Rugaciunea lui Iisus
 

Marea majoritate ati auzit sau chiar practicat acesta rugaciune,,Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ma pe mine pacatosul''.Practica cineva acesta rugaciune sau a incercat.Cum a fost?

rugaciunea lui Iisus o poate spune oricine, dar pentru a o practica asa... in fiecare zi, pentru a fi o lucrare, trebuie neaparat binecuvantare de la duhovnic. neaparat! se incepe cu canoane usoare, dupa aceea din ce in ce mai mult, pana te obisnuiesti si o spui mereu. se obisnuieste sufletul cu dorul lui Dumnezeu. dar despre aceasta ne pot vorbi doar cei ce au ajuns acolo.... citeste PELERINUL RUS! e o carte simpla, placuta, despre rugaciunea lui Iisus.

Cred ca putem vorbi de un anumit paradox al acestei scurte dar cuprinzatoare rugaciuni. Traditia Bisericii o arata a fi, in acelasi timp, rugaciunea incepatorilor dar si a celor desavarsiti.

Un ieromonah care urmeaza sa-mi fie duhovnic ,ma indemnat sa spun acesta rugaciune de 100-300 ori pe zi ,si odata cu acesta mi-a dat si frumoasa carte ,,Pelerinul rus'',ce ascensiune avut acel om cateva mii de rugaciuni pe zi si noi,sau eu unul,mi se pare multe 100.

pare mult pentru ca o faci sub ascultare. daca o faceai de unul singur, rezistai si 1000 pe zi. :) nu te ingrijora, asa e cel mai bine. fa ascultare de duhovnic si o sa-ti fie bine. Doamne ajuta!

Am sesizat ca odata cu repetarea ei cu buzele incepe si mintea sa se obisnuiasca,dar...un mare dar mintea o i-a la plimbare prin toata teologia ,si iti aduce tocmai atunci imagini si idei duhovnicesti de altfel,care tot rodul satanei sunt,si nu numai ca si ganduri desarte aduce dar acelea sunt mai usor de sesizat.Deci o mare lupta cu gandurile.

Cei mai multi sfinti au practicat acesta rugaciune dar nu toti au tratat acest subiect,sau nu
si-au impartasit experienta in legatura cu acesta.

de cat timp ai inceput sa o spui si cum o spui? cu gura sau cu gura si cu mintea? folosesti tehnica respiratiei? da la inceput ispitele sunt destul de ciudate.. da nu trebuie sa le bagi in seama.. tre sa te simti ca vamesul, de fapt este rugaciunea vamesului Dumnezeule milostiv fi mie pacatosului a foat adaptata si anume, Dumnezeule a fost inlocuit cu Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu caci acum stim ca El e Dumnezeul nostru si Milostif fi mie pacatosului cu miluieste-ma pe mine pacatosul.. ajuta mult la copiat pururea starea si smerenia vamesului

Pai am inceput sa o spun cu buzele,apoi am focalizat mintea spre atentia ei,si pe urma am simtit si inima cum se incalzeste de la rostirea ei.Acum ,deoarece mintea se risipeste de la rostire ,incerc sa o zic cu ochii inchisi,dar o teama apare cand ii tin prea mult inchisi ,cred ca diavolul imi inspira aceasta teama.Dar tu cum o zici?

Si eu simt o teama organica, densa, uneori cand ma rog.

Este nejustificată, în modul normal de a fi , această teamă , pentru că ea , RUGĂCIUNEA , este tămăduitoare şi un adevărat balsam pentru suflet, dar tot ea este Armă de temut pentru Diavol ! Deci temător e DIAVOLUL , nu noi . . . !

Teama e de la diavol...un parinte spunea ca atunci cind simti frica fa-ti cruce si schimba putin si zi "Preasfinta Nascatoare de DUmnezeu mintuieste-ne pe noi"...Oricum rugaciunea lui Iisus trebuie in general spusa cu accentul pe "miluieste-ma" sau pe "pacatosul" si in acest caz te concentrezi mai usor, te smeresti si nu mai intervine mindria (esti cineva, cine mai spune rugaciunea, etc - ispite de-a dreapta) care te pierde.. Cind spui asa nu mai intervine nici frica, caci diavolul nu se apropie de tine cind te smeresti. Scopul nu e rugaciunea in sine, scopul e pocainta, curatirea noastra, dragostea de Dumnezeu...
Mai spunea un parinte ca din cind in cind sa ziceam "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui DUmnezeu, pentru rugaciunile parintelui meu duhovnic miluieste-ma pe mine pacatosul"..

Mi-ar placea sa fie asa, dar mai degraba mi-e frica mie. Poate din cauza ca nu cred cum trebuie. :)

1) Rugaciunea inimii
 

Ceea ce am gasit si m-a linistit si m-a odihnit cel mai mult despre intelesul si practica Rugaciunii lui Iisus este cartea unui Isihast Anonim „Vedere duhovniceasca” si pe drept spune isihastul vedere duhovniceasca, pt ca prin practica acestei rugaciuni, se ajunge la vederea celor dumnezeiesti... se ajunge la contemplare... la rapirea mintii in lacasurile ceresti...

Nu am a spune prea multe despre Rugaciunea lui Iisus desi am mai scris si pe alte topicuri, in diferite forme, revin insa aici cu cuvintele acestui Isishast anonim care spune mult mai frumos despre intelesul ei decat as spune-o eu.
Sper sa va fie de folos asa cum si eu m-am folosit si m-am incredintat de acestea...

Domnul nostru Iisus Hristos spune în sfânta si dumnezeiasca Sa Evan ghelie: "Cel care crede în Mine, râuri de apã vie vor curge din pântecele lui". Oricine doreste, asadar, sã iasã din inima lui ca dintr-un izvor nesecat aceastã apã vie a Sfântului Duh, sã se nevoiascã sã dobândeascã în inima sa rugãciunea mintii si a inimii, adicã aceasta: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mã", pe care sã o spunã o datã cu fiecare respiratie. Cel care doreste sã aibã totdeauna în inima sa aceastã rugãciune sã asculte mai întâi despre pregãtirea de care este nevoie înainte de a o spune, apoi sã asculte si felul în care trebuie sã o spunã.
Deoarece împãratul ceresc, Domnul nostru Iisus Hristos, curat fiind si mai presus decât orice curãtenie, nu intrã la întâmplare în inima murdarã, nesocotitã si nepregãtitã, pentru cã se spune: "In inima nesocotitã Dumnezeu nu va intra, iar de va intra, grabnic va iesi". Ci intrã în inima socotitã, pregãtitã si curatã. Ascultati pe proorocul David, care zice despre aceastã pregãtire a inimii astfel: "S-a pregãtit inima mea", apoi "Voi slãvi si voi cânta în slava mea", ceea ce aratã cã mai întâi trebuie sã ne pregãtim inima curatã pentru primirea lui Hristos si, dupã ce îl primim în inimã pe Hristos, putem sã spunem rugãciunea si sã o avem fãrã încetare în inima noastrã, bucurându-ne si veselindu-ne, dupã cum spune Apostolul: "Strigând si cântând în inima noastrã Domnului".
Iar pregãtirea inimii este aceasta: postul permanent, chinuirea si ostenirea fãrã mãsurã a trupului, umilirea excesivã. Pentru cã, pe de o parte, postul neîncetat curãteste trupul postitorului de lucrarea si de materia poftei celei rele, pe de altã parte ostenirea trupului mordficã zvâcnirile necuviincioase ale cãrnii, iar umilirea exageratã aduce rugãciunea si devine, într-un anume fel, ca o prevestitoare a acesteia. Umilinta binevesteste celui ce se pregãteste vestea cea bunã a mângâierii si-i aduce la cunostintã cã din clipã în clipã rugãciunea va sosi în inima lui. Odatã venitã rugãciunea, aceasta va lumina sufletul si inima si mintea cu razele luminoase si strãlucitoare, care izvorâsc în chip sensibil din numele lui Hristos.
Iar dacã mintea este luminatã, atunci omul distinge ceea ce este folositor pentru suflet de ceea ce este vãtãmãtor.
Asadar, cu toatã atentia, sã înceapã a spune rugãciunea cu putinã sfortare si cu putinã zdrobire de inimã, fãrã sã o rosteascã si fãrã sãsi miste limba, ci sã o spunã din adâncul inimii, dupã cum se spune: "Din adâncuri am strigat cãtre Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu". De asemenea, atunci când spune rugãciunea în felul acesta sã-si tinã putin respiratia. In plus, în acele momente, mintea lui trebuie sã nu se desprindã nicidecum de locul unde se spune rugãciunea.
Si dacã începe sã se încãlzeascã locul unde se spune rugãciunea, atunci sã spunã rugãciunea din ce în ce mai tare, dupã cum se spune: "Vor merge din putere în putere". si, spunând astfel de multe ori rugãciunea, începe sã doarã înlãuntrul pieptului, acolo unde se spune rugãciunea cu zdrobire de inimã, iar rugãciunea începe de la sine sã fiarbã în inimã, adicã în adâncul fiintei, iar întelesuri dumnezeiesti si duhovnicesti izvorãsc ca dintr-un izvor nesecat;
Din acest moment este clar cã Hristos a venit si a sãlãsluit în acea inimã, dupã cum a spus Hristos însusi în dumnezeiasca si sfânta Sa Evanghelie: "Unde sunt doi sau trei adunati în numele Meu acolo voi fi si Eu în mijlocul lor", adicã acolo unde sunt inima, mintea si atentia adunate toate la un loc si cerceteazã în comun si cu evlavie numele Meu, acolo, voi fi si Eu. Si iarãsi spune Mântuitorul: "Eu si Tatãl Meu vom veni la el si Ne vom face sãlas întru el". De acum înainte rugãciunea se va spune cu usurintã deoarece, precum fierul înrosit bine în foc este prelucrat cu usurintã, si precum un om care doreste sã ardã un cuptor nu poate sã-1 aprindã si sã-l ardã dintr-o datã, ci putin câte putin, pânã când se va arde pe dinãuntru, si abia atunci, asezând lemnele în gura cup torului, focul le cuprinde deodatã si le înghite, tot asa se întâmplã si în inima omului. Dupã ce inima este aprinsã de focul Sfântului Duh, atunci spune rugãciunea cu multã cãldurã si cu multã usurintã.
Dupã încetarea rugãciunii silite si cu zdrobire de inimã, omul îsi vine în fire si îsi cunoaste foarte bine propria fiintã, adicã ia aminte si mediteazã la gândurile si amintirile pe care le avea înainte de a-si zdrobi inima cu rugãciunea si le aflã pe toate ca fiind capcane, buruieni, centre si inventii ale diavolului. Acest lucru îl întelege si mai bine din ceea ce urmeazã. Deoarece, de îndatã ce începe sã-si zdrobeascã inima sa cu rugãciunea stãruitoare, dispar împrãstiindu-se ca fumul întelesurile acelea necurate si îngâmfate care îl fãceau mai înainte sã se îndreptãteascã pe sine si sã se creadã mare si tare pentru nimic.
Atunci se împlineste în acesta cuvântul care spune: "Vãzut-am pe cel necredincios fãlindu-se si înãltându-se ca cedrii Libanului. Si am trecut si iatã nu era si l-am cãutat pe el si nu s-a aflat la locul lui". Si dacã se va duce si va pieri definitiv din inima lui acea amãgitoare îndreptãtire de sine, atunci se va vede pe sine nu numai gol de orice virtute, ci si pãcãtos si sãrman ca un vames.
Pe cel care are inima lui smeritã si zdrobitã de stãruinta rugãciunii îl cuprinde o adevãratã si vie evlavie pentru Dumnezeu si pentru cele sfinte. Si îl cuprinde atât de mult acea evlavie dumnezeiascã, încât si el însusi întelege lucrarea ei, de oarece i se pare si este convins cã nu se aflã în aceastã bisericã pãmânteascã, ci cã se aflã în Ierusalimul cel de sus, în slava aceea dumnezeiascã, unde împãratul tuturor este slãvit si prealãudat de miriade si miriade de îngeri dumnezeiesti. Atunci, de bucurie si de evlavie, curg si aleargã din ochii lui râuri de lacrimi calde, care îl curãtesc de tot pãcatul, dupã cum se spune: "Spãla-mã-voi si mai alb decât zãpada mã voi albi".
Pe lângã aceastã evlavie îl înconjoarã si îl cerceteazã si un alt har, adicã o datã cu lacrimile vine la acesta si o altã mângâiere dumnezeiascã, care nu se vede cu ochii trupesti, dar se vede foarte clar cu ochii mintii cum coboarã lin din cer, ca roua peste capul lui, precum roua profetului Ghedeon. Si de pe cap se revarsã peste tot trupul si rãspândeste mireasmã, sfintindu-l. De aceea spune Scriptura: "Binecuvântat este Dumnezeu Cel ce varsã Harul Sãu peste preotii Sãi, ca mirul ce se coboarã pe cap, pe marginea vesmintelor lui". Din pricina aceasta trupul lui devine usor si se umple de toatã mângâierea si dulceata duhovniceascã.

2) Rugaciunea inimii
 

Prin urmare, primeste o înstiintare de la acest har cã s-a împãcat cu Dumnezeu si spune împreunã cu profetul: "Auzului meu vei da bucurie, bucura-se-vor oasele mele cele smerite", adicã "multumesc, Doamne, cã m-ai înstiintat si mi-ai dat sã înteleg prin acest semn al Harului Tãu cã m-ai iertat pe deplin de toate pãcatele mele si am fost mângâiat eu, netrebnicul robul Tãu, pentru cã atât de mult mã umilise pãcatul meu, încât alergam întotdeauna în ascunzãtoare si oasele mele tremurau de frica iadului."
Incã si alte multe cuvinte ale Sfintei Scripturi vin în gura lui în ceasul acela, care aratã cã Dumnezeu a primit pocãinta lui si rugãciunea lui, precum se spune: "Duhul umilit, inima înfrântã si smeritã, Dumnezeu nu o va urgisi".
Dar nu numai acestea sunt cele de care se bucurã un astfel de credincios, ci încã si multe alte întelesuri ceresti si dumnezeiesti ies din inima lui. Deoarece a fost dezlegat si risipit norul întunecos al pãcatului de cãtre luminarea rugãciunii mintii si cugetã armonia cuvântului sfânt care spune: "Le-a deschis lor mintea ca sã înteleagã Scripturile" si "Cel ce crede în Mine, râuri de apã vie vor curge din pântecele lui" (Ioan 7, 38); deoarece inima omului clocoteste de întelesuri dumnezeiesti, iar gura lui vorbeste în parabole, precum se spune: "Deschide-voi în pilde gura mea, spune-voi cele ce au fost dintru început" (Psalm 77, 2). In clipa aceea inima este în întregime foc, pentru cã s-a aprins în inima lui focul, despre care spune Hristos: "Foc am venit sã arunc pe pãmânt, si cât as vrea sã fie acum aprins!" (Luca 12, 49). Atunci, în ceasul acela, omul acesta ceresc, care este aprins de lucrarea Sfântului Duh, hotãrãste în sine ca de acum înainte sã pãzeascã nestricate toate poruncile lui Hristos, dupã cum spune si profetul David: "Juratu-m-am si m-am hotãrât sã pãzesc judecãtile dreptãtii Tale" (Psalm 118, 106). Acest har fierbinte si izvorâtor de viatã al iubirii dumnezeiesti s-a dat acestuia pe mãsura strãdaniilor pe care le-a depus în timpul rugãciunii.
Cãci, dacã se va ruga cineva dupã cum am spus timp de o jumãtate de orã, si lucrarea harului rugãciunii inimii rãmâne aproape o jumãtate de orã în ziua aceea, sau cel mult o zi întreagã, dar nu mai mult. Deoarece, precum fierul, când este scos de cãtre fierar din foc, este înrosit si arde asemenea focului, dar dacã stã mai mult timp în afara focului, începe putin câte putin sã-si piardã puterea de ardere, ajungând iarãsi la rãceala si aspectul lui dinainte, tot asa si omul, când spune rugãciunea cu silintã si zdrobire de inimã, se aprinde de lucrarea Duhului Sfânt si face sã izvorascã din inimã apa cea vie a întelesurilor dumnezeiesti; dar de îndatã ce înceteazã rugãciunea, înceteazã si izvorul întelesurilor dumnezeiesti.
Aceasta se sãvârseste din iconomia lui Dumnezeu, pentru ca omul sã nu neglijeze rugãciunea, gândind cã, o datã ajuns acolo, nu mai trebuie sã se roage asa cum am spus la început, si pentru ca sã nu mai cadã iarãsi în patimile cele dinainte ale pãcatului sau în altele mai mari si mai rele. Deoarece spune: "Si când duhul necurat a iesit din om, umblã prin locuri fãrã apã, cãutând odihnã si nu gãseste. Atunci zice: «Mã voi întoarce la casa de unde am iesit»; si venind, o aflã golitã, mãturatã si împodobitã. Atunci se duce si ia cu sine alte sapte duhuri mai rele decât el si, intrând, sãlãsluiesc aici si se fac cele de pe urmã ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi» (Matei 12, 43-45).
De aceea este nevoie ca sã se roage mereu omul si rugãciunea lui sã se facã neîntrerupt, dupã cum ne porunceste si Apostolul Pavel, spunând: "Rugati-vã neîncetat" (1 Tes. 5, 17), "ca sã nu cãdeti întru ispitã" (Matei 26, 41). Sã se roage cineva neîncetat, dar nu totdeauna cu silintã si zdrobire de inimã, dupã felul în care am spus, deoarece acest lucru este aproape cu neputintã. Sã se roage însã neîncetat, dar si în alt fel. Adicã, dupã ce se roagã cu silire si cu zdrobire de inimã si începe a-l durea pieptul înlãuntru, în locul unde s-a lucrat rugãciunea stãruitoare, si nu mai primeste locul acesta mai multã silire, atunci sã se roage fãrã silire si fãrã zdrobire de inimã, ci într-un fel mai linistit, mãsurat si odihnitor, pânã când se va vindeca si se va odihni locul acela rãnit din piept.
Dupã ce se va odihni si vindeca, sã înceapã din nou strãdania rugãciunii celei zdrobitoare de inimã ca mai înainte, cu silire. Iar mintea sã fie treazã si sã pãzeascã neîncetat inima de atacurile diavolului. Si când diavolul vrea sã nãvãleascã, de îndatã mintea sã trezeascã si sã zdrobeascã inima cu rugãciunea din ce în ce mai puternic, pânã când îl va durea inima; atunci fãrã întârziere atacul diavolului va dispãrea ca norul purtat de vânt.
Pentru om este lucru cu neputintã sã alunge si sã nimiceascã atacurile diavoluiui în alt fel din inima lui decât prin rugãciunea aceasta stãruitoare a inimii, pe care, dacã o neglijeazã, este în pericol de a ajunge la moartea sufleteascã, dupã cum am spus mai înainte. Acest lucru îl aratã si cântarea sfintei Biserici a lui Hristos când spune: "Dacã dreptul cu greu se mântuieste, pãcãtosul unde se va arãta?" Deci, precum diavolul, vrãjmasul nostru cel fãrã de milã si neîmpãcat, luptã împotriva noastrã în multe chipuri pânã în ceasul mortii, la fel si noi sã-i stãm împotrivã cu numele lui Hristos, pânã la ultima noastrã suflare.

Din Pelerinul rus - povestirea a cincea
 

În Filocalie, Sfântul Ioan Carpatul spune că atunci când chemăm Numele lui Iisus în rugăciune şi zicem: „Miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, la fiecare cerere răspunde glasul tainic al lui Dumnezeu: „Fiule, iartă-ţi-se păcatele tale…!” Şi tot el spune în continuare că, atunci când rostim rugăciunea, nu ne deosebim întru nimic de sfinţi, de cuvioşi şi de mucenici, căci, după cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, „rugăciunea, chiar când e rostită de noi, cei plini de păcate, ne curăţă numaidecât”. Mare e mila lui Dumnezeu pentru noi, iar noi, păcătoşii şi lăsătorii, nu voim să-I dăm nici măcar o jumătate de ceas drept mulţumită şi înlocuim vremea rugăciunii, care e mai însemnată decât orice, cu grijile şi interesele vieţii, uitând de Dumnezeu şi de datoria noastră!

Cred ca rugaciunea inimii nu-i este la indemana oricui. Sau cel putin asa vad eu lucrurile. Pentru un familist, prins in jocul destinelor, avand responsabilitati si griji fata de copii, scopuri precise si principii... mercantile, gandul de a te desavarsi in rugaciunea inimii este un punct de vedere egoist, privit din exterior. Este ca si cum nu ti-ar mai pasa de nimic si te-ai preocupa doar de tine si de propria mantuire.
Faptul ca am ascultat "Pelerinul rus" de zeci si zeci de ori (cel putin unele dintre cele 8 CD-uri) m-a determinat sa incerc si eu, intr-o doara sa vad ce-o sa fie. Mult timp imi parea firesc totul si nimic deosebit nu se intrevedea. Au trecut cateva luni, dar nu pot sa spun ca incercam in fiecare zi, ci din cand in cand, daca si cand imi aminteam. Dar saptamana trecuta, dupa ce ascultasem si alte inregistrari cu totul deosebite, eram intr-o stare mai... aparte si m-am apucat din nou, in timp ce ma indeletniceam cu o treaba prin gospodarie. (Apropos: atunci cand faceti lucruri repetetative, cred ca e foarte indicat sa va folositi de aceasta rugaciune, astfel incat fiecare gest al activitatii respective sa fie insotit de rostirea ei). Eram singur si nimic nu parea sa ma tulbure. Dupa nici 10 minute am ajuns intr-un punct cand eram gata sa izbucnesc in plans fara nici un motiv si m-am speriat rau. Parca mintea nu voia sa ma mai asculte la fel ca pana atunci, ci se ducea invariabil catre directii pe care, cel putin pe moment, nu le mai puteam controla. Imi tremurau genunchii si o neliniste ciudata imi cuprinsese intreaga fiinta. De-atunci n-am mai incercat si nici nu stiu daca trebuie sa mai incerc pana nu voi avea o discutie cu duhovnicul sau cu Parintele Ciprian de la Sihastrie.
Intr-adevar, cine doreste sa experimenteze, dupa ce primeste binecuvantarea preotului duhovnic, trebuie sa puna accentul pe miluieste-ma si pe pacatosul. Tin minte ca in acele momente constientizam profund starea mea de pacatosenie si umilinta, iar cu fiecare "miluieste-ma", simteam ca se desavarseste rugaciunea in sine. Pacat insa ca nu am fost in stare sa-mi stapanesc teama si panica. Sau poate ca asa e mai bine, fiindca oricum nu aveam binecuvantarea si nici nu eram cu adevarat pregatit, eu mai degraba incercand sa "tatonez" ca sa vad daca se intampla ceva.
Toata aceasta istorisire n-am spus-o pentru a arata altora cat de departe am ajuns eu, ci pentru a veni in intampinarea celor care vor sa afle din experientele celorlalti. Sunt convins ca cei care reusesc cu adevarat sa ajunga sa traiasca apogeul acestei rugaciuni, nu vor dori niciodata sa vorbeasca despre asta decat cu cel de la care a primit binecuvantarea.
Si totusi... e greu sa impaci viata de mirean familist cu indemnul "Rugati-va neincetat!" Iar daca nu ai in familie pe cineva care sa te inteleaga si sa fie in acelasi acord cu sufletul tau, cu atat mai greu!

Eu cred ca de vina nu este familia ,ci grijile de care nu stim sa ne debarasam si duc la imprastierea mintii.
Rugaciune Lui Iisus ne umple de binecuvantari dar odata inceputa aceasta lucrare trebuie binecuvantare si staret indrumator.
Eu am incredintarea ca spusa cat mai des aceasta rugaciune atacul diavolului va fi tot mai ineficient si vom pacatui mai putin.
Lumea o vom vedea altfel ,in sensul ca nu vom mai judeca si pe toti ii vom percepe ca fiind buni.
Pacat ca ai intrerupt ,daca aveai binecuvantare poate nu se ajungea aici .Acum iti va fi mult mai greu sa reiei.
Eu cred ca cine are aceasta rugaciune cu adevarat are totul ,in sensul ca se implineste:"Cautati Imaparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate se vor adauga voua."
Doamne ajuta !

E gresit sa crezi ca in lume fiind poti sa te rogi necontenit. Insa poti rosti aceasta rugaciune din cand in cand, chiar si putin. Ori noi suntem tentati sa oscilam spre extreme, adica ori tot timpul, ori deloc. Trebuie echilibru si aici...

Eu o am ca si canon, insa numai cand imi aduc aminte. Duhovnicul nu mi-a zis sa o lipesc de respiratie, nu m-a invatat nici o tehnica.

Asa ca mai bine si putin decat deloc. Si nu uitati versiunea completa:

"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu Celui viu, pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!" Deci:

- nu pentru rugaciunile noastre, ci pentru puternica mijlocire a Preasfintei
- nu pe mine - egoistul, ci pe noi - Biserica! Si aceasta rugaciune trebuie sa fie comuna chiar daca se face in particular.

Dumnezeu este foarte fericit si multumit daca incontinuu vin rugaciune catre El.Sa facem rugaciunea lui Iisus si nu numai pentru noi ci sa zicem si asa:

Doamne Iisuse Hristoase,Fiul lui Dumnezeu,miluieste-ne pe noi pacatosii si izbaveste-ne pe toti de rau!

Fiindca e foarte important sa ne rugam si pentru toti si pentru altii nu numai pentru noi!
Doamne ajuta!

Frati crestini, pe langa acest mod de rugaciune despre care am vorbit pana acum, mai este un fel de rugaciune de chemare a numelui Domnului, numita rugaciunea lui Iisus, rugaciunea mintii sau rugaciunea inimii. Este o rugaciune scurta, plina de putere, care vine de la Mantuitorul Hristos si de la Sfintii Apostoli, cuprinsa in aceste cuvinte : ” Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !”

Aceasta rugaciune scurta o putem spune oriunde si oricand, stand sau mergand – si in viata, moderna, in aceasta graba a vietii, cand n-avem timp de rugaciune indelungată – in camera noastra in fata icoanelor si a candelei aprinse. Putem spune aceasta rugaciune in orice loc si in orice timp din viata noastra si in scoala si in magazin si in fabrici si in ateliere, o putem rosti in taina inimii noastre. Si Iisus Hristos, Care-i prezent in viata noastra intotdeauna, ne asculta aceasta rugaciune, care este inchinata numelui Lui plin de putere.


Arhimandrit Sofian Boghiu

La multi dintre dumneavoastra aceasta rugaciune va este cunoscuta. Cunosc persoane multe, tineret mai ales, dar si mai in varsta, care o spun si sunt avansati in rugaciune. M-am bucurat foarte mult, ori de cate ori am auzit despre asemenea persoane.

Noi avem temeiul in cuvintele Mantuitorului, Care zice : Orice veti cere de la Tatal in Numele Meu, voi face, ca sa se mareasca Tatal intru Fiul. Si iarasi : De veti cere ceva in numele Meu, Eu voi face.

Aceasta rugaciune se numeste rugaciunea lui Iisus, pentru ca in miezul ei este numele Domnului nostru Iisus Hristos, nume plin de putere, asa cum am mai spus. Rugaciunea inimii se mai numeste si rugaciunea mintii. A mintii, pentru ca in prima ei faza se rosteste cu mintea, si a inimii pentru ca dupa multa vreme de rostire a rugaciunii acesteia, rugaciune cu mintea, coboara in inima. Ea este de obicei rugaciunea care este la indemana oricui, si se poate rosti in doua feluri : asa cum vorbim, mai ales cand lucram ceva sau cand mergem, si in ritmul respiratiei, cand stam pe un scaunel avand capul putin aplecat spre stanga si cu doua degete de la mana dreapta tinute usor peste haina, deasupra locului inimii, pe partea stanga si asa rostim rugaciunea aceasta : tare, soptit sau incet.

Rugaciunea lui Iisus, de chemare a numelui Domnului, se cere a fi rostita neincetat, ziua si noaptea si in orice loc si in orice lucrare ne-am afla. Practic insa, mai ales pentru incepatori, este greu a fi rostita neincetat. Si de aceea, ea poate fi rostita alternativ cu cele sapte Laude ale Bisericii, din care este bine sa nu lipseasca Rugaciunile diminetii si Rugaciunile de seara, Paraclisul si Acatistul Maicii Domnului si, de asemenea, Acatistul Mantuitorului, care este legat de numele Domnului, cu toate atributele aduse Mantuitorului Hristos in cadrul rugaciunii obstesti.

Mai ales pentru personalul manastiresc, este bine ca rugaciunea mintii sa fie rostita de patru-cinci ori pe zi, cate cincisprezece minute de fiecare data. Dar fara indoiala, aceasta rugaciunea poate fi rostita si de laici, de oricare dintre dumneavoastra, dupa ravna fiecaruia, macar de trei ori din cele 24 de ore, de cate cincisprezece minute macar de fiecare data. Aceasta rugaciune cere sa fie rostita des, ca sa se poata infige in inima noastra, in centrul fiintei noastre.

Si inca un lucru trebuie sa mai avem in vedere, si anume : cand rostim rugaciunea, sa fim atenti ca fiecare cuvant al rugaciunnii sa cada pe locul de deasupra inimii, cu doua degete deasupra inimii de carne, deasupra inimii fiziologice. Acest loc al inimii, gasit de Sfintii Parinti, marii rugatori ai rugaciunii acesteia, este centrul duhovnicesc al fiintei noastre omenesti, si este deasupra inimii carnale.

Aceasta sfanta rugaciune se cuvine sa fie facuta cu binecuvantarea si sub supravegherea duhovnicului, care de obicei o si practica. Ea are menirea sa ne ajute a ne curati mintea si inima de gandurile si de poftele netrebnice; lucru ce nu se poate infaptui decat cu chemarea numelui Domnului, chemarea deasa a acestui nume, care, ca un foc ceresc, arde asemenea necuratiile noastre interioare.

Scopul ultim al acestei sfinte rugaciumi este de a cobora mintea in inima, de a unifica aceste doua centre ale fiintei omenesti, mintea si inima. De a realiza un acord desavarsit intre inima si minte. Caci de obicei omul gandeste ceva, dar simte altceva. Vorbeste de bine pe cel ce sta in fata lui, iar in mintea, in inima lui, in adancurile lui, il huleste.

Cand unim aceste centre, mintea si inima, omul devine o unitate duhovniceasca, si atunci el este intreg, asa cum l-a facut Dumnezeu, om cu adevarat deplin. Prin rugaciunea lui Iisus se realizeaza idealul sfant al vietii noastre omenesti. Pana sa atingem insa acest ultim scop, de innobilare, de sfintire a noastra launtrica, de unificare a fiintei noastre omenesti sfasiate de patimi, avem nevoie de o severa lucrare de despatimire, de o lupta cu noi insine – care nu este deloc usoara -, pentru izgonirea raului din minte si din inima, pentru adunarea mintii care se risipeste in timpul rugaciunii, cum am mai spus.

Daca nu am fi ajutati de sus in aceste eforturi, lupta noastra cu noi insine ar fi aproape zadarnica. Dar, spre mangaierea si intarirea noastră, avem in ajutor experienta si sfaturile Sfintilor Parinti – aflate in cartile lor si in Vietile Sfintilor, in literatura aceasta a sfintilor parinti, rugatori mai ales – si in tainele Sfintei Biserici, indeosebi Taina Spovedaniei si, cu dezlegarea duhovnicului, primirea Sfintei Impartasanii.

Dar pe langa toate acestea avem ajutorul nemijlocit al Mantuitorului nostru Iisus Hristos, prin chemarea sfantului Sau nume, rostind cat mai des pe drumurile vietii noastre rugaciunea. pe care am spus-o : ” Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !”

Si chiar daca marea bucurie a coborarii mintii in inima intarzie, caci aceasta se produce numai cu ajutorul lui Dumnezeu si cand vrea Dumnezeu si harul Sau din noi insine, stradania noastra sincera si statornica de chemare deasa a numelui Domnului este de mare folos.

Astfel prin ea, prin aceasta rugaciune slabanoaga asa cum ni se pare ca este ea, dobandim simtul prezentei lui Dumnezeu in viata noastra. Simtim ca nu suntem singuri, numai cu oamenii, simtim ca El este de fata. Simtim ajutorul Lui real in viata noastra in rabdarea ispitelor si a necazurilor. Simtim ca ne intareste in credinta, ca ne sporeste dragostea fata de Dumnezeu si de aproapele, ne lumineaza mintea sa intelegem, sa adancim, sa cugetam la Sfintele Scripturi. Ne ajuta sa intelegem ca bucuriile ceresti sunt infinit mai mari si mai frumoase decat bucuriile pamantesti. Ne ajuta si ne intareste sa implinim cu fapta voia lui Dumnezeu in viata noastra.

Toate aceste binefaceri ceresti sunt ca o arvuna pentru intrarea noastra in legatura cu Hristos, cu harul lui Dumnezeu, gustand cate putin, inca fiind in aceasta viata, din bucuriile si starea fericita de dincolo, pe cat ne este cu putinta noua oamenilor.

Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa atingem si acest sfant ideal, de unire a mintii cu inima, de fapt unirea noastra cu Dumnezeu. Atunci lupta cu noi insine se usureaza, sfanta rugaciune se rosteste neincetat in inima ziua si noaptea, dupa cuvantul din Cantarea cantarilor, care spune : Eu dorm, dar inima mea vegheaza. Bucuriile duhovnicesti intrec orice bucurii pamantesti. Dragostea de Dumnezeu, a sfintei Sale porunci, este cu adevarat mare, cu greu de talmacit in cuvinte omenesti !

Pana atunci insa sa rostim cu smerenie, cu staruinta si cu dragoste, cu timp si fara timp, cu incredere in Dumnezeu si cu dor, aceasta sfanta rugaciune : ” Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !”. Amin.

Eu cred ca rugaciunea este un dar,ma refer la rugaciunea curata,caci una este a te ruga pentru anumite dorinte ale tale si alta este a te ruga dand slava lui Dumnezeu,sau a te ruga neincetat.Totusi rugaciunea inimii este cea mai accesibila si cea roditoare rugaciune,dar si cea mai complexa in simplitatea ei,si poate fi practicata de oricine,asa ca spor la rugaciune.

rugaciunea inimii e mai greu de dobandit (unul din 10 mii spunea un Sfant)... sunt multi pasi pana acolo

dar sa zicem rugaciunea Lui Iisus e foarte bine; sa cerem insa binecuvantare de la duhovnic inainte

Asa e, raugaciunea curata e un dar. Oricat am rosti noi cuvnintele rugaciunii, nu inaintam pana ce Duhul Sfant nu se pogoara in inima. Dar strigarea noastra continua indica o oarecare deschidere a inimii noastre, o dorinta de a fi cerecetata de harul dumnezeiesc. Pentru ca Dumnezeu nu intra abuziv in camara inimii.

Eu o practic de multi ani si e intradevar e de mare ajutor!
La inceput e un pic mai greu (plugaria sufletului cum se zice), dar apoi va merge mai usor. De mare folos e parintele duhovnicesc care sa te invete mestesugul ei ca sa nu cazi in ispite. Doamne ajuta!

. Exista trei nivele standard , verificate , la aceasta rugaciune de folos si la indemana oricui : primul nivel este cel oral , rugaciunea gurii ,apoi cu mintea , rugaciunea mintii , si cu inima , cu angajare totala , rugaciunea inimii . Pentru fiecare in parte se reconmanda a se ajunge sa se spuna la nivelul mintii , al gandului , caci toate pornesc de la gand . S-a mai vorbit in trecut pe un alt thread despre puterea gandului si mai ales ca si cele rele si cele bune pornesc de la "simplu " gand ! " Ridicarile si caderrile noastre se fac , pornesc prima data in gand !" Gandul , mintea , le incolteste atat pe cele bune cat si pe cele rele ! . " Cheia vietii duhovnicesti este disciplina mintii ! ! ! "

Priveghere cu Parintele Paisie Aghioritul

( fragment din marturia Mitropolitului Atanasie de Limassol, Viata Cuviosului Paisie Aghioritul, paginile 242-243)

,,Dupa masa m-a dus la chilie unde m-am odihnit cam o ora. Dupa aceea am facut Vecernia Mica cu Rugaciunea.

Cand am terminat, Staretul ( Paisie Aghioritul) mi-a spus: <<Asculta, diacone, acum vom face priveghere cu metania, iar dimineata va veni preotul sa ne faca Sfanta Liturghie. Stii sa te rogi cu metania? Iti voi spune ce sa faci.>> Si mi-a facut un program. Era un program bine chibzuit care sa ma ajute sa nu motai noaptea. Mi-a spus sa fac o metanie de trei sute de boabe spunand:<<Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma.>> Dupa aceea, sa fac o suta de boabe catre Maica Domnului

O metanie de treisute de boabe pentru cei vii: <<Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ne pe noi.>> Si o metanie de o suta de boabe la Maica Domnului pentru cei vii: <<Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pe noi.>>

O metanie de trei sute de boabe catre Hristos pentru cei adormiti. Si o metanie de o suta de boabe catre Maica Domnului, pentru cei adormiti.

O metanie de trei sute de boabe catre Cinstita Cruce si dupa aceea una de trei sute de boabe cu <<Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie.>>.

Era prima data cand auzeam despre un astfel de tipic de priveghere. Apoi mi-a explicat: <<Rugaciunea facuta cu metania este doxologie. Cand vei termina, o vei lua de la inceput.>>

Apoi mi-a spus: <<Daca vei auzi vreun zgomot, sa nu te temi. Pe aici trec porci salbatici, sacali etc.>>''

Cu Dumnezeu incepem , cu Dumnezeu "sfarsim " : Cu Dumnezeu inainte !

Aghioritii au practica rugaciunii inimii permanent pe buzele lor! Va dau exemplu: am fost la Vatopedi si asteptand cazare la Arhondaric, luam aminte la un frate ce spala si facea curatenie la baia din apropiere! Dar cum eram cativa parinti si mireni, eu totusi auzeam sosoteli... si m-am ridicat de pe banca si ma indreptam usor catre baie, cand colo, ce sa aud? fratele respectic spala pe jos si cu gura sosotea 'Kirie Iisu Hriste, eleison me!' intr-una intr-una! M-am uimit! Am retinut si am intreat pe un parinte roman de acolo de aceasta practica si mi-a spus: da aceasta este cea mai usoara cale de a patrunde rugaciunea inmii! Si il intreb cum asa? si imi raspunde: Spunand soptit mereu rugaciunea, te auzi! Spunand-o in minte, dracu lucra si te ia, uiti de rugaciune, cine stie cand iti mai aduci aminte! De aceea spunand-o soptit, ai mereu atentia asupra ei! Si daca insisti asa, garantat in 3 luni poti dobani rugaciunea! S-a facut si aceasta...
Am ramas uimit! SI am incercat eu insumi aceasta practica... si sa stiti ca asa e cum zicea acst parinte vatopedin! Nu am dobandit rugaciunea, dar spunand rugaciunea soptit, ai mai multa atentie asupra ei si nu mai esti atent si la alte ganduri!
Un alt parinte athonit, spunea rugaciunea mereu, si nu vorbea cu nimeni, ca sa nu Il supere pe Hristos, ca a intrerupt vorbirea cu el, pentru un om!
Aceasta practica, spunea Pr.Efrem Vatopedinul (staretul) ca ar trebui sa o avem fiecare dintre noi, chiar daca purtam metanii care mai de care mai lungi, sau mai aspectuase sau nu, ci in fiecare zi 10 minute sa le alocam in exclusivitate acestei rugaciuni! CU timpul vom gusta din roadele ei si vom vrea si vom sta si mai mult... apoi, Duhul Sfant ne va ajuta sa dobandim rugaciunea neincetata! Dar exercitiul asta nu trebuie lasat in nicio zi!
Va spun sincer, ca eu intr-o Biserica din Grecia am vazut cum la Liturghie a intrat un tanar, pletos, aspect de rocker, si se inchina la Sf.Icoane si se pune intr-un loc din Biserica, baga in buzunar mana, si scoate un metanier de cam 100 (mi-m dat seama) si incepe sa se roage... AM RAMAS MUT! Apoi imi spunea un parinte spunandu-i asta: Grecii sunt foarte iubitori de rugaciunea inimii! Ei unde ar fi, in statie, in autobuz, pe barca, la magazin, ei scot metania si se roaga! In casa fiecare are macar una, dar fiecare e practicantul ei!
Uimitor nu?
Exercitiul nu consta in respiratie sau nu, practica depinde de la persoana la alta! Iar pentru asta va recomand cu drgaoste cartea 'Vedere Duhovniceasca" de un isihast anonim, care va ajuta sa intelegeti cel mai bine aceasta rugaciune! Apoi cu timpul spunand-o veti simti un gol in mana (lipsa metaniei) si in minte si suflet (rugaciunea)....

O mica povestioara....anul trecut in luna mai a trebuit sa fac o operatie(destul de dificila ziceau medicii).Am intrat in sala de operatii cu o teama de nedescris,mai ales ca la acea vreme pe la tv se aratau imagini cu persoane care erau in coma din cauza neglijentei anumitor medici. La un moment dat mi-am amintit Rugaciunea Inimii ,despre care citisem dintr-o cartulie primita de pe muntele Rarau,de la manastirea de acolo.Cit timp au durat pregatirile pentru operatie am spus aceasta rugaciune asa cum m-am priceput eu mai bine,intruna pina am adormit.Va spun cu mana pe inima ,ca dupa o ora cand m-am trezit din operatie ,am simtit o bucurie extraordinara si i-am multumit Mantuitorului nostru pentru grija Lui catre mine pacatoasa.Oricum as spune aceasta rugaciune ,eu il simt pe Iisus in preajma mea si stiu ca ma ajuta oricind si oricum ,numai sa cred in El cu tot sufletul meu.Inca ceva : dupa operatie s-a constatat de medici ca nu era ceea ce credeau ei(adica ceva destul de grav)Nu-mi ajunge viata mea pentru a aduce multumiri Bunului Dumnezeu si Maicutei Sfinte ,pentru ajutorul lor Dumnezeisc.

Voi incerca sa iti spun cateva cuvinte, cu precizarea din capul locului ca nu am gasit nicio scriere care sa explice pe larg si temeinic exact aceasta legatura dintre respiratie si rugaciune (probabil nefiind asta esential si eu cred ca intr-adevar nu este). Desi nu am gasit, asta nu inseamna ca nu exista, e de cautat desigur.
Iata ce cred si ce imi asum sa iti spun, sa dea Domnul sa fie cu folos. In cateva vorbe:
1) se stie din experiente diverse si din studii numeroase realizate de medici, psihologi etc., dupa cum stim si din propria experienta de viata, ca intre respiratie si starea mintii noastre e o legatura strinsa. Apoi, ciar din popor s-au strins prin veacuri formulari, cum ar fi "a iesit sufletul din el" (iar omul nu mai respira!) sau "cu ultima suflare" sau "a ramas fara suflare" - toate arata legatura sufletului cu respiratia;
2) constata fiecare din experienta personala, oricand, ca: atunci cand sunt nelinistit sau speriat etc., respir intr-un anumit fel (precipitat, rar, sincopat, neregulat - depinde de fiecare si de situatie), iar cand sunt linistit respir lin, usor, amplu, placut... Sa observam si oftatul! - respiratie modificata pe un fond de traire sufleteasca...
3) si invers: ni se spune, trage aer in piept si haide, curaj! sau, dimpotriva, da aerul afara etc. Deci, nu numai respiratia reflecta starea corpului si a sufletului, ci si invers - controlind respiratia se instaleaza o anumita stare psihica si fizica. Asadar, intre corp si suflet e legatura inseparabila, reciproca (vezi de exemplu si postul!).
4) din experienta stiu ca exercitiile de linistire a respiratiei (de pilda cand sunt agitat dau aerul afara, pun accentul pe expir, prelungesc si intensific un pic iesirea aerului din plamani, efectul e de linistire) nu sunt lipsite de riscuri la incepatori, se pot obtine mari dereglari si stiu cazuri de pierdere a cunostintei si accidente cerebrale. De aceea, eu unul am preferat mereu un ghid experimentat si prudenta maxima. De unde ghid? Exista cativa oameni care stiu exact despre ce e vorba: specialisti in medicina respiratiei, psihologi priceputi (nu orice amator!) la exercitii de relaxare prin tehnici de respiratie, calugari care au lucrarea rugaciunii.
5) in concluzie, eu cred ca abtinerea de la respiratie in timpul rugaciunii, atat cat cere rostirea intregii rugaciuni (ma abtin pentru a nu fragmenta zicerea intregii rugaciuni) este necesara pentru ajutor firesc dat mintii sa se linisteasca si sa se concentreze. La inceput e mai dificil, exista o incordare, dar mie imi e tot mai usor pe masura ce se lasa linistea sufleteasca adusa de rugaciune.
In fine, ai vrut o lamurire, ai insistat, iata eu am incercat asa sa spun, cum m-am priceput, fie cu folos pentru sufletul tau, Doamne ajuta!
Totusi, repet ceea ce praticantii de aici de pe site au tot subliniat cu intelepciune, zic eu: sa luam cuviincios pozitia smerita a elevului care practica arta artelor (rugaciunea inimii) si sa nu fim cumva copilarosi, crezind ca e o joaca. Sunt sigur ca un indrumator experimentat e necesar si iarasi sigur sunt ca insasi rugaciunea te va conduce la toate. Rabdare, seriozitate si nadejde. Roadele vor aparea, cu bunavoirea Domnului!

Cristiboss.56 a punctat decisiv, consider ca zice tare si la subiect.
Apoi, Camy, te rog sa reflectezi un pic: cate miscari, atat in solitudine cat si cele care alcatuiesc cultul divin in Biserica, nu facem noi (inclusiv preotul) in legatura cu starea sufletului?
De pilda: miscarea mainii cand facem, mare, semnul Sfintei Cruci, metaniile (mica si mare), pozitia specifica in genunchi pe care o vedem la unii credinciosi cand preotul citeste din Sfanta Evanghelie, conducerea atenta a respiratiei atunci cand cantam sau rostim rugaciunea cu voce tare, o anumita pozitie a capului si corpului cand exprimam smerenia si recunostinta, anumite miscari ale ochilor conform starii sufletului, anumite incordari si relaxari ale muschilor mimicii cand starea sufleteasca e inaltatoare sau dimpotriva, incovoierea trupului cand ne simtim apasati de necazuri sau de propriile pacate, pozitia corpului la spovedanie si invers: pozitia trupului si capului la omul mandru, miscarile dezordonate ale membrelor la cel agitat sau furios etc.
In toate vedem ca trupul si sufletul sunt impreuna, laolalta, inseparabile.
Parintii au lucrat de-a lungul veacurilor catre o anumita conduita a corpului care sa fie prielnica pentru frumoasa dezvoltare a sufletului. Pentru noi au lasat mostenire aceste mici observatii pe care le-ai numit cu un termen cam aspru (dupa inima mea) "tehnici". dar in definitiv le poti numi si asa, ce gasim rau intr-o anumita lucrare sau tehnica, daca rodul e bun?
Sunt doar corespondente firesti intre o stare buna sufleteste si expresia corpului.
Nu obtin evlavie sau smerenie facind orice travaliu cu trupul, imi pare limpede.
Cand sufletul cauta cu sete la Domnul, corpul il urmeaza cumva, asa cred...
Sper sa depasesti curiozitatea asta cat mai curind si sa te luminezi tu insati prin insasi practica rugaciunii, Doamne ajuta, sa ne miluiasca Domnul nostru Iisus Hristos pe toti ai Lui!

"Precum ploaia, cu cat mai multa cade pe pamant, cu atat il inmoaie mai mult, asa si sfantul nume al lui Iisus, strigat de noi fara ganduri, cu cat il chemam mai des, inmoaie pamamantul inimii noastre si il umple de bucurie si veselie (Isihie Sinaitul).

Am mai recomandat şi altădată cartea asta

http://cartianastasia.wordpress.com/...ea-romaneasca/

E o bună introducere în chestiune, în plus, oferă şi date despre practica rugăciunii inimii de la origini şi până în secolul XX, cu un accent pe spiritualitatea românească.

Pentru aprofundare recomand :

http://edituradeisis.ro/opencart/ind...product_id=157

Ai dreptate Ioan Cezar. Rugaciunea insasi te va conduce.
La inceput o spui cu buzele, ca sa te obisnuiesti cu rostirea neincetata.
Apoi o spui cu gandul, trece singura in gand, si o repeti usor in gand.
Apoi o corelezi cu respiratia ca sa poata sa treaca in inima. Daca nu este corelata cu respiratia nu trece in inima. de ce? Pentru ca respiratia hraneste corpul tot, prin inspir intra aer oxigenat prin expir iese aerul neoxigenat. La fel si rugaciunea prin inspir intra Duhul si prin expir ies pacatele. Inima este legata de respiratie. Sangele oxigenat curat intra in inima si de acolo pleaca in organism. La fel si rugaciunea, trebuie sa ajunga in inima si sa hraneasca tot sufletul.
Atunci ea insoteste respiratia si bataile inimii.
Dar nimic din toate astea nu se intampla daca nu ne curatim de pacate. Prin trairi.

Acum eu nu sunt experimentata, sa nu se inteleaga acum ca am intervenit ca sunt experta, dar am spus ce inteleg eu.

Iar daca astazi putem sa ne rugam cu mintea si sa corelam respiratia iar maine nu mai putem pentru ca am cazut, nu e nimic. Te ridici si o iei de la capat.
Doamne ajuta tuturor!

Rugaciunea lui Iisus o rostim fiecare dupa putere. Nu stim insa cat timp trebuie sa treaca pentru ca ea sa si devina pentru noi rugaciune a inimii, adica neincetata. Este foarte probabil sa nu devina niciodata pentru ca aceasta constituie un dar dumnezeiesc.

Trebuie sa remarcam smerenia marilor Parinti atunci cand vine vorba de aceasta rugaciune. Parintele Dionisie Ignat de la Colciu, recunoscut ca unul din marii duhovnici contemporani din Muntele Athos, fiind rugat sa vorbeasca despre ea cu putin timp inainte de trecerea sa la cele vesnice, a marturisit ca nu poate spune multe pentru ca nu a dobandit-o. Cu toate acestea, ucenicii sai si fiii duhovnicesti cunosteau ca parintele are experienta acestei rugaciuni. Parintele o marturisea "indirect" prin faptele sale, prin viata sa. Pe seama unei asemenea lucrari tainice si line, nu se cuvine a face mare zarva si nici "a ne bate cu pumnul in piept", pentru ca ar insemna implicit pierderea ei.

Nu in ultimul rand, parintii duhovnicesti care au experienta rugaciunii neincetate, evita sa explice in amanunt aceasta lucrare altora, pentru ca, in definitiv, nu de ei tine a le-o si oferi acestora, ci de Dumnezeu.

Da, frate Marius, asa gasesc si eu. In legatura cu ultima ta afirmatie as dori sa fac o precizare: in prezent exista in librarii (in Bucuresti) o multime (slava Domnului!) de carti despre aceasta lucrare sau carti care au legatura importanta cu viata celor care practica rugaciunea (de pilda minunata carte "Staretul meu Iosif Isihastul").
Ce inteleg eu de aici? Inteleg ca aceasta sfanta si sfintitoare rugaciune nu e un secret pentru nimeni. Practicantii isi impartasesc experienta din plin, spun detalii infricosatoare, care par incredibile (de pilda lupta fizica, corp la corp, cu diavolii, pe care o experimenteaza practicantii la un anumit nivel al nevointei).
Nu ma mira ca exista aceasta deschidere. Oare Mantuitorul a vorbit pe ascuns? Nu a spus deschis ce avea de spus? Nu tocmai acest lucru e reprosul pe care il aduce celor care l-au tratat ca si cand ar fi lucrat pe ascuns? Toate cele care sunt de folos omului se spun deschis si asa cred ca trebuie sa fie.
Mai inteleg ca din aceste carti aflam nu doar "mistere" si "taine", ci lucrul de mare pret: crestinismul (implicit rugaciunea) ne cere SI sa fim responsabili. Ni se arata rasplata, ni se arata si conditiile (aspre uneori), piedicile (teribile), calea spre solutii (un anumit fel de viata si cererea staruitoare, cu nadejde, catre Domnul si Biserica Lui intreaga).
Rugaciunea e la indemana oricui. Mesajul e clar: practicati-o! Si iata la ce sa luati aminte cand o practicati (spun miile de pagini pe aceasta tema).
Domnului sa ne rugam! Amin.

Raspunzand la intrebarea acestui topic, eu sincer va pot spune ca am spus din inima aceasta rugaciune atunci cand eram in necaz si cand imi aminteam de ea... dar sincer de putine ori am spuso.. sincer dupa ce am spuso simteam ca numai eram eu singur,. simteam ca mai era cineva cu mine, Domnul cu siguranta era,.. simteam mai multa dragoste, iubire, mai multa fericire, bucurie sufleteasca de nedescris... drept urmare rostind din inima aceasta rugaciune a lui Iisus: "Doamne Iisus Hristoase mantuieste.ma pe mine pacatosul" am fost ajutat de Domnul sa trec peste acel necaz.. In final va pot spune, ca datorita aceastei rugaciuni, spusa din inima si cu credinta, putem trece mai usor peste incercarile vietii. Va multumesc frumos. Pace si mantuire tuturor.

Ingaduiti-mi slabiciunea de a mai spune o vorba!...
Experienta mea mica si chinuita (din pricina mea, doar a mea) m-a invatat ca rugaciunea e calauzitoare.
Cand nu am facut ascultare de duhovnic, rugaciunea mi-a fost oglinda...
Cand am asteptat aprecieri, rugaciunea m-a "penalizat"...
Cand am fost multumit de mine la rugaciune, rugaciunea mi-a soptit...
Cand nu am stiut unde sa caut, rugaciunea mi-a sugerat, fin ...
Cand am tras o palma, vai, vai rugaciunea ...
Cand am ales in locul palmei o mangaiere, la ceas greu, oh rugaciunea!...+
Cand nu o cunosteam deloc, rugaciunea m-a indrumat.
Cand am lipsit de la Biserica, rugaciunea...
Cand m-am intors, oh rugaciunea! ... +
Nu mai pot fi, cu adevarat NU MAI POT, chiar daca as voi, sa fiu acelasi om care eram inainte de rugaciune...
Oh, totul se preschimba, totul, totul, cu pasi fini si fermi... Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh!+

Domnului sa ne rugam, ca Multmilostiv este El in veac. Amin.