Sfantul Trifon pictat cu un soim pe brat
 

In multe icoane rusesti, Sfantul Trifon apare cu un soim pe brat. El este considerat sfantul patron al pasarilor. Se povesteste ca odata Tarul Ivan cel Groaznic a iesit la vanatoare, iar ingrijitorul soimului a scapat din neatentie pasarea preferata a tarului. Acesta i-a dat termen ingrijitorului Trifon Patrikeiev sa aduca pasarea in trei zile, iar daca nu, va fi condamnat la moarte. Trifon a cautat pasarea prin toata padurea dar fara rezultat.

In cea de-a treia zi, sfarsit de oboseala dupa atata cautare, ingrijitorul s-a intors la Moscova, la locul numit Crangul Marinaya. Intinzandu-se ca sa se odihneasca, s-a rugat sfantului patron al sau, Sf. Mucenic Trifon, chemandu-l in ajutor.

In vis a vazut un tanar pe un cal alb care tinea pe mana soimul tarului. Acesta i-a spus: "Ia pasarea pierduta si o du tarului si nu te mai necaji." Cand s-a trezit, ingrijitorul a zarit pasarea stand pe un brad. A luat-o, a dus-o tarului si i-a spus ce ajutor miraculos a primit de la Sf. Mucenic Trifon. Drept multumire ca i-a salvat viata, Trifon Patrikeiev a construit o capela in locul unde i-a aparut Sf. Trifon. Mai tarziu, a construit chiar si o biserica cu hramul Sf. Trifon in Moscova.

Eu cunosc mai mult acea varianta in care Sfantul Trifon este infatisat avand in mana flori sau frunze de plante.

El este si ocrotitorul zarzavagiilor, a acelora care se ocupa cu cresterea plantelor de orice fel.

Nu e analogie pentru ca Sfintii au fost oameni, au avut un istoric de viata, iar lucrurile peste care sunt "patroni" sunt in functie de minunile pe care le-au savarsit in cursul vietii sau dupa.
Nici o legatura cu aberatiile de zei.
Iar alte personaje "din mitologia crestina" (cine? Dumnezeu? Ingerii? Demonii?) erau cunoscuti cu mii de ani inaintea romanilor (pentru ca exista o continuitate intre Vechiul Testament, unde apar ingeri, de exemplu, si Noul Testament).

Chiar maine se face pomenirea Sfantului Trifon. Acestui sfant ii sunt atribuite o serie de molifte impotriva daunatorilor (viermi, gandaci, lacuste etc.) livezilor si gradinilor.

http://www.crestinortodox.ro/slujbe-...fon-99021.html

Sf. Trifon cu șoim pe braț
 

Mă bucur mult că mi-ați adus aminte de acest sfânt.
Aveam icoana lui pierdută undeva pe un raft de cărți, și chiar dacă o zăream așa cu coada ochiului în fiecare zi, de fapt uitasem complet de ea.
Să vă dea Domnul sănătate și belșug în toate. :53:

http://inlinethumb06.webshots.com/47...425x425Q85.jpg

Vai ce frumos,nu stiam ca exista un Sfant ocrotitor al plantelor!!!
Multumesc pt postari.

ps-icoanele sunt superbe.

In ziua praznuirii Sfantului Trifon, in Oltenia se practica Arezeanul, un ritual de pregatire a viei pentru noul sezon. Cu aceasta ocazie au fost savarsite slujbe de binecuvantare a vitei de vie. (Arezean vine de la bulgari – la ei sarbatoarea inchinata Sfantului Trifon este cunoscuta sub de numirea de Zarezan).

În zugrăvirea chipului dogmatic al unui sfânt (aici folosesc cuvântului dogmă în sensul de mărturie eclezială inspirată de Duhul Sfânt, și nu definiție metafizică imuabilă dictată de instanțe supranaturale - cum eronat este înțeleasă de către multă lume), iconografia nu întruchipează nimic ce nu-și găsește corespondentul în memoria Bisericii, fie ea liturgică sau hagiografică, ambele fiind surse deschise, întrucât sfântul intervine permanent în istorie și relaționează tainic cu oamenii. Privite în acestă optică dinamică, viața sfântului se primenește continuu cu fapte minunate, reflectate în experiența împărtășită a credincioșilor sub formă narativă sau imnografică, uneori și vizuală dar cu multe semne de întrebare asupra valorii iconice a unor astfel de reprezentări.

Deocamdată lipsește din patrimoniul Bisericii o te(leo)logie bine articulată a rostului firii animale și vegetale în ansamblul cosmosului creat, dar avem suficiente indicii să decriptăm parțial ipostazele iconografice ale sfântului Trifon prin înțelegerea vocației predilecte a acestuia, aceea de mijlocitor al împăcării regnurilor sub semnul armoniei cosmice restaurate de Hristos prin Cruce și Înviere.

Datorită unei erori importante în traducerea moliftelor care-i sunt atribuite în Tradiție, eroare transmisă inexplicabil în cărțile de cult până astăzi, , sfântul Trifon s-a impus de-a lungul timpului în conștiința credincioșilor cu imaginea falsă de substituent magic al insecticidelor și pesticidelor, un fel de exterminator supranatural al dăunătorilor de toate soiurile. Diferența dintre ”a certa” și ”a blestema” este considerabilă și schimbă cu totul perspectiva etică în relația omului cu restul biosferei, mai ales cu acele făpturi care intră în coliziune cu interesele economice umane.
Sfântul Trifon ceartă, mustră, dojenește nu proferează blesteme, că nu-i propriu sfințeniei a face uz de instrumente vrăjitorești inventate de diavoli și utilizate iresponsabil de acoliții lor din neamul omenesc. Ar mai trebui spus aici că sfântul Trifon intervine și în favoarea necuvântătoarelor atunci când acțiunile antropice distructive amenință echilibrul Creației, el fiind un iconom nepărtinitor al păcii ecosistemelor, utilizând mijloacele primite în dar de Adam înainte de cădere și reactivate după agonisirea noii Creații de către Hristos Domnul.

Cât despre reprezentările sfântului Trifon cu șoimul pe braț, ea pare mai degrabă un semn al deprecierii iconice a picturii bisericești în mediul rusesc, proces influențat masiv de adoptarea pietistă a impresionismului în textura compoziției. Reprezentările zoomorfe sunt aspru restricționate tematic în iconografia autentică, nu însă și botanicile, ultimele considerate mai puțin ambigue simbolic, prin urmare pretabile vizualului pronunțat eshatologic din icoane.
Așa că Windorin a intuit corect ipostaza iconografică bisericească sfântului Trifon, iar Mirela ne-a arătat cu entuziasm un tablou religios care nu va găzdui veci pururi prezența sfântului, oricât de convingătoare ar părea, la o privire superficială, impresia artistică.

Foarte interesant expozeu, Mihai. Si chiar am impresia ca am inteles totul (fara sa apelez la dictionar, vb lui Lore :))

Adica aproape totul, ca stateam si ma gandeam, ce-ai zice tu sa fac eu cu 'tabloul religios' care nu e tocmai okay dpdv al iconografiei tematice. Vezi ce sfat imi dai totusi, ca taaaare s-a lipit de inima mea. :79:

PS: Mi-am adus aminte ca pe cand era in toi discutia despre Mos Craciun, brad etc. ne-ai spus ca o sa deschizi un topic despre simbolistica in icoane. Asta inteleg ca e introducerea, nu?

Sper că nu te-ai supărat pentru remarca mea, te asigur de toată buna intenție (adică ingredientul principal al asfaltului autostrăzilor spre infern, alea cu un singur sens de mers :71:).
Tabloul religios poți să-l păstrezi, dar nu între icoane, ci ca un obiect decorativ ca oricare altul, pe același palier cu un peisaj, de exemplu. Critica iconologică nu aduce în discuție valoarea estetică, ci relevanța teologică, nu zice nimeni să punem pe foc tablourile cu tematică religiosă, ci doar să nu ne mai închinăm în preajma lor sau să le amestecăm cu icoanele. Lumea nu conștientizează faptul că închinarea la un sfânt pictat în manieră artistică este pasibilă de idolatrie și că în asemenea cazuri nu funcționează principiul ignoranței inocente.

Cât despre topicul dedicat tratării unor aspecte iconologice, cred că o să mă limitez la intervenții punctuale atunci când apar propuneri asemănătoare topicului de față. Desigur, atâta cât știu și mă pot asigura că nu bat câmpii.

Nuu, deloc. :25: si-mi place ca ai simtul umorului, dozajul corect!

Ce bine ca pot sa-l pastrez pe Sf. Trifon! Ca tocmai a facut o minune cu mine..

Si totusi, prima fraza m-a cam pus pe ganduri. Eu zic sa nu renunti la ideea acelui topic, cred ca ar fi de folos multora.

Am lăsat să treacă două zile ca să te convingi și tu că n-are niciun sens să încerc. Nicio reacție, întrebare, obiecție, observație. Pustiu de la un capăt la altul.

Nu mai interesează pe nimeni esența spiritualității creștine autentice, elementele clare și distincte, care fac diferența între ortho- și hetero- - doxie. Dominantă este concepția eronată că dreapta credință constă într-o poveste despre adevăr corectă, în comparație cu altele la fel de plauzibile, dar apriori false .
Peste 85% dintre convertiții la ortodoxie care și-au povestit experiența, au ajuns în Biserică prin icoană. Nu prin discursuri, persuasiune logică, psihologică sau teologică. Asta fiindcă icoana e un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, arvuna Împărăției pe care trebuie să o căutăm cu prioritate având nădejdea nestrămutată că restul vor veni de la sine. Icoana este cea mai puternică modalitate de a începe să pricepem cum va fi dincolo, ce înseamnă o realitate percepută evenimențial, adică simultan vizual, catehetic, teologic, liturgic, doxologic și multe alte realități pe care ”ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit”.

În schimb interesează masiv ce fac dușmanii reali sau închipuiți ai Bisericii, cu accent pe o tot mai radicală ghetoizare a ortodoxiei, prin cultivarea atitudinii dușmănos-arogante față de alteritatea de orice tip. Pravoslavnicii de astăzi sunt obsedați de strategii sofisticate de îngropare a talantului cât mai adânc în țărână, de spaima ca nu cumva să-l piardă încercând să-l înmulțească, uitând că Stăpânul ”seceră de unde n-a semănat și adună de unde n-a împrăștiat”.
Dar acești servitori vicleni și leneși, vajnici cărăuși inconștienți și paznici ai unor realități de care habar n-au, continuă să se roage nestingheriți în biserici zugrăvite idolatru și săvârșesc jertfa cea fără de sânge într-un haos iconic covârșitor. Hipnotizați de angoase apocaliptice și confundând trăirea credinței cu adeziunea formală la formularea ei corectă, aceștia își pun nădejdea în tot felul de gnosticisme dubioase cultivate de unele medii monahale. Falsifică cinstirea sfinților printr-o practică fanatică asemănătoare cu cultul criptopăgăn al unor semizei, în căutarea unor izbăviri meschine și mundane.
Într-un asemenea climat, cui să vorbești despre icoană?

rugăminte
 

Ai dreptate, ai dreptate.. si totuși, chiar de-ar fi să scrii numai pentru mine (acum), eu te rog din suflet, înca o dată, să scrii.

Si, iata, ne facuram... doi!
Mihail, eu am tinut de cateva ori curs cu un singur student, cand predam nefericita aia de psihologie... Apoi incepeau sa vina, ba fiind curiosi, ba cine stie cum si, cu vremea, se umplea sala. Daca suntem doi, deocamdata, mai stii cum devenim 20? Sau, poate, ai vreo cifra preferata...:)
Domnul cati ucenici a avut la inceput (iarta-mi intrebarea, de iti pare deplasata)?

am zis ca nu mai scriu, dar mi-am calcat pe inima
 

s-a suparat si nu mai vrea sa zica nimic, cel putin nu aici. l-am dezamagit. :(

Adevărul e că mie jenă de mine însumi în fața bunăvoinței voastre.

Suntem trei!

Aha! M-am prins...
Cum imi faceau elevii cand nu voiam sa spun anumite lucruri sau nu aveam tragere de inima etc....?
Ma provocau! Aruncau vreo afirmatie sau ridicau o intrebare, o dilema, sesizau o neconcordanta undeva, veneau cu o observatie empirica etc.
Desigur, ca sa le reuseasca schema, trebuia sa puna o intrebare cu un anumit rost, la o anumita inaltime, sa zic asa, adica sa simt ca ei chiar sunt interesati de raspuns, ca nu intreaba doar asa din curiozitate ieftina sau cu lingusire (lingaii vin mereu sa intre pe sub piele cu intrebari de obicei stupide, demne de mintea lor vicleana dar nimic mai mult...).
Desi mie mi-a placut mereu sa raspund la intrebarile fundamentale, de nivel bazal, genul "ce este psihicul?" (Apropos, asa cum le spuneam si lor mereu, de fiecare data am dat un alt raspuns, nuantind pe ici pe colo, si nici astazi nu sunt multumit, inca mai caut "definitia mea"...:)

Risc eu o intrebare: Mihail, am primit de curind o icoana a Maicii Domnului cu Pruncul, de la un prieten care viziteaza in fiecare an manastirile din Sfantul Munte. Ceea ce atrage spontan atentia privitorului, la primul contact cu icoana, este marimea ochilor celor doua Personaje. Si Maica si Pruncul sunt infatisati in mod neobisnuit, cu ochii foarte mari, neobisnuit de mari. Nu am mai intalnit asemenea reprezentare.
Prietenul meu nu a stiut sa imi dea vreun raspuns. Oare, are vreo semnificatie, demna de luat in seama de catre un crestin, aceasta particularitate figurativa? Este oare si altceva decat, sa zicem, un truc oarecare, o "gaselnita" menita sa atraga atentia privitorului?
Sper ca intrebarea mea nu e din categoria celor care au darul sa te enerveze sau, si mai rau, sa iti blocheze pofta de a dezvolta un cuvant frumos...:)

P.S. "Semnificatie"... poate nu e cel mai bun cuvant, intrucat semnificatia e construita in sufletul privitorului, prin impreuna-lucrare cu icoana. Un ignorant sau un om cu totul lipsit de evlavie dezvolta alte semnificatii, la contactul cu icoana, decat, sa zicem, Sorin Dumitrescu. Desi icoana e aceeasi, privitorii sunt oameni diferiti...

.....patru

cinci ...

Poate cu topicul acesta nou, lumea se va anima sa arunce un ochi si pe sectiunea "Arta bisericeasca", aici, la "generalitati" se pierde printre altele.

Da, să-ți răspundă ție... și să-mi spună și mie cum se face că Sfântul Trifon din 'tabloul' meu 'religios', deși nu-i prezent acolo, totuși a făcut o minune și cu mine.. sau poate că nu-i minune, huh?

Pt. Ioan Cezar: poate e o icoana copta.

Dom' profesor, dom'profesor, haideti va rugam, sala e aproape plina si a inceput sa se foiasca...:) E murmur... moment frumos al asteptarii profului...:)

P.S. Mihail, asteptarea mea fata de intalnirea noastra, nu este ca tu sa ne dezvalui odata pentru totdeauna niste adevaruri cutremuratoare etc. etc. Ci, desigur, sa pornesti un pic mai nainte, in baza interesului tau mai stabil decat al meu, poate si al nostru, sa te bucuri impreuna cu noi de cunostintele si dragostea ta pentru iconografie, sa formam un fel de atelier paralel pe urmele maestrului Sorin Dumitrescu. Tu esti cel mai avansat printre noi, aceasta inseamna pentru mine ca e firesc sa conduci tu activitatea in care, dupa puteri si pasiune, vom participa fiecare. Eu sigur ma voi imbogati din micile noastre discutii. Tie, poate, iti va fi de folos pentru a limpezi in tine mai bine unele lucruri, cu prilejul cuvantului tau catre noi. Cred ca oricum ai porni este bine, deoarece nelamuririle sau completarile le vom face pe parcurs, din mers. Asadar, curaj! Noi te asteptam cu rabdare, cu ...nerabdare si cu mult drag. Din partea mea ai voie la 3 greseli! Abia apoi ...ai voie la cate vrei tu!...:)

Da, îl rugăm pe Adrian/ admin să mute topicul acolo, sau mai bine la Spiritualitatea Ortodoxă. Doamne ajută !

nevermind..

Și pe mine mă interesează. De când nu m-am mai logat pe forum, am și uitat ce parolă am, dar nu puteam să trec cu vederea un asemenea "curs" de exersat ochiul duhovnicesc.

În primul rând vă mulțumesc pentru interes și mă iertați pentru exasperările mele exprimate total nepotrivit, în Duminica Vameșului și Fariseului, exact momentul liturgic când atenția noastră ar trebui, mai mult ca oricând, să fie deturnată de la judecarea aproapelui.

Nu am competența să țin cursuri și nici nu cred că acesta este cel mai potrivit mod de a spori vizibilitatea înțelegătoare a icoanei. De aceea îmi doresc o abordare bisericească a discuției noastre, cu alte cuvinte încercarea de a stabili o stare de comuniune în măsură să înlăture orice teamă de participare la ea. Putem să greșim și putem să ne îndreptăm, dacă facem asta împreună, cu dragoste și înțelegere, ca la Liturghie.

Ioane, caut să văd despre ce icoană dorești să discutăm. Dacă o găsești undeva pe net, te rog să pui un link ca să economisim timp. Deja caut abordări iconografice a ochiilor în icoanele Theotokos.

Acum, că ţi-ai reamintit parola, sper să te loghezi mai des. Ne-au lipsit postările tale.

Am cautat pe net si nu am gasit.
Cand ajung acasa, la tara, voi face o poza si apoi o voi posta aici.

Şi peste 85% din cei rămaşi s-au convertit prim muzică. Prin cea autentică: muzica psaltică. Asta pentru că 85% din experienţa noastră este vizuală şi o mare parte din diferenţă este auditivă. Iar Dumnezeu lucrează cu mijloacele uzuale de percepţie ale omului.

...Tocmai mi-am amintit şi eu parola...

Deci, Mihail, n+1, că am pierdut numărătoarea...

Ai mare dreptate. Ambele ”canale”, icoana și muzica bizantină sunt expresii ale artei inspirate de evlavia îmbisericită și vorbesc omului duhovnicesc (nu însă și omului sufletesc). Știu un singur loc în România unde acestea, și altele, se întâlnesc în concisă și convingătoare expresie a autenticului eclezial, la Stavropoleos. M-aș bucura, însă, să aflu și de altele!

Bine ai venit în club ! (am tradus stângaci o expresie din romgleză, dar înțelegi cu siguranță despre ce e vorba).

Poate este vorba de Mother of God of Grottaferrata :

http://www.angelfire.com/nv2/citeaux...taferrata.html

O explicatie a ochilor mari : Eyes - large to show faith in God ("the eyes of faith")

http://www.fisheaters.com/images.html

Nu, nu e aceasta (Pruncul e pe partea inimii), dar explicatia propusa imi pare potrivita, multumesc Mirela!

Subiectul este foarte vast iar tu ai facut o topografie amanuntita a teritoriului, si nu numai topografie (care e doar o cartare de suprafata) ci si o explorare pe adancime. Nu cunosc competentele tale profesionale dar inclin sa cred ca sunt legate tot de icoana. Suntem multi interesati, fii convins.
O mica remarca as face, legata de relatia dintre cel care tine un discurs si auditoriul sau. Am vazut filmele postate de tine cu Sorin Dumitrescu apoi l-am vazut pe maestru la emisiunea Nasul pe 10 TV. Diferenta de discurs a fost semnificativa, cuvintele maestrului loveau in gol in al doilea caz pe cand in primul, se contura un profil viu, dinamic al mesajului. Acelasi mesaj transmis unui auditoriu dezinteresat devine tern, lipsit de culoare si substanta, un solilog care se vaporizeaza pe masura ce e rostit. In schimb, cand calitatea publicului rezoneaza cu competenta profesorului, cuvintele isi accelereaza semnificatiile si intelesul acestora patrunde mintea, o scurtcircuiteaza.
Eu cred ca merita sa incerci cu noi, suntem interesati si s-ar putea sa ai surpriza ca transmiti un mesaj mai consistent decat ti-ai imaginat.
:53:

Oana, mulțumesc pentru observațiile tale foarte obiective și valoroase, privitoare la relația emițător-receptor în cazul maestrului Sorin Dumitrescu. Slavă Domnului că dânsul are capacitatea de a depăși cu succes mai multe praguri ale inhibiției pe care o comunică auditoriul dezinteresat sau chiar ostil. Fiind aproape singur în această „campanie„ de conștientizare a derapajelor prezentului în iconografie și iconologie, maestrul a dobândit rodajul psihic și duhovnicesc de a vorbi cu pereții, urechi tip toacă și alte forme de receptivitate lipsă.

Mirela, e foarte frumoasă și binevenită hărnicia ta, însă ”decodificările” relativ simpliste de tipul celor prezentate în link-ul oferit de tine, nu fac bine în încercarea de a pătrunde în lumea inepuizabilă semantic a icoanei. N-aș zice nici să fie neapărat lepădate, ci depășite repede, ca nu cumva să rămânem prizonieri perspectivei vag-culturale. Percepția icoanei nu e doar o încercare de a explica plauzibil intelectual semne și simboluri exprimate sub o formă plastică specifică, ci pătrunderea în realitatea unui hipersimbol care poate găzdui realmente simbolizatul. Prin urmare, învățăm să vedem (niciodată în toată profunzimea lor) modurile tainice prin care Duhul Sfânt face posibilă fuziunea liturgică între partea văzută și cea nevăzută a Bisericii. Dispozitivul care mijlocește această împreună-lucrare și prezență teandrică, este iconografia eclezială. Ca să poată să facă așa ceva, ansamblul iconografic trebuie să fie conceput ca un tot unitar de tipul sinaxei, adică să reveleze aspectul relațional, comuniunea iubirii. O să vedem altădată cum temele iconice (niciodată fixate definitiv , dar disciplinate în dinamica lor de canoane scrise și nescrise), se conțin unele pe altele, așa cum doi iubiți trăiesc unul prin altul, rămânând totuși ei înșiși, deschiși în permanență sporirii de sine prin spargerea izolării egotice și a individualității intranzitive.

Ai dreptate, Mihai. Și sinceră să fiu, chiar am stat în dubiu dacă să dau acel link sau nu. Dar până la urmă l-am pus ca și referință, tocmai ca să văd ce părere vei avea. :1: Mi-a plăcut promisiunea abordării dinamicii temelor iconice, așteptăm să ne acorzi timp..

Cezar, poate arunci o privire aici și ne spui dacă aceasta este icoana cu pricina.

http://www.notofthisworldicons.com/p...of%20Godhr.jpg

Last but not least... Lucian, bine ai revenit pe forum ! :53:

Uite un topic interesant!
La masterul de Istorie am facut un curs de Simbolica medievala, in care dna prof. Catalina Velculescu, intelectual cu adevarat induhovnicit, autoarea cartii "Nebuni intru Hristos" ne-a vorbit indeosebi despre teologia icoanei. Anul acesta mi se pare ca a fost tinut cursul pe primul semestru, care tocmai s-a incheiat, altfel vi-l recomandam celor din Bucuresti.

Un simbol nu are o echivalenta, nu e ca in dictionarul lui Chevalier si Gheerbrant in care simbolului X i se asociaza semnificatiile A, B in cultura nu stiu care si Y, Z intr-alta, asta inseamna casapirea misterului, a tainei...

Cat despre faptul ca muzica psaltica si icoana aduc la ortodoxie pe cei mai multi care se convertesc, contactele mele destul de indelungate si apropiate cu un coleg coreean iubitor de ortodoxie afirma, dar si neaga acest lucru. Respectivul, nascut in hinduism, convertit la protestantism in urma casatoriei, doritor apoi de a se converti la catolicism a sosit in Romania, la studii, in urma unei noi crize spirituale - aici a cunoscut ortodoxia si chiar a cochetat cu ideea convertirii. Avand si obstacolul limbii si fiind un om intelectual, intr-adevar, a fost fascinat de muzica bizantina, de colinde, de icoane, de Stavropoleos, dar mereu a incercat sa afle semnificatia acestora, sa afle teologia care se ascunde in spatele cantecului si ale icoanei. Si cerceta, si cerceta, si se documenta, pana cand ajungea intr-un punct in care se oprea, spunand ca nu mai poate. Dupa ce parcurgea niste chestiuni foarte complicate , care cereau gandire abstracta si pregatire intelectuala, ajungea intr-un punct in care ratiunea nu mai face fata si in care orice babuta (iar se supara Cristi pe mine) din biserica mea, oricat de putine clase ar avea, nu s-ar fi poticnit. Pentru ca bunului meu prieten iubitor de ortodoxie ii lipseste credinta, din pacate. Stie bine Biblia de la cap la coada, dar nu crede.

S-a intors in tara lui, unde a dat peste aceeasi realitate de care a fugit cand a plecat, trece din nou printr-o criza spirituala si iarasi are un dor de duca, dar stie ca, de data aceasta, nu ii va mai fi usor sa plece, pentru ca, intre timp, a devenit tata. Se alina cu mailurile si scrisorile din Romania, asculta cu placere muzica bizantina, priveste icoanele si piesajele romanesti, a ajuns sa cunoasca destul de bine credinta noastra, dar doar intelectual si senzorial. In casa lui (in care sta cu familia protestanta) din Coreea sta acum o icoana cu Sfantul Ioan Botezatorul si se canta la chitara Agni Parthene, desi nu intelege nimeni despre ce e vorba in cantec. Fetita lui chiar incearca sa danseze pe aceste ritmuri, dar nu poate. Ar vrea sa nu o indoctrineze cu nicio religie, sa o lase pe ea sa isi caute drumul in viata cand va fi mare, dar mediul nu ii permite.

A avut parte de tot tacamul, si de oameni induhoviciti, si de superficialitate, si de medii monastice mai mult sau mai putin dubioase, si de slujbe, si de moaste, si de prozelitisme mai rafinate sau mai din topor, si de intamplari mai mult sau mai putin cuvioase in Romanica noastra... Intrebat acum cu ce asociaza ortodoxia, raspunde: cu muzica, icoanele si oamenii ei.

Sa il lumineze Dumnezeu si sa ii daruiasca credinta, ca numai asta ii lipseste!

Poate anticipez, poate sar peste vreo treapta sau poate deviez si ma veti ajuta sa inteleg asta. Totusi voi incerca acum sa vorbesc despre icoana cu pricina, care ma asteapta mai departe ... in satul meu coplesit de zapezi, in Baragan...
Eram la un prieten, gazduit pentru cateva zile. Casa lui plina de icoane, majoritatea de pe Muntele Athos, prietenul meu fiind mare calator, pelerin, de cand il stiu. Atmosfera prielnica rugaciunii, carti multe, liniste, muzica buna... Eram totusi neimpacat, eram mohorat.
Intr-o seara, desi icoana fusese mereu acolo, zaresc pe un stalp din hol, o icoana de dimensiuni mai degraba reduse, aprox. 15-20, poate un pic mai mult. M-am oprit o clipa, am privit-o si am simtit o bucurie usoara, foarte fina, ca o adiere. Am bagat de seama, sunt oarecum obisnuit sa imi monitorizez trairile launtrice permanent, dar m-am luat cu vorba, cu treburile, cu toate...
Seara am dat sa ma rog, in camera pe care mi-o oferise prietenul meu. Dar nu reuseam, ceva ma jena...
Intr-o doara am iesit in hol si m-am trezit inaintea icoanei... Ne ... priveam!
.................................................. .................................
Am stat minute lungi in picioare fata in fata cu mica icoana.
Treptat am inceput sa ma inconvoi, apoi m-am asezat linistit in genunchi. M-am rugat.
.................................................. ......................................
Apoi, cu vremea, trecind pe la prietenul meu in vizita, gaseam o clipa sa arunc,, fie si pe furis, o privire icoanei de care ma simteam deja legat.
Uneori stateam noaptea pe hol, cu lumina de veghe aprinsa si petreceam inaintea icoanei. Sedeam pe scaun uneori, pur si simplu, si ma pierdeam intr-o lume nici a mea, nici a icoanei, nici de aici nici din alt aparte... Eu nu stiu...
Uneori plangeam, de obicei simteam nevoia sa aduc multumire oamenilor si lui Dumnezeu inaintea acestei icoane.
Aceea a fost o perioada de mare liniste sufleteasca pentru mine. Asa mi-o amintesc.
La sfarsit (a aparut si un sfarsit, caci prietenul meu s-a mutat, de-o vreme, prins cu afacerile) am petrecut o seara frumoasa, inaintea plecarii, vorbind multe, impartasind, facind chiar planuri de a merge amandoi pe Athos, dupa Pastele de anul acesta.
Cand sa plec la culcare, spre uimirea mea, Dan ma intreaba: "Iti place icoana de colo?" si imi arata cu mana tocmai icoana ..."mea". Sugrumat, am baiguit ceva care se putea intelege, probabil, da. Intrucat Dan s-a ridicat imediat, a luat-o de pe perete si mi-a oferit-o. "Ia-o, poftim, Domnul fie laudat, de cateva zile nu stiu de ce simt nevoia sa ti-o ofer..."
.........................................
Icoana se afla in casa parinteasca, pe un perete lateral, spre sud, asezata acolo dupa multe dezbateri cu preotul locului.

Ceea ce ma leaga in mod aparte de aceasta icoana nu este detaliul ei aparte, ochii mari si morfologia ei generala oarecum atipica (o veti vedea dupa ce o fotografiez), ci efectul intalnirii mele cu ea.
Trupeste: mereu ma simt de parca as fi "masat" pe spate, imi indrept spatele dupa ce o privesc, imi simt tonusul ridicat, inviorat la muschii spatelui, iar capul mi-l tin mai sus, mai firesc parca. (renunt de-o vreme sa ma mai tem ca aceasta nu e o pozitie umila) Efectul e peste vointa mea, mi se intampla singur, nu-l provoc.
Emotional: liniste, incredere.
Ganduri: ce frumos adie vantul, Doamne, frumoasa e zidirea ta... Si tresarirea: a batut clopotul! Si merg, fara vreun efort, la slujba. De asemenea, am mereu grija de mormantul parintilor (l-am neglijat totdeauna, la modul cel mai crunt), al rudelor, chiar al celor pe care nu-i cunosc...

Mai sunt si altele...

Multumesc Ioan,
foarte, foarte valoroasa marturia ta...
multumesc inca o data.:53: