Relatia mea cu Dumnezeu
 

M-am gandit sa incep un thread cu o tema...Sa spunem cum a fost experienta noastra cu Dumnezeu astazi.
Sa incep eu, ca exemplu: astazi m-am gandit la Dumnezeu rareori.Nu Il simt langa mine decat rareori, dar se poate sa fie o senzatie emotionala provocata de circumstante care tin de conditionare (gen in copilarie beam cacao si ma facea sa ma simt bine si cald, acum beau cacao si ma simt la fel).Pentru ca asa se sinte cand Dumnezeu este langa tine, ca o stare de bine?Nu stiu.Doar ca atunci cand ma simt bine ma gandesc la El.

Scuze pentru spamul in engleza de mai jos, dar mi se pare important continutul. Pe scurt, autorul (father Stephen, de care vorbeam pe alt topic) ne indeamna sa fim atenti la "sentimentele", "starea de bine" si eventuala exaltare pe care o simtim in relatia cu ceea ce am putea numi Dumnezeu - gresind.

Bine, o sa-ti spun si eu: astazi L-am simtit mereu aproape, am fost in stare de rugaciune permanenta, I-am multumit pentru toate lucrurile si evenimentele: pentru ca am trecut strada cu bine, pentru ca nu am cazut cand am alunecat, pentru ca mi-am facut o noua prietena, pentru ca am ajuns la cimitir si la biserica, pentru ca am avut ce pune pe masa, pentru ca n-am ocarat si n-am judecat un prieten care m-a intepat, pentru ca sunt asa de mica (spiritualiceste vorbind) incat ma ia in brate ca pe un copil, pentru ca ne-am intalnit cu preotul nostru drag, pentru ca sotul meu s-a spovedit...

Multumesc pentru raspuns, dar raspunsul ma face sa ma intreb: cum putem sti cand starea de bine vine de la Dumnezeu si cand nu?

Re
 

Depinde ce inseamna la tine starea de bine. Eu cred ca putem vorbi de starea de bine atunci cand ne referim la trup. In cazul sufletului, eu cred ca sunt bucurii sau trairi duhovnicesti. Cand vine Duhul Sfant la noi cred ca e o stare de bucurie, de fapt de iubire, nu stiu daca o putem cataloga ca si stare de bine(e prea putin spus).

Poti sa te simti bine si emotional.Bucurie, stare de satisfactie, sau de a nu avea nevoie de nimic, pur si simplu de nimic.La asta ma refer.Cum putem sti daca nu sunt fenomene care tin de psihic sau senzatii care vin de la Dumnezeu, "duhovnicesti" in lipsa de alt termen?

Cand ai parte de prezenta lui Dumnezeu, El iti aduce pace si bucurie in suflet. S-ar putea sa ne 'simtim bine' si cand facem un pacat dar, dupa cum a mai zs cinea, e ca si cum am bea dintr-o cupa cu ceva bun in ea, iar la fund e un scorpion pe care il inghitim. Dupa un pacat constiinta, care este vocea lui Dumnezeu in om, ne mustra si nu me putem ascunde de ea. Cel rau ne aduce teama si frica in suflet.
Sa avem mare grija sa nu cadem robi ai placerilor trupesti.

P.S. Zi "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa". Chemandu-l pe Hristos cu siguranta cel rau se va departa de la noi.
Doamne ajuta!

Pentru mine astazi a fost o zi perfecta pana acum, o zi minunata. Impreuna cu sotul meu ne-am spovedit si impartasit. Pentru prima oara de cand ma spovedesc m-am simtit "altfel". este total diferita starea de bine care vine din credinta, dragostea si nadejdea in Dumnezeu de starea de relativa placere produsa de lucruri lumesti, trupesti, efemere, etc. Parca nici dovezile de iubire ale sotului nu imi produc atata bucurie. Azi, acum, chiar sunt fericita, e o stare pe care nu o pot descrie dar stiu ca am pus inceput bun si anul ce va veni va aduce multa pace, liniste si bucurie in casa noastra.

va doresc tuturor sa va simtiti iubiti de EL!!

Cred ca inteleg bine ce anume cauti sa afli. Nu iti pot spune decat faptul ca mie imi este tare greu sa il simt pe Dumnezeu neincetat. Adesea uit de El ore intregi, iar cand imi aduc aminte, simt ca nu eu mi'am adus aminte de El, ci El mi'a venit in gand.
De ce simt asta, nu stiu. Pur si simplu simt ca nu eu imi aduc acel gand de aducere aminte, ci ca imi este dat.

Iti dau un sfat, primit de mine acum ceva vreme: "Nu mai gandi atat, da'ti drumul cu incredere si Dumnezeu te va tine."
Cred ca tocmai cautarea aceasta a ta si intrebarile neincetate spulbera mult din farmecul lucrarii lui Dumnezeu.

Cand ne straduim sa facem binele, avem chipul senin si inima linistita. Acea liniste nu poate fi decat de la Dumnezeu.

A-L simti pe Dumnezeu ca persoana vie si pururea prezenta este o nevointa de zi cu zi.
Cum putem oare simti lumina trecand prin noi, daca inca nu ne'am curatit "ferestrele".
Avem nevoie de multa nevointa spre a putea taia in noi mandria. Cand mandria va fi infranta, vom putea simti ce cautam.

Oare cum s-ar putea raspunde la o asemenea intrebare? Daca simti ceva si este un pic mai deosebit decat a altora, poti cadea in preamarirea de sine si nu-i bine. Daca ascunzi ceea ce simti cu adevarat, inseamna ca te rusinezi de Cuvantul si Dragostea Lui Dumnezeu. Oricum, daca nu veghem indeaproape, ispitele sunt multe si mari.
Eu nu mai stiu de cand am intrat pe nesimtite intr-o anumita relatie cu Dumnezeu. STIU ca e acolo si nu ma parareste decat cand... Il alung. Da, pot spune ca, uneori am savarsit pacatul cu buna stiinta si pentru un timp mi-a fost rusine sa mai privesc catre sfanta icoana! Mi se parea ca nu sunt demn sa-mi mai stea alaturi. Cu toate astea sunt sigur ca nu pleca, ci ramanea rabdator sa ma intorc din nou cu fata catre El si sa-mi cer iertare.
In plus, nu stiu, parca este ca o obsesie, (dar o obsesie placuta) sa raportez TOTUL la cum I-ar placea Lui. De o vreme ma lupt cu morile de vant si risc sa fiu considerat nebun (poate ca asa o fi, mai stii?) incercand cu disperare sa schimb ceva in firea lucrurilor. Uneori nu reusesc decat sa fac furtuna intr-un pahar cu apa, alteori dimpotriva, parca ceva se pune in miscare. Cert este ca nu e moment din zi sau din noapte in care sa fac abstractie de Dumnezeu. Ma surprind noaptea intre doua vise, vorbindu-I in gand, iar in ultimul timp si visele sunt mai usor de controlat, in sensul ca imi pot stapani slabiciunile subconstientului.
Ma rog mereu sa ma ajute sa-mi desavarsesc menirea pentru care-am fost trimis. Imi inchipui ca daca mi-a dat harul de a scrie cu usurinta proza sau poezie, bine-ar fi sa nu-l folosesc in scopuri efemere, ci sa sensibilizez pe ceilalti asemeni mie (comentariile versificate la poezie sunt in josul paginii, iar eu sunt C. Roman- incepand din 15 Dec.) Iar cu "menirea" asta, poate ca fiecare dintre noi ar trebui sa-si puna aceeasi intrebare: care-i rostul nostru pe lume? Ce stim noi mai bine sa facem? Nimeni nu este total nefolositor, fiecare dintre noi are acel ceva care sa fie de folos in Natura inconjuratoare. Este bine sa fim in locul potrivit si la momentul potrivit, decat in locul nepotrivit la momentul nepotrivit. Eu asa cred!
Doamne-ajuta!

"Those who speak a great deal about spiritual experiences are either in delusion or far worse. They should be avoided as guides for daily living. They can be the source of great confusion and sadness.

The experience of God is a sober thing and a sobering thing. It pushes us towards quiet and stillness and abhors the violation of intimacy. God is not a “high” (as in, “I am high on Jesus”), nor does God exist for the sake of our endorphins. "

Foarte bun citatul mai ales ultimul paragraf unde se explica ceea ce simt ADEVARATII DUHOVNICI!
" Experienta apropierii de Dumnezeu nu este neaparat ceva ce te unge pe suflet un fel de dolce farniente, asta de fapt este boala, si de cele mai multe ori inselare draceasca, ci este o experienta de TREZIRE la realitate, TREZVIE si MAI ALES DE SOBRIETATE in a vedea LUMEA DIN JUR!... nu stari de beatitudine, caldurica, de high ca in cazul drogurilor si alte prostii si partea proasta este ca mai si diseminam aceste IMPRESII si altora trimitindu-i pe cai false

N-am ajuns la masura ca Dumnezeu sa-mi vorbeasca direct. Totusi
azi mi-a facut o bucurie: mi-a vorbit prin voi si deja ma simt mai bine.
Pana acum Il simt pe Dumnezeu in altii, si asta ma bucura pentru ca
ma gandesc ca daca Il gasesc in aproapele atunci nu-I chiar asa
departe de mine, pacatosul.
Iertare.

Relatia mea cu Dumnezeu este cam ciudata.
Este mereu cu mine si eu cu El dar:
Am adeseori momente in care (din cauza necazurilor) ma intreb: oare ce vrea cu mine, de ce ma aflu pe pamant, care este rostul meu?
La fiecare lucru care nu-mi reusesc ma gandesc ca asa este voia Lui, dar nu reusesc atunci care este totusi voia Lui, daca asta nu si aia nu.
In fiecare zi comunic cu El si ii simt pezenta.
Ma deranjeaza oamenii care se afla intre noi si care ne perturba, organizarea credintei pe pamant.
Culmea este ca din pacate tocmai in biserica nu prea il simt.

Mda! E un mare semn de intrebare. Poate tocmai de aceea nu-ti prea ies lucrurile cum vrei tu.

Acum nu stiu cat este vina mea in treaba asta si cat este vina bisericii (preot, lumea de acolo).

juma-juma , dar oare asta te incanta cu ceva ? Iti da liniste si alinare un raspuns in favoarea sau defavoare ta ? Nu, nu cred ! raspunsul trebuie sa-l cauti singura , cu toata luciditatea !

Rugaciunile, cu cat le stii mai bine, cu atat te bucura si te ridica mai mult. Poate ca nu ai exercitiul rugaciunii si esti inca prea rationala, fara a da voie inimii sa participe. Poate. Incearca sa faci abstractie de oameni si cauta-L pe Dumnezeu, cand mergi la Liturghie, caci EL ESTE ACOLO!

Eu cred ca ai o relatie normala cu Dumnezeu, sau cel putin asemanatoare cu a multor crestini. Important este sa nu uiti sa comunici cu El, si sa iti dai seama ca El nu este doar in mintea ta, ci chiar este peste tot, inclusiv la biserica. Problema cu biserica cred ca se afla in locul in care esti, comunitatea, faptul ca tu, sau altii, vedeti biserica ca o modalitate de socializare mai mult. De asta spuneam mai demult in alta parte ca in experienta mea ca e bine sa mergi la o biserica "normala" , adica nu una care are ca idee centrala identitatea nationala, sau etnica, ci pe Dumnezeu, una in care oamenii care vin chiar vin sa se inchine lui Dumnezeu si nu pentru food fest, Romanian Week, scrierea revistei comunitatii, biblioteca comunitatii, si altele ca astea. Nu spun ca sunt rele, dar cumva devine greu sa il vezi pe Dumnezeu, sau cel putin asa a fost experienta mea.

@Noesisaa - ai dreptate tu.
Dar daca numai acolo se aduna oamenii? Si daca preotul "trebuie" sa fie si capul comunitatii?
Si este si locul unde multi oameni se simt bine si cauta sprijin si intelegere, ca in rest nu au unde si afirmarea pe care n-o mai au (ca n-au servicul potrivit, colegi, prieteni, familie, etc.).
Nu se face din pacate aceasta separare biserica (slujba, preot)-societate civila (biserica institutie pe parte sociala si comunitate).
Eu as vrea sa mutam socialul in afara bisericii si sa existe numai colaborare, dar nu se vrea.
Si chiar in biserica sunt probleme din cauza comasarii de slujbe (in aceeasi zi in trei ore, liturghie, pomenire, botez/nunta, probleme sociale de rezolvat, repetitie cor etc.) lumea este agitata, galagie pana se aranajeaza totul (mese, bagaje, etc.), de nu mai poti sa te rogi si nu se face nimic in tihna si asa cum trebuie (slujba slujba, mortii cu mortii, botezul/nunta cum trebuie etc.).

Imi doresc de multa vreme sa fiu adevarata, eu, totdeauna si in toate, in relatia mea cu Dumnezeu.Si mai ales cand ma rog, sa fiu loiala si credincioasa.Adesea, insa sunt nestatornica si trista .Se pare ca dusmanul mantuirii mele ma incearca mai ales cand ma asez la rugaciune.Nadejdea mea este numai la Dumnezeu ,Cel slavit in Sfanta Treime, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, care nu ma va parasi pana in sfarsit.