Grija sotului fata de sotie !
 

Cautand un cuvant frumos, am dat peste o predica rostita de Parintele Emilianos de la Manastirea Simonos Petras.

"Barbatul ar trebui sa tina minte ca sotia i-a fost incredintata de Dumnezeu. Sotia sa este un suflet pe care Dumnezeu i l-a dat, si pe care intr’o buna zi va trebui sa-l dea inapoi. El isi iubeste femeia asa cum Hristos iubeste Biserica (Efeseni 5,25). O ocroteste, ii poarta de grija, ii da incredere, indeosebi cand este tulburata sau cand este bolnava. Stim cat de sensibil poate fi sufletul unei femei, pricina pentru care Apostolul Petru ii indeamna pe barbati sa-si cinsteasca femeile (1 Petru 3,7). Sufletul unei femei se raneste, este adesea marunt, schimbator si poate cadea dintr-odata in deznadejde. De aceea, barbatul trebuie sa fie plin de dragoste si gingasie, si sa faca din ea comoara sa cea mai de pret. Casatoria, dragi prieteni, este o barcuta care pluteste pe valuri si printre stanci. Daca o scapi din grija chiar si o clipa, se va scufunda."

Cat de minunat este barbatul care poarta de grija sotiei lui !

Am vazut insa ca ratiunile din familie se schimba.
Sotii nu mai poarta de grija sotiilor, iar sotiile nu mai suporta sa li se poarte de grija.

Cu toate acestea, Parintii Bisericii marturisesc neincetat grija barbatului fata de femeie.
Astazi insa, femeia este parca singura care poarta de grija... de barbatul ei, de copii, de casa, etc.

Se simte că eşti proaspăt iniţiat în căsnicie! M-aş bucura să gândeşti la fel şi peste 20 de ani.
Grija excesivă poate dăuna pentru că fiecare persoană are a parte a intimităţii pe care şi-o gestionează mai bine singură. Grija , ca şi iubirea, se traduce în faptă cu discreţie , cu tact...
Avva Emilianos sunt sigur că bate spre uniunea matrimonială de tip postmodern, în care afectivitatea (implicit atenţia) se stinge de îndată ce atracţia se apropie de cota zero, situaţie în care ajung cu precădere bărbaţii.

Avva Emilianos nu cred ca tinde spre aceste tendinte mai mult psihologice, decat duhovnicesti, ci spre aceleasi indemnuri pe care le dadea Sfantul Ioan Gura de Aur, cu mai bine de 1600 de ani in urma. (Cateheze maritale)

"Să socotim deci pe bărbat că are locul capului şi femeia pe cel al trupului. Iar aceasta o arată şi din cuvinte precise, când zice: Bărbatul este cap al femeii, după cum şi Hristos al Bisericii şi însuşi este Mântuitor al trupului, însă, precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor întru totul (Efeseni 5, 23-24).

Zicând că bărbatul este cap al femeii, după cum Hristos al Bisericii, a adăugat: "Si însuşi este mântuitor al trupului." Căci capul este mântuirea trupului său. Deja mai dinainte a rânduit amândurora – şi bărbatului şi femeii – purtarea de grijă şi temelia iubirii, fiecăruia împărţindu-i ceea ce i se cuvine: bărbatului cârmuirea şi purtarea de grijă, iar femeii supunerea. (...)

Chiar dacă te priveşte de sus, chiar dacă este supărată, chiar de o vezi dispreţuindu-te, poţi s-o aduci la picioarele tale dacă ai multă purtare de grijă pentru ea şi dragoste şi bunăvoinţă. Căci nimic nu este mai tare decât aceste "lanţuri", mai ales între bărbat şi femeie. Pe un slujitor îl poate cineva lega cu frica. Ba nici pe acela, căci degrabă o va şterge de la stăpân, însă pe părtaşa vieţii tale, pe mama copiilor tăi, pe cea care este pricina a toată bucuria ta, nu trebuie s-o legi cu frica şi cu ameninţarea, ci cu dragostea şi cu dispoziţia iubitoare a sufletului.

Ce fel de însoţire mai e asta, când femeia tremură înaintea bărbatului? Ce bucurie va mai avea bărbatul dacă trăieşte împreună cu ea ca şi cu o roabă şi nu ca şi cu una liberă? Şi chiar dacă pătimeşti pentru ea ceva, să nu o ocărăşti.

Dacă ne vom îngriji astfel de casele şi familiile noastre, vom fi şi destoinici să avem ceva de spus în Biserică. Fiindcă familia este o mică Biserică. Şi aşa este cu putinţă ca bărbaţii şi femeile să devină buni şi să treacă împreună peste toate piedicile."

Iarta-ma frate Mihalc, dar fratele Windorin are mare dreptate in cele spuse, nu conteaza ca esti proaspat casatorit sau ai vechime in casnicie, atractia poate sa dispara in timp , dar afectivitatea pentru ea nu trebuie sa scada niciodata. Trebuie sa fim grijulii si iubitori cu ele de la inceputul casniciei si pana la sfarsitul ei, trebuie sa fim cetate de aparare pentru ele, asa cum si Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos este aparatorul Sfintei Biserici. Pace tuturor si iertati-ma daca v-am gresit !!

Dar dragii mei, n-aţi observat că sunt de acord cu voi?
Windorin aduce un aer proaspăt, reconfortant, un entuziasm de novice în sensul ăsta am spus, nicidecum de "las' că vezi tu mai târziu" .
Avva Emilianos e om duhovnicesc cu siguranţă, dar şi o inteligenţă vie, ancorată în actualitate. Simonos Petras este un loc fără termen de comparaţie cu altele pe care le-am văzut eu. O comunitate de călugări inteligenţi şi duhovniceşti aşa de bine acordată de îţi taie respiraţia.

Ce topic minunat! Iti multumesc, Dorin, ca te gandesti si la noi.:53:

Intr-adevar, imi dau seama pe zi ce trece cat de mult conteaza, atunci cand sotul meu priveste si spre mine, spre supararile si tulburarile mele. Orice mangaiere care imi vine de la el, imi alina sufletul.

Imi vine in minte un citat extraordinar:"Noi suntem doar îngeri cu o singură aripă, nu putem zbura decât îmbrăţişaţi." (Luciano de Crescenzo).

Mi-a venit in minte legea treia a dinamicii: orice actiune naste o reactiune egala si de sens contrar.

Tot timpul ajungem in acelasi punct: nevoia de comunicare si comuniune ! Doar suntem dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Din familiile care nu au comunicare, comuniune si dragoste s'au nascut toate patimile de pe pamant.
De acolo vine rautatea, de acolo raceala si lipsa de caldura a multora fata de cei pe langa care trec, in viata.

Lipsa de grija aratata sotiei atrage dupa sine complexe si slabiciuni sufletesti ce pot marca viata copilasilor, cat si a mamei/sotiei.
Cate mame nu au "uitat" aproape de copilasi din cauza racelii simtita din partea sotului !

Eu ma gandeam altfel: oferi dragoste primesti dragoste.

Frumos subiectul!

Intaresc si eu cele spuse de tine...minunat foarte e barbatul care e atent cu sotia lui!!!Al meu e bun de pus la rana...si ma trateaza ca pe "copilasul lui" :9:

Nu stiu daca astazi femeia procedeaza asa pentru ca nu ar avea incotro, e poate doar modelul pe care il vede in familia ei...si asa are impresia ca trebuie sa le faca si ea la randul ei pe toate. Si apoi daca asa le face pe toate de la inceput...fara a considera ca sotul e acolo pentru a face totul impreuna, e alegerea ei si atat.

De asemenea ne alegem barbatii, si pe unul care nu stie de nici unele...decat sa stai sa il rogi de fiecare data sa faca si el ceva, pai cred ca mai bine saracele femei...fac ele treaba cum stiu si bine, si ...le e si mai usor asa.

Oricum ar fi, barbati care au grija si sunt atenti cu sotiile lor, sensibili si frumos educati...tot exista, nu au disparut cu siguranta!!:1:

Asta in teorie...dar banuiesc ca ai auzit si de cupluri in care unul dupa ce a oferit totul, nu mai stie ce sa mai ofere si peste..doar doar, in timp ce celalalt tot foarte putin receptiv ramane. Pentru unii e de ajuns sa iubeasca...fara a fi insa si iubiti, dar asta o fi mergand la inceput...si dupa ceva timp abia se dezmeticesc!

N-ai inteles. Eu nu l-am contrazis pe Dorin ci am privit in sens pozitiv. Si el a spus acelasi lucru. Legea e valabila in tot universul nu e doar o teorie. In cazurile despre care vorbesti tu nu stim ce a oferit sau ce crede ca a oferit, sau cum a fost perceput. Oricum eu cred ca intr-o cearta nu exista un singur vinovat fiecare are partea lui de vina.

Ok...:6:
Legat de cearta si vinovati, foarte posibil sa fie asa, desi sa nu uitam ca unii isi mai schimba preferintele pe parcurs, si daca afla pe "Ileana Cosanzeana sau Fat Frumos-aventurosii" nu prea vor mai putea aprecia ghiveciul de legume, sortuletul nevestii si tonul bland/sotul care citeste molcom ziarul in balansoar!

Daca sotia nu face altceva decat sa stea cu sortuletul si sa gateasca ghiveci de legume, sau sotul sta doar in balansoar si citeste ziarul atunci preferintele pt Ilene Cosanzene sau Feti frumosi sunt reactiunea.

:21: Mda, trebuie sa mai scotocesc ceva posibile cauze...

Mare si minunata este Taina Casatoriei! Insa, noi oamenii, prin slabiciunile si neputintele noastre, ajungem uneori sa o batjocorim si sa o necinstim. Din cauza egoismului si a altor pacate, se intampla sa nu ne ridicam la inaltimea tainei la care Dumnezeu ne-a facut partasi.

A iubi femeia asa cum Hristos iubeste Biserica, nu este doar un indemn adresat barbatilor, de catre Sfantul Apostol Pavel, ci o datorie. Datoria de a cuprinde si manifesta in sanul propriei familii, Taina Bisericii, adica a iubi, cu iubirea lui Hristos.

Multi suntem departe de aceasta masura, dar trebuie totusi sa stim ca ea nu este o utopie. O putem afla atat timp cat vom invata de la Hristos, cum se cuvine sa iubim.

Foarte foarte frumos ce s-a scris in acest topic, sufletul meu o simte ca o gura de aer curat de munte intr-o lume atat de poluata sufleteste, ca o raza de lumina intr-o pivnita de prea mult timp intunecata.... In numele fetelor, iti multumesc si eu Windorin

partea a doua a frazei mi se pare cam aiurea. fara sens, sau fara obiect, ca sa zic asa.
n-am mai auzit de sotii care sa nu suporte sa li se poarte de grija.

Da, posibil sa ai dreptate. Cred insa ca, in cele mai multe cazuri, aceasta nu este alegerea sotiei.
De cele mai multe ori, ea nu are de ales in fata rigiditatii masculine. Si, neizbutind nimic... renunta.

Acest "inceput" este foarte scurt. Iubirea este schimb inca dintru inceput.
Nu te iubesc, ca sa ma iubesti, insa daca te iubesc, sufar daca tu nu ma iubesti si ma odihnesc daca ma iubesti.

Mereu imi zice parintele, cand ii zic faptul ca ma mai supar pe cate cineva... "din doi, daca unul este sfant, totul este pace si liniste, oricum ar fi al doilea". Orice neintelegere isi gaseste "hrana" in minim 2 persoane.

Am intalnit fete care se plangeau de faptul ca sunt tratate precum copiii, cu prea multa grija din partea sotilor.
Atunci cand apare o diferenta de 2-3 ani sau cand sotul o iubeste foarte mult, acesta devine mai mult ca un parinte grijuliu.

Mda ! Femeile au devenit independente si de aceia s-a schimbat conceptul de protectie din partea sotului, sau mai degraba de monopol, caci din casniciile anterioare am sesizat acest aspect nu prea placut al relatiilor.
Protectia in sine presupune dragoste, posesivitatea insa, un egoism invaluit intr-o grija care nu are de-a face cu satisfactia celui protejat.
chiar vorbeam cu sotul meu intr-o zi si analizam casniciile parintilor nostri, ale rudelor ajunse acum la o varsta mai inaintata, cum de au rezistat acestea, cum s-au manifestat...
Din pacate, concluzia sincera, de altfel, a fost ca femeile au fost supuse doar, au suferit si au rabdat pentru a merge acea casnicie, au lasat de la ele in timp ce sotii le-au abuzat sistematic, fizic si verbal, in timp ce sotii s-au afundat in alcool, in lucruri josnice dar prezente in viata de cuplu.
Un procent ingrijorator din relatiile celor cunoscuti s-au prezentat astfel.
Astazi femeia nu mai intretine o casnicie, tocmai pentru ca nu mai indura toate aceste mizerii, astfel ori trezeste barbatul la realitate si la responsabilitatea si respectul cuvenit, ori renunta la el...din pacate, cred ca asta ar cam fi diferenta.

Cred ca ai mare dreptate.
Ratiunile fiecaruia, sadite de Dumnezeu, s'au pervertit... iar de multe ori, s'au inversat.

Da, de multe ori posesivitatea este obositoare, insa grija nu ar trebui sa aiba nimic in comun cu posesivitatea.

Grija trebuie sa respecte libertatea, probabil aici este greutatea celui care are grija.

Iar mandria este greutatea pe care o simte cel caruia i se poarta de grija.

Ce frumos...foarte intelept parintele!
Nu e chiar atat de gresit sentimentul pe care il incearca ele, pentru ca una e sa fii grijuliu cu partenerul...si alta sa exagerezi, si sa devii cam prea cicalitor/cocolositor.

In general insa, cred ca femeile prin natura lor..se bucura cand au parte de un asemenea tratament, cand e cu masura....si nu de genul " Ti-ai pus bine caciula, vezi ca iti iese o ureche? Sta bine fularul, parca e cam larg! Ai mancat tot, de ce nu ai mancat, ce-ai mancat?"...:1:

Mai intai as vrea sa spun ca titlul mi se pare putin unilateral, caci grija trebuie sa fie reciproca.
Si acest lucru se poate.
Spunea Ory de casniciile generatiilor varstnice: parinti, bunici si mai inainte.
Nu cred ca se poate face o regula asa cum spune ea.
Ma intreb de multe ori care varianta este mai rea: cea cu femeia in rolul clasic, supusa sau cu femeia emancipata, care lucreaza si este independenta.
Care din ele au mai multe probleme in a mentine casnicia fericita.
Pentru ca vreau sa subliniez ca nu e vorba de a mentine o casnicie cu orice pret, pur si simplu, ci de a o mentine fericita, cu multumire pentru ambele parti.
Mie imi plac vremurile trecute in care femeia era femeie cu adevarat: conducea (cu adevarat o casnicie), era eleganta, feminina, era o prezenta placuta in lume, se ocupa de copii, era acolo pentru sotul si copiii ei prin totul, casa era casa, copiii educati (si nu pe strazi) si erau toti multumiti.
Se si faceau altfel casatoriile, mai asezat, mai intelept, insasi curtea se facea mai cuminte si cei doi se puteau cunoaste mai bine pana sa se casatoreasca si sa faca prunci, avea cerinte mai intelepte, erau mai potriviti (interveneau mult si parintii/rudele cu pareri si sprijine).
Nu era stresata si muncita pana la Dumnezeu, obosita, nu statea prin sedinte, si voiajuri de nu mai ajungea acasa si ca apoi sa spuna ca este obosita si nu-i trebuie nimeni.
Sigur, ca existau si pe atunci cazuri de familii sarace, unde si femeia trebuia sa faca sacrificii pentru mentinerea materiala a familiei (muncea mult, sau practica meserii total nepotrivite ei).
Se considera ca in vremurile acelea femeia era supusa, dependenta (mai ales material) de sot, era discriminata, umilita, de multe ori batuta. Totusi casniciile tineau pentru ca ea avea teama, sau nu era moda de divort, se gandea la copii care aveau nevoie de ambii parinti. In felul acesta poate ca de multe ori inghitea multe, facea multe compromisuri sau renuntari.
N-a fost bine asa.
S-a cerut ca femeile sa munceasca cot la cot cu barbatii: meserii si profesii tipic barbatesti,e nepotrivte femeii si familiei.
Femeia a devenit indepenedenta financiar si s-a schimbat f.mult tru totul, incepand del asuflet, gandire, fel de a fi si pana la imbracaminte si aspect fizic.
Femeia a devenit barbat si cere barbatului sa devina el femeie si acesta nu se opune.
E mai bine asa pentru ea, pentru cei din jur?
Casniciile din ziua de azi tin mai putin pentru ca multe sunt nepotrivite si pentru ca sunt cerinte mari de partea ambilor, care in rolurile din ziua de azi nu mai pot fi indeplinite.
Femeia sa munceasca multe ore pe zi, dar sa fie totul bine si acasa, sa fie odihnita, ingrijita, etc. Barbatii sa fie macho, atragatori si bogati...si atat.
Casniciile de azi se fac la minut: imediat in pat, e bun si daca mai are si bani, se iau. Cum e pe dinauntru, nu conteaza.
Nu mai este nimeni gata de compromis sau de schimbare ca sa mentina familia.
Apare prea repede nervozitatea si plictiseala.
Se trece repede la divort, fiindca femeia este mai egoista, stie ca castiga bine din divort, are si ea serviciu/cariera. Copiii? Nu intereseaza pe nimeni.
De la cateva luni sunt abandonati la dadaca, sau cresa, mi apoi la gradinita. Nu e timp pentru ei,nu intereseaza ce este in sufletul lor, nu intereseaza cat sufera la un divort, sau si mai rau, la x copii cu y soti, de nu se mai stie om cu pom.
Inainte era totala dezonoare si pacat sa faci un copil necasatorit. Acum nu mai conteaza. Are-n-are tata, cui ii pasa.
Femeia nu se duce sa se marite, ci sa-si gaseasca unul la pat.
Noroc ca s-a simplificat mult viata intr-o privinta: masina automata de spalat, roboti de bucatarie, fast-food si semipreparate, cuptor cu microunde, celular, computer, masini la scara etc.
Sunt insa si exceptii, dar este tot mai greu si pentru cei cuminti sa faci si sa mentii o casnicie.

Grija unul fata de celalalt, tandrete, respect, renuntari. Trebuie sa fie si azi, este nevoie de ele si fac parte din iubire.
Sunt multe cupluri unde trebuie sa fim soti, copii, farte si sora, mama si tata in acelasi timp, pentru ca...nu avem pe altcineva.
Viata este grea, cu multe probleme. Unele cupluri se sfarama in fata lor, altele dimpotriva se sudeaza mai bine.
Este f.greu pentru toti. Iti vine de multe ori sa renunti, cand te vezi ca nu mai merge ( nu tu bani, unii nu tu copii, probleme cu serviciu si munca multa, sau deloc, programe de lucru aiuristice, boli, ispite, etc.).

Casnicia nu este simpla in nici o vreme, dar depinde cat de serios o iei si cata dragoste este, si cat de potriviti sotii.

Mai nou imi mai pun o problema. Inainte nu stiam lucrurile astea, nu erau la moda, poate pe vremea bunicilor, dar nici atunci nu stiu.

Rolul credintei in familie - vad a ca a crescut mult si pune mari greutati cand ar trebui sa sprijine familia si iubirea.
Se cere mai intai renuntare - se pun conditii de confesiune/religie, tocmai acum cand lumea este deschisa si lumea circula peste tot si se cunosc oameni din toate colturile lumii.
Cu orice pret se spune nu: nu te cununa cu un-necrestin.
Apoi mult timp acordat credintei:mers la biserica ore intregi, rugaciuni, sarbatori. Cum ne impartim cu sotul, familia, nu stiu. Incerc sa aflu de la altii si nu pot. Nu mai avem timp de mese impreuna, de altele.
Eu fac echilibristica multa in acest sens si am noroc de sot f.intelegator si rabdator.
Daca sunt amandoi super-crestini? Da, ar fi impreuna tot timpul si la biserica si la rugaciune, dar restul vietii? Copiii?
Pe urma postul alimentar si trupesc. Ori se inteleg sotii (compromis), ori casnicie alba, ori...fiecare pe drumul lui in perioada de post.

Nu stiu de ce am senzatia ca biserica nu sprijina de fapt casnicia, in nici un fel. Cei casatoriti sunt considerati (inclusiv preotii) murdari, pacatosi, desfranati, nu au voie la impartasanie, in altar (preotul), etc.

In concluzie nu este si nu a fost o regula. Depinde numai de noi ca indivizi pe cine alegem, cat il/o iubim si ce facem pentru a mentine casnicia.

Si ca sa inchei on-topic- avem nevoie de grija unul fata de celalalt, de tandrete, de caldura, de respect si ocrotire, tocmai in lumea asta nebuna, nebuna, nebuna...

Dorin, scuza-ma dar gandesti copilareste daca tu crezi ca la o diferenta de 2-3 ani se poate intampla asa ceva. Sau din prea multa dragoste! :68:

cred ca ceea ce vrei de fapt sa spui este ca sotiile (unele, poate) nu sunt incantate atunci cand sotii (asa zis grijulii) le priveaza de libertatea de a alege, in viata de zi cu zi. Eh, asta e cam alta mancare de peste.

Sotul - parinte grijuliu? La diferenta de 2-3 ani intre ei?
Nu cred.
Astfel de situatii de mama/tata se intalnesc mai degraba acolo unde xista o mare diferenta de varsta (fie barbatul mult mai in varsta, fie...femeia). Si acolo insa, exista persoane care tocmai asta cauta in partener: tata sau mama.
Si exista si persoane care nu suporta asa o grija deosebita nici din partea propriilor parinti. Unii parinti mai si exagereaza...

In alta ordine de idei, nu stiu cum, dar eu vad adesea barbati care sunt cocolositi de sotie si mai putin invers. Barbatii sunt copii pana mor, femeile se maturizeaza (repede...) si definitiv.
Ideal ar fi a aceasta cocolosire sa fie reciproca.

Da, probabil granita dintre grija si cicaleala este una destul de fina.

Frumos punctat, Sophia.
Insa, ultima parte nu este una dreapta. Biserica a sprijinit intotdeauna Casnicia. Sa iti spun un singur exemplu. La unul dintre Sinoadele Ecumenice (I-ul, cred), s-a ridicat problema celibatului preotilor, cum ca nu ar avea voie sa fie casatoriti cei ce slujesc in Sfintele Altare. Unul dintre cei mai aspri calugari nevoitori ai vremii de atunci, Avva Pafnutie, a fost printre putinii care au aparat "casatoria" preotilor. Datorita lui, noi nu avem celibatul obligatoriu al preotilor. Multi dintre sfinti au fost casatoriti si au avut copii. Sfantul Spiridon a fost casatorit si a avut si o fetita. Si multi altii.

Cand intalnesti un preot (in mod special calugari) care vorbesc urat despre casatorie sau cele ale familiei, sa te doara inima pentru ei, caci sunt niste rataciti cu mintea si cu inima. Sunt multe anateme date celor care ar dispretui casatoria sau s'ar scarbi de ea.

Incerc sa imi dau seama cum grija priveaza de libertate. Asta este adevarat atata timp cat grija inlocuieste ceva tot bun, dar atunci cand grija fata de un om inlocuieste ceva rau in faptele aceluia cu ceva bun, nu cred ca libertatea sufera, ci mai mult se intareste. Este asa cum Dumnezeu ne impiedica uneori de la anumite fapte rele. Nu sunt prea coerent la ora asta. :)

Dorin, nu este chiar asa cum spui. Le-o fi dat casatoria la preoti pe o parte, dar pe alta le-a luat-o prin canoanele date de indepartare de sotie prin slujbe, post, etc.
Pe altii ii ia din familie si ii duce spre casnicie alba, sau chiar spre manastire.
Nu uita ca asa l-a luat si pe Petru.
Sfintii care au fost casatoriti si au avut si copii...nici acolo n-a fost familie cu adevarat, pentru ca au trebuit s-o lase, sa indure, sa plece la lupta, sau sa traiasca in casnicie alba/fratie, sau copiii lor au fost trimisi la manastire/preotie (in celibat) (vezi Sf.Grigore tatal cu multi copii, din care unul a fost tot preot, fetele maici, etc.)
Adrian si Natalia - cat a suferit Natalia cu al ei copilas, pentru ca Adrian a plecat la nu stiu ce lupta si i-a parasit.

Biserica pe o parte da casnicia/si considera cununia sfanta, taina, pe de alta, o considera pacat si murdara si indeamna la abstinenta, rugaciune si post. Pai o casnicie nu poate exista asa.
Nu face pregatire inainte de cununie, creeaza ziduri in cupluri. Ceea ce spuneam si mai sus.
Concret da-mi un exemplu prin care biserica sprijina si respecta pe cei casatoriti.
Si repet, oamenii au facut asta, nu Dumnezeu.

Vorba lui Creanga, "nu stiu altii cum sunt...", dar eu ma gandesc cu melancolie la cat de frumos se derula viata de familie in alte vremuri! Femeia era sotie, mama si gospodina, iar sotul se ingrijea de cele necesare familiei sale. Astfel, femeia putea sa se dedice total misiunii de sotie si de mama, copiii se bucurau de supraveghere si educatie, sotul stia ca acasa il asteapta familia si "o mancare calda" (cum se mai exprima unii si astazi). Mi-au mai povestit niste persoane care au stat mai mult timp prin Italia ca acolo este un adevarat "cult" al mamei si sotiei, femeia este ocrotita, iar toti membrii familiei o respecta ca pe aceea datorita careia caminul lor exista.

Astazi, in schimb, ceea ce spunea Sf. Ioan Gura de Aur (femeia sa se ingrijeasca doar de ale casei, iar barbatul sa fie cel care pune painea pe masa si conduce familia) este extrem de greu de indeplinit. Sunt foarte rare cazurile in care barbatul reuseste sa sustina financiar de unul singur intreaga familie, ca urmare femeia trebuie sa aiba si ea serviciu. In felul acesta, totul este dat peste cap: copiii nu mai au parte de mama si de tata decat dimineata si seara, in rest educatia si formarea lor sufleteasca sunt... externalizate, asa cum firmele isi externalizeaza anumite servicii. Doar ca... familia nu este o firma, ea inseamna zidire, iubire, timp petrecut impreuna...

Personal, cunosc putine familii multumite de viata pe care o duc. Si, in toate aceste cazuri, sotii sunt cei care intretin familia (castigand suficienti bani), iar sotiile se ocupa de casa si de educatia copiilor (mai multi sau mai putini la numar). Sunt exemple fericite.

Iar ca sa fiu on topic, grija, ocrotirea unui sot fata de sotie cred ca este forma cea mai aleasa de exprimare a iubirii conjugale. Daca sotul intelege ca treburile casnice sunt la fel de importante - daca nu mai importante - ca orice serviciu "de vaza", daca isi manifesta dragostea macar printr-o imbratisare, daca reuseste, in pofida oricaror greutati, sa vada in ochii sotiei motivul fundamental pentru care a luat-o in casatorie - atunci este minunat. Spunea un parinte ca femeia este precum o floare: barbatul trebuie sa se aplece ca sa o culeaga, trebuie sa se poarte delicat cu gingasia ei, pentru ca floarea sa-i poata oferi toata mireasma ei.

Cand eram mica, vedeam casatoria ca pe ceva miraculos (apoi, am constientizat ca asta si este, un miracol, o Sf. Taina): sotia priveste cu incredere in ochii iubitori ai sotului, iar ochii sotului sunt pentru ea niste izvoare fermecate din care isi ia puterea de a avea grija de toti si de toate. Intre timp, in lumea in care am ajuns sa fiu adult, imaginea aceasta s-a cam "demodat", insa prefer sa raman o demodata.

nu-i chiar asa. apropo, iti iert incoerenta, pentru ca apreciez mai mult bunavointa :). deci, hai sa extrapolam, sa luam "a higher case" - cum spunea Lordul Cancelar Thomas More, intr-un film care mie mi-a placut f. mult - deci, in relatia om-Dumnezeu, cumva omul este privat de liberul arbitru, cumva Dumnezeu ii forteaza credinta si dragostea? Nu. Asa si cu barbatul care vrea sa fie grijuliu si sa isi manifeste dragostea. Sa aiba grija ca nu cumva sa dea dovada de egoism si neiubire, sub pretextul prea multei griji pentru cel de alaturi.

Biserica nu a luat Casatoria inapoi "prin canoane".
Prin canoane ni se arata cum ar trebui sa vietuiasca omul, in starea lui de normalitate.

Niciodata Biserica nu indeamna la ruperea familiei, chiar nici atunci cand unul dintre soti este pagan si rau vietuitor, iar celalalt nu. Sfantul Pavel spune ca "prin sotia credincioasa se mantuieste si barbatul necredincios, iar prin sotul necredincios se ridica si femeia necredincioasa". Ba mai mult, cand unul doreste sa se apropie trupeste de celalalt, fie chiar si Vinerea Mare, acela din urma nu are voie sa ii spuna nu celui dintai, iar daca va spune "nu", va da mare seama inaintea lui Dumnezeu pentru aceea, pentru ca nu s'a coborat la masura celui de langa el, cu care este "un trup".

Familiile sfintilor "nu au fost familii cu adevarat" ? Doamne, cum putem spune asta.

Chiar daca au murit martiri, chiar daca s'au nevoit peste masura, oare nu crezi ca un om cu viata sfanta este cu siguranta si un tata/sot minunat si de dorit ?! Cine nu si'ar dori ca sot/sotie o persoana cu viata sfanta, o persoana cu multa dragoste fata de toti si toate, o persoana cu pocainta, rugaciune si mare trecere inaintea lui Dumnezeu ?! Poate doar noi, cand tinem mai mult la patimile noastre si preferam "calea de mijloc", gresit inteleasa. Zicea un parinte ca "un bun calugar ar fi fost cu siguranta un tata minunat, iar un tata bun ar fi fost cu siguranta un calugar deosebit".

Niciodata Biserica nu a considerat Cununia drept "pacat si murdara".
Ba mai mult, ea anatemizeaza cu multime de anateme pe cei care ar vedea'o astfel.

Cazurile de care spui nu trebuiesc identificate cu Biserica in sine. Acelea sunt cazuri izolate, oameni ce nu au inteles prea multe cu mintea Hristos, ci si'au folosit mintea murdara spre a explica lucruri mult mai inalte decat noi.

Biserica sprijina neincetat Casatoria prin binecuvantarea neincetata a acesteia si prin rugaciunile pe care le inalta. In mai toate ea se roaga pentru intelegerea sotilor, pentru impacarea cu copiii, cu rudele, pentru bunastarea satelor si oraselor, etc.

Minunat cuvant, Gavrilia.
Multumesc mult pentru impartasania acestor ganduri.

Sa luam aminte, frate Andrei. Sa nu luam in ras cele sfinte.
Daca vedem altfel lucrurile, mai bine tacem, daca nu putem spune frumos cum anume le vedem.

Da, ai dreptate. Insa, uneori Dumnezeu ne impiedica de la ceva anume, prin marea sa dragoste. Am vrut sa merg undeva... a pornit insa furtuna de zapada, brusc. Apoi mi'am dat seama ca a fost mai bine ca nu purces la drum. Nu ne lasa intotdeauna de capul nostru, ca asta ar fi de rau. Aceasta nu inseamna insa ca ne atinge libertatea, si ca ne face sa crestem in ea.

Ai si nu ai dreptate.
Ai dreptate ca principiu general: nu trebuie sa smintim pe cei mai putin inaintati duhovniceste, ci trebuie sa ne "coboram" la nivelul lor, din iubire de ei si din iubire de Hristos..

1. DAR chiar suntem noi inaintati duhovniceste pentru a avea de unde sa ne "coboram" la un presupus nivel al celui de alaturi?
Sotul meu, necredincios, are calitati admirabile care mie imi lipsesc.. il consider mai bun decat mine...
(Altfel spus, nu pot vorbi de o "coborare" la masura sotului... )
2. DAR putem folosi acest lucru in mod viclean pentru a ne adormi constiinta, ba chiar ajungem sa ne credem virtuosi ne-postind (dar facand fapte bune... cum ar fi sa "ne coboram" la masura celui de alaturi).
3. Sunt absolut convinsa ca atunci cand sfintii, din dragoste de Hristos, mancau de dulce langa cei mai putin credinciosi, de ex. (deci se coborau la masura lor!) considerau ca au gresit si apoi se nevoiau si mai aspru!

(Ar mai fi si altele de spus.. dar cred ca ai prins ideea generala)

Grija de sotie creste pe masura ce vezi ca face parte din tine. Acolo unde nu exista purtare de grija fata de ea, este dovada ca nu locuieste in tine ci in afara ta. Si dupa cum nu ma doare durerea unui necunoscut din blocul vecin, tot asa ajung sa nu fiu cuprins de durere cand ea este in suferinta. Dar cand ea a devenit parte din mine, strigatul ei dupa ajutor este si strigatul meu de a pune capat suferintei.

La întrebarea "De ce se spune că bărbatul este cap femeii? Părintele Arsenie Papcioc răspunde:

- Şi femeia ce este, dacă bărbatul este cap? Unde este situată faţă de cap?

Între cei doi soti nu există grad de rudenie. Dacă bărbatul este capul, femeia este tot cap. Trebuie să se supună unul faţă de altul; fiindcă sunt foarte dese situaţiile în care bărbatul o întreabă şi-şi ascultă femeia.

Ei trebuie să se iubească. Dacă nu se iubesc, relaţia dintre soţi este numai o ordinară gâlceavă.

Dacă bărbatul este cap, femeia este inima! Şi inima este mai mult decât orice, este adâncul cel mai adânc al fiinţei omenesti, este chiar locul unde Dumnezeu şi-a făcut locaş. Şi dacă ea este inima, e şi el inimă, fiindcă iubirea armonizează căsnicia.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare nemaipomenită căsniciei – zâmbetul lor -, şi creează unitate nezdruncinată familiei.

Am cununat odată pe cineva şi, când am ajuns la rugăciunea unde preotul spune: “Iar femeia să asculte de bărbat!”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment. Dar am tăcut până mi-a venit vremea la predică şi i-am spus: “Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească sotia. Dragă mireasă, dacă nu te iubeste, să nu-l asculti!” Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie. Femeia, cu gingăşia ei: “esprit de finesse”, e liberă şi nu o să asculte la infinit de un nepăsător. Ca femeia bună nu e nimic mai bun, şi ca femeia rea nu e nimic mai rău. Deci trebuie cu orice chip să o faci bună.

Vă mai spun ceva: Mama naşte, mama renaşte, ea se ocupă de copii. Şi, desigur, foloseşte cea mai frumoasă metodă din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, şi se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: “Nu, puiul mamii, tu eşti împărat, tu ai să cuceresti lumea!” Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învăţat undeva, ci pentru că-l iubeşte şi pentru că nu vrea să-l vadă un prost.

Nu ştiu dacă aţi citit o poezie scrisă de regina Elisabeta (Carmen Sylva), soţia regelui Carol I: “De veţi auzi de un erou care a cucerit în războaie şi în urma lui a făcut dreptate, să ştiţi că a avut o mamă bună;/ De veţi auzi de un erou care a viersuit şi versul lui a schimbat sensuri de viaţă şi frumuseţi şi înflăcărări de inimă, să ştiţi că a avut o mamă bună!”, şi tot aşa vreo şapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim, mai ales dacă e preoteasă, căci multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităti femeieşti, mai repede decât pe preot.

frumoase cuvinte!
dar din cele scrise mai sus nu mi-au dat seama daca esti preot sau parintele arsenie spunea asta.:)

Sophia, imi pare rau ca ti-ai facut o imagine asa eronata despre casatorie... nu inteleg de unde interpretarile astea atat de barbare :( Pur si simplu ma intristeaza sa citesc asemenea interpretari despre una din Tainele bisericii.
Pe preoti Biserica nu-i indeparteaza de sotie prin slujbe si post pentru ca zilele de post sunt aceleasi ca pentru orice mirean, iar slujbele sunt in zile de sarbatoare (Sf. Liturghie) sau in zile de post (Sf. Maslu) care de asemeni sunt zile de rugaciune si de abtinere de la relatia trupeasca pentru orice mirean. Iar abtinerea este pentru a ne canaliza energia spre rugaciune, spre intalnirea cu Dumnezeu.
Casnicia alba NU este binecuvantata de biserica ortodoxa. Desi sunt sfinti care nu s-au intalnit trupeste, desi erau casatoriti - stiu ca au fost dar nu mai tin minte nume - biserica nu propune aceasta ca si cale de mantuire. Cel mult, intr-o casatorie, daca la un moment dat sotii se hotarasc DE COMUN ACORD pentru o astfel de viata, pot lua binecuvantare de la duhovnicul lor.
Petru nu a fost luat de nimeni, el a hotarat sa-l urmeze pe Mantuitorul si a plecat de la familia lui. Este exact ca in cazul plecarii la manastire.
Manastirea este o cale pe care fiecare o alege daca doreste acest lucru. Biserica nu cred ca a luat pe nimeni cu forta din casnicie ca sa-l aduca la manastire.
Nu stiu unde ai auzit tu ca Biserica spune despre casatorie ca ar fi murdara si pacat. Sau ce preot ar putea spune asta, din moment ce cununia se face in biserica, botezul copiilor tot in biserica? Cred ca sunt niste interpretari eronate, poate chiar spuse de persoane care au inteles lucrurile gresit si ii smintesc si pe altii.
Sigur ca Biserica ii respecta pe cei casatoriti si familia in general, mai ales daca sunt buni crestini. De exemplu la noi la biserica s-au strans de multe ori bani pentru familiile sarace sau cele cu multi copii, s-au dat pachetele cu dulciuri pentru copii de Craciun.

Pentru Windorin
 

Este un subiect cum nu se poate spune de delicat!si eu sunt cu sotia mea de 10 ani si Ii multumesc Lui DUMNEZEU ca mi-a daruit 3 baieti minunati.Eu am invatat ceva de la mama mea:La inceput este dragostea,mai tarziu este intelegerea sau obisnuinta,dar la batranete raman 2 solutii:mila sau ura.Am vazut batrani care merg de mana ca doi tinerei,frumos lucru,dar am vazut si batrani care nu se mai suporta,se bat si toate cele.Sper si ma rog DOMNULUI nostru sa-mi dea si peste ani si ani aceeasi dragoste pe care i-o port sotioarei mele acum si asta doresc tuturor oamenilor din lume!Sfatul meu?Iubiti-va sotiile,fiti intelegatori cu ele ca sunt comoara noastra cea mai mare!DOAMNE AJUTA!

As vrea sa pot, printr-un simplu gest, sa-i alung sotiei, TOATE durerile, gandurile negre si neimplinirile la care, ca orice femeie, inca mai viseaza. Si nu e vorba de calatorii pe nu-stiu-ce coclauri, nici de niscai saloane de infrumusetare. Uneori imi pare rau ca nu pot fi intotdeauna asa cum ea se asteapta sa fiu, dar atunci... n-as mai fi eu. Stiu doar ca nu meritam sa am alaturi de mine un suflet atat de bun, iar pentru asta nu am cuvinte sa-i multumesc lui Dumnezeu. As vrea sa cred ca sunt oricand in stare de orice pentru ea, iar ea stie asta. Din pacate uneori, in dorinta de a ne menaja, ajungem sa regretam foarte mult. Dupa sarbatori, a avut tot felul de probleme, iar in noul an a cam calcat cu stangul, ca a trebuit sa faca injectii dimineata si seara. Noi locuim f. aproape de spital, iar intr-o dimineata, fara sa ma anunte, a plecat singura considerand ca n-are rost sa ma mai trezeasca si pe mine. In urma unei consultatii rapide, s-a ajuns la concluzia sa-i faca intravenos, iar cum nu prea are "vene" i-a pus un "fluturas, pe care l-a fixat cu acel leucoplast. Stia ca face alergie urata la leucoplast si ar fi putut sa ma sune sa i-l duc pe cel antialergic cu care suntem mereu pregatiti, dar... n-a vrut sa ma deranjeze. De acolo a plecat direct la serviciu... Ce-a urmat a fost precum in filmele de groaza... Plangea ca un copil de usturime si durere. Are mai bine de o saptamana de atunci, si inca mai are pusee, dar ceva mai usoare... Si toate astea, numai si numai sa-mi fie mie bine... Uneori e mai naiva decat un copil!... Poate de aceea o si iubesc atat de mult!...

M-a impresionat cu adevarat ce ai scris tu despre tine si despre sotia ta.
Prin ce a facut ea cand s-a dus singura la spital si a acceptat branula fara antialergic doar ca sa nu te deranjeze pe tine, a dat dovada de jertfire de sine, care e lucru mare. Nu oricine ar fi fost in stare sa faca asa...
Te felicit pentru sotia pe care o ai! iar tie sa-ti dea Domnul dragoste si putere sa o intelegi si sa-i fii mereu alaturi. Cateodata femeile au nevoie de cuvinte foarte putine, dar in primul rand de atentie din partea sotului...

Foarte frumos si adevarat

Sfaturi pentru soti, Staretul Efrem Vatopedinul
 

ARHIM. EFREM: Sotii ortodocsi trebuie sa fie constienti de faptul ca amandoi se impartasesc de pacat si de greseli. Trebuie insa ca la baza familiei sa fie o comuniune in Hristos prin taina Bisericii - este foarte important! „Ceea ce Dumnezeu a unit omul sa nu desparta”.

Nu cred ca este posibila vreo casatorie fara acordul lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu nu doreste unirea a doi tineri, casatoria nu are loc: ori moare vreunul dintre logodnici, ori se despart, ori raman necasatoriti si astfel nu se mai ajunge la taina casatoriei. Daca se ajunge insa la casatorie inseamna ca aceasta este acceptata de Dumnezeu – fie ca unirea este bine-placuta Lui, fie ca este doar acceptata. De aceea, constienti de aceasta, sotii trebuie sa se tolereze, sa fie ingaduitori unul cu celalalt. Iar seara trebuie sa discute despre intamplarile din timpul zilei, dand fiecare explicatii pentru a nu exista neintelegeri.

Sotul trebuie neaparat sa dovedeasca in mod practic sotiei ca o iubeste. Firea femeii este atat de slaba, incat indata ce vede ca sotul arata o oarecare amabilitate unei alte femei, fie colega de serviciu, fie prietena, in sufletul ei se aprinde invidia. Nu pentru ca ar fi o pornire patimasa ci, din pricina dragostei ce i-o poarta sotului, doreste ca acesta sa-i apartina in intregime. Mai mult, femeia devine invidioasa chiar daca sotul arata dragoste mamei lui. Daca ii spui: „Bine, dar este mama lui care l-a nascut, l-a crescut, i-a fost alaturi atatia anii” ea raspunde: „Da, dar o iubeste pe ea mai mult decat pe mine!”. Toate femeile asta raspund. De aceea sotul trebuie, prin tandrete, sa gaseasca „butonul” de imblanzire a sotiei. Noi, monahii, prin modul nostru de viata nu avem experienta femeilor, insa epitrahilul sfintei spovedanii ne-a dezvaluit foarte multe taine din sufletul femeii. Un alt lucru pe care il constatam este acela ca femeia, dupa nasterea primului copil, nu mai doreste atat rolul sexual al sotului, cat tandretea si afectivitatea acestuia. De aceea sotul trebuie sa cunoasca acest lucru si sa fie tandru cu sotia sa.

Niciodata nu trebuie ca sotul sa-i faca observatie sotiei in prezenta altora, pentru ca de multe ori, din egoism, sotii isi mustra sotiile mai ales in prezenta propriilor rude.

Sau, daca sotia da telefon sotului la serviciu, acesta sa nu-i raspunda rastit: „Lasa-ma, n-am timp acum!”, vorbindu-i cu asprime. Ci sa-i spuna: „Iubito, am treaba acum, insa te voi suna eu putin mai tarziu”. Sotia trebuie sa stie intotdeauna ca sotul o iubeste si se gandeste la ea in orice clipa, trebuie sa simta ca in inima lui ea este pe primul loc. Cand sotia va intelege si se va convinge ca sotul o iubeste, atunci devine de bunavoie asternut picioarelor lui, gata de orice jertfa.

Sotia, de multe ori, are fata de sot un comportament copilaros. De multe ori face mofturi si nazuri de copil mic. Tu, ca sot, trebuie sa te cobori „la mintea ei”, sa nu-i dispretuiesti cererile, sa incerci sa i le satisfaci si astfel sa aduci echilibrul in familie, deoarece in familie toata atentia trebuie indreptata catre madularul cel slab (firav, neputincios, n.n.) care este femeia.

Daca femeia nu simte tandretea sotului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea parintilor, nici a propriilor copii. Atat de mare e taina casatoriei, incat golul creat in inima femeii de lipsa afectivitatii sotului nu poate fi umplut nici macar de dragostea propriilor copii! Sotiei nu trebuie sa-i ascundeti nimic, pentru ca va veni vremea cand veti fi descoperiti. Sa-i spuneti totul si sa va consultati cu ea in toate. Nu e bine ca sotia sa afle cele ascunse ale voastre de la rude, de la colegi, ori de la prieteni. Sa stiti ca firea femeiasca este pururea banuitoare, suspicioasa. Tot timpul se indoieste si se intreaba: „Oare ma iubeste sotul?” Iar daca va gasi motive de suspiciune, devine fiara. De aceea, trebuie sa stiti ca singurul lucru care o poate cuceri si poate uni familia este tandretea. Sotul ideal nu o striga pe sotie pe nume. Dupa casatorie, adevaratul nume al sotiei trebuie sa fie doar „iubito”. Atunci cei doi vor fi cu adevarat trup si suflet.

Daca iti greseste cu ceva sotia, nu-i raspunde pe loc, atunci cand esti dominat de manie, ci seara, in dormitor cand veti fi singuri, sa-i spui cu blandete: „stii, iubito, azi m-ai intristat cu cutare lucru”. Iar daca ii arati blandete ii va pare rau, va plange si isi va cere iertare.

Daca sotul pleaca undeva si „uita” sa-i spuna sotiei, iar aceasta afla de la colegii de serviciu, de exemplu, atat de mare este rana sufleteasca pricinuita de faptul ca nu este ea prima careia sotul sa-i spuna despre acest lucru, incat cu greu isi revine. Este nevoie, deci, de multa atentie. Daca sotia va intelege ca sotul ii este alaturi, atunci este capabila de orice jertfa. Firea feminina are nevoie de cea a barbatului. Vedeti, chiar si la manastirile de maici, daca nu exista un duhovnic bun, singure nu pot spori. intotdeauna firea femeiasca are nevoie de sprijinul firii barbatesti.

Asadar, pe cat puteti, trebuie sa va rugati impreuna acasa. Rugaciunea facuta in comun uneste familia. Daca puteti, dimineata rugati-va impreuna, iar seara faceti impreuna Pavecernita.

E bine ca sotii sa se spovedeasca la acelasi duhovnic si sa se impartaseasca la aceeasi Sfanta Liturghie, sa mearga amandoi la aceeasi biserica. Acesta este un lucru care ii uneste foarte mult.

A venit recent un tanar la Vatopedi si mi-a spus: „Cunosc o fata si in curand ne vom casatori”. iI intreb: „Va intelegeti bine?”. „Gheronda, ne intelegem foarte bine in toate”, imi zice. „Este credincioasa, merge la biserica, e ortodoxa?”. „Gheronda, sa stii ca e singura chestiune pe care n-am discutat-o!”. „Mai baiete – i-am zis atunci – acesta era primul lucru pe care trebuia sa-l puneti in discutie. Daca nu va identificati in lucrurile duhovnicesti, in credinta, atunci casatoria voastra e de pe acum destramata”. Nu se poate altfel. Temelia casatoriei este impreuna pasire pe drumul credintei. Altfel toate sunt in zadar. La Vatopedi este un monah care a fost casatorit, dar nu mergea la biserica nici el, nici sotia. Odata insa ne-a vizitat si, cercetandu-l harul Duhului Sfant, s-a schimbat si a inceput sa se spovedeasca si sa frecventeze biserica. Sotia insa era impotriva. Intr-o buna zi i-a zis: „Nu vreau sa mergi la biserica! Sa pleci de la mine!”. Erau casatoriti de trei ani. Din fericire nu aveau copii, asa incat el si-a luat bagajul si a venit la manastire. Vreau deci sa spun ca pentru o casatorie reusita, pentru o familie unita, o conditie de baza este aceasta impreuna-pasire in viata duhovniceasca.

iNTREBARE: La conferinta ati spus ca ascultarea monahilor este diferita de cea a mirenilor; atunci noi cum sa aflam calea cea dreapta daca nu facem ascultare de duhovnic?

A. E.: Desigur, un mirean nu face ascultare cum trebuie sa faca un calugar fata de staret, insa pe cat puteti, sa ascultati de duhovnic.
Esenta este aceasta: daca un mirean doreste sa faca ascultare de duhovnic asa cum ar face un monah fata de staret, poate s-o faca, mai ales daca el insusi doreste. insa duhovnicul nu trebuie sa ceara astfel de ascultare de la cei care i se spovedesc. Deci daca cineva vrea sa ne ceara sfatul in orice, noi ca duhovnici il dam cu bucurie, insa nu este corect ca duhovnicul sa considere ca mireanul pacatuieste daca nu-i cere sfatul. Pacatuieste doar monahul care nu-l intreaba pe staret.

i: Vreau sa va intreb daca un mirean care se mai tulbura la serviciu se poate impartasi (cu aceeasi spovedanie) la sarbatori apropiate!

A.E.: Trebuie sa-ti consulti duhovnicul. Depinde daca el te dezleaga la impartasanie, depinde de starea ta launtrica, de pacatele pe care le-ai facut. Toate acestea le va judeca duhovnicul si el iti va raspunde.

Din pacate acum trebuie sa plecam. Maica Domnului fie cu voi toti!

(„Marturie athonita in Romania”, lucrare editata de Sfanta Manastire Vatopedi, 2004)