Parerea mea...
 

Ai vrea sa le spui ceva celorlalti?
Care e conceptia ta ,in general,legata de credinta?
Sau pur si simplu,astazi ai vreo idee anume?
Stiu ca majoritatea aici sunt dialoguri,adesea in contradictoriu,dar poate cineva vrea anume sa isi exprime o parere...
Pe mine cel putin,ma intereseaza , idei adevarate de la oameni reali.

Ortodox vs crestin
 

Uneori,pe acest forum,mi se pare ca se pune mai mult accent in a sustine : 'sunt ortodox' uitand parca a afirma in primul rand 'sunt crestin'.Se departeajeaza cumva dogma ortodoxa,de evanghelia lui Hristos.Evanghelia este trecuta in planul secund,nu este amintitita,sau practicata.
Afirmatile se desfasoara in jurul unor puncte ca : cat de bine pastram Traditia,nu este mantuire in afara ortodoxiei.Iar argumentul suprem este :'a zis sf Parinte.....Te indoiesti de acela?'
Spre deosebire,in scrierile sfintilor Parinti nu razbate deloc aceasta concentrare exclusiva pe cuvantul ortodoxie.Dimpotriva,toti sf parinti sunt concentrati pe Hristos,si pe relatia fireasca cu El.Se vorbeste in acele scrieri despre smerenie,despre relatia directa cu Domnul,despre dragoste,despre patima(dar in relatie cu ceilalti).
Si chiar atunci cand se cearta,sf Parinti,afirma de fapt o idee superioara unui eretic,si in nici un caz nu se cearta cu acela doar pt ca este eretic.Astfel cearta lor e justificata,pentru ca ei apara o dogma,de invataturi cu adevarat periculoase.
Noi nu ne certam decat pentru a ne apara pe noi,caci nu exista nici macar pericolul acelor erezii,deoarece ele au fost de mult combatute si clarificata pozitia fata de ele,chiar de alti sfinti Parinti.
Cred ca ceea ce se cere in primul rand Ortodoxiei,este intoarcerea la Hristos,la practicarea dragostei in raport cu ceilalti,si a asprimii fata de tine insuti.
Ostasii sa stea in prima linie !! Dar prima linie a noastra e lupta cu noi insine,pentru a fi mai buni.

Sf. Parinti erau in interiorul ortodoxiei.
Ca si cum ar trebui sa-i reamintesc zilnic copilului meu ca asta in care sta este casa lui, ca noi suntem parintii lui.. lucruri de domeniul evidentei!

Astazi invataturile gresite asalteaza ortodoxia.. de aceea se pune accent pe ce este specific ei. Si este chiar f trist ca sunt oameni care contesta Sf. Taine..

De altfel... eu cand il invat pe copilul meu nu ii citesc "povestiri biblice". Au ajuns sa mi se para putin importante. Eu inisist pe ceea ce nu-i va spune nimeni: despre Sf. Treime, despre Sf. Euharistie, despre Botezul ortodox, despre Biserica intemeiata de Hristos, despre harul preotilor etc.. Nu stiu cat intelege, macar as vrea sa retina ceva, chiar daca nu intelege acum. Povestirile "biblice" cu efect moralizator (ceea ce avem in comun cu crestini ne-ortodocsi, daca pot spune astfel) le las complet deoparte.

E bine ca incepi cu ceea ce e specific Ortodoxiei.Dar e bine ca aceasta invatatura sa fie strans legata de Hristos,si sa ajunga in cele din urma ,la virtuti,adica la acele 'povesti moralizatoare' .
Nu cred ca exista vreo invatatura ortodoxa dreapta,care sa nu aiba ca origine sau tel pe Hristos.
Si nu cred ca poti fi in Hristos certandu-te sau aparand ceva,ci poti fii in El iubind,sau daruind ceva.
Inainte de intelepciunea mintii,trebuie pusa nevinovatia sufletului,si simplitatea.

De la vederea lui Hristos la credinta in El
 

Daca atunci cand El traia pe pamant,totul era simplu,caci aveam un singur Hristos de care ne minunam,pe care il vedeam si ascultam,si ale carui cuvinte ne patrund direct in suflet,cum a avut El grija de noi dupa Inaltarea Sa de pe pamant?
De ce nu este la fel de simpla credinta in El,cel nevazut,pe cat era de simpla vedera Sa?
In ce sa credem azi?
In Cuvantul Sau cand era pe pamant?Dar toti cred in Cuvant : ortodoxi, sectari,poate si unii atei?Si se pare ca nu e de ajuns.
In tainele Bisericii? Dar se prezinta intr-o forma mult mai complicata decat era Cuvantul sau.Trebuie sa accepti in primul rand Euharistia,apoi harul,apoi preotia,Biserica etc.Sunt lucruri usor de inteles dar nu au aceiasi putere de patrundere ca si Cuvantul sau.Dar sunt si usor de pus in practica.Ce este mai usor decat a manca o bucta de paine,si a crede ca e Trupul lui Hristos?
In harul care ne mantuieste orcum ? E greu de atins,de pastrat,de inteles.Si apoi harul daca nu naste faptele cele bune, e mort.
In rugaciune? Rugaciunea e speranta catre cele ce nu se vad.Iar Cuvantul Domnului se auzea cu urechea...Deci e mai greu sa te rogi,caci nu prea intelegi ce si cui trebuie sa ceri.
In faptele bune?Ei da,acestea raman,caci arata dragostea care o ai.Dar si acestea sunt greu de facut,atata timp cat patimile ne covarsesc,iar mintea nu are o credinta clara.
Ca sa nu mai adaug aici disputele : ortodox-ateu,ortodox-musulman/bydhist,ortodox-protestant ,ortodox-catolic ,ortodox-ortodox nepracticant ,ortodox-ortodox.
De ce e asa grea mantuirea de dupa Inaltarea Domnului?

Pe vremea lui Iisus omul istoric crezi ca era usor (gandeste-te cum traiau si ce orizont aveau oamenii atunci) sa spui "acesta este Dumnezeu intrupat, el si nu altul?". Dupa asta, crezi ca era usor sa vorbesti "Dumnezeu intrupat s-a lasat rastignit si a inviat"? Pavel spunand asta grecilor a fost intampinat cu ironii groase: bine, bine, mai vino si maine sa ne distrezi cu aiurelile astea. Apoi, scuza-ma, te-a alergat cumva garda pretoriana sa te bage intr-o inchisoare unde urmeaza (cazul cel mai fericit) tortura prin intindere cu scripeti pana-ti ies oasele din incheieturi plus biciuit la limita (poate dincolo de limita...) rezistentei... si dupa asta (depinzand daca erai cetatean roman sau nu) decapitare sau mai rau, moarte infamanta (damnatio ad bestias de exemplu)? Usor?
Mai incolo, te-ai gandit cum arata sa locuiesti intr-un oras bizantin in Tracia, sa vina slavii (pe vremea aceea idolatri), sa-ti inconjure orasul, sa ucida tot ce intalnesc, cu predilectie prin trasul in teapa (ei au introdus in lumea vestica atrocitatea asta) si sa vina vecinii tai si sa zica "fie-ti mila de copiii tai si de ai nostri, sa deschidem portile, ca daca indraznim sa rezistam o sa ne traga copiii in teapa"? Si deschideai portile si urma sa-ti vezi copiii vanduti sclavi in lume pe dreapta si sotia idem si sa muncesti ca sclav nu se stie unde si ai fi zis "multumesc lui Dumnezeu" ca slavii cel putin erau indiferenti la religia celor cuceriti si nu te fortau sa abjuri. Era usor? Eu cred ca nu stii ce spui. Usor este crestinismul azi. Atunci era greu si de crezut si de facut. Cand ii aud pe unii protestand ca Dumnezeu nu exista, ca de ce mor balenele albastre si de ce fac copiii lor amigdalita, ma apuca un fel de rasuplansu'. Sa fi trait in Evul Mediu timpuriu, sa vezi acolo...

Iata ce 'usor' le era oamenilor, cu orizontul lor ingust de atunci, sa creada ce spui:

http://en.wikipedia.org/wiki/File:Alexorig.jpg

Acesta e faimosul grafitto "blasfemator" care imputa crestinilor ca venereaza un zeu ridicul. Imaginea zeilor pana atunci era de entitati atotputernice, in fata carora nu-ti vine sa risti nici sa gandesti gresit. Numai un zeu prost, protestau grecii si romanii, s-ar lasa ucis de necredinciosi. Si imagineaza-ti cum arata pe vremea lui Nero ca oameni de soiul asta sa umple un amfiteatru, copilul tau sa fie legat de o cruce impregnata cu material inflamabil si tu sa stii ca abjuri sau il vezi ars de viu pe incetul. Usor? Sigur ai fi rezistat cu usurinta?

@inorog
In fiecare epoca a fost greu .
In vechime a fost greu la propriu,caci sufereau chinuri fizice si moarte.Dar ca cineva sa moara azi pentru credinta sa,inseamna ca aceasta sa fie foarte puternica.
Acesta este misterul ,cum de ei ,mucenicii,postitorii ,au avut atata putere,izvorata doar din credinta?Caci ,teoretic,aveau aceleasi resurse de cunoastere si mantuire ca si noi.
Unde e astazi aceasta putere?
Probabil ca aveau dovezi mult mai clare,spiritul mai putin contaminat ca azi,si erau mai aproape de epoca lui Iisus.
In plus nu exista aceasta dezbinare,care sa te faca sa te indoiesti daca tu detii adevarul,daca ce faci este chiar voia Domnului.
Azi crestinii au scaune in Biserica (pt comoditate),si nu ii mai alearga nimeni pe strazi.
Si totusi e la fel de greu,caci mintea a luat-o cu mult inainte,si credinta e greu sa se tina de ea.

Astazi este cu mult mai greu decat atunci.
Tocmai tensiunile si starea vremii lor ii inflacarau si mai mult pe crestini in rugaciuni si nevointe.
Iar rodul rugaciunilor fierbinti se simtea in inima fiecaruia.

Astazi, peste tot este libertate (la noi, cel putin). Am ajuns sa credem ca putem trai crestineste si fara nevointe, fara rugaciuni de noaptea, fara metanii, fara osteneli in a iubi pe toti, etc.

Am primit libertatea, dar nu prea am stiut ce sa facem cu ea.
Mai mult ne'am pierdut pe noi insine, decat ne'am descoperit. Mai mult la greu se descopera omul pe sine insusi.

Slava Domnului ca inca mai exista crestini parca nebuni pentru Hristos si Biserica lui.
Aceia care pot pati orice de la om, de la lume si de la diavol, insa tot nu isi parasesc randuiala si dragostea.

Icoana risipei de lacrimi
 

Doamne-ajuta!

Vine o vreme cand unii dintre noi se smeresc si recunosc ca nu au reusit singuri sa faca drumul inapoi catre Parinte. Se intorc cu fata la Dumnezeu si il roaga sa ii faca argati la curtea Sa. Au cainta si luciditatea necesare sa recunoasca ca nu pot cere sa fie reprimiti ca fii, dar au nadejde in marea Lui mila parinteasca ca macar argati Acasa sa ii accepte. Spune Fiul ca Tatal ii imbraca, ii incalta si le pune inelul in mana dreapta, taie vitelul cel gras si se bucura impreuna cu toti ceilalti ca s-a intors Acasa cel ratacit.

In mijlocul acestei bucurii generale, se intoarce fiul ascultator de la munca si nu intelege cum este posibil ca sa se faca asa o "nedreptate": cel ce a gresit si s-a intors Acasa cu coada intre picioare este sarbatorit, iar cel ce a scrisnit din dinti ca sa nu greseasca nu este felicitat nici macar in aceasta zi pedagogica. Adica, vine acest Pavel din urma si ajunge in frunte. De ce? Pentru ca asa a randuit Tatal prin Fiul. Dar, de ce fiul cel ascultator nu intelege de la inceput dimensiunile acestei situatii. Pentru ca inca nu era cu adevarat smerit. Era cu(minte), dar nu era cu(inima). A pus dreptatea sa inaintea iubirii Tatalui sau. Din lipsa de smerenie isi cerea intaietate in fata unui Parinte care, respectand libertatea celor ce vor sa fuga in lume, sufera privelistea infioratoare a pierderii a miliarde de copii. Cei care avem copii ne este frica sa incercam a ne inchipui cum ar fi daca, Doamne fereste, am pierde unul din ei. Dar, ce abis de durere este in prea plinul iubirii Sale cand vede cum miliarde din copiii Sai nu mai regasesc drumul de intoarcere, probabil ca nu obisnuim a gandi. Cand Maica Domnului si toti sfintii se roaga in Cer pentru noi, ratacitorii si, cateodata, foarte rar, cate unul se trezeste si se "redepune" in mainile Lui ca sa se re(faca), cum sa nu fie mare bucurie in acel ocean de durere interioara? Acele icoane care lacrimeaza, probabil ca din acest Cer de tristete isi aduna mirul si-l ofera fiului ascultator spre a lua aminte si a invata sa marturiseasca in smerenie si iubire si nu in dreptatea sa. Dar, de cate ori nu a volatilizat fiul ascultator aceste lacrimi pe altarul uitarii, transformandu-se pentru o catime de timp amar in fiul risipitor?

Am vrut sa spun aceste cateva cuvinte pentru ca am avut senzatia ca in Duminicile Fiului Risipitor la care am asistat de-a lungul anilor, se vorbeste parca prea putin despre relatia fiului ascultator cu Tatal.

Doamne-ajuta!

-Parintele a insistat azi in predica ca degeaba fiul ascultator a facut tot ce trebuie:post,rugaciune,ascultare etc,daca nu a avut dragoste fata de fratele sau.
-Eu ma gandeam ca un om care greseste,nu ii mai arde de greselile celorlalti,sa le observe,ci e coplesit de starea sa pacatoasa(vezi vamesul) .Aceasta e smerenia. Pe cand un om care greseste mai putin,un 'virtuos',este in pericolul de a judeca pe ceilalti.Are timp pt asta.Nu e ocupat si coplesit de micimea sa,ca cel smerit
-Mai zicea preotul ca fiul ascultator degeaba reprosaza tatalui sau ca el nu a taiat macar un miel cu prietenii.Ca de fapt nu tatal era de vina,ci el,ca nu stia sa se bucure .Caci toate erau ale lui(caci fratele celalalt isi luase partea) ,cu toate astea el nu vroia sa se bucure cu ceilalti.Si de aceea nici nu a plans cu ceilalti

Toti facem greseli, fie ca sunt mari, fie ca sunt mai putin mari, fie ca le constietizam sau nu...
Principala porunca pe care ne-o da Mantuitorul in Noului Testament este tocmai dragostea fata de aproape, dragostea fata de fratii tai (pentru ca in Hristos suntem toti frati).
Sfantul Apostol Pavel spune ca exista "o singura credinta", o singura biserica, iar pe cei care dezbina aceasta biserica, care aduc alte invataturi (izvorate din intelepciunea lor omeneasca) decat ceea ce primim, sa nu-i primim cu noi la masa si nici macar sa nu le dam binete...
Toate poruncile formeaza un tot unitar. Nu poti pazi 9 dintre ele, iar pe una nu. Pentru ca in cazul asta te faci vinovat de un pacat, izvorat dintr-o alta porunca.
Suntem prea pacatosi sa putem pazi totul, dar daca incercam si-i cerem lui Dumnezeu putere pentru asta, cred ca El ne va ajuta sa invingem...

Foarte bine ca il inveti aceste lucruri (daca imi pot permite sa o spun, vorba ta, ma simt destul de baba ca sa dau sfaturi) insa nu cred ca e bine, daca poti sa asculti acest sfat de la o 'hoasca batrana', sa nu ii povestesti povestirile biblice, mai ales Evangheliile. Ele NU sunt povestiri cu continut moralizator, contin chiar Viata. Bineinteles, depinde cum le citim, exista si un mod oralizator de a le vedea. Ele sunt baza si pentru Sf Treime (care isi are baza in Scripura!), si pt Taine si pentru Biserica si pentru tot restul. Daca citesti sf Parinti, scrierile lor sunt un comentariu continuu al Scripturii.

Pacat, mare pacat, si eu spun ca nu cred ca este o idee buna. Eu sunt poate mai aproape, ca varsta, de copilarie, si iti spun, in mintea mea de copil, toate acele povestiri biblice erau vii. Niciodata, copil fiind nu m-am gandit ca Moise a fosto doar un personaj pretext pentru morala, sau David si Saul, sau Avraam, sau Daniel, sau Solomon, sau..sau..sau...toate personaje pe care le-am indragit si pe care le-am crezut (si le cred) vii. Cate nu poate invata un copil despre viata si cum sa te porti cu cei din jur si situatiile dificile in care esti pus, de exemplu, din povestea lui Iosif cu fratii sai. Si toate aceste "povesti" spuse bine nu sunt nici macar plictisitoare... Nici pe departe, Copilaria este momentul in care omul intelege foarte multe din povesti si istorioare, si retine fara nici un efort. Eu zic sa nu-l privezi pe copli de asemenea placere, cumpara-i o Mica Biblie si lasa-l sa citeasca.

Sunt bune si Legendele Olimpului. (A. Mitru) Am savurat cartea aia, fiind copil, mult mai mult decat Biblia.

Si eu le datorez ceva din copilaria mea acelor carti ilustrate editate de catre neoprotestanti, nu stiu daca avem si noi, ar fi frumos sa existe carti cu ilustratii in frumosul stil (neo)bizantin, scrise mai simplut, ca sa inteleaga kinderii, pentru ca sunt foarte permeabili si incantati de aceste teme. Am vazut o carte cu istorioare pentru copii, desprinse din Scriptura, dar sincer mi s-au parut cam prapastioase. Si unii adulti se lupta cu ideea unui "Dumnezeu rau", nu stiu daca un copil, oricat de curat ar fi, nu ar intelege din ele ca Dumnezeu e un soi de baubau.
Insa deocamdata nu am copii asa ca mai bine tac:)

Sigur, si mie mi-au placut Legendele Olimpului foarte mult. Numai ca aici nu vorbeam despre ce carti ne-au placut mai mult decat Biblia. Mie de exemplu mi-a placut mai mult sa citesc Jules Verne si cartile cu Winnetou. :71:

"ridica ispita si nimeni nu se va mantui".. forma ispitei astazi este de alta forma fata de cea a persecutiilor.. despre cat de usor este.. io stiu una ca cel mai fericit am fost in viata asta intunecata a fost cand toate ma acuzau si-mi stateau impotriva, intr-o zi m-au prins controlorii in tramvai si m-au tratat ca pe ultimul om pentru ca mi-am cerut iertare , ma grbeam sa ajung la spital si eram in intarziere iar ei nu ma lasau sa cobor sa iau metroul, au vazut ca "sunt moale" si au zis ca sa ma jumuleasca.. s-a pus unul in fata mea pe scara si se tinea cu amndoua mainile de bare si ma impingea in sus inapoi opus fata de directia in care toata fiinta mea vroia sa mearga.. mi-am amintit de acea expresie a sfantului Siluan, vrei sa scapi de ispita? smereste-te mai tare decat poate ea sa reziste"sau cam asa ceva era,in fine, mi-am dat drumul ,oarecum sub acest duh care se acumulase, puteam izbucni negativ sau pozitiv si am cazut in genunchi , ei sa ma tina, nu ma stiau ce sa faca , eu ceream ajutor lui Iisus ca un martirizat.. a iesit in acea dimineata multa ipocrizie si mult venin din sufletul meu..imediat a aparut si Dumnezeu caci asa de prost ma simteam.. "poftim Cristi, lumea pe care o iubesti da nu-i nimic, Eu Te iubesc, plangi ,scuipa raul afara.. si am plans si am plans starea mea jalnica.. ca atractia lumii nu ma lasa sa ma rog..cand esti persecutat este drept ca daca vrei sa folosesti presiunea asta repede te poate propulsa la Dumnezeu.. azi e mai greu.. toti ne ferim sa lucram in adanc.. iar crestin nu esti decat daca mentii o temperatura imensa si presezi inima cu ea.. sunt multe ispite astazi.. le putem folosi zicand..toate ma atrag, "noapte imi este mie pofta pacatului" e usor azi sa-ti vezi pacatul, recunoscand iubirea de pofte care zace in noi.. de asta si sunt ispitele.. ca sa ne folosim de ele spre osanda sau spre viata vesnica...da noi dormim asa sforaim, mai intrebam cat e ceasul, cat mai e pana dimineata , nu mai vine mah o data hristos? ca m-am plictisit..noi nu-L cunoastem ca daca L-am cunoaste am pazi poruncile lui si mai important.. ni s-ar schimba radical prioritatile.. nu stiu cum sa o spun ca sa nu fiu inteles anapoda: Dumnezeu nu e ce credem noi, daca am sti cum e apoi L-am cauta mai adanc, altfel toata noaptea putem sa stam la pescuit ca nu vad niciun peste.. are cineva vreun peste? :)
pai nu e.. ne balacim in balta pacatului cu mormolocii si intrebam cat e ceasul..mila lui Dumnezeu nu poate lucra acolo unde omul nu uraste ca se iubeste ca sa zic asa: da io sunt un demagog si din vorbele mele ma osandesc..

Ma bazez pe experienta mea.. eu am citit Biblia povestita copiilor in scoala generala. Apoi am pus mana pe Biblie si am citit-o cap-coada (eram la bunici si nu aveam altceva mai bun de facut). Mi-a placut, dar tot m-am declarat atee :). Apoi am facut cursuri biblice la.. nu-mi aduc aminte exact ce secta era.. asta pt. "cultura mea generala". Cand am ajuns la liceu eram deja atee si aveam si "argumente" la mana :)).

Nu, cu fiii mei nu voi face asa.
Vreau sa considere ortodoxia ca felul firesc de a trai. Intelegerea va veni mai tarziu. (Din pacate eu cu sotul nu suntem chiar modele de vietuire crestina :(. A devenit f clar ca daca fiul meu nu va deveni un bun crestin, este mai ales din cauza putinei mele credinte.)
Le-am cumparat carti cu povestiri biblice, dar sunt f dezamagita de felul in care sunt povestite. Sunt pline de inexactitati (de ex. sa fie lumina si a creat.. soarele!?). Parca ar fi spuse in bataie de joc.
Si lipseste complet "substratul". Citesc despre Adam si Eva.. intelege copilul exact de ce au fost alungati din rai? Era vorba de "mar"? Era vorba de sarpe? Sau ei singuri singurei au ales sa se desparta de Dumnezeu prin neascultare? Citesc despre Noe.. scrie ca Noe era "bun". Cum adica bun? Se pierde ideea de drept inaintea lui Dumnezeu. Si copilul numara animalele din desen, pierzand total din vedere esenta povestiri.. Nu-mi plac deloc povestile pt copii (unele sunt atat de prost scrise incat ma intrebam care este adevaratul lor scop educativ.. sa creasca mici necredinciosi informati?).
Mult mai bune sunt povestirile par. Cleopa. Excelente. Sau Micul Pateric.

Faptul ca tu ai ramas atunci atee citind Biblia nu dovedeste ca daca ti s-ar fi povestit despre Sfanta Treime si Biserica nu ai fi ramas.. tot atee.

Trebuie sa existe si carti mai bine scrise pentru copii, cu povestiri biblice; eu am vazut (chiar daca nu pe romaneste); chiar daca nu exista, le poti povesti tu cum ti se pare tie bine si sa le arati imagini alese de tine.

Cred ca un copil are o intelegere suprarationala a povestilor, i se imprima in minte actiunea, simbolurile, si ii raman acolo. Chiar daca nu intelege ca noi. Intelegerea de tip rational, cum spui, vine mai tarziu.

Fr. Stephen despre omul modern si identitate:

Din pacate nu am atata dragoste si rabdare sa si traduc, insa textul pe care l-am subliniat mi se pare foarte important si ar trebui toti sa ne gandim la faptul ca nu intotdeauna identitatea ne e data de comuniunea cu Christos, asa cum ar fi de dorit, ci de apartenenta la un grup, prin aceasta delimitandu-ne de toate celelalte grupuri. Si chiar daca acest grup este "bun", aceasta identitate ramane falsa, fiind construita nu in Christos ci pe baza unor simple mecanisme psihologice de apartenenta la grup fara traire.

Treaba noastra ar fi nu sa ne delimitam de altii ci sa ne impartasim in Christos.

Foarte adevarat mi se pare acest citat.Ar trebui sa evitam sa facem din apartenenta la un grup un pasaport de buna purtare.
Noi suntem chemati la cea mai aleasa comunitate:Biserica,Trupul lui Hristos,comunitatea cu sfintii.Suntem chemati....Dar asta nu inseamna ca suntem inauntru.

Dumnezeu ne incearca si cu bine si cu rau.. trebuie sa fim rabdatori si recunoscatori pentru ceea ce Dumnezeu ne da fie ca este un lucru bun sau un necaz..e mai usor pentru un drept-credincios sa isi pastreze evlavia cand are necazuri si cauta ajutor la Dumnezeu decat atunci cand toate merg bine si este fericit cu ceea ce are pentru ca uita sa fie umil si pentru ca este ispitit de lucrurile din jurul sau. primii care vor fi trasi la raspundere in Ziua Judecatii vor fi cei bogati..

Ești musulman ?