roada Duhului este dragostea,bucuria ,pacea........curatia .
Cine stie mai multe in acest sens ? Stiu ca nu e vorba numai de viata conjugala ,e si curatia inimii si a gindului dar in ce priveste prima ,cind se spune ca cineva traieste in curatie ? Trebuie sa va referiti si la virsta ca nu e totuna sa fii curat la 30 de ani sau la 70 de ani . Si inca o intrebare ,cind pot spune cu adevarat ca m-am despartit de un pacat ,dupa cit timp ? Am citit ca "mare indrazneala are curatia ".Cum ajungem si noi la ea?
Domnul sa va binecuvinteze !

Da, Maria, sunt interesante intrebarile propuse de tine. De ce oare n-o fi raspuns nimeni nimic, in 4 luni de zile... :dozingoff: M-ar interesa si pe mine sa stiu mai multe, poate apare vreunul mai invatat ca noi ...

Uite, am gasit ce spunea Parintele Cleopa in cartea "Lumina si faptele credintei", ca raspuns la intrebarea : "In ce consta curatenia omului si in cate parti se imparte?"

Curatenia omului este intreita, si anume :
- curatenia trupului, adica pazirea lui de toate intinaciunile cele trupesti;
- curatenia sufletului, adica slobozirea lui din legatura patimilor celor ascunse care se alcatuiesc in minte, si a treia :
- curatenia mintii, la care ajung numai cei desavarsiti, intru descoperirea tainelor dumnezeiesti (Sfantul Isaac Sirul, Filocalia, Vol. X, Cuvantul 18).

cred ca ar fi bine sa intram si in detalii ca sa stim de ce sa ne ferim ca sa ajungem curati
Sugestii? dar nu cu citate km-trice daca se poate, pe scurt...

trupul:

sufletul:

mintea:

frate, am ajutat si eu cu ce-am putut...

Sora Mirela, nu era vorba de tine si postarea ta ci asa sa ne aducem aminte de ce mai trebuie sa mai facem pentru curatie, in afara bineinteles de taina spovedaniei, post alimentar , rugaciune, sa nu pacatuiesti si sa faci lucruri bune, ziditoare.

ma gindeam de exemplu la citeva aspecte de evitat care ocolesc cu viclenie cele de mai sus:

-TV, urmarirea stirilor, Irakul, obsesia cu ce a mai facut Britney Spears, rutina de vineri seara de a vedea filme la cinema, etc

as face o precizare, sa nu ma intelegeti gresit : eu zic "frate" ca si exprimare colocviala, joviala, nu bisericeasca.

Despre curatenie se pot afla mai multe de pe net in Filocalii. Acestea ar trebui parcurse dupa putinta, cu atentie, pentru cine ar dori sa afle mai multe. Voi ati citit?

"Curatia trupului este cuviosia dobandita prin izbavirea de intinaciunea carnii.
Curatia sufletului este libertatea de patimile cele ascunse ce se misca in cugetare.
Curatia mintii se arata in descoperirea Tainelor. Caci atunci ea se curateste de toate cele ce cad sub simturi, in chipul grosmii lor.

Pruncii cei mici sunt curati cu trupul si nepatimasi cu sufletul, dar nimeni nu-i numeste curati cu mintea. Deci curatia mintii este desavarsirea prin petrecerea in vederea cereasca proprie cetelor ce se misca in afara simturilor, prin puterea duhovniceasca, in nenumaratele minuni ale asestei lumi ceresti" (Sfantul Isaac Sirul).

razboiul mintii cu gindurile cele desarte

Curatia vine cand realizezi armonia intre tine si divin, invatand ca acolo unde este EL nu poate fi mizerie , chiar daca se mai strecoara mici greseli....Iubind, iertand si acceptand ca esti al LUI, poti dobandi lumina!

Cand zici "El", la cine te referi de fapt? Ca crestini, si in speta ortodocsi, ne dorim sa fim ai Domnului, nu sa "acceptam" ca suntem ai Lui. E aici o neconcordanta, care imi spune ca divinul, de care pomenesti, nu este Dumnezeul din Treime. Ma insel cumva? Chiar si mizeria de care vorbesti si care se manifesta prin mici greseli, ma nedumireste.
Ideea exprimata de tine mi se pare mai degraba New-ageista.

Atunci cand nu mai faci deloc acel pacat sau nu iti mai e gandul la el.

Niciodătă, dacă ne lăsăm pe tânjeala. Toată viaţa ducem această luptă cu vrăşmaşul diavol. Trebuie să avem starea de spirit a călugărului, acest luptător împotriva păcatului. Nimic, nicio o ispită venită de la oameni sau de la draci, sau de la firea căzută, n-ar trebui să ne tulbure. Căci tăria şi fermitatea noastră îşi găsesc izvorul în Atotputernicul Dumnezeu în slujba Căruia ne-am angajat. Laşitatea şi tulburarea se nasc din lipsa de credinţă; dar de îndată ce recurgem la credinţă, acestea se împrăştie, ca şi întunericul la revărsatul zorilor.

"Dacă vrăjmaşul îţi sugerează tot felul de gânduri şi pofte păcătoase, sau ele însele apar din pricina firii tale căzute, nu te speria ca de un lucru extraordinar. Spune-ţi ţie însuţi: <<M-am zămislit întru fărădelegi şi m-am născut în păcate. Firi mele căzute îi este imposibil, contaminată fiind de otrava păcatului, să nu-şi manifeste contaminarea sa>>. Îi este imposibil firii noastre căzute să nu-şi producă fructele sale, mai ales atunci când începem s-o defrişăm şi s-o cultivăm cu poruncile Evangheliei. Când începi să ari pământul, rădăcinile neghinei încep să iasă la suprafaţă; dacă stăruieşti cu arătura sfârşeşti prin a le distruge şi încet-încet ogorul devine bun. În acelaşi fel, când sufletul s-a curăţat prin împlinirea poruncilor, gândurile şi simţămintele cele mai adânc înrădăcinate, de la care pornesc tot soiul de păcate, sunt aduse la suprafaţă şi astfel, fiind mereu puse în lumină, sunt încet-încet distruse.

Să presupunem că pofta trupească se naşte dintr-o dată în tine: nu te tulbura. La fel dacă mânia, ura, zgârcenia sau tristeţea încolţesc în tine, nu fi descurajat. Toate acestea trebuie să vină. Dar orice patimă ar apare, fără cea mai mică întârziere, tai-o cu poruncile evanghelice. Dacă nu te vei arăta indulgent cu patimile şi nu le vei ceda, vei vedea distrugerea lor. Dar dacă te vei arăta slab faţă de ele, dacă vei intra în dialog cu ele, dacă le vei cultiva în tine şi te vei delecta cu ele, te vor duce la moarte." (Sfântul Ignatie Briancianinov)