Postul ar trebui sa schimbe oamenii in bine - voi simtiti asta?
 

Ma gandeam cat se zbate lumea cu postul asta, cate renuntari, intrebari, eforturi, de trup, de suflet (renunti la placerea sau nevoia trupului si a sufletului (prin alimentele care iti plac sau iti sunt necesare), sa renunti la sot/sotie.
Postul mai inseamna insa si rugaciune, lucru asupra firii proprii.
Postul are un scop. Ar trebui sa schimbe oamenii in bine.
Ar trebui ca cei care postesc asa strict si lung, sa fie si mai uni, mai blanzi, mai linsititi/calmi, cumva mai aproape de Dumnezeu.
Ar trebui ca prin toti cei care postesc, lumea sa devina mai buna. Si totusi...nu vad asta. Lumea devine mai...rea. Omenii sunt aceeasi, desi...postesc (cand vad posturile de aici de forum cat de severi sunteti multi dintre voi...).
Voi simtit un efect al postului asupra voastra? Va schimba cu ceva? Va simtiti mai aproape de Dumnezeu?
Va simtiti fericiti in suflet si calmi? Mai iubitori de oameni?

Sophia, la cit sunt eu de pragmatic si sceptic, de post m-am convins ca ajuta, iti spun ca se simte o imbunatatire in INTELEGERE, in dorinta de cunoastere, in liniste, in sentimente si emotii pozitive si stari SUBITE de bucurie, care se intimpla pe neasteptat.
Deasemenea simti ca primesti o putere in plus care te ajuta sa te OBSERVI ce faci, daca iubesti aproapele si cu ce te ocupi( daca incepi sa devii constient de prostiile pe care le faci, deseori cu regularitate)! Este greu de crezut dar chiar si pentru auto-observatie iti trebuie o anumita putere care NE LIPSESTE si pe care o primesti din post si din altele.

De ce cred in puterea postului si a rugaciunii?
Pentru ca se poate VERIFICA !

Eu intrebam de ce totusi nu se schimba lumea, in ciuda postului, de ce nu devin oamenii mai buni?
Ar fi trebuit sa fie mult mai buna...

Nu sunt constienti cind il tin....deci vax, il tin degeaba ca vegetarienii, doar isi sleiesc puterile

Pentru ca nu postesc toti si pentru ca o mare parte din aia care postesc o fac aiurea, pentru motivele gresite (doar sanatate si detox, de pilda).

Eu nu astept sa ma faca mai buna postul si nici nu astept sa imi dau seama de "bunatatea mea", daca o fi vreua. Mi-ar ajunge si pocainta daca mi-ar da Dumnezeu. Sa mi le vad pe-ale mele in toata "maretia" si sa ma scarbesc de ele. Poate e si asta un motiv gresit. Nu stiu :)

.....

:53::6:

Scopul postului este vederea pacatelor proprii si intarirea in dragostea cea catre toti.
Deci nu este un scop in sine, dupa cum bine stim.
Lumea nu este mai buna pentru ca mult prea putini postesc. Aparent sunt multi, dar nu este asa.

Postul imi arata, mai mult decat orice, ca am nevoie de Dumnezeu. Simt cum in vremea postului imi dau seama cat de putina putere am asupra mea insami. Cat de putin ma pot infrana de la vorba, de la manie si de la judecata.

Toata viata o avem la dispozitie spre a pune inceput bun.
Domnul sa aiba rabdare cu noi, ca sa avem toti vreme de a'l pune.

Pentru faptul ca nici putinii crestini care postesc nu o fac asa cum trebuie, roadele postului nu se vad, nu se simt in lume.
Postim din mandrie, postim din rusine, postim din obisnuinta, postim din ambitie, postim pentru sanatatea trupului, uitand de suflet, si tot asa. Cum sa aiba postul roade in noi si in lume, atata timp cat nu stim pentru ce postim ?!

Postim pentru a ne vedea pacatele, pentru a nu ne mai uita la altii, ci la noi, si pentru a vedea cat de grea este lupta cu patimile proprii. Vazand cat de greu ne este a ne duce propriile patimi si neputinte, atunci incepem sa avem dragoste si mila fata de cei de langa noi, tinuti de alte patimi si neputinte, la fel de greu de scapat de ele ca si noi.

Iarta-ma !!
 

Postul e perioada care intradevar ne arata limitele noastre lumesti, atunci este momentul in care simtim ca Domnul lucreaza in noi si prin noi, doar prin post si prin rugaciuni, ne putem imbogatii spiritual. Dar tot atunci, ispitele sunt mai mari, pentru ca cel care nu vrea sa ne mantuim isi baga coada si ii indeamna pe oameni subit la cele lumesti. Cel care se lupta si castiga aceasta lupta cu patimile, acela intradevar devine mai bun si mai apropiat de Dumnezeu. Ma rog ca Domnul sa ne ajute pe toti, sa trecem cu bine acest post si sa castigam lupta cu patimile, sa devenim mai buni, mai calmi si mai iertatori cu cei care ne gresesc. Inchei prin vorbele simple dar atat de adevarate ale Sfantului Isaac Sirul : "Postul ocroteste orice virtute. Postul te invata linistea si el precede celelalte fapte bune." Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!

Si mai e un aspect.
Am avut tendinta (de mine vorbesc), in urma cu o vreme, sa astept o pace lina si o bucurie atunci si acolo de fiecare data cand aveam impresia ca indeplineam o porunca. Nu mi se intampla lucrul asta iar din ce am mai citit, astea sunt daruri care se dau dupa multi ani de "practica" si care nu cred ca mi se cuvin la varsta asta (si biologica, si duhovniceasca, adica pana si a folosi cuvantul duhovnicesc in ceea ce ma priveste mi se pare o indrazneala vecina cu blasfemia).

Mai cred si ca atunci cand incercam sa punem un inceput bun, nu sta nici michiduta degeaba. Daca atunci cand traiesc dupa cum am eu chef sunt mai "vesela", atunci cand incerc sa-mi ordonez viata ma lovesc de niste neputinte imense, ca niste ziduri interioare, de pana si un lucru simplu mi se pare greu. Daca nu fac vreo tampenie ziua si ma gandesc ca fariseul "merci Doamne ca am trecut si ziua asta", le comit in somn si inca urat de tot, si cu furia, si cu cearta, si cu desfranarea, dandu-mi astfel seama ca nici vorba sa ma fi curatit, ci poate doar le-am bagat sub pres.

Ca sa nu mai zic de ghesurile de la aghiuta: mananc de post, dar parca mai cu pofta; incerc sa mananc fara ulei, dar ma enervez in sinea mea ca sotul n-are chef de asa ceva; citesc mai mult (mi-am propus sa citesc primele trei volume din Spre Tabor in acest post, sa vedem ce iese) dar lingoresc in ceea ce priveste chestiunile concrete din casa; ar trebui sa ma port frumos si cu blandete cu aproapele, dar ma trezesc ca nu am chef de fata lui si in loc sa vad asta ca pe o lipsa de dragoste din partea mea, ma gandesc ca am chemari "mai inalte" si ca de-asta nu ma atrage tovarasia lui; am asteptat cu bucurie postul, dar mi se spune ca nu par tocmai fericita ci mai degraba trista; imi faceam planuri ca o sa ma rog mai mult dar nu ma intrebati cand am facut ultima data canonul dat de parintele asa cum mi l-a dat el si nu cu inovatiile mele.

Deci e clar ca o dau in bara dar incerc sa nu ma mai amarasc pe seama tuturor scaderilor astora. Ca sunt lucru slab stiam de mult, dar isi mai baga si agiuta coada si-mi tulbura apele. Daca sunt oameni care sa spuna ca postul ii face sa fie mai buni, sa se simta mai impacati, mai fericiti si mai subtiri cu duhul, ferice de ei :) Dar eu nu-s inca acolo, deocamdata ma gasesc intr-o balta de noroi care sper sa se limpezeasca totusi. Candva.

Si cred ca nu sunt singura care trece prin asa ceva. Sunt convinsa ca atunci cand incercam sa facem un lucru bun, vin si o mie de impunsaturi care incearca sa vlaguiasca, sa manjeasca etc lucrarea. Mai curand ma pun pe ganduri oamenii care sunt prea calmi si senini "prea devreme", ca parca totusi era vorba ca razboiul tine pana la sfarsitul vietii, nu pana in floarea varstei :) Si daca e ceva ce ma sperie mai mult decat uraciunea, dezgustul si sila care ma cuprind uneori, aia e pacea aceea satisfacuta de sine, "constiinta datoriei implinite" cu surasul pe buze, gandul ca "sunt cu acte in regula" in fata lui Dumnezeu si a semenilor.

Sophia, postul este o "venire in fire", o intoarcere la starea cea dintai. Este adevarat ca daca fiecare dintre noi (dintre cei declarati ortodocsi) am posti dupa ranuiala, cu siguranta am putea observa folosul postului nu doar la nivel individual, ci in sanul familiei noastre, la locul de munca, pe strada etc. Efectele postului ar trebui sa se simta ca progres, la nivelul intregii societati, deoarece vremea postului pune buna randuiala in relatiile dintre noi.

Din pacate, realitatea este alta, fie din cauza faptului ca multi nu mai intelegem sensul si necesitatea postului, fie ca vrasmasul ne pune numeroase piedici, peste care nu putem trece.

Oricum, nu se cade a cere de ceilalti, ceea ce noi insine inca nu facem sau nu putem face. Sa ne vedem deci fiecare neputintele, in aceasta vreme a postului, si sa ne rugam, ca la vremea sfarsitului, sa ne invrednicim toti a auzi din partea Mantuitorului: "Iertate iti sunt pacatele, credinta ta te-a mantuit!"

Nu nu esti singura. Ma regasesc si eu in descrierea ta.

ma regasesc atat de bine in postarea ta incat parca as fi scris eu cele de mai sus :(

Ne spun Parintii duhovnicesti ca cine porneste pe calea postului, calea cea catre Dumnezeu, sa se astepte la multe ispite si piedici. Tare sunt neplacute vrasmasului diavol smerenia, pocainta, infranarea, rugaciunea si, in general, toate virtutile pe care incercam sa le dobandim prin nevointe duhovnicesti.

Adevarat ,ispitele s-au inmultit in aceasta perioada , mai mult ca oricand !

Postarea asta a ta ar trebui promovata la rang de articol pe site. E o marturisire pe care - daca am fi sinceri - am face-o toti.

Intr-adevar, toate in post parca sunt mai grele. In orice caz, patimile sunt mult mai atragatoare. Cu siguranta, astfel, si Dumnezeu ne transmite din nou - si mai abitir - "fara Mine nu puteti face nimic".

Postul nu este un scop ci un mijloc prin care ne luptam cu isptiele
Dumnezeu nu obliga pe nimeni sa se schimbe, altfel ne-ar schimba intr-o clipa pe toti in ingeri
dar cuvintele scripturii sunt destul de clare in aceasta privinta

pe cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară(ioan 6:37)

Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine(Apoc.3:20)

Daca nu ar exista si oameni care postesc, poate lumea ar fi si mai rea.

Aiurea intrebari...

Mai intai suntem intrebati daca ne simtit mai buni cu postul, deci hai sa ne laudam.

Pe urma, hai sa-i judecam pe ceilalti: de ce nu sunte mai buni, chit ca postesc? (deh, ne-am uitat si in farfuria lor, de ce n-am sti exact si ce e in inima lor?).

Si da-i cu pareri despre ce-i lipseste ceiluilalt.

Insa se vede si cine posteste, chit ca nu lasa impresia ca o fi mai bun cu postul, macar e mai constient de propria persoana, in loc sa se uite in curtea vecinului sau sa raspunde invitatiilor de genul asta..

Pai cam asa-i ! Acest topic este un excelent exemplu pentru ceea ce insamna : Slava Desarta !

Pun aici un link spre blogul lui Father Stephen, din pacate e in engleza insa pentru cine cunoaste limba si are rabdare sa parcurga textul, poate fi de folos. Pe scurt, parintele afirma ca problema umanitatii nu este una morala, ci una existentiala. Ca doar faptele bune, binele, moralitatea, singure, nu rezolva aceasta problema. Descrie experienta sa de preot in USA, unde oamenii au impresia ca de-asta sunt bune bisericile, ca sa indemne oamenii la bine, la moralitate, cand in fapt, deasupra acestor fapte se ridica impartasirea cu Iisus Hristos in biserica, impartasire fara de care ne indreptam inevitabil spre moarte, ba chiar murim chiar in clipa asta si fara sa ne dam seama. Putem fi oricat de morali vrem (si putem), oricat de buni, indemnandu-i si pe altii la acelasi lucru, insa doar asta nu ne salveaza. Rugaciunea, postul, milosteniile, in aceasta perspectiva, nu sunt doar datorii morale, ci lucruri fara de care am muri.

Textul aici: http://fatherstephen.wordpress.com/2010/03/18/5867/

Ca o observatie personala, acest lucru explica si de ce "binele" universal, "general", lipsit de Dumnezeu, nu este mantuitor, morala, filantropia si umanismul in afara lui Hristos, dandu-L pe acesta la o parte, nu au nici o valoare (idee pe care nu am conceput-o eu, am citit-o la altii, evident). Un fel de a ridica moralitatea si binele la rang de idol, cred.

AlinB si Cristi - daca voi numai atat ati inteles din intrebare, mai bine nu va mai amestecati.
De rautati e plina lumea.

Ce s-a întâmplat Sofia ? Ce-i agravarea asta a ta în a vedea peste tot rău şi tulburare , duşmani şi duşmănii ? ? ? Sincer ceva nu-i în regulă cu tine !

Daca sunt lucruri ce n-am inteles din ceea ce vroiai sa spui, asta este fara doar si poate ca nu te-ai obosit sa le scrii..

In rest, cred ca am inteles destul de bine, intrebarea este daca ai inteles tu..

Da, se simte efectul postului, mai ales ca e combinat cu spovedania, care usureaza inima de pacate. Postul aduce calmul; se poate spune acest lucru. Iubirea de oameni trebuie sa o cultivam indiferent ca suntem in post sau nu. Practic trebuie sa devina o atitudine de viata. Dar aceasta iubire sa fie intru Hristos, nu altfel. Cu alte cuvinte, sa ne comportam in asa fel cu semenii nostri, incat sa-i placa lui Hristos; deci prin respectarea invataturii Bisericii.

Depinde la ce fel de post ne referim.
Daca e vorba de postul randuit de Biserica,atunci e vorba mai mult de ascultare decat de renuntare,de asceza,pentru ca poti sa mananci mult ,chiar daca e mancare de post.Dar chiar daca mananci mult,totusi daca tii posturile te afli sub ascultare.

Daca ne referim la postul pe care vrem sa ni-l impunem noi insine,aceasta este altceva si depinde de fiecare ce masura isi impune.Cu toate acestea,de ar posti cineva chiar foarte aspru,postul nu este decat un mijloc de a ajunge la ceva mai inalt,nu un scop.

Prin post ne uscam trupul,astfel incat sa-l putem stapani mai usor,sa nu mai alerge dupa patimi.Insa stapanirea trupului nu inseamna si vindecarea sufletului.Am putea spune ca prin post incercam sa oprim intr-un fel pacatele viitoare,mai ales cele trupesti,insa nu vindecam prin post si sufletul,ci il pregatim pentru vindecare.

@sophia,daca vrei sa devenim mai buni,nu numai prin post ajungem la bunatate,ci prin toate mijloacele oferite de Biserica ,spovedanie,impartasanie,prin lecturi duhovnicesti care sa ne incalzeasca inima,prin lucrarea poruncilor Domnului.

Uite ,eu de 10 ani tin posturile randuite de Biserica si nu pot sa spun ca am devenit bun.
A fi bun inseamna a elimina rautatea cuibarita in inima,si asta inseamna multa rugaciune(mai ales a inimii),smerenie,spovedanie,impartasanie etc

De ce crestinii nu sunt buni daca postesc? Pentru ca trebuie sa faca mult mai mult decat sa posteasca,aceasta nu este decat un pas spre Dumnezeu!

Numai cand postul nu este o simpla dieta se poate produce o schimbare in sufletul si viata noastra.

Eu cred ca oricum postul lucreaza..., chiar si atunci cand nu reusim sa ne infranam mintea cum se cuvine..Totul duce la un proces de reformare a omului, mai repede sau mai incet..Nu cred ca exista post fara castig trupesc si sufletesc.

Ai dreptate, decat sa nu postim deloc mai bine asa cum putem pentru ca vede Dumnezeu stradania fiecaruia si e un pas inainte spre mantuire!

Eu raspunsesem la intrebarea legata de schimbare si am zis in ce conditii cred eu ca se produce schimbarea adevarata, nu am anulat cu nimic incercarile noastre de a posti.

Cu siguranta postul ne face mai buni, dar postul tinut din toate punctele de vedere!Cel putin, incercam sa fim mai buni.

Postim de frica, postim din constrangere.....

Unii au necazuri si postesc de frica, altii pur si simplu din constinta, dar stiu sigur ca ambele categorii sunt constienti ca o fac intru mantuire.

Exact ! O dovada ca multi din cei de aici , in aceasta perioada a POSTULUI , nu au mai stat ore in sir cu ochii lipiti de monitorul rece si fara viata , si s-au ocupat de cele de folos , de un real folos ! Doamne ajuta !

Iata ce schimbare vede Sfantul Vasile cel Mare ca se petrece cu cei ce iau postul ca sfatuitor al faptelor lor:

"Daca ar domni postul, nu s-ar mai fauri arme, n-ar mai fi tribunale, n-ar mai fi inchisori. Padurile si pustiurile n-ar mai avea talhari, orasele – denuntatori, iar marile – pirati. Daca oamenii ar fi ucenicii postului, nu s-ar mai auzi glasul celui care cere birul.

Daca oamenii ar lua postul ca sfatuitor al faptelor lor, n-ar mai fi nici o piedica sa domneasca pacea adanca in toata lumea, nu s-ar mai rascula popoarele unele impotriva altora, nu s-ar mai bate ostirile."