Spiritul de sacrificiu
 

Ce determina un om sa se sacrifice pentu altul? Spre exemplu pompierii, ce ii determina sa isi riste viata pentu cei aflati in pericol?

Poate faptul ca au pierdut pe cineva drag intr-un incendiu... Poate o harisma speciala... Cert e ca fiecare avem inclinatie spre ceva. Am incercat mai multe joburi, dar tot la invatamant am revenit. Si aici ma simt implinita. Asa cred ca e si cu pompierii sau cu salvamarii/salvamontistii.

poate dorintza de moarte...

Datoria!
In razboi nu mai stai sa gandesti prea mult,devii ucigas si sfant in cateva clipe doar

Asta cu siguranta nu, pentru ca nici nu ar fi nevoie sa mai aiba vreo profesie anume :4:

Cred ca de fapt motivatia e aceea ca vor sa ii salveze pe cei in pericol de la moarte...ne mai gandidu-se ca ar putea muri ei insisi de fapt....

Cel care a inteles viata, nu poate fi de acord cu niciun fel de moarte. Va incerca sa o inlature prin orice mijloc - va sari in apa, va intra prin foc, ....

E trist ca salvarea vietii a ajuns sa fie pusa doar pe seama unora - pompieri, medici, ...

Si mai trist e atunci cand incepi sa-ti spui - nu merita sa ma sacrific pentru X

Bine spus.
Crestinii inteleg cu adevarat sensul vietii, rostul unei jertfe si Izvorul puterii spre aceasta.
Si totusi, daca e sa ma gandesc mai bine... nu stiu daca as fi in stare de prea mult "sacrificiu".

Stand destul de comod, intr'o casa uscata si calda, si vorbind despre renuntarea de sine, jertfa si moarte... nu merge.
In fata faptului concret, pe muchia alegerii si in clipa tensiunii de minut... lucrurile stau totusi altfel... inspaimanta bine !

Evolutia ar fi exterminat specia daca nu exista altruism. Ori suntem altruisti, ori nu mai suntem!

Ce frumos!:)
Daca nu traim ca sa facem bine, atunci devenim morti, chiar daca ne mai functioneaza organismul!;)

Altruismul....rezultat al iubirii celui de langa tine !

Ce determina un om sa se sacrifice pentru altul?Eu cred ca tocmai calitatea omului.In cazul in care face parte din datoria profesionala salvarea vietilor,atunci raspunsul e simplu : isi fac oamenii datoria profesionala.Cand s-a facut omu` pompier, stia ca trebuie sa intre in foc sa salveze vieti daca situatia o cere.
Dar cand nu ai o astfel de meserie si treci pe langa un rau si vezi un copil cum se zbate intre viata si moarte in mijlocul unui vartej, SI NU SARI SA-L SALVEZI,atunci NU ESTI OM.Pentru ca a salva pe cineva de la moarte impune uneori o decizie de fractiune de secunda pe care intotdeauna o iei cu inima.De aceea si mor multi salvand pe altii.Pentru ca nu stai sa judeci.Este un impuls divin cred eu.Si cine nu il are, repet, NU E OM, e diavol cu chip de om! Am auzit un caz cand cineva nestiind sa inoate a sarit dupa un copil in apa.Copilul l-a salvat si el a murit inecat.

Parintele Galeriu, in lucrarea sa Jertfa si Rascumparare, sustine ca spiritul de jertfa e mai mult decat un simplu impuls divin, e un principiu divin, e Viata Sfintei Treimi. Se stie ca perihoreza exprima cel mai bine modul Vietii intraTreimice. Ce inseamna perihoreza? E modul prin care Persoanele Trimice relationeaza si traiesc una prin alta, una pentru alta si una in alta (Eu sunt in Tatal si Tatal in Mine), punand tot ce au la dispozitia celorlalte (Fiinta dumnezeiasca comuna celor trei Persoane). Tot ceea ce are Tatal ofera si Fiului si Duhului, tot ce are Fiul ofera si Tatalui si Duhului si tot ce are Duhul ofera si Tatalui si Fiului. Aceasta e starea de jertfa de sine perpetua, de daruire de sine vesnica, de iubire altruista infinita.
Acesta ar trebui sa fie si spiritul crestinismului autentic, spiritul de jertfa, de impreuna traire.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Da, foarte frumos,ca de obicei:-)
 

Deci raspunsul e simplu pentru initiatorul topicului:
-principiul divin determina un om sa se sacrifice pentru altul!

Cred ca dragostea sincera il determina pe om sa se sacrifice pentru altul. Ma gandesc, in primul rand, la iubirea parinteasca. Parintele si-ar da viata oricand, in orice moment, pentru copilul sau. Si-ar lua fara ezitare asupra sa intreaga suferinta a aceluia.
Dar Hristos ne cere mai mult: sa ne iubim unii pe altii, sa iubim nebuneste, pe toata lumea, nu numai pe cei apropiati noua. Iar sacrificandu-ne pentru ceilalti, ne asemanam lui Hristos, Cel ce a fost spanzurat pe cruce pentru noi.

Un crestin adevarat nu poate dori nimanui moartea si nici nu poate accepta ca cineva sa piara. Sa ne amintim ca Mantuitorul nu-l lasa pe cel cazut intre talhari in suferinta, ii leaga ranile si-l duce la o casa de oaspeti. Cand esti Viata chemi la viata.

Fiul nu a venit in lume impins de Tatal, ci din dragostea lor fata de om. Asa si omul, nu pleaca sa salveze vieti pentru ca este impins de cineva, ci pleaca pentru ca este impins de iubirea din el, care nu doreste ca ceva sa fie cuprins de moarte.

offfffff
 

Trist subiect...

Sa nu mi-o ia barbatii in nume de rau, insa am observat spirit de sacrificiu doar la femei.

Asta vara eram intr-un spital din tara la capataiul unei doamne dragi mie bolnave de cancer. Sotul ei alaturi imi spunea cu o fata pamantaie si cu o suferinta imensa : "Si cand te gandesti ca acum trebuia sa fim la Neptun pe plaja!" Iar femeia aceasta nu a facut nimic altceva in viata ei decat sa-i bandajeze lui ranile.

Este posibil ca, atunci cand barbatul este crestin, el sa fie capabil de o mai mare jertfa decat femeia.
Insa, dupa cum vedem, barbatii nu prea sunt crestini... deci chipurile de jertfa ne apar intrupate mai ales in "mamele crestine".

Cu adevarat trist....Si subiectul si situatia descrisa...."Sfanta" superficialitate masculina....

Dragostea.
De curand, in Belgia o fetita a murit pentru ca a incercat sa o salveze de la innec pe sora ei care cazuse in apa.
Acum vreo doi ani, un profesor a fost omorit pentru ca a incercat sa opreasca un asasin fost elev care venise la scoala si tragea cu mitraliera unde vedea. (a rusit sa salveze cateva vieti)
Mie cand aud de asemenea exempe imi dau lacrimile.