De ce Il iubim pe Dumnezeu
 

De ce Il iubiti pe Dumnezeu? Pentru ce Ii sunteti recunoscatori?

Pentru ca imi este Parinte. Mi-a daruit viata, ma tine in viata si imi va darui viata vesnica.

Ma straduiesc sa ajung sa'L iubesc pe Dumnezeu pentru ca nu imi doresc sa iubesc altceva !

Iar prin dragostea fata de Dumnezeu, iubirea sa se reverse asupra tuturor si a toate.

Pentru Fiul Sau .

Din cat am inteles eu, am fost adusi la viata din iubirea Lui, iar implinirea existentei noastre este sa-L iubim din toata inima pe Dumnezeu.
(Asta inteleg cu mintea, cu inima si cu vointa sunt un pic in urma)

Ma intreb mai intai daca Dumnezeu are motive sa ne mai iubeasca? Oriunde-ai cauta, nu-ti trebuie mare efort sa afli despre icoane care plang, despre semne care prevestesc anii de pe urma, despre previziuni ale sfintilor parinti legate de aceste timpuri, despre vise si vedenii, ba chiar despre rezultate stiintifice zguduitoare referitoare la soarta planetei noastre.
De ce-L iubim pe Dumnezeu? Dar Il iubim noi oare asa cum se cade sa fie iubit? Cam cat timp dintr-o zi, cat timp dintr-o saptamana, oferim dialogului cu Dumnezeu? Iar daca totusi il avem, cam ce-i cerem? Nu cumva cele mai multe incep cu "Da-mi, Doamne!..." si nu cu "Multumesc, Tie, Doamne?..." Nu cumva neputinta de a avea mai mult decat putem duce, ne determina de multe ori sa ingenunchem si sa cerem? Nu cumva ne raportam de prea multe ori la altii care ni se pare ca prea au de toate (dar in locul carora va asigur ca nu veti dori sa fiti la un moment dat!) si astfel cadem in disperare si deznedejde strigand "Nu mai pot, Doamneeee!..." cand altii o duc cu mult mai greu si nu se prea plang de greutatea crucii lor? Nu cumva ne cam supara tot si toate care nu sunt dupa voia noastra, dar nu spunem ca este o incercare peste care trebuie sa trecem cu rabdare si intelepciune, nu spunem ca toate ne vin de la Dumnezeu, ci etichetam lesne pe unul si pe altul cum ca sunt rai, lipsiti de Dumnezeu, plini de pacate si trufie, in timp ce noi detinem adevarul intotdeauna, ca nu se poate altfel...
De ce-L iubim pe Dumnezeu? Inainte de orice nu pot sa nu privesc Natura Mama. Totul in jur este de o perfectiune divina. Daca se pierde echilibrul intr-o oarecare masura se intampla numai datorita interventiei omului. Dar taina Naturii este cu totul desavarsita, iar asta nu se putea intampla fara de Dumnezeu. Noi apartinem acestei Taine, dar facem greseala de a ne inchipui ca o putem stapani si ca avem acest drept. Fara armonie si dragoste totul este sinucidere. Murim cate putin cu fiecare inventie sau interventie nefasta, fie ca-i vorba de medicament, aliment, armament, etc. Natura detine posibilitati nelimitate, dar o face gratuit. Iar omul vrea sa castige, omul vrea sa devina celebru, sa i se ridice statuie... Nu asta-i ceea ce vrea Dumnezeu!...
De ce-L iubim pe Mantuitor? Un timp mergeam de Paste ca toata lumea la Inviere. Mai tarziu, dupa mai multe miracole pe care Dumnezeu le-a ingaduit in viata mea, am incercat sa-mi imaginez viata si chinurile Mantuitorului, iar asta m-a zguduit pur si simplu pentru ca nu intelegeam "De ce?". Nascut fara de pacat, trait in saracie si curatenie, invatand pe toti adevarurile Lui Dumnezeu, alungand suferintele altora si ispitele care veneau intr-un fel sau altul... Mi-am imaginat cum este sa-i vezi pe cei pe care-i iubesti, cum te batjocoresc, te scuipa, te umilesc, te judeca cu totul nedrept, apoi te aseaza pe cruce si-ti infing cuie in maini si picioare, rastignindu-te pe cruce!... Omul e dotat cu ratiune, dar nu este fiinta mai groaznica decat el pe fata pamantului! Iar eu sunt un om, descendent probabil al acelora care L-au judecat si rastignit. Si plang in genunchi cerandu-mi iertare pentru pacatul prostiei noastre. Probabil asa a trebuit sa se intample, pentru ca omul sa se trezeasca si sa se indrepte, dar pacatul tot pacat ramane!!! Am mai spus-o si pe alt topic, unde nu s-a cutezat nimeni sa discearna "Pacatul ca si lucrare dumnezeiasca!" Sacrificiul si moartea multor slujitori ai Lui Dumnezeu (deveniti sfinti martiri) a adus mereu si mereu indreptarea omului, dar mereu si mereu cadem in pacat, acum parca mai mult ca oricand.
Concluzia fireasca ar fi: "Oare cati Il mai iubim pe Dumnezeu?"

Cine ti-a zis ca-L iubesc cu adevarat? Este usor sa zici "iubesc pe Dumnezeu". Iubirea ADEVARATA de Dumnezeu este insa intalnita foarte rar. Dar oare stiu eu macar ce inseamna iubirea? Eu incerc sa-L iubesc si sper sa ajung intr-o zi sa-L iubesc pana la uitare totala de sine, dar acest lucru nu este deloc usor. Evident, am o mare admiratie pentru Dumnezeu si pentru Creatia Sa, o mare admiratie pentru iubirea Sa nemarginita fata de noi oamenii (inclusiv alde' mine, care nu merita), si am si o iubire cum ai fata de parintele tau, una aproape neconstientizata. Dar ca aceasta sa se transforme intru una constientizata si fara limite este foarte greu si trebuie mai intai sa-L intelegi pe Dumnezeu si Creatia Sa. Am momente intradevar cand simt iubirea fata de Dumnezeu. In acele momente plang, lacrimile curg siroaie, plang pentru ca nu L-am iubit suficient cu o ora, o zi, o saptamana in urma. Imi plang pacatele. Si-mi cer iertare. Cu adevarat. Acele momente nu sunt foarte dese din pacate...

Pentru ca El este iubirea absoluta,viata,adevarul,pentru ca sunt parte din El,iar El este Tatal meu si al nostru,al tuturor si pentru ca simt cu adevarat toate astea.

Asa cum ne zice in Sfanta Evanghelie:
<<Nimeni nu poate sa vina la Mine, daca nu-l va trage Tatal>>

A-l iubi pe Dumnezeu e un mare dar, care tot de la El vine si nu de la noi.
Si ferice de cei care se invrednicesc de un asemenea dar.

Nimeni de azi nu ar fi putut iubi pe Dumnezeu ,daca Dumnezeu nu ne-ar fi iubit El insusi trimitand pe Fiul
Fiul Sau este dragostea lui Dumnezeu pentru noi.
Doar din cauza Fiului Sau avem motive atat mari sa Il iubim pe Dumnezeul cel Atotputernic
Doar din cauza Fiului Sau stim si cum sa o facem.
Iubirea de Dumnezeu,este de fapt iubirea de Hristos, "prin care si Tatal este slavit"

Sintem creati dupa chipul si asemanarea Sa, cum sa nu-ti iubesti Tatal?
Te crearta ca un parinte, te managie ca un parinte, te sprijina ca un parinte...cum sa nu-ti iubesti tatal?

Daca nu ramanem nepasatori fata de dragostea pe care El ne-o poarta, clipa de clipa, nu se poate sa nu-l iubim. Trebuie numai sa constientizam ca Dumnezeu este prezent in mod continuu in viata noastra. Din pacate, noi suntem cei care ne gandim la El, din cand in cand.

Sfantul Herman de Alaska

O discutie cu niste marinari, pe un vapor, despre Dumnezeu si dragostea fata de acesta.
Sfantul Herman de Alaska ii intreaba pe acestia daca ei il iubesc pe Dumnezeu.
La raspunsul general al acestora, cum ca ei il iubesc cu totii pe Dumnezeu si ca il iubesc inca mult, sfantul a raspuns smerit:

- Iar bietul de mine ma chinui de mai bine de 40 de ani sa’L iubesc pe Dumnezeu, si inca nici acum nu pot spune ca’L iubesc deplin !!

Cat de minunata este viata sfintilor si cata rugaciune poate inalta o inima ce iubeste tot mai crescand.

Iertati-ma !!
 

Pentru ca El este Calea, Adevarul si Viata, Inceputul si Sfarsitul !! Pentru ca pe El il poti regasii, oricand in zi si in noapte prin orice om care te iubeste si te povatuieste bine, care iti da un ajutor nesperat in momente critice etc.!! Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!

Eu ii sunt recunoscator pentru libertate.

"Noi iubim pe Dumnezeu pentru ca El este Cel Care ne-a iubit mai intai!" (Sfanta Scriptura)

Pentru ca El este Cel care ne-a iubit mai intai-cum spune Sfantul Ioan Evanghelistul si incerc sa raspund si eu la chemarea Lui iubitoare, iar in iubire nu este constragere, ci libertate.

Dragostea este un adanc al iluminarii – Sfantul Ioan Scararul

Iubirea este, dupa calitatea ei, asemanare cu Dumnezeu pe cat e cu putinta muritorilor; dupa lucrarea ei, e o betie a sufletului; dupa efectul ei, este izvor de credinta, abis al indelungii rabdari, ocean al smereniei – Sfantul Ioan Scararul

De aceasta betie duhovniceasca au fost beti apostolii si martirii, cei dintai strabatand toata lumea intru osteneala si osardie, ceilalti varsandu-si sangele ca pe o apa din madularele taiate si suferind chinurile cele mai mari fara sa slabeasca cu sufletul – Sfantul Ioan Scararul

“Dumnezeu este iubire” iar acela care incearca sa-l defineasca este un orb care incearca sa masoare nisipul de pe fundul marii – Sfantul Ioan Scararul

Iubirea care are pe Dumnezeu de cauza este ca un izvor tasnitor, care nu-si intrerupe niciodata curgerea. Caci insusi El este izvorul iubirii si materia care o alimenteaza nu se sfarseste niciodata. Niciodata nu-i lipseste celui ce s-a invrednicit de e materia care-l poarta spre pomenirea lui Dumnezeu, incat si in somn sta de vorba cu Dumnezeu. - Sfantul Isaac Sirul

Iubirea face sufletul extatic. De aceea, inima celui care o simte nu mai poate sa se desparta de ea, ci pe masura iubirii venite asupra lui se observa in el o schimbare neobisnuita. Iar semnele sensibile ale acestei schimbari sunt fata omului devine aprinsa, plina de farmec, trupul lui se incalzeste, frica si rusinea se departeaza de la el si devine asa zicand extatic. Puterea care strange mintea fuge de la el, iesindu-si oarecum din sine. Moartea infricosata o socoteste bucurie si niciodata contemplatia mintii nu mai sufera vreo intrerupere in intelegerea celor ceresti… Cunostinta si vederea lui cea naturala au disparut si nu mai simte miscarea lui, care se misca printre lucruri si chiar daca face ceva nu simte ca unul ce are mintea plutind in contemplatie si cugetarea lui intr-o vorbire continua cu cineva - Sfantul Isaac Sirul.

In masura in care avem dragostea, in aceeasi masura posedam si teama. Cine insa nu are teama, acela sau este plin de iubire, sau este mort cu sufletul – Sfantul Ioan Scararul

Cel care iubeste pe Domnul a iubit mai-nainte pe fratele sau – Sfantul Ioan Scararul

O mama nu are atata afectiune fata de pruncul caruia ii da pieptul ei sa-l suga, pe cat are pururea fiul dragostei fata de Domnul sau – Sfantul Ioan Scararul

Cel care iubeste cu adevarat are mereu inaintea ochilor mintii chipul celui indragit si cu atata placere il priveste inlauntrul gandului sau, incat si noaptea in vis nu-si poate stapani elanul care-l atrage spre cel dorit. Ranindu-se cu aceasta dragoste, cineva spunea urmatoarele cuvinte: “Eu dorm, dar inima mea vegheaza” – Sfantul Ioan Scararul

Fericit este cel ce are o asa dragoste de Dumnezeu, precum are cel nebun indragostit de iubita sa – Sfantul Ioan Scararul Fericit este omul care nu se lipeste de nici un lucru stricacios si vremelnic. – Sfantul Maxim Marturisitorul

Dragostea este o dispozitie buna si afectuoasa a sufletului, datorita careia el nu cinsteste nici unul dintre lucruri mai mult decat cunostinta lui Dumnezeu. Dar este cu neputinta sa ajunga la deprinderea dragostei cel ce e impatimit de ceva din cele pamantesti – Sfantul Maxim Marturisitorul

Dragostea e nascuta din nepatimire; nepatimirea de nadejdea in Dumnezeu; nadejdea de rabdare si indelunga rabdare; iar pe acestea le naste infranarea cea atot-cuprinzatoare. Infranarea, la randul ei, e nascuta de frica de Dumnezeu, in sfarsit frica din credinta in Domnul. – Sfantul Maxim Marturisitorul

Suflet desavarsit e acela a carui putere patimitoare inclina cu totul spre Dumnezeu – Sfantul Maxim Marturisitorul

Daca iubeste cineva pe Dumnezeu, acela se grabeste sa faca cele placute ale Lui – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel ce are mintea pironita in dragostea de Dumnezeu dispretuieste toate cele vazute si insusi trupul sau, ca pe ceva strain – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel ce se iubeste pe sine nu poate iubi pe Dumnezeu. - Diadoh al Foticeei

Cel ce se iubeste pe sine cauta slava sa, iar cel ce iubeste pe Dumnezeu iubeste slava Celui ce l-a facut pe el. – Diadoh al Foticeei

Inca nu a dobandit dragostea desavarsita cel ce nu dispretuieste slava si ocara, bogatia si saracia, placerea si intristarea. – Sfantul Maxim Marturisitorul

De vom iubi pe Dumnezeu cu adevarat, vom lepada patimile prin insasi aceasta iubire. Iar iubirea fata de El consta in a pretui pe El mai mult decat lumea si sufletul mai mult decat trupul – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cand patimile stapanesc mintea, o leaga de lucrurile materiale si, despartind-o de Dumnezeu, o fac sa se ocupe de acelea. Cand insa o stapaneste iubirea de Dumnezeu, o dezleaga de toate legaturile lor, induplecand-o sa dispretuiasca nu numai lucrurile ce cad sub simturi, ci insasi viata noastra vremelnica – Sfantul Maxim Marturisitorul

Dragostea catre Dumnezeu indupleca pe cel ce se impartaseste de ea sa dispretuiasca toata placerea trecatoare si toata osteneala si intristarea. – Sfantul Maxim Marturisitorul

Pentru aceste cinci pricini se opreste sufletul de la pacate: sau pentru frica oamenilor, sau pentru frica judecatii, sau pentru rasplata viitoare, sau pentru dragostea lui Dumnezeu, sau in sfarsit pentru mustrarea constiintei. – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cand patimile stapanesc mintea, o leaga de lucrurile materiale si, despartind-o de Dumnezeu, o fac sa se ocupe de acelea. Cand insa o stapaneste iubirea de Dumnezeu, o dezleaga de toate legaturile lor, induplecand-o sa dispretuiasca nu numai lucrurile ce cad sub simturi, ci insasi viata noastra vremelnica – Sfantul Maxim Marturisitorul

Dragostea, eliberarea de patimi si infierea noastra de catre Dumnezeu nu se deosebesc intre dansele decat dupa nume. Precum lumina, focul si flacara se unesc intr-o singura lucrare, acelasi lucru trebuie sa-l intelegem si despre acestea – Sfantul Ioan Scararul

Cand mintea se goleste de patimi si se lumineaza prin contemplarea fapturilor atunci poate sa ajunga si in Dumnezeu sa se roage cum trebuie – Sfantul Maxim Marturisitorul

Dragostea e din rugaciune – Sfantul Isaac Sirul Toate virtutile ajuta mintii sa ajunga la dragostea de Dumnezeu, dar, mai mult decat toate, rugaciunea curata. – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel ce iubeste cu adevarat pe Dumnezeu acela se si roaga cu totul neimprastiat. Si cel ce se roaga cu totul neimprastiat, acela iubeste pe Dumnezeu cu adevarat. – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel ce a putut dobandi dragostea desavarsita si si-a intocmit viata potrivit cu aceasta, acela zice “Doamne Iisuse…” in Duhul Sfant – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel ce a dobandit dragostea, a dobandit pe Dumnezeu insusi, intrucat, “Dumnezeu iubire este”; a Lui este slava in veci. Amin. – Sfantul Maxim Marturisitorul

Pentru tot ce mi-a dat si tot ce nu mi-a dat,pentru ca m-a lasat sa umblu pe toate coclaurile vietii ca sa invat unde este in realitate Drumul,pentru ca are inca rabdare sa ma suporte asa cum sunt...pentru ca este VIATA si vreau sa traiesc.

De ce il iubesc pe Dumnezeu? In firea lucrurilor ar fi sa spun ca Il iubesc pe Dumnezeu pentru tot ceea ce sunt. Dar sunt eu astazi, asa cum El Insusi ma vrea? Nu. Atunci, mai bine este a-l iubi pe Dumnezeu pentru ceea ce inca nu suntem, dar putem fi. Sa-l iubim pentru ca a pus in noi "chipul Sau" si, pentru dragostea cu care ne indruma pasii pe calea "asemanarii cu El".

..
 

Eu nu-l iubesc pe Dumnezeu, pt ca nu respect poruncile Lui. Daca le-as respecta, L-as iubi.

Daca vom intelege ca fericirea in lumea de dincolo sta in iubire si ca pe cat de mult am iubit, pe atat de mult ne vom bucura, nu vom spune niciodata ca Dumnezeu nu trebuie iubit. Iata de ce Il iubesc; pentru ca ma bucura inca de aici, dicolo de faptul ca ma va bucura vesnic.

Bună aducere aminte... că a-L iubi pe Dumnezeu înseamnă a-L asculta...

Şi totuşi, aş încerca şi eu un răspuns... ca una care am avut binecuvântarea de a trăi, oricât de puţin, sau de lumesc, experienţa iubirii... Şi când aflăm că Dumnezeu Însuşi este iubire, tindem, firesc, să ne lipim de El...
Mă-ntreb, cât de păcătoşi să fim noi, să nu putem ajunge, pas cu pas, mai aproape...

pentru ca e BUN si IUBITOR! Ii sunt recunoscator pentru toate!

IL iubim pentru ca ii sesizam calitatile exceptionale - pentru ca nu exista alta alternativa daca vrem sa experimentam cea mai fericita stare a fiintei - acea fericire covarsitoare, neschimbatoare, ireversibila.


Ii suntem recunoascatori ca ne tine in viata, ca ne da putere si ne invata prin Duhul calea spre El.

Pentru că nimeni, niciodată, nu îmi va purta de grijă cum o face El. Nimeni nu a făcut atâtea pentru mine câte a făcut Dumnezeu şi nici nu va fi în stare să-mi suporte şi să-mi ierte măgăriile pe care le fac constant în afară de El.

Mi-a dat părinţi minunaţi, un frate, şansa de a via şi a mă mântui, de a iubi şi de a cunoaşte fericirea adevărată prin asta. M-a scăpat dintr-o sumedenie de complicaţii pe care mi le-am generat singură şi care nu ar fi făcut decât să mă piardă şi să-mi sporească suferinţa.

Mi-e teamă să spun că-L iubesc, pentru că viaţa mea dovedeşte contrariul. Însă Îi sunt profund recunoscătoare, zilnic.

Cunoaste cineva pe Dumnezeu in mod real sa spuna despre El ca Il iubeste?

Toti declaram ca Il iubim, dar cunoastem noi de fapt pe Dumnezeu si ce inseamna cu adevarat iubirea de Dumnezeu? Chiar si la nivel de concept?

Nu este de fapt iubirea noastra doar o afiliere extrem de puternica la un curent religios? La fel cum au toate religiile?

Este de fapt iubirea noastra declarata iubire? Sau doar afiliere religioasa clasica la un set de valori?