PACATUL - Lucrare a lui Dumnezeu
 

Urmarind un link despre un preot care a facut o slujba pentru masoni, undeva pe un alt topic, desi nu eram foarte curios, ceva imi spunea sa dau clic. Poate ca mare lucru n-a fost de vazut, dar s-a intamplat sa intru pe "filme artistice" si sa descopar ceva cu totul deosebit: OSTROV (sau Insula). Am urmarit acest film cu sufletul la gura, si-l recomand oricui doreste sa se desavarseasca in cunoasterea Adevarului Lui Dumnezeu.
Dupa ce il veti viziona, as dori sa veniti si sa va spuneti parerea despre cum l-ati inteles. N-as vrea sa dau detalii, fiindca fiecare fragment in parte reprezinta un mesaj pe care noi il putem percepe diferit, in raport cu credinta noastra, cu slabiciunile noastre, cu caracterul nostru... Pe mine ma tot urmareste raspunsul intarziat al calugarului la intrebarea despre Cain si Abel... Mi se pare esenta credintei spusa in cateva cuvinte!!!
Haideti sa vedem cum se intampla ceea ce unii dintre noi numesc "Ironia sortii"! Haideti sa vedem cum un pacat de moarte transforma lasitatea in sfintenie. Haideti sa vedem cum povara pacatului il smereste pe om ridicandu-l in fata Lui Dumnezeu mai presus de "unsii bisericii"!
Iar aici linkul. Va urez vizionare placuta!
http://glasulortodox.blogspot.com/se...me%20Artistice

Am asteptat un timp sa vad daca e cineva care are timp si vointa sa abordeze subiectul. Deocamdata nu prea. Poate ca n-aveti timp sa vedeti un film mai lug, sau poate sunt alte motive care va retin.
O sa vin in intampinarea acestui subiect cu o poezie pe care-am scris-o cu niste ani in urma. Si care nu se prea potriveste cu Nasterea Mantuitorului, dar tot o s-o postez. Asta pentru a face mai bine inteleasa ideea topicului.

Seara de Înviere


Vântul rece-al Învierii a cuprins sufletul meu,
Un pribeag pierdut prin lume si uitat de Dumnezeu.
Plange-o bufnita-n gradina pe note greu de înteles,
Iar eu ma-nvartesc prin casa si ma tot opresc din mers.

Gandul multelor pacate arde în focul din vatra
În timp ce afara, jalnic, cainii vagabonzi tot latra!
Neagra se-asterne tacerea si ma cheama cu glas dulce
Iar eu nu gasesc puterea s-o alung cu-n semn de cruce!

Siruri lungi de credinciosi, merg prin noaptea fara Luna,
Sa primeasca-n dar Lumina, calda, dulce si divina.
Clopotele bat in dunga plangand parca dupa toti
Si deodat’un zvon strabate: "Hristos a-nviat din morti!"

Ma framant, ma-ntreb, ma caut. Sunt real ? Sunt aratare ?
Ce sunt eu? Ce este omul? Un miracol ? O eroare?
Are omul ratiune ? Care-i bun ? Crestin ? Ateu ?
Cum sa rastignesti pe cruce pe Fiul Lui Dumnezeu ?

Admitand chiar o greseala; n-au stiut ca-I El, Mesia,
Dar cui folosea pacatul, rautatea si trufia?
Sunt confuz. Unde-i Iubirea, Adevarul din popor ?
Eu stiu ca nimic pe lume, nu este intamplator.

Inteleg sa mori in chinuri, cand trebuie sa platesti
Pentru pacatele tale sau a celor stramosesti.
Dar Iisus era Izvorul de Iubire si Lumina
Nu-i puteai gasi pe suflet sau genetic nici o vina.

Sunt prea mic pentru-antelege. Ma framant fara motiv !
O s-accept ca Adevarul este totusi relativ.
In genunchi ma rog : Tu, Doamne, sa ma ierti de tot pacatul!
Da-mi, te rog, Intelepciunea sa-ti pot intelege sfatul!

Pacatul vis-a-vis de jertfa, mi se pare uneori de neinteles. Si dac-o luam de unde ne aducem aminte, incepand cu Mantuitorul Iisus, omorat prin crucificare, dupa indelungate chinuri, apoi pe Sf. Ioan Botezatorul, chinuit si decapitat, si atitia alti sfinti...Sf Andrei: rastignit pe o cruce in forma de X, Sf. Petru, rastignit cu capul in jos; Cei 40 (de fapt 44) de mucenici carora li s-au zdrobit picioarele si lasati sa moara, sfintii Brancoveni - decapitati, si atatia altii de care-am auzit pe la biserica sau nici n-am auzit inca... Pana si Sf mucenita Filoteea omorata de tatal ei, dar care era foarte iubita de Dumnezeu... Toate astea imi dau fiori si nu le inteleg in adevaratul sens al cuvantului. Am fost invatat sa cred ca, daca avem credinta in sufletul nostru, nimic rau nu ni se va intampla, si nimic nu ne va vatama!
Revenind la topic, inteleg de aici ca toate astea s-au savarsit prin pacate strigatoare la cer! Dar care a fost efectul, pentru ca totul se termina in coada de peste: Sensul bun este acela ca lumea se intoarce catre Dumnezeu, au loc minuni si vindecari miraculoase, omul devine mai intelept invatand parca din greselile altora. Sensul rau: orice crima atrage dupa ea pacatul neamului tau, iar blestemul e cu-atat mai greu de indurat cu cat omul ucis a fost mai nevinovat si mai iubit de Dumnezeu!

... De ce l-a ucis Cain pe Abel? Dupa vizionarea filmului am inteles cata durere trebuie sa fie in sufletul celui indelung rabdator, care se sileste sa faca toate voile dupa reguli stricte si scrise, sperand ca tatal, (oricare tata la urma urmei) ii va intelege bunavointa si supunerea. Si totusi, fiul risipitor poate oricand veni, stergand cu buretele osteneala ta de-o viata. Iar tatal il va iubi mai mult pe el, care-a fost ratacit si necredincios in timp ce... "Maria, partea buna si-a ales, care nu se va lua de la ea!"
Am ascultat cu atentie predici ale unor parinti care doresc cu toata convingerea sa propavaduiasca cuvantul Adevarului. Dar care NU POT INTELEGE ca un mirean sa aiba dreptul sa-L viseze pe Mantuitor. Nu e corect!!! "Ala nu era Mantuitorul, era dracul!!" Si totusi, tot sfintii parinti ne spun ca prin vis, multe s-au aratat si s-au ridicat biserici!... De unde atata rautate?
Uneori si pe-aici, pe acest forum, ne straduim sa venim cu texte lungi si citate ale sfintilor parinti, dar in inima noastra nu prea incape Dumnezeu de fiecare data!...

Aceasta a fost ideea pe care-as fi dorit s-o supun spre dezbatere: Credinta si smerenia mi se pare ca ti-o da tocmai constiinta savarsirii unui pacat, sau stapanirea cu mare greutate a unui viciu ascuns! Si nu ma refer la pacatul crimei (desi si avortul tot crima se numeste) ci la orice pacat pe care tu ca om il urasti si totusi il mai faci daca ti-e scos in cale!

Stai sa-l vizionam, omule bun, mai trebuie sa ne facem si rugaciunile si altele si altele...ma intereseaza foarte tare si intotdeauna ce-ai tu de spus, dar mai avem si alte obligatii :5:, asadar: rabdare, rabdare, rabdare.............

...
 

Am vazut filmul Ostrov. F frumos. Pt mine, momentul culminant al filmului e atunci cand afla parintele Anatolie, ca cel pe care il impuscase el si-l credea mort, era in viata. Atunci s-a uitat in sus la cer, si parca spunea : "Doamne, cum ai randuit tu mantuirea mea". Doamne ajuta!

Omule bun, am de gand sa vad filmul in ajunul Craciunului.Tot atunci o sa iti si raspund. Rabdare pana atunci si inima buna!

Multumesc, glykys. Dar fiecare pentru el, stii cum e!! Rabdarea mea nu are nimic comun cu deciziile celorlalti. Dar ma doare faptul ca tocmai cei de la care ne asteptam sa aiba ceva de spus, se complac intr-o tacere sora cu a celor din filmul cu pricina... Dumnezeu NU e in carti si in sfintele scripturi, ci in inima fiecaruia dintre noi!!! Degeaba ne ostenim sa cautam in adancuri, daca lasam atat de mult gol pentru Dumnezeul din noi!

Cred ca experientele personale nu sunt transmisibile,asta e tot ce imi vine acum in minte...

Pana la urma poate ca totul se rezuma la soarta de fapt! Suntem sortiti sa ducem o anumita cruce, desi... Doamne, de cate ori nu ne rugam sa ne fie usurata, si de cate ori Dumnezeu ne mai ia din povara, iar noi, drept rasplata, incepem sa ne credem mici dumnezei!...
Pentru cel cu constiinta, pacatul ar trebui sa-l desavarseasca pe el ca om. Partea proasta este ca daca o tii intr-una pe cararea cea dreapta, ajungi sa mergi mecanic, ca un bezmetic, fiind obsedat de pericole, nu de Dumnezeu-Tatal, care oricum te vegheaza, iar fara el, oricat te-ai feri, tot cu oistea-n gard dai!!!

iata un film cu adevarat rusesc............
multumesc, OmBun!

S-a mai discutat despre acest film pe alte topicuri... Poate de aici tacerea unora.

Deci cum o intorci , tot nu-i bine ! Hai, nici chiar asa . . .!:3:

Asa este...
 

Asa este! Exact asta as fi vrut sa scriu si eu. Majoritatea dintre noi l-au vazut, discutat si rasdiscutat pe diferite topicuri.
Oricum e filmul meu preferat , un film pe care il revad cu aceeasi emotie de fiecare data.Impresionant!!! Mi-a intrat la suflet, nu cred ca va putea fi inlocuit vreodata de un alt film! Pentru cine nu l-a vazut inca...il recomand si eu cu caldura.:79:

Probabil va trebui sa-mi schimb nick-ul!... Ma descopar in ultimul timp (cu predilectie in acest post al Sfintelor Pasti) cam rautacios fata de cum ma stiam de obicei, cam egoist, cam individualist. Si mi-e ciuda fiindaca se intampla sa si constientizez acest lucru, dar... nu ma pot stapani! Parca nu mai vad partea plina a paharului, chiar daca e 75-80%, ci ma leg de partea goala care face diferenta... Am ajuns sa nu ma mai inteleg eu pe mine, ce sa spun de ceilalti?
Imi vine acum in cap o imagine oarecum hilara:
- Doamne, ce sa fac ca sa mostenesc Imparatia Cerurilor?
- Ia-ti crucea ta si urmeaza-Mi Mie!
- Imediat, Doamne! Ajuta-ma s-o pun in spatele jeep-ului!...
Probabil ziceti ca e o gluma, dar nu-i! Rugaciunea a ajuns sa fie atat de personalizata, incat pe Dumnezeu, nimic nu-L mai mira. Omul vrea cu toata fiinta lui sa se mantuiasca, dar isi cauta tot felul de gaselnite, pentru a-si atinge si scopurile lumesti!... Veti spune ca nu-i nimic gresit in asta si chiar nu-i cand e vorba de un mirean obisnuit.

Am cautat si caut intr-una intelesuri fara de inteles si nimeni nu reuseste sa ma lamureasca; dimpotriva, parca fiecare devine dintr-o data un copil inspaimantat ce se ascunde in spatele bunicutului care l-a invatat prima rugaciune din viata lui!... "Bunicutule! Bunicutule! Scapa-ma de bau-bau!" E greu pentru un copil sa inteleaga ce-i aceea o busola! E greu pentru un copil sa inteleaga ca de fapt "bau-bau" e si el un om ratacit! E greu pentru un copil sa inteleaga la ce-i foloseste ratacitului, busola!...

...E mult de spus! Si nu pricep de ce nu pricepe nimeni ca zbuciumul unui suflet nu apare dintr-o contiinta imaculata, decat daca esti insusi Fiul Lui Dumnezeu sau te inzestreaza Dumnezeu cu intelepciunea Lui din frageda pruncie (Sf. Filofteea, Cuvioasa Parascheva...) In rest... "Dincolo de inocenta, e alunecare!" "Aluneci" din prostie, din ignoranta, din lasitate, din slabiciuni pe care nu prea ai reusit sa ti le constientizezi, pana cand iti da Dumnezeu sansa sa te trezesti. Am gasit zeci si zeci, poate sute de astfel cazuri cand, datorita pacatelor tineretii, au ajuns intr-un atat de mare grad de smerenie, incat au luat calea pustiului si a rugaciunii, devenind mult mai apropiati de Dumnezeu decat cei care n-au avut alta motivatie in afara propriei dorinte de a imbratisa voluntar calea monahala. (Anatolie din "Ostrov" e primul exemplu care-mi vine in minte!)
Auzim mereu spunand in jurul nostru: "Dumnezeu te incearca, sa te poti desavarsi!" Apoi: "Ispita vine de la diavol!"... Parerea mea este ca multe diamante slefuite de diavol, ajung sa straluceasca in Imparatia Cerurilor, iar aici cel mai bun exemplu ar fi Sf. Ciprian!
Ma opresc aici. Si-asa, uneori mi se pare ca ajung sa vorbesc cu mine intr-un perpetuu monolog, pentru ca sunt prea complicat si mult prea incurcat in propriile hatisuri! TOATA creatia Lui Dumnezeu se vaneaza, se acuza, se inghionteste sau isi da branci de pe scara mantuirii. Fara exceptie! Am vazut noroi pe cele mai sfintite maini!

OmBun, le-ai zice bine daca nu ar fi, printre randuri, atata obida, care nu stiu cat de dumnezeiasca este. Nu ne putem compara cu altii si nici pe altii nu-i putem compara intre ei. Ca vedem noroiul de pe maini insa nu stim ce e in sufletul acelui om.

Daca nu ar mai fi ispita nu s-ar mai mantui nimeni, parca asa sta scris. Deci ispitele trebuie sa vina.
In acelasi timp stim ca nimeni nu e fara de pacat in afara lui Dumnezeu, deci constiinta imaculata nu exista decat in sfera patologicului, a unei groaznice mandrii.
Problema cu pacatele mari, de moarte, e ca te indatoreaza foarte mult lui Dumnezeu, si daca in timp ce plangem ne gandim ca 'ia uite la ce masuri cu lacrimi am ajuns, in urma acelui pacat', deja cred ca ne-am surpat toata pocainta si ca am cazut in mandrie.

Nu pacatele mari ne fac sfinti ci modul de a ne raporta la pacate, punct. Un sfant a fost si acela care, calcand din neatentie peste un cuib de pasarele si omorandu-le (deci nu un pacat enorm, pana la urma), a regretat atat de mult crima incat a umblat ani de zile descult ca sa isi pedepseasca piciorul cu care ucisese niste creaturi ale lui Dumnezeu.

OmuBun, cred ca tu, ca si noi ceilalti, ai nevoie de multa mangaiere. Ne dorim de fapt o delicatete duhovniceasca pe care o simtim si o practicam din ce in ce mai putin.

De fapt, cred ca nu cuvantul, ci linistea ne lipseste...

...sau, mai bine spus, nu cuvantul ne lipseste, ci duhul acestuia care s-a pierdut in acest morman imens de cuvinte fara simtire si intelesuri vagi .

Reimprospatez acest topic deschis cu ani in urma cand cred ca eram profund marcat de intrebarea: "pacatul ca si lucrare a lui Dumnezeu". Incercand sa pun aceasta intrebare cuiva la o conferinta, initial am fost intampinat de un refuz categric din partea celui care selecata acele intrebaeri. Insistand dupa conferinta, am fost uimit de cutremurarea care l-a cuprins pe cel care pana atunci era stapan pe tot ce spunea.
Am ramas de-atunci cu gandul nelamurit pe jumatate, in timp ce cealalta jumatate continua sa fie intartita intr-o certitudine doar... intuita (daca-mi poate fi ingaduita o astfel de exprimare).
Acum, intrand in postul Adormirii Maicii Domnului, am simtit mai mult ca de obicei o atractie catre Sf munte Athos si dupa mai multe si binecuvantate rasplatiri, am descoperit si acest reportaj care cuprinde cam tot ce-i poate fi omului de mare folos pe cararea mantuirii.
Stiu, niciodata nu avem timp indeajuns, mereu gasim scuze sa fugim sau sa amanam pentru "mai tarziu" ceea ce ne foloseste, si mereu acest "mai tarziu" se dovedeste a fi de fapt... "niciodata"!!!
Indraznesc sa va spun ca, asa cum va faceti timp sa priviti la tv la lucruri absolut inutile sau ma rau... nocive, faceti va rog un efort de vointa si vizionati INTEGRAL aceste invataturi venite din Gradina Maicii Domnului. Nu aveti ce pierde, dar aveti sansa sa va adaugati o caramida la temelia mantuirii!
Domne-ajuta si iertati-mi, va rog, indrazneala!
Vizinare placuta si cu folos: https://www.youtube.com/watch?v=kVoCAauxHfo

Slavă Domnului că mai sunt asemenea părinţi!

Iată o gândire curăţită, liberă: "toate lucrurile să le folosim spre bine şi atunci putem aduce Raiul pe pământ. Să nu ne mai fie frică de nimic. Liberi în Dumnezeu. Cel care are libertatea în Dumnezeu nu-l mai îngrădeşte nimic." ... " Bucuraţi-vă de tot ce-i în jur, da frumos".

Tot din Grădina Maicii Domnului: https://www.youtube.com/watch?v=TFA-PI4zols

- Părinte, căderea într-un păcat se poate face şi prin îngăduinţa lui Dumnezeu?
- Nu, este greu să spunem că Dumnezeu îngăduie să păcătuim. Dumnezeu niciodată nu îngăduie să păcătuim. Noi facem îngăduinţe, iar apoi vine diavolul şi ne ispiteşte. Când, de pildă, mă mândresc, atunci alung Harul dumnezeiesc, pleacă îngerul meu păzitor, vine celălalt... înger, diavolul, şi-mi sparg capul. Aceasta este îngăduinţa mea, iar nu a lui Dumnezeu.
- Părinte, atunci când am căzut, este bine să spunem: „Ispititorul m-a îmbrâncit?”
- De multe ori aud şi eu pe unii oameni spunând că diavolul este de vină atunci când ei se chinuiesc, în timp ce ei sunt vinovaţi pentru că nu înfruntă corect lucrurile. Apoi ispititorul, ispititor este. Ne poate împiedica de la rău? El îşi face treaba lui. Să nu-l încărcăm pe ispititor chiar cu toate. Odată, un ucenic care trăia la o colibă cu stareţul lui, când a rămas pentru puţin timp singur, a luat un ou, l-a pus pe o cheie – era dintre acele chei mari şi vechi, a aprins o lumânare şi a pus-o sub cheie ca să coacă oul. Stareţul intră pe neaşteptate şi-l vede. „Ce faci acolo?” îl întreabă. „Părinte, diavolul m-a pus să coc oul pe cheie”, îi răspunde ucenicul său. Atunci se auzi o voce sălbatică: „Măiestria aceasta nici eu nu am ştiut-o. De la el am învăţat-o!” De multe ori diavolul doarme, iar noi îl provocăm.
(Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, IV, Editura Evanghelismos, p.132-133)