Odata cu reformele realizate in societatea noastra,si-n manastiri au aparut unele schimbari survenite intrepatrunderii tot mai frecvente a celor doua lumi,laice si clerice,datorita nevoii de sprijin si intelegere reciproca.Astfel a aparut o oarecare libertate in sufletul odinioara sihastru si ascuns,permitand tot mai multor parti monahale sa conceapa cu usurinta renuntarea la manastire.Tot mai frecvent calugarii parasesc manastirile,avand in spinare mai mult sau mai putin timp petrecut acolo.Ei incearca sa se reintegreze in societate,cu sau fara resurse,unii,in prealabil premeditand plecarea si-au deschis niste usi,altii fara nici o sansa indraznesc,totusi incerti,sa se apuce de treaba in lume.Un lucru este clar,si ma intriga,biserica-i cam marginalizeaza pe acesti oameni...de parca n-ar mai fi oameni.NU MI SE PARE CORECT!Unii care au familii mai "fanatice" dpdv religios,sunt renegati si de acestia.Cine ai ajuta pe acesti oameni??? De ce sunt judecati atat de aspru? Au fost la manastire si n-au putut sa reziste pana la sfarsit,nu e o crima,Dumnezeu,oricum le asterne toate faptele dedicate Lui,fiilele cartii Milostivirii Sale.Cred ca nici Insusi Dumnezeu nu-i judeca atat de aspru,asa cum o face oamenii...atat de muritori,plamaditi din pulberea pieirii.

ory
cred ca exagerezi putin cu descrierea facuta..sau poate ai tu informatiile tale..dar eu din experienta proprie iti spun ca lucrurile nu stau chiar asa...sau poate eu pt ca sunt din bucuresti si pt ca am o familie normala nu am intampinat deloc greutatile si ostilitatile de care spui.Culmea este ca nici prietenii,vecinii,oamenii din biserica care ma stiau,fostii colegi de serviciu nu au reactionat deloc ciudat...din contra lumea s-a bucurat considerand ca mi-a venit mintea la loc.Eu insa am alta parere,in continuare am pozitia mea vis-a-vis de Dumnezeu,oameni si persoana mea si nici nu ma las usor influentata.
Deci,din punctul meu de vedere a fost ok...imediat am primit oferte de angajare si am fost tratata ca un om absolut normal...culmea este ca si maicile ma iubesc la fel si isi doresc ca eu sa ma reantorc,desi le vizitez de cate ori pot si vorbim la telefon aproape zilnic de 2 ani de cand am plecat.
Asta este absolut experienta mea...nu comentez alte situatii despre care tu poate stii mai multe si nici atitudinea slujitorilor bisericii fata de care eu oricum am rezerve.

Nu exagerez,cunosc cazuri concrete,si nu unul,dar ai dreptate,poate fiindca locuiesti in Bucuresti si ai,probabil,o familie echilibrata,poti sa spui ca esti privilegiata.Majoritatea cazurilor pe care le cunosc au familii "fanatice",care provin din mediul rural.Nici nu-ti dai seama cata ura nejustificata,poate exista in unele suflete zise credincioase,care considera ca au dreptul sa judece si sa asupreasca un calugar plecat din manastire.Poate de aceia esti,inca,inseninata de farmecul unor certitudini inca inocente,pentru ca ai fost PRIVILEGIATA!Crede-ma,stiu ce vorbesc,si stiu ce jungla este lumea celor "tari" care profita de cei "slabi"

A citit ce a-ti scris mai sus si ma intreb... oare e adevarat ca odata ce ai depus un juramant nu mai poti pleca din manastire?E un pacat asa mare sa incalci juramantul? Va rog ajutati-ma sa lamuresc aceasta problema! Doamne-ajuta!

Eu am initiat topicul sus amintit,si as dori sa-ti raspund,dar situatia este putin complicata,pentru ca si integrarea in viata monahala si excluderea din ea se bazeaza pe niste principii si realitati care ar trebui dezbatute.Decizia initiala si motivele care determina un om sa accepte acest mod de viata sunt individuale,bine-nteles bazate pe criterii spirituale,cred ca si renuntarea le acest mod de viata ar trebui sa fie o chestiune individuala,aceasta nu inseamna ca aspectele crestinesti trebuie sa fie renegate odata cu parasirea manastirii.Multi spun ca din necredinta parasesti viata monahala,eu cred ca din neintegrare in stilul acela de viata,si nu ar trebui sa se confunde practicarea credintei cu statutul de viata,monahal ori social.Personal,nu cred ca este pacat sa renunti la calugarie,oamenii resping sau accepta tot felul de lucruri in viata,nu stiu de ce aceasta ar face exceptie.S-a ajuns sa se acorde de catre biserica acceptul pentru divort si sa se efectueze o a 2a casatorie,bine-nteles din anumite motive intemeiate,nu stiu de ce neputinta de a rezista pana la sfarsit intr-o manastire nu ar reprezenta un motiv la fel de intemeiat pentru a primi o binecuvantare pentru acest lucru!Ca sa nu mai spun ca,casatoria este una dintre cele sapte taine,in timp ce calugaria nu este,ea a fost formata in timp din dorinta unora de a-si dedica viata in intregime Mantuitorului,lucru foarte maret,dar nu obligatoriu,ori ireversibil.Viata onesta,infaptuirea lucruirlor placute lui Dumnezeu,grija fata de aproapele,si mai concret,pastrarea celor zece porunci da oricarui om posibilitatea de mantuire,indiferent unde se afla acesta.Nu garanteaza manastirea mantuirea,doar prin faptul ca te afli acolo,daca nu te identifici cu acel mod de viata,du-te acolo unde sufletu-ti da pace si posibilitatea de a te forma in aceiasi comuniune cu Dumnezeu."Fratilor,rodul duhului este dragostea,fericirea,pacea,indelunga rabdare...cel ce nu mananca Domnului nu mananca,iar cel ca mananca Domnului mananca si multumeste lui Dumnezeu!".

dar...eu cunosc un caz in care acea persoana spune ca nu poate pleca din manstire in primul rand pt ca ar fi "casatorit cu Maicuta Domnului",asa se considera dupa ce ai depus acel juramant, iar in al doilea rand pt ca ar fi pacat sa pleci,sa te casatoresti si sa faci copii pt ca ai fi blestemat pana la al noualea neam...ce sa cred?... Sa inteleg ca toti acei calugari, sau maicute, care au plecat din manastire si si-au intemeiat o familie le merge rau? Mi se pare absurd ca desi vrei sa pleci din manastire din diferite motive sa nu poti face acest lucru pt ca tii frica de ce ti s-ar putea intampla...

Inainte de a depune voturile monahale se vietuieste o perioada mare de timp in manastire, ani de zile, nu doar un concediu sau o vacanta, iar in momentul in care ai facut pasul acesta nu mai este cale de intoarcere. Nimic pe lumea aceasta nu poate scuza lepadarea de juramintele facute in fata Sfantului Altar. Foarfecele tunderii si imbracamintea monahala "din mana lui Dumnezeu le-a luat", iar fagaduintele sale au fost scrise in cartea alesilor Sai de ingerii Domnului. Lepadarea de ele este cea mai grea apostazie, deci monahul apostat este un sinucigas duhovnicesc si de aceea el nu poate fi primit la nici o taina a Bisericii.Cel ce a plecat din manastire este asteptat sa se reintoarce si sa se incadreze in mijlocul celorlalti vietuitori. Sfintii Parinti au hotarat: " Calugarul care va lepada sfantul chip si nu va vrea sa vina intru pocainta ca sa se indrepte, pe acela nici sa-l bage in seama cineva, nici sa se imprieteneasca cu dansul, ci numai sa-l tot blesteme si sa-i zica anatema" (Ierom.Nicodim Sachelarie-Pravila bisericeasca).

multumesc mioara..deci e adevarat...si cel ce se va duce acolo trebuie sa se gandeasca bine...dar ce se intampla daca un calugar se indragosteste de o mireanca?

Ma scuzati pt indrazneala, dar chiar vreau sa stiu mai multe despre acest subiect.Va mutumesc!

mumusihk,am citit ceea ce a scris mioara mai sus nu neg relatarile ei sustrase din carti,asa este,dar eu ti-am descris problema dintr-o perspectiva mai moderna,pe care o sustin.Spune Mioara acolo ceva de chipul sfant al monahului...aici am o reticenta,acest chip este mai degraba descris de randurile citite de ea,dar nu prea mai este conforma realitatii zilelor noastre.Acum,mai depinde si de problema cu care te confrunti,daca tu reprezinti partea monahala in acest impas,sau partea mireneasca,pentru ca fiecare individ imparte are o anumita credinta si un anumit punct de vedere fata de pacat si fata de mediul inconjurator.Este de-nteles ca este pacat sa renunti la manastire,toata lumea o stie,dar nu toata lumea percepe aceasta teorie in aceiasi masura,de aceia sunt oameni care trec mai usor peste acest gen de obstacol,resemnandu-se,si oameni care trec mai greu,sau deloc.Acum depinde de ceea ce este in sufletul si mintea ta,care tinde sa-ti caracterizeze atitudinile,esti strict responsabil de viata ta si lucrurile din ea.Fiecare isi face viata cum considera de cuviinta,incalcand sau nu anumite principii,echilibrand cumva balanta.Raspunsul il gasesti doar in tine,la modul personal de-a vedea credinta si stabilitatea sociala,totul este favorabil atata timp cat nu-ti intuneca ratiunea.Ceea ce a scris Mioara mi se pare prea radical,eu nu vreau sa asociez credinta cu blesteme"anatema",cu lipsa de compasiune,"ura" as putea spune,si altele de genul acesta,si in fata altarului la casatorie se spune "ceea ce Dumnezeu leaga,omul sa nu dezlege",si totusi in ziua de astazi ce se mai dezleaga,de nu se poate,si nu spune nimeni blesteme si altele de genul acesta.Crede-ma,degeaba cauti raspunsuri,totul sta in sufletul celui in cauza,si numai mentalitatea lui poate sa-i intrupeze dorinta.

V-a multumesc mult pt informatii si pt sfaturi! Doamne ajuta!

Eu, nu sunt de acord cu tine. Mai ales cand zici ca Mioara e radicala din cauza fazei cu monahismului. E cam aceeasi chestie cum a fost cu colegii de lucru care desi erau ortodocsi aveau o credinta sectara: o colega mi-a zis ca sunt dogmatist. In lumea moderna pe care o pomenesti tu, ory, apar niste cuvinte noi care trebuie explicate: fanatici, dogmatisti, radicali etc. insemna in vechile timpuri nebuni dupa Hristos. Asa ca si Sf. Apostol Pavel in zilele noastre poate fi numit dogmatist, fanatic sau radicalist...:D

Despre monahism sunt perfect de acord cu mioara. Tu spui ca sunt permise divorturile in Biserica Ortodoxa. Eu din cate stiu diborturile sunt permise doar in caz de adulter. Asa ca daca calugarul face adulter atunci Dumnezeu poate divorta de el. O fagaduinta cum e calugaria nu poate fi calcata pur si simplu. Nimeni nu te pune sa te faci calugar. Par. teofil Paraian a stat 11 ani ca frate pana a acceptat calugaria. Calugaria e ca si casatoria si nu poti divorta de viata de manastire pe motiv ca nu te poti obisnui. In primul rand cine te pune sa devii calugar? De ce nu ramai frate? Dar... Intotdeauna exista un dar. Am aflat dintr-un pelerinaj o povestioara. Un calugar a renuntat la calugarie si s-a casatorit. Peste cativa ani fiul lui l-a intrebat de ce ai semnul Sf. Cruci ( parca ) pe piept? Si atunci calugar si-a revenit in fire si s-a reintors la calugarie. Deci Dumnezeu dupa atata timp nu anulase cinul ingeresc. Pentru Dumnezeu el era tot un calugar desi s-a lepadat de aceasta. Cata iubire...:D Dar de ce Dumnezeu a facut aceasta minune cu fiul sau? De ce la acel calugar? Poate pentru ca ar fi avut motive intemeiate sa renunte la calugarie. Ceea ce vreau sa spun este asta: Daca renunti la calugarie esti, sa zicem, un Iuda. Dar Iuda ar fi fost iertat daca nu ar fi cazut in deznadejde. Asa ca mi se pare cam radical acel canon citat de mioara. Pentru ca nimeni n-are voie sa judece decat Dumnezeu. Asa ca vad eu lepadarea de calugarie ca sinuciderea: totul depinde de mila lui Dumnezeu cea mare.

Saurian,multumesc pentru informatii,dar intrebarea top-ului era alta,iar daca tu esti "nebun dupa Hristos",fericit de tine,insa nu stiu ce cauti in fata calculatorului,voi cei ce nu vedeti decat sf.scriptura in fata,sincer nu cred ca te rezumi la acest sit cresin ortodox.Nu am spus ca nu sunt de acord cu calugaria,ci cu calugaria falsa despre care oamenii dogmatici ca tine nu stiu nimic.In ziua de astazi cele scrise de Mioara au devenit aberatii si pentru insasi multi calugari...pentru ca nu mai pot sa aseze piesele di puzze-lul vietii reale.Spui ca cine ai pune pe unii sa se calugareasca?,asa este,dar tu nu ai schimbat nimic,niciodata in viata???,pentru unii pur si simplu nu a mers,ce vrei sa faca daca totusi nu mai pot sta acolo???,mi se pare firesc sa aiba dreptul alegerii prin cunoastere,n-ai cum sa vezi cum este pana nu traiesti,astfel cunosti si alegi.Cat despre casatorie,mai documenteaza-te,biserica accepta divortul si pentru simplul fapt "ca ti-ai batjocorit nevasta ori barbatul in public,invinuindu-l de curvie(fara sa fie adevarat),ei asta nu numesti aberatie in lumea suspiciasa si nesigura in care traim?Unele scrieri vechi nu-si mai pot patrunde sensul in lumea de astazi,de aceia in timp au aparut reformele,ca lucrurile sa se completeze si sa se echilibreze,altfel apare haosul,ori nepasarea,ori...resemnarea cu faptul ca nu poti indeplini ceea ce se cere.Tare va place sa bagati citate si cuvantari,care parca sunt desprinse din povesti cand privesc in jurul meu si vad in ce lume traim,si ma-ntreb,oare voi ce va sprijiniti pe aceste citate si "cuvantari" ce fel de viata aveti?,sau la ce fel de incercari v-a supus viata,de va aratati atat de izbavitori.Vezi tu,alta este sa fii un razboinic pe timp de pace si alta e sa fii pe timp de razboi.Pur si simplu imi expun parerile,digerati-le cum doriti,dar credeti-ma sunt mai mult decat satula de fatarnici,de aceia trec in ofensiva uneori.Stiai ca nu este voie sa primesti frati in manastire la o varsta frageda,cum ar fi pana-n 20 de ani,ori astazi se primesc in manastiri de la 13-14 ani(cica s-au lepadat de lume!),de care lume,de cea pe care nu au cunoscut-o,si daca ajunge la maturitate in manastire,si vrea sa descopere lumea pe care n-a cunoscut-o niciodata,a cui este vina atunci cand vrea sa plece?La varsta aceia frageda n-a fost dorinta de apropiere de Dumnezeu,cat a fost un capriciu.Daca ai vrea sa te casatoresti la 14 ani,nu-ti da voie nimeni,cica esti copil,inca,atunci de ce la manastire da voie...sa iei o decizie ireversibila dpdv canonic?In ziua de astazi nu mai stai pana la calugarie 11 ani,ci poate chiar si doar un an sau doi,stiai asta!?,ce experienta monahala poti dobandi in acest rastimp?Stiai ca se fac preoti si la 18-19 ani,ieromonahi,total neadmis in realitatea scrierilor,ori ca se fac episcopi si la 30 de ani,iarasi neadmis in canoane(pana la 40 de ani),iar voi vorbiti atata de scrieri,si-i judecati pe cei care pleaca din manastire,voua va convine,doar nu sunteti in locul lor.Voua va este permis orice,ca doar ce,nu sunteti calugari!!!!!!Am mai auzit eu de-astea! Materialismul a devenit baza supravietuirii in toate domeniile sociale,o simtiti cu totii dar va faceti ca sunteti neprihaniti,chiar as fi curioasa prin ce-i dedicati viata voastra Domnului,intr-o lume in care se incearca bunavointa fata de oameni si viata lor de mizerie,cuvintele sunt de prisos.

Nu te supara??? Eu ti-am pus numai zambete sa nu te enervezi si tu esti furioasa de tot:(
Tu spui ca nu am schimbat nimic in viata dar ce te face sa spui asta? Ca sunt pe calculator?! Tu habar n-ai ce fel de om sunt!!! Crede-ma ca mi-am schimbat viata dar nu vreau sa ma laud ca sunt nu stiu cum acuma pentru ca tu repede ma judeci. Dar oare tu ti-ai schimbat ceva in viata??? Spunea Sf. Dorotei ca felul in care cineva te judeca arata cum e acea persoana care te judeca. Daca cineva te crede curvar inseamna ca acea persoana e curvar. Daca cineva te cred criminal inseamna ca acea persoana e criminal. Si tot asa. Asa ca ai grija cum ma judeci:(

N-am stiut ca nu-i voie sa primesti calugari cu varsta sub 20 de ani mai ales ca citisem ca par. Cleopa s-a dus la manastire la 14 ani

Nu judecati sa nu fiti judecati. Ti-as sugera sa ma intrebi niste informatii despre mine inainte sa faci acuzatii.

ory:
"...chiar as fi curioasa prin ce-i dedicati viata voastra Domnului,intr-o lume in care se incearca bunavointa fata de oameni si viata lor de mizerie,cuvintele sunt de prisos."

Uite ca daca ai pus aceasta intrebare atat de grea, am sa-ti raspund printre lacrimi cu un exemplu foarte frumos, celebru si care ma face mereu sa-mi dea lacrimile:

Era vorba de un calugar, i-am uitat numele, care a plecat din viatza monahala, a parasit viatza de manastire si a plecat, a plecat in pustie, ca probabil i se parea ca in manastire pentru el este preamultbine si este prea binecumiieste lui asha, ori ca nu merita atat cinste, si s-a hotarat sa plece departe, si a ajuns in pustie si s-a ashezat langa un pom, un singur pomishor era in toat zona aia, nu se stie cine il plantase si de ce, dar era un pomishor care dadea fructe, si acolo si-a facut o mica coliba, si se ruga la Cristos si la Dumnezeu si il ingrijea si se ruga pentru el si pentru pomishorul acela ca sa aiba si el din ce manca si cinestie pentru ce se mai ruga, si asha si-a petrecut intreaga viatza, toata viatza singur. Si atat a fost instare sa ofere lui Dumnezeu, prietenia lui cu pomishorul acela care il hranea, un pomishor oarecare, si acel sfant precis este la ceruri si plang cu el defiecaredata cand imi amintesc despre trista lui poveste...

Saurian,
"repede ma judeci. Dar oare tu ti-ai schimbat ceva in viata Spunea Sf. Dorotei ca felul in care cineva te judeca arata cum e acea persoana care te judeca. Daca cineva te crede curvar inseamna ca acea persoana e curvar. Daca cineva te cred criminal inseamna ca acea persoana e criminal. Si tot asa. Asa ca ai grija cum ma judeci"

Nu cred ca se pot trage astfel de concluzii ca doar judecatzile mintzii sunt una, parerile sunt alta, ce impresie itzi face cineva este altceva, iar cum esti tu defapt... dar mi se pare clar ca oricum acea persoana se cam teme de astfel de persoane... firesc... dinmomentce...

Saurian,n-am spus ca n-ai schimbat nimic in viata,ci tocmai ca este posibil sa fi facut acest lucru,asa cum face toata lumea,de ce n-ar avea voie si unii calugarii sa schimbe ceva,daca asa simt ei.Deci,ai inteles gresit acesasta parte.Nu mi se pare corect sa fie judecati calugarii care aleg sa se reintegreze in societate,i-s spune tu,daca nu pot,si nu pot sa mai stea acolo,care este solutia,sa ramana acolo si sa faca pacate?,pentru ca probabil nu mai vor sa participe la o viata atat de restrictionata,probabil mentalul li se schimba,asa cum o fac mirenii fara nici o retinere de-atatea ori.Se spune ca in ziua de astazi sa nu te miri cand pleaca un calugar,sa te miri de cei care inca stau acolo.Sunt perfect de-acord cu "hotului de hot ai frica",dar nu-si avea sensul pentru ca ti se putea freumos aplica si tie...la felul cum judeci,asa ca nu era cazul.Un lucru este cert,nu stii prea multe despre calugari si calugarie,asa ca mai bine lasa-i sa faca ce cred ei mai bine,tu nu poti decat sa te rogi pentru ei,daca-ti pasa,nici decum sa-i asezi pe stigmatul;"sa stea neaparat acolo,daca asta au ales!".

multumesc,Saurian,pentru poveste,crede-ma,stiu si eu multe asemanatoare,dar acum traim cu totul alte si alte vremuri,iar oameni si simtiri intense cum erau atunci au devenit raritati.Vorbiti-mi de lucruri induiosatoare petrecute in vremurile noastre.Traim si ne folosim de toate privilegiile modernismului,luptam si ne chinuim cu toata faradelegea contemporana,dar aplicam "citate si povesti" atat de vechi.Sunt perfect de-acord cu ele,dar ele nu reusesc sa mai schimbe cu mult lumea noua.Nu sunt de-acord cu-aceasta lume,dar ca sa ajung sa cred ca idealul este ceea ce specifica unele scrieri atat de vechi,nu-mi ramane decat sa ma deznadajduiesc,caci,de-atunci si pana acum e-o cale atat de lunga de metamorfozari.Este bine sa ne sensibilizeze exemplul acelor oameni placuti lui Dumnezeu,sa ne fie folositor,dar nu putem sa pretindem ca tindem sa le urmam exemplul,caci este foarte greu,si datorita acestui greu ne trezim vrednici de judecata celor "slabi".

SCUZATI,SOVIDIU A RELATAT "POVESTEA",RASPUNSUL MEU E VALABIL

Cam greu... Astfel de povesti ies la iveala mai tarziu... sa nu se manreasca persoana in cauza si sa nu vina oamenii la acea persoana ca la un guru... Recunosc ca nu stiu multe despre calugarie dar nu pot intelege de ce ar renunta cineva care dupa ce o fost frate, apoi facut rasofor si apoi facut calugar ar renunta la manastire. Mi-ar fi de folos un exemplu clar sa-ti dau niste argumente solide

ory,

mi-a placut povestea ta, si ce scrii in general pe forum...
si eu am fost prin padure singur si era una foarte mica, aproape de casa, nu ca a ta, noaptea, ca sa ma antrenez impotriva fricii, si-mi vuiau urechile de frica si inima imi batea sa-mi iasa din piept, si orice zgomot de vant sau frunza sau altceva imi zbarlea "parul" de pe spate, asa ca-mi dau seama prin ce ai trecut, aproximativ, ca daca eram in locul tau, nu stiu, poate ma orientam dupa muschii care cresc cu preponderentza spre nord, si-mi aminteam unde rasare soarele la manastire... dar defapt nici asa nu aveai cum sa te descurci ca tu aveai impresia ca mergi spre manastire cand colo ai mers in directia cealalta o vreme si apoi in diferite directii... deci ma intreb ce faceam in astfel de situatzie... sti ca nu aveai cum sa te descurci? si sa stii ca fluturele ala tzi-a salvat viatza... apoi padurarul,... e greu de priceput, ... sincer nu-mi dau seama cum ash fi scapat, decat daca ajunsa pe muntele respectiv ai fi recunoscut zona si unde anume te afli, dar daca nu? si nu aveai chibrite sa faci un foc mare pe munte cu fum mult?... grav... efectiv te-ai pierdut la propriu si cineva te-a ajutat, o vietate neinsemnata trimisa de Dumnezeu... ca altfel nu-mi dau seama cum ai fi putut scapa... deci bine ca nu am fost in locul tau ca eu nu cred sa ma fi descurcat... intr-o padure cat vezi cu ochii... si asta numai daca esti pe ceva deal ca altfel nu vezi nimic... decat ai putea sa tzii o directie daca te orientezi dupa muschi... si daca nu este noapte... deci brrr... imi trec fiori...

Dragii mei, in primul rand nu cred ca Domnul Iisus cand a spus "leapada-te de sine , ia-ti crucea si urmeaza-Mi Mie" a vrut sa instaureze calugaria. Mie mi se pare o exagerare aceasta viata. Dumnezeu zice: mila voiesc, iar nu jertfa. Ce rost are sculatul la miezul noptii, rugaciunea prelungita etc. Imi veti spune ca asa faceau sfintii. Sfintii erau oameni foarte buni. Aveau dragoste de oameni cum zicea Sfantul Pavel: daca as da sa fiu ars etc iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste. Asadar nu trebuie sa ne chinuim, caci asa zisele nevointe sunt chinuri de fapt. din lume nu ai cum sa te indepartezi decat cand mori, pana atunci suntem in lume, chiar si la manastire. este o iluzie ca te rupi de cele lumesti. Viata curata poti avea oriunde. In ce priveste plecarea de la manastire, nu vad unde ar fi problema, duar in mintile fanatice. Dumnezeu nu a instaurat aceste juraminte de ascultare, saracie si castitate. Omul este liber dupa modelul lui Dumnezeu, sa aleaga binele . Dar daca Cel de sus ne-a facut sa dormim noaptea, sa mancam cand ne este foame, sa ne imbracam cand ne este frig eu cred ca il suparam cand ne "nevoim" la manastire. Sa va ajute Dumnezeu si nu va fie frica, fratilor sa plecati de la manastire mai ales daca nu puteti suporta viata de acolo.

Cand te hotarasti sa mergi la manastire inseamna ca ai o credinta peste medie.Simti ca lumea te impiedica spre unirea permanenta cu Dumnezeu.Manastirea este"Facultate duhovniceasca"nu scoala medie.Linia 1 pe frontul ispitelor.Pentru asta se cere binecuvantare de la un duhovnic iscusit.Cine pleaca din manastire(afara de motive exceptionale)n-a avut aceasta binecuvantare.Doamne ajuta!

Eu nu cred ca manastirea este o elita a vietii curate, ce sa fac? Este ca o himera , si eu am trecut prin tentatia de a ma calugari, acum vreo 6-7 ani si mi se parea ca am asa zisa chemare. Noroc ca m-am lamurit la timp, mi-a revenit si boala intre timp. Eu cred ca oamenii idealizeaza manastirea si mai cred ca sfintii se remarcau prin faptele bune si prin altfel de viata curata , prin minunile pe care le faceau, dar nu cred ca se sculau noaptea sa se roage sau ca nu mancau ulei in zilele de post. Feriti-va de aceste erezii. Au aparut in sanul bisericii si unele fratii de oameni care sunt mai fanatici si nu prea sunt recunoscute de biserica. Iisus a mancat si a baut ca sa arate oamenilor ca sunt necesare acestea. Cat despre ispitele despre care vorbesti de la manastire, sunt o intrare spre lumea bolii psihice, cunosc cazuri de calugari care incep sa aiba halucinatii sau sa fie obsedati de prezenta diavolilor, este datorita unei vieti unilaterale si a faptului ca sunt preocupati exclusiv de acest aspect . Dumnezeu ne-a dat un creier pe care sa il folosim in diferite probleme, nu numai in rugaciune si gandul la viata de apoi, nuzice nimeni sa nu ne preocupam si de acestea. Vezi insa ca mintea este din carne si nu poate suporta o viata monotona si nefireasca.

Gresesti cu faptul ca nu se sculau sfintii noaptea si celelalte. Sf. Ioan Gura de Aur stii cum dormea? Se prindea cu mainile de doua franghii ( stand in picioare ) si dormea cat atipea asa in picioare. Citeste Proloagele, Vietile Sfintilor, Patericul etc. si vei vedea ca se intamplau aceste lucruri. Acestea n u sunt erezii. Problema este cand calugarul face de capul lui aceste lucruri fara binecuvantarea duhovnicului. Atunci apar diavolii care ii pacalesc si pot avea halucinatii. Totusi din ce am citit de la tine: te vad cam rationalista cu religia.

Ratiunea vine de la Dumnezeu, de asta avewm minte sa o folosim, nu fac nici o aluzie la nimeni, cat despre ce spuneai despre sf. Ioan Gura de Aur, sunt legende ,ce rost avea sa se chinuie in felul acesta? Am citit vietile sfintilor, mi se par scrise intr-o maniera invechita si fanatica. Cat despre duhovnici, unii oameni au parerea ca sunt dumnezei, Eu una nu ma mai iau dupa duhovnic in totalitate pentru ca am patit sa ma certe de ceva care tinea de boala mea si nu de pacat. Eu nu zic ca biserica nu te conduce spre adevar, dar traditia , patericul si alte scrieri mai contin si o nota de legenda. Cat despre halucinatii, nu sunt urmare a neascultarii ci a schizofreniei, pe care unii oameni o au nativ iar in conditii vitrege se declanseaza.
Eu cred in Dumnezeu, in bine, in frumos, in adevar, tocmai de aia vreau sa va arat ca viata la manastire este nefireasca. Nevointele sfintilor sunt folclor. Moastele lor au ramas pentru ca erau oameni buni, faceau bine, sigur ca erau si cumpatati, nimeni nu zice dar sa te chinui cu buna stiinta afla ca este un mare pacat. trebuie sa avem o viata echilibrata, asa vrea Dumnezeu. Sa nu te superi ca am spus acestea>

Exact astazi ti-ai gasit sa scrii ca viata Sfantului Ioan Gura de Aur este de domeniul legendei? Te-ai uitat macar in calendar sa vezi ca azi este chiar el praznuit de Biserica Ortodoxa?
Si daca tu nu crezi intru totul Sfintilor lui Dumnezeu si pui la indoiala viata lor de asceza nu tine de boala ta ci de credinta. Cum crezi ca au devenit sfinti: stand la mese imbelsugate, in palate aurite si traind dupa placul lor? NU! Traiau in post aspru ca sa-si curateasca trupul si in rugaciune ca sa-si curateasca sufletul.
Iar duhovnicul nu este Dumnezeu, dar prin gura lui,in timpul spovedaniei, Insusi Hristos te sfatuieste si-ti da dezlegare de pacate. Aceasta este invatatura Bisericii si daca nu-l poti crede pe duhovnicul tau,care stie mult mai bine ce spune, pe mine nici atat nu ai sa ma crezi.Doamne ajuta!

Doamne-ajuta ! Fratilor, in primul rand, manastirea (conducerea manastirii) trebuie sa cerceteze cu amanunt pe care intra pe portile manastirii cu gandul de calugarie. Adica sa nu ofere asa usor hirotesirea in calugarie pentru ca e un jug fff aspru. Sfintii Parinti spun: "Pan la poarta Manastirii te aduc ingerii iar de la poarta manasrtirii te duc dracii" adica sunt niste ispite acolo fff mari, deaceea e usor sa spui: "plec la manastire" dar sa tii manastirea e ff greu. Prima baza de acolo ASCULTAREA. Iar cei care parasesc manastirea sunt in marea majoritate cei care au avut o deceptie si isi gasesc alinarea in manastire, dar nu dureaza mult acest lucru. E un subiect ff amplu de discutat in legatura cu parasirea manastirii...

Eu sunt credincioasa cat pot eu, dar nu fanatica, pe deasupra am si schizofrenioe mostenita de la tata, asa ca lasati-ma sa imi aleg eu calea care ma echilibreaza.Eu am vrut duar sa ajut oamenii sa nu o ia in panta fanatismuluii, ca saii feresc de ce am patit eu, dar vietile oamenilor nu seamana. Maria, sa stii ca eu cinstesc sfintii si stiu ca au moaste care fac minuni, si ca au avut o viata curata, dar scrierile despre vietile lor sunt invaluite in mister.

Intentia mea nu a fost nicidecum sa denigrez sfintii. Nici cu duhovnicii nu am nimic, dar sunt oameni, nu le stiu pe toate. Eu sunt un om bolnav care a suferit destul, asa ca lasati-ma in plata Domnului, numai El imi cunoaste sufletul si credinta!S-ar putea sa nu mai intru pe acset forum, sa va las linistiti sa va alegeti si dumneavoastra calea

Euftalia ,
eu nu ti-am adresat nici un cuvint ,cred ca ai gresit numele .
Dar daca si asa sint aici vreau sa-ti spun ca nu e cazul sa te superi , iarta si tu
sa ne ierte si pe noi Dumnezeu . Eu te inteleg , stiu ce grea boala e asta ca am vazut pe cineva care de 30 de ani sufera . Stiu ca la omul bolnav Dumnezeu nu-i cere decit rabdare .Ti-asi spune mai multe dar nu prea merge rabla asta .
Multumeste lui Dumnezeu ca ti-a dat credinta , altii ca tine nu pot nimic .
Am vazut ,cind iti merge bine esti mai limpede ca un om sanatos .
Dumnezeu sa te ajute ,sa re intareasca !

Da, am gresit numele, iarta-ma. Sa va mearga bine tuturor!

Vreau din tot sufletul sa nu port ranchiuna nimanui, duar ca nu sunt total de acord cu unele idei, Mioara am vrut sa zic, nu Maria, nu am memorie buna, dar nu inseamna ca am ceva cu ea. M-am necajit puitn ca mi-a spus ca nu as cinsti sfintii si duhovnicii. Eu am patit sa ma certe un duhovnic intr-un moment inoportun, dar vreau sa iert pe toata lumea. Sa auzim de bine!

Euftalia,
si voiam sa-ti mai spun ,incearca si nu te mai chinui singura vrind sa intelegi toate rosturile . Crezi ca eu le inteleg pe toate sau cineva dintre noi ?
Daca la unul ii place postul lasa-l in pace si asa nu se lasa de nimeni influientat ,nici macar copii nostri ,fiecare vrea experienta lui.
Stiu ,tu vrei sa avertizezi pe unii sa nu abuzeze ,dar daca omul a gasit bucurie in viata aspra pe care o duce n-are rost sa -l abati din drum . Exceptii sint intotdeauna sint oameni care o iau razna ,stie Dumnezeu de ce .
Uite mie imi merge mult mai bine in post ,altora le merge bine in manastire si asa mai departe .
Asa ca zic sa-i lasam pe toti sa traiasca cum vor . Nu inseamna ca ce nu intelegem noi e fals . Daca sint unii care pot mai mult ,sa-i intereasca Dumnezeu ca se vor ruga si pentru noi .
Fata asta pe care o stiu eu de 30 de ani bolnava e mult mai rau .E drept ca pe tine nu te-am vazut , dar cum ti-am spus ,tu ai credinta ,poti sa spui un "Tatal Nostru" altii nu pot .
Sa te intareasca Dumnezeu ! Numai bine !

Draga Euftalia,

Intr-adevar, fiecare om daruieste lui Dumnezeu cat poate. De fapt, toate acele osteneli ale sfintilor, le-au facut pentru a-si struni trupul, pentru a depasi latura trupeasca pe cat posibil. Calugarii sunt chemati sa devina ingeri in trup, deci au o anumita chemare mai inalta. Nu inseamna ca toti reusesc, dar sunt pe o cale.

Noi suntem pe alta cale. Si noi suntem chemati sa ne stapanim trupul. Nu trebuie sa desconsideram pe ceilalti, e absolut modul lor de viata, este poate modul in care daruiesc lui Dumnezeu ceva. Dumnezeu le apreciaza si le rasplateste.

Te inteleg si in problema aceea cu duhovnicul. Ar fi minunat sa il poti ierta. Sunt convins ca te-a ranit foarte mult, insa si ranile acestea trebuie sa fie vindecate.

Dumnezeu sa iti daruiasca mult har si bucuria deplina.

Iosif

Multumesc tuturor pentru gandurile voastre bune, intr-adevar trebuie sa las pe fiecare sa faca ce simte, si sa fiu multumita ca sunt mult mai bine decat acum cativa ani.
Sa va rasplateasca dumnezeu pentru intentiile voastre bune!
Cat priveste pe fostul meu duhovnic, sigur ca il iert, este om si el, nu mai pot merge la dumnealui ca mi se pare ca nu ma intelege, ma spovedesc si eu la alti preoti, mai pe aproape de mine, la cine apuc. Eu vorbeam de principiu, pentru oamenii bolnavi ca si mine, sa se fereasca de fanatism, dar vorba Mariei, are grija Dumnezeu de fiecare, orice om isi gaseste echilibrul cu ajutorul bunului Dumnezeu.
Eu ma straduiesc din tot sufletul sa nu port ranchiuna sau sa antipatizez pe cineva, sa ne ajute Dumnezeu tuturor, acum ca intram in postul Craciunului. Vreau sa mai merg la Sfantul Maslu, la biserica Radu Voda, sa ma spovedesc, dar o iau mai domol in practicarea credintei, adica post, rugaciune, dupa puterile mele. Si eu sunt adepta vietii curate, cinstite si cu fapte bune. Totul este sa nu fim fanatici sau sa ne speriem de fortele raului mai mult de cat este cazul . Sugestia la om este foarte importanta, la fel cum si cuvantul are putere. Asadar sa coboare binele peste voi, sau dumneavoastra toti.

Euftalia, nu am avut timp sa citesc toate postarile in care ai povestit despre boala ta, dar ai fost la vreo manastire ca sa ti se citeasca Moliftele Sfantului Vasile?
Sunt foarte folositoare.
Cat ii priveste pe preoti, nu mai judeca, ca sa nu fii nici tu judecata de catre Iisus.
Euftalia, smerenia este greu de suportat, dar duce cu siguranta spre mantuire, daca este acceptata si practicata.
Prefer sa fiu certat de catre preotul duhovnic pe pamant, decat in cer, la Judecata de Apoi, chiar daca as fi certat pe nedrept.
Iata ce spune Dumitru Staniloae despre Smerenie:
Cine are smerenie recunoaste ce anume este el insusi in fata atotputerniciei lui Dumnezeu.
In mandrie exista uitarea lui Dumnezeu si uitarea limitelor noastre. Smerenia nu poate fi dobandita fara o constiinta sporita a prezentei lui Dumnezeu. Cine are smerenia se bucura in Dumnezeu, se bucura de infinitatea lui Dumnezeu, nu insa ca de o posesiune, ci ca de un dar. El primeste in acelasi timp nemarginirea si iubirea.
Nu-i place sa fie remarcat de ceilalti, dar are bucuria de a trai, de a se imbogati in Dumnezeu; prin aceasta el este mai fericit decat altii.
Smerenia nu este o mutilare; este o modalitate de a ne largi orizontul interior, de a spori in intelegere, de afi mai intelept si mai liber, de a nu mai fi dependent de parerile altora, de a nu mai lucra sub presiunea altora.
Toate acestea Dumnezeu i le da ca marturie a iubirii Lui:
"Dat-ai veselie in inima mea, mai mare decat veselia pentru rodul de grau, de vin si de untdelemn".

Smerenia elibereaza mintea. Prin ea ne regasim eul nostru autentic care exercita farmecul prezentei lui Dumnezeu.
Cine are smerenia devine un intelept fara a se afirma in fata celorlalti. El exercita o atractie asupra tuturor; este respectat fara ca el sa o ceara.
Smerenia se dobandeste treptat. Prin gandul continuu la Dumnezeu mintea Il lasa pe Duhul Sfant sa lucreze in ea. Smerenia este un dar al Duhului care se manifesta ca blandetea lui Hristos.
Dobandirea tuturor virtutilor este insotita de o constiinta sporita a lui Dumnezeu.
cat timp suntem inca in stradaniile pentru dobandirea virtutilor, nu avem simtirea duhovniceasca a harului lui Dumnezeu.
Cu timpul, aceasta constiinta a lui Dumnezeu devine atat de puternica, incat aceste eforturi nu mai sunt anevoioase.

La inceput, constiinta lui Dumnezeu este legata de frica de Dumnezeu. Stim ca Dumnezeu ne priveste, dar nu Il vedem inca.
Ne gandim la El, Ii cerem ajutorul, dar nu-L simtim inca.
Dar cand ajungem la o curatire a patimilor, cand devenim liberi, cand nu mai suntem preocupati de noi insine, atunci constiinta lui Dumnezeu este diferita. Acum Il simtim ca dulceata, simtim atractia si Farmecul Sau.
Smerenia ne confera o anumita odihna in Dumnezeu; Dumnezeu ne ia ca pe niste copii si ne arata intr-o leganare iubirea Sa.

Omul care se smereste in fata lui Dumnezeu are inauntrul lui o comoara ce depaseste toate bucuriile si satisfactiile celorlalti.
El si-a vandut toate bunurile exterioare, pentru ca a gasit in inima sa aceasta nepretuita comoara, care este Dumnezeu.

Sa ma ierti euftalia daca te-am suparat.
Sper sa-ti fie de folos ce am scris aici.

Multumesc, Petrurar, parintele staniloaie vorbea frumos, si mie imi place smerenia ca o modestie, vine de fapt cred de la cuvantul Smerti din rusa care inseamna moarte, adica sa iti omori patimile. molitvele Sf. Vasile mi-au fost citite, si nu ma indoiesc ca mi-au fost de folos, si la Sf. maslu merg si ma ajuta. Vezi tu insa ca a spovedi un om bolnav psihic este foarte greu, il poti face sa se simta vinovat si astfel sa se deprime rau. Eu ii spuneam duhovnicului ca ma indoiesc de existenta lui Dumnezeu, era vina mea ca imi era frica ca nu este, desi vreau din inima sa existe(imi plac enorm asigurarile Lui Iisus ca : la Tatal sunt multe lacasuri, daca nu erau nu va spuneam), dar nervii mei sunt tematori. Si la manastiri am fost, stateam mult in biserici ceea ce medicii mi-au spus atunci ca nu era tocmai indicat: eu averam halucinatii auditive si rugaciunea multa pe care o faceam determina subconstientul meu sa spuna tocmai reversul binelui, vorbe rele adica, fapt tradus concret prin aceste halucinatii. Eu merg la biserica dar o las mai moale, nu vreau sa ajung de unde am pornit!
Nu ma supar pe nimeni care imi vrea binele, Doamne ajuta!

Si nici pe cei care mi-au gresit cu ceva , inclusiv duhovnicul meu, nu ma supar pentru ca este omeneste a gresi, eu am vrut duar sa nu se faca confuzia cu ceea ce spune preotul si vointa Lui Dumnezeu. Nu toate canoanele sunt utile, sau potrivite, trebuie sa iti alegi duhovnicul cu grija, in cazul meu si medicul, lucreaza amandoi mana in mana, asa e cel putin ideal. Chiar vreau sa ma spovedesc in acest post, dar stau pe ganduri la cine, am de fapt biserici aproape de mine.

euftalia
Daca as fi in locul tau m-as duce la Manastirea Frasinei. Incearca sa ai un singur preot duhovnic si ai incredere in ceea ce spune, pentru ca prin el vorbeste Sfantul Duh.
Numai bine.