Intrebare
 

Am mai intai o intrebare pentru fetele de pe acest forum. Voi va machiati?

Daca are careva niste pietre de aruncat in my general direction, iacata-ma-s.
Eu da.

nu........Nu ca ar fi pacat prea mare(dar este pacat),dar nu vad sensul.Sa pierd timpul pt ce?

:21: Dar de ce este asa de important? Eu ma machiez doar la ocazii, si atunci discret. Machiajul e o arta si decat sa arat ca o pupaza, mai bine ma lipsesc. totusi, incerc sa arat ingrijit pentru cei din jur. nimanui nu ii place sa aiba in fata o persoana cu cearcane, cu par zbarlit si cu cosuri pe fata. e un gest respect fata de cel de langa tine. a, si mai este o problema - fardurile (cele de calitate, ca nu iti dai pe fata cu orice tampenie) sunt scumpe si iti cer timp si practica ... asa ca ma lipsesc!

Eu zic ca este destul de important. Decat sa te machezi adica sa dai bani pe panaramele alea si acest lucru a te machia este pacat mai bine te lipesti de el. Eu inteleg ca voi fetele vreti sa aratati bine , frumoase , una alta..... dar totusi am crezut ca fetele dupa forum nu se machiaza caci aici se gaseste lume cu credinta in Dumnezeu si care credeam ca incercati sa nu mai faceti pacate oricat de mari sau mici ar fi, incercati sa nu le faceti pe cele care le stiti ca sunt pacate.

Nu stiu daca mam facut explicabil. Dar sper sa intelegeti. Eu cred ca un baiat ar intelege aceasta situatie.

Nu inteleg ce legatura are credinta in Dumnezeu cu machiatul.Daca o fata se machiaza inseamna ca nu poate fi credincioasa?Sa nu judecam dupa aparente, ca Dumnezeu nu tine cont de ele.

Are, pentru ca e un pacat care tine de vanitate.
Makeupul nu imi este in nici un fel util mie ca persoana (nu il simt, nu se vede), este doar o masca pe care o prezint celorlalti in scopul de a-mi face aparenta fizica mai placuta decat este in realitate.
Exista bineinteles si cazurile nefericite in care makeupul produce o aparenta NEplacuta, si e inestetic inclusiv dupa canoanele societatii.

Eu am incercat sa zic ca este pacat acest lucru sa te machiazi si ca dai bani destul de mult pe ele..... nu am zis ca o fata nu este credincioasa daca se machiaza.

Eheee, Darkanian, ce bine ar fi daca nefolosirea fardurilor ar fi un etalon pentru credinta!... nu ai mai vedea nici o fata nemachiata pe strada. eu una inteleg ca este considerat pacat pentru este unul din muuultele lucruri care izvoraste din mandrie.... si cu toate astea, ce preferi: o fata cinstita si care se mai machiaza si ea din cand in cand sau o lenesa care nu se preocupa nici de aspectul ei fizic, nici de sufletul ei? fireste,am luat doua situatii fortat antinomice, in lume gasesti o gama variata de machiate sau de nemachiate, insa asta nu mi se pare absolut deloc un criteriu pentru a a judeca sufletul cuiva si nici pentru a lega o prietenie cu o fata ... e o aparenta, un aspect exterior, dar care, fireste, spune multe despre persoana respectiva.

Mai, mie mi s-ar parea un sacrificiu foarte mare, pe care recunosc ca nu sunt in stare sa-l fac acum, a renunta la makeups;) Cred ca as implora, "haaaai, macar pudra compacta, pretty pliiiiiix".

Asa ca nu le consider lenese pe cele care nu poarta machiaj. Le consider mai puternice decat mine, indiferent care ar fi motivul pentru care au ales asta.

Eu nu vreau sa judec pe nimeni .... iar asta cu fata "ce preferi: o fata cinstita si care se mai machiaza si ea din cand in cand sau o lenesa care nu se preocupa nici de aspectul ei fizic, nici de sufletul ei?" eu nas avea nimic impotriva. Fiecare este liber sa aleaga ce vrea .... dar eu as fi vrut sa inteleg mai bine de ce este machiatul atat de important pentru o fata... am inteles ca vreti sa aratai frumoase etc. dar de ce sa te dai cu asa ceva cand poti fi u insuti.

Uite vreau sa imi cer scuze de la toti cei care probabil sau suparat pentru acest lucru si pentru intrebarea aceasta nebuneasca.

Scuze, Darkanian, acum am vazut postarea ta din urma.... Pai stim ca si mandria, si vorbitul in desert, si lenea de rugaciune, si judecarea aproapelui sunt pacate mari... si eu ce fac?! raspunsul este trist si ironic: ma machiez!

Acum am vazut si ultima postare - nu cred ca e nevoie sa iti ceri scuze si nici nu cred ca ai suparat pe nimeni, eu, cel putin, doar m-am amuzat si am gandit ca, in general, baietii se uita la niste lucruri atat de artificiale (unii vor o frumusete, altii vor sa nu fie machiata). De aceea m-am si infierbantat putin. Si da, e putin nebunesc sa doresti sa stii ce e in capul unei fete! :)) Dar deja am intrat in lucruri mult prea lumesti pentru acest forum. Iarta-ma!

Uite simt ca am suparat niste lume in seara aceasta imi pare rau pentru acest topic aiurea deschis si pentru ceea ce am vorbit.

Re
 

Iertati-ma ca intru in discutii 'de fete'.Am si eu ceva de zis. O fi machiajul o arta, dar nu cred ca e una pozitiva. La faza cu 'ingrijitul, dpmdv frumusetea fizica e relativa. Mie mi se poate parea fruumoasa o fata, altuia nu. Mie, personal, nu imi place cum arata o fata machiata, pentru ca nu mai e ea ,e o masca. Normal ca nu stai cu parul zburlt, dar nu sunt de acord nici cu machiajele,ca pe strada nu e teatru. Fiecare face ce vrea si nu vreau sa judec pe nimeni si nici nu o fac. A mai zis cineva ca ce sa alegem dintre e fata/femeie machiata si care se ingrijeste de suflet si una nemachiata care nu se ingrijeste... Credeti ca numai aceste 2 categorii de persoane exista? As alege una care sa nu se machieze si sa se ingrijeasca de suflet.
Machiajul nu face deca sa scoata in evidenta anumite trasaturi fizice(ochii buzele etc) si sa starneasca intr-o masura instinctul sexual.

Eu recunosc ca ma machiez si vopsesc, dar daca de machiat nu sunt "dependenta", de vopsit........ce sa spun, de 10 ani am o alta culoare a parului si nu reusesc sa ma conving sa revin la vechea culoare. Nu sunt una din ac. pers. care nu iese din casa nemachiata dar atunci cand am timp folosesc doar fond de ten, pudra si rimel.

nu ma machez si nici nu ma voi machia vreodata...nu are rost sa-mi pun o masca de fond de ten cand pot arata binisor si naturala cu toate ca in ziua de azi fetele nemachiate sunt considerate invizibile(cel putin la varsta mea,dar asta este)...dupa mine cele care se machiaza sunt mai urate sau egale ca celelalte care nu fac asta doar ca ele se ascund sub masca de pudra si nu se vede nicio imperfectiune a pielii sau cos

Nu trebuie sa ne facem placuti lumii , trebuie sa ne facem placuti lui Dumnezeu .

...
 

Nu mai tin minte unde am citit, parca intr-o carte a parintelui Paisie Aghioritul, unde spunea ca machiajul, vopsitul este pacat, pt ca slutim chipul pe care ni l-a dat Dumnezeu, adica ca si cum i-am spune Lui: "Doamne, Tu m-ai facut urata, ma fac eu frumoasa cum stiu". Asa cum ne-a lasat Dumnezeu, asa trebuie sa ramanem. Asta cu machiatul, cu purtatul bijuteriilor, sunt obiceiuri idolesti, dracesti, de la vechile zeite. Parca parintele Cleopa, spunea ca singura bijuterie pe care s-o poarte omul, e verigheta. Doamne ajuta!

Prietena mea se machia destul de tare si aproape nu iesea din casa fara sa fie "mascata" cum ii ziceam. Anul trecut in postul Craciunului s-a hotarat sa nu se mai machieze-citea o carte cu Parintele Porfirie si a spus ca de dragul Parintelui, nu se mai machiaza pana la Craciun. Desi a trecut destul de greu de perioada aceea, de atunci nu s-a mai machiat niciodata, i se pare o prostie acum si chiar si-a dat seama ca e mult mai frumoasa fara vopsele. Ea spune ca e meritul Parintelui. :)

nu ma machez cu toate ca am avut ceva de pierdut din cauza asta(ma refer la prietenii caci baietii vor fete cat mai atractive si frumoase fizic iar fetele vor prietene cu care sa vorbeasca despre moda,farduri,firme,etc) dar decat sa fiu falsa si sa ma ascund sub o masca de fond de ten mai bine naturala chiar daca par mai urata

Un lucru sa fie clar, ca se macheaza femeile credincioase sau nu, biserica considera aceasta un pacat , mai ales unul venit de la pagani.
Ok !, acum despre fenomenul machiaj al femeilor aproape dependente de el.
Poate ca nu este un pacat chiar atat de mare, insa, sa ajungi a-ti petrece pana la 3 ore in fata oglinzii pentru acest machiaj, deja tine de o adulare de sine, sau nu stiu cum sa-i spun fiindca, am observat ca prea se exagereaza in anumite situatii .
Parca prea afisezi o masca pe chip, o masca ce-ti acopera aproape toate trasaturile reale ale chipului tau.
Un retus, o ameliorare si niste acoperiri finute ale unor defecte, nu spune nimeni ca reprezinta o tragedie, dar de aici pana la a te transforma efectiv, deja vorbim despre altceva.
Cand mergeam la gradinita la nepotelele mele sa le iau, in Japonia, am observat ca mamicile lor nu se macheau, pe strada, de asemenea erau atat de naturale si pareau atat de serioase. ...
Cand eram la scoala, profesorii se cam luau de fetele care se macheau, mai ales destul de vizibil si, pe buna dreptate, calculand procentual, 90 la suta dintre acestea nu invatau mai deloc, nu dadeau importanta invatatului, astfel profesorii ajungeau sa le critice, pentru timpul acordat infrumusetarii si pe cel pierdut, menit studiului.
Nu-mi place cand vad fete atat de tinere care-si trantesc un kilogram de farduri pe chip, pe chipul acela, oricum frumos si plin de vigoare tinereasca.
Pacat, pacat ca nu-si dau seama cat de pretuita este tineretea in sine si cat timp vor avea dupa 35 de ani sa-si schimonoseasca chipul incercand sa-i ascunda ridurile si oboseala.
Am intalnit o fata de 30 de ani care avea parul terminat si se plangea ca i s-a degradat prea tare si spunea ; " ma vopsesc de la 16 ani, nu am gandit ca atunci nu era nevoie de asa ceva, iar acum am ajuns cu parul terminat, nici nu stiu ce sa-i mai fac, este rar, sta aiurea, nici nu mai stiu ce culoare este cea originala..."
Iar paradoxul machiajului este ca , barbatii nu se dau chiar in vant pentru el...Cum saruti o femeie pe chip atunci cand buzele-ti ating un strat gros de fond de ten, uleios de atata crema, sau cand pe ochi sta incremenite niste gene intoarse cu rimel, sau un par rigid si lipsit de finete intepenit de atata fixativ ? Nu stiu, dar nu mai pare atat de romantic, desi atractia pare sa vina spre chipul acela " transformat ".

Eu ma machiez foarte rar, dar stiu ca la baieti nu le prea place machiajul, am un frate mai mare ca mine , el nici nu vrea sa auda de machiaj, zice ca e mai bine sa vezi persoana naturala, decat sa te sperii de ea sau sa iti faci o impresie gresita despre frumsetea ei si cand o vezi fara machiaj sa fi surpris, pt ca daca sti arta machiatului, cum zicea cineva mai in urma, poti sa ascunzi defectele fizice ale fetzei foarte bine, apoi am mai citit in cartile lui Danion Vasile despre machiaj,nici el nu e de acord, si fostul prieten cand imi dadeam cu fond de ten imi zicea "iarasi te-ai tencuit :)) nu-i placea deloc", dar eu zic ca cine se machiaza, se machiaza din complexe, eu am un complex cu tenul, ca nu mi perfect, mai am un cosh, 2 si uneori recurg la fond de ten, dar destul de rar, deoarece si cu fondul ala de ten nu ma simt bine, oricat de bun ar fi el, ori ma mananca fatza, ori il simt pe fatza, ori am impresia ca se vede urat, ori ca is falsa, ca nu s eu...ar fi frumos ca toti sa ramanem cu piele de bebelushi:D.
E pacat machiatul, precum e pacat si purtatul zorzoanelor, nu inteleg de ce in traditia crestin ortodoxa este datina ca la fetitze de mici sa le faca gauri in urechi si sa le puna cercei, de ce nu lasa la decizia lor cand cresc, si asa ramai cu gaurile pe viata, nu ti se astupa, am vazut si fete de preot care au gauri si cercei de mici.
O mare prostie zic ca este vopsitul parului, ceea ce am experimentat si eu la sugestia fostului prieten, ca as fi mai altfel daca m-as vopsi pe par, am stricat un par frumos si lung si carliontzat, apoi a trebuit sa ma tund din 2 in 2 luni sa scap de vopsea, sa stau cu 3 culori in cap, pt ca sa scapi de vopsea de tot trebuie sa nu te mai vopsesti, sa lasi parul sa creasca,sper sa nu mai fac greseala asta si cand o sa am par alb, cu par alb sa fiu :D.

[quote=andrei25;199200]Nu mai tin minte unde am citit, parca intr-o carte a parintelui Paisie Aghioritul, unde spunea ca machiajul, vopsitul este pacat, pt ca slutim chipul pe care ni l-a dat Dumnezeu, adica ca si cum i-am spune Lui: "Doamne, Tu m-ai facut urata, ma fac eu frumoasa cum stiu". Asa cum ne-a lasat Dumnezeu, asa trebuie sa ramanem. Asta cu machiatul, cu purtatul bijuteriilor, sunt obiceiuri idolesti, dracesti, de la vechile zeite.

Cred ca in cartea lui Danion Vasile ai citit.

Pe ce vă bazaţi în această hotărâtă afirmaţie ? Care este documentul biblic, patristic sau arhieresc prin care machiajul este calificat ca fiind păcat ? În care catehism ortodox apărut cu binecuvântare arhierească aţi întâlnit această judecată morală ?

"Podoaba voastră să nu fie cea din afară: împletirea părului, podoabele de aur şi îmbrăcarea hainelor scumpe,

Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu.

Că aşa se împodobeau, odinioară, şi sfintele femei... "

(1Petru 3:3-5)
In orice caz, inainte de a aplica rimelul sau rujul, poate ne-ar fi de ajutor sa ne punem cateva intrebari:

* Folosesc machiaj pentru a aparea in ochii altora altfel decat sunt (mai matura, mai sigura pe mine, etc.)?
* Incerc sa ascund nemultumirea/nesiguranta fata de felul in care m-a creat Dumnezeu?
* Ii multumesc lui Dumnezeu pentru modul in care m-a creat?
* De ce ma machiez?Ale cui complimente sper ca voi primi, sau a cui aprobare o doresc?
* Petrec foarte mult timp pentru a ma machia, sau a ma infrumuseta, iar pentru rugaciune sau alte preocupari duhovnicesti imi ramane foarte putin?
* Gandirea si atitudinea mea este modelata de Hristos, sau de duhul lumii acesteia?
* Demonstrez echilibru si stapanire de sine?

http://dulcecasa.blogspot.com/2008/1...machiajul.html

Apoi iti voi spune in mod direct ca machiajul este o revolta la adresa lui Dumnezeu, pe Care, poate, il mai accepti ca pe Creatorul vietii tale. Nu iti place chipul pe care ti l-a daruit; consideri ca stii ceva mai mult decat El si incepi sa retusezi. Dar in mod artificial, caci omul nu poate schimba in mod natural creatia lui Dumnezeu. Si o donare o face tot din ceea ce exista deja, dintr-un dat pe care oricum nu si-l poate explica.

Maica Domnului nu a consultat niciun catalog de „frumusete”, nu a folosit machiaje mult prea costisitoare si mult prea false, nu si-a dezgolit nici macar parul inaintea oamenilor, dar a ramas cea mai frumoasa femeie din lume, cea mai cunoscuta frumusete a neamului omenesc. Daca sufletul tau nu este curat si frumos, atunci, oricat ai incerca, nici trupul tau nu va fi frumos. Cel mult va fi atractiv, sexy, dorit de cei ce nu mai vad decat trupuri si nu mai doresc decat trupuri. Ma gandesc si la un exemplu strict omenesc: actritele anilor ‘40 aveau ceva aparte, care lipseste celor de azi… Aveau o frumusete aparte, o lumina in toata fiinta lor. Fara a se dezgoli si fara a provoca, iti „furau” atentia si simteai ca intr-adevar sunt deosebite.
http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...ura-a-curviei/


Acest „ceva” lipseste astazi nu doar de pe ecrane, ci mai de peste tot! Goliciunea nu ne mai arata femeia, ci doar trupul ei. Nu ne mai pasa de lumina ochilor ei, de frumusetea chipului, ci dorim orbeste doar vederea sau posedarea trupului ei, goliciunea ei, care in zadar va incerca sa umple goliciunea trupului si a sufletului nostru. Dar ce facem daca femeia vrea ca toate acestea sa se intample? Ce facem daca ea isi doreste sa fie redusa la abjectul stadiu animalic? Ce facem daca pana si machiajul „netezeste” acest drum al atragerii barbatului in cursa mizera in care el sa doreasca trupul ei?

Sa ne gandim iar la Maica Domnului… imi vei replica ca altele erau vremurile si alta a fost cultura acelor vremuri… Va trebui sa intelegi ca nici eu nu iti propun sa umbli in pelerine kilometrice, acoperita cu valuri mult prea negre. Te invit la decenta, la modestie si la demnitate. Te invit sa nu te cobori la stadiul de „momeala” publica; stiu ca iti doresti recunoasterea frumusetii si a supletei corporale. Dar daca Cineva ti-a daruit un astfel de corp, atunci nu-l darui tuturor, oriunde si oricand.

Un mare sfant egiptean, Moise Arapul, s-a luptat zeci de ani cu o mare, cu o enorma ispita. In adolescenta lui, pe cand inca mai era la casa parintilor lui, inainte de a se retrage in pustiul Saharei, a vazut o fata. Erau impreuna la arat. Era o fata extrem de frumoasa, bine facuta, care, pentru ca era foarte cald, lasase cam mult la vedere. Insa nu s-a intamplat absolut nimic intre ei. Poate ca a si uitat-o in scurt timp. Dupa ce s-a calugarit, deja fiind la o varsta inaintata, au inceput niste ispite groaznice, la prima vedere incredibile. In fiecare zi i se arata diavolul sub chipul acelei fete, i se aseza in brate si incepea sa-l mangaie, sa-l cheme la pacat, la desfrau.

Iar Sfantul Moise, cu lacrimi in ochi, se ruga lui Dumnezeu sa ridice de la el aceasta ispita, pentru ca de multe ori era la marginea disperarii. Doisprezece ani s-a luptat zi de zi cu aceasta vedenie demonica, cu aceasta invitatie la desfrau. El nu trebuia decat sa accepte in inima sa acest pacat si era de ajuns, pentru ca pacatul trupesc nu ar fi putut avea loc. Doisprezece ani a asteptat ca o simpla privire si un simplu gand pacatos sa-l paraseasca si sa nu-i mai chinuie trupul imbatranit.

Bine, dar în aceeaşi logică de ce, dacă suntem bolnavi, să mai mergem la doctor ? Nu este aceasta revoltă la adresa lui Dumnezeu pe care, poate, îl mai acceptăm ca pe cel care ne-a dăruit trupul care, iată, nu ne mai place şi vrem să îl îngrijim ? Eu cred că amândouă, suflet şi trup, sunt daruri ale Domnului şi pe amândouă trebuie să le îngrijim. Desigur, adesea vedem că există o eroare, adică îngrijirea trupului excede îngrijirea sufletului, raportul just dintre ele fiind invers: există un primat al sufletului. Asta, însă, nu înseamnă să nu ne îngrijim trupul de loc. Nu înseamnă să nu ne pensăm sprâncenele sau mustăţile ori părul de pe picioare (sau să nu ne bărbierim, dacă suntem bărbaţi). Chiar şi machiajul găsesc că e foarte potrivit să fie folosit: probabil că aţi avut norocul să nu aveţi faţa ciupită de acnee: dacă aţi fi avut-o, folosirea machiajului găsesc că ar fi OK.

[quote]
Maica Domnului nu a consultat niciun catalog de „frumusete”, nu a folosit machiaje mult prea costisitoare si mult prea false, nu si-a dezgolit nici macar parul inaintea oamenilor, dar a ramas cea mai frumoasa femeie din lume, cea mai cunoscuta frumusete a neamului omenesc.
Da, nu s-a machiat fiindcă cu avea nevoie. Potrivit Sf Tradiţii, frumuseţea ei era perfectă. Dar dacă nu ar fi fost aşa ?
Nu am auzit ca Isus să o fi repezit pe femeia bogată (Maria din Magdala ?) care vine cu nard scump. Dimpotrivă, îl apostrofează pe apostolul Iuda, care se arată foarte grijuliu cu banii ce s-ar putea obţine prin vânzarea acestui produs de parfumerie.

Da, dar nu nu discutăm despre goliciune aici, care e păcat împotriva virtuţii pudorii, ci discutăm dacă este sau nu un lucru intrinsec rău ca femeile să se machieze. Machiajul e altceva decât goliciunea trupului, eu îl văd chiar ca pe opusul ei.

Asta, iarăşi, nu prea are legătură cu machiajul. Tânăra care îl ispiteşte în gând, probabil că era şi ea tare bătrână atunci.

Acuma, în legătură cu citatul din 1 Petru: eu înţeleg că, atunci când apostolul spune "să nu ne fie podoabă", se referă la să nu ne lăudăm cu cele exterioare. Ne invită la prudenţă, modestie şi atenţie orientată mai ales spre cele sufleteşti. Folosit cu măsură şi atunci când trebuie, eu nu cred că machiajul o îndepărtează pe o femeie de la cele care au importanţă mai mare decât chipul, tot aşa cum, atunci când ologul îşi cumpără o pereche de cârje, nu înseamnă că face păcat şi că de sufletul lui nu îi pasă. Părerea mea. Deci, dragi surori, să nu credeţi că grija pentru chip este păcat, dacă asta nu vă împiedică de la împodobirea sufletului cu bijuteriile care nu ruginesc şi Îi plac Domnului cel mai mult !

* Folosesc machiaj pentru a aparea in ochii altora altfel decat sunt (mai matura, mai sigura pe mine, etc.)?
* Incerc sa ascund nemultumirea/nesiguranta fata de felul in care m-a creat Dumnezeu?
* Ii multumesc lui Dumnezeu pentru modul in care m-a creat?
* De ce ma machiez?Ale cui complimente sper ca voi primi, sau a cui aprobare o doresc?
* Petrec foarte mult timp pentru a ma machia, sau a ma infrumuseta, iar pentru rugaciune sau alte preocupari duhovnicesti imi ramane foarte putin?
* Gandirea si atitudinea mea este modelata de Hristos, sau de duhul lumii acesteia?
* Demonstrez echilibru si stapanire de sine?
Intrebarile sunt preluate de la Maica Siluana

Cred ca depinde scopul cu care faci unele lucruri(cum arata intrebarile de mai sus)plus ca mai sunt si lotiunele de corp, cremele de fata, oja, spuma de baie, sapunul,samponul,antiprespirantul.......
Sa vb cu duhovnicul nostru, tema asta s-a mai discutat pe forum cu machiajul si podoabele, pun link-ul
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...?t=4704&page=2

Dar bijuterii....
 

...purtati?

A te machia este pacat doar atunci cand este pagubitor tie si celor din jur. Asta se intampla aproape cu orice.

Cred ca, in aceasta privinta, ar trebui intrebati preoti si duhovnici mireni, nu calugari.
Un duhovnic calugar iti va spune sa traiesti viata intr-un fel de semicalugarie.
Un duhovnic mirean stie cel mai bine cu ce se confrunta un om ce traieste in lume, care se duce la scoala, la serviciu, care are viata sociala, prieteni.
Un calugar e cam strain de toate astea si nu le intelege.

De n ori m-am spovedit la parintele de pacatele astea ale podoabelor si machiatului.
Un parinte din moldova m-a scapat de gablonturi cand m-am dus la el, si-a pus mainile pe urechile mele si mi-a spus sa dau jos "sarmele" (erau niste verigi mici de argint) si la sfarsit m-a intrebat.. imi fagaduiesti... fagaduiesti lui Dumnezeu ca nu mai porti niciodata asa ceva? Ce era sa zic: am fagaduit. Si m-am tinut de asta o vreme, pana cand m-am gandit ca trec peste ea fagaduinta, o sa ma ierte Dumnezeu.

Problema a fost ca pielea mea nu mai suporta bijuteriile, fac alergii si numai dupa putin timp. Aveam alergie la nichel inainte, acum uneori ma trezesc ca si verigheta ma deranjeaza din cand in cand. Cumva patima asta s-a rezolvat de la sine, sau de la Dumnezeu, ca de la mine in nici un caz.

Cealalta MARE PATIMA a mea a fost creionul de ochi. Nu costa o avere, era chiar bicisnic de ieftin si de mare efect, si stiam in sinea mea ca orice s-ar intampla, pe o insula pustie, printre celelalte obiecte, voi lua si un creion de ochi. Spovedeam creionul dar stiam ca nu voi renunta. Nici macar nu doream sa ajung genul de femeie care nu mai poarta negru pe la ochi, dupa ce ani de zile avusesem aceasta imagine goth, intensa, whatever. Ma speria gandul ca la un moment dat, as putea sa ajung eu sa nu mai vreau. Si in acelasi timp resimteam teama asta ca pe un groaznic pacat impotriva Duhului Sfant, ca si cum Ii spuneam stii ce, lucreaza in inima mea, dar nu te atinge de dermatograf. Fa-ma cucernica, dar nu prea. Si cu mandra, si cu draga.

Fratilor, nu ma intrebati cum, de ce, cand si in ce fel am ajuns, in preajma primei Impartasanii, sa nu mai pun nimic pe fata. Nici macar nu am sentimentul vreunei renuntari, sa zic ca eu, de dragul lui Dumnezeu, am renuntat la ceva ce imi placea. M-am trezit pur si simplu ca nu mai aveam nevoie, ca nu mai doream, si unul sau doua experimente pe parcurs, in ciuda acestui nou bun simt dobandit, au fost dezastre si mi-era mie jena ca m-am fardat.

Ceea ce inainte mi se parea frumos si seducator, acum imi parea in oglinda ca fiind agresiv, fals si intr-o anumita masura, respingator.

Nu am spus asta ca sa ma laud, poate vi se par fleacuri, insa daca ati sti cat de atasata eram de bijuterii si de dermatograf, vi s-ar parea si voua, ca si mie, o minune imensa faptul ca am fost eliberata de ele (cel putin pana acum).

Cred ca in realitate, mi s-au curatat putin ochii, adica vad altfel frumusetea si naturalul, mai putin distorsionat decat inainte.

Mai demult era o moda, nu stiu daca in toate zonele, dar la 18 ani sau la 14 ani parintii le cumparau la baieti si fete lantisoare de aur, acum e moda ca la baieti la botez sa se duca bratara de aur si la fete cercei(asta e demult).
M-am trezit in clasa 9 de liceu ca jumate din clasa avea atarnat la gat lantisor de aur, si apoi in clasa 11 ca aveau cel putin 1 inel de aur fetele pe deget.
Pe mine una niciodata nu m-a atras aurul, am primit si eu lantisor si inel si bratara si imi stau in cutie , de multe ori am vrut sa le vand dar nu am voie.
Nu-mi place deloc sa vad la baieti lantisoare la gat...
Pe mine m-a atras curentul asta hand made, lantisoare, cercei colorati in diverse forme, facute de mana, am si cumparat cercei vreo 4 perechi si i am purtat, dupa aia mi s a parut ca asa stupid arata si am renuntat..........
Eu nu suport inelele pe deget, ma mananca ma strang, plus ca am degete foarte mici si subtiri.....
Ceasurile si bratarile iarasi nu mi plac, imi aluneca de pe mana si ma incomodeaza.
Dar sincer cand vad pe cineva purtand , uneori admir, uite ce inel fain ai, uite ce bratara faina ai.........

Nu ma machiez si nici nu port bijuterii. Nu vad sensul. Am mai avut si eu micile mele rataciri cu machiatul , dar oricum stiam ca e o prostie ce fac. Prietenele mele ma iubesc si nemachiata. La locul de munca sunt apreciata si nemachiata. Barbatii care m-au apreciat , m-au apreciat tocmai din acest motiv, pentru ca ma port naturala. Si atunci de ce m-as simti complexata ca nu ma machiez? In general barbatii nu pun mult pret pe ,,nimicurile femeiesti´´, cum ar fi machiaj, bijuterii, haine, gentute, pantofiori...Practic, noi femeile ne dorim ,,sa aratam bine´´ pt. alte femei( pt a fi invidiate), pt ca oricum barbatii nu observa lucrurile astea.

Si eu eram si inca mai sunt obsedata de dermatograf, mai ales ca am ochii mai 'stersi' (ochi albastri, gene rare).
Apoi frustrarea mea a pornit inca din copilarie. Eu avand o fata mai alba, fara 'bujori in obrajori', toata lumea ma interoga mereu, ca de ce sunt asa de palida, sunt cumva bolnava, ma simt rau? :76: Devenise un cosmar pentru mine :(
Incepusem sa ma simt din ce in ce mai urata, iar cand ieseam afara, aveam impresia ca sunt un monstru spalacit si respingator!
Si ca sa mai scap de complexe, am inceput sa ma spoiesc inca de pe la infima varsta de 10 ani!
Abia acum 2 ani am renuntat complet la machiaj, dar tot n-am scapat de 'monstrii interiori'.

V-am dat un exemplu cat de mult rau poate face o critica negativa.

Da, eu port. Ma face sa ma simt mai bine, mai feminina, ceva mai sigura pe aparitia mea in lume (pentru ca sunt timida si anxioasa din fire). Nu vad de ce ar fi un pacat - nu dau sau cer bani pe diamante si bijuterii scumpe, imi plac cele simple dar de efect. Imi place sa potrivesc culorile.

Nu ma machiez, nu poentru ca as considera ca este pacat ci pentru ca nu am reusit niciodata sa ma obisnuiesc, mi se pare ca nu mi se potrivea. Mult timp am avut o acnee foarte rea si incercam sa o mai maschez dar mi-a trecut.

Cred ca a te ajuta de cateva lucruri artificiale ca sa te simti mai bine in relatia cu ceilalti sau mai bine in relatia cu propriul trup este un lucru bun, care evita alte probleme - frustrarile, complexele, teama de a nu fi acceptat etc.
Interbarea este, daca cineva renunta la toate aceste tertipuri feminine pt ca sa i-a spus un calugar sau asa scrie in nu stiu ce indrepotar de spovedanie, dar se simte prost din cauza asta, se simte altfel (intr-un mod inutil), se simte judecata, se simte inferioara etc, la ce foloseste? Nu o incurca sentimentele astea mai tare in viata duhovniceasca decat o eventuala mica vanitate ca arata mai bine decat ar permite natura?

Ba da, incurca, si e greu. Dar mie radacina acestor "suferinte" ca sa zic asa, mi se pare mai grava decat efectul. Teoretic, eliberarea asa cum o vad eu, ar presupune sa nu mai ai nevoie, sa nu mai fii complexat/a, sa nu mai conteze felul in care te percep ceilalti - mai ales ca noi nu stim de fapt cum ne recepteaza ceilalti, in domeniul asta nu facem decat sa ne proiectam propriile temeri :)

Un lucru pe care l-am invatat la cursurile de psihoterapie - foarte logic de altfel, si care de fapt nu era o noutate, ca si Sfintii Parinti aveau aceeasi viziune - e ca teama nu trebuie evitata, bagata sub pres, ci infruntata.

Daca eu ma simt nesigura in lume - o anxietate sociala, sa zicem, sau na, 'de frumusete' - mijloacele de a atenua aceasta teama sunt de fapt conduite de asigurare care de fapt nu rezolva problema de fond, ci doar conduc la perpetuarea acesteia in timp. Dpdv psihologic, fiind nesigura si punand accesorii care sa te faca sa te simti mai bine, si facand asta in mod repetat, nu faci decat sa iti intaresti urmatoarele convingeri:

- e rau fara bijuterii/makeup, pentru ca ti-e teama ca esti urata si teama este un disconfort in sine
- bijuteriile/makeupul alunga acest disconfort
- in concluzie e bine cu elemente artificiale, ca ele te fac mai atragatoare si disconfortul dispare (nu ma refer la binele duhovnicesc, evident, ci la binele subiectiv, starea noastra de ok)

Daca nu decizi sa iei anxietatea asta in brate, s-o "consumi", daca vrei, s-o traiesti si s-o epuizezi, trecand prin ea, expunandu-te fara accesorii si makeup si supravietuind experientei, nu o sa inveti niciodata ca:

- poate fi bine (la fel de bine, poate chiar mai) si fara elemente artificiale

Desi, daca ai invata lucrul ala, atunci nu ti-ar mai fi teama. Pentru ca in primul scenariu bijuteriile sunt un paleativ pentru o problema care in acest al doilea scenariu, ar deveni inexistenta.

Nu stiu cat de complicat e ce am explicat, dar un principiu de baza in terapia anxietatilor de toate felurile (inclusiv cu atacuri de panica, fobii, whatever). Bagatul sentimentului de inadecvare sub pres si mijloacele astea paleative nu folosesc la absolut nimic, au efect doar temporar si contribuie in fapt la perpetuarea unor comportamente si ganduri false.

Cu alte cuvinte, nu "invatam" niciodata ca suntem frumoase si fara, daca nu incercam si nu ne expunem si fara.

Din punct de vedere duhovnicesc, e mult mai complexa chestiunea asta si, lasand la o parte chiar si vanitatea noastra, chiar si educatia defectuoasa si modelele promovate de societate (trebuie, ca femeie, sa fii "aranjata", sa fii "sigura pe tine" etc), cred ca ajungem la modul in care privim lumea si pe noi insine, un mod care e artificial, fals. Daca am fi ceea ce am fost creeati initial sa fim, am percepe cu totul altfel frumusetea si feminitatea si rolul nostru in comunitate.

Nu zic ca am habar cum ar fi, dar sunt convinsa ca atat timp cat inca ma simt aiurea pentru un cos, cat inca mai am nevoie de confirmare ca arat bine, cat inca mai simt nevoia sa "make a stand" acolo unde apar si functionez, ma aflu in eroare. Nu stiu care o fi modul ideal, duhovnicesc, de a _vedea_ lumea, pe aproapele, frumusetea etc, dar clar e altul decat al meu.

Noi zicem ca Maica Domnului era frumoasa si ca din cauza asta nu era nevoie sa isi bata capul cu aspectul fizic. Eu sunt sigura ca de fapt Maica Domnului habar nu avea ca e frumoasa, ca nu o preocupa deloc chestiunea asta, nu cred ca avusese vreo oglinda in Templu si nici ca avusese cine sa o laude dintre preoti si cei cu care avea contact. Si asta nu inseamna ca nu avea grija de trup, dar grija fata de trup poate insemna doar atat: sa fii curat si sa te hranesti, ca pana una alta nu suntem ingeri, si sa te pazesti de rani.

De ce este pacat sa te machezi?Doamnele preotese de ce se macheaza daca este pacat(majoritatea)?Scrie undeva ca este un pacat...pacat este sa iti faci operatii extetice dar daca iti dau cu ruj la buze cand pleci undeva nu cred ca este un pacat asa mare

Una e a te ruja , a te pieptana , a arata cat de cat ingrijit , si alta e MACHIREA ce o putem asemui MASCARII , atentie la sens si la consecinte . Cat privesc preotesele , ei uite , preoteasa de la biserica unde merg regulat , n-are pic de ruj , e naturala , asa cum a lasat-o Dumnezeu . Asa ca nu mai generaliza , te rog FRUMOS .:9:

Nu doamnele preotese si nici preotii nu trebuie sa ne fie modele primare ci Hristos apoi Maica Domnului. Le-ai numarat pe preotese ca sa vezi ca majoritatea se machiaza? Oricum nu are relevanta.
E adevarat ca preotii si familiile lor trebuie sa fie modele demne de urmat, dar asta e situatia si ei sunt oameni, nu numai noi.Si totusi exista modele demne de urmat.
E o ispita a vrajmasului aici, el incearca sa ne aduca justificari, in general, pentru pacate: "uite si preotul X face asa si preoteasa Y la fel. Chiar si toti vecinii de la 1 la fel". Totusi sa nu ne amagim si sa e justificam pacatele. "Dar lasa ca nu e asa mare pacat". Nu o fi, dar acest pacat despre caer zicem ca este mic, repetqndu-l sau/si adunandu-l cu ceelalte pacate mai mici fac asemenea unuia sau mai multor pacate mari. Asa ca trebuie sa avem mare grija.