este un pacat sa emigrezi?
 

Stiu ca acum cineva o sa ma stropeasca despre ce face un roman dupa ce se uita pe geam:
- pune ghena si cainele pe forum
- se intreaba daca respectivul 4 ped are suflet
- si apoi incearca s-o tunda din tara.
Si probabil spera sa-si ia si gunoiu' si lighioanele.

In principiu are dreptate.

Dar imi asum riscul.

Este un pacat sa emigrezi? Daca a emigra ar insemna sa-ti fie mai usor in acesta viata?
Sau este o virtute sa nu emigrezi?

Lasand la o parte aspectul ca nici acolo nu fug cainii cu covrigi in coada.
Ma intereseaza din punct de vedere al invataturii crestine.
Intr-un loc evident, unde exista biserica ortodoxa in acel oras.

In conditiile in care inca ai parinti in tara si socrii + 1 frate.
Care probabil n-or sa vrea sa vina cu tine.

Nu cred ca este pacat,cred ca tine de atitudinea fiecaruia.
Eu unul nu as pleca,decat in vizita.

Sfantul Calinic de la Cernica: "cine este bun crestin este si bun patriot"

Rostul nostru in aceasta lume este "sa jucam jocul vietii" oriunde am fi.Noi, crestinii suntem cetateni ai PATRIEI CERESTI.Jocul vietii este sa primim darul vietii de la Cel ce este Viata.El, Domnul stie ce vom face noi, dar nu ne determina sa facem ce vom face.Suntem liberi sa facem si ce nu e bine.El, Domnul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru este CALEA, ADEVARUL si VIATA.Oriunde vom fi in lume, sa-L urmam pe Hristos.Cum putem sti daca suntem pe CALEA cea buna?Mai intai traind in Sfanta Biserica si lucrand poruncile Lui Dumnezeu si dupa randuiala ei.Descoperind taina omului care L-a primit pe Fiul lui Dumnezeu ca Domn si Stapan al vietii sale, putem sa oprim avalansa de violenta si mizerie care se revarsa peste tot in lume oriunde ne-am afla si, numai cu interventia Domnului care ne cheama sa venim la El si sa acceptam invataturile Lui si, incet, incet sa ne odihnim cerand iertare, iubind cu IUBIREA LUI...Slujind Lui.Cat priveste parintii, fratii, cei trupesti sunt si ei ai lui Dumnezeu.Noi sa-i respecatam in conformitate cu porunca lasata de Mantuitorul Hristos.Doamne ajuta !

intrebarea este "pentru ce emigrezi?". sau mai bine zis ce inseamna pentru tine "sa-ti fie bine in viata?"

Bine pusa problema, am incercat sa ma eschivez si sa nu intru in detalii intime.
Clar ca mai bine e sa fi sanatos in romania decat in spital in elvetia.
Clar ca ti-e mai bine in viata sa fie armonie in familie decat sa sa stai botos prin tari staine.

Dar totusi, recunosc ca mie mi-e mai usor in viata aici langa Bucuresti (si multumesc Domnului) decat unor rude d-ale mele din Olt care, desi au un loc de munca traiesc o viata mai grea.
La aspectul asta m-am referit.

Apoi urmeaza o intreaga filozofie, ce inseamna a-ti fi bine in viata?
Apostolului Pavel i-a fost bine in viata?
Trupeste poate ca nu, dar sufleteste?

Pacat este sa NU emigrezi!

Raspuns
 

Un teolog spunea ca nu e pacat neaparat ce faci, ci cum o faci. Sa luam un exemplu: Daca cineva face o fapta de milostenie s-ar putea sa fie pacat daca facut-o ostentativ ca sa il/o vada altii si a fi laudat/a. E o fapta buna daca o face din dragoste. Asa ca depinde de la caz la caz. Cel mai bine stie cel/cea care vrea sa emigreaze daca e pacat sau nu.

Asta asa este, dar nu zice o porunca:
Cinsteste pa tatal tau si pe mama ta, ca bine sa-ti fie si multi ani sa traiesti pe pamant.

Mai repede ii cinstesti de la 100 km , cand te vezi cu ei odata pe saptamana si altfel de la 4000 km chiar si propunandu-ti sa vi acasa odata pe luna.

I-am invatat cam rau, asta e adevarul.
Bine, ei acum se tin tari: faceti mama ce vreti, ganditi-va la voi si la viitorul vostru...

O zii buna la toti
 

Cu aspectul emigrarii sint multe motive: unii au fost fortati sa emigreze (in caz de razboi, sa pierdut tot,cei care au pierdut sint alungati, in categoria asta intra multi de-a lungul veacurilor), altii pur si simplu au emigrat sa cunoasca alte culturi, alte tarimuri, au avut chemare pentru asa ceva, altii pur si simplu au vrut un trai mai bun. Dar de admirat este faptul ca pe oriunde populatia a inundat cu emigranti, cultul religios a urmat.

A fost o binecuvantare ca in tarimuri unde populatia se ruga la tot felul de zei, scripturile au ajuns sa fie propovaduite. Prin emigrare sa raspandit si ortodoxia ( ca de altfel si alte religii sau secte), si oamenii de pretutindeni care traiau in traditii si datine , au avut oportunitatea sa aleaga pentru ei credinta.

Eu nu vad un pacat in emigrare.

daca te hotarasti sa emigrezi sa aduci catelusi la mine...

Sa ne gandi ca pana si evreii, pentru care tara promisa (patria lor) avea o semnificatie mistica, au emigrat la un moment dat pentru ca sa le fie mai bine.. In Egipt, ca era foamete la ei. Si duin asta a iesit si mare suferinta (robia), dar si un mare bine - minunile pe care Dumnezeu le-a facut pentru ei, Tableme Legii, si felul in care au fost incercati si rasincercati in desert.

Raspuns
 

Emigrarea in sine, nu este un pacat. Depinde motiivul pentru care emigrezi.

Chiar nu cred ca are de ce sa fie pacat, singurul sentiment negativ dar personal poate fi dorul de tara...pentru ca altfel poti migra si in aceeasi tara tot pentru un job mai bun, pentru un salariu mai avantajos...si tot asa!

Cred ca de moment ce majoritatea emigreaza pentru conditii de viata mai bune in afara, poate fi doar un lucru pozitiv...in tara poti munci intr-un anumit mediu si sa nu iti fie recunoscute meritele sau efortul depus...iar in afara poti lucra altfel, invata mai multe lucruri la care nu ai avea acces in tara, capata mai multa experienta..si tot asa!!!

Daca spunem ca pacat este tot ceea ce ne indeparteaza de Dumnezeu, atunci daca dupa ce pleci te indepartezi de Dumnezeu ---> emigrarea poate fi pacat. Sigur, nu emigrarea in sine este pacatul, ci indepartarea de Dumnezeu, faptul ca uiti de credinta, devii foarte materialist, in cazul in care ai plecat ca sa faci bani, devii carierist incrancenat in cazul in care ai plecat ca sa iti faci o cariera si asa mai departe. Cel putin astea au fost si sunt ispite prin care am trecut si trec eu personal sau altii pe care ii cunosc. Altii trec prin ispite, sau cel putin asa cred eu ca sunt ispite, gen nationalism, romanism, ortodoxism (in sensul de dispret fata de ne-ortodocsi)...

foarte frumoase si adevarate cuvintele. in afara de ultimul rand :)) nationalism nu inseamna sa crezi ca romanii sunt "mai tari" ca altii, ci inseamna sa iti iubesti neamul. iubirea nu e comparativa. iar a crede in ortodoxie ca fiind singurul Adevar, nu inseamna ca numai ortodocsii se vor mantui. Daca spui despre catolici, de ex, ca se vor mantui, sau spui ca nu se vor mantui, greseala este aceeasi - te faci pe tine judecator. Noi una stim de la Sfintii Parinti - ortodoxia este credinta Adevarata. nu este o religie intre religii. este Adevarul lui Hristos revelat oamenilor. Ce se intampla cu cei din alte confesiuni, asta este taina lui Dumnezeu pe care noi nu o putem cunoaste, si nici nu trebuie sa o cunoastem.

:) Eu vorbeam de excese. Sigur, a iti iubi cultura in care te-ai nascut, a te stradui sa o respecti si sa o cunosti nu este decat laudabil. Dar am vazut de destule ori straini vorbind cu dispret despre cultura in care se aflau, de cat de "prosti sunt Americanii" sau "ce feministe sunt olandezele" sau alte generalizari si exagerari, fara a incerca sa inteleaga sau sa vada ca nici ei nu sunt mai breji.

daca vorbeai de excese, atunci nationalismul si ortodoxismul nu sunt excese. Nationalismul nu are nici o legatura cu categorisirile nefondate ale strainilor, desi multi au cazut in greseala asta. Inteleg ce vrei sa spui. A fost doar o eroare in termeni. :) Doamne ajuta!!

Raspuns
 

Am primit un mail cu acest text, mi se pare interesant:

"
Spiritul imigrantului carpatin tranzitează o serie de stări sufleteşti dintre cele mai colorate pe parcursul şederii sale
în ţara cu cele mai multe visuri pe cap de locuitor. Poate fi împărţit în patru etape.
>
Faza 1 (0-6 luni)
>
Ajuns în ţara tuturor posibilităţilor, omul nostru coboară din avion cu inima cît motorul de Boeing şi,
în timp ce trage cu sete în plămîni aerul american şi prima ţigară, după 10 ore de post forţat,
admiră afişul din faţa sa pe care scrie mare cu litere roşii "No Smoking".
Totul i se pare extraordinar, trepidaţia oraşului, zgomotul autostrăzilor, dar mai ales mărimea. Toate sînt mari,
excepţional de largi, minunat de înalte,nemaipomenit de lungi. Străzi, blocuri, gîndaci, oameni.
Benzina şi laptele se vînd la galon pentru că şi maşina, şi omul, în America,consumă mult. Frumoase i se par românului şi
obiceiurile americanilor de a nu-şi închide niciodată magazinele, iar obsesiile localnicilor de a mînca pînă şi
ciment cu condiţia ca acesta să fie fat free le consideră drăguţe, nevinovate.
Toţi oamenii îi par prietenoşi şi amabili. Transformă toate preţurile în lei şi constată că îi mai rămîne şi rest. Face permanent
comparaţii între cele două ţări, toate în favoarea Americii, normal. America e extraordinară. România? Doar o ordinară.

Faza 2 (6 luni - 2 ani)
>
America este exact ce a văzut românul în filme. Şi mai mult decît atît. Mult prea mult. Primele interviuri pentru un job
în meseria sa coincid cu primele dezamăgiri. Degeaba le arată diploma tradusă şi autentificată de un specialist
autorizat din România, care la data naşterii a scris Birthday, în zadar trece pe aplicaţie experienţa
sa vastă de manager general la SC Multinaţionala SRL SA.
Cu limba, imigrantul nostru se descurcă însă foarte bine, aude la perfecţie engleza. Lucru curios, de
la o vreme a observat că străzile alea mari care l-au impresionat atît de plăcut la început nu sînt chiar aşa curate, iar vegetaţia
luxuriantă de pe marginea şoselelor cu 8 benzi nu e altceva decît nişte tufe de pălămidă şi pîlcuri de scaieţi.
Soarele care-i zîmbea prieteneşte şi complice la sosire s-a transformat acum într-un bulgăre de foc care topeşte asfaltul,
răbdarea, speranţele. Noroc cu aerul condiţionat. Al altora, maşina lui n-are pentru că este un hîrb made
with pride in the USA, fabricat pe vremea cînd americanii nu descoperiseră încă simţul măsurii.
A cumpărat-o cu 1.000 $, încredinţat fiind că a făcut afacerea vieţii lui, de la un dealer foarte amabil şi vorbăreţ
care nu contenea să-i laude cunoştinţele despre automobile, în timp ce fostul nostru proprietar de Dacia cu bord franţuzesc
şi schimbător de viteze lung cît un bătător de covoare inspecta ciurul cu acoperiş lovind uşor în roţi cu vîrful pantofului.
Obiceiul de a compara cele două ţări şi l-a păstrat, dar acum toate sînt în favoarea României.
Amintirile frumoase din şi despre ţara din care a plecat îl copleşesc. Îi vine să meargă la consulatul românesc şi să-şi
ceară iertare. N-o face. N-ar avea cine să îl înţeleagă. Sau să îl asculte, programul lor de lucru fiind identic cu al său.
O fi pentru casnice. Oricum e hotărît, nu va sta aici. Poate cîţiva ani, să-şi facă nişte bani, şi va pleca înapoi. Sigur!
Vorbeşte acasă, nu le spune alor săi că instalează parchet şi dă cu bidineaua, ci că o să le
trimită poze cu "eu pe malul oceanului privind zgîrie-norii" .
>
Faza 3 (2-5 ani)
>
Omul a găsit un job pe măsura ambiţiilor sale, îi place, e destul de solicitant, dar şefii îl apreciază. De aia i-au şi dat o săptămînă în
plus la concediul legal de cinci zile pe an, iar el l-a mîncat tot în România.
Dezamăgire majoră acolo însă, toate sînt la locul lor, cum le-a lăsat, drumurile, vînzătoarele, transpiraţia, hîrtoapele, maidanezii
şi buticul din colţ care încă vinde ţigări la bucată elevilor şi bere la pet muncitorilor care plantează borduri şi le fac poze cu
telefonul mobil gagicilor care se încumetă să treacă prin apropiere. Ajuns înapoi în America, realizează cu tristeţe că toţi prietenii săi
sînt, de fapt, în România, dar îşi revine rapid pentru că se putea şi mai rău: ca şi el să fi fost tot acolo. A părăsit apartamentul
închiriat şi simpaticii vecini de etaj care din prietenie îl lăsau să asculte gratis 24 de ore pe zi muzică latino fără măcar ca el
să deschidă geamurile şi fără să-i ceară nici nu ban.. Bine, cu excepţia acelei seri cînd Miguel, vecinul
din dreapta, i-a bătut în uşă uşor cu coada satîrului şi l-a rugat să-l împrumute cu ce are prin portofel cît încă mai mişcă.
Acum şi-a luat casă, maşină nouă şi a început să se uite întîi la produse şi apoi la preţ. A descoperit că sporturile americane
pot fi interesante dacă îşi dă puţin silinţa să le înveţe regulile şi într-o dimineaţă a realizat că România eirecuperabilă.
>
Faza 4 (de la 5 ani în sus)
>
Copiii lui s-au născut aici. El le vorbeşte în româneşte, iar ei îi răspund în engleză. El vrea să-i ducă într-o vacanţă prin Apuseni,
ei vor la Disneyland. Odată cu naşterea copiilor, trei generaţii din familia lui sînt în America: omul nostru, copiii şi bunicii pensionari
aduşi din ţară pentru a avea grijă de cei mici, deoarece el şi soţia lucrează. Are programe româneşti la televizor pentru că bunica a
condiţionat venirea de neîntreruperea vizionării serialului "Numai iubirea". Senzaţiile tari aproape au dispărut odată cu instalarea
unei normalităţi nefireşti şi necunoscute ."

Daca emigrezi, singurul motiv trebuie sa fie duhovnicesc, ori nu cred ca occidentul prezinta avantaje duhovnicesti fata de România, tara cu o spiritualitate mai sanatoasa.

Cred ca emigrând omul îsi pierde identitatea într-o masura, fiindca locul si cultura natale fac parte din fiinta noastra intima. Un astfel de alienat nu îsi va mai putea înalta sufletul catre Dumnezeu în rugaciune curata si nu va avea pacea pe care o are cel ramas în tara.

La asta se adauga si neplacerea celor peste care te duci, fiindca oricât de iubitori de straini s-ar arata occidentalii, adevarul e ca nimeni nu se bucura sa-si vada tara invadata de straini.

Si se mai adauga si imaginea de milogi ai occidentului creata poporului tau, prin faptul ca îti parasesti tara pentru alta considerata superioara.

Cred totusi ca cel mai important este ca fiecare individ in parte sa aiba o spiritualitate sanatoasa, iar acest lucru nu se limiteaza la tara...si la delimitari deografice!
Poate ca si-o poate pierde, dar numai intr-o anumita masura si atat cat este el dispus sa lase sa se intample acest lucru...cat despre rugaciune depinde tot de la individ la individ!
Si eu cred ca nu se prea bucura sa-si vada invadata tara de anumiti straini care nu se muleaza pe structura lor culturala...
Sau se poate adauga si faptul ca cei cu care intri in contact te pot considera model, si spun asta pentru nemtii din firma sotului meu au ca sef un roman foarte competent si riguros...ca sa nu spun ca si foarte de treaba si cult!

Nemtii chiar daca nu o afirma in gura mare se "milogesc" pe langa straini incercand sa afle cam care le este imaginea in afara...si daca lumea ii considera tot nazisti sau rasisti.

Nemtii respecta orice individ care se respecta, si din ce traiesc eu aici..romanii sunt foarte bine vazuti, respectati, avansati in functii...si se tine cont de opinia si atitudinea lor in orice conjunctura...

Sa nu uitam ca multi romani sunt chemati in strainatate, apreciati, solicitati, sau pleaca la studii pentru ca sunt foarte buni in ceea ce fac...

Cumnatul meu de exemplu a plecat in Germania acum ceva ani, si asta pentru ca era cel mai bun din an, si nemtii au fost cei care l-au solicitat...:3:

Asta este experienta mea aici...

Sa ne gandim mai intai ce e pacatul. Il citez in acest sens pe Pr. Paulin de la Mrea Putna:
" Pacatul este acea fapta, care imi imputineaza rugaciunea, imi slabeste credinta si ma aunca prea des in deznadejde.
Pacatul nu se multumeste cu putin; se vrea tot mai mult. Nu este niciodta multumit cu ce are. Pacatul nu ne aduce absolutniciodta fericirea. Ne poate provoca placere, multumire egoista, satisfactie josnica, dar nu frericire.
Pacatul ne impiedica sa credem cu adevarat in Hristos, in mila si iubirea Lui. Taina Spovedaniei ramane tot mai putin cunoscuta intr-o lume abjecta de atata egoism."

Avand in vedere cele de mai sus, poate fiecare, sa stabileasca in cazul sau personal, in ce masura emigrarea poate fi considerata un pacat.

Parerea mea
 

Se ice ca omul sfinteste locul...
Emigrarea nu e un pacat.Pacat este de banii imprumutati de guvernele post-decembriste care s-au evaporizat fara nici un rost ,pacat este ca s-au vandut fabricile la fier vechi in loc sa fie retehnologizate,pacat este ca s-a distrus agricultura in loc sa se modernizeze, si toate aceste pacate au dus la emigrare,la distrugerea atator familii,la atata suferinta.Acel ce spune ca este pacat sa emigrezi,l-as intreba:-ai avut vreodata vreun mic avantaj din partea unui imigrant?Ce este de preferat statul acasa fara serviciu sau cu un serviciu care te obliga sa cauti forme de castig colaterale tipul pensie de invaliditate,s-au sa muncesti onorabil si sa-ti poti permite inclusiv sa-i ajuti pe altii.Si pacat este ca nu suntem capabili sa ne largim un pic orizonturile-sa invatam sa-l promovam si sustinem pe cel bun,nu pe cel fara scrupule.Santem prea conformisti.

Oops! Chiar asa? Hm! Ma pui pe ganduri, serios acu'!...
Mie mi se pare ca daca as fi ramas in tara, probabil as fi fost mai departe un ratacit. Acu' nu ca n-as mai fi, dar... e altceva. Emigrantul se descopera singur dintr-o data, limitat si neputincios. Nu stiu cum o fi fost cu altii, dar eu acolo am descoperit biserica, rugaciunea, speranta, rabdarea, increderea. Si, revenit dupa 9 ani, poate am surprins pe multi cat m-am putut schimba. Inainte mergeam la biserica doar de Paste; acum ma simt vinovat daca lipsesc o duminica.

Asta e problema lor. Deja si noi am inceput sa fim invadati de altii mai saraci decat noi, desi n-am fi crezut ca pot fi si dintr-aceia. A imigra nu este un pacat, ci o incercare extrem de serioasa prin care tu poti sa cobori sau sa te ridici. Este o penitenta pe care tu ti-o oferi consient!
Parerea mea!

Pacat sa emigrezi? Nici vorba! Toti suntem (sau ar trebui sa fim) cetateni ai aceluiasi Pamant. Nu ar trebui sa exiate barieri de genul granitelor, vizelor, permiselor de munca (care de cele mai multe ori sunt puse ca sa nu se acorde). Barierele acestea sunt create de oameni, nu de Dumnezeu.
Dumnezeu nu a ingradit niciodata, in Biblie, emigararea / imigrarea. Insasi poporul evreu a fost un neam de emigranti.

Dar cei care au emigrat in timpul comunismului ca sa-si salveze viata? au pacatuit? ma gindeste-te.

Si Sfântul Petru a ramas în Levant (Ierusalim si Antiohia), este o legenda falsa exploatata de catolici ca ar fi mers în Italia.

iti trebuie curaj sa emigrezi sau o disperare fara margini. (dar daca esti disperat inseamna ca nu mai crezi in Dumnezeu, e doar o parere personala). eu una n-as putea emigra, nu ma pot rupe de parinti, rude, prieteni, de locurile natale. noi chiar daca ne aflam in Europa, suntem un pic "rurali" (mai vorbesti cu vecinul, iti spuni parintii zilnic, mai un gratar, intalniri cu prietenii, suntem mai zgomotosi, mai sentimentali, radem cu gura pana la urechi, etc). Afara nu-i asa, cel putin asa mi s-a parut, pe unde am fost mi-a placut, dar numai ca vizitator.
cred ca cel mai bine pot sa dea o explicatie cei care emigrat sau imigrat.:5:
uitasem esentialul, e pacat daca ii faci pe altii sa sufere pentru ca tu vrei sa traiesti mai bine, sa ai bani mai multi, si daca pleci fara familie (in cazul in care ai)

Omul emigreaza dintr-o singura cauza: in speranta / certitudinea / scopul de a-i fi mai bine lui. Asta atata timp cat nu vinde totul si se duce in Africa sau alte tari din lumea 3a s-ajute.

Aia cu plecatul el 1 an si sotia ramane acasa si nu-l mai vede, nu tine, e vrajeala. 9 din 10 familii care fac asta conform cu ce stiu eu s-au destramat.
La fel si cu intorsul. Gasesti binele acolo, nu mai vi. Nu-l gasesti, ori vi, ori nu, depinde de mandria fiecaruia.

Acum, cineva poate fi homeless, singur cuc in tara si nimeni nu-i duce lipsa.
Poate avea prieteni carora le e mai mult sau mai putin egal daca pleaca el sau nu.
Poate avea parinti, frati, rude apropiata carora nu le e chiar egal daca pleaca sau nu.
Unii parinti, frati se pot bucura, de pilda daca stau 10 intr-un apartament cu 2 camere si se mananca acolo cu totii (-AndruscaCIM recunosc ca habar n-am daca si de ce se scrie cu 2i, iarta-ma daca gresesc) iar altii nu.

Acum intrebarea era despre emigrarea in conditiile urmatoare, care de altfel este unul din cazurile cele mai frecvente:
- emigrare pentru a-i fi cuiva si sotiei lui si copiilor lui mai bine din punct de vedere lumesc: mai putin stres, mai interesant serviciul, copii la o scoala mai buna, servicii medicale mai bune, mai civilizat, etc....
- parintii si fratii nu-i poate lua cu el ca doar au si ei viata lor aici, nu poate cara inca 8 oameni dupa el.
- parintii si fratii ar prefera ca el sa rama aici mai aproape desi ei zic: lasa-ne pe noi, fa cum ti-e tie mai bine.

Nu este asta o treaba egoista?
Deoarece cautam la ale noastre, binele nostru in detrimentul celor apropiati (parinti / frati)?
Poate Dumnezeu a avut un plan cu noi aici, d-aia ne-a nascut aici, putea sa ne faca norvegieni de pilda?

Sau sotia, copiii sunt mai aproapele nostru decat parintii si fratii si trebuie sa ne concentram binele in directia asta? Prin sacrificiul parintilor nostri, viitorimea o s-o duca mai bine...

Ce ziceti?

Toti sfintii au fost patrioti, parintele Paisie Aghioritul a spus-o fara inconjoruri ca isi iubeste tara iar el a pribegit si s-a nevoit si in alte locuri sfinte, dar tot acasa spunea ca-i este cel mai bine Atata timp cat in tara respectiva inca se mai pastreaza dreapta credinta e bine sa te tii cat poti de mult alaturi de patria mama.

Nu cred totusi ca este pacat sa emigrezi atat timp cat pastrezi dreapta credinta, sau tara in care ai plecat iti ofera aceste conditii si banuiesc ca asta tine mai mult de o convingere personala, fiindca are mai mult o legatura indirecta cu credinta.

Bine este totusi sa nu uiti niciodata de unde ai plecat.

Dar fiindca in acest comentariu am pus multe convingeri personale s-ar putea sa ma insel.

Pai privesti dintr-un unghi foarte ingust...oamenii pleaca intr-o varietate de contexte, deci cel mai mult depinde unde pleci si cum...de starea ta de spirit.

Poti privi plecarea intr-o tara straina si ca pe un concediu prelungit...si in timpul asta poti realiza mai multe, deci nu e neaparat fuga dupa bani sau alte asemenea.

Daaar, eu chiar nu as judeca asa lucrurile, sunt oameni care nu au ce manca in Romania, dar care asigura o bucata de paine celor de acasa, le schimba viata si atunci cand revin...simt ca au facut ceva cu viata lor, si nu au muncit ca niste robi, tremurand ca nu au cu ce plati intretinerea :4:

A munci nu poate fi pacat, si nu cred ca exista limite...sa te opresti la primul loc de munca, la primul salariu primit...si la bataia de joc a patronului/directorului...practic orice om are libertatea sa munceasca atat cat crede el de cuviinta, si aici nu avem noi ce judeca...sincer!

Sunt oameni care muncesc atat de mult, incat asigura painea atator alti oameni, deci nu mi se pare nici macar normal sa ne imaginam ca toti trebuie sa ne multumim cu un salariu mizer, si sa ne bucuram ca putem cumpara o paine, si gata sa stam linistiti ca facem bine si ne multumim cu ce avem....nu nu nu, lucrurile sunt mult mai complexe decat le putem percepe noi, sau trai!!!:5:

Sunt de acord cu tine, am impresia ca o convingere personala gresita este aceea a acelor persoane care atunci cand se gandesc la emigrat, se gandesc la indivizi care vin acasa cu Audi A8, Mercedes, Ferrari sau Porsche..si care arunca cu bani in stanga si in dreapta, doar pentru a epata( desi nu vad de ce ar trebui pana si acesti oameni criticati!!??)...dar oamenii nu emigreaza pentru bani neaparat, pentru ca sunt atatia oameni care sunt chemati in strainatate...care pleaca in urma insistentelor strainilor (deci nu pleaca cu autocarul si cu pasaport fals la cules de capsuni :4:), si asta pentru ca sunt buni in ceea ce fac, deci oameni care datorita faptului ca muncesc si munca le este apreciata, au oportunitati aparte...

Eu asa gandesc, sunt profesori universitari, artisti, oameni destepti, cercetatori...care pleaca, dar nici nu se pune problema sa uite de unde au plecat, ba chiar fac cinste tarii lor pe perioada cat sunt plecati...:39:

Dar totusi, in cazul de mai jos:
- emigrare pentru a-i fi cuiva si sotiei lui si copiilor lui mai bine din punct de vedere lumesc: mai putin stres, mai interesant serviciul, copii la o scoala mai buna, servicii medicale mai bune, mai civilizat, etc....
- parintii si fratii nu-i poate lua cu el ca doar au si ei viata lor aici, nu poate cara inca 8 oameni dupa el.
- parintii si fratii ar prefera ca el sa rama aici mai aproape desi ei zic: lasa-ne pe noi, fa cum ti-e tie mai bine.
- parintilor si fratilor nu le trebuie nici ajutor prin WUnion, nici blugi si nici ciocolate trimise acasa din cand in cand.

Nu este asta o treaba egoista?
Deoarece cautam la ale noastre, binele nostru in detrimentul celor apropiati (parinti / frati)?
Poate Dumnezeu a avut un plan cu noi aici, d-aia ne-a nascut aici, putea sa ne faca norvegieni de pilda?

Sau sotia, copiii sunt mai aproapele nostru decat parintii si fratii si trebuie sa ne concentram binele in directia asta? Prin sacrificiul parintilor nostri, viitorimea o s-o duca mai bine...

Ce ziceti?

Cam asa zicea si Liiceanu, desi el nu e credincios din cate imi dau seama. El a simtit ca menirea lui este sa faca ceva pentru tara asta in care s-a nascut, desi putea s-o stearga afara inca inainte de '89.

Eu nu vreau sa plec si sper sa nu fiu nevoita sa o fac, dar nu cred ca e egoism sa pleci, la faza asta iar stam pe margine si judecam aiurea.
Eu vreau sa raman ca sa fiu alaturi de familia mea, sa-si cunoasca viitorii mei kinderi bunicii, am casa aici, de ce as pleca sa o iau de la capat altundeva etc. Si motivele mele de a ramane sunt la fel de egoiste cu ale celor care aleaga sa plece.

Nu cred ca ramane nimeni ca sa faca martiriu pe-aici iar daca-si imagineaza asa ceva, se afla in eroare:)

Pai fiecare procedeaza cum simte, iar daca pleci sa zicem...10 ani in afara si dupa vii tot cu gandul sa faci ceva in tara ta, e vreo diferenta???

s-ar putea sa ai dreptate. dar de multe ori m-am intrebat, daca se merita ca pentru un salariu mai bun, sa-ti pierzi familia, copii, etc. ca vorbim de cei amarati. cei care pleaca cu contract, cu toata familia, este altceva.
as fi prea ingusta sa judec, eu am scris doar ce cred eu. daca ai observat mi-am scris propria parere si m-am pus eu in situatia daca as emigra. si am spus ca nu as face-o.

iar la incheiere am si spus ca cel mai bun raspuns il da unul care este plecat din tara. :5: si concluzionam ca suferinta celor lasati acasa, prin plecarea mea pentru bani, si trai decent, ar fi un pacat.

iar tu ma pui la stalpul infamiei :20:(glumesc :5:)

:6: Nu...doar ca imi imaginez ca sunt persoane mai apropiate de parinti, de rude, si altele mai independente...care mereu sunt in cautarea unor noi experiente profesionale, lucruri de astea. In plus nu toti pleaca pe perioada nedeterminata, deci fiecare cu stilul lui de viata.

Cred ca depinde de tine ca persoana si de invatatura duhovniceasca ce ai primit-o.
Si nu cred ca e vorba de parinti, socrii sau frate. Pe ei trebuie sa-i ajuti, sa-i cinstesti, dar Biblia spune ca "omul va lasa pe mama sa si pe tatal sau si vor fi amandoi un trup". Deci ai lasa in tara si a pleca la 4000 km, atata timp cat nu uiti de ei si-i ajuti cum poti, nu cred ca reprezinta nici pe departe un pacat.
Problema este alta: mergi intr-o tara straina, evident mai dezvoltata si cu o alta conceptie asupra vietii. Dai de bani, iti permiti sa-ti cumperi lucruri la care in tara poate nici nu visai, vezi realizarile altora si vrei ca ale tale sa le intreaca pe ale lor: de aici si pana la a uita de Dumnezeu si de rostul nostru pe pamant nu e decat un pas... Dar asta se poate intampla si in Romania: poti castiga la lotto, poti prinde un post bun de munca, din care sa castigi bani multi.... Dar chiar si asa, daca ignori poftele trupului si ale mintii si mergi intr-adevar doar pentru o viata mai buna, din care sa nu urmaresti doar profitul, ci un trai decent, cred ca relatia ta cu Dumnezeu poate continua oriunde.
Important este sa nu uiti cin esti si de unde ai plecat.

Eu cred ca tu, personal, esti foarte atasat de parintii si fratii tai. Nu stiu daca esti casatorit, dar daca esti, e clar ca atunci cand spui familie, te gandesti strict la parinti si frati. Asta este un pacat!!!!! Asa e de cand e lumea si chiar Sfanta Scriptura ne spune despre asta: omul, dupa ce se casatoreste, isi formeaza propria lui familie si noua lui responsabilitate, formata din sotie si mai apoi din copii. Pentru ca "omul va lasa pe tatal si pe mama sa si se va uni cu femeia sa si vor forma amandoi un singur trup": nu asa ne invata Scriptura?... Iar parintii care au pretentia ca fiul lor, dupa ce se casatoreste, sa le ofere aceeasi atentie ca inainte de casatorie, mai exact in exemplul tau doresc sa ramana in tara (pt ei), SAVARSESC EI INSUSI UN PACAT. Egoism? Da, dar din partea lor...