Multa vorbire in disputele dogmatice - Cuviosul Paisie Aghioritul
 

De cate ori, oare, nu ne inchipuim ca am fi niste "aparatori ai Adevarului", si in numele acestuia, ne transformam in mici inchizitori online, facand din Dreapta Credinta, din Sfanta noastra Ortodoxie, nimic mai mult decat o bata cu care ii lovim pe altii. si asta pentru a realiza ce? pe cine am castigat? sau si mai rau - cati oameni am reusit sa smintim?
Auzim de la Sfintii Parinti ca nu trebuie osandit nici un pacat de-al aproapelui, in afara de erezie. Insa ce intelegem din asta? Oare nu facem din asta un acoperamant pentru mania noastra, de care inca nu ne-am curatat? Oare nu stim cu cata frica si cu cat cutremur trebuie sa ne apropiem de invatatura Bisericii?
Sfantul Nicolae i-a dat o palma lui Arie, si a fost SFANT. Noi, pacatosii, nu am ajuns la masura Sfantului Nicolae, dar am vrea sa dam cel putin 2-3 palme ereticilor in fiecare zi.

Am pastrat la urma cuvantul Cuviosului Paisie, caci cuvintele sfintilor sunt cuvinte vii:

"Daca am fi trait dupa Sfintii Parinti, am fi dobandit cu totii sanatatea duhovniceasca, pe care ar fi invidiat-o toti eterodocsii si astfel si-ar fi lasat inselaciunile lor bolnavicioase si s-ar fi mantuit fara predica. Caci ei nu sunt impresionati de traditia noastra patristica, ci vor sa vada si continuitatea noastra patristica , adica adevarata nostra inrudire cu Sfintii."

AMIN!

Am vazut ca sfintii la care se tot face trimitere erau preocupati in primul rand de mantuirea lor,si fata de ceilalti ,erau plini de dragoste.
Atunci cand era cazul,au stiut sa apere si dreapta credinta Ortodoxa.
Dar nu la multi a fost nevoie de asta.
In schimb de smerenie,de infranare,de asceza,de rugaciune pentru sine si pt lume,si de dragostea fara opreslisti ,de nebunia penru Hristos,toti sfintii s-au umplut.
Aceasta stare de sfintenie a unui om,se vede intradevar aproape fara cuvinte,sau din cuvintele lor pline de modestie,de dreapta cumpatare de har.Si ar fi suficienta sa intoarca cele mai invartosate inimi.

Cred ca Ortodoxia nu trebuie definita in contrast cu ceva,nu trebuie aparata,ci trebuyie traita si urmata. Nimeni nu poate vindeca pe altul,daca nu se curateste intai pe sine

Viata Sfintilor Parinti, plina de Duh Sfant, dadea cuvintelor lor viata. Cuvintele lor aveau "putere multa" deoarece ele nu faceau decat sa talmaceasca realitati, experiente dumnezeiesti.

Cuvintele si dialogurile noastre teologice, nu se mai intemeiaza pe o experienta autentica, proprie. Este trist, dar se intampla ca de multe ori, sa ne folosim de cuvintele lor, doar ca de niste simple informatii.

De aceea, intelegerea Sfintei Scripturi si a Sfintilor Parinti presupune mai intai de toate dobandirea Sfantului Duh, Duhul cunostintei si al intelegerii.

subscriu.

”Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu aduna cu Mine risipeste" (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: "In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35).” (Sf. Serafim de Sarov http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...rov-88449.html)
(linkurile din text nu-mi apartin.. asa l-am preluat din articol)

Pogorarea IN NOI a Sfantului Duh – conditia mantuirii
 

(da, stiu, adaug si eu la multa vorbire, dar nu sunt cuvintele mele)

“[COLOR=#ff0000]Da, fratii mei, prin faptele voastre alergati spre El; da, prieteni, treziti-va; da, nu va lasati intrecuti; da, nu vorbiti impotriva voastra inselandu-va pe voi insiva! Nu spuneti ca este cu neputinta sa primesti Duhul Sfant. Nu spuneti ca fara El este cu putinta sa fiti mantuiti. Nu spuneti ca poti sa Il ai fara sa stii...[/COLOR]” (Sf. Simeon Noul Teolog)

http://www.razbointrucuvant.ro/2007/...tia-mantuirii/

nu este o invitatie la a nu face nimic, este o invitatie la a nu exagera. trebuie sa vorbim si despre altceva. erezia ne ameninta, intr-adevar, dar nu este singurul lucru care ne ameninta. mai sunt si patimile, si vrajmasia, si multe alte lucruri.
ar trebui sa stii ca toate ereziile din istorie au aparut prin atentia exagerat acordata unui singur aspect al credintei, neglijand intregul. ca un citat scos din context..

sunt de acord cu tine aici, eu nu asta am vrut sa spun! mai fratilor, daca s-a inteles ca am facut un indemn spre somn sau ca v-am spus sa tineti gura inchisa cand bate ereticul la usa, NU ASTA AM VRUT SA SPUN! cuvintele Cuviosului Paisie sunt un indemn pentru ALINIEREA vietuirii la dreapta cugetare. nu inseamna sa lasi nimic in urma, ci sa aduci totul in fata. un Sfant Parinte spunea despre cugetarea fara vietuire ca este TEOLOGIA DEMONILOR.

Si eu cred ca exista mult prea mult vorbarie pe disputele dogmatice, Hristos nu a procedat astfel, nu a adus la cunostinta mult prea multe cuvinte, cat s-a exemplificat pe sine prin fapte, a aratat tuturor faptele si insemnatatea acestora , o insemnatate primara care poate duce un suflet spre curatire. Relatia dintre oameni, calitatea acesteia face mai mult decat un volum de dogme, care, dupa cum se stie, nu sunt intelese de fiecare.
Oamenii sunt simpli, tocmai de aceia Dumnezeu Cel Intelept s-a aratat simplu si a trait alaturi de cei simpli.
Nu stiu cand vom intelege faptul ca nu dogma mantuieste, ci caracterul si fiinta omeneasca dispusa sa faca fapte bune prin iubire, iubire ajunsa pana la sacrificiu. Orice om, indiferent de educatie, de rang, de rasa si de culoare este capabil sa inteleaga credinta unui om prin faptele pe care acesta le intruneaza. Astfel se si simte Adevaratul Duh A Lui Dumnezeu, prin iubirea din ochii si inima oamenilor.

dar unde ingradeste dogma dragostea dintre oameni? poate dragostea de rau, dragostea de minciuna, dar asta e altceva... astazi cand vorbim de dogma, parca suna mereu a ceva rau, ne gandim la ce nu avem voie sa facem, in loc sa ne gandim la drumul pe care dogma il deschide - drumul catre Adevar, catre Hristos. sigur, dogma poate fi si prost inteleasa, caci teologhisirea cu buzele, insa fara vietuire, poate sa duca la dezastru.
"Credinta adevarata nu inseamna o suma de dogme, inseamna traire, dragoste" - asta vedem scris azi "pe toate gardurile". ne imaginam ca dogmele au fost lasate de cine stie ce preoti doritori de putere politica, sau de avere. si consecinta finala este sa intelegem gresit dragostea, caci asta si este pacatul - o intelegere distorsionata a binelui.
si dogmele de la cine le avem, pana la urma? cititi vietile SFINTILOR care ne-au lasat dogmele drepte, si daca gasiti mai multa dragoste in alta parte, atunci da! - nu avem nevoie de dogme. La primul sinod ecumenic, sfintii parinti au venit aproape desfigurati din pricina chinurilor la care au fost supusi pentru ca Il marturiseau pe Hristos. dar nu.. "au fost prea dogmatici, nu au reusit decat sa ingradeasca, n-au avut dragoste..."
Mi-as dori sa vad o dogma care sa ingradeasca dragostea sau oricare fapta buna.. macar una!

Trei lucruri nu înţeleg: 1) o credinţă adogmatică, 2) un creştinism nebisericesc, 3) un creştinism fără nevoinţă.

Şi aceste trei: Biserica, dogma şi ascetica (adică nevoinţa creştină) – sânt pentru mine un singur tot al vieţii. Mie mi se pare nedrept a pretinde că în Biserică toate trebuie să fie „după gustul nostru”. Atunci când vorbeşti despre îngustimea cadrelor confesionale, eu te înţeleg. Şi eu de mii de ori am răbdat şi rabd strâmtorări, dar le rabd pentru că de la Biserică am şi darurile pozitive“

Sfantul Parinte Sofronie Saharov

Spre luare aminte ...

"Multă lume necatehizată şi neinformată în temele credinţei a fost narcotizată de agapologhia ["iubirismul", teologia fatarnica a "iubirii", n.n.] ipocrită şi mincinoasă, care se potriveşte spiritului globalizării şi ştergerii diferenţelor şi particularităţilor.

[...] acum poporul ignoră cele ale credinţei şi a fost supus unei spălări a creierului sub falsul iubirism (ἀγαπισμοῦ) new-age-ist şi împotriva Iubirii împletite cu Adevărul, împotriva adevăratei iubiri, care nu ascunde înşelarea şi minciuna, ci le denunţă, pentru a-i păzi mai dinainte pe credincioşi.

Credinţa se alienează, dogmele ortodoxe nu sunt băgate în seamă, rătăcirea triumfă şi cei mai mulţi tac. Însă această tăcere, cum de multe ori am scris, este – după marele sfânt Grigorie Palama, cel care l-a învins definitiv pe monahul apusean Varlaam Calabrezul şi teologia scolastică papistaşă – al treilea tip de ateism."
Pr. Protopop Theodoros Zissis, profesor al Şcolii de Teologie din cadrul Universităţii Aristoteliene din Thessalonic

De aici: http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...tru-ortodoxie/

Edit: La Duminica Ortodoxiei - http://www.razbointrucuvant.ro/recom...cilor-anatema/

Foarte bine, dar cine te impiedeca sa vorbesti si despre acele lucruri?

Si, in cazul meu, care ar fi erezia care ma pindeste acordind atentie pastrarii puritatii ortodoxiei? Erezia ortodoxiei? Dupa cite stiu eu asta ar trebui sa fie grija de capatii pentru tot drept-credinciosul.

Asa este, dar bine ar fi sa-ti aduci aminte si ca sfintii vorbesc la unison cind spun sa nu te lasi pacalit de vietuirea duhovniceasca a celui care schimba sau adauga la invatatura ortodoxa.

Ok, vrei dovezi ale unor canoane care instiga la rautate si ura...priveste !
" Calugarul care va lepada sf. chip si nu va vrea sa vina intru pocainta ca sa se indrepteze, pe acela nici sa-l bage in seama cineva , nici sa se imprieteneasca cu dansul, ci numai sa-l tot blesteme si sa-i zica anatema "- ILT, 123.
" Pre cel ce a lepadat sfanta schima monahala si nu se pocaieste, , nu se cade a-l primi nici in casa macar, ci sa fie alungat...el nu mai poate fi primit la nici o taina a bisericii, , nu mai poate fi rascumparat, ci va fi omorat " ( Lev 27,29) "
....personal, nu voi crede niciodata astfel de principii ca venite in Duhul Lui Dumnezeu, nici daca va fi nevoie sa cad in dizgratie fata de considerentul Sfintilor care le-a emis. S-ar fi potrivit in vechiul testament care avea in vedere Legea Talionului, si poate nici atunci, fiindca tine de o relatie personala si nu una interumana, astfel cred ca aceasta instigare si ura nu poate sa se prezinte in virtutea Credintei in Dumnezeul care s-a jertfit pentru oameni, din iubire, dintr-o neasemuita iubire si intelegere fata de acestia, altfel i-ar fi putut pierde pe vecie.
Unde a dat Dumnezeu anatema vre-un om, fie el credincios sau necredincios ?...De ce omul ar ingadui asa ceva, cand sufletul omului are valoare pana ce acesta iese din trup si va fi judecat ca atare ? !
Din mandria cea dintai omul isi permite sa blesteme si sa urasca, fiindca instinctul lui s-a cizelat pe alocuri din principii religioase, dar nu s-a dezis niciodata de mandria pentru care a cazut.