sfintirea cruciulitelor
 

Am o cruciulita despre care am aflat ca a fost sfintita in Iordan.Problema e ca s-a innegrit,fiind de argint(cred).Intrebarea e:are ceva daca o spal?se ia cumva sfintenia,sa zic asa?ca ma gandesc ca daca a stat in apa sfanta a Iordanului,cum sa o spal eu cu sapun?

Sfintenia nu cred ca i se duce, dar o cruciulita de argint nu se spala cu apa si sapun.
Se curata cu substante speciale.
Dar mai bine las-o asa, cu patina vremii si amintirea Iordanului.
Argintul (obiectele din argint) se ingreste in timp de la umezeala si substantele din atmosfera. Obiectele si bijuteriile se fac dintr-un aliaj si metalul cu care se aliaza argintul este cel care se oxideaza.

Stiu de la un preot ca o cruciulita este sfanta prin insasi forma ei, nu este nevoie de sfintire speciala cum este pentru icoane sau alte lucruri de cult.

Iata o parere :
- exista ,,sfintiri" care o data facute nu se mai repeta toata viata. Asa este botezul crestinului(sfintirea omului), prima cununie(sfintirea cuplului) si hirotonia preotului (sfintirea pastorului).
- exista sfintiri care se repeta periodic deoarece calitatea de ,,sfint" se pierde pe masura ce trece timpul si a folosirii obiectelor . Acestea sunt cele mai multe , precum : sfintirea casei(sfestania), sfintirea icoanelor, a bisericilor, a fintinilor, a troitelor, a crucilor si cruciulitelor, a clopotelor, a holdelor, a isvoarelor, a straielor bisericesti si a tuturor vaselor si obiectelor din biserica (cristelnita, vas pt. anafura, cadelnite, candele,racle,etc) , sfintirea masinilor si a uneltelor agricole si a celor dintr-o firma, a vapoarelor, s.a.m.d.
In cazul tau , se poate curata cruciulita si se poate da la rebinecuvintat(sau la sfintit cum spui tu) dar tinind cont ca procesul de oxidare a argintului (pt. ca argintul ,,caneste", adica si obiectele din argint pur oxideaza si nu numai cele din aliaje )este continua cred ca nu are rost sa o cureti si sa o resfintesti pt. a o repurta . O cruciulita de argint care este purtata oxideaza mai usor decit una nepurtata deoarece cea purtata vine in contact cu transpiratia pielii care contine sare si uree substante care favorizeaza oxidarea .
Ca recomandare : ori o lasi asa, ori o cureti ,o resfintesti si apoi nu o mai porti luindu-ti una de aur sau platina care nu caneste .

Multumesc pt raspunsuri!

Crucea nu se sfinteste, ea este sfanta prin insasi forma sa. Se curata cu pasta de dinti sau cu bicarbonat si o poti purta linistita.

Crucea nu este sfintita prin forma ei, exista o rugaciune speciala in acest sens. Asa ca orice cruce se sfinteste. Eu nu sunt de acord cu faptul ca dupa o vreme trebuie recitita rugaciunea de sfintire a unei cruci, icoane... Nu se pierde sfintenia cu trecerea timpului. Putem vorbi de recitirea unei rugaciuni de sfintire a unei icoane, cruci,... doar in cazul in care au fost restaurate, adica s-au adaugat elemente noi la cele existente.

De fapt, nici icoanele nu ar fi nevoie sa fie sfintite, nici crucile.
Rugaciunile si deversele feluri de a sfinti icoanele (diferite de la o biserica la alta) au aparut abia in sec al 17lea, sub influenta scolii lui Movila, foarte influentate de scolastica. La sinodul al 7lea se spune ca ioanele nu se sfintesc (era chiar un argument al iconoclastilor ca icoanele nu trebuie cinstite pentru ca altfel ar fi sfintite).

Asa este, spre deosebire de Molitfelnicul grecesc noi avem multe influente apusene. In ceea ce priveste Crucea am retinut de la Parintele Staniloae ca aceasta se sfinteste prin semnul Crucii- a se vedea in special Rugaciunea de sfintire a Crucii de la mormant.

Am citit de curand un articol documentat despre problema sfintirii icoanelor. Atunci cand au inceput sa fie sfintite, au fost puse in rang cu obiectele de cult, potirul, vesmintele preotesti etc (cum le pune si Zaharia mai sus). Or ele sunt mai presus de obiecte, sunt sfintite prin imaginea de pe ele, si prin numele cu care este 'chemata' imaginea (Hristos, Maria, sau cellalti sfinti). Teologia icoanei nu este compatibila cu punerea lor in rang cu alte obiecte pe care Biserica le sfinteste.
Si grecii au rugaciuni de sfintire a iocoanelor, dar mai simple ca rusii. Ei ung icoanele cu mir. Cred ca rugaciunile romanesti sunt mai degraba influentate de cele rusesti, si in plus se tine icoana 40 de zile in altar.

Fani, repet. Exista randuiala de sfintire a Sfintei Cruci de la mormant-cand se stropeste cu Aghiaszma in semnul Sfintei Cruci. Randuiala o gasim in Molitfelnic. De ce Crucea de la mormant sa fie sfintita si celelelalte nu?

Crucea de binecuvantare ,ca si troita, sau crucea de pe acoperisul bisericii se sfintesc printr-o rugaciune deosebita de Randuiala sfintirii crucii ce se aseaza la mormant. Aceasta rugaciune o avem in Molitfelnic si se poate aplica si la cruciulitele care se poarta de catre credinciosi.

Aceasta remarca am vrut sa o mai fac si eu. Sunt multe tipuri de cruci care au tipuri de slujbe diferite in molitfelnic(crucea de pe biserica, crucea care marcheaza locul sfintei mese si care se sfinteste in cadrul sfintirii inceperii lucrarilor la o noua biserica- piatra de temelie,la o noua biserica- Crucea-troita, crucea de la mormint,) dar pt. ca molitfelnicul prevede asemenea sfintiri ...atunci ele se fac induiferent ca noi voim sau nu !!

Nu stiu de ce se face asa...
Eu ziceam ca oricum, si sfintirea icoanelor si cu atat mai mult sfintirea (unor) cruci este o inovatie de acum trei secole, aparuta sub influenta scolii de la Kiev, foarte influentata de teologia occidentala scolastica.
Deci, indiferent daca se gasesc sau nu in Molitfelnic, ar trebui poate ca cei competenti sa isi puna intrebarea mai indeaproape, cercetand si traditia veche, daca este bine sa continuam aceasta practica. Si daca da, ce sens ii dam, de ce a fost poate totusi necesara aceasta inovatie.

Eu nu vad nimic rau in o rugaciune pe care o spune preotul pentru ca Dumnezeu sa reverse harul Sau asupra unei icoane, sau eu stiu ce al obiect de cult. Pe de alta parte am crescut cu ideea ca o icoana care nu este dusa la biserica ca sa fie binecuvantata nu este o icoana completa, este pur si simplu un obiect ca oricare altul...nu chiar o fereastra spre imparatia lui Dumnezeu. Nu stiu, asa simt eu.

Ma gandesc ca este posibil ca obiceiul sa fi aparut dintr-un fel de nevoie de a controla felul icoanelor. E posibil sa existe icoane care sa exprime erezii prin simbolurile pictate sau ce scrie pe ea, de care un om obisnuit sau fara carte nu isi poate da seama, dar un preot da. Mai stii? Forma crucii in schimb este forma crucii, nu imi dau seama cum ai putea sa o faci intr-un mod eretic...

Pe de alta parte, din cate stiu eu traditia Sf Biserici nu este moarta sau neschimbabila, ci vie. Ar trebui sa respingem o anumita practica, sau sa o privim cu circumspectie, doar fiindca a aparut ca urmare a influentei occidentale de acum 300 de ani? Tot sub influenta lui Petru Movila formula de dezlegare la spovedanie la romani, si cred ca si la rusi, este foarte apropiata de cea latina. Daca la greci este ceva o chestie mai alambicata care practic spune "sa te ierte Dumnezeu," la noi, pe langa asta mai este si "iar eu nevrednicul preot si duhovnic te iert si te dezleg, etc..." deci o nuantare mult mai legalista sau juridica. Ar trebui schimbata fiindca prea suna a "Ego te absolvo a peccatis tuis..."? Si cu siguranta mai sunt si alte influente occidentale in practica romaneasca. (Asta a propos de ce spunea Zaharia acum ceva timp ca nu exista influenta occidentala in ortodoxie...)

Pai, si eu gandeam ca tine pana nu demult, Noesisaa, despre icoane vreau sa spun.
Intr-adevar, sensul sfintirii icoanelor ar putea fi un fel de control, si are si un sens ecleziologic, de primire in sanul Bisericii - adica, nu este un obiect privat, pictat intr-un coltisor de catre cineva care se roaga apoi in acel coltisor, ci un obiect bisericesc, care poarta prin el rugaciunea Bisericii.

Insa problema este urmatoarea; ca tocmai prin procesul sfintirii se ajunge sa fie considerate icoane niste imagini care nu sunt icoane, pentru ca nu respecta de loc traditia ortodoxa in felul picturii si temele alese. Ajung chiar imagini problematice ca unele cu Dumnezeu Tatal reprezenat ca un batran cu triunghiul in cap, pictate deosebit de kitsch, sa fie icoane sfinte, pentru ca au fost sfintite, au avut deci sactiunea preotului. Daca ai stii cate orori pioase, dar sfintite, am vazut!

Poate sunt eu prea purista, dar asa am fost invatata sa gandesc la St Serge (pe care unii l-au clasat drept vandul occidentului etc ;-) ): ca influentele scolastice sunt foarte daunatoare ortodoxiei. De la ele vin si problemele pe care am discutat pe alte topicuri, cu intelegerea canoanelor ca un fel de dogme, si individualizarea impartasirii, ci pietismul moral, si rusinea fata de ce este trupesc etc. (in fine, sa nu dam vina numai pe 'occident', mai rasar si spontan, tendinte omenesti reductoare..)
Cea pe care o numesti, cu formula de la spovedanie, este o alta problema, pentru ca induce o falsa intelegere a preotiei, si de aici apar si alte probleme..

In ceea ce priveste sfintirea icoanelor, problema trebuie studiata mai de aproape. Ai dreptate ca traditia Bisericii este vie si uneori este necesar, macar din motive pedagogice daca nu teologice, sa se mai schimbe sau introduca o slujba. Insa in cazul asta se pare ca rugaciunea de sfintire a icoanelor a aparut chiar in momentul cand pictura icoanelor era in plina decadenta. Nu mai era perceputa icoana ca o imagine sfanta (adica participand la sfintenia persoanei reprezentate, mai exact) prin ea insasi, o fereastra spre vesnicie, ci ca un obiect, care indiferent de forma dinainte devine sfintit prin rugaciune. Este totusi o problema aici.. Care merita studiata, nici eu nu pretind ca am dreptate.

Bun, da, daca ai vedea si tu ce orori de icoane se vand prin piete in Romania -- tot felul de luminite, beculete, culori, forme, ce mai. Si multor oameni le plac. Sigur, in casa mea asa ceva nu are loc, am gusturi mult mai traditionale, dar...

Asa cum spui tu am impresia, o icoana poate deveni, fiindca e sfintita, in special celor mai putin cunoscatori, un obiect la care se inchina, uitand ca ne inchinam sfantului reprezentat de icoana, etc...si de aici acuzele protestantilor ca ne inchinam la idoli. Haha! Cu strangere de inima, am impresia ca unii oameni, din nestiinta, chiar asa fac -- de exemplu cei care fac colectii de poze cu icoane facatoare de minuni de pe la diferite biserici, uitand, sau ignorand, poate, ca nu forma, culoarea, sau stilul in care a fost pictata Maica Domnului a facut minunea, ci chiar Maica Domnului. Inseamna asta ca ar trebuie sa renuntam la icoane? Nu cred. Sau ca ar trebui sa renuntam la ritualul sfintirii fiindca oamenii sunt iliterati din punct de vedere religios? Nu cred...poate trebuie mai multa cateheza.

Am vazut in mai multe biserici pe Dumnezeu Tatal pictat ca un om batran. E gresit? Stiu ca triunghiul cu un ochi in mijloc tot este simbolul lui Dumnezeu Tatal...Nu vad rostul sa le pui la un loc intr-adevar. Hm.

Draga sora , sfintenia unei cruciulite nu se duce.Chiar daca aceasta ar ruginii,sfintenia ramane!Poti sa o cureti linistita,cu apa si pasta de dinti daca e din argint ,ca nu se intampla nimic.La botez pruncul este miruit cu marele si sfantul mir (care se administreaza o singura data in viata-numai la botez) si i se face baie!!!STAI LINISTITA , curata cruciulita ca nu i se ia sfinenia!
Doamne ajuta !

:) Eu am fost invatata sa gandesc ca nimic nu este numai rau, sau are numai rezulatate si urmari rele. In general cand o are loc o reforma, sau o schimbare, sau anumite influente patrund intr-o societate/institutie, se intampla fiindca valorile pe care le inlocuiesc nu mai functionau cum trebuie. Din pacate stiu prea putin despre acel timp, dar, poate ca in timpul patrudenrii influentei scolastice ortodoxia, cel putin din spatiul romanesc sau rusesc, avea nevoie de mai multa ordine? Nu cred ca Petru Movila a scos acel catehism asemanator, cel putin si incluziv in forma cu cele catolice, fiindca asa i s-a nazarit lui s-au sa indragostit de cel catolic si s-a gandit ca ar fi bine si ortodocsii sa aiba unul, ci fiindca raspundea la vreun fel de criza? Oare nu au fost nici un fel urmari bune? Nu intreb ironic, sunt doar curioasa.

Sigur, sunt tot felul de exagerari. Faptul ca Zaharia (imi pare rau, Zaharia, ca ma tot iau de tine) este mare dogmatist cred ca este greu de pus pe spatele scolasticismului. Mai curand m-as uita la unele probleme in ograda proprie a ortodoxiei care ii face pe unii sa devina un fel de astfel. Poate un fel de lipsa de coerenta, poate lipsa unei pozitii clare si disciplinate fata de canoane, dogma, etc? Poate chiar spiritul ortodox mai putin axat pe reguli stricte si inalienabile creaza o reactie din asta, fiindca asa e mintea omului, ii place sa organizeze, sa puna in categorii, sa masoare...

Ca si cu spovedania. Sigur, preotul nu este judecator, nici nu are menirea de a masura si cantari pacatele oamenilor, asta e treaba lui Dumnezeu. Dar, sa spunem ca eu, credincios obisnuit, fara prea multa inclinatie spre contemplatie si meditatie aud la sfarsitul spovedaniei ceva de genul "Dumnezeu sa te ierte." Ma gandesc ca ce rost mai are atunci preotul, sau ce rost are ca el sa auda ce spun eu? Fiindca mie "Dumnezeu sa te ierte" nu imi suna ca si cum Dumnezeu chiar m-a iertat, adica poate da, poate nu... Mai bine spun eu ce am de spus in legea mea, sau cum mai este obiceiul la rusi, cuiva nu neaparat preot, si apoi preotul poate sa spuna o rugaciune cu "Dumnezeu sa te ierte." Pe de alta parte stiu din Sf Scriptura ca Hristos a spus apostolilor sai "Luati Duh Sfant, carora le veti ierta pacatele, iertate vor fi, ..." deci cumva simt necesitatea de a auzi din gura preotului ca el, ca urmas al apostolilor si cu putere chiar de la Hristos, ma iarta de pacate ca sa am incredintarea ca Dumnezeu m-a iertat. Si cum poate sa ma ierte de ceva daca nu stie de ce, deci spovedania la preot ramane obligatorie pentru a fi iertat de Dumnezeu. Deci din nou acea dorinta pe care eu o consider naturala de siguranta si ordine. Hmmmm... si acum ma gandesc, poate e naturala doar in mintea mea formata in stil occidental si care studiaza ce studiaza...si nu ar fi naturala pentru un grec sau oriental? Brr, deja m-am incurcat in gandire, unde-i ordinea.... In fine, nu mai sterg ce am scris.:4:

A, si parca mentionai "individualizarea impartasirii"... ce vrei sa spui? Daca stau si ma gandesc, formula de impartasire este "Se impartaseste robul lui Dumnezeu x cu ....." Prin asta inteleg ca eu, personal si individual, intru in comuniune cu Hristos. Nu, nu cred ca se pune accentul pe comuniune cu ceilalti crestini. La asta te refereai? Prin extensie poti sa spui ca, daca Hristos este in comuniune cu Biserica, si Biserica este formata din crestini, si tu personal esti in comuniune cu Hristos, esti si tu in comuniune cu ceilalti crestini, nu? Sentimentul meu este ca scopul impartasirii mele nu este sa intru in comuniune cu o anumita comunitate, am impresia chiar ca imi suna protestant, ci cu Insusi Hristos... In fine, din nou am impresia ca merg pe ghiata subtire si nu prea stiu unde merg.

Da, o diferenta exista: in biserica romno-catolica, dupa actul penitential de la sfarsit, preotul spune in taina: "iar eu, cu puterea care mi-a fost data de biserica, te dezleg pe tine, x, de toate pacatele tale, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh"

Da, (tot in biserica romano-catolica) inainte de a primi sfintele Taine, preotul anunta: "Fericiti cei chemati la Ospatul Domnului!", la care credinciosii raspund: "Doamne, nu sunt vrednic(a) sa intrii sub acoperamantul eu, dar spune numai un cuvant si se va tamadui sufletul meu..."; la impartasanie, credinciosii ingenuncheaza, preotul ridica patena si potirul in fata credinciosului, apoi spune "Trupul si Sangele lui Christos!", la care credinciosul raspunde "Amin!", prin aceasta intarind credinta ca ceea ce primeste este Insusi Domnul, iar nu doar paine si vin...Da, este adevarat ca desi luata in comunitate, impartasirea ramane un act individual...

Sigur, eu nu vroiam sa acuz occidentul, cum adesea se face pe aici, ca masonii sunt de vina pentru toate problemele etc ;-)

Daca au fost introduse anumite lucruri cu structura de gandire si simtire scolastica, este pentru ca adevarata traditie ortodoxa de gandire si simtire si traire era foarte slabita.

Unii teologi au numiot scoala de la Kiev 'captivitatea babilonica' a Bisericii ortodoxe (si evreii nu de cuminti si credinciosi ce erau au ajjuns in captivitate). Ea s-a format pentru a raspunde uniatismului, insa pentru ca nu era destul cultura religioasa ortodoxa in acea vreme, a raspuns catolicilor in propriile categorii de gandire, folosind de altfel limba latina (timp de doua secole, preotii ortodocsi rusi erau formati in limba latina! citeau biblia in latina, si slujeau pe urma in slavona!)
Merita citit George Florovsky, Caile teologiei Ruse, sau Schmemann, capitolele respective din cartea Calea istorica a ortodoxiei.

Poate ca au fost si efecte pozitive, de structurarea gandirii, si cum spui, la o prea mare lipsa de rigoare se raspunde printr-o rigoare exagerata, uneori. Insa solutia cred ca este totusi intoarcerea la adevaratele norme ale traditiei ortodoxe, care au fost redescoperite in sec. 20 de catre miscarea neopatristica, printre altele (redescoperirea sfintilor parinti si citirea lor in contextul actual).

In ceea ce priveste impartasania, sigur ca este si un act individual, sau mai bine zis personal, pentru ca ne impartasim ca persoana. Insa aspectul de comuniune cu biserica este pur si simplu uitat in practica unor biserici unde lumea nu se impartaseste decat foarte rar. Liturghia contine rugaciuni care pur si simplu nu au sens in acest caz. Liturghia ca traire a Bisericii, ca modalitate de unire a Biserici cu Hristos este ciuntitia de sens.
Si de exemplu, a spune ca este mult mai important ca un bebelus sau un copil f mic sa se impartaseasca nemancat decat sa se impartaseasca impreuna cu toata lumea, in cadrul liturghiei, si deci sa fie impartasit inainte de slujba, este inca o dovada a individualizarii impartasaniei.

Nu e de ajuns ca zugravul sa finalizeze icoana dupa regulile stabilite de canoane. Ea trebuie sa fie sfintita. Nu prin culoarea, materialul din care este facuta am convingerea ca Dumnezeu locuieste tainic in ea, ci prin sfintirea ei. Sa ne fie clar, Dumnezeu nu se identifica cu icoana.

Bine s-a spus ca icoana adusa spre sfintire are in vedere si respectarea invataturii Bisericii. Caci acesta este motivul pentru care, asa cum a spus si Fani, nu orice pictura cu subiect religios poate fi sfintita.

Asa ca icoana nu e obiect aducator de noroc, nu trebuie redusa la nivelul unei opere de arta, caci e mai mult, e un loc in care Dumnezeu este prezent tainic. Si asta aduce sfintirea icoanei: prezenta tainica a lui Dumnezeu in ea.

Intrebarea este atunci, Costel: o icoana care nu respecta invatatura Bisericii, si care si din punct de vedere artictic este urata, daca este sfintita, este cu adevarat icoana sau nu? Si nu vorbesc aici neaparat de icoanele cu teme originale, noi, pentru ca arta icoanei trebuie sa fie vie, dar trebuie sa se inscrie organic in Traditie.

Eu as zice ca nu este.

In fine, hai sa spunem ca uratenia nu este un criteriu clar, pentru ca exista gusturi si gusturi.

In ceea ce priveste rugaciunile de sfintire, articolul de care vorbeam (scris de Stephane Bigham) demonstreaza ca ea nu exista pana in sec. al 17 lea, citand diverse documente istorice, incepand cu cele ale sinodului al 7lea.

Este gresit pentru ca Dumnezeu Tatal nu poate fi reprezentat, El nu s-a aratat oamenilor. Numai Fiul poate, pentru ca s-a facut om. Prin Fiul il vedem si pe Tatal.
Sf Duh este reprezentat sub forma in care s-a aratat, de porumbel sau flacari de foc.
Sf Treime la fel, suf forma celor 3 ingeri.
Dar Tatal, nu.

Mmmm, da, nu s-a aratat, dar L-am vazut pictat in n biserici. La manastirea Neamt chiar pe turnul de la intrare este pictat un triunghi mare cu un ochi...

Am citit demult Vechiul Testament, dar paraca, nu in Vechiul Testament era numit Dumnezeu "cel vechi de zile" ? De aici venind reprezentarea ca om batran?

Cred ca ar fi o lectura grozava pentru Craciun. Unde le gasesc? Or fi in Romania?

Interesant. Poti posta aici ceva din articol, sau daca exista pe internet, poti da un link? Multumesc.

E dintr-o carte de el in care sunt adunate mai multe articole de iconologie. Este specialitatea lui, are mai multe carti publicate. Originalul este cred in engleza, eu cartea o am in franceza.
O sa incerc sa vad daca il gasesc pe internet in engleza, daca te ajuta. Iti dau referinta in orice caz cand ajung acasa. (sunt intre sedinte acum)

Nu stiu daca s-au tradus pe romaneste (e foarte posibil), dar le gasesti sigur in engleza pe amazon.com.
Pentru euharistie este foarte interesant de citit tot Schmemann, Euharistia, Taina Imparatiei, care s-a tradus sigur pe romaneste (s-ar putea sa fie chiar pe scribd)

Redau, mai joi, un fragment dintr-un interviu al parintelui Nikolai Ozoline. Argumentarea sa cu privire la necesitatea sfintirii icoanelor mi s-a parut intemeiata.

" - Cum putem intelege sfintirea icoanelor in traditia noastra? In cea greceasca, de pilda, nu exista o astfel de obligativitate.

- De buna seama, in vechime nu exista practica sfintirii icoanelor. Gasim o marturie in acest sens in documentele celui de-al VII-lea Conciliu Ecumenic, care afirma ca icoana este sfintita prin imaginea celui reprezentat, si prin insemnarea numelui, care confirma prezenta.

Necesitatea sfintirii icoanei a aparut intr-o vreme in care imaginea a incetat sa fie conforma cu "chipul" zugravit, in acceptiunea straveche a cuvantului. Adica, atunci cand au incetat sa exprime in mod vadit sfintenia celui reprezentat. Credinciosii, dupa toate aparentele, erau ingrijorati de aceasta neconcordanta, si veneau la preot pentru ca slujitorul sa faca ceva pentru ca imaginea sa devina sfintita.

Practica sfintirii a aparut initial in Occident. Ritualul includea pe langa o rugaciune de sfintire, stopirea icoanei cu apa sfintita.

Trebuie sa formulam urmatoarea intrebare: ce sens are o astfel de practica, si poate, oare, ritualul sfintirii sa faca dintr-o imagine nesfintita o imagine sfanta? Valabil e doar un singur raspuns -- nu. Pentru ca daca imaginea asta prin stilul sau si particularitatile stilistice nu este o icoana, ea nu poate deveni icoana doar prin stropirea cu aghiazma.

De aici rezulta ca singura acceptiune a actului sfintirii icoanei este acela in care chipul pictat este acceptat de Biserica, adica prin aceasta sa se recunoasca ca respectivul chip (prin calitatile sale) poate participa la viata liturgica a Bisericii. Iar credinciosii intradevar se pot ruga in fata acestei icoane, iar chipul trebuie sa ajute rugaciunea. In acest caz, preotul sau episcopul poate savarsi sfintirea: dupa o examinare atenta (slujitorul trebuie sa inteleaga astfel de chestiuni), acesta poate spune "da", daca vom sfinti acest chip, el va putea sluji intereselor Bisericii.

Daca reprezentarea nu intruneste calitatile necesare, atunci slujitorul poate spune categoric: "nu, aceasta imagine nu o voi sfinti, pentru ca sfintirea ne-icoanei nu va face din ea o icoana".

Prin aceasta atitudine clerul are o posibilitate unica de a educa in randul credinciosilor deosebirea duhurilor in materie de iconografie. Iata de ce, trebuie sa incepem prin educarea clerului, iar pentru asta exista o disciplina care se numeste "teologia icoanei" sau "iconomie pravoslavnica (iconologie)". De aceste lucruri, urmandu-i lui Uspensky, ma ocup si eu in mod nemijlocit."

Foarte interesant, Marius. Pacat ca astazi foarte multi slujitori, cu multa ingaduita, permit ca orice iconita(chiar si un Kitschi) sa fie sfintita. Asa este posibil ca in mintea credinciosilor icoana canonica sa devina necanonica, iar kitschiul sa devina icoana canonica. Acelasi lucru este valabil si pentru pictura bisericeasca.

Da, prefer engleza, dar nu ma deranjeaza foarte tare nici in franceza.

Multumesc mult!

Am deschis pe acest forum un topic in care am incercat sa subliniez ca Cel Vechi de zile se refera la persoana Fiului.http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ile#post168451
Iti pot recomanda mai multe carti: Calauza in lumea icoanei-Valdimir Lossky si Leonid Uspensky, Icoana Sfintei Treimi de Gabriel bunge-tradusa de Arh. Ioan Ica Jr.

Foarte interesant! Multumesc. Da, acceptarea de catre biserica si trairea liturgica ecleziala trebuie sa fie motivul, chiar daca altfel sfintirea nu este necesara.

Problema este ca daca un preot refuza sa sfinteasca o icoana kitsch, altul o va face :-(

Cartea vad ca totusi fusese publicata in franceza in original, desi de o editura englezeasca. Se numeste 'Iconologie, 9 études', (Stéphane Bigham)iar articolul de care ziceam este ultimul: Bénir les icônes: Conforme à la Tradition de l'Eglise Orthodoxe, oui ou non?". Rollinsford, New Hampshire, 2005.
Din pacate nu am scaner, dar daca te intereseaza foarte mult o sa rog pe cineva sa mi-l scaneze.

Multumesc.

Nu, n-are rost sa te chinui, o sa incerc sa-l gasesc pe internet.

Aici e durerea ca ajungi sa vezi o biserica si nu doar o icoana, pictata in afara canoanelor? De ce? Pentru ca cel ce a pictat-o a cerut mai putini bani, acesta e de multe ori raspunsul. Cat despre ce e conform canoanelor si ce nu este, iar este o problema a invatamantului teologic. Nu avem o disciplina in acest sens, decat la cei de la Arta Sacra, cand ea ar trebui sa fie prezenta obligatoriu si la Pastorala.

puritan sau ignorant !
 

Citind postarile voastre pline de pasiune si de ...gind bun , mi-aduc aminte de parerile voastre postate la threadul despre cinstirea icoanelor . Acolo aveati pareri mai laxe, mai liberale , mai ingaduitoare despre modul in care se ,,trateaza" o icoana .
Ba chiar mi-aduc bine aminte cum un frate chiar spunea ca si in toaleta este loc pt. icoane( ce are aface...cine interzice ?) mai ales ca acolo se poate linisti si reculege mai bine pt. subiecte importante . O sora iubitoare i-a sarit acestuia in ,,ajutor" si a spus ca nu i se pare nimerit a pune in toaleta icoane tocmai pt. ca nu este ,,igienic". Ma gindeam atunci, ca si acum : ce are aface icona cu duhul lui D.zeu in ea (curatitorul a toate si de viata facatorul) cu...igiena ???
Mi-aduc aminte si despre voi fratilor care postati acum ca atunci nu erati atit de puritani ,de aparatori si cinstitori dupa dreptate a icoanei si facind cabotinaj ... spun ca nu mai inteleg mai nimc !
Dar , una peste alta, este totusi bine ca exista aparatori seriosi ai icoanei .

Da, frate Zaharia, icoanele trebuie protejate chiar si cu pretul vietii...
Uite, sa-ti povestesc ceva - cand prietenii nostri "caldicei" veneau pe la noi, se uitau cam piezis la multitudinea de icoane din micul nostru apartament. La un moment dat, cineva ne-a intrebat: "dar draga, mai bine puneti si voi mai multe poze cu familia, cu prietenii, peisaje..." la care sotul meu, foarte serios, i-a raspuns: "pai acestia sunt familia noastra!" Acuma nimeni nu mai comenteaza...ba chiar ne cer sa lea ducem si lor, de pe unde mergem...

Exact (spun la ultima ta fraza).
Acum vezi ca cei care spuneam in firul la care faci aluzie ca viata noastra privata se poate si chiar trebuie sa se desfasoare in fata icoanelor, nu necinsteam prin asta icoanele, nu implicam ca ar fi doar bucati de lemn.

Acolo era alta discutie, in care se punea problema daca 'sacrul' este un domeniu despartit de 'profan'. Eu zic ca nu ar trebui sa fie asa.
Aici este vorba despre sfintire, in ce consta ea, si prin ce anume icoanele sunt sfintite: prin rugaciunea de sfintire, sau prin insasi imaginea reprezentata?