Romanul si Injuratul
 

Mi-a venit ideea sa incep acest thread dupa ce am auzit de curand despre un roman intors din Statele Unite si care a venit in tara dupa mai multi ani. Omul a marturisit ca pe cand a schimbat avionul la Paris ca sa vina in tara a "luat contact" cu niste romani prin intermediul vorbelor de "duh", si anume a injuraturilor suburbane si subumane emanate de compatriotii nostri. Au fost unele din primele cuvinte romanesti daca se poate spune asa pe care acest om plecat din tara le-a auzit la contactul cu cineva din Romania, i-a produs practic aminte de cum se vorbeste, si nu de putini, pe meleagurile noastre.

Nu exista zi in orasul acesta, Bucuresti, sau oriunde in tara ca sa nu auzi cele mai scelerate injuraturi in care apare numele lui Dumnezeu, nume de sfinti, parinti, chiar sarbatori, oameni vii sau morti ori mai rau invocarea celui rau prin sintagme " sa fiu al stiti voi cui", nu vreau sa-i scriu aici numele, "da-l stiti voi cui" s.a.m.d.

Aceste lucruri bantuie tara in lung si in lat ca un blestem, cred ca in nici o alta tara din lume nu se include intr-o injuratura numele Creatorului, asta intr-o tara in care chiar si cel care spune asa ceva are neobrazarea si isi spune crestin. Nicaieri in alta parte nu se pot emite mizeriile verbale care ne agreseaza zi de zi si pe care le auzi din ce in ce mai des in gura celor mai tineri dintre noi, uneori copii de cativa ani.

Ce avem de facut? Nu putem merge inainte in felul acesta. Cineva venea cu ideea de a lua atitudine intr-un mod potrivit macar atunci cand auzim ca numele lui Dumnezeu este calcat in picioare. Dar totusi, nu cumva am devenit comozi, neinteresati pe principiul " si ce daca"
Sa nu uitam ca pe cand era rastingnit, Domnul era batjocorit de unul dintre talhari, dar celalalt a luat atitudine si i-a zis "Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă?"
Eu nu zic sa ne bagam in certuri si discutii cu toti dubiosii si sa riscam inutil, dar macar in cercul nostru cred ca putem face o "reforma" in acest domeniu pornind macar de la exemplul propriu sau pornind chiar cu noi insine daca ne stim slobozi la gura.

Injuratura e doar efectul urii si maniei din interiorul nostru.Toti avem aceasta ura,iar la unii naste injuraturi,la altii batjocura sau cearta.
Degeaba ii zici unui om furios sa nu injure,caci va injura si mai tare.
Trebuie sa luam lumea asa cum e si sa o suferim,sa o indreptam daca putem,dar sa ne vedem si pacatele noastre.

Cind ai schimbat avionul la Paris, ce credeai ca or sa se suie parizieni? De unde, se suie lume amarita de la tara, cu 4 clase primare plecati la munca prin Europa, de aceea isi si exprimau coeziunea culturala si de neam prin ce le venea la gura.
La americani este la fel. Pina afli ce vor unii sa-ti spuna te trec mai intii prin o gramada de fac-uri in sus si in jos numai ca le lipsesc imaginile explicite sexuale exprimate prin injuraturile balcanice la care bozgorii sunt campioni.
Deci peste tot este la fel... numai ca unii sunt mai puritani

Si eu raman uimit de cat de mult poate injura omul astazi !

Nu stiu pe la altii cum este, insa pe la noi parca se injura pe zi ce trece mai mult. Daca inainte exista o oarecare rusine in a injura, ori se accepta aceasta doar omului manios, astazi este la moda sa folosesti injuraturi... pana si in cele mai simple "glume".

Este o cadere lina, dar sigura, spre o nesimtire a mintii si a inimii.

Un popor care injura si bate
 

Redau un fragment din "Un popor care injura si bate" de Simion Mehedinti:

"Romanii de azi injura cumplit. Batranii nu injurau. Obiceiul e luat in mare parte de la tigani. Popoarele cu buna crestere nu cunosc injuraturile. La o lectie de etnografie, unde se vorbea de teatrul turcesc si de mascarici (karaghioz), profesorul Luschan a pomenit si de injuraturile romanesti. Le gasea extraordinare si cu neputinta de talamcit). Se intelege, romanii, care erau de fata, au plecat ochii in pamant.

Dar adevarul e ca nu totdeauna poporul nostru a avut obiceiul acesta grozav. Batranii din vremea cand biserica era intr-adevar "Casa Domnului", iar omul isi pregatea din vreme pana si camasa cu care avea sa se ingroape, nu cunosteau sudalmile si alte vorbe spurcate. Cand vreun mosneag se supara pe cineva, vorba cea mai aspra era: du-te la tatarii! Ce tatarii facusi? Iar cand venea vorba de colindul ori comandul cuiva, asta era lucru mare...

Fireste, nici pe atunci nu erau toti stalpi de biserica. Alaturi de cuvinte blajine, se auzeau si altele mai aspre. Dar cei care le spuneau nu erau "oameni acatarii", ci "spurcati la vorba", "modorani", "laiesi", "cioare pulpese"... iar gura lor era "curata ca un cuib de pupaza"... Erau, adica, niste blestemati, de care cucernicii nostri stramosi se mirau ca-i mai "rabda pamantul". De la o vreme insa, pupezele s-au inmultit, iar astazi sunt multe de tot. Cand ar pricepe un suedez, danez, norvegian, elvetian francez, german, englez sau alte natii binecrescute, ce inteles au zecile si sutele de injuraturi care se aud pe la noi pe toate cararile, ar ramane trasnit. E destul sa le scrie cineva pe hartie si se ingrozeste.


Intrebarea e: cum de s-a ticalosit pana intr-atat poporul nostru?

Daca tinem seama de cuprinsul injuraturilor, se vede numaidecat ca pecinginea asta am luat-o din atingerea societatii turco-levantina - dovada e teatrul scarnav al karaghioz-ului. Iar cei care au latit indeosebi molima au fost tiganii. Avem marturii sigure ca in epoca fanariota si chiar mai tarziu, tiganii curtilor boieresti umblau la sarbatorile de iarna din casa in casa cu Paiata - un fel de teatru de papusi - si, "cu perdea" sau "fara perdea", imprastiau in auzul tuturor, spurcaciunile imaginatiei lor greco-turcesti si tiganesti, atat de bogata in perversitati si vorbe nerusinate. Cand tiganii au fost dezrobiti si asezati prin sate, cu ocazia improprietaririi lui Cuza, molipsirea s-a intins mai departe.

Dar e treaba etnografiei sa arate cu de-amanuntul cum si cand naravul injuraturilor s-a raspandit asupra neamului nostru. Pentru noi, lucrul de capetenie e ca poporul romanesc injura azi cu o adevarata pornire. Pentru un lucru de nimic, injuratura e gata. Ce auzi la munca campului, in piata, prin fabrici, la cazarmi si chiar in preajma scolilor si a bisericilor te inmarmureste. Pana si in imprejurari grele cand ai crede ca fiecare cuvant trebuie sa fie cantarit, romanul tot n-a ispravit cu injuratura si cu vorbele rele.

Cum de a ajuns poporul nostru asa de buimac? Si ce mai poti astepta de la omul care, de dimineata pana seara, nu mai conteneste cu blestemele ori cu sudalmile, si caruia nimic nu i-a ramas neinjurat de la "Dumnezeirea, Dumnezeului Dumnezeilor... pana la cruce, arhanghel, nafura, icoana, botez, parastas, grijanie"... si tot ce poate avea fiinta, intre cele vazute si nevazute? Nu cumva naravurile astea atat de gretoase sunt si ele de vina pentru urgia care a cazut asupra noastra)."

Injuram pentru ca suntem lipsiti de respectul pentru celalalt, politete, bunacuviinta, omenie.

Sunt multe lucruri pe care trebuie sa le evitam in viata. Din ele amintesc ca trebuie evitat sa te indragostesti de injuratura. Ma uit in jur si vad ca sunt din ce in ce mai multe persoane care se comporta ca niste indragostiti de ea. Sufera cand sunt injurati si nu injura sau cand injuratura lor nu este la inaltime.

Pasiunea de indragostit de injuratura nu are ce cauta in viata; de regula dupa ce injuri, totul se termina prost.

Faptul ca injuratura(minia) este un obicei predominant la noi este semn ca rugaciunile noastre colective, din pacate, si cu tristete o spun...nu au spor.

Cind o fiinta umana devine minioasa cu IUTEALA luminii, cu usurinta si SENINATATE este CLAR o dovada de lipsa de putere si energie pozitiva, duhovniceasca...care este un rezultat DIRECT al lipsei de iubire a aproapelui.

Josnicia omului relfecta josnicia energiei pe care o mai are.

Pentru a te putea abtine ai nevoie de har

Pentru sentimente si emotii pozitive ai nevoie de energie harica si ea din pacate lipseste.

Acest lucru trebuie luat in primul rind in consideratie cind din ignoranta si lipsa de duhovnicie facem cu atita nonsalanta cu ou si cu otet alte popoare si religii care daca stam sa-i analizam din acest punct de vedere riscam sa avem o revelatie.

Nu cred ca rugaciunea colectiva este lipsita de putere, ci cred ca avem din ce in ce mai multe persoane care se hranesc cu roscove, asemeni fiului risipitor (inainte de a-si veni in fire).

Injuram pentru ca suntem egoisti !
Daca am vedea in cei de langa noi persoane vii, unice si cu drepturi egale cu ale noastre, lucrurile ar sta cu mult altfel.

Pacatul injuraturilor
 

Multi din crestinii vremurilor noastre zic ca injura de necaz. Aceasta-i o scuza sau o potriveala a hulitorilor, insa deasupra lor sta triumfator satana, care i-a naimit (a (se) angala, a arenda) in slujba sa infernala. Pacatul acesta groaznic, e semnul diavolului, care a lucrat tot raul in oameni, prin oameni, de cand e lumea. Injuraturile de cele sfinte, de cele dumnezeiesti si orice fel de injuraturi, chiar si numai cele de mama - ca si celelalte pacate - sunt de la diavol. Injuraturile de necaz sunt de la diavol, sunt zamislite si scoase in lume din scoala lui. Omul la necaz, la manie, injura pe Dumnezeu, pe Sfintii lui, de cele dumnezeiesti, de cele sfinte, ca asa il invata diavolul si naimindu-i-se ii implineste voile lui infernale.
''Voi - zice Mantuitorul - din tatal vostru diavolul sunteti si voile tatalui vastru voiti sa le faceti. Acela ucigator de oameni a fost din inceput si in adevar n-a statut. Cand vorbeste minciuna din ale sale graieste, ca mincinos este si tatal minciunii.''(Ioan 8,44). Injuratorii de cele Dumnezeiesti, de cele Sfinte, sunt si ei niste implinitori ai voii diavolului, niste scolari ai tatalui minciunii si rautatilor. Ei sunt niste ascultatori ai satanei si fii ai infernului. Ei fac ceea ce ii invata satana. Vai, ce orbire, ce nebunie, ce orbire infernala !

Omul cu nume crestinesc, omul care poarta in fruntea lui numele lui Hristos, cand ajunge la necaz injura de Dumnezeu, de Hristos, de Precistanie, de Precista, de Cruce in loc de a cere ajutorul lui Dumnezeu si a se folosi de cele sfinte si dumnezeiesti.
''Cheama-ma pe mine in ziua necazului tau - zice Domnul - ca Eu te voi asculta si tu ma vei proslavi'' (Ps.49, 16-28, comp.Iov.22,27;20,12;106,6,13,19,28;Zah. 13,9;Ps.21;Mt.8,23-27;14,22-23;)
Diavolul atunci, impotrivindu-se omului necajit : ''Nu chema pe Dumnezeu, ci cheama-ma pe mine ca eu te ajut mai bine si mai degraba''.
Crestinul intelept, luminat cu Dumnezeiescul Dar al Duhului Sfant, atunci, in necazul lui isi intoarce fata sa catre Dumnezeu, Creatorul si Purtatorul de grija al sau, I se roaga in Duh si in adevar asa cum ii este voia si ii place lui Dumnezeu (Ioan 4,23-24; comp.Filip. 3,8; Ioan 1,17;2 Cor.3,17).
Crestinul lovit si jefuit de talharii iadului, despuiat si pustiit de stralucitele sfintenii dobandite la Sf.Botez, la ungerea cu Sf.Mir si impartasirea cu Dumnezeiescul Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos, insa se lasa amagit de sarpele satana, il asculta si i se tocmeste lui ca o sluga a iadului, la necaz se impotriveste chemarii Dumnezeiesti si incepe a injura numele lui Dumnezeu prabusindu-se trepat, treptat, cu fiecare injuratura scarboasa si nelegiuita, tot mai mult in iad, de viu.

Injuratorii de cele sfinte, in necazul lor se despart de Dumnezeu, vistieria a tot binele si asculta pe diavol, care a tras si trage sumedenii de suflete in pierzarea vremelnica si vesnica. Si in orbirea lor, prabusindu-se astfel, zic ca ''injuraturile ii ajuta la necaz'', ca ''prin injuraturi isi mai descarca necazurile, ca se mai racoresc...''. Dupa parerea lor orbita, se descarca de necaz, dar vai si amar de sufletele lor, ca se incarca cu groaznice pacate grele si infricosate, care ii urmaresc pas cu pas, zi dupa zi, saptamana dupa saptamana, luna dupa luna, an dupa an si unde ii ajunge, ii loveste, ii tulbura groaznic, ii umple de durei groaznice, de primejdii si de cumplita deznadejde, pana ii prabuseste in mormant si in iad, ca pe multi alti nelegiuiti asemenea lor.
Nu asa au facut crestinii cei buni din vremurile apostolice, patristice si din toate vremurile. Ei, ca si Sfintii Apostoli, au cerut in multe necazuri ajutorul lui Dumnezeu si au fost scapati, de Dansul.
Astazi ti se rupe inima de durere, cand vezi adunati crestinii pe langa vreun car impotmolit, ori rasturnat, ori la vreo neintelegere si cand ii auzi facand slujba diavolului prin scarboasele injuraturi de cele sfinte, de cele dumnezeiesti. Iti face impresia ca ai in fata o adunare de pagani care se inchinau idolilor si dracilor, care faceau diferite naluciri inaintea lor.
Nefericiti oameni, orbiti de satana. Ei cred in orbirea lor, ca prin injuraturi scarnave se scoate carul, ori se impaciuesc neintelegerile dintre ei. Aceasta e o inselaciune a diavolului. Pe urma acestui ajutor, pe care li se pare ca-l castiga de pe urma scarboaselor injuraturi infernale, nu le vine lor decat nesiguranta, necaz, intuneric, nevoi grele si primejdii cumplite, urmate de pierzare vremelnica si vesnica. Acest adevar ni-l arata limpede Sfanta Scriptura, zicand :'' Vor rataci pe pamant flamanzi si cumplit apasati. In vremea foametei isi vor arata coltii si vor huli pe boieri, pe parinti, pe imparatul si pe Dumnezeul lor. Apoi, fie ca vor ridica ohii in sus, fie ca se vor uita spre pamant, iata vor vedea numai necaz, imbulzeala, scarba, nevoi si intuneric. Se vor vedea izgoniti in intuneric si bezna (Is.8,21-25; comp.Apc.16,11, Is 5-30;9,1).

''Despre pacatul injuraturilor'' - Protosinghel Nicodim Mandita - Ed. AGAPIS, 2003.

Injuram deoarece nu ne-am facut in chip deplin mintea si inima locasuri ale Duhului Sfant. Pana nu le vom curati pe acestea de orice gand sau sentiment, ce ne poarta spre pacat, pe buzele noastre inca se vor afla laolalta binecuvantarea si blestemul.

Injuraturile romanesti sunt foarte urate, printre cele mai urate chiar...

E interesant insa de remarcat ca unele dintre ele au structura unor blesteme arhaice, de certa sorginte pre-crestina. Ma refer aici indeosebi la cele cu "morti", cu astre si corpuri ceresti, cu "dumnezei' (intotdeauna la plural !), si altele. Altele, defapt cele mai multe se refera la sexualitate, un subiect supus de-a lungul vremurilor la tabuare.

Injuraturile sunt fara doar si poate blesteme, atat prin structura cat si prin continut. Blestemul, prin caracterul sau implicit negativ, a fost supus tabuarii din cele mai vechi timpuri - pe vremuri, cea mai urata injuratura pe care o puteai auzi era "sa il/o ieie Han Tatar", care e o gluma fata de ce se aude azi pe la stadioane.

Din pacate insa, in societatea actuala lumea s-a desprins de acel univers traditional, in care cuvantul rostit era inzestrat cu foarte mare putere. De aceea, oamenii injura foarte mult. Mai e , desigur, si lipsa educatiei, si influentele de la alte popoare (in general tigani) care injura de foarte multe ori gratuit, doar pentru a epata.

De foarte multe ori omul injura potrivit unui automatism, sunt oameni care au un anumit gen de injuraturi. Consider in cazul acesta ca injuratul este chiar o patima, pentru ca partea rationala din noi-mintea este robita de partea irationala mania.

Esti sigur ca minia este irationala? Din cite inteleg eu, minia este o emotie negativa care tine de un automatism insa care rabufneste pe cit se poate de rational si coerent:). Mai ales daca ceri detalii...ele ti se furnizeaza PE LOC cu virf si indesat! :)))

Sfantul Ioan Damaschin spune ca in om intalnim o parte irationala - mania si pofta si o parte rationala- mintea. Omul duhovnicesc reuseste sa stapaneasca mania si pofta prin partea rationala.

Sa ne amuzam putin: stiati ca omul suporta mult mai bine durerea daca injura decat daca ar tacea chitic? S-a facut un experiment: 2 barbati au fost pusi sa introduca mana in apa foarte rece. Cel care nu avea voie sa injure a rezistat f putin, in schimb cel care putea sa injure a tinut mult mai mult mana decat celalalt.:)) Bineinteles, asta am spus-o ca sa mai improspatez atmosfera cu putin haz, dar nu inseamna ca indemn la injuraturi:P

Degeaba: până ce omul nu se trasnformă înăuntrul lui, golindu-se de cele ale lui ca să îl lase să crească pe Cristos în inima lui, nu se va îndrepta. Eu însumi înjuram ca un birjar şi nu am renunţat la acest obicei decât când am realizat că înjurătura este păcat, iar înjurătura de cele sfinte este păcatul grav al sacrilegiului şi luării lui Dumnezeu în deşert, încât printr-o singură înjurătură de acest fel poţi să-ţi pierzi starea de graţie, fără de care mântuirea nu este cu putinţă.
Chiar şi a înjura folosind numele diavolului este imprudenţă spirituală şi nu mai sufăr să aud invocat numele lui.
S-a ajuns şi aici să avem o cultură şi un cult al răului. Avem o cultură şi un cult a înjurăturii, cam tot aşa cum avem o cultură şi un cult al beţivănelii sau curviei. "Mamă, ce mişto înjură ăsta!" Aud des că este lăudată imaginaţia şi forţa evocatoare a înjurăturii. Nu îmi amintesc să fi auzit "Mamă, ce mişto se roagă ăsta!". Înjurătura a ajuns valorizată social, încât un bărbat adevărat nu trebuie numai să bea zdravăn şi să "posede" un număr cât mai mare de fete şi femei, dar mai trebuie să şi înjure gros, buruienos şi apăsat. Răul a ajuns apreciat, lăudat, valorizat. Spurcatul la gură ne e simpatic, aşa cum beţivanul care nu se mai ţine pe picioare ne e simpatic, glumim cu el şi glumim de el.

Poate că o să vi se pară hilar, dar e o legătură între faptul că nu mai sufăr înjurătura şi acela că îmi doresc mult un guvernământ monarhic. Cred eu că unul din avantajele monarhiei este oferirea unui model de comportament, a unui stil. Cu politicieni precum matelotul sau fotbalistul, greu ne vom despărţi de înjurături, fiindcă astea ne sunt modelele.

Injuratul spune mult despre pornirile noastre launtrice caci gura rosteste cele ale mintii si ale inimii. De aceea nu e de dorit ca altcineva sa ne cunoasca, sau noi sa cunoastem pe ceilalti dupa injuraturi. Atunci cand injuram, nu scoatem la iveala decat necuratia din noi.

Ne inselam, crezand ca ne putem folosi de injuraturi ca de niste arme prin care sa-i ranim pe ceilalti. De fiecare data cand injuram, cuvantul devenit sabie pe propriile buze, ne raneste mai intai pe noi. E o dovada a faptului ca inca nu am invatat sa manuim cu rost cuvintele...

Asa e, mare lucru e sa ai un limbaj adecvat. Multi spun, pai m-a enervat domne si i-am zis vreo doua si de mama, si de tata, de sfinti, de Paste, de defuncti etc. Eehh, si ce daca te enerveaza unu', macar stii ca ai nervii buni.

Ar fi bine sa putem sa ne tinem limba in frau dupa cum zice Cuvantul, cine face asa isi tine in stapanire tot trupul. In alta parte intr-un limbaj metaforic se spune despre limbaj ca fiind un foc mic, dar ce padure mare aprinde.

injuraturile cred ca sunt la baza nevoia omului de asi elibera stresul..in timp..ele au devenit si alt-ceva..in anumite cercuri din zilele noastre..daca nu injuri pari un pic nesigur pe tine..sau de-a dreptul prost..ce ironie..chiar si injuraturile care se refereau la sfinti si..Dumnezeu.au devenit "demodate"..pentru ca au devenit atat de comune incat nu mai au nici un efect asupra celui care le "incaseaza"..un adevar foarte trist...dar oare a cui este vina?avand in vedere ca parintii nostri nu erau atat de obsceni ?nu putem da vina pe tigani..pentru ca nu au obligat pe nimeni sa injure..desi cred ca mai toate injuraturile moderne sunt"inventate" de ei..de unde nevoia majoritatii romanilor de a se exprima asa?

2 solutzii!
 

Am citit cu mare placere postarea lui EuCred foarte frumos detaliata plina de citate relevante si postarea lui Zalmoxe Nemuritorul sintetica dar la obiect , am citit si clasica behaitura pseudopsihologica a lui andreicozia ( auzi la el ca din cauza "rugaciunii colective ca nu are spor!") ba baiatule pai TOCMAI datorita rugaciunilor colective si ale calugarilor si monahilor din Manastiri si ale mirenilor -Romania este inca la adapost de razboi , inca mai e pace , si TOCMAI datorita RUGACIUNILOR COLECTIVE ALE TUTUROR MANASTIRILOR ORTODOXE DIN LUME NU A VENIT INCA SFARSHITUL LUMII!!! rugaciunile colective ale ortodocsilor au Cel Mai Mare Spor!
..dar nimeni nu a venit cu o solutie ..... e clar ca oricare ar fi motivul injuraturilor ele sunt un pacat! cum ne dezbaram de el !?
Solutia 1
un proces de despatimire greoi , lent , dar posibil ca atunci cand te lasi de fumat si prima data raresti tigarile la jumate ,apoi la sfert, apoi la 2-3/zi si in final zero! Adica prima data ,
fratzi injuratori, ELIMINATI TOATE INJURATURILE DE DUMNEZEU , CRUCE,MAMA,PASTI,HRISTOS, ARHANGHELI SI TOATA PUTERILE CERESTI!
Caci in IESIREA-a2a carte a lui Moise 20:7 scrie
"Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui. "

Si celelalte injuraturi cu organe si mesaj sexual sunt tot un pacat ...dar un pacat mai mic!
si in timp ,dupa ce mai cresteti in credintza , si dupa ce realizati pe pielea voastra ce greu e fara Inger Pazitor (caci Ingerul pleaca cand varsati venin de asta si navalesc necuratii)
abia atunci o sa va lepadati si de injuraturile din urma!

solutia 2

un proces de despatimire BRUTAL,dureros dar (cred io ) ca e mai rapid si mult placut lui Dumnezeu!!!! Luca 6:29 si Matei 5:39
adica acelasi lucru SA INTOARCEM SI CELALALT OBRAZ! Vor sa injure sa injure , noi sa le raspundem cu dragoste si zambetul pe buze ca e pacat, o sa injure si mai tare , eventual o sa ne palmuiasca si o sa ne scuipe , iar noi o sa le raspundem cu si mai multa dragoste ca e in continuare pacat! Caci razbunarea cea mai mare este cand dusmanul tau , e silit a recunoaste ca esti bun iar el e rau!...nu e a mea e a lui Hashdeu(Razvan si Vidra cred)
teoretic ar trebui sa aiba efect...don't you think?...;)
practic ...cati dintre noi ar fi dispushi sa se umileasca in fatza unor loaze...?
eu recunosc am credintza prea slaba ca sa ma temperez in conflincte de genu asta ... dar fac pashi importantzi!!! IATA ANDREICOZIA ESTE IN VIATZA SI SCRIE IN CONTINUARE PE ACEST FORUM! ... stai linistit amaratule nu o sa-ti fac rau sub nici o forma ... si fac exercitii (ingrozitor de grele) ca sa te iubesc! Si daca nu o sa vrei, o sa te iubesc cu fortza!
got the point?

Intr-adevar, rugaciunile celor multi au salvat oameni chiar de la moarte, situatii extreme au fost evitate, nenumarati oameni au primit sprijin in problemele cu care se confruntau. Rugaciunea este o expresie a unei credinte puternice, practice, iar credinta face de multe ori diferenta dintre viata si moarte.

cateva alternative la injuraturi
 

...sau, o alta solutie ar fi sa cerem in gand, cu disperare, ajutor de la Domnul pt. a renuntza la pacatul injuraturilor, de ex. cand iti vine sa injuri, in loc de injuratura, zi in gand (in mod repetat, daca e nevoie, pana-ti trece): 'Doamne ajuta-ma sa nu mai injur, sa ma calmez/temperez!' ori 'Doamne, Te rog, iarta-ma si ajuta-ma sa nu mai injur deloc!', ori 'Doamne miluieste-ma si vindeca-ma, izbaveste-ma de pacatul injuratului!' etc.

...ar mai fi si o alta solutie, de ex. sa inlocuiesti injuraturile cu altceva, expresii mai 'inofensive', gen: 'in papucii lu' matamare' sau 'in papucii mei' sau doar 'in papuci' sau 'rahat cu perje' etc (nu-mi vin acum in minte si altele) - lol - suna cam ridicol, dar cel putin ar fi o alternativa ceva mai ne-agresiva... de ex. mai sunt si unii straini care idem, vor sa renuntze la injuraturile 'intrate deja in reflex' (fiindca asa se-ntampla, sunt ca o raie contagioasa (da, se si iau, pot fi si 'transmisibile') etc, uneori 'debarasarea' poate fi dificila - e F. greu a scapa de ele, vin 'automat', de parca cineva ar avea mintea 'programata' pe 'pilot automat' de injuraturi), se chinuie si fac eforturi (din rasputeri) sa le inlocuiasca tot cu alte alternative mai inofensive (si eventual, mai putin 'harshaietoare' pt. auz), de ex. inlocuiesc 'f**k!' zis din aproape orice, cu 'sugar!' etc.

Referitor la luarea Numelui Domnului in desert (adica Porunca a 3-a din Decalog sau Cele 10 Porunci Dumnezeiesti), este un pacat F. mare si grav - un sacrilegiu, hula, blasfemie, a injura de Numele lui Dumnezeu, al Sfintilor sau legat de ceva sfant!... dar, de asemenea, tot luarea Numelui Domnului in desert este si cand cineva tot exclama, din te-miri-ce (sau doar ca sa para 'cool', ori din politetze, lipsa de alte replici mai mult sau mai putin 'inteligente' etc), replici deja intrate in reflex si ele, gen: 'Dumnezeule!' sau 'O, Doamne!' sau 'Jesus Christ!' sau 'O, my God!' s.a.m.d.... personal, unii preoti mi-au sugerat, ca, de asemenea, daca nu pot renunta la ele definitiv, macar sa iau seama si sa-mi supraveghez mai atent mintea, si, eventual, sa le inlocuiesc si pe acestea cu alte 'alternative' tot de cele 'inofensive', gen: 'O, my word!' sau 'Gosh!' sau ' Oh, dear!' etc. Similar si cu gandurile de injuraturi, cand tot apar la nivel mental, cateodata (la unii, poate chiar mai des/frecvent, depinde), sa le inlocuim prin alte ganduri, placute, ori sa spunem repede cateva rugaciuni scurte, ori sa rostim in gand: 'hula ta impotriva ta, diavole spurcat, caci astea nu-s gandurile mele, fiindca eu Il iubesc pe Dumnezeu si toate cele sfinte, tot ce are legatura cu El'. Un parinte mi-a mai spus si ca daca incercam si ne luptam din rasputeri (prin rugaciune etc) sa nu primim gandurile urate, hulitoare etc, atunci nu noi vom da socoteala la Judecata pt. ele, ci diavolul care incearca sa ne induca fortat in minte si imaginate, tot felul de bazaconii.

Cred ca singura solutie este educatia..nu tratarea cu dispret a celor care provin din medii mai "grele"..ca sa spun asa..iar educatia poate fi facuta prin biserica..in primul rand..dar oare se doreste asa ceva?exista vre-un program?sau ai asteptam sa aibe o autoiluminare si sa vina?asta nu se va intampla nici-odata..injuratura este in mare o revolta impotriva a orice deranjeaza..iar pe romani ai deranjeaza multe lucruri..nu vorbim de aceia care injura pentru ca acesta este vocabularul lor innascut..sunt incurabili..ma refer la cei care injura cu naduf..si la copii lor..care sunt ochi si urechi la ei..ei pot fi schimbati..

auto-educatia fiecaruia
 

cred ca poate ai vrut sa scrii 'auto-educatia'? - fiindca degeaba isi poate cineva capul, daca nu exista si receptivitate, dar mai ales vointa de a se lasa educat(a) etc, din partea celor care ar trebui educati(e), cizelati(e), respectiv, schimbati(e)!... oricat s-ar stradui cineva sa educe pe altcineva, daca nu exista si colaborare, tot in zadar (isi distruge neuronii si alte celea)... vba ceea: 'bate saua ca sa priceapa iapa' sau 'vorbesti cu peretii', sau 'intra pe-o ureche si iese pe cealalta' s.a.m.d.... Mai depinde si de capacitatile fiecaruia in parte (discernamant, selectivitate etc), fiindca mai sunt unele persoane care ar putea intra in anturaje mai dubioase, la anumite varste (exista pericolul acesta de a aluneca usor), devin usor influentabile, manipulabile si nu mai tin cont de educatia (oricat de buna) primita de la parinti si/sau profesori, scoala etc, ci se 'ghideaza' dupa propriile instincte (primitive, uneori) etc. Dar, bineinteles, exista si destule familii care nu isi educa bine si in mod corespunzator, copiii (respectiv, puradeii - referire la unele minoritati - lol - de pe la noi si nu numai...) si-atunci, culeg ceea ce au semanat... sunt fel si fel de cazuri.

De multe ori suntem tentati sa credem ca a injura este omeneste. "Nimeni nu-i perfect, tot omul mai injura", rostim adesea propriei constiinte cu intentia de a ne-o face complice. Dar daca tinem seama de invatatura si viata Bisericii, vom vedea ca a injura este "diavoleste". Injuraturile nu rasar asa, de nicaieri. Sunt cuvinte nascute din mandrie, manie, ura, necuviinta etc.

Si preluate de la anturaje dubioase.

Tiganesti.

mi mi se pare curios un fel de tic verbal, întâlnit un multe zone rurale: folosirea cuvântului "drac".
exemplu de dialog:
- hai noroc! ce-ţi fac copii?
- da-i dracu, sunt bine.