![]() |
Erau Adam si Eva cu trupurile goale in Rai inainte de cadere?
Din cate zice Sfantul Ioan Damaschinul nu erau.
Ci erau invesmantati de harul lui Dumnezeu: "Dumnezeu, care locuia în el, era casa lui; Dumnezeu era îmbrăcămintea lui strălucitoare; harul lui Dumnezeu îl înveșmânta; se desfăta ca un alt înger cu singurul fruct prea dulce al contemplării lui Dumnezeu; cu această contemplare se și nutrea; aceasta pe bună dreptate a fost numită pomul vieții." Dupa ce a cazut omul din uniunea cu Dumnezeu nu mai avea harul sa il investmanteze,si s-a vazut gol. |
Aveau oare trupuri de carne inainte de cadere?
|
Si Dumnezeu Iisus Hristos avea trup de carne dupa inviere dar era transfigurat,nu putem noi sa intelegem cum era.
"39. Vedeți mâinile Mele și picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiți-Mă și vedeți, că duhul nu are carne și oase, precum Mă vedeți pe Mine că am." |
Este o diferenta intre trupul de acum si cel de dinainte de cadere. Panayotis Nellas vorbeste de "hainele de piele", adica de trupul pe care noi il purtam acum si afirma ca au fost adaugate omului dupa cadere.
Este o tema grea. Omul se impartaseste din pomul din care Dumnezeu i-a poruncit sa nu manance. Asta inseamna ca se hraneste cu moartea, adica cu ceva in care Dumnezeu nu mai este prezent. Astfel, imbraca moartea, adica trupul acesta coruptibil. Paradoxal, am putea spune ca moartea a ajuns sa fie vie in el. Ce minunat spun Sfintii Parinti: "Si moartea traieste de atunci in tot acest interval de timp facandu-ne pe noi mancare ei insasi". Inainte de a imbraca "hainele de piele", omul purta un vesmant " tesut de Dumnezeu", haina lui psihosomatica era tesuta din harul, lumina si slava lui Dumnezeu. Cei dintai oameni creati "erau imbracati cu slava de sus... slava de sus ii acoperea mai bine decat orice haina". Deci, inainte de cadere nu era gol, purta un vesmnat tesut de Dumnezeu - harul. As spune ca nici acum nu este gol, caci poarta "hainele de piele" - stricaciunea. Insa, pentru ca omul sa nu ramana in moarte, Fiul lui Dumnezeu devine om, ia trup asemenea noua ca se ne redea vesmantul de dinainte de cadere. Mai mult, ne face fii ai Tatalui. NU ne ramane decat sa ne unim cu El. |
Citat:
|
..niste ganduri
Cand veneam spre casa ma gandeam daca Sf. Maria Egipteanca chiar a fost goala in pustiu, avand in vedere grija lui Dumnezeu pt. om ca i-a facut omului haina de piele dupa caderea in pacat. "Haina" pare a avea o semnificatie mai profunda decat pot eu pricepe.
Sau a fost imbracata in harul lui Dumnezeu in chip nevazut pt ochii nostri? (sper sa nu vorbesc/gandesc aiureli). Apoi m-am mirat sa gasesc acest thread. (Deci poate ca nu a lasat-o Dumnezeu goala in pustietate, chiar era imbracata in har.) |
Daca era imbracata in Har, de ce oare mai trebuia sa-si ascunda goliciunea cu pletele abundente pina la pamint?
Nu avem absolut nici o referire la ce fel de piele purtau protoparintii nostrii! Ma gindeam odata ca este foarte posibil sa fi avut solzi sau pene, poate piele de crocodil, cine poate stii decit Dumnezeu! Poate gradina Edenului era de fapt in ocean si ei erau sirene? cine stie?!! |
Citat:
(a cerut o haina cuviosului Zosima, asa si-a acoperit goliciunea) |
Sfanta Maria a pleca imbracata acolo dar i se ponosisera hainele de atata stat acolo.
Cand Sfantul Zosima a fost trimis sa ii dea Sfanta Impartasanie inainte de adormire i-a lasat mantia sa spre a se imbraca ca se rusina sa fie vazuta asa de Sfantul Zosima. http://www.nistea.com/maria_egipteanca.htm (acolo la inceput zice ca Sfantul Zosima e cel praznuit pe 4 aprilie si nu e acelasi cu ereticul Zosima). Abia dupa Invierea tuturor omul va fi din nou cum erau Adam si Eva inainte de cadere si mai mult de atat. Sfanta Maria Egipteanca era imbracata cu har,dar inca purta trup netransfigurat total. Dupa Invierea tuturor omul are trup transfigurat,unii in bine altii in rau. |
Inainte de cadere ,erau la fel de goi ca niste copii.
Copii la mare stau goi.Dar stiu ei ca sunt goi? Ori ,mancand din pomul cunoasterii,a aparut notiunea de 'gol',de 'rusine' Deci iata cum,o aceiasi realitate fizica,difera de ochii cu care o privesti. Ei au lasat harul nevinovat,si l-au inlocuit cu cunoasterea,si primul lucru de care au dat ochii mintii lor,a fost propria goliciune.Amarnica intrare in lumea cunoasterii,care sarpele fagaduise ca va fi o lume la fel cu Dumnezeu ,de inteleapta. |
Citat:
Mai consulta icoanele Ano! |
Cred ca a fost trup necoruptibil.Nu a fost omul creat nici nemuritor ci cu posibilitatea de a deveni nemuritor.Ei au fost goi, si mie imi place sa cred asa, precum sunt pictati si in icoane. Goi, dezbracati de orice fel de inhibitii si fara nici un motiv de rusinare.In goliciunea lor eu vad desfatarea si bucuria Edenului.Au avut un trup insa este posibil ca acesta sa nu fi fost material si nici nematerial.Insa Dumnezeu l-a facut pe om din tarana si a suflat in dansul suflare de viata.Si tarana constituie partea ei.Goliciunea aceasta pe care Adam a simtit-o in Geneza 3:10, este goliciunea pacatului,la fel cum se simte orice om constient ca a gresit si a pacatuit.Goliciunea cea dintai, dinainte de caderea in pacat e goliciunea desfatarii Raiului.Hainele din piele pe care Dumnezeu le-a facut atat lui Adam cat si lui Eva pot insemna si coruptibilitatea umana care a intrat ca o consecinta a pacatului stramosesc si forma din ce in ce mai materiala cu care omul s-a imbracat.Totodata cred ca acest gest reprezinta si un gest de iubire al lui Dumnezeu fata de om.Pentru ca acestia nu mai puteau sta cu Dumnezeu, si s-au rusinat si s-au ascuns de El(Geneza 3:10), de aceia cred ca Dumnezeu i-a si imbracat in materie si i-a trimis intr-un loc unde sa poata vietui fara frica, si le-a facut un refugiu in afara Lui si in afara prezentei perpetue in fata Sa, ca sa poata vietuii intr-o nadejde si ca sa nu ramana vesnic(in nemurire) in tristete, posomorire , frica si rusine.Cred ca aceasta inseamna haina pe care El le-a facut-o , nadejdea pe care le-a dat-o(Geneza 3:15) si faptul ca nu a lasat ca aceea stare sa fie vesnica si eterna.Tot haina aceasta inseamna si coruptabilitate, boli , chin , sudoare, s.a.m.d.Ca o consecinta a pacatului, pentru ca acesta sa nu traiasca in vesnicie in om.Caci initial porunca a fost , "In ziua in care vei manca din el, negresit vei muri".Asa s-a si intamplat Adam a murit(spiritual) in ziua in care a mancat din pom.Moartea trupeasca este consecinta in plus a acestui pacat, in dragostea lui Dumnezeu, ca sa devina moarte spre Inviere si pentru ca moartea(spirituala) sa nu devina vesnica.
|
Ei pe Sfanta Icoana a Inaltarii Dumnezeu Iisus Hristos apare investmantat in niste straie albe sau aurii care arata ca e si imbracat prin har.
http://www.goarch.org/chapel/saints_...date=5/13/2010 http://orthodoxwiki.org/images/0/03/Ascension174.jpg Sfantul Ioan Damaschinul zice de Adam si Eva ca erau si investmantati prin har inainte de cadere. Cand Adam si Eva au cazut din harul lui Dumnezeu si s-au vazut goi zice: "7.Atunci li s-au deschis ochii la amândoi și au cunoscut că erau goi, și au cusut frunze de smochin și și-au făcut acoperăminte.".Deci nici atunci nu au umblau dezbracati prin Rai. Ba aud ca si Sfanta Maria Egipteanca care foarte mult biruise curvia se rusina a aparea goala fata de Sfantul Zosima si a cerut Sfantului Zosima o haina de a sa sa isi acopere trupul. Daca zice ca de desprinsese de trup adica de patimile sufletului care lucreaza in trup. |
Citat:
TE ROG SA-TI SUSTII AFIRMATIA CU O ICOANA. (Tu nu realizezi niciodata cand aberezi?) |
Citat:
|
Au cunoscut ca sunt goi: au iestit din har si li s-a aprins pofta trupeasca..
Inainte erau ca niste copii nevinovati si nu tratau trupul ca pe ceva de la care ar putea obtine placere... Un copil nu se rusineaza ca e gol.... |
Ora este GMT +3. Ora este acum 13:50:31. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.