Provenienta credintei.
 

Daca vei intreba pe orice om care crede, pe ce cale s-a salasluit credinta in el, cred ca iti va raspunde ca printr-un alt om. Nu cred ca exista om sa-si fi castigat credinta din natura, din lumea vazuta impersonala.

Ai dreptate
Nici un cuvant de convertire nu mi-a zis,ci doar o vedeam ce face,si am fost si eu curios.
E mare putere exemplului ,mai mare decat 1000 de vorbe intelepte

Pentru mine la inceput a fost importanta o cautare a adevarului, o sete de cunoastere si o sete de sens.

:)Si la mine a fost o cautare disperata a unui sens .
Dar azi imi dau seama ca nici nu stiu mai multe despre acel sens,si nici persoana care m-a ajutat nu mai e in viata mea
Deci ,daca este vreun dram de credinta in mine,acesta nu se datoreaza indaratniciei mele de a cauta adevarul,ci numai harului lui Dumnezeu,care nu m-a lasat sa ratacesc in cautarea mea .Astfel peste noapte,cele neintelese nu m-au mai obosit,si linistea a coborat peste sufletul meu.
Cu adevarat ca nici macar inceput mantuirii nu putem pune,si totul vine din har,caci singuri,nu facem decat sa ratacim

Initial, "credinta vine din auzire". Apoi, ea trebuie sa sporeasca si datorita experientei personale, relatiei noastre cu Dumnezeu. Sa nu ne limitam la a citi vietile sfintilor, si experientele lor dumnezeiesti, ci sa incercam, a imita, dupa putere, pilda lor. Numai atunci, vom avea si incredintarea venita din experienta, din "cercare".

Sintagma "crede si nu cerceta", nu numai ca nu este ortodoxa, ba chiar este contrara invataturii ortodoxe. In Biserica, suntem chemati cu totii la experierea lui Dumnezeu, atunci cand auzim: "Gustati si vedeti ca bun este Domnul!" Toti stim ca "bun este Domnul", dar numai unii "gusta" cu adevarat.

eu am stat mult la bunici, ortodocsi practicanti, si de mica am luat contact cu biserica, datorita bunicii mele in special. de mica am crezut in Dumnezeu, dar adevarata credinta a fost ca un electrosoc, ca o zguduire launtrica, un fel de palma precedeata de intrebarea: chiar nu vezi ca te indepartezi de Mine? si asta la moartea bunicii celei mai bune prietene ale mele. si acum ii multumesc lui Dumnezeu pentru "palma" data. :8:

Despre ce credinta vorbesti, cea ortodoxa?
Despre ce om vorbesti, despre omul roman?...pentru ca nu-i clar, dupa cum pui problema generalizezi.

Credinta este una din cele trei virtuti teologice pe care omul le primeste de la Dumnezeu (daca nu gresesc) prin Baia Sfantului Botez. Ea poate creste in timpul vietii sau se poate diminua ori dispare... Omul ia primul contact cu Dumnezeu in familie dar samanta credintei exista in suflet de la Dumnezeu!

Asa cum observa si andreicozia, problema se desparte in doua. Se pune problema credintei in general, si a ortodoxiei in particular.

Fiindca vad ca e diferita povestea, am sa spun cum se intampla si la mine. Si singurul motiv pentru care o spune este doar pentru a oferi o situatie diferita, nu pentru ca spune ca eu am cine stie ce credinta sau traire, nu intelegeti asa.

Eu cred ca omul este o fiinta initial religioasa, cu un anumit dat in acest sens. Dar la fel cum un graunte creste fie drept fie stramb, asa si acest dat se aseaza ca fundament in felul in care ne explicam lumea. La unii acest fundament ramane religios. La altii, apare un fenomen de negare a acestuia, si devine un fundament ateist. E ca un fel de axioma, pe care nu ti-o mai explici, ci cu care explici. Desigur, lucrurile nu sunt asa simple, dar in mare, cam asa vad eu lucrurile.

In timp, acest fundament se intareste sau se rastoarna in functie de experientele fiecaruia, si e o poveste pentru fiecare. Asa explic eu de ce mereu apar dialoguri ale surzilor intre atei si oamenii religiosi. Asa explic si de ce atunci cand se schimba aceasta baza experientele cauzatoare sunt ravasitoare. Caci pentru cineva care schimba un asa fundament in felul in care concepe lumea, e o schimbare din temelii.

Revenind la mine. Eu in copilarie am crescut langa bunici. Care nu erau niste oameni cu deosebita traire religioasa, dar cu mult bun simt si cumsecadenie. Asadar, eu am apucat intai sa imi explic lumea prin Dumnezeu.

Apoi o trauma (in mintea mea) m-a facut sa ma departez. Nu conteaza care e evenimentul. Cert este ca dupa aceea, pe la 17 ani fiind evenimentul, am trait cumva in negare. Nu mai doream si nu mai simteam nevoia sa imi explic mare lucru.

In timp am inceput sa survina necesitatea cautarii raspunsurilor la intrebarile incomode. Fiecare le stie, desi poate pentru fiecare sunt oarecum diferite. Aceasta problema a revenit, a existentei lui Dumnezeu.

Fiind o minte de inginer, ca atata am, felul in care am ajuns eu convins ca exista Dumnezeu a fost acela de a ma uita in jur si de a contempla natura si oamenii. Prin fizica, prin matematica, prin filosofie, dar cel mai mult prin observatie proprie. Nu altfel, nu de la alti oameni. (Desi sunt sigur ca mint aici, adica sunt sigur ca am fost influentat de diversi oameni prin carti, vreau sa spun ca nu a fost un anume om care sa ma lumineze si sa ma aduca pe calea cea buna).

Am fost botezat ortodox, dar de trait ca atare nici acum nu am ajuns sa traiesc. Desi aceasta nevoie e implinire o simt si o impartasesc din ce in ce mai acut. Insa ca sa revenim la poveste, am ajuns ortodox dupa ce am citit cat am putut eu de bine patericul egiptean, vietile sfintilor si mai ales filocalia. Nu toata filocalia, desigur, anumite scrieri.

De atunci ma rog sa ajung sa merit cat de cat numele de crestin ortodox.
Sper ca nu v-am plictisit cu polologia mea.

Eu sunt un magar si am problemele magarului lui Buridan. Suna a gluma, sa vedeti cat e de serios.

Daca cititi despre acest magar, o sa vedeti ce implicatii adanci are o parabola a unui calugar istet. Magistrul Buridan era unul din ultimii scolasti si sofisti ai apusului si erau multe discutii in vreme daca exista liber arbitru sau nu. Unii credeau si spuneau (bazandu-se stricto sensu pe o afirmatie a apostolului Pavel) ca de la nastere unii sunt alesi iar altii vase ale pierzarii. Altii spuneau ca dimpotriva, nasterea e asa, dar plasarea intr-o tabara sau alta este la liberul arbitru.

Iar Buridan vine si zice: imaginati-va un magar egal de flamand si de insetat aflat la distanta egala de o caldare cu apa si de o gramada de fan. Acest magar risca sa moara de foame daca exercita liberul arbitru asa cum il descrie situatia precedenta. Bazandu-se pe sine, nu va sti niciodata ce sa faca mai intai. Risca sa moara de foame, de sete, sau de amandoua stand si incercand sa vada care sa fie prima.

Suna superficial. In realitate parabola are implicatii foarte profunde si ma voi hazarda sa incerc sa le descoperim aici.
In viata terestra suntem rar pusi in situatii atat de extreme incat binele si raul sa se discearna cu usurinta. Cele mai multe situatii sunt cele unde suntem plasati la aparenta egala distanta de optiuni care par echivalente. Eu de exemplu, examinand un pacient, pot avea numeroase optiuni care par echivalente, si ca el sa nu moara netratat am datoria sa discern la timp (in timp util pentru suferinta lui si nu facand sofisme) care e conduita de urmat. Iata cel mai cunoscut exemplu: ma vaccinez de gripa porcina sau nu? Va consola pe cineva ca vaccinul este inocuu in alte 999 de cazuri daca in cazul copilului sau se produce o nenorocire? Nu. Sunt eu exonerat? Chiar daca legea ma exonereaza, cu constiinta nu e asa simplu.

A incerca abordari pur rationale in asemenea situatii este la fel de gresit cu a fi habotnic. Parintele Teofil Paraianu (pe care l-am mai pomenit odata cu aceasta remarca) spunea ca deciziile bune se iau cu amandoua, si cu credinta si cu ratiune si ca e bine sa nu lipseasca nici una nici cealalta. Cei numai rationali vor produce un bine statistic care poate fi anulat complet sau chiar dovedit rau de urmatoarea evolutie a situatiei. Cei habotnici nu vor fi pur si simplu pragmatici. Ca sa faci praf de pusca, nu ajunge sa te rogi. Daca Hitler bate la usa si in loc de praf de pusca te rogi, vor muri oameni. Asta spune ceva: sa binecuvantam pe Dumnezeu pentru momentele de echilibru din viata cand raul si binele nu sunt optiuni dure, sau-sau. Sa folosim aceste momente ca antrenament. Asceza asta inseamna: exercitiu. Indiscutabil vin si momentele, cum spunea Marin Preda, cand "timpul nu mai are rabdare". Dar cata vreme are, sa ne facem temele, sa nu punem prea mult ego-ul inainte si sa valorificam a crede deopotriva cu a gandi. Orice sculptura la inceput e o piatra oarecare. Orice inventie la inceput e un gand absurd. A alege este cu adevarat la indemana noastra. A alege corect este un dar. Credinta autentica dupa mine este despre a primi acest dar. Nu cred ca vom rezolva totul si vom trai intr-o lume perfecta aici si acum. Dumnezeu nu e accesibil cu rugaciuni de tip "doamne-doamne, fa piatra ciocolata". Dar exercitarea alegerilor si primirea darului de a le face pe cele bune sunt antrenamentul si respectiv fructul credintei.

Un film propagandistic rau facut, Kingdom of Heaven (mergi, fraiere din Arkansas si mori pentru noua cruciada in Irak) are, ca orice lucru uman facut cu arta, si cateva remarci excelente. Citez una:

"But remember that, even when those who move you be kings or men of power, your soul is in your keeping alone. When you stand before God you cannot say "but I was told by others to do thus" or that "virtue was not convinient at the time. This will not suffice. Remember that."

(Adu-ti aminte ca, si atunci cand cei care te misca (care-ti dau ordine) sunt regi sau oameni cu putere, sufletul este in posesia ta si numai a ta. Cand vei sta in fata lui Dumnezeu nu vei putea spune "dar mi s-a spus de altii sa fac asa" sau "virtutea nu era convenabila (de exercitat) la acel moment". Nu vor fi de ajuns acestea. Adu-ti aminte de asta.)

Binele pe care-l alegem cand este usor de ales, pentru ca urmam trasee ale virtutii date de altii si este si convenabil sa o facem, duce la ce spunea Iisus: facand aceasta sa spuneti "slugi ticaloase suntem, ca am facut doar ceea ce trebuia sa facem". Este un bine, dar nu ne face buni, nici apti sa discernem cand e greu de discernut, nici altceva in general decat "executanti". Binele adus de credinta este cu totul altfel.

Nu, deloc, si-ti multumim ca te-ai gindit sa desparti paragrafele si astfel sa devii mai citibil.

Atunci cum explici varietatea credintelor?

cu iertatrea ceruta inainte,iti pun si eu o intrebare:cum crezi ca bunica si altii ca ea ,nestiutori de carte,au ajuns sa cunoasca,in intelegere si practica? bine...Sfanta traditie incuba exact afirmatia ta! dar...aceea scanteie data de Dumnezeu fiecaruia,capacitatea harica de a decela binele de rau,si liberul arbitru ,nu ar putea oare sa fie "zestre" de inceput pt fiecare om ,rod al creatiei divine??

cred ca ai dreptate. un alt om, sau mai multi, contribuie la calea devenirii noastre. dar si noi trebuie sa avem acea dorinta a cautarii, altfel nu vom fi gasiti niciodata.

Credinta vine din copilarie...fiecare cu ce a fost invatat si ce i-a fost varat pe gat de mic copil.

Probabil o parte este datorata si creierului care ar fi predispus sa creada in...ceva ....o teorie zice ca
"the human brain once assumed a state known as a bicameral mind in which cognitive functions are divided between one part of the brain which appears to be "speaking", and a second part which listens and obeys. "

Totusi traim in secolul 21 si nu inteleg cum cineva mai crede in zei , cand scrie de pe un computer ajutat de tranzistoare ce sunt aproape la fel de mari cu a miliarda parte dintr-un metru.

daca era asa, eram cu totii ortodocsi si nu mai existau secte.:48:

Crezi ca ortodoxismul de azi este identic cu crestinismul din secolele 2-3 sa zicem?

da, ca se bazeaza pe Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. n-am auzit sa existe modificari a celor 2.

guess what?

stii pe ce bazeaza ortodoxia? daca nu.... guess what?

La mine nu a fost asa.

O alta teorie. Sa revii cand vor descoperi oamenii de stiinta cum functioneaza creierul.

Tocmai de aia trebuie sa exite un Zeu, ca altfel n-am fi descoperit nimic. Mai mult, existenta nu ar fi fost posibila fara o Ratiune cauzatoare.

Eu personal consider inventarea tranzistorului o mare minune deloc intamplatoare. Vorbesc din perspectiva unui absolvent de Electronica si Telecomunicatii.

Si eu cu iertare iti raspund. Credinta ca virtute teologica nu inseamna adeziunea fata de niste pricipii, pe care mintea le accepta sau nu. Credinta este raspunsul la chemarea iubitoarea a lui Dumnezeu cel personal. Este increderea mea intr-o persoana. De aceea am spus ca ea provine si se naste in mine printr-o persoana. Ca intr-un dialog al iubirii- unul cheama celalalt raspunde.
Normal ca Dumnezeu ne-a creat pentru acest dialog sau capabili de dialog-sau cum spunea Parintele Staniloae- "suntem agraiti".

Despre varietatea credintelor si religiilor, frumos, explica Eliade in Nostalgia originilor. Pentru ca in majoritatea religiilor intalnim o reminiscenta din revelatia primordiala ne determina sa concluzionam ca exista o nostalgie a originilor. Anumite popoare au ramas fidele fata de acest adevar revelat, iar alte popoare au transmis intr-un mod alterat adevarul revelat- de aceea avem mai multe religii.

Si daca descopera, ce te faci? God of the gaps ain't real man!!!
Totusi foarte multe descoperiri sau inventii au fost facute de oameni de alte religie sau atei. De exemplu, civilizatia greaca este super tare la capitolul asta. Eu chiar banuiam ca cutremurul din Haiti e cauzat de mania zeilor greci pe care nu-i mai baga nimeni in seama! :D
Sa inteleg ca tu stii toate modurile prin care existenta ar fi fost posibila si niciunul nu exclude o ratiune cauzatoare? De ce evolutia nu e posibila?
Normal, oamenii aia erau pregatiti! (Shockley era si ateu printe altele. Ateii fac minuni! E cazul sa te convertesti la ateism!)
No offence dar astazi cam multi termina facultatea. Chiar te rog sa nu intelegi gresit, nu spun ca n-ar fi trebuit s-o termini dar faptul ca ai o diploma nu e niciun fel de garantie. Ca sa nu mai zic de doctorat.

Ca bine zici. Atunci cand iti formezi credinta dupa capul tau sau asa cum ti se pare de obicei dai in altceva, erezii, secte etc.

Ok, sursa comuna! Atunci cum explici ca varietatea e cam mare! Exista zei cam sexuali in comparatie cu zeul crestin. Sau religii cu mai multi zei. Exista doua categorii mari de zei: zeii desertului si zeii junglei care au caracteristici corespunzatoare grupei din care fac parte depinzand doar de geografia locului in care au adepti. Exista mitologii extrem de diferite legate de crearea universului, omului, etc. Exista religii in care nu exista rai. Exista mitologii in care a existat un potop "la inceputul lumii" dar sunt "culmea" cele situate langa ape mari. Ceilalti plecasera mai devreme si totusi nu i-a luat apa care a cuprins tot Pamantul? Si ca tot veni vb de Pamant, el este reprezentat in diferite feluri in diferite religii, uneori extrem de fantezist.

Religiile au o sursa comuna dar nu e nicidecum una divina. Sursa e in creier. Si depinzand de dorintele si imaginatia celor ce au inventat zeii dupa chipul si asemanarea lor, zeii sunt extrem de variati.

Tocmai de aia trebuie sa nu existe Zeu, ca altfel n-am fi descoperit nimic. Existenta nu ar fi fost posibila cu o Ratiune cauzatoare.

Mda...daca te nasteai in Africa, credeai in Brekyirihunuade...

Uite ca Dumnezeu a avut grija de mine sa ma nasc in Romania, tara ortodoxa. :8:

Acum ghiceste cine a avut grija de mine.

Raportatrea fata de adevarul revelat tine de libertatea persoanei dar si de progresul duhovnicesc-sa nu uitam de caderea poporului evreu pe care Dumnezeu l-a ridicat prin Moise. Eliade numea schimbarea omului primordial "ruptura ontologica" asta denota ca omul decade- confunda divinitatea cu fenomele naturii sau chiar cu natura inconjuratoare.

Chiar ma rog sa descopere, da Doamne!

Atei sau nu, au fost inspirati de sus, altfel nu descopeream nici roata. Isi vor lua plata pentru asta, fii fara grija.

Hai sa ne apuca sa ciocnim bule cosmice (care sunt date by default de enuntul problemei), ca poate apare aleatoriu un Univers stabil si capabil sa auto-genereze viata. :))) Ai2, va tot bateti in piept ca sunteti rationali, insa la problema Cauzei Prime nu aveti raspuns. Credeti si voi ceva, in teorii fara sens.

Evolutia este posibila si cred in ea, insa, credem noi, este gandita de Fiul si proniata de Duhul Sfant.

blabla

Eu nu ma dau specialist in microelectronica, insa am totusi o idee despre ce se intampla in patratelul magic de plastic cu trei picioruse. Si nu am copiat la examene decat uneori, de distractie, sa vad si eu cum e. :)

Tu numesti asta logica? Explica, detaliaza, ca ma depaseste... :)

Tu numesti asta logica ? Explica, detaliaza, ca ma depaseste .

Bilibox, asa-i ca varsta ta incepe cu 1? :76:

adevarul
 

Sfanta Scriptura a fost modificata de nenumarate ori in decursul secolelor si dupa fiecare sinod asa ca Iisus daca ar veni acum nu si-ar mai recunoaste vorbele.Poate doar scrierile declarate apocrife au ramas intacte.Cat despre asazisa Sfanta Traditie..sa fim seriosi..o traditie tine de folclor,de obiceiuri ancestrale..si capra de anul nou e traditie,mai ramane s-o numeasca cineva sfanta..si gata ..e sfanta traditie.

Tu ai inceput primul cu afirmatia aia a ta. Asa ca daca vrei sa ti-o sustii cumva..bine, daca nu...am tot dreptul s-o pun la categoria libera fabulatie :) .

Uite,iti si dau un exemplu de libera fabulatie: "fara Ra n-am fi descoperit nimic" .

Credinta este o convingere. Credinta celor mai multi oameni este o simpla proiectie a mintii lor, un act al imaginatiei, pentru ca ei se multumesc cu aceasta credinta si nu fac pasul sa verifice daca ceea ce cred e adevarat sau nu.

La fel de mult gresesc si ateii fiindca nici ei nu fac pasul de a verifica daca Dumnezeu exista sau nu.

Începutul vietii de credinta e normal sa vina din lecturi sau discutii cu alti oameni oameni si sa fie un simplu act intelectual si nimic mai mult. Dar nu trebuie sa ramânem aici, trebuie sa-L cautam pe Dumnezeu în prezent, nu în cartile scrise cu sute si mii de ani în urma.

Si cum ar trebui sa verifice ?

Rugându-se lui Dumnezeu sa-i lumineze.