simt nevoia să fac sau să spun ceva rău!".
Pentru mine credinţa este punctul de sprijin care mă ajută să mă menţin în limita decentului.Uneori îmi vine să încalc toate regulile dar...mi-e frică de Dumnezeu şi de regretele de după consumarea faptei.
Mai este o vorbă care spune"să posteşti cu pâinea pe masă".Este bine la tinereţe să te înveţi înfrânarea pentrucă la bătrâneţe s-ar putea să fii nevoit să trăieşti lângă cineva care este, dar nu prea este şi, fără credinţă şi puţină frică de Dumnezeu să perzi într-o clipă tot ce ai acumulat în ani şi ani.

La aceasta intrebare ne ofera raspuns Insusi Mantuitorului cand spune: "Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti frati mai mici ai Mei, Mie nu Mi-ati facut." Eu nu vad aici nicio impartire intre om si Dumnezeu. Din contra, este un indemn ca si pe cele omenesti sa le savarsim ca pentru Dumnezeu. Altfel spus, chipul aproapelui sa ne trimita la Chipul lui Hristos.