Mandria i-a facut pe ingeri sa ajunga in adancul iadului. Ma uit la mine si-mi vine sa plang, ca la multimea de pacate mai adaug si mandria ca sa le puna capac. Si nu e spovedanie sa nu fie si ea pomenita, dar degeaba, ca iar si iar, mandria reapare. ???

Ce-i de facut? Cum se ajunge la smerenie? As vrea niste sfaturi operationale, mai practice, traite...

Cred ca stii si tu legenda mesterului manole, ca ceea ce construia ziua, noaptea se darama. Cam asa sta treaba si cu mandria, darama toate faptele crestinesti pe care le-am facut din momentul in care gandesc cat de credincios sunt eu, ca altii sunt niste pacatosi fata de mine. Realitatea este ca gandind astfel te-ai pus in rand cu "ceilalti", deci nu ar trebui sa te simti mandra. Nu-i mai judeca pe cei din jur, gandeste-te ca nu toti sunt constienti ca ceea ce fac nu e bine si gandeste-te ca desi tu esti constienta ca esti pe o cale buna, nu perseverezi, nu te straduiesti destul. Pune-te singura mai prejos fata de omul care esti ispitita sa-l judeci, adu-ti aminte de pacatele care le-ai facut si iti vei da seama ca de fapt nu ai nici un motiv sa te simti mandra.
O rugaciune care m-a ajutat foarte mult oriunde si in orice situatie eram este aceasta: "Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul. Preasfanta Nascatoare de Dumenzeu miluieste-ne pe noi". Spune-o in gand si cu inima intotdeauna, dar mai ales in momente de ispita si pune-ti realizarile pe baza milei si bunatatii Lui Dumnezeu, pentru ca fara El nu ai fi ajuns in acest moment asa cum esti.

Gandeste-te in fiecare zi la cat bine ti-a facut Dumnezeu si la cat rau ai facut impotriva lui Dumnezeu.

"Daca ai smerenie, nu mai ai patimi; daca ai patimi n-ai smerenie! Smeritii sunt blanzi si linistiti, trecatori cu vederea, n-au pretentii si nu-i discuta pe altii, nu-i vorbesc de rau si nu-i judeca, nu-i critica, nu calca pe nimeni in picioare si nu pun pe nimeni in spate. Un smerit este un om care are bucuria smereniei si are odihna din smerenie, pe cand patimile hartuiesc, patimile nelinistesc, patimile impresoara, patimile dezorienteaza, deviaza, il fac pe om nelinistit, il fac pe om nemultumit. De ce? Pentru ca aceasta-i lucrarea patimilor. De cate ori esti nemultumit, de cate ori esti nelinistit, de cate ori ai pretentii, de cate ori il judeci pe altul, de cate ori il osandesti pe altul, de cate ori il jignesti pe altul, de cate ori vrei sa-l pui la punct, de cate ori te silesti sa-l asupresti si sa-l faci mai mic, de-atatea ori sa stii ca n-ai smerenie.

Trebuie sa ne cercetam pe noi insine daca am implinit aceasta cerinta: daca am ajuns sa fim cu sufletul eliberat de orice ura, de orice nemultumire, de orice rautate, de orice gand de razbunare, de orice impotrivire, de orice chip al maniei si al rautatii.

Niciodata n-o sa putem face niste lucruri mari dac anu suntem hotarati pentru ele. Cata vreme suntem nepasatori, cata vreme ne dam dreptate si cand facem rau, atunci nicioadat n-o sa putem ajunge sa fim buni, cu adevart buni, sa fim intelegatori, cu adevarat intelegatori, sa fim iertatori, cu adevarat iertatori, ci totdeauna vom ramane mici si totdeauna vom ramane jos.

Cand te rogi, ai nadejde! Noi nadajduim la mila lui Dumnezeu, dar sa cautam sa fim ca vamesul! Adica sa nu ne intereseze ce face unul si altul, sa nu ne intereseze relele altuia, ci sa ne vedem pacatele noastre, sa inaintam in binele pe care-l putem face ca s-avem faptele fariseului si smerenia vamesului.

Chiar in ziua de astazi putem sa avem bucuria dezlegarii de rautate, bucuria dezlegarii de neliniste, pentru ca Dumnezeu miluieste cu linistea, Dumnezeu binecuvinteaza, Dumnezeu odihneste. El este odihna sufletelor celor drepti!"

Parintele Teofil Paraian, Darurile Invierii

Cred ca sint mindra pentru ca nu sint in stare sa-l iau in brate pe cel care "ma ataca".Daca ma critica cineva "il musc ".
Intii il fac una cu pamintul , apoi imi cer scuze din virful limbii ,nici eu nu le cred. Apoi ma rog pentru el si ma gindesc ce lucru grozav fac eu .
Si am uitat sa iubesc cu faptele , iubesc numai din gura sau folosind titluri , in timp ce textul e ucigator.
Doamne auzi-ma si indreapta-ma !

Cum ajungem la smerenie?
PArintele ARSENIE BOCA spunea ca mai bine este sa cautam sa ne smerim decat sa stim daca suntem smeriti .
DAca afirma cineva ca este smerit sau crede acest lucru atunci trebuie sa dea fuga la duhovnic sa ceara izbavire.Mandria este pacatul de care toti suferim unii mai mult sau altii mai putin.

...sa nu spunem niciodata: "sunt smerit!"
Sa ne amintim mereu de Jertfa de pe Golgota si sa ne intrebam:"ce am facut mai bun, mai mult ca sa ma mandresc?"
Personal am spus la un moment dat ca m-am smerit...eram tare departe de Dumnezeu...renuntasem la bijuterii si credeam ca m-am smerit...smerenia este ceva profund care ne transforma;"sa fim blanzi si smeriti cu inima" ar trebui sa fie rugaciunea tuturor acelora care isi iubesc aproapele ca pe ei insisi!
Sa ne rugam cat mai des cu putinta : Doamne, ajuta-ne sa fim blanzi si smeriti cu inima!

Tuturor va doresc sa va bucurati si sa va rugati neincetat! Cine se roaga neincetat se va bucura neincetat!

Doamne ajuta!

La inceputul fiecarei spovedanii incep prin a-i spune parintelui meu duhovnic ca sint mindru. Stiu ca nu sint smerit, dar cel putin sint multumit ca pot sa recunosc acest lucru. Parintele ma dojeneste cu blindete si sper, in cele din urma, sa simt si eu cum este sa fiu cu adevarat un om smerit.

Eu nu prea stiu cind o vorbire obisnuita se transforma in judecata .De discutat discutam toti . Cind e cazul sa zicem "gata" mai departe stie Domul?
Cind judecam?

poi judecam atunci cind suntem chematzi la o judecata pe post de judecator, in rest judecatzile mintzii sunt altceva decat judecata completului de judecata care da o sentintza si o pedeapsa... judecatzile mintzii sunt in general gandiri... dar asta nu inseamna ca prin nepasarea noastra si prin felul nostru de a ne comporta nu contribuim la o pseudo-judecata lumeasca a apropiatzilor, a prietenilor, colegilor, a strazii... judecata care conteaza si ea in sensul ca defaimarile si "pedepsele" se manifesta dureros pentru "parat" chiar si in afara justitziei ca institutie ce acorda dreptatea si pedeapsa conform legislatziei in vigoare...
Dar in general mintea se ocupa de justitie cand ia locul celui ce face legile sau celui ce obliga a fi puse in aplicare: a politicianului, a guvernului, a preshedintelui, a deputatilor/senatorilor, a avocatului, a procurorului, a politzistului, a gadelui, a martorilor, a gardienilor, ori a spectatorilor la proces... in exercitziul functziunii cand pun dreptatea unei tzari/zone/... in practica...
Acuma nu c-ar fi o problema daca ajungi sa "te bagi ca musca-n lapte" incurcand sau descurcand problemele statului... dar uneori potzi sa pierzi timpul inutil si nici macar nu esti platit pentru asta... facand totusi servicii/deservicii
Totusi daca ai dat in patima dreptatzii, desi dreptatea nu este o patima, poate ca e foarte folositoare vorba unui sfant, pe care am auzit-o aici pe forum care parca suna cam asha " sa nu osandesti sau sa acuzi, ca nu cumva sa te cheme Dumnezeu sa iei parte la judecata cate unui suflet, un apropiat, un prieten, sau..."
Iar Dreptatea lui Dumnezeu... se invatza mereu... ca toata viatza sa ne invatzam dreptatea Ta...

Sfaturi operationale .... hm
Sa stii ca citatele biblice nu ajuta.
Si nici sa te gandesti cum te smeresti.
Am simtit-o o data.
In ce context? Eram in masina si conduceam.
Ma gandeam, la nimic.
Eram intr-o perioada in care nu ma culpabilizam in nici un fel. Atentie, toate "sfaturile" celor din jur sunt culpabilizatoare. In ce sens, in sensul ca iti este frica de ce faci su ce vei face ca sa nu mai gresesti.
Smerenia nu e frica.
Este un sentiment al inimii. Se SIMTE in zona inimii si simti, greu de descris, ca si cum esti rupt de orice legatura cu lumea si tu esti cu inima plecata.
Sensul este cu mult mai profund decat cuvantul.
Smerenia nu se cauta, te gaseste ea pe tine intr-o anumita stare pe care o poti atinge.
Dar in nici un caz nu e un target, nu-ti propui. Vine fara ganduri si fara nici un sentiment/resentiment.
Este pur si simplu.
Este foarte simplu de fapt sa atingem starea, numai ca noi tindem sa complicam totul.
Cum am stiut ca este Smerenie?
Atunci stii, inima iti spune.
Si este o stare foarte placuta. Te face sa te simti perfect in pielea ta.
Daca te apuci sa te gandesti la pacate si alte asemenea, pierzi starea imediat.
Gandurile de fapt distrug orice stare spirituala.
Am mai avut sentimente de liniste sufleteasca, profunde, dar numai in acelasi mod. Eram in gradina. Masuram cum voi planta pomii. Eram absorbita total de subiect. Nimic nu mai exista pentru mine pe lume decat pomii. Si atunci am simtit natura, si am simtit sufletul extraordinar de linistit.
Altadata eram la manastire si aprindeam lumanari. Ma gandeam la ce faceam. Absolut nimic altceva.
Era o liniste, de manastire. Fara glasuri omenesti. Si dintr-o data aud, in suflet direct mi-a intrat, la un balcon era un clopotel de acela care se pune in bataia vantului. Pesemne ca vantul adia usor. Si sunetul a fost usor, melodios si m-a "uns la inima" cum se spune. Am intrat instantaneu intr-o alta lume. A linistii. Si asa as fi vrut sa raman, acolo, eram protejata, nimic nu ma putea perturba, nici un om care sa zica ceva "de bine". Era sunet, liniste profunda si eu rezonam perfect.

poi ca si "text" ca smerenia este inainte de toate un fel de text (opinia mea), se traduce prin parerea sincera de rau dupa ceva ce e pierdut cand realizezi ca esti si tu o parte a cauzei care a dus la grsheala... deobicei contrara vointzei Divine, si realizand ca n-ai ascultat la momentul potrivit de o invatzatura buna auzita de la parintzi sau cei ce te-au iubit si ajutat, si ca atare in respectiva durere si regretul justificat iei hotararea cu inima, cu sufletul, cu cugetul sa nu mai faci asha ceva, eventual te rogi sa fi ajutat... iar sentimentul e durere si regret si intoarcere si rugaciunea iertarii si credintza ca nu se va mai intampla, adica intr-un cuvant e sentimentul inimii si trairii numindu-se asha de frumos smerenie... ca o lepadare de egocentrism, ca o deschidere catre un viitor mai bun la care si tu vei contribui dupa putintza ta si dupa voia Sa... Deobicei acest sentiment profund il ai dupa ce ascultzi... in popor ... o Doina sau un Bocet. Si cineva zicea bine pe forum ca ar trebui nu sa cautzi a deveni un smerit, purtand cumva adjectivul respectiv ci in evenimentele pe care le traiesti, mereu sa te smeresti ca un fel de atitudine in abordare, in traire-simtzire a comuniunilor, a realitatzilor... realizand ca si tu esti un posibil purtator al vinelor... nu pentru a te posomori ci pentru a te stradui sa nu se intample... sa se mai intample... fara a te ascunde prin asta de intamplari si fara a le cauta cu obsesivitate...

Cu ani in urma cind ma duceam la marturisit ,ma intreba Parintele daca ma mandresc .
Eu ma tot enervam ca nu intelegeam ce vrea . Ma gindeam , se refera la pluover ,sau la pantofi ,sau ca ma cred frumoasa ? In fine ,intotdeauna am zis ,NU .
Mai tirziu mi-am dat seama la ce se referea .
Ce vreau sa zic : cit timp umbli aiurea nu se leaga mandria de tine .Cum vrei sa innaintezi pe cale , devii mandru .Ce prostie !
Si nu te lasa nicicum . Citeodata ramane un pas in urma zici ca ai scapat ,si iar fuge dupa tine si te apuca de mana cind nici nu banuiesti . Am zis ,va veni o vreme cind nu vom mai avea loc pe aceiasi carare , ori eu ori ea . Dar pina atunci cred ca e cale lunga . Tare asi vrea si eu o reteta !

Ai dreptate Sovidiu,m-a cam luat valul pe moment si am scris mai putin cugetat....nu pot sa spun ca e batut in cuie.STIU CA AI DREPTATE,SI CRED!

Elena draga, ce vrei tu aici e cam... Luna de pe cer! Cine ar putea sa spuna ca stie cum sa ajunga la smerenie?! Nici sfintii nu ar indrazni asa ceva, darmite niste amarati ca noi. Cred ca ce putem sa facem este sa cautam sa fim cat mai simpli cu putinta si daca vreodata avem vreo realizare sa nu o punem pe seama noastra, ci sa constientizam ca Dumnezeu ne-a ajutat de am ajuns la asa ceva. Si oricum, sa nu staruim prea mult a ne gandi la acea realizare, mai bine sa zicem o rugaciune de multumire si un Doamne ajuta! pe mai departe.

Itzi multzumesc, dar totusi in mesajul respectiv cred ca am gresit cand am afirmat despre un anumit sentiment al lui Dumnezeu, cand am afirmat despre opozitzia dintre gelos in sensul Sau si gelos in sensul omenesc (sa moara si capra vecinului...) cred ca am gresit, adica sigur am gresit, ca defapt era vorba despre un Dumnezeu zelos, unde cuvantul zelos este o impletire dintre zel si gelozia izvorata din iubire... dand nashtere unui adjectiv ce caracterizeaza mai bine acel sentiment... si nu este o confundare sau contradictzie cu gelozia umana fireasca, si ea izvorand si din iubire dar uneori si din ura ori nemultzumire...

Pãrintele ARSENIE Boca

CĂRAREA IMPĂRĂŢIEI

Capitolul 2: - Războiul nevăzut


[color=null]Despre adevărata smerenie[/color]


Cel cu adevărat smerit, când este nedreptăţit, nu se tulbură nici nu se apără în privinţa acelui lucru de care a fost nedreptăţit. Şi primeşte clevetirile ca şi cum ar fi adevărate şi nu se îngrijeşte să convingă pe oameni că a fost clevetit ci îşi cere iertare. Că unii şi-au atras asupră-le numele de neastâmpăraţi, deşi în realitate nu era aşa, iară alţii au răbdat să fie numiţi curvari, deşi erau departe de curvie şi rodul păcatului, pe care nu-l făcuseră. Cu lacrimi l-au mărturisit în public şi-şi cereau iertare pentru o nelegiuire care n-o făcuseră, deşi erau încununaţi cu toată curăţia şi nevinovăţia în sufletele lor, cu plângere de la cei ce-i nedreptăţiseră.

Tu crezi că ai smerenie; alţii se învinovăţesc pe sine-şi, tu însă nu suferi nici când alţii te învinovăţesc şi te declari plin de smerenie. Dacă eşti smerit cu cugetul, pune-te singur la încercare şi vezi dacă poţi răbda nedreptatea, fără să te tulburi.

Cu luare aminte să vorbeşti în faţa unuia care-i trufaş în cuget şi bolnav de pizmă. Căci pe măsură ce tu vorbeşti el răstălmăceşte spusele tale după bunul lui plac şi din lucrurile cele bune pe care le-ai spus, el caută prilej de a face pe alţii să se poticnească.

Eu, una sunt foarte ratacita pentru ca am numeroase amintiri care pur si simplu ma enerveaza si imi provoaca o stare de ura, fata de semenii mei ncare m-au jignit sau nedreptatit si care m-au lipsit de prietenia lor atunci cand nu ma asteptam la asa ceva.Aceasta nervozitate este ascunsa in mine si nu o manifest, sunt chiar rea, desi nu par si degeaba ma rog.Asta nu ma ajuta sa ma smeresc.Eu nu-i judec pe oameni ci pur si simplu ii etichetez, atunci cand ma apuca aceste stari.Imi trec si iar ma apuca si dat fiind faptul ca nu imi trec o data pentru totdeauna chiar nu pot progresa pe calea smereniei.Chiar am nevoie de sfaturi.Cum sa fac pentru a nu mai uita niciodata ca si eu sunt rea si daca nu-mi aminesc sa fi nedreptatit sau jignt vre un om(nu-mi amintesc, nu ca n-as fi facut-o)in mod sigur, pacatuind L-am jignit chiar pe Dumnezeu caruia ii cer mereu iertare si multe altele?Cum sa fac sa nu mai uit niciodata ca de fapt convingerile limiteaza capacitatile(cu acest "nu pot al meu")?Oare as putea vreodata sa ma enervez in aceeasi masura pentru vre un rau pe care l-am facut chiar eu?Sa ma autoetichetez la fel de agresiv cum o fac cu ceilalti in gandul si-n simtirile mele?Poate asa m-as potoli, dar asta nu s intampla.Nu pot aloca energia din mine pentru asa ceva, chiar daca m-am gandit la asta.Pur si simplu, nu pot.

Draga Daniela,

In explicatia ta dai si datele problemei si raspunsurile. Sa dai slava Domnului ca iti arata atat de bine suferintele tale, unele foarte subtile. Si mergi cu aceste rani inaintea lui Dumnezeu. El poate sa le lege si sa te faca sa depasesti acel "nu pot" al tau. Eu cred ca tu te bazezi pe tine in rezolvarea problemelor tale si de aceea ajungi sa spui "nu pot". E normal. Baza trebuie sa fie Dumnezeu, fiindca tot "ce-i cu neputinta la oameni e cu putinta la Dumnezeu". Adica cu adevarat tu nu poti, dar El poate. Tu trebuie numai sa vrei.

Si un sfat mai practic. Cand iti vine gandul ca ti-a facut cineva ceva si inainte de a-l eticheta, spune-I lui Dumnezeu o rugaciune, ceva de genul: "Doamne, miluieste-ma pe mine cea care traiesc in orbire si nu vad faptele mele, ci numai ale aproapelui, si in loc sa ma preocup de mine si sa vad intunericul din mine, ma uit numai la intunericul celui de langa mine, intunecandu-ma pe mine si mai mult. Da-mi Doamne lumina de a ma vedea pe mine, de a vedea drumul catre Tine si de a ma asemana cu Tine, Cel Care Te-ai jertfit pe cruce pentru cei pe care eu ii urasc desi ar trebui sa-i iubesc."

Elena

Solutie: citeste Sf. Ioan Scararul - Scara Raiului si-ti trece.

Eu nu ma vad daca sint smerit. Dar nici nu stiu exact cum e sa fii smerit. Daca cineva ma critica sau aud ca ma birfit nu pot sa tac, trebuie sa-i spun, adica cum sa ma las batut.
In lume eu cred ca e greu sa fii smerit trebuie sa lupti pentru viata poate chiar si la minastire nu e usor sa treci cu vederea multe.
Spunea un parinte ca cei smeriti nu se vad pe ei insasi , voi va vedeti.?

smerenia tocmai pentru ca este smerenie nu se vede..cum se poate ajunge la smerenie? avand toate celelate, spovedanie curata, dragoste, taierea voii si toate celelalte daruri haideti sa incercam sa le dobandim pe cele mici apoi vine si smerenia, nu cred ca exista o definitie a smereniei pentru simplu fapt ca cei care o au DIN SMERENIE nu vb despre ea Doamne ajuta

deci dumneata stimata VoicaDaniela, ai obiceiul sa-i cam etichetezi pe respectivii nesimtzitzi care peundeva ar cam merita chiar mai rele. Si esti foarte nemultzumita ca nu esti capabila de o reala smerenie astfel incat sa nu-ti mai amintesti de ce ti-au facut si sa-ti amintesti de ce trebuie sa faci dumneata tocmai asha fel incat sa fi cu aceste elemente reprobabile un pic macar mai simpatica si nu atat de imbufnata si revarsharda. Cred ca am intzeles bine, sper.
Si ne intrebi ce este de facut pe viitor ca sa implinesti mai mult din smerenie ca parca nu prea potzi, nu prea reushesti, ci chiar observi ca nereushind itzi vine sa aplici pe tine ce aplici pe ei, ca astfel sa mai progresezi in smerenie. Poi eu observ ca de smerit te-ai smerit prea mult, mult mai mult decat ar fi fost cazul, din moment ce ne-ai comnicat si noua. Deci problema ta ar fi cu sigurantza in alta parte. Nu in smerenie trebuie acum sa inaintezi ci pastrand smerenia dobandita trebuie sa inaintezi in altceva. Deci intrebare: in ce anume ar trebui sa progresezi ca sa-ti fie de folos in problema ta? Hm!?! Grea intrebare. Poi sa zicem ca i-ai etichetat de cateva zeci de ori, de sute de ori, incat te-ai si saturat de etichetele respective, foarte bine, acum pasul urmator, lasandu-i pe respectivii asha etichetatzi, oricum precis isi merita etichetele, cred ca ar trebui de exemplu, cand ii vezi, ca o strategie, sa incerci sa le raspunzi la salut. Si apoi, dupa cateva luni de zile, sa te faci ca nu le mai observi etichetele pe care le-ai lipit in trecut pe zambetul lor pervers, obijnuindu-te sa stai si sa le privesti jocul de scena chiar daca este evident ca etichetele aplicate de tine sunt inca, bineintzeles, complet valabile. Apropo, s-a suparat vreunul din prietenii tai cand te-a auzit cum i-ai facut? Nu cred, se-ntampla!

bine zici. Omul cel mai mandru e cel care vrea sa para smerit...

sfaturi tarite nu am.. iertare, dar indraznesc sa spun mai bine sa te vezi mandru si sa plangi pentru asta, decat sa te crezi smerit.( aici ma refer si la mine) mereu am spus ai cazut ridica-te,!!!.. Da si eu repet aceleasi pacate la spovedanie, dar faptul ca le recunosc inseamna ca sunt pe cale, inseamna ca inca mai exista speranta sa le imputinez..cand iti constientizezi pacatul esti in lupta..deci Doamne ajuta sa nu deznadajduim sa plangem ca suntem mandri pentru ca smerenia nu se vede niciodata.

m-am uitat pe site si aveti dreptate cu smerenia dar ,asa cum spunea unul din membrii,daca ai patimi ai mandrie n-ai patimi nu ai mandrie si dupa cum stim cu totii cat de greu e sa ajungi un om fara patimi poate nu o sa ajungem niciodata,concluzia e ca toata viata trebuie sa ne zbatem ca sa ajungem smeriti,dar si atunci cand ajungem la smerenie trebuie sa fim cu mare bagare de seama pt ca ispitele sunt mai mari atunci ,dracul nu suporta smerenia si atunci te ispiteste sa te mandresti si cu cel mai minor lucru si atunci cazi .dar e cea mai buna dintre toate.

smerenia?
Iisuse Fiul Lui Dzeu miluieste-ma pe mine pacatosul!

Sfantul Siluan Atonitul! O viata extrem de interesanta, un exemplu de traire a credintei pe care fiecare dintre noi trebuie sa-l avem inaintea ochilor inimii.

Cred ca ramanem in smerenie atata vreme cat ramanem in ascultare! Ascultarea de duhovnic, de poruncile lui Dumnezeu nasc smerenia cea adevarata. Smerenia inseamna sa ne cunoastem limitele si sa nu judecam pe nimeni. Nu e vreme de judecata, nu noi suntem judecatori, avem noi suficiente bube, rani adanci care trebuiesc vindecate

Ma tot intreb, cum poate incapea o prapastie de mandrie intr-o inima atat de mica.

"Despre inselare" Sfantul Ignatie Briancianinov


"Despre adevarata si fatarnica smerita- cugetare"

"Nimeni sa nu va insele printr-o prefacuta smerita cugetare" ( Col. 2, 18), a spus Sfantul Apostol Pavel.
Adevarata smerita-cugetare sta in ascultarea si urmarea lui Hristos (Filip. 2, 5-8).
Adevarata smerita-cugetare este intelegerea duhovniceasca. Ea este un dar al lui Dumnezeu; ea este lucrarea harului Dumnezeiesc in mintea si in inima omului.
Este si o "smerita-cugetare" dupa bunul plac al omului: pe aceasta si-o alcatuieste pentru sine sufletul iubitor de slava desarta, sufletul amagit si inselat de invatatura mincinoasa, sufletul care se linguseste pe sine, sufletul care cauta maguliri din partea lumii, sufletul care nazuieste cu totul spre sporirea lumeasca si spre desfatarile lumesti, sufletul care a uitat de vesnicie, de Dumnezeu.
Smerita cugetare" pe care si-o scorneste omul " dupa bunul sau plac este alcatuita din fel de fel de nenumarate tertipuri prin care trufia omeneasca se straduieste sa capete slava smeritei-cugetari de la lumea oarba, lumea care iubeste cele ale sale, de la lumea care preamareste viciul atunci cand viciul isi pune masca virtutii, de la lumea care uraste virtutea atunci cand virtutea se infatiseaza privirilor sale in sfanta ei simplitate, in sfanta si neclintita supunere fata de Evanghelie.
Nimic nu este atat de vrajmas smereniei lui Hristos ca "smerita cugetare" dupa bunul plac, care a lepadat jugul ascultarii fata de Hristos si, savarsind furt de cele sfinte, slujeste satanei sub acoperamantul unei fatarnice slujiri lui Dumnezeu.
Daca vom privi neincetat la pacatul nostru, daca ne vom stradui sa-l vedem in amanuntimea lui, nu vom gasi in noi insine nici o virtute - nu vom gasi nici smerita-cugetare. Cu adevarata smerenie se acopera adevarata si sfanta virtute; asa isi acopera frumusetea, cu basmaua, fecioara infranata; asa se ascunde, prin catapeteasma, sfanta sfintelor de privirile gloatei.
Adevarata smerita-cugetare inseamna un fel de a fi evanghelic, obiceiuri evanghelice, un fel de a gandi evanghelic.
Adevarata smerenie este o taina Dumnezeiasca: ea este de neatins pentru faptele omenesti. Fiind cea mai inalta intelepciune, ea pare nebunie pentru intelegerea trupeasca.
Domnul Iisus descopera Dumnezeiasca taina a smereniei adevaratului Sau ucenic, care sade pururea la picioarele Sale si ia aminte la cuvintele cele de viata facatoare. Si descoperita fiind, ea ramane ascunsa: ea este de netalcuit pentru cuvantul si limba omeneasca.
Smerenia este viata cereasca pe pamant. Harica si minunata vedere a maretiei Dumnezeiesti si a nenumaratelor faceri de bine ale lui Dumnezeu catre om, cunoasterea prin har a Rascumparatorului, urmarea Lui cu lepadare de sine, vederea adancului pierzaniei in care a cazut neamul omenesc - iata semnele nevazute ale smereniei, iata primele trasaturi ale acestei camari duhovnicesti zidite de catre Dumnezeul- Om.
Smerenia nu se vede pe sine smerita. Dimpotriva, ea vede in sine multa trufie. Ea se ingrijeste ca sa afle toate ramurile acesteia; aflandu-le, descopera ca inca au mai ramas foarte multe de aflat.
Preacuviosul Macarie Egipteanul, pe care Biserica il numeste cel Mare, pentru virtutile sale cele covarsitoare si mai ales pentru adanca lui smerenie, Parinte purtator de semne si purtator de Duh, a spus in inaltele, sfintele si tainicele sale omilii ca cel mai curat si mai desavarsit om are in sine ceva trufas. (Omilia 7, cap. 4).
Acest bineplacut al lui Dumnezeu a atins cea mai inalta treapta a desavarsirii crestine, a trait intr-o vreme imbelsugata in sfinti, l-a vazut pe Antonie cel Mare, cel mai mare dintre sfintii monahi, si a spus, totusi, ca el nu a vazut nici un om care sa poata fi numit desavarsit pe deplin si in adevaratul inteles al cuvantului (Omilia 8, cap. 5). Smerenia cea mincinoasa se vede pe sine smerita: se mangaie in chip caraghios si jalnic cu aceasta vedere amagitoare, pierzatoare de suflet.
Satana ia chip de inger de lumina; "apostolii" lui iau chip de Apostoli ai lui Hristos (Cor. 9, 13-15); invatatura lui ia chip de invatatura a lui Hristos; starile care vin din amagirile lui iau chip de stari duhovnicesti si harice; trufia si slava sa desarta, amagirea de sine si inselarea nascute din acestea iau chipul smereniei lui Hristos. Ah ! Unde s-a ascuns de nefericitii visatori, de visatorii ce in chip jalnic sunt multumiti de sine si de starile lor de amagire de sine, de visatorii care socot ca se desfata si sunt fericiti, unde s-au ascuns de acestia cuvintele Mantuitorului: "Fericiti cei ce plang acum, fericiti cei ce flamanzesc acum si vai voua, celor ce sunteti acum satui, vai voua celor ce radeti acum" (Luca 6, 21,25).
Priveste mai cu luare-aminte, priveste fara patima la sufletul tau, iubite frate ! Nu este mai de nadejde oare, pentru el pocainta, decat desfatarea ? Nu este mai de nadejde, oare, pentru el, a plange pe pamant, in aceasta vale a plangerii lasata anume pentru plans, decat a nascoci pentru sine desfatari mai inainte de vreme, desfatari amagitoare, vrednice de ras si pierzatoare ?
Pocainta si plansul pentru pacate aduc cu sine vesnica fericire - acest lucru este sfant; acest lucru este vrednic de crezamant; acest lucru a fost vestit de Domnul. De ce, oare, sa nu te cufunzi in aceste stari sufletesti, de ce sa nu petreci in ele, de ce sa-ti nascocesti tie desfatari, sa te saturi cu ele, sa te indestulezi cu ele, prin ele sa nimicesti in tine fericita foame si setea de dreptatea lui Dumnezeu, fericita si mantuitoarea intristare pentru pacatele tale si pentru pacatosenie.
Foamea si setea de dreptatea lui Dumnezeu sunt martorii saraciei cu duhul: plansul este semnul smereniei, glasul ei. Lipsa plansului, indestularea cu sine si desfatarea cu parutele stari duhovnicesti dau pe fata trufia inimii.
Teme-te ca nu cumva, din pricina desfatarii desarte si amagitoare, sa mostenesti vesnicul "vai" fagaduit de catre Dumnezeu celor ce se satura acum dupa bunul lor plac, impotriva voii lui Dumnezeu.
Slava desarta si odraslele sale sunt desfatari duhovnicesti mincinoase, care lucreaza in sufletul care nu s-a patruns de pocainta si zidesc o smerenie paruta. Sufletul schimba adevarata smerenie pe aceasta parere de smerenie. Adevarul cel inchipuit, punand stapanire pe casa sufletului, ingradeste pentru Adevarul cel adevarat toate intrarile in aceasta casa.
Vai, suflete al meu, biserica de Dumnezeu zidita a adevarului ! Primind in tine adevarul cel fatarnicit, inchinandu-te minciunii in locul Adevarului, tu te faci capiste !
In capiste e inaltat un idol: "parerea" smereniei. "Parerea smereniei" este cel mai cumplit fel de trufie. Anevoie se goneste trufia si cand omul si-o recunoaste, dar cum s-o izgonesti atunci cand i se pare ca este smerenie ? !
In aceasta capiste se afla uraciunea cea amarnica a pustiirii ! In aceasta capiste se revarsa tamaia slujirii la idoli, se inalta cantari de care se veseleste iadul. Acolo, cugetarile si simtirile sufletului gusta mancarea cea oprita a jertfelor idolesti, se imbata de vinul amestecat cu otrava aducatoare de moarte. Capistea, salas al idolilor si a toata necuratia, este de neajuns nu numai pentru harul Dumnezeiesc, pentru darul Dumnezeiesc, pentru darul duhovnicesc, este de neajuns pentru orice virtute adevarata, pentru orice porunca evanghelica.
Smerenia mincinoasa orbeste omul in asa hal, ca il sileste nu numai sa creada ca e smerit si sa dea de inteles celorlalti ca este astfel, ci sa o spuna deschis, propavaduind-o cu mare glas. ("Urmarea lui Hristos", cartea III, cap.2).
Amarnic isi bate joc de noi minciuna atunci cand, amagit fiind de ea, o recunoaste drept adevar.
Smerenia cea din har este nevazuta, asa cum nevazut este si Daruitorul ei - Dumnezeu. Ea este acoperita de tacere, simplitate, nefatarnicie, lipsa de sfortare, libertate.
Smerenia cea mincinoasa poarta intotdeauna un chip prefacut; prin aceasta ea se face cunoscuta lumii. Smerenia cea mincinoasa iubeste scenele: prin aceasta ea amageste si se amageste. Smerenia lui Hristos este imbracata in haina si camasa (Ioan 19, 24), in vesmantul cel mai nemestesugit: acoperita de acest vesmant, ea nu se face cunoscuta si nu este bagata in seama de oameni.
Smerenia este o chezasie in inima, o insusire sfanta si fara de nume a acesteia, o deprindere Dumnezeiasca ce se naste in suflet, pe nesimtite, din plinirea poruncilor evanghelice. (Preacuviosul Avva Dorotei, Invatatura a 2-a).
Lucrarea smereniei poate fi pusa alaturi de patima iubirii de argint. Cel atins de neputinta credintei si iubirii fata de comorile pamantesti, cu cat le agoniseste mai mult pe acestea, cu atat se face mai lacom si mai nesatios de ele. Cu cat se imbogateste mai mult, cu atat i se pare ca e sarman si neindestulat. Tot asa si cel manat de smerenie, cu cat se imbogateste mai mult cu virtuti si daruri duhovnicesti, cu atat se vede pe sine mai sarac si mai de nimic.
Este firesc sa fie asa. Atunci cand omul nu a gustat inca din binele cel mai inalt, propriul sau bine, pangarit de pacat, are pret inaintea lui. Atunci, insa, cand se impartaseste de binele Dumnezeiesc, duhovnicesc, atunci nu mai pune deloc pret pe binele sau, care este unit si amestecat cu raul.
Scumpa ii era saracului punguta cu bani de arama adunati de el, vreme indelungata, cu truda si cu osteneala. Un bogat, insa, i-a varsat in san, pe neasteptate, o multime nenumarata de galbeni curati, iar saracul a aruncat cu dispret punguta cu aramioare, ca pe o povara care numai I-ar fi ingreunat.
Dreptul si multpatimitorul Iov, dupa ce a suferit ispite cumplite, s-a invrednicit de vederea lui Dumnezeu. Atunci el a grait catre Dumnezeu printr-o rugaciune inspirata: "Cu auzul urechii Te auzeam mai inainte, iar acum ochiul meu Te-a vazut pe Tine". Ce rod a odraslit in sufletul dreptului din vederea lui Dumnezeu ? "Pentru aceea", continua, si isi incheie Iov rugaciunea sa, "m-am defaimat pe mine si m-am topit, si ma socotesc pe mine pamant si cenusa" (Iov 42, 5-6).
VOIESTI SA DOBANDESTI SMERENIA ? PLINESTE PORUNCILE EVANGHELICE: DIMPREUNA CU ELE SE VA SALASUI IN INIMA TA, DARUINDU-SE EI, SMERENIA CEA SFANTA, ADICA PLACUTA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS.
INCEPUTUL SMERENIEI ESTE SARACIA CU DUHUL; MIJLOCUL EI ESTE SPORIREA IN EA MAI PRESUS DECAT TOATA MINTEA SI ATINGEREA PACII LUI HRISTOS, IAR SFARSITUL SI DESAVARSIREA EI ESTE DRAGOSTEA LUI HRISTOS.
SMERENIA NU SE MANIE NICIODATA, NICIODATA NU CAUTA SA PLACA OAMENILOR, NU SE LASA IN VOIA INTRISTARII, DE NIMIC NU SE INFRICOSEAZA.
POATE, OARE, SA SE LASE IN VOIA INTRISTARII CEL CARE DINAINTE S-A RECUNOSCUT PE SINE VREDNIC DE TOT NECAZUL ? POATE SA SE TEAMA DE NENOROCIRI CEL CARE DINAINTE S-A OSANDIT PE SINE LA NECAZURI, CEL CARE VEDE IN ACESTEA MIJLOCUL MANTUIRII SALE ?
Bineplacutii lui Dumnezeu au iubit cuvintele talharului celui cu buna pricepere care a fost rastignit alaturi de Domnul. Fiind in necazuri, s-au obisnuit sa spuna: "Cele cuvenite primim, dupa faptele noastre; pomeneste-ne, Doamne intru Imparatia Ta" (Lc. 23, 41, 42). Orice necaz ei il intampina prin recunoasterea faptului ca sunt vrednici de el (Preacuviosul Avva Dorotei, Invatatura a 2-a).
Pacea sfanta intra in inimile lor dimpreuna cu vorbele smereniei ! Ea aduce paharul mangaierii duhovnicesti si la patul celui bolnav, si in temnita la cel inchis in ea, si la cel prigonit de oameni, si la cel prigonit de demoni.
Paharul mangaierii este adus de catre mana smereniei si celui rastignit pe cruce; lumea poate sa-i aduca acestuia doar "otet amestecat cu fiere". (Mat. 27, 34).
CEL SMERIT NU E IN STARE SA AIBA RAUTATE SI URA: EL NU ARE VRAJMASI. DACA VREUNUL DIN OAMENI II PRICINUIESTE NECAZURI, EL VEDE IN ACEST OM O UNEALTA A DREPTEI JUDECATI SAU A PRONIEI DUMNEZEIESTI.
CEL SMERIT SE INCREDINTEAZA PE DE-A-NTREGUL VOII LUI DUMNEZEU. CEL SMERIT TRAIESTE NU CU PROPRIA LUI VIATA, CI PRIN DUMNEZEU.
CEL SMERIT ESTE STRAIN DE NADAJDUIREA IN SINE, SI DE ACEEA EL CAUTA NEINCETAT AJUTORUL LUI DUMNEZEU, NEINCETAT PETRECE IN RUGACIUNE.
Ramura roditoare se pleaca spre pamant, apasata de multimea si greutatea roadelor sale. Ramura stearpa creste in sus, inmultindu-si mladitele sale neroditoare.
Sufletul bogat in virtutile evanghelice se cufunda in smerenie din ce in ce mai adanc, si in adancurile acestei mari afla margaritarele cele de mult pret: darurile Duhului.
Trufia este semnul neindoielnic al omului desert, rob al patimilor, semnul sufletului in care nu are nici o intrare invatatura lui Hristos.
Nu judeca pe om dupa cele din afara ale sale; nu-ti da cu parerea despre el ca este trufas, ori ca este smerit. "Nu judecati dupa infatisare", ci "dupa roadele lor ii veti cunoaste" (In. 7, 24; Mt. 7, 16). Domnul a poruncit sa-i cunoastem pe oameni dupa faptele lor, dupa purtarea lor, dupa urmarile faptelor lor. "Stiu eu trufia ta si rautatea inimii tale" ( 1 Imp. 17, 28), i-a zis lui David aproapele sau, dar Dumnezeu a dat marturie pentru David: "Aflat-am pe David, robul Meu; cu untdelemnul cel sfant al Meu l-am uns pe el" (Ps. 88, 21 ). "Nu cum va cauta omul va vedea Domnul: caci omul va cauta la fata, iar Dumnezeu va cauta la inima`` ( 1 Imp. 16, 7).
Judecatorii cei orbi socot adesea smerit pe cel fatarnic si josnic, care cauta sa fie pe placul oamenilor: acesta este un hau al slavei desarte.
Dimpotriva, acestor judecatori nestiutori le pare trufas cel care nu cauta laude si rasplatiri de la oameni, si de aceea nu se taraste inaintea oamenilor, ci este sluga adevarata a lui Dumnezeu; acesta a simtit slava lui Dumnezeu, care se descopera numai celor smeriti, a simtit putoarea slavei omenesti si si-a intors de la ea si ochii si mirosul sufletului sau.
Ce inseamna a crede ?" - a fost intrebat un mare "bineplacut al lui Dumnezeu. Acesta a raspuns: "A crede inseamna a petrece intru smerenie si mila" (Pateric. Despre Avva Pimen cel Mare).
Smerenia nadajduieste in Dumnezeu - nu in sine si nu in oameni; de aceea, purtarea ei e simpla, fara ocolisuri, statornica, mareata. Fiii cei orbi ai lumii acesteia numesc acest lucru trufie.
Smerenia nu pune nici un pret pe bunatatile cele pamantesti; in ochii ei, mare este Dumnezeu, mare este Evanghelia. Ea nazuieste catre acestea, neinvrednicind stricaciunea si desertaciunea nici cu luarea aminte, nici cu cautatura. Sfanta raceala fata de stricaciune si desertaciune este numita trufie de catre fiii stricaciunii si slujitorii desertaciunii.
Este o inchinaciune sfanta ce vine din smerenie si din cinstire fata de aproapele, fata de chipul lui Dumnezeu, fata de Hristos in aproapele; si este o inchinaciune stricata, interesata, care cauta sa placa oamenilor si totodata uraste oamenii, impotrivitoare lui Dumnezeu si urata inaintea Lui: pe aceasta a cerut-o satana de la Dumnezeul-Om, imbiindu-L in schimbul ei cu toate imparatiile pamantului si slava lor.
Cati nu sunt si acum cei care se inchina pentru a primi foloase pamantesti ! Cei inaintea carora se inchina acestia le lauda smerenia.
Fii cu luare-aminte, baga de seama: cel ce ti se inchina o face din cinstire fata de om, din dragoste si din smerenie ? Sau inchinarea lui iti gadila trufia, pentru a scoate oarecare folos vremelnic ?
Tu, care te numeri printre mai-marii pamantului ! Ia seama: inaintea ta se tarasc slava desarta, lingusirea, josnicia !. Acestea, dupa ce isi vor fi atins telul, te vor batjocori, te vor vinde cu cel dintai prilej. Niciodata nu-ti revarsa darnicia asupra celui stapanit de slava desarta: acesta, pe cat este de umil inaintea celor mai mari, pe atat este de obraznic, semet, lipsit de omenie cu cei mai mici" (Scara. Cuvantul 22). Pe cel stapanit de slava desarta il vei cunoaste dupa deosebita inclinare pe care o are catre lingusire, catre slugarnicie, catre minciuna, catre orice lucru ticalos si josnic.
Pilat s-a suparat pe tacerea lui Hristos, care i s-a parut trufasa. "Mie", a zis el, "nu-mi raspunzi ? Sau nu stii ca am putere sa-Ti dau drumul si putere am sa Te rastignesc ?" (In. 19, 10). Domnul Si-a lamurit tacerea punand in lumina voia lui Dumnezeu, pentru care Pilat, ce credea ca lucreaza dupa bunul sau plac, era doar o unealta oarba. Din pricina trufiei, lui Pilat i-a fost cu neputinta sa priceapa ca inaintea lui statea smerenia atotdesavarsita: Dumnezeu Cel Inomenit.
Sufletul inalt, sufletul cu nadejde cereasca, care dispretuieste bunatatile cele stricacioase ale lumii acesteia, nu este in stare de marunta dorinta de a placea oamenilor si de slugarnicie. Gresesti numind trufas acest suflet, pentru faptul ca nu indestuleaza cerintele patimilor tale. Amane ! Cinsteste trufia cea binecuvantata, lui Dumnezeu placuta a lui Mardoheu ! Aceasta, care in ochii tai este trufie - de fapt este sfanta smerenie"* .

*Cartea Esterei, cap.4-7. Aman, macedeonean de neam, era favoritul si cel dintai dintre dregatorii lui Artaxerxes, imparatul persilor. Mardoheu, iudeu de neam, se numara printre curteni si, fiind de o adanca blagocestie, nu si-a ingaduit sa caute a placea oamenilor, nu s-a tarat inaintea parvenitului. Aceasta purtare a lui Mardoheu l-a incrancenat pe Aman: acesta a pregatit o spanzuratoare inalta, ca sa dea moriii prin ea acea exceptie, pe care o ura, de la slugarnicia obsteasca. Roata sortii intorcandu-se, imprejurarile s-au schimbat, si Aman a fost atarnat in spanzuratoarea pe care i-a inaltat-o lui Mardoheu.

SMERENIA ESTE INVATATURA EVANGHELICA, VIRTUTEA EVANGHELICA, PUTEREA TAINICA A LUI HRISTOS. DUMNEZEU S-A ARATAT OAMENILOR IMBRACAT INTRU SMERENIE SI ACELA DINTRE OAMENI CARE SE VA IMBRACA INTRU SMERENIE, SE VA FACE ASEMENEA CU DUMNEZEU. (SFANTUL ISAAC SIRUL).
"Daca voieste cineva sa vina dupa Mine", vesteste Sfanta Smerenie, "sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie`` (Mat. 16, 24). Altminteri este cu neputinta a fi ucenic si urmator al Celui Ce S-a smerit pana la moarte, pana la moartea pe cruce. Acesta a sezut de-a dreapta Tatalui. Acesta este Noul Adam, Incepatorul de neam al sfintei semintii a celor alesi. Credinta in El inscrie in numarul celor alesi; alegerea se primeste prin sfanta smerenie, se pecetluieste prin sfanta dragoste. Amin !

Parintele Dumitru Staniloae spunea despre smerenie:"Smerenia este un har fara nume al sufletului. Ea e opusul mandriei, care e cea mai rezistenta dintre patimi. Si precum mandria ne inalta in aparenta, dar in realitate ne coboara pana in adancul iadului, fiind cel mai cumplit rau, asa smerenia coborandu-ne in aparenta, ne inalta pe cea mai inalta treapta avandu-si ca virtute locul imediat inaintea nepatirnirii si iubirii. Daca mandria ca egoism este izvorul tuturor patimilor, smerenia este concentrarea tuturor virutilor. Daca mandria sfasie firea omeneasca in tot atatea bucati in cati insi subzista, smerenia o readuna. Daca mandria deformeaza judecata si intuneca contemplarea dreapta a realitatii, smerenia restabileste vederea justa a lucrurilor."

Deci am intzeles insfarshit cum ca :
-Babilonul ar fi aceasta smerenie prefacuta adusa ca jertfa la capishte! Buuun. Adica pana treci puntea in asociere cu nepomenitul... puntea pe care o visase un parinte inainte de a murii... nu-mi amintesc cum il chema... Acela de a vazut multe lucruri din imparatzia cerurilor shi a fost carat de diavoli... shi care atunci cand s-a intors avea in mana paine din gradina lui Mosh Avraam... de s-au mirat ceilaltzi calugari.
-Cu fiii shi ficele babilonului sa nu ieshi la lupta fara aproape shi fara Dumnezeu, deci poate ar trebui sa mai shi ascultzi, din cand in cand... ca ashtia nu se lasa shi te inroleaza in armatele lor ca vrei ca nu vrei. Abea ashteapta sa li te opui!

-totushi exista shi smerenie adevarata shi definitiva, cam ca shi iertarea definitiva,(micshorare, modestie, lepadare de sine, neimportantza de sine, de ale sale, altruism, tolerantza shi filoxenie, ascultare shi facere perpetua de bine fara a ashtepta rasplata, nemandrie, trecere simpla peste necazuri shi saracie, bucurie pentru altzii, dar mai ales sa mai lashi capra vecinului in pace shi de ce nu vrei sa-i dai din iarba ta pe care shi asha o arunci?,...) dar toate in concordantza cu ce s-a cerut de la fiecare creshtin, de la Dumnezeu, de la Domnul Nostru Iisus Hristos.

-Ce se poate intampla insa daca acestea se asociaza cu mandria shi egoismul? Poi ajungem din lac in putz! Shi n-are cum sa nu se asocieze, ca abea ashteapta mandria ce pandeshte la coltz sa te indestuleze cu tine, cu faptele shi binele ce vine de la tine, din cauza ta, ca ai gandit sau ai realizat tu, ai dres, ai sporit tu, ai reushit, singur, le-ai zis ce sa shtie, le-ai aratat cum sa faca... abea ashteapta mandria sa te impinga in bunastare, shi daca vei vedea ca nu se intampla nimic pentru ca te mandreshti doar cate-olecutza, ca nu se intampla nimic rau, oricum ce se poate intampla rau? atunci nepasarea punand stapanire pe tine vei ajunge de vei astepta mult shi bine shi nu se va mai schimba nimic in tine, in viatza ta... te vei mandri relaxat, shi tu ca shi altzii, te vei lauda doar cate un pic, doar cateodata cu tine insutzi, cu CV-ul tau, cu ce ai facut bine, pentru tzara, pentru creshtinii tai, itzi vei povesti atat de frumos, doar tzie, shi vei zice ca e o fireasca bucurie, ca oricum toata lumea se mai shi lauda... da, e firesc sa mai te shi lauzi, dar uite ca asha incet incet egoismul pune stapanire pe tine, orgoliul itzi alunga prietenii shi singuratatea se multzumeshte sa-l accepte pe Dumnezeu sub caldicica stare de bine a caldiceilor incaldicitzi de abundenta shi minunata smerenie.... doar ca e prefacuta... adica nu prefacuta ci dincontra chiar foarte bine facuta...

Ushor este a lovi in smerenie, a o jupui de vie shi a-i manca toata carnea shi a-i roade apoi shi oasele... e ushor a scrie versuri cand nimic nu ai a spune ... dar shi mai ushor este sa loveshti in smerenia altuia... sa bagi de seama ca aia e prefacuta, nu ca a ta... atat de bine facuta... apoi da sa sune... da in smerenie ca intr-o toba... poate ca te aude cineva shi te va lua in seama... vei starni curiozitatzi, vei face valuri, dar in final vei ajunge la aceiashi tactica o vei folosi doar ca sa treci puntea ca shtii ca nu e nimic de capul ei... tocmai ca e, smerenia face parte din har, e sora buna a pocaintzei... e chiar sora mai mare a pocaintzei fiindca smerenia este a celor ce n-au greshit, a celor dreptzi care au ramas nevinovatzi de toate cele...

Oricum conteaza mai mult smerenia asha cum o fi ea decat lipsa ei chiar daca mai capata pe alocuri nishte mandrii neobservate sau falsisme, poate ca la noi ashtia mai pacatoshi nici nu are cum sa existe smerenie curata asha ca degeaba o tot jinduieshti.

Dar sa zicem ca esti smerit, uite facem o derogare de la adevar shi sa zicem ca ai capatat smerenie, ca esti un smerit. Buuun. Poi ce faci atunci cu aceasta calitate, cu smerenia? ce faci cu tine ca smerit? Daca ai capatat acest statut de smerit? Ce faci? Poi sunt sigur ca nu faci nimic nici cu ea shi nici cu tine, ci o tzii acum ca pe un trofeu in biblioteca, ca pe un bibelou la care sa se uite nepotzii... tzi s-a cerut sa te smereshti shi tu ai intzeles ca trebuie sa faci chestia asta cam asha cum este cu obtzinerea trofeului, ca un fel de erou, ca un robot programat, shi nu te poate scoate nimeni din cursa asta fara obstacole... shi vai cat itzi place sa te dai cu smerenia ca shi cu o sanie... ca shi cu schiurile... ca shi cu patinele... e frumos, nu? e splendid asha... este? E de la Dumnezeu... nu?

Acuma revenind la persoana mea, trebuie sa zic shi despre mine ceva, uite ca ma plang shi eu o tzira ca n-am cui, am dar prefer publicul ???, dar trebuie sa marturisesc ca e foarte ciudat cum stie sufletul meu sa se prefaca mereu, invatza perfect sa fie atat de neprefacut incat n-ai zice nici mort ca se preface ca-i neprefacut, ma uit mereu ca prostit shi nu mai observ ca mi se preface... ceva in mine mi se preface. Ce o fi vrand de la interlocutorul sau, de la cel cu care schimba doua-trei vorbe cand se intalneshte? Ca deh, iacata ca s-a ajuns, ca am pozitzie sociala shi imi merge bine... nu mi-e frica... nu-s ratat... da... fac fatza cu brio la situatzii shi iacata ca ma shi uit dupa fete... deci n-am complexe... sunt lejer... mai shi toate se intampla la fractiuni de secunda, cum ma intalnesc cu cate unul ai zice ca-s alt om, ai putea sa juri ca-s ala... shi e foarte ciudat ca nici nu o fac cu un anumit scop, doar asha sa shtie lumea care ma shtie ca lucrurile merg bine, ca nu satu in loc... ca nu sufar de nimic, nici boala, nici depresii, ca am bani destui, cashtig foarte bine shi ash putea cashtiga shi mai bine dar nu vreau ca nu se merita... ciudat... ca shi cum chiar ar fi asha viatza mea, vai de ea...

Din acest vartej ce te trage la fund n-ai cum ieshi...
E foarte greu sa te comportzi cinstit, onest, sa fi acolo cu talantzii tai fara sa-i scuturi ca sa faci un zgomot infernal, nu pe ai tai ca shtii ca te faci de rushine ci pe ai altora de parca tu i-ai fi strans, de parca shi punga ta ar fi plina... oricum pana la urma tot te inneaca smerenia asta prefacuta ca nu se lasa pana nu te biruie aratandu-te tuturor cat eshti de sarac, de pacatos, de trist... la parada smereniei prefacute... tot acolo te indeamna... ce tot o fi vrand?, sa arate peticele din genunchi sau gaurile din coate altora de parca le-ar pasa cuiva, cica asha se linishteshte... poi daca te lashi dus am impresia ca ramai asha, dus... face tot posibilul sa se faca cunoscuta, sa shtie si altul da fara sa-i spui direct, ca tu esti smerit, ca ai facut rele multe la viatza ta, foarte multe, uite astea sunt, le shi inshira shi le arata gravitatea... shi apoi te invatza ca tu sa nu le faci... nu carecumva sa le faci tu ca uite... smeritul a ajuns dus... l-a luat smerenia prefacuta shi l-a dus... ei vezi daca a pacatuit candva, ceva, nici el nu mai shtie ce a pacatuit... l-a luat smerenia prefacuta shi l-a toooot dus... poi binebine, poi unde l-a dus? la punte unde sa-l duca!

Dar nici reversul nu e valabil shi degeaba imi tot spun ca e bine contrariul slavei desharte de sine, ca sa fim serioshi, este oare ceva simplitatea shi adevarata smerenie neprefacuta?, ca cica se cunoashte dupa glas, dupa simtzire, dupa nepasre shi altele... fuji deaicea ca la un moment dat imi aduc aminte iar de povestea in care lupul shi-a dres vocea la maistrul urs dupa ce shia schimbat parul dar naravul ba... shi atunci???!! nu merge nici cu reversul adica sa te uitzi la dualismul mandrie versus smerenie ca mi se intampla de mi se amesteca mai ceva ca la bucatarie shi tot aia prefacuta imi iese.

-deci in opinia mea nu vad ca ar mai fi decat o singura cale: sa mai cerem de la Dumnezeu shi cate un pic de adevar despre noi in rugaciunile noastre, dar grija mare, ca doare adevarul shi dreptatea de la Dumnezeu atat de tare, ca te transformi brusc din smerit in criminal sau nebun cat ai bate din palme... shi distrugi tot ce-ti vine la mana... tocmai am patzit-o chiar azi, eram un smerit sarman shi uite ca adevarul m-a zmucit rau de tot ca am fost la catziva pashi sa devin chiar in realitate un criminal nebun chiar de cele sfinte shi nici mult nu mai aveam... dar dotushi alta shansa nu prea vad sa avem, decat sa mai cerem cate un pic de adevar despre noi shi despre faptele noastre, shi peste ani, poate ca intr-adevar vom ajunge sa ne invingem cumva aceasta obsesie maniacala a mandriei shi a smereniei prefacute, traind oarecum in adevarul de sus despre noi shi despre faptele shi inimile noastre, ca asha se intampla, daca nu te potzi lasa atunci doare foarte rau mai ales daca in loc sa fie adevarata smerenie shi bine pregatita din timp, pe care te potzi baza la greu, adica altzii o pot face fiindca nu-i vei lasa de izbellishti... tzii in tine ca pe un odor aceiashi smerenia prefacuta... care sigur ca te scoate la greu din incercare, ca un fel de mita pentru orbii inconjuratori... dar vezi vezi ca unii te vad la adevarata valoare, unele chestii te dau de gol oricat de atent eshti sa le pastrezi sub control!
Bine ca macar au bunul simtz, unii creshtini, sa nu fie curioshi de felul atat de frumos in care shti sa te prefaci ca defapt tu nu esti un smerit. Poi nu ? decat un smerit prefacut atunci mai bine un nesmerit prefacut... poi nu?

:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D:D

rad shi eu dar nu cred ca e de ras... nu prea e de ras... :|

:dozingoff: ??????

smerenia,virtute dorita de crestini spre care tindem toti si pare de neatins,dar poate ca si este;valul de smerenie pe care DUMNEZEU il trimite din mila LUI asupra noastra ne face sa ne simtim PRAF IN VINT ,adica sintem total nesemnificativi in aceasta lume.Dar ce pacat ca se intimpla asa de rar !

Râul de foc curge în clocote

iar noi râdem si ne desmerdam si pacatuim fara sfiala

Deci, cu frica sa iubim pre Dumnezeu.

Celui drept de sigur ca legea nu-i sta înainte. Daca cei mai multi facând binele siliti, iara nu din buna lor vointa, si totusi se folosesc în urma fricei ce au, si de multe ori taie de la dânsii poftele lor, dara înca cei pacatosi?

De aceia auzim vorbindu-se de gheena, ca astfeliu mult folos sa tragem din amenintarea si din frica ei. Daca ar fi urmat ca sa-i arunce întrânsa pe cei ce pacatuiesc, fara ca dinainte sa vesteasca amenintarea de ea, desigur ca multi ar cadea întrânsa.

Daca chiar si acum, când ni se cutremura sufletul de frica, si înca sunt unii care pacatuiesc cu usurinta, ca si cum nici nu ar fi gheena, dara înca daca nici nu s-ar fi spus mai dinainte si nici un ne-ar fi amenintat, ce rele n-ar face?

Astfeliu ca dupa cum am spus deseori - gheena ne arata noua îngrijirea parinteasca a lui Dumnezeu, nu mai putin de cât împaratia cerurilor. Caci gheena conlucrând împreuna cu împaratia cerurilor, pe multi oameni prin frica îi împinge asa zicând în împaratia cerurilor.

Asa dara sa nu luam faptul acesta ca o asprime sau cruzime din parte-I, ci ca o mila si ca o îngrijire parinteasca si dragosre catra noi.

Daca n-ar fi amenintat pe Nineviteni pe timpul lui lona, desigur ca n-ar fi mai ramas cetatea lor. Daca n-ar fi amenintat cu gheena cu totii am fi cazut în gheena. Daca n-ar fi amenintat cu foc, nimeni n-ar fi scapat de foc.

El voieste a face cu totul contrare celor ce graieste, ca tu sa faci ceia ce voieste.

Nu voieste moartea pacatosului, însa graieste de moartea pacatosului, ca nu cumva sa cazi în acea moarte. N-a spus numai prin cuvinte, ci a aratat si faptul, ca astfeliu sa fugim de dânsul.

Ca sa nu creada cineva ca faptul gheenei este numai o amenintare, ci cum ca este gheena cu adevarat, aceasta zice, este învederat ce faptele întâmplate aici.

Sau nu ti se pare potopul este simbol a gheenii, potopul, care a nimicit totul prin apa? “Si precum în zilele cele mai ‘nainte de potop, mânca si bea, se însura si se marita pâna în ziua în care a intrat Noe în corabie”. (Mat. 24,38), tot asa era si atunci.

A fost prezis si atunci cu multi ani mai înainte, - precum si acum se prezice si cu toate acestea nimeni nu este cu bagare de seama, toti considera faptul acesta, toti îl cred ca ceva de râs, nici o frica nu are cineva nimeni nu plânge, nimeni nu-si bate pieptul. Rîul de foc curge în clocote, para îl atâta într-una una, iara noi rîdem si ne desmerdam, si pacatuim fara sfieala.

Nimeni nu se gândeste la ziua ceea, nimeni nu cugeta ca cele prezente trec, ca toate acestea sunt momentane, de si de altfeliu lucrurile ne striga pe fiecare zi si ne învedereaza acest adevar.

Mortile cele mai înainte de timp, schimbarile lucrurilor ce se petrec chiar înca traind noi, boalele si alte multe de acest feliu nu ne cumintesc.

Si înca prefacerile acestea le-ar putea vedea cineva petrecându-se nu numai în trupurile noastre, ci chiar în însusi stihile lumei. Dara apoi chiar si în diferitele faze ale vârstei noastre, noi pe fiecare zi vedem moartea, si nestatornicia vietei este caracterizata pretutindeni prin nestatornicia lucrurilor.

Niciodata nu ramâne iarna într-una; niciodata vara, nici primavara, nici toamna într-una ci toate trec, zboara si se scurg, asa si vieata noastra spre vesnicia fericita ori nefericita, dupa cum ne o vom pregati.

Sf. Ioan Gura de Aur

..si ar fi ceva practic.. spre exemplu gandul care l-a dus pe Sf. Antonie la desavarsire: Toata lumea se mantuieste, eu sunt singurul care nu se mantuieste

UN PARINTE SPUNEA CA CINE SE CREDE SMERIT ACELA NU ESTE SMERIT, CU ALTE CUVINTE E SMERIT MANDRULETU
« SMERENIA ESTE HAINA LUI HRISTOS » « CUNOASTEREA DE SINE ESTE DOAR PRIMA TREAPTA A SMERENIEI » . « MANDRIA SI SLAVA DESARTA SE IZGONESTE CU : SMERENIE,CUNOASTERE DE SINE, DEFAIMARE DE SINE, RABDAREA NECAZURILOR, A PUNE PE SEAMA LUI DUMNEZEU TOATE FAPTELE BUNE, LUCRAREA FAPTELOR BUNE IN ASCUNS, DEASA RUGACIUNE. »
« OMUL SMERIT NU SE VEDE NICIODATA SMERIT »
DUMNEZEU CELOR MANDRI LE STA IMPOTRIVA, IAR CELOR SMERITI LE DA HAR”
« NECURAT ESTE INAINTEA DOMNULUI TOT CEL INALT CU INIMA »
« SE SCOALA CEI NEINVATATI SI RAPESC CERUL. » « SEMNE DE NEMANDRIE : BLANDETEA, RAVNA PT. CELE BUNE, NEMANIEREA, URMARIREA PACII NU A DREPTATII. »

sa te crezi mai rau decat altii, te crezi mai prost decat altul, te crezi mai de nimic decat altul si atunci nu te mai superi cand te defaima cineva, cand te batjocoreste, cand te injoseste, cand te mustra cineva, cand pierzi ceva, pentru ca te consideri vrednic pentru a primi de la Dzeu toate aceste "vargute" :), toate aceste necazuri si ispite prin care te poti curati de focul patimilor

Cos, cum pot dobandi calitatile enumerate mai sus?

cu rabdare

:)

cand vrei sa incepi aceasta lucrare a smereniei, trebuie sa stii sa te calci in picioare, sa te osandesti pe tine insuti, apoi incetul cu incetul incepi sa capeti bucurie in inima ta

sa ne plangem pacatele, asta e foarte greu, Sf. Nifon lua o varga si se batea peste picioare ca sa-i vina plansul, apoi de la plansul cel firesc trecea incet incet la plansul cel duhovnicesc, la inceput este un plans al intristarii, mai apoi dupa multa nevointa, dupa ce ne curatim in aceasta baie a plansului, abia dupa aceea ajungem la plansul cel duhovnicesc, cand simtim bucuria lacrimilor.