barfa, parere, judecata?
 

de multe ori ma intreb daca barfesc, imi spun parerea sau judec pe cineva.
de ex: ma inteaba X ce parere am de Y si spun despre Y ca este o persoana rea, care imi da fiori si imi este profund antipatica. eu spun ca:
1. mi-am spus parerea despre Y, pentru ca asa cred despre Y.
2. dar nefiind de fata Y, inseamna ca barfesc,
3. si spunand ca e o persoana rea, ar inseamna ca o si judec, nu?
cum trebuie facut sa nu cadem in pacat?
cand imi spun doar parerea? :106:

Un instrument de masurare ar putea fi:

Ceea ce spui despre o persoana in absenta acesteia,sa o poti spune fara jena si in cand ea este de fata...

asta nu-i bai. dar pe urma suna a rautate sau invidie, sau mai stiu eu ce. sa fie oare doar parerea ta, daca o spui cu toata convingerea, fara alte codite (oftica, invidie, ura)?

Anaana, ar trebui sa te gandesti ca felul in care-i cataloghezi pe ceilalti te reflecta in primul rand pe tine! Suntem tentati sa descoperim in ceilalti in primul rand propriile noastre patimi ascunse. Este fapt binecunoscut. Cine dispretuieste prostii, se teme de fapt ca el este catalogat astfel, de ex.. poti sa te gandesti si la alte situatii.
In general, cand deschizi gura te prezinti in primul rand pe tine.
Este bine sa te obisnuiesti sa nu critici oamenii in absenta lor.. macar pentru simplul fapt ca nu esti in locul lor si trebuie sa le dai un drept la replica.
Daca vrei sa te porti cu intelepciune, vorbeste intotdeauna pe ceilalti de bine. Vei castiga increderea prietenilor si simpatia dusmanilor.

In primul rand atunci cand caracterizezi o persoana ca avand calitati negative,emiti o judecata..si nu tii cont de ce se spune in Evanghelie: Nu judecati ca sa nu fiti judecati..

Apoi mai este expresia "cel dintai pacatos sunt eu",care este cea mai buna judecata pe care o putem face despre noi insine..

Trebuie sa nu vedem calitatile rele ale unei persoane ci doar pe cele bune,iar in privinta noastra sa ne vedem doar calitatile rele,iar pe cele bune sa ni le ascundem.

1. Parerile se schimba, de multe ori doar in functie de starea ta de moment.
2. Daca nu ajuti pe altul, nu are rost sa o exprimi.

(Astea-s sfaturi pe care as vrea sa le aplic si eu.. dar nu intotdeauna reusesc. La teorie stau bine..)

nu ma refer la catalogat, departe de mine asta. uite noi 2 stam de vorba si ma intrebi ce parere am de Y. nu ma intrebi ca sa avem ce barfi sau sa facem caterinca, si vrei sa stii ce parere am. raspunsul meu va fi sincer, si propria mea parere, fara sa fie nimic fals sau fatarnic in spatele raspunsului.
eu deobicei fac rad de mine, si incerc sa nu fiu ceea ce nu sunt.
de asta am pus aceasta intrebare. uite cat se subtire e firul dintre ele. tu spui ca critic deci nu-mi spun parerea. ai dreptate, dar daca imi este o persoana antipatica, sau mai stiu eu cum e mai bine s-o mint ca sa fiu simpatica? offff.... greu sa aflii unde te afli intre cele 3 ipostaze, si pot s-o adaug pe cea spuna de tine ca fiind a 4-a: critica. :1:

uite sa iau alt exemplu. sotia (daca ai) te intreaba: Dan, ce parere ai de Y? l-am cunoscut si as vrea sa stiu parerea ta, pentru ca esti un om cinstit si drept. (si sa zicem ca Y chiar este o persoana rea.)
ce-i spui? "draga mea, nu-l cunosc pe Y, nu pot sa-ti raspund" sau" draga mea, mie personal nu mi-a placut, are ceva ce nu-mi place" sau "draga mea, nu-l cunosc prea bine, dar trebuie sa fie un tip de treaba.", etc.
o minti, nu-i spui ce sentimente ai avut in prezenta persoanei Y?

Spui ceva neutru.
Fiul meu merge la gradinita si intr-o zi mi-a descris toti colegii lui. Mi-a placut f mult ca nu a spus nici un lucru negativ. M-am gandit ca am de invatat de la el.
Nu trebuie sa incerci sa placi, ci sa fii constienta ca parerile tale, chiar obiective si bine intentionate pot ajunge la urechile celui criticat sub alta forma. Mie mi s-a intamplat de multe ori ca lucruri pozitive sa fie rasucite si rau interpretate.
Parerile nu trebuie intotdeauna exprimate. Parerile se pot schimba etc.
Poate ca cel din fata ta nu crede despre ca este ipocrita, de ex. Dar cand tu o vei descrie astfel, si cel din fata ta poate sa-si schimbe parerea despre ea din rau in mai rau (da, vai, este SI ipocrita).

:21: .... ar trebui sa mentionez ca aceste discutii sunt purtate intre persoane care cunosc bine (soti, parinti, veri, frati, prieteni f apropiati), nu intre 2 persoane care s-au cunsocut la vreun dineu, sau pe strada sau la vreo petrecere. ca intr-adevar astea ar fi discutii frivole.

aaa, pai daca vorbsti cu parintii se schimba lucrurile.
Da, spune-le tot ce gandesti.. :).

Asta-mi aminteste de o discutie cu sora mea, in care mi-a spus ceva ce a deranjat-o la sotul meu atunci cand noi nu eram casatoriti.
Am ramas masca: bine, soro, astepti 10 ani sa-mi spui asta?
Ea s-a gandit ca nu ar fi facut nici un bine sa-mi spuna atunci ce o deranja, oricum o chestie minora.. Poate ca s-a gandit bine. Dar daca ajunge sa-mi spuna dupa 10 ani...
Deci faci si tu cum crezi, pana la urma.

Cum sa fie asa ceva adevarat??? eu nu cred ca oamenii isi mascheaza propriile temeri sau isi vad reflexia defectelor lor in ceilalti atunci cand se exprima in legatura cu ceva negativ ( nu stiu ce stii tu, dar eu una nu cred asa ceva...asta ar insemna ca oamenii in general nu se cunosc, nu stiu cum sunt vazuti si perceputi :1:), cand de fapt poate chiar nu au temeri de acest gen si dezaproba exact ceea ce nu ii caracterizeaza de fapt, exact ceea ce e incompatibil cu ei...simplu!

In rest sunt de acord cu tine....

cui crezi ca-i pica bine sa auda ca e facut in fel si chip? hahahahah.... dar daca persoanele dragi mie imi atarg atentia ca-s prea directa (offff.... asta-i un defect), sau prea categorica, sau exagerez, nu ma supar, ca stiu ca-mi vor binele si nu o fac din rautate. la mine daca o persoana mi se pare ipocrita, chiar este. iti dau un exemplu. fac cunsotinta cu o persoana, n-o cunosc, e prima data cand imi iese in cale si n-o plac. nu ma intreba de ce, nu o plac, ceva imi repugna. imi spun: stai linistita, nici nu stii cine este, si cataloghezi din start ca nu-ti place. si ma port dragut, amabil, sincer... si la ceva timp persoana ma loveste pe la spate. crede-ma ca mi s-a intamplat de multe ori si mereu spun: daca prima impresie e negativa, inseamna ca persoana e negativa. cum cunosc o alta persoana, parca mi se sterge memoria si iar o iau de la capat: dragut, amabil, sincer.... si iar imi scot cutitul din spate peste ceva timp.
deci la mine greu imi schimb parerea. ipocrita nu m-a facut nimeni, ca deobicei spun in fatza.... dar "exagerata" da... hahahhahaha

Punctul meu de vedere:
-barfa-cand se cauta nod in papura unei persoane fara motiv;
-parere-cand spui altuia parerea ta(justa,fara adaugiri)despre o persoana;
-judecata-cand analizezi pe cineva(rele si bune) si dai un verdict.

Acum ceva timp,deoarece se apropia Postul Mare am mers la o distinsă doamnă care mi-a pricinuit şi i-am pricinuit multă supărare rugând-o să ne împăcăm şi să uităm tot ce a fost.A început să mă certe spunându-mi că nu fac nimic bun să sunt plină de răutate şi de defecte şi că nu mă iartă.

Aceea persoană exact asta a făcut.A spus fără jenă ceea ce ar fi spus şi în absenţa mea. Cui a folosit aceasta? Totul a rămas nerezolvat aşa cum este şi acum.

tie ti-a folosit ca ti-ai cerut iertare. sa stii ca-i foarte greu sa-ti ceri iertare. ceea ce ai facut ar trebui sa facem cu totii, indiferent de cum ne primesc ceilati. :1:

Cunosc si eu un tip.. asta le tot reprosa prietenelor lui: ca sunt proaste. Si pe acest criteriu le schimba. Dar ele nu erau asa, unele erau si cu doua facultati..Problema era a lui, clar.
Pana cand am gasit situatia descrisa intr-o carte de psihologie.. exact cu acuzarea prostiei.

In plus, am mai descris situatia cu sotul meu care ma innebunea de cap: nu stii engleza, nu stii engleza. Asa o fi, dar cumva ma descurc in sua. Prin semne, desigur.
(El a avut acest "handicap" al limbii cand a dat examenele de specialitate in sua.. parte din examen era interviu cu pacienti, unii cu accent hispanic sau mai stiu eu ce.. examenul l-a trecut lejer, dar cred ca a avut multe cosmaruri pe tema asta inainte de examen. Acum imi reproseaza ca nu am invatat spaniola. De ce oare? o fi avand legatura cu faptul ca limba spaniola este un avantaj in cautarea unui nou job, iar el abia o intelege?)

Mai am si alte exemple.

cred ca as ar sta lucrurile, dar numai tu stii ca ti-ai spus parerea justa, ceilalti or sa spuna ca ori esti barfitor, ori invidios, ori nu-ti vezi barna din ochi, in schimb vezi doar paiul din ochiul lor :21:

Stii cum e asta...imagineaza-ti un creion de cinci metri inaltime, hexagonal, cu laturile de 10 m latime,fiecare.Fiecare latura de cate o culoare.La doi metri distanta de fiecare latura,asezata pe scaun,cate o persoana.Creionul asezat vertical,bineinteles.Tu intrebi:
ce culoare are creionul?Pun pariu(mare pacat) ca aproape toti vor spune culoarea pe care o vad.Si sa nu-i lasi sa se ridice de pe scaun cae jale...De asta in sfintele carti lumea este numita mare(si a iesit din mare...) caci ca apele marii ne leganam de colo colo.

Dar eu as spune ca e mai mult e o strategie de intimidare/depersonalizare ...in sensul ca persoana nu vede neaparat defectul respectiv in persoana careia ii reproseaza acest lucru, dar incearca sa i-l induca mai mult si constant. E un soi de invidie ceva " De ce sa fie celalalt mai cu mot, ia sa-l desfiintez un pic...sa nu mai stie ce e cu el!!!!" daaaar in opinia mea acest lucru se poate intampla cred cu precadere in randul celor influentabili, pentru ca indiferent de ce iti spune cineva, poti si dinstinge intre intentie si realitate...zic si eu!:7:

Era un Sfant si gresise in manastirea lui un monah destul de grav.
Si toti il vorbeau si ziceau de ce a facut asa ceva. Si vine unul dintre monahii care il judecau la Sfant si il intreaba el ce parere are.
Si tace. monahul vazand ca nu i se raspunde si mai insistent. Sfantul tot tacea , nu raspundea.
Apoi monahul dandu-si seama ca nu vrea sa ii zica parerea despre el , ii zice direct, de ce nu vrei sa zici nimic?
Iar Sfantul ii zice, nu am judecat pe nimeni de cand am intrat in manastire si nu am de gand sa o fac acum.



Era un sfat care mi-a placut. Daca nu poti sa il iubesti pe dusman incearca macar sa nu il urasti iar aceia este o iubire mai mica.
Asa si cu judecarea. Daca nu poti sa gasesti nici un lucru bun la el, incearca macar sa nu iti spui parerea despre el.

de ce or fi oamenii asa de complicati? sau nestiutori?:39:

iti spun ca multi distingem, ca realitatea e intentie.... multi nu acceptam sa ni se spuna o parere defavorabila de la altcineva, decat daca vine de la o persoana pe care noi respectam f mult, dar si asa inghitim in sec si ni se micsoreaza ochii de oftica :21:

Foarte frumos! :)

iti pun aceeasi intrebare ca si lui Daniel777.

suntem mult prea pacatosi fatza de Sfantul din povestirea ta. exemplul este foarte bun, dar acolo este vorba despre o fapta rea savarsita si luarea unei decizii.

:24: Si tensiunea creste usor...

Dar oricum... la viata mea am acceptat si opinii, si sfaturi, si critici...nu e bai, dar asa cum ai spus si tu, in general de la persoane pe care le respect foarte mult, in rest mai putin....:10::9:

pentru podolski_2
 

sper sa ierti o femeie ramolita ca mine. am mai citit odata povestea, abia acum mi s-au deschis ochii :58: mai mult imi atrasese atentia chestia cu dusmanii.
dar tot e greu sa faci ce face Sfantul. noi avem ideea asta fixa ca suntem "datori" sa-i luminam pe altii :78:

Ce sa zic, Andrusca, gandeste-te de ex., ca usurinta cu care vedem mandria la altii, reflecta propria noastra mandrie.
Nu inseamna ca-l desfiintezi pe altul.. ci proiectezi. Proiectam in permanenta asupra altora temerile sau dorintele noastre.

Si apropo de manipulare, daca descoperi ce-l "doare" pe altul, el devine vulnerabil.
De ex. de doua ori mi s-a oferit cate un job doar pentru ca am descoperit intamplator un punct sensibil.. intr-o ocazie am precizat ca ma pregatesc de un examen de engleza (si cel care imi lua interviul era bata la engleza, m-a sunat in aceeasi seara sa-mi dea jobul), alta data am precizat un curs pe care-l facusem (iar cel care ma intervieva dorea sa-l faca, i se parea important etc..)..

La fel, daca cineva mi-ar spune ca-i plac scrierile parintelui Seraphim Rose.. l-as considera o persoana deosebita din multe puncte de vedere.

Deci manipularea merge in ambele sensuri...

Nu, din nou nu sunt de acord... nu proiectam nimic in ceilalti, analizam diverse si selectam ce ne place si ce nu, ne incanta lucrurile/persoanele care ne plac/fac impresie buna...si ne indeparteaza lucrurile/persoanele care nu ne plac, incompatibile cu noi!

A desfiinta pe cineva inseamna a-i descoperi punctul sensibil intr-adevar, care nu inseamna ca e si al celui care il descopera...e doar o observatie, o arma la care unii recurg atunci cand o persoana ii sacaie.

Exista oameni care jignesc pe cei de alaturi pentru ca sunt fustrati.

Exista oameni directi care isi exprima insa opinia pentru ca detesta ceva din cel de alaturi, si pur si simplu nu mai pot suporta sa tot intre in contact cu acel ceva.

Si exista oameni care jignesc, desi intentia lor este aceea de a-i face un bine celui de alaturi...pe care il considera deplasat tocmai pentru acel ceva ce are sa ii reproseze, si ca i-ar fi mai bine daca ar incerca sa se schimbe!

La o adica nu putem primi numai complimente...cei din jurul nostru ne mai vor si binele cand incearca sa ne atraga atentia ca mai avem cate ceva de slefuit pe ici pe colo!!!!:1:

Dupa parerea mea lucrurile discutate pina aici sunt fanteziste si evita realitatea sau adevarul crud . Se procedeaza astfel din cauza educatiei pe care o avem .
Unii frati/surori spun ca nu poti emite o parere(critica)despre cineva decit daca este de fata . Dar sansa de a avea de fata pe acel cineva (cineva raportat la discutia respectiva) este mai rara si implicit ar trebui atunci sa tacem ceea ce defapt este cu adevarat un mare cistig . A sti sa taci este o mare virtute. Dar aceasta virtute este din ce in ce mai rara. Chiar si in lumea monahala tacerea a devenit o raritate. Astazi, din ce in ce mai mult calugarii ies la discutii, la prelegeri, la activitati sociale ,la a se face cunoscuti si de alte multe feluri de activitati si incep sa lase tacerea de o parte tocmai pt. ca ingnorind-o nu-i mai cunoaste valoarea.
Problema, din punctul meu de vedere, nu este ca nu-l putem vorbi pe ,,X" in lipsa pt. ca cica am birfi, ci ,ca noi avem de regula un caracter prost finisat, dual sau ,,N'-al prin care il apreciem in lipsa pe X in diferite feluri in functie de interlocutori iar in fata lui insasi doar il elogiem . Asa este ,,osul" de om impersonal, impostor , imatur emotional si social, omul ,,descurcaret" si ,,versat", ''rabdator si iertator'' in orice situatie. Dar in acest caz reiese la suprafata prostul caracter al nostru . A nu-i spune cuiva in fata, ca din punctele tale de vedere, are un caracter prost ,mizer , meschin si absolut detestabil nu ii face cinste lui, aceluia, ci te baga pe tine insusi intro stare de ridicol si penibil de nedescris . Nu discut situatia caracterelor alese pt. ca este de prisos.
Dupa mine, fara a avea parerea ca se birfeste vreun pic , il poti caracteriza si aprecia pe un frate la justa lui valoare (rea, buna, ambigua, etc) atit in prezenta lui cit si in lipsa dar mentinindu-ti constanta opinia indiferent de cine te asculta dar mai ales spunindu-i-o transant in fata direct persoanei incriminate . Daca ondulezi in pareri si te dai dupa interes si alte meschinarii atunci da, esti birfitor . A marturisi adevarul in orice situatie, acelasi si la fel nu insemneaza sa fi birfitor !
Asa ca frate draga, daca pt. mine esti om distins si educat o sa afli cit de curind asta chiar de la mine, dara daca esti nesimtit, intrigant, indaratnic, si cu mai multe fete ... tot de la mine o sa o afli, ca sa nu auzi deformari de la a saptea gura . De ce esti tu asa de rau caracterizat ...pai deja nu mai este treaba mea ce fapte si ce vorbe mestesugesti tu . Eu iti spun cine esti iar ce faci tu ...este doar treaba ta !

Cu adevarat? Credeam ca Altcineva are rolul asta....

Ma tot gandesc la postarea ta..
Nu stiu ce sa zic, tu spui "A marturisi adevarul in orice situatie, acelasi si la fel nu insemneaza sa fi birfitor". Dar eu nu posed adevarul, doar o fata care imi este aratata de acel om. Iar perceptia lui este afectata de proprile mele patimi.
(De aceea de multe ori cand deschid gura ma acuz implicit si pe mine).

Sunt situatii in care mi se pare f important sa nu tac, dar din experienta mea stiu ca am vorbit aproape intotdeauna degeaba.
Si atunci ma intreb daca este totusi trebuie sa tac sau nu.
Este ceva crestinesc sa-ti expui parerea (mai ales cand nu are cine sa vorbeasca)? Sau este semn de mandrie?
Eu imi invat copiii cand se refera la altii sa nu-i eticheteze. Nu admit cuvinte ca prost, mincinos, rau etc.. Ci le spun ca este un copil bun care s-a intamplat sa minta, sau nu a fost bine informat, sau nu l-a invatat mama sa se poarte etc.. (Nu stiu daca procedez corect, voi afla).

Uneori aud lupi in blana de oaie si sunt uimita ca altii nu-i recunosc drept lupi si nu-i demasca. Ma intreb.. nu spune nimeni nimic din nestiinta sau din smerenie?
Sunt datoare sa vorbesc sau dimpotriva, sa tac?

Nici eu nu stiu cum e bine. Cred ca nu e bine sa te pronunti asupra altor persoane, mai ales in lipsa lor, insa in fata lor, cand vezi pe cineva ca greseste, ca a facut un lucru rau, dar totodata stii ca nu esti tu in masura nici sa masori greseala lui, nici sa fii ascultat, ce faci? Ii spui? Pana unde putem fi sinceri?

Si totusi nu inteleg exact, chiar nu trebuie sa spui nimic...atata timp cat esti in lume ( specific, deci nu ai chilia ta si mai auzi ce a facut cutare frate in celalalt colt al Manastirii, dar deja stii ca el are o baza si ca greseste dar isi si revine...cel mai probabil tot singur) nu trebuie sa ai o pozitie, o atitudine cat de cat, sa se vada ce e cu tine, ca esti de acord cu ceva si cu altceva nu??

Nu se pot incadra totusi unele observatii foarte obiective in categoria, reactia potrivita la locul potrivit?:1:

Pana unde considera fiecare ca e foarte sincer si ferm obiectiv...iar din experienta mea, nu strica...ba chiar e foarte indicata! Orice greseala poate fi masurata, pentru ca o greseala nu e ceva abstract sau care variaza foarte mult in functie de mentalitatea fiecaruia...exista indicii clare asupra ei!

Mi s-a intamplat sa ma intalnesc in timp ce ma plimbam cu un fost prieten...cu alti doi teologi, colegi...insa pe unul il stiam chiar numai din vedere. Ei asta micu' si cu gura mare...folosea "in loc de virgula", un anumit cuvant foarte urat si vulgar, pe care cred ca nimeni nu il suporta( cel putin asa ar fi normal :24:)...si stau eu asa cateva secunde, poluarea fonica intensa, si crestea...si il intreb " Scuze, tu esti student la teologie?"...si baiatul nu numai ca s-a prins, dar a incetat sa nu mai vorbeasca astfel...siiiii nimeni nu s-a suparat, eu cu el m-am mai intalnit ulterior...si deci sunt destul de sigura ca nu am halucinatii auditive sau conceptii despre greseala abstracte!!!!:71:

Eu imi mentin opinia, reactia potrivita la locul/situatia potrivita!!!!!!...asta insemnand in egala masura: tacere, smerenie, observatie...ce se potriveste!!!

* sa mai vorbeasca...:)

da dar,daca vezi ca persoana face ceva rau si nu spui nimic,e ca si cum i-ai aproba comportamentul,in loc s-o aduci pe calea cea buna.Deci,nu stiu daca asta s-ar numi judecata.Scrie in Biblie si sa mustram de 2 ori undeva.

Ma depaseste
 

Eu ma refeream la greseli mai mari. Astea cotidiene nu sunt chiar atat de complicate si parca spontan iti vine reactie in fata lor.
Parerile sunt judecati de valoare caci se formeaza prin generalizare si de aceea trebuie sa fim atenti caci deseori se apropie de judecata celuilalt. Nu poti sa ai o parere intemeiata despre celalalt, caci nu-l cunosti cu adevarat si de aceea, pe cat posibil, cred ca e bine sa eviti sa oferi stigmate.
Greselile mai mari, secretele, care nu suporta prea multa vorba si care, odata discutate, ar putea rupe prietenii, pe acelea eu am rezerve sa le discut deschis. Mai ales daca este un om stimat pe care nici social, nici sufleteste nu sunt in masura sa-l analizez eu. Sa fii tu "curajosul" care spune deschis tot, fara sa ti se ceara parerea, fara sa fii in drept sa te pronunti, inseamna sa faci mult prea mult rau - nici nu avem intotdeauna capacitatea de a spune cui trebuie asa cum trebuie, fara sa distrugi suflete si fara sa jignesti.
In Biblie spune sa mustrii daca tie ti-a gresit cineva si chiar si aici trebuie sa fim prevazatori: cand stii tu ca nu ai meritat raul patit?

Cel mai bine este sa nu-mi spun parerea toata, pina la capat ci sa fac doar citeva consideratii.
In primul rind nu trebuie sa ne facem cunoscuta parere pe care o avem despre orice , nu trebuie sa ne agatam de orice, nu trebuie sa trepidam permanent si sa nu mai putem daca nu comentam sau nu ne spunem parerea , nu trebuie sa avem nici o atingere cu lucruri care nu ne privesc chiar daca se intimpla in preajma noastra, nu trebuie sa ne interesam si sa ,,socializam " mai mult decit este strict nevoie . Socializarea nu este ,,idea" lui D.zeu si ca atare nu trebuie sa ne intereseze draciile, nu trebuie sa nu mai poata respira lumea doar pt. ca noi nu mai putem sa tacem. Cred ca este potrivit sa ne pronuntam clar despre lucrurile care ne privesc strict sau ne ating clar,despre oamenii cu care avem contact nemijlocit si tangential ... si si aceasta doar atunci cind se simte nevoia sau se impune !
Dar a vedea un om ca minte si a spune copilului ca glumeste , ori ca vorbeste urit si ca defapt copilul nu a inteles ce spune , ca este un profitor sau un revendicativ si ca defapt copilul nu intelege ce vede... dupa parerea mea este o greseala . Eu am spus permanent copiilor ce au vazut, cum trebuie sa inteleaga lucrurile, daca au fost greseli ca este rusine sa faci voit asa ceva si ca ei nu trebuie sa faca , sa nu tolereze nici o data falsitatea, impostura, prostia, caracterul rau, proasta crestere, lipsa de dragoste fata de parinti, educatori, eroi, dragostea si respectul fata de familie, rude , traditia familiala, dragostea fata de cultura, stiinta, religie , s.a.m.d. De asemenea i-am invatat ca daca se impune sa spuna verde in fata ,,prietenilor" de conditie morala modesta cum ii vede si ca nu este un lucru meritoriu si de laudat sa ai defecte caracteriale sau de educatie

Parerea ta despre adevar este strict particulara iar dupa parerea mea , fondata pe o cunoastere incompleta .Ce adevar nu posezi tu ? Adevarul Absolut extrem de putini il posed , noi rindasii, folosim f. des adevarul relativ, ca sa zic asa, la care avem accesul neigradit. Dar sa spui ca perceptia adevarului este ,,afectata" , conditionata, de patimile tale ... ma surprinde ! Fiind un om impatimit, in principiu, vei avea o perceptie mereu ,,afectata", nereala, deformata, despre parinti, duhovnic, sot, copii , mergind pina la Hristos. Tot timpul ii vei vedea altfel decit sunt ei in realitate deoarece patimile te conditioneaza... ceea ce dupa parerea mea nu este adevarat. Probabil ca aceasta parere ai citit-o pe undeva , ea fiind f. subtire , dar mai este de lucrat la ea , pt. ca in realitate nu se intimpla asa simplist cum spui. Pe omul bun , pe un sfint , pe un om al lui D.zeu il simti si il percepi imediat si ca atare cit de impatimit ai fi, ba chiar incepi sa te siti pe tine cit ,,duhnesti" de patimi comparativ cu el .

Trebuie si sa te hotarasti daca taci sau nu . A te zbate intre ratiunea care iti spune corect ce sa faci si neputinta de a-ti tine gura inseamna sa fi neintarit in lupta cu o asemenea ispita . Este posibil ca in timp sa biruiesti.

Eu cred ca trebuie sa tacem cit mai mult posibil dar atunci cind vine timpul sa marturisim trebuie sa o facem clar, raspicat, direct, fara teama, nemintind si ne facind osanale nimanui ! Fiecare face insa cum crede de cuvinta !

Cred ca inteleg la ce te referi.
Prin ce spun corup/perturb capacitatea copilului de a dezvolta o intelegere fireasca a oamenilor si situatiilor.
Multumesc pt mesaj.