Cand vom muri?
 

Viata noastra incepe printr-o afirmatie, cand Dumnezeu zice: DA, SA FIE! Asa ajungem la existenta. Dar problema se pune: cat traieste omul pe pamant, cand vine momentul trecerii la cele vesnice?

Din cate stiu, Dumnezeu ne da timp vremelnic pentru a ne hotari in ce fel ne vom incepe existenta vesnica. El va decide cand va fi momentul mortii. Deci, cand va fi? Exista un posibil raspuns...

Dumnezeu ne arunca in lume, in lumea asta rea si nebuna, dar mereu este cu noi, ajutandu-ne sa ne implinim destinul de a ramane in bine. Cu toate acestea, unii prefera sa se sincronizeze cu voia divina, pe cand altii sa se impotriveasca Lui. Asa ca avem doua variante generale:

a) Omul are mintea corupta, dar Dumnezeu il asteapta. Lucreaza la mantuirea lui, vrea sa-l scape de rau, dar se loveste mereu de vointa lui - pe care i-o respecta pana la sfarsit. Daca omul persista in pacate, ba mai mult, decade in continuu, agonisindu-si osanda, atunci Dumnezeu vede ca nu mai are cum sa-l recupereze si iata ca omul pleaca in lumea care i se potriveste: imparatia intunericului. Acest moment trist se poate intampla si in tinerete, totusi spre folosul sarmanului inselat, daca nu mai este nici o raza de speranta pentru salvarea lui. Caci daca ar mai fi trait, mai mult rau ar fi facut in jur.

b) Omul vrea sa se curete de rau, sa traiasca o viata exemplara, sa se pocaiasca. Sa fie bun, bland, pasnic, iubitor. Adica sa se mantuiasca de orice rau, inca de pe acum. Pe masura ce trece timpul, este ajutat sa lupte impotriva vrajmasilor, este sustinut de harul divin. Atunci, cand intervine moartea in cazul asta? Cand omul nu poate sa dea mai mult, mai exact nu vrea mai mult. Caci noi suntem chemati la desavarsire, dar multi chemati, putini alesi... Asa ca Dumnezeu vede cand inima omului s-a stabilizat intr-o stare de bine, nemaivoind sa progreseze, sa evolueze aici si acum spre asemanarea cu El, si ii muta in locasul potrivit pentru care s-a pregatit, in casa Tatalui. Pe cand altii, "alesii" Sai, desi sunt mantuiti inca de pe acum, raman si 90 de ani stralucind in lumea innegrita de pacate, spre a fi exemplu multora, de mare ajutor si luminati povatuitori, adica sarea lumii de care avem atata nevoie.

Deci viata noastra dureaza atat cat sa ne stabilizam intr-o stare pe care o alegem dupa mintea si vointa noastra. In acel moment vom muri sau vom fi vii pentru eternitate.

Atat zamislirea cat si moartea, extremele vietii noastre pamantesti, sunt invaluite in taina. Ori, taina, tocmai acest lucru il exprima: lucrarea lui Dumnezeu, care se petrece in mod discret, nepatruns de mintea omeneasca.

Oricat de mult am incerca, sa deslusim aceste taine, viata noastra se desfasoara tot intre, "Trimite-vei duhul Tau si se vor zidi" si "lua-vei duhul lor si se vor sfarsi si in tarana se vor intoarce".

Nu intamplator ne numim robi ai lui Dumnezeu, caci El este Stapanul vietii noastre. In ceea ce priveste momentul mortii fiecaruia dintre noi, cred ca cea mai evocatoare este pilda celor zece fecioare.

"Iata, Mirele vine la miezul noptii si fericita este sluga, pe care o va afla priveghind... "

"Stapâne, Iubitorule de oameni, au doara nu-mi va fi mie acest pat groapa? Sau înca vei mai lumina cu ziua ticalosul meu suflet? Iata groapa îmi zace înainte si iata moartea îmi sta înainte. De judecata Ta, Doamne, ma tem, si de munca cea fara de sfârsit; iar a face rau nu mai contenesc"

Rugaciunea Sfântului Ioan Damaschin

Viaţă-moarte-veşnicie. . .
 

cand o vrea Dumnezeu...
 

Cand vom muri? Cand o da/vrea Dumnezeu...

Nu trebuie privit atât de simplist , ci gândul sfârşitului să ne macine în permanenţă, conştientizând nimicimea noastră , căindu-ne pentru toate cele săvârşite , făcând cât mai des cu putinţă o retrospectivă a anilor ce au trecut , văzând ce mai putem îndrepta, mărturisindu-ne păcatele . . . ! Ferească Dumnezeu ca moartea să ne găsească precum porcul din coteţ, in nesimţire şi cu inma înpietrită. "Când ochii mei întunecaţi şi tulburi din pricina morţii ce se apropie vor căuta stăruitor spre Tine, Multmilostive Iisuse , fie-ţi milă de mine. Când mâinile meld tremurătoare şi amorţite nu vor mai putea strânge Crucea Ta şi fără de voie o voi lăsa să cadă pe patul durerii , Multmilostive Iisuse, fie-Ţi milă de mine " .

Frumos cuvant, Marius22.
Da, nasterea si moartea (cea de'a doua nastere) nu pot fi despartite de izvorul Vietii.

Cu toate acestea insa, omul nu trebuie sa uite si cuvantul care circula in popor... "omul, cum isi asterne, asa doarme".
Avem mare putere asupra vietii si mortii noastre. Cu cat ne ingrijim mai bine de suflet si de trup, cu atat Domnul va cauta spre rugaciunile noastre si nu ne va lua "inaintea sfarsitului zilelor noastre".

Lungimea zilelor sunt o taină de nepătruns, pe când gestionarea acestor zile , câte sunt, ne aparţine în totalitate !

Noua ni se pare ca moartea va veni... candva, mai incolo. Si ca pana atunci avem posibilitatea sa mai tragem de timp, sa mai stam un pic la caldut. Dar nu ne gandim ca s-ar putea ca aceasta stare de baltire intre bine si rau s-ar putea sa se stabilizeze pentru totdeauna! Asta e problema: trebuie sa evitam stagnarea si sa evoluam mereu, "pana la" sfarsit (sau noul inceput). Sa nu ne riscam, sa nu pierdem vremea. Sa iesim din comoditate, pe este cat posibil in aceasta lume sinsistra in care ne este dat sa vietuim. Daca si Sfintii considerau cele mai mici greseli drept grave abateri si mereu puneau un nou "inceput bun", atunci noi ce vom mai zice? Ca suntem pe linia de plutire?! Oare?...

Iata cat vom trai in posibilitatea de a alege: pana ce vom raspunde sincer si clar cu iubire Celui care ne iubeste, respectiv pana ce vom refuza hotarat iubirea Celui care ne va iubi oricum, intotdeauna. Sa luam aminte, sa nu ne amagim: ziua de maine s-ar putea sa devina urmatorul Eon, Ziua a opta. Zi de tristete sau de veselie.

Dragă Florin Ionuţ Haisan, bine şi drept ai scris ! "Nu te nădăjdui , suflete al meu , în bogăţia cea trecătoare sau în adunarea cea nedrdaptă , că toate acestea nu ştii cui le vei lăsa , ci strigă : Miluieşte-mă, Hristoase Dumnezeule pe mine păcătosul . . . Nu nădăjdui ,suflete al meu , în sănătatea trupească degrab trecătoare, că vezi cum şi cei puternici şi cei tindri mor ; ci strigă : Miluieşte-mă , Hristoase Dumnezeule, pe mine nevrednicul ".

Morala ar fi cam asa: desi unii sunt atei, agnostici, rataciti, nepocaiti, talhari, desfranati, ucigasi, smintitori, cu toate astea Dumnezeu inca ii asteapta sa se opreasca de la a face raul, sa se intoarca spre bine, chiar sa se sfinteasca si sa se desavarseasca. Inca mai vede o sansa, cat de mica, sa-i scape de Iad. Deci fratilor, ori de cate ori discutati de exemplu cu un ateu sau cu un sectar pe forum, nu uitati ca Dumnezeu il iubeste si il asteapta cu rabdare, dandu-i mereu ocazia sa se destepte. Poate si cu ajutor de la noi, pe cat este cu putinta.

Sunt intru totul de acord. Se cuvine noua nu a-i judeca pe ceilalti pentru pacatele sau chiar necredinta lor, ci a-i purta pe cat putem in rugaciune. Asta, daca intr-adevar, cautam spre binele lor si al nostru.

Intotdeauna mi-au mers la inima cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: "Domnul este binevoitor si primeste si pe ultimul venit. El da pace celui ce vine in ultima clipa asa cum da si celui ce a trudit din primul ceas."

"Să ne pocăim, să obişnuim mâinile noastre să dea milostenie, să ne smerim , să ne întristăm, să plângem. Toate acestea sunt mici. Mari, mai presus de puterile noastre, sunt cele pe care ni le va da Dumnezeu, raiul şi împărăţia cerurilor, în care fie să intrăm cu toţii, cu harul Lui "( SF. Ioan Gură de Aur ) .

Deci si Sfantul Ioan Gura de Aur face distinctie intre Rai si Imparatia Cerurilor! Interesant.

Da, aşa este Ionuţ ! Să dea Bunul Dumnezeu să moştenim una din ele, doar Iadul nu ! Această moştenire a Raiului sau a Impărăţiei Cerurilor am mai întâlnit-o la un alt Sfânt Părinte dar acum îmi scapă. Voi căuta şi voi reda pasajul respectiv. Probabil că cei mai vrednici vor moşteni Împărăţia Cerurilor şi alţii Raiul , dar oricum fără harul Lui mai nimeni nu va fi vrednic de-o veşnicie liniştită , plină de bucurie şi lumină. Dumnezeu să ne ajute pe toţi deopotrivă !+

:6:

Când vom muri?
 

Păi, oridecâteori cu un păcat micuț ne despărțim prin liberă alegere de dragostea Domnului, prin liberă lepădare, de fiecare dată murim, căci nu este moarte mai amarnică și mai mare decât pierderea neprihănirii din relația plină de milă umilă cu Dumnezeu, și de fiecare dată când din liberă alegere nu alegem cu dragoste liberă binele căci binele este Dumnezeu ci alegem cunoașterea răului ori a binelui și a răului prin păcatul săvârșit, de tot atâtea ori am murit cu desăvârșire înviind duhul morții în noi, ce crește apoi falnic și îngâmfat și semeț exact ca o buruiană sănătoasă... și la gușe groasă.

Iar morților e greu să le mai grăiești apoi ca să-i urnești dacă nu ai harul lui Dumnezeu de la Dumnezeu primit căci nimeni nu se poate ridica din moarte la porunca tiranului szmeu szmintit... ce iată ai devenit!

căci omul se iubește pe sine prin păcat și prin păcat omul se iubește pe sine pentru ca să fie numai el singur, singur cu el... în gînd numai...

iar când vine Dumnezeu la el, din mila Lui pentru om, ca să-l scoată pe om din uitare, se va mira amarnic omul cum de a reușit performanța de a risipi toată clipa frumoasă în pustiul slavei deșarte ce vine de la groozăvia slavei de la frații săi egoiști... și lucrând astfel cu temeinicie la amăgirea și ispitirea Domnului precum și a sa, a omului... deznădăjduit gLumește și hulind și simțind că astfel se răcorește... și crezând că devine și mântuitor... delănsând și nepăsând.

Căci păcatul se face dulceață în om și apoi omului dulceața îi este fericire, iar dragostea lui se autolipește mereu, feromagnetic, de ispistețitul piteu ispispitidiot... căci firește are tot felul de idei noi, doar ca să se laude că el nu mai ascultă devenind un exemplu căzut și „fericit” dar și ca să se revolte apoi nemulțumit pentru că nu stăpânește destul!

și astfel omul se lasă păcătuit la nesfârșit prin magnetismul viclean al sfidărilor fermecătrufiei fascinante a lenectualului modern, ce a devenit... adulându-se cu fascinație mereu înaintea rânjetului îngăduitor și apreciativ și adulator al lui „Dumnezeu” pentru el și păcatele lui... căci omul crede că Dumnezeu îl mângâie pe el între cornițe oridecâteori se mândrește cu încă o cădere în păcat... dar defapt se îngâmfă omul crezând că doar el este fiu al lui Avraam ori cunoscut al lui Hristos și cade astfel prin femeie exact ca luțifer în infern... iar de acolo el devine un nou tată al minciunii pentru ultimii fii ai lui Adam... câți vor mai fi.

mai pe scurt? ( seriozitate :76:)

atunci

să nu-mi fac idol după idol după idol din săvârșirea păcatelor pentru ca să mănânc carne ori pentru ca să postesc! iar altora eu nu le cer nimic, e treaba lor...

Dar cei fărădelege sunt în mine... iar cei necredincioși sunt înșiși ochii mei, și astfel singuri se sancționează toți gânditorii szmei ... atei... așa, papagalind din greu ca pui de lei... papagalind frumos cei drept, după Hristos,

măcar și atât și tot nu-i de prisos.

căci dacă e să mori, atunci să mori zburând în sus
cu aripile fremătând fenomenal
și astfel doar, oricât ai fi de mort și dus
mori numai în picioare, ca cel mai tare papagal.

Nu o intoarce la Ploiesti , frate ! Viclenia , trufia , sunt mult dispretiute de Ziditor :76:, apoi nu-i nimeni far de pacat , dar cei bine credinciosi au aceasta datorie, obligatie , pe langa indreptarea lor , de a-i ajuta si pe ceilalti sa gaseasca CALEA !:77:

Bravo, domnule V. ! Ai punctat foarte bine, felicitari!

Viata si moartea se pregusta incepand de acum...

Când vine moartea, atunci pleci de aici , şi nici un prietent nu te mai poate ajuta cu nimic . Moştenitorii iau lucrurile noastre , viermii trupul , iar sufletul îl iau cei cărora le-am slujit ! Ăsta să ne fie gândul nostru în permanenţă !

Așa pricep mereu unii că ei au marea datorie de a fi ei doar„ :76: ” și dacă cineva le deschide ochii atunci precis e un fel de întoarcere ca la ploiești în mintea lor... venind apoi și cu paraștiința că ai fi fost viclean sau iată chiar trufaș, tot tu care ai fost făcut de nenumărate ori papagal fără motiv... că măcar eu am fost papagal după CLD dar dumneata vrei să spui că spui bine după psalmul lui David...

păi cine erau necredincioșii dacă psalmul 50 este tocmai psalmul de plângere al Regelui David când a căzut în ispita poftei după femeia altuia, căci Batșeba era o fecioară în casa generalului său pe care prin viclenie David l-a dat morții... și s-a pocăit abea atunci când i-a arătat Domnul păcatul său prin proorocul Natan...

deci la cine se referea David regele? poi era vorba să-i indrepte Domnul pe cei necredincioși, adică cine erau aceia? El însuși fusese necredinciosul...

Deci dragul meu coleg care mereu mă ia peste picior... iată că ți-am dat răspuns din nou pe măsura nemulțumirii tale... că robul tău, adică eu, iată iar ți-a deschis ochii ca să-ți scoată din ei bârna dar nu ca să m-o bagi apoi mereu în limba mea de papagal... dar eu sunt un papagal al Domnului fiindcă zic așa ca El, după El... dar ca o placă stricată fiindcă nu rețin prea bine... din păcate...

deci mă iartă dacă iar te-ai ajutat să cazi în propria ta rușine folosindu-te de mine! Dar așa-ți trebuie dacă mereu îmi dai peste tastatură! Eu ce să-ți fac? Mai mult decât să-ți arăt mai clar că Adevărul a fost de partea mea atunci când m-am exprimat n-am ce să mai fac... fiindcă dacă nu aș clarifica dumneata chiar ai crede că iarăși dumneata ai avut dreptate, și data viitoare, nu o să mă mai faci papagal ci eretic sau sectant sau diavol sau ce știu eu ce mai inventați... n-am pretenția de a mă considera cineva altceva decât un mare păcătos mirean din BOR dar măcar cu bunăcuviința aș dori respectarea textelor pe care le debitez papagalicind... și nu contrazicând așa aiurea pe cineva doar așa că nu ne place că ne-a luat întietatea... poi n-am nevoie de nicio întietate fiindcă doar se vede că sunt ultimul...

chiar tu însuți vezi că scriu mult... și dacă scrii mult atunci când anume mai ai timp și să faci ceva din ce zici deci e clar că dacă nu sunt papagal atunci sigur sunt mincinos... deci m-ai prins, căci cei ce zic dar nu fac, nu trăiesc, aceia sunt mincinoși... deci îți dau dreptate că sunt un papagal, că m-ai mărit față de stadiul de mincinos, dar dacă tot îmi repeți deja devine ridicol, că am imresia că ai ticuri rele... ori crezi acum că ce? păi nu ți-am arătat că am priceput că m-ai făcut papagal? sau acuma tu cauți să-mi testezi răbdarea... ca să vezi dacă mă mânii? păi uite că m-am mâniat dar nu am greșit fiindcă m-am și calmat și te-am iertat... deși firește că n-aveam ce să iert că doar nu prea au ce ierta mincinoșii fiindcă ei sunt ultimii, pe ultima poziție, dar dacă m-ai pus pe o poziție superioară, de papagal, atunci poate că am primit și o demnitate superioară... cu aripi de toate culorile... curcubeului... așa că a trebuit acum să clarificăm ce vrei să insinuezi din paraștiința aia pe care o folosești că se vede că dumneata pricepi textele nu citindu-le pe diagonală ci pe diaconală... doar că ăla nu e diacon ci diavol care te sfătuie... din hiperspațiu fiindcă și pe mine ma păcălește mereu cum că iar te mândrești ori că ești rău ori că pismuiești... dar eu doar cred că te hazardezi să sari în mare din pricina că ești curajos... deci îndrăznești și e foarte bine... dar niciodată în deșert! căci dacă hulim atunci cu nici un chip nu ne mai mântuim... și mă gândesc la mine fiindcă sunt plin de ea...și din păcate iată că... hulesc pe Domnul în loc să-I mulțumesc pentru toate...

Deci mulțumesc că m-ai făcut papagal îndreptându-mă căci chiar papagaliceam după CLD în postarea anterioară care te-a determinat să mă faci papagal... deci nici o supărare, ci nu ai greșit și iată că și eu mă gândeam că am greșit că nu am zis de unde debitez eu cele ce le scriu... dar iată mi-ai dat dumneata prilejul să afirm că defapt eu mai mult citez/citam din ale Domnului decât să fie ele răsaduri ieșite din pământul cel bun din bobul lui Dumnezeu pus prin Sfinți în mine... deci mi-ai făcut un bine și eu un rău ție deci mă iartă dacă te-am stârnit la mânie prin uitarea mea... căci am năravul ăsta al nebuniei de pe urmă, că mă laud ca un fur, furând în timp ce scriu și uit din interes... deci iată că acum nu mai sunt mincinos mărturisind ci am rămas sus pe poziția de papagal la care m-ai înălțat dumneata... deci mulțumesc lui Dumnezeu că ți-a dat nemulțumirea aceea care te-a făcut să-mi vezi și dumneata bârna... și nu numai eu pe a ta... numai de acum să nu ne apucăm să ne duelăm cu ele dacă tot le-am scos... unul altuia... și mai știu că tu nu vroiai să ți-o scot fiindcă ți-o știai scoate și singur la goglindă... așa că mă iartă că ți-am răpit și plăcerea asta. Știu ce ai să răspunzi... papagal. Să fi căpătat un tictactoe? tictactoe este un mic progrămel făcut în java... cam dejaba. Deci papagal, știu, dar nu oridecare ci așa ca o placă stricată... că eu așa mă autodefineam cândva, din păcate.

și încă o chestiune, slugi mAllahiene nu fac la nimeni iar închinare la Dumnezeu, că văd că nu numai papagal m-ai făcut ci și... dar mă fac că nu văd... trec cu vederea... ca să nu zici apoi că eu sunt mândru... ori viclean ori iute la mânie... deci nu... iată, trec și de data asta cu vederea.

Şi într-un Acatist cunoscut şi vechi se spune: "Sfânt eşti Doamne Dumnezeul nostru, întru Care cei blânzi vor moşteni pământul ; iar cei săraci cu Duhul se vor învrednici de Împărăţia cerului"

Dumnezeu a randuit, potrivit intelepciunii sale de necuprins, ca cei mai multi dintre noi sa nu aflam clipa mortii noastre sau a celor de langa noi. Asta, probabil, pentru ca se intampla ca in viata sa-i acordam mortii prea putina importanta. Pentru faptul ca suntem prea legati de lumea aceasta, moartea ni se pare infricosatoare. Toti ne dorim o viata cat mai lunga. Cati dintre noi, putem afirma, odata cu Sfantul Apostol Pavel, ca moartea ne este castig?

Vietile sfintilor insa, dau marturie despre numeroase situatii cand Dumnezeu a ingaduit sfintilor Sai, sa-si cunoasca vremea mutarii la cele vesnice. Ei, care din aceasta viata s-au insotit zi de zi, poate clipa de clipa, cu moartea, cu gandul la moarte.

Prin urmare, clipa mortii dupa trup, o descopera Dumnezeu numai celor care din timpul vietii acesteia au murit pacatului.

Mă gândeam aiurea că precis s-a supărat cineva pe aici și mi-am amintit că defapt Buna Murire este Calea duhovnicească... parcă așa am citit la păr.prooroc Arsenie Boca, Trâmbița nr.3 în cărțulia Treptele Rugăciunii găsită pe undeva pe net... și mă gândeam să-i urez ceva... dar mi-am amintit că tocmai nu demult am vrut să-i zic altcuiva „moarte bună” înainte de a adormi ca un fel de îndemn asemenea cu „somn ușor vise plăcute, puricii sau îngerii să te sărute” dar mă găndeam să nu pară o urare cinică umplută de bucuria răzbunării că dacă Doamne ferește dimineața nu se mai trezește... așa că mi-am zis mie... „moarte bună” rămânând ca altora să urez aia cu „somn ușor vise plăcute... sărute”

Deci Calea este defapt Buna Murire! așa cum au călugării primită porunca sărăciei, a fecioriei, a ascultării, de la maimari că asta este defapt Buna Murire... pentru cine o primește în numele Domnului.

dar să nu uităm că și iubirea de dușmani e poruncă! dar cine sunt dușmanii tăi? păi zice Hristos pe undeva că dușmanii tăi sunt casnicii tăi... dar binecuvântare și pace prin rostirea Domnului capătă numai cei ce nu mai păcătuiesc... căci ei au ascultat pe Tatăl, iar Tatăl este întru Iisus Hristos, întru Cuvântul lui Dumnezeu și Hristos întru Tatăl.

dar nicio poruncă nu se ține ca să fi tu slăvit de oameni căci aceștia își iau plata lor, și-o iau, ci ascultând în taină tu să aștepți ca acela să dea slavă lui Dumnezeu, dacă tot mai faci câte ceva mile umile în numele Lui.

Noi spunem ca important ar fi sa ne descopere noua celor ce nu am pus inceput bun vietii, cand vom muri, ca macar in momentul apropierii de moarte sa ne schimbam. Si cand colo, Dumnezeu o vesteste celor care au vietuit potrivit voii Sale. Iubirea naste altfel decat eram noi invatati sa se nasca lucrurile.

Ce sa facem daca am murit?
 

„ Biserica Ortodoxă ştie nu numai că sufletul omului este nemuritor, dar ştie cum are loc moartea, cum să te pregăteşti în mod corespunzător pentru moarte şi ce se întâmplă după moarte. Cred că ar trebui să începem cu modul de pregătire pentru moarte. Noi toţi ştim că vom muri-probabil mâine. Şi este important să avem un loc unde să mergem, să avem o casă dincolo de mormânt. Această casă o construim cu faptele noastre bune. Prin pomană, noi mutăm dincolo comori. Când suntem prieteni cu oamenii, atunci când le vorbim despre rugăciune şi, mai mult, atunci când îi atragem spre Ortodoxie, vom avea oameni care vor fi apărătorii noştri pe acest drum. Desigur, fiecare lucru trebuie făcut în numele lui Hristos, altfel nu va avea valoare. Trebuie să încercăm să facem în aşa fel încât apropiaţii să ne ajute atunci când murim. Este foarte important ca rudele noastre să invite preotul înainte de moarte. Pentru că se întâmplă destul de des să moară oamenii, iar rudele nu invită preotul să-i spovedească şi să-i împărtăşească, şi oamenii pleacă în veşnicie fără pregătire. Din această cauză, eu recomand să se includă în testament următoarea clauză: „În cazul în care moştenitorii, înainte de moarte, nu aduc preotul, nu vor primi nici o moştenire.”
Şi atunci când moare un om, el se întâlneşte cu îngerii. Îngerii lui Dumnezeu îl ajută, dar demonii îl atacă şi îl intimidează. Acum două săptămâni am asistat un muribund şi am văzut cum îl atacau demonii. Aceasta nu este glumă, este adevăr. Numai credinţa ortodoxă şi puterea cinstitei cruci şi în special Sfânta Împărtăşanie îl pot ajuta pe acest om. De aceea, dacă după moarte te atacă demonii, închină-te şi spune: „Doamne Iisuse, ajută-mă!”, mai ales rugaţi-vă Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Ea protejează împotriva demonilor foarte repede. Apoi, după moarte, urcaţi-vă în cer, nu vă faceţi griji pentru pământ, mergeţi cât mai repede la Dumnezeu, atunci demonii nu vă vor ataca. Demonii îi reţin pe aceia care sunt ataşaţi de pământ, care se gândesc prea mult la cele pământeşti. Însă, dacă persoana toată viaţa a mers spre Dumnezeu, ea nici nu va observa aceste atacuri. Dar nu uitaţi că demonii vă vor înşela cu ajutorul păcatului mândriei. La fel ca pe Macarie cel Mare,căruia, atunci când se ridica demonii îi ziceau: „Ai câştigat! Ai câştigat!” Dar el le răspundea: „Nu încă”, şi numai atunci când a intrat pe porţile Raiului, el a spus: „Acum am căştigat cu puterea lui Iisus Hristos.” La fel şi noi trebuie să ne pregătim din timp şi să ne punem în gând să nu ne lăudăm şi să nu fim prinşi acolo. Când veţi ajunge în Rai- iar eu vreau ca toţi ascultătorii noştri să ajungă în Rai- mergeţi la iubiţii sfinţi. De aceea, încă de pe pământ împrieteniţi-vă cu ei, cu Sfântul Sava, cu Sfânta Parascheva, cu Sfântul Nicolae- în acest caz, ei toţi vă vor întâlni, probabil, chiar şi după moarte. Şi apoi, când vă veţi închina lui Dumnezeu, Domnul vă va trimite să vedeţi iadul, deoarece noi de multe ori credem că păcatul este dulce şi plăcut, dar Domnul spune: uitaţi-vă cum se termină el. Din această cauză, Biserica se roagă pentru oameni timp de 40 de zile după moarte. Pentru că în această perioadă are loc ultima încercare a sufletului. Cei apropiaţi pot ajuta şi cu pomana, şi cu citirea Psalmilor- eu cred că toţi ascultătorii noştri ştiu acest lucru, dar repetarea nu strică niciodată. Unele dintre rudele noastre procedează greşit: ei cheltuie prea mulţi bani cu înmormântarea, cu pomenirea, dar ar fi mult mai bine dacă aceşti bani ar fi împărţiţi la săraci, şi aceştia s-ar ruga pentru noi. Desigur, pentru noi se vor ruga mai ales aceia pe care i-am adus la Ortodoxie. De exemplu, acei foşti musulmani, romano-catolici, protestanţi care au devenit ortodocşi datorită vouă- toţi se vor ruga pentru voi. Şi îngerii pe aripi ne vor ridica spre cer. Ţineţi minte că viaţa este şcoala, iar Raiul universitatea. Iar viaţa adevărată va începe după Judecata de Apoi. De aceea eu sper că noi vom fi bine pregătiţi, pentru a trăi veşnic în bucurie”.

Parintele martir Daniel Sasoev

Recomandare de carte : " Ce este moartea "
 

" Ce este moartea " de Arhimandrit Paulin Lecca ( 1914-1996 ) , aparuta pentru prima data la Editura Romania Crestina in 1997 s-a epuizat foarte repede , dar a fost reeditata si se pare ca exista in continuare pe piata :http://www.editurachristiana.ro/inde...anei&Itemid=95

Pe moment ma incearca tristetea pentru o persoana neasemuit de draga mie, de neinlocuit, ingerul pazitor al vietii mele pentru care cred ca am facut foarte putin, aproape nimic ...e trist nu cand plecam noi, cand ne pleaca cei dragi...si ma intreb ce pot sa fac?Simt o apasare in suflet, un mare regret, o durere si un repros pentru tot restul zilelor mele! De ce???!!!

Citisem pe undeva ca nimeni nu pleaca de pe pamant(nu moare) cat mai are ceva de invatat aici....E posibil, dar se nasc alte intrebari...Eu cred ca murim atunci cand ne-a fost scris sa o facem....Doar TATAL stie ceasul acela....

Poemnire la Sfanta Liturghie, milostenie, rugaciune si ... iertare. Uneori, suntem foarte egoisti... poate ca lui ii e bine acolo unde este si va vegheaza in continuare.

Nu moartea ca fenomen e de speriat, ci ce este dupa moarte.
Eu nu stiu daca am sa fiu vreodata pregatita de moarte, ca sa fiu asa ar trebui sa am in spate un bagaj extraordinar de mare de fapte de credinta, si nu unul de pacate.
Cum ziceai marii duhovnici: sa ne gandim la moarte si sa mergem in cimitir ca nu vom mai pacatui niciodata...

Ce sa facem daca am murit???? Poi daca suntem morti noi nu mai putem face nimic , doar cei vii pentru noi, nu?!

" Nebunule , intru aceasta noapte ti se va cere tau " ( Lc. )
 

..nu ma sperie moartea ci..vesnicia ei....a scris parca cineva odata...